Tablou tragi-comic cu prezidențiabili

În primii ani de după Decembrie 1989, pe vremea a ceea ce se numea aproape obsesiv “fragila noastră democrație “, încă și mai intens fragilizată de câte o năzbâtie mare cât casa a d-lui Ion Iliescu și a partidului creat de domnia-sa- ba o mineriadă, ba Tratatul de prietenie și asistență mutuală cu o Uniune Sovietică muribundă, ba Patrulaterul roșu- întreaga națiune aștepta aproape hipnotizată Evenimentul. Cu majusculă, firește.
Ziua în care directorul Serviciului Român de Informații, dl. Virgil Măgureanu, prezenta în fața Parlamentului Raportul anual. Mimându-se astfel controlul asupra celui mai de temut serviciu secret din România.
În vremea noastră, când auzim aproape zilnic câte ceva ba despre Servicii, ba despre omnipotentul Coldea, ba despre revanșardul Predoiu, ba despre ce a mai ticluit George Maior, când sintagma “Statul paralel” a făcut o miraculoasă carieră, nici vorbă să se mai citească și dezbată Raportul cu pricina. Cineva, îl tot amână, la Sfântu-Așteaptă. Iar acel cineva, culmea!, se identifică tocmai cu cei care spuneau, din 2017 încoace, că luptă cu fărădelegile Serviciilor.
Ni se tot repetă că ele, Serviciile, ar fi, pe mai departe, în tot și în toate. Chiar și în isprava consumată duminica trecută. Atunci când și-au anunțat candidatura la alegerile prezidențiale domnii Mircea Diaconu și Toader Paleologu.
Dl Diaconu a făcut-o deocamdată în calitate de independent, sperând să fie susținut de toată lumea, de toată țara, de întreg neamul, de toți cei ce se gândesc la România. Între timp, dl. Diaconu a fost adoptat logistic de ALDE și de Pro România, fapt intervenit după sfârșitul fără glorie al d-lui Tăriceanu.
Dl. Toader Paleologu, “învățătorul” care, conform spuselor lui Traian Băsescu, ar avea misiunea de a încurca traseul spre Cotroceni al doamnei Viorica Dăncilă și al domnului Dan Barna, va îmbogăți și el o anumită bucată de vreme scenografia. Poate chiar vom avea parte de câteva vorbe de duh ieșite pe gura domniei-sale.
Despre independența d-lui Diaconu, ar fi multe de spus, mai relevante decât orice la acest capitol fiind prezențele sale de contorsionist politic din studiourile Antena 3, dar și evoluțiile nocive, cu caracter anti-european, de la Bruxelles. Iar prestația de ieri seară, de la Televiziunea Digi 24, a d-lui Mircea Diaconu nu l-a arătat deloc că ar fi prea vindecat. Din contră. Am văzut lăbărțându-se pe micul ecran un Arturo Ui a cărui ascensiune trebuie neapărat oprită. Diaconu s-a prezentat asemenea unei mașini de vorbe, a probat o agresivitate maximă, a încercat să se înfățișeze drept ceea ce nu este. A făcut-o pe moralistul, pe filosoful, pe înțeleptul, pe îngrijoratul de viitorul țării. Atâta doar că a dovedit că are idei zero, că este un habarnamist notoriu. S-a purtat ca un mitocan cu moderatorul care, spre deosebire de el, un Brânzovenescu demult ieșit din termenul de garanție, chiar știa despre ceea ce vorbește.
Să revin însă la tabloul de ansamblu și să observ imensa manipulare la care sunt supuși românii. Manipulare în economia căreia un rol de seamă îi revine readucerii în prim plan a obsesiei omniprezenței Serviciilor. Se încearcă să ni se inducă ideea că tot ceea ce s-a întâmplat de duminică încoace- iar pentru aceasta sunt convocați toți pseudo- analiștii, mulți dintre ei reuniți în studiourile Realității tv, acolo unde se așteaptă cu gura căscată să se audă ce va mai spune Cozmin Gușă, prea-cinstitul admirator al răposatului ultim șef al Securității comuniste, Iulian Vlad-, ar fi opera “rezerviștilor” dar și a “activilor”. Un rol de seamă în scenariu revenindu-i aceluiași Mircea Diaconu. După ce va strânge cele 200.000 de semnături necesare spre a-și înregistra candidatura, fostul europarlamentar care, iată, își mai amână îndeplinirea dorinței de a se retrage în tihnă la Săftica, ar urma să muște din voturile care, în mod normal, s-ar duce către d-na Dăncilă. Aceasta în vreme ce dl. Paleologu ar mai submina câte ceva din ceea ce ar putea fi zestrea electorală îndeosebi a d-lui Dan Barna. Numai cum dl. Paleologu nu prea are în spatele lui pe nimeni- căci ce mai înseamnă astăzi PMP?-, doar dl. Diaconu este învestit cu o misiune. Ale cărei detalii, ce să vezi?, au fost stabilite de generalul Florian Coldea. Zău, pe mine începe să mă doară mintea!
Cum-necum, numărul celor care aspiră la fotoliul de președinte al României a ajuns duminica trecută la 13. De ieri, au rămas doar 12 fiindcă, așa după cum spuneam, dl. Tăriceanu a cam tras-o pe dreapta. Dintre aceștia 3 sunt actori. E vorba despre domnii Mircea Diaconu, Florin Călinescu și Bogdan Stanoevici. Sunt însă și alții, de alte profesii, care au virtuți ludice clare, cunoscuți fiind, fie și numai prin arbore genealogic, drept mari admiratori ai lui Caragiale. Așa este, indubitabil, dl. Toader Paleologu. Avem și personaje caragialiene în stare pură, mai precipitate chiar decât acelea din Telegrame. Acesta ar fi cazul d-lui Liviu Pleșoianu, un preferat al gazetei Sputnik. Domnia-sa deținând și însușirea de a-mi aminti și de cei din familia Iosipescu-Zambra, dar și de Brătianu-Cartof care au făcut deliciul campaniei electorale din mai 1990.
Și uite așa se dovedește încă o dată câtă dreptate aveau aceia ce susțineau că una dintre trăsăturile specificului românesc ar fi rezumată de zicala “Un pas înainte, doi pași înapoi!”
Comentariu apărut concomitent pe blogurile adevărul.ro și pe site-ul contributors.ro