duminică, iunie 16, 2024

Mistificări și realitate

Aș dori ca în comentariul meu de astăzi să revin asupra protestului din după-amiaza zilei de sâmbătă, 10 august 2019. Îndeosebi asupra felului în care reprezentanții Puterii și presa arondată acesteia au încercat să mistifice, să falsifice, să confiște, să interpreteze în folos propriu mai tot ceea ce s-a petrecut în cursul acestei admirabile demonstrații de civism.
Și dacă tot vorbim despre presă, se cuvine precizat că cei care s-au situat pe primele locuri la capitole precum minciună, ticăloșie, mistificare au fost Cornel Nistorescu de la Cotidianul și din ce în ce mai irespirabilul Mirel Curea de la tot mai pestilențialul Evenimentul zilei.
Întâmplările de sâmbăta trecută le-au demonstrat guvernanților, unii și aceiași care poartă vinovăția violențelor de acum un an, că memoria românilor nu este chiar atât de scurtă precum și-ar fi dorit-o decredibilizatele autorități ale Statului român. Aceleași autorități au fost confruntate în cursul protestului de sâmbătă cu evidența că populația nu se lasă chiar atât de ușor manipulată și, mai presus de toate, că aceeași populație nu poate fi în nici un fel cumpărată cu false vorbe tandre. Vremea păcălelilor a trecut. Românii au ieșit de sub vraja ticăloasă a unui din cale afară de prelungit 1 aprilie pesedist. E drept, unii români au făcut-o încă din ianuarie 2017. Mai bine mai târziu decât niciodată.
Așa după cum scriam la cald, în comentariul publicat duminică dimineață, la antipozi cu marea masă a românilor, dezvrăjiți, conștienți că actuala putere nu le poate oferi nimic bun, din păcate. PSD nu este altul și nici Jandarmeria nu este altfel decât au fost în urmă cu un an. Nu au intervenit schimbări majore de mentalitate, ci doar modificări de tactică, de strategie ce nu ar trebui să înșele pe nimeni. Și, mai presus de toate, e cum nu se poate mai evident că acum și guvernanților, și instrumentelor supuse ordinelor acestora le este frică. Frica este cea care se ascunde acum în spatele atitudinilor mieroase. Ori a rugăciunile la Catedrala din Târgoviște, ocazie cu care V.V. Dăncilă și Mihai Fifor au pozat în evlavioși. Altminteri, nimic nu s-a schimbat. Deși scenografia este, cel puțin în aparență, alta. E drept, s-au operat și mici modificări în distribuție. Au dispărut din peisaj atât dl. Liviu Nicolae Dragnea cât și d-na Carmen Dan. Numai că nu este nici cea mai mică deosebire între cele două odioase personaje principale aflate la comanda represiunii de acum un an, unul aflat azi la închisoare, celălalt pierdut, cel puțin pentru moment, în anonimat.
Doamna Dăncilă care, în urmă cu mai puțin de trei săptămâni repeta papagalicește teza loviturii de stat, teză lansată pe piață de predecesorul său la șefia partidului, nimeni altul decât Dragnea, domnul Fifor, cel care a avut ticăloșia de a-și exprima satisfacția că de data aceasta lucrurile s-au desfășurat pașnic, făcându-se a nu ști că violențele de anul trecut au avut loc din vina și cu complicitatea șefilor Jandarmeriei aflați cu toții în solda PSD, dl. Liviu Pop, agramatul care a avut neobrăzarea de a scrie pe o rețea socială că va pregăti în regim de maximă urgență o inițiativă legislativă de pe urma căreia data de 10 august să fie proclamată Ziua Unității Civice, dovedindu-se brusc lovit de amnezie , adică uitând că anul trecut a pretins că protestatarii au fost cei ce i-au atacat pe jandarmi, nu sunt decât mizere alter-ego-uri ale lui Liviu Dragnea și Carmen Dan. Aproape că nutresc convingerea că, dacă banditul Dragnea și sinistra individă, dezgustătoarea femeie din Videle, promovată din poziția de conțopistă insipidă la rangul de ministru ar mai fi continuat să dețină poziții de putere în Statul român ar fi operat și ei de data aceasta schimbări de tactică și, desigur, și de limbaj. Nu de alta, dar vin trei rânduri de alegeri, iar perspectivele nu le sunt deloc favorabile pesediștilor. Așa că sus-numiții Dăncilă și Fifor, nu știu dacă sfătuiți sau nu de consilierii lor, au ales de data aceasta să joace cartea bunăvoinței, a împrietenirii. La aceeași strategie au recurs și oamenii Jandarmeriei care, dacă ar fi fost să-i dăm crezare d-lui Georgian Enache, erau pregătiți și dornici ca, de data aceasta, să îi conducă până acasă, chiar să îi îmbrace în pijamale pe cei pe care anul trecut i-au gazat și i-au bătut, adesea cu sălbăticie. Aceasta ca și cum ar fi posibil ca oprimații, cei care în august 2018 au simțit din plin imensa cantitate de gaze lansată împotriva lor de slujbașii Jandarmeriei ar putea să bată dintr-o dată palma cu agresorii ori cu cei care din înaltele poziții pe care le dețin se fac vinovați de grave încălcări ale legii.
La începutul anului 1990, dl. Ion Iliescu de la a cărui venire la putere prin rapt, minciună și vorbe meșteșugit legate ascunzând gânduri ticăloase ni se trag nespus de multe rele, a reușit să ne păcălească, repetând până la sațietate teza referitoare la necesitatea reconcilierii.
E de sperat că în 2019 românii știu că reconcilierea este posibilă numai după ce vinovații au fost identificați, puși să plătească și doar după ce și-au ispășit pedeapsa.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors. ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. La un an ancheta privind represiunea din 10 august 2018 balteste in birourile DIICOT ,fara ca
    cineva sa arate vreun termen,nici macar estimativ.Cum adica serviciile TARII nu au strans informatii despre cele intamplate?Nu stiu cine a pregatit „lucrarea”,cIne i-a adus pe cei violenti?Inca ,PRIMUL ministru mai acrediteaza ideea unei lovituri de stat chiar dupa iesirea in decor a lui Dragnea?E posibil ca la un an, PRESEDINTELE TARII sa apara in public ca un mare nestiutor?Romanii nu au uitat ,desi multi s-au saturat.

  2. Daca vinovatii pentru represiunea din august 2018 nu sunt condamnati pentru faptele lor, cele petrecute atunci se vor repeta.

  3. „…Ziua Unității Civice”

    Eu nu văd în asta o obrăznicie. Sau, mă rog, nu doar atât.

    Părerea mea este că dl Pop ne transmite disponibilitatea domniei-sale și a grupului infracțional din care face parte de a repeta oricând atacul asupra democrației și statului de drept din 10 august 2018.

    Adică, o imensă ticăloșie, dublată de exprimarea insolentă a siguranței că se va afla în continuare la putere, pe termen lung, că guvernarea cleptocratică este de nezdruncinat, iar cei care au înscenat violențele din 10 august pentru a pretexta „lovitura de stat” și intervențiile criminale ale angajaților MI vor rămâne veșnic nepedepsiți.

    Și mă tem că are argumente în favoarea domniei-sale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro