duminică, iunie 16, 2024

Cine va arunca prima mână de țărână peste sicriul PSD?

Privind și comentând pe cât îmi stă în putință cu atenție și obiectivitate maxime ceea ce se întâmplă pe scena politică românească, am tot mai accentuata impresie că doamna Viorica Vasilica Dăncilă este din ce în ce mai aptă spre a se înscrie fără probleme la oricare școală doctorală.
Sus-numita a dovedit cu vârf și îndesat, aproape zilnic, din 27 mai încoace, că deține toate aptitudinile posibile în vederea redactării fără probleme a unei teze despre cât de lipsit de orice urmă moralitate, de defectiv de o minimă și elementară doză de bun simț, de respect față de electorat, politicianul român de astăzi. Ar putea-o face fructificând la maximum faptele și experiența proprie.
După ce s-a lepădat fără să-i pese de cadavrul politic al lui Liviu Nicolae Dragnea, infractorul fără sprijinul căruia fosta gospodină cu pretenții de cadru didactic la un amărât, năpăstuit liceu industrial din Videle, d-na Dăncilă a profitat de toate oportunitățile posibile spre a-și întări poziția în partid. A dobândit și a acumulat cu o repeziciune remarcabilă funcții. Și a făcut-o nu oricum, ci tenace, probând aptitudini de carnasieră flămândă. Iar acum este gata să facă orice doar ca să le păstreze. A încălcat și încalcă zilnic legi, cutume, de bun simț nici nu poate fi vorba. Își bate joc în văzul lumii de tot ceea ce înseamnă Constituție. Una spune azi și alta mâine. Minte cu o ușurință aiuritoare. Își schimbă intențiile și practica politică cu aceeași frecvență cu care își schimbă broșele. Își bate joc fără să-i pese de țară, o tranzacționează cam tot la fel cum le vinde posturi guvernamentale iluzorii trădătorilor de joasă speță de genul Cupa, Gavrilescu, Băișanu, recrutați din pe zi ce trece tot mai minusculul și destructuratul ALDE. Se prezintă în fața lumii și trimite la Cotroceni inacceptabile propuneri de remaniere, în disprețul articolului 85 din Legea fundamentală a țării. E gata să sacrifice ceea ce a mai rămas încă nefăcut praf din sistemul național de educație plănuind să o numească în postul de ministru pe o individă oarecare cu numele Gavrilă, în fapt o insipidă ce nu s-a făcut remarcată decât prin traseism politic. În fruntea Internelor, transformat de Carmen Dan din minister într-un club de întâlnire al interlopilor, voia să plaseze un imoral care s-a pensionat , fiindcă o lege strâmbă i-o permite, la doar 39 de ani. Aceeași V. V. Dăncilă mai are și neobrăzarea crasă de a pretinde că numai ea și semi-analfabeții din PSD ce încă fac zid în jurul ei doar fiindcă astfel ar mai putea deține o vreme privilegii și funcții, ar avea capacitatea să salveze România de la dezastrul cu minuție pregătit din ianuarie 2017 încoace de guvernarea PSD-ALDE.
Nu m-a mirat defel să aud în cursul zilei de miercuri că doamna Dăncilă s-a răzgândit și a schimbat cu de la sine putere, în cel mai bun caz cu acordul a încă doi-trei acoliți, ceea ce tot ea anunțase că a hotărât CExN al PSD desfășurat cu doar o zi înainte. Mi s-a părut a se situa perfect în matricea înșelăciunii ridicată la rang de politică de stat de PSD decizia de a mai trage de timp și de a nu onora promisiunea prezentării și obținerii validării parlamentare a noii formule guvernamentale. Doamna Dăncilă, la fel ca Lady Macbeth, tremurând la ideea că se apropie ora scadenței pe care vrea cu orice preț să o amâne. Fiindcă doar atât mai poate. Doamna Dăncilă se străduiește să ignore realitatea simplă că orice zi de amânare nu înseamnă decât un nou cui în sicriul PSD. Dar și faptul că și ea însăși este încă de pe acum un cadavru politic.
PSD miroase deja urât. Pute cumplit, asemenea unui cadavru în descompunere. Groapa îi este deja pregătită. Nu mai rămâne decât să se stabilească cine va arunca peste sicriul cu pricina prima mână de țărână. Nu se pune însă problema ca cineva să spună „Dumnezeu să-l ierte!”. Pentru simplul motiv că PSD s-a dovedit din 2017 încoace, indiferent că a fost condus de Dragnea sau de V.V. Dăncilă, partidul fără nici un Dumnezeu.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. „Își bate joc fără să-i pese de țară, o tranzacționează cam tot la fel cum le vinde posturi guvernamentale iluzorii …”

    Așa este, dar aceasta este atitudinea obișnuită a guvernărilor cleptocratice, al căror obiectiv fundamental este extragerea de resurse din averea publică pe termen lung și trecerea lor în proprietatea privată a oligarhilor și apropiaților acestora în mod fraudulos.

    Guvernanții sunt doar marionete ale cleptocraților, Sistemului, ori „Statului paralel”, sau cum dorim să-l numim. Grupul de la Scoviștea funcționează în continuare, chiar dacă unul dintre membrii săi participă la decizii din Rahova. Iar acest grup, este, după cum însuși dl Vâlcov a mărturisit, intermediarul dintre adevărații beneficiari ai jafului din averea publică și politicienii-marionetă care se află la guvernare.

    Spunea ieri un cunoscut ziarist, fost membru al CRP, în mod manipulatoriu, că banii nu sunt importanță, ci titlurile. Fals, banii sunt extrem de importanți, resursele publice sunt cele care îi fac să se agațe de putere, dar sunt importanți pentru cei la care ajung în mod real. Guvernanții sunt doar marionetele lor. Este suficient să urmărim unde ajung banii publici pentru a înțelege mecanismul cleptocratic al statului de tip mafiot. Să vedem cine sunt beneficiarii reali ai contractelor frauduloase, unde merg banii furați din averea publică.

    Este evident că NU suntem în cazul Italiei lui Silvio, sau al Israelului lui Bibi. Prim-ministrul nostru este doar o marionetă. Banii furați ajung la cei aflați în spatele său, care îl țin în funcție și care nu vor renunța la jaful din averea României după „îngroparea” PSD.

    PSD nu contează, cum nu au contat FSN-FDSN-PDSR, el evoluează acum spre ProRomânia. Se îngroapă de fapt un sicriu gol. Ceea ce acontat de-a lungul anilor a fost fidelitatea față de membrii din rândul al doilea ai Securității și PCR și apropiații acestora care au constituit cleptocrația și au capturat statul român. „Mortul” PSD stă pe marginea gropii și asistă la propria îngropăciune cu o identitate nouă, ProRomânia.

    • asta i si ideea. asa functioneaza statul roman de zeci de ani. ciomagarii (militie, justitie, securitate) lipsiti de scrupule si bine platiti. politrucul este o marioneta, lasa ma (cit sint in functie) ca sa te las. citi politruci cunoasteti care sa loveasasca n aceste structuri bolsevice, parazite, bine conservate ? nimeni ! toti mizeaza pe ciomagari, iar ciomagarii pe marionete ca ei ! acest cerc vicios se va sparge, trogloditii vor fi pusi unde le e locul, problema i ca au fost sacrificate niste generatii doar pentru perpetuarea relicvelor comuniste (nu produc nimic dar sint indrituite sa jefuiasca bugetul national)

    • Articolul este foarte bun, ca de obicei, dar cred ca Docila este o simpla marioneta, care face si zice ce ii comanda papusarul sau papusarii din spatele sau.
      In mod sigur nu o duce capul sa faca nimic din ceea ce a facut si ceea ce face.
      Cind spune ca trebuie sa se consulte cu CEX-ul, de fapt se refera la eminenta cenusie din spatele sau, care o conduce. Toate miscarile pe care le face se vede ca sunt opera cuiva care are un IQ mai mare, este opera cuiva care stie sa joace sah.

  2. Formularea „…cadru didactic la un amărât, năpăstuit liceu industrial din Videle” folosita pentru a arata calitatea slaba de fost cadru didactic al premierului nu ar mai trebui uzitata intrucat miroase a fatarnicie, parand a indica cat de „mic” este un produs al sistemului educational romanesc. Ne laudam in gura mare cu elevii olimpici la balcaniade, concursuri internationale de matematica, informatica, biologie, chimie, dorind a umfla, in mod artificial, evolutia sistemului educational in tot ansamblul sau dar, in acelasi timp,arunc cu noroi, in mod nejustificat, folosind expresii jignitoare lipite de oameni de slaba calitate, in scoli sau licee industriale neacordandu-le importanta cuvenita. Cu siguranta calitatea produselor iesite de pe bancile unei scoli industriale/profesionale in raport cu cele ale colegiilor de renume este diferita, si nu mai putin importanti sunt cei care termina astfel de scoli. Daca ne rusinam de absolventii „liceelor amarate si napastuite”, atunci ar trebui sa nu mai urlam in gura mare ca pleaca oamenii in alte tari pentru a presta diferite meserii, in timp ce angajatorii romani recruteaza vietnamezi.

  3. Încă nu a venit momentul ca PSD să-şi dea obştescul sfârşit. Comunismul/fesenismul/pesedismul este adânc înrădăcinat în sufletul poporului român. Vor trebui să piară fizic două-trei generaţii pentru a scăpa de comunism şi de urmările/ urmaşii lui. Iată, asistăm la concentrarea diabolică de forţe pentru a salva PSD, şi asta chiar din partea ‘telectualităţii, nu mai zic de „stupid people”. Ne place sau nu, generaţiile de peste 45-50 de ani au fost formate ca „oameni noi” de către ideologia comunistă. Aşa că suntem fii comunismului, comunismul este părintele nostru, chiar dacă nu vrem să recunoaştem asta.

  4. Le spun prietenilor de mai bine de un an exact acelasi lucru.
    In general nu statul in opozitia distruge un partid ci o guvernare dezastroasa.

    PNTCD a intrat in implozie dupa ce a fost la putere si practic a disparut.

    PD a intrat in implozie si a disparut dupa ce a fost la putere.

    PNL s-a rupt dupa ce a fost la putere si a trebuit s-a fuzioneze cu coruptii lui Basescu care fugeau din corabia PD-lista torpilata de Basescu si sa faca diverse chestii umilitoare pentru a supravietui. Printre altele a stat umil in opozitie aproape 16 ani sau ca a 5 roata la caruta unui independent.
    PSD are 4 prim-ministri in 4 ani de guvernare, a pierdut sirul ministrilor schimbati si o guvernare care face cuvantul penibil sa fie mandru de el. Cazul de la Caracal a fost coliva de pe tort. Vor urma alegerile si presimt un rezultat dezastros pentru PSD. Dupa care PSD-ul va intra intr-o perioada de razboi civil. O vor arunca pe Veorica D. instantaneu la cos si de data aceasta nu mai exista un asa zis erou persecutat de justitie pentru ca a adus lumea la vot precum Dragnea ca sa-i salveze.
    Daca nu apare un lider providential PSD risca sa aiba soarta PNTCD-ului si PD-ului.

    • Daca Viorica Dancila reuseste sa treaca in turul al II-lea la alegerile prezidentiale, (ajutata de strategia de campanie a adversarului de pe primul loc) PSD va renaste rapid, din ramasitele care momentan se regrupeaza.
      Este greu de crezut, chiar pentru fanii cei mai fanatici (este cel mai slab candidat pe care l-au prezentat vreodata) dar, daca se va intampla… Oricum nimeni nu poate spera in victoria in turul I, poate numai ea.
      Nu uitati ca din 90 si pana acum, nu a existat niciun partid care, luat separat, sa obtina mai multe voturi decat PSD. Impotriva PSD au castigat doar coalitii, dar nu si partide.
      Practic PSD a avut permanent majoritatea simpla si a fost la putere aproape continuu.
      Chiar si cand nu a fost la putere, a avut destula putere de a influenta guvernarea.
      PNT-CD nu a fost la putere propriu-zis, iar disparitia s-a datorat mai degraba neadecvarii la realitate si slabei reprezentari (Constantinesc, Ciorbea … s-au dat rapid cu psd dupa ce au fost „invinsi”)

  5. Pana a arunca o mana de tarana ar trebui infipt un tarus. Apoi ar fi de ascutit altii. Razboiul cu nesimtitii astia e departe de a se fi terminat.

  6. … nu cred ca PSD evoluează acum spre ProRomânia…asa a crezut si Tariceanu si acum se intreaba unde a gresit…PSD este marca inregistrata in mintea a cel putin 15% din romani si vor vota cu PSD indiferent cine il compune si ce face…

    • „…asa a crezut si Tariceanu”

      Opinia mea este că vă înșelați.

      În cazul d-lui Tăriceanu și ALDE este vorba despre cu totul altceva, anume despre conflictul dintre un partid și Sistem (cleptocrație, „stat paralel”, „whatever”…). Chiar dacă ALDE este un partid mic, „balama” etc., cu toate particularitățile sale, este reprezentativ pentru situația în care un partid se revoltă împotriva Sistemului.
      În guvernările cleptocrate politicienii sunt marionetele oligarhior, iar partidele sunt grupuri de interese organizate formal pentru accederea la resursele publice/guvernare.

      Intimitatea procesului este relevată de situația d-nei Gavrilescu.

      D-na G Gavrilescu, asemenea d-lui Tăriceanu, a acționat în logica de partid.

      Pe scurt, simțind scăderea susținerii populare a coaliției PSD-ALDE-UDMR („scufundarea corăbiei”) și în contextul desemnării d-nei Dăncilă drept candidată la prezidențiale (în condițiile cunoscute), Dl Tăriceanu a încercat să salveze partidul ALDE prin disociere de PSD și alăturarea la noua formațiune ProRomânia. Rațional. În logica de partid, d-na Gavrilescu l-a urmat.

      Dar, Sistemul „le-a dat una peste ceafă”, ca „să-și bage mințile-n cap”. D-nei Gavrilescu i-a fost amintit că are în funcții cel puțin 8-9 oameni numiți în funcții importante, secretari de stat, directori în deconcentrate etc., sub influența domniei-sale. În arhitectura statului de tip mafiot aceștia sunt „nași”, „fini” și „cumetri”, indiferent dacă există ori nu relații reale de rudenie. Unii sunt apropiați, alții rude „pe bune”, unii din „servicii”, alții față de care are diverse datorii. D-nei Gavrilescu i s-a spus că toți aceștia vor pleca din funcții, cu toate consecințele pe care acest fapt le va avea asupra domniei-sale. De la informații delicate de spre dânsa, la prejudicii materiale aduse domniei-sale și familiei șamd.

      Astfel, Sistemul a preluat practic controlul asupra partidului iar d-na Gavrilescu se conformează. Dl Tăriceanu se va conforma de asemenea dorinței cleptocrației în scurt timp, după părerea mea.

    • @ alinmicu

      Și dacă mai mult de 15% votează cu altcineva, atunci PSD nu va avea majoritatea, deci nu va avea puterea.
      E nevoie de o foarte mare prezență la vot.

  7. dumneavoastra deja nu mai sunteti critic literar, sunteti analist politic.
    cand ati scris ultima data o critica literara? ca analiza politica faceti zi de zi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro