duminică, iunie 16, 2024

Un incident regretabil ridicat la rangul de apocalipsă

Joia trecută, oamenii politici, din cine știe ce motive rămași pe meleagurile natale, deși îndeobște dau fuguța, cu ocazia oricărei mini-vacanțe, în locurile cele mai exotice dar și mai greu accesibile din lume, au întors pe toate fețele și în funcție de interesele electorale ale partidelor din care fac parte așa-numitul incident de la Constanța.
Petrecut cu ocazia Zilei Marinei, în timpul discursului președintelui Iohannis, atunci când unui militar american i s-a făcut rău pe neașteptate. Și când dl. Klaus Werner Iohannis și-a continuat imperturbabil lectura cuvântării, în mod evident scrisă de alții.
Dl. Daniel Zamfir, unul dintre cei mai decredibilizați oameni din ALDE, un inventator de soluții economice fanteziste, deși e prezentat drept mare specialist în domeniu, promovat în postul de lider al minusculului grup senatorial, a analizat doct și savant, lipsa de reacție a președintelui Iohannis din două puncte de vedere. Mai întâi, moral, uman și etic, ajungând la concluzia încă dinainte formulată că dl. Iohannis ar fi “complet gol, arogant și sfidător”, mai apoi și din perspectiva relațiilor româno-americane , edictând că “nici trei vizite la Trump nu vor șterge imaginea asta”.
Doamna Gabriela Zoană, noua stea în ascensiune din rândul vectorilor de imagine ai PSD, în pofida imenselor ei probleme de exprimare corectă în limba română, prezentă la B1tv s-a dovedit empatică, mămoasă, lacrimogenă. Reprezentanții USR-PLUS s-au abținut să spună că așa ceva nu s-ar fi putut întâmpla în cazul în care dl. Dan Barna ar fi fost președinte, în schimb au pus în relație incidentul cu cel consumat cu ani în urmă, atunci când președintele Iohannis și-a trântit cu mare țâfnă paltonul.
Au contribuit la analiza faptelor și ziariștii. La TVR, simbriașii puterii pesediste Cristache, Dinescu și Nistorescu, au fost mai ceva decât niște Marghiolițe, moderatorul emisiunii răstindu-se la producătoare, o amărâtă cu numele de Livia Șerban Iancu, insuficient de promptă în a-i furniza imagini. Demascatoare. Utile în constantul lui demers anti-prezidențial pe care nu îl observă nici pesedizatul CNA cu Herjeu, Gubernat, Tufeanu și Radu Călin Cristea pe post dd vârf de lance, nici incompetenții șefi din TVR Gradea, Dârvariu, Tompea-Haralambie. Doamna în cauză este seară de seară tratată ca un fel de Frosă în a cărei fișă a postulu pare să figureze și spălarea ciorapilor d-lui Cristache.Marele maestru Ion Cristoiu și-a abandonat condiția de mare deslușitor al tragediei de la Caracal, nu a mai fost măcar pentru o zi, nici Agatha Christie, nici Teodor Constantin, ci a grifonat un editorial pe cristoiublog. Un text definit prin fraze semianalfabete, umor și ironie căznite.
Indiscutabil, alta ar fi trebuit să fie reacția d-lui Iohannis. Câteva secunde de întrerupere, o oarecare emoție, căci nu e tocmai de colea ca un tânăr cotat a dispune de o bună condiție fizică să se prăbușească în imediata apropiere, obținerea cu maximă rapiditate de informații. Condiția de Robocop nu îl avantajează defel pe dl. președinte. Mai cu seamă când ea e etalată în împrejurări publice, cu mare expunere. Românii vor și se așteaptă la un cu totul alt gen de reacții. Ceea ce s-a întâmplat joi la Constanța este, indubitabil, o bilă neagră pentru dl. Iohannis, însă în nici un caz ceva apocaliptic. Așa cum au vrut să ne lasă să înțelegem politicienii anti-Iohannis și goarnele mediatice bine plătite din bani publici ale puterii pesedist-aldiste. Sunt multe alte reproșuri care i se pot aduce d-lui președinte.Asta cu lipsa de suflet și presupusele supărări ale d-lui Trump este una à la Gâgă.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Este pe deplin justificat tonul răstit la adresa unei persoane care este plătită să fie PE FAZA cu imaginile pregatite. Pentru asta sunte platiti – ca sa faca o munca DE CALITATE macar din punct de vedere TEHNIC . . Daca lucrezi intr-o televiziune si nu esri capabil sa generezi intocmai si la timp imaginile care ilustreaza ”evenimentul” zilei nu trebuie sa iti dai demisia , ci sa iti faci harakiri.
    Daca esti operatoare la 112 si dormi pe tine – nu este suficient sa se rasteasca cineva la tine – trebuie sa te duci invartindu-te.
    Avem 1000 de televiziuni inclestate intr-o feroce competitie – CINE DEVERSEAZA CELE MAI MULTE PROSTII pentru onor publicul manelizat – si tu, nava amiral a televiziunilor din Ro nu ai pregatita secventa natanga atat de dorita de telespectatorul insetat ?
    Este ingrozitor oricum ca in ceea ce priveste CONTINUTUL DE IDEI sau SENSIBILITATE al tuturor televiziunilor din Romania a ajuns la un nivel de OTV – fenomenul Caracal e un moment cheie al acestei degradari.
    Dar sa nu te pricepi nicio macar sa actionezi ca o echipa coordonata ?
    Si ca sa spunem adevarul CAMPIOANA – CAMPIOANELOR la astfel de sughituri e emisiune Sinteza Zilei. Acolo nu se intampla RAR , ci se intampla DE FIECARE DATA. Gadea ne anunta cu buzele lui carnoase //URMARITI VA ROG ACESTE IMAGINI // dupa care urmeaza o pauza indelung stanjenitoare si cine stie ce explicatie data de acelasi modertator ca vor da imaginile mai tarziu.
    Norocul lui Gadea rezida in scleroza lui Voiculescu – altminteri pastorul trebuia de mult cateerisit din functia de …auzi ni la el ….DIRECTOR….

  2. Lui Iohannis îi lipseste spontaneitatea! Care este esentiala pentru carisma unei persoane! Dan Barna e mult mai carismatic decât Iohannis. La fel si Ciolos, chiar daca Ciolos e un pic mai rigid.

  3. O simpla parere . Militarul cazut se afla in spatele presedintelui, ce era concentrat pe discurs .
    In fata presedintelui se aflau la tribuna toti demnitarii , ce in mod evident au vazut scena inca de la inceput .
    Nimeni nu a atras atentia presedintelui , nici cei aflati in tribuna , nici cei ce pazeau evenimentul , nici cei ce au intervenit .
    Militarul cazut , a fost rapid dus la spital ,fiind clar o urgenta , ce nu putea fi aminata ,din nici un motiv
    Este evident ca nimeni nu stia ce s-a intimplat in mod real , abia mai tirziu s-a aflat totul .
    Este evident ca orisice amestec, mai mult incurca decit ajuta .
    Cind aveti in fata aceasta imagine clara si nu parti dintr-un intreg , este foarte usor sa faceti acum aprecieri .
    De multe ori graba , face sa judeci doar parti din imaginea intregului si sa crezi ca ceea ce ai vazut ,este adevarul . Daca ar fi asa , multi dintre noi, am fi condamnati fara vina . Din acest simplu motiv , justitia umana, se pronunta doar atunci cind poseda datele unei situatii in intregime si nu decide decit atunci cind intregul este prezentat in totalitate in fata judecatorului .
    Atunci cind nu ai toate datele problemei , e riscant sa te pronunti , asa cum posibil din graba sau nestiinta , au facut unii dintre noi , fara sa stie ce sa intimplat si in mod gresit ,deja sau pronuntat

    • Daca acest episod ar fi singurul imputabil presedintelui, atunci acesta ar trebui sa castige detasat inca un mandat. Totusi, parerea mea este ca Iohannis s-a comportat „normal”. Normalul lui, in acord cu activitatea de aproape 5 ani: NIMIC! Nu reusesc sa inteleg de ce are atatia votanti. Ce asteptari au acestia de la cineva care nu a lasat „urme” si pe care nu-l poti invinovati de ceva serios pentru simplul fapt ca nu ai ce comenta privind actiunile sale.

    • Habar n-am care-i snoava cu paltonul, iar de asta de-acum, nici atat, ca am o vara grea, muncesc de-mi sar ochii din cap si n-am vreme de cancanuri.
      Dar am bagat la cap ce trebuie – Iohannis e un ticalos si in niciun caz nu trebuie votat, nu? Trebuie votata persoana neconflictuala si cu nu-mi mai amintesc exact cat de multe alte calitati ii insiruia dl. Dragnea pe vremea cand nu era la puscarie.

    • adica?este un presedinte ,care in timpul unor vizite asteapta ca toti implicati din staff sa-si faca treaba,sa urmeze protocolul,pentru-ca totul sa decurga bine si elegant. Daca treaba unuia e sa-i ia haina,atunci sa o ia. Cine este arata punctualitatea,eleganta, neimplicarea fara rost in toate circurile, etc.

  4. Pentru multi romani, invatati altfel, e greu sa-l priceapa pe Iohannis. El are viata impartita ordonat, pe capitole, pe teme, fiecare cu responsabilul ei. De aceea nici trintitul paltonului, nici ignorarea sincopei soldatului nu arata despre el ce isi inchipuie unii: ca ar fi un om rece, arogant si suparat ca nu e servit.
    Nu, in mintea lui Iohannis fiecare trebuie sa-si faca treaba care-i e trecuta in fisa postului (si toata lumea are o fisa a postului), cel care trebuia sa-i ia paltonul sa-i ia paltonul, cei care trebuiau sa dea primul ajutor sa dea primul ajutor. Tocmai de aia Iohannis a fost un excelent primar si ar fi fost un excelent prim-ministru si tocmai de aia e cel mai bun sa mai fie inca cinci ani presedinte. Pentru ca nu incurca responsabilitatile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro