Ideea autoguvernării sistemului de justiție a apărut acum 10 – 15 ani în Europa ca un fel de panaceu împotriva presiunilor exterioare sistemului de justiție, multe venite din mediul politic, dar nu numai.
Un accent deosebit în favoarea acestei idei a fost pus de Consiliul Europei, precum și de Uniunea Europeană, în special de Comisia Europeană, la începutul și mijlocul anilor 2000 în contextul accederii unor state din Centrul și Estul Europei la Uniunea Europeană.
Viitorul justiției, odată cu procesul de aderare al acestor state la UE și a impunerii ideii creării consiliilor judiciare în aceste state de către Comisia Europeană și Consiliul Europei (prin intermediul studiilor și rapoartelor Comisiei de la Veneției numeroase în epocă pe această temă), apărea ca fiind unul luminos1.
De fapt, așa cum subliniază cercetători din mediul academic, ideea autoguvernării prin intermediul unor organisme articulate în interiorul sistemului de justiție a aparținut mai degrabă acestor instituții europene și mai puțin ele au venit din necesități autoasumate de sistemele de justiție naționale.
România nu a făcut excepție. Așa numitele legi ale justiției, nr. 303, 304, 317 din 2004 (trecute printr-un amplu proces de modificare în anul 2005) au avut drept coordonată această idee a autoguvernării.
Mai trebuie spus, ca o chestiune specifică României, că autoguvernarea sistemului de justiție în jurul factotum-ului Consiliu Superior al Magistraturii a mai avut o componentă ce poate fi integrată în aceeași idee a autoguvernării: apariția unei procuraturi speciale, anume Direcția Națională Anticorupție. De ce spun procuratură specială și nu specializată, deși specializarea acestei structuri era și este cea de luptă anticorupție: pentru că pe parcursul existenței sale a ajuns, prin adoptarea unor ordonanțe de urgență și modificări legislative aduse Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, să se rupă nefiresc de dinamica Ministerului Public detașându-se, astfel, ca o putere în interiorul (și în exteriorul) Ministerului Public. De altfel, manifestarea ca o adevărată putere publică prin acțiuni publice – nu doar cele legate de instrumentarea de dosare penale sensibile –, uneori agresive la nivel de promovare publică a celor care au fost procurori șefi de-a lungul vremii a D.N.A., a și condus, alături și de alți factori externi sistemului de justiție, la semi-colapsul în care se zbate azi D.N.A. cu al său atribut constând în lupta împotriva corupției. O discuție separată, fără patimi, asupra acestei chestiuni poate cu altă ocazie. Nu de alta, dar ceea ce se întâmplă azi cu această Secție Specială de Investigare a Infracțiunilor din Justiție pare că repetă greșelile făcute de cei care au condus nu demult D.N.A.
Cu referire la sisteme de justiție care „beneficiază” de astfel de autoguvernări, în analizele privind nu doar state din Europa Centrală și de Est (Slovacia, Ungaria, Polonia, România), dar și din state cu o vechime ceva mai mare în UE (Spania, Portugalia, Italia, chiar Franța și Olanda), experți, provenind marea lor majoritate din mediul academic, familiari cu acest subiect, atrag atenția asupra pericolului capturării sistemelor de justiție din interiorul justiției de către unii judecători2 cu scopurile vădite de a-și proteja propriile interese, în special de a-și perpetua poziții de frunte în sistemul de justiție, cum ar fi de președinți de curți supreme, funcții în consiliile judiciare, diverse funcții de conducere în puterea judecătorească și chiar la ministerul justiției.
Concluziile pe care le trag acești specialiști, care cercetează acest fenomen pe care ei nu se sfiesc să-l privească ca având nu doar valențe judiciare, ci și sociale și economice, sunt de-a dreptul șocante pentru aceia dintre noi care nu reușim să trecem printr-un filtru critic prejudecata că toate ideile care (ne) vin de la instituțiile europene sunt încărcate de adevăr absolut și care conțin soluții salvatoare la probleme sistemice pentru statele membre UE. Astfel, acești experți vorbesc de mandarinizarea sistemului de justiție și de crearea unor falii deloc de dorit prin care „mandarinii” sistemelor de justiție pun presiune asupra colegilor lor judecători, care reprezintă marea majoritate bineînțeles3. Paradoxal, își continuă argumentarea acești experți, independența justiției este subminată chiar de independența organismelor (care nici nu pot fi trase la răspundere) ce reprezintă autoguvernarea sistemelor de justiție: această autoguvernare, a cărui avocat înverșunat a fost Uniunea Europeană, poate conduce la o dependență accentuată a judecătorilor în interiorul sistemului „independent” de justiție4.
Studii recente, publicate de organisme constituite la nivel european și care funcționează pe lângă Comisia Europeană, cum este și Rețeaua Consiliilor Judiciare din Uniunea Europeană, au relevat în urma sondajelor făcute în rândul judecătorilor din sistemele de justiție din UE la nivelul anului 2018 că în unele state membre consiliile judiciare nu respectă independența judecătorilor fiind, de fapt, un pericol pentru independența lor ca judecători. România, respectiv judecătorii români, au cel mai ridicat procent de neîncredere în propriul consiliu judiciar și doar 52% din judecători au încredere în consiliu, cel mai mic procent de încredere dintre statele membre UE5. Iar perspectivele cotei de neîncredere în rândul judecătorilor și procurorilor după recentele evenimente din justiție, al cărui protagonist direct a fost Consiliul Superior al Magistraturii din România nu sunt deloc încurajatoare.
Se află România, sistemul de justiție românesc în această paradigmă a „confiscării puterii judecătorești de forțe din interiorul sistemului”? Putem vorbi de pericolul mandarinizării sistemului de justiție, există „mandarini” în sistemul de justiție?
Nu m-aș grăbi să trag astfel de concluzii. Însă nu aș fi nici optimist că lucrurile merg bine cu așa numita autoguvernare a sistemului de justiție. Organizarea și funcționarea C.S.M., design-ul său legal și-a atins propriile limite de funcționare. Aceste limite, în sens negativ evident, nu sunt de ieri sau de azi. Ele au putut fi percepute și în mandatele anterioare ale C.S.M.-urilor ce s-au succedat din 2005 până la actualul mandat colectiv al membrilor C.S.M.
Ceva trebuie făcut, un răspuns la problemele cronice în funcționarea adecvată a unei instituții constituționale, cum este C.S.M., trebuie găsit. O discuție aplicată la care să participe toți actorii cu putere de decizie în domeniu, și cu interes în acest sens, e necesară. Repet, aceste probleme de funcționare nu au apărut de ieri, de azi. Ele au fost vizibile și în mandatele anterioare ale C.S.M.
Însă, parcă, faliile de azi din C.S.M., certurile dintre diferitele facțiuni din C.S.M., precum și schimburile de replici in direct, în fața camerelor de luat vederi între unii membri C.S.M. și Ministrul Justiției, ca și acuzele extrem de grave aduse unii altora sunt fără precedent: subminarea justiției, deturnarea justiției, fapte reprobabile sunt aruncate unii altora de membrii aleși și de drept ai C.S.M. în așa fel încât e greu să distingi cine are dreptate și de ce are dreptate. O sarabandă a atitudinilor și cuvintelor aruncate în spațiul public pot fi de natură să inducă în rândul judecătorilor ideea că autoguvernarea nu funcționează în interesul lor, a celor ce i-au ales pe membrii C.S.M. Un lucru e sigur: judecătorii ordinari nu sunt interesați de cvorumuri ale plenului, amenințări cu excluderi a celor care nu participă la plen sau certuri în public cu ministrul justiției. Judecătorii, ca și publicul de altfel, așteaptă să lucreze într-un sistem eficient, care să le asigure un confort suficient încât activitatea lor să se concentreze pe soluționarea cauzelor, să nu sufere de o încărcătură excesivă de cauze în detrimentul unui act de justiție de calitate, să aibă sedii nu luxoase, dar care să le asigure un proces al muncii adecvat, etc.
Pot fi gândite soluții pentru a fluidiza activitatea justiției și a asigura o funcționare eficientă a acesteia, însă, precum spuneam adineauri, cu o atentă examinare a posibilelor consecințe negative dacă astfel de soluții ar fi puse în practică și după o consultare extinsă a tuturor actorilor publici, iar toate acestea în ideea de a evita confiscarea și mandarinizarea puterii judecătorești:
- Constituțional, C.S.M. are două atribuții expres prevăzute: garantarea independenței justiției și instanță de judecată în materie disciplinară. Cum e greu de imaginat o schimbare a Constituției în viitorul apropiat, ar trebui testată ideea unui organism sau organisme separate de C.S.M. care să se ocupe de funcționarea eficientă a justiției. Decuplarea acestor activități administrative, care ar asigura că nu există pericolul mandarinizării sistemului de justiție românesc și nici faptul că un singur organism, cum este consiliul judiciar, să nu dețină mult prea multe pârghii de forță care să asigure supremația unor judecători față de masa mare a judecătorilor, este de altfel o îngrijorare indicată chiar de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni în Avizul nr. 10 din 2007, adoptat de Comitetul de Miniștri (aici). Astfel, aceste atribuții ce ar trebui decuplate de C.S.M., cum ar fi selecția judecătorilor, promovarea în funcții de execuție sau de conducere și, totodată, la Înalta Curte de Casație și Justiție, ar putea fi date în sarcina unor organisme independente, care să funcționeze pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau a adunărilor generale ale instanțelor, ori ale unui organism numit de instanțe. Pot fi imaginate diferite sisteme administrative care să fie funcționale și care să iasă de sub conducerea strictă a C.S.M.-ului. Evident, pentru a da satisfacție atribuției principale a garantării independenței justiției, pe lângă apărarea independenței justiției, a judecătorilor supuși presiunilor de tot felul, C.S.M. ar putea avea atribut de aviz consultativ și de analiză a tendințelor generale de activitate ale unor astfel de organisme administrative. În orice caz, ar fi o mare greșeală ca acum, în acest moment, bugetele instanțelor să treacă la C.S.M.: puterea pe care ar acumula-o C.S.M. ar fi mult prea mare, motiv pentru care pericolul despre care vorbesc experții mai sus citați ar fi unul cât se poate de real.
- O reorganizare a instanțelor din București, în special a Tribunalului București și Curții de Apel București. Aceste instanțe cunosc de ani de zile o creștere exponențială a activității în toate specialitățile. Crearea unor tribunale specializate și curți de apel specializate la nivelul Bucureștilor, așa cum de altfel s-a și avansat ideea acum câțiva și s-au și făcut pași concreți, ar putea crește eficiența instanțelor și ar conduce la o organizare și funcționare mult mai suplă a noilor instanțe. Aici am în vedere cel puțin două, dacă nu trei instanțe ce s-ar putea crea, pe lângă cele ordinare: tribunalul și curtea de apel pentru profesioniști (comercială), de contencios administrativ, de litigii de muncă și asigurări sociale.
- O chestiune comună ce îi privesc atât pe judecători, cât și pe procurori: desființarea Secției Speciale de Investigare a Infracțiunilor comise de judecători și procurori. Continui să susțin că a fost o idee cât se poate de nefericită, presiunea resimțită de judecători și procurori cu privire la această structură specială fiind una foarte mare, în sens negativ. Sigur, ea funcționează legal, Curtea Constituțională respingând obiecțiunile de neconstituționalitate cu privire la această secție, însă problemele nu au fost sub nici un fel rezolvate. Dimpotrivă, perpetuarea acestei probleme, care nu a fost îndeajuns digerată atunci când s-a decis crearea ei, crește în intensitate. Nu doar că organismele europene au criticat crearea secției speciale, inclusiv Comisia Europeană, ci pentru că o astfel de suprainspecție judiciară nu are un argument convingător care să stea la baza creării ei. S-a spus că s-a creat această secție pentru a fi apărată independența judecătorilor spunându-se că judecătorii au fost supuși unor presiuni nejustificate și brutale din partea Direcției Naționale Anticorupție. Da, au fost câteva cazuri în care procurorii D.N.A. au încălcat cu mult limitele procedurale comițând nu numai fapte disciplinare, dar și penale, însă nu s-a făcut dovada că aceste presiuni au fost generale, că au avut caracter sistemic. Nu în ultimul rând, o îngrijorare care ar trebui să ne facă mult mai atenți cu privire la existența unei astfel de secții speciale vine din mediul politic: s-ar putea ca la un moment dat o astfel de secție să fie o adevărată măciucă împotriva judecătorilor și procurorilor ce au de soluționat cauze sensibile. O modificare legislativă oricând este posibilă, din moment ce această secție este deja creată. Însă, repet ce am spus anterior: această secție funcționează legal, procurorii care deja funcționează în această secție nu au nici o vină cu privire la discuțiile in jurul acestei secții. Așa încât e nevoie ca independența lor în soluționarea cauzelor cu care au fost investiți, atât timp cât această secție va mai exista, trebuie să le fie asigurată.
- Înțelegerile și sprijinul politic de care au beneficiat mulți candidați pentru funcții de conducere la vârful structurilor din Ministerul Public a fost unul evident. Pactul de coabitare dintre fostul președinte, domnul Băsescu, și fostul premier, domnul Ponta, a fost și este doar vârful aisbergului. Aproape toți cei care au fost numiți în funcții de conducere în Ministerul Public au „beneficiat” de proptele politice în lanțul trofic de numire: ministrul justiției (prim ministru) și președintele României. Este nevoie urgentă de o modificare legislativă care să elimine pe viitor perpetuarea unei astfel de practici. O variantă asemănătoare cu numirea președintelui ÎCCJ și vicepreședinților ÎCCJ, procedură în care secția de judecători CSM are un rol predominant, poate fi gândită și în cazul secției de procurori CSM până la momentul la care pot fi gândite soluții mult mai bune care să elimine factorul politic în numirea procurorilor cu funcții de conducere la vârful Ministerului Public.
NOTE____________________
1 Recomand studiul excelent făcut asupra autoguvernării făcut de David Kosař, director al Institutului de Studii Juridice la Facultatea de Drept, Universitatea Masaryk, publicat în German Law Journal, vol. 19, n. 17, pp. 1568 – 1611.
2 Samuel Spáč, Katarína Šipulová, Marína Urbániková, Capturing the Judiciary from inside: the story of Judicial Self-Governance in Slovakia, în German Law Journal, pp. 1741 – 1768 (aici).
3 Bogdan Iancu, conferențiar universitar la Facultatea de Științe Politice, Universitatea București, Cambridge University Press, vol. 13, issue 3, Book review: Perils of Sloganised Constitutional Concepts notably that of „Judicial Independence”, pp. 582 – 599 (aici).
4 Ibidem, pp. 586 – 587.
5 Raportul Rețelei Consilillor Judiciare din UE privind independența, responsabilitatea și calitatea justiției 2018 – 2019, aici, p. 51.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Viitorul justiției, odată cu procesul de aderare al acestor state la UE și a impunerii ideii creării consiliilor judiciare în aceste state de către Comisia Europeană și Consiliul Europei…”
Dacă se dorește un nivel mai ridicat de integrare europeană, este posibil ca problemele semnalate de autorul textului să fie rezolvate chiar de forurile europene. Cei care doresc „autoguvernare” sunt de fapt magistrații români [și nu doar români], cred că UE ar prefera un for supranațional cu mai multă autoritate și competențe. Altfel, vedem cât de mândră este de statutul său d-na Savonea, aflată în funcție fix din voința magistraților.
Salut, în context, înființarea Biroul Procurorurlui Public European.
Nu sunt specialist, dar ma ghidez dupa rezultate… In epoca PNA, nu tin minte sa fi vazut vreun fost sau actual ministru, parlamentar etc. facand poteca la procurori sau ascunzandu-si catusele sub pardesiu. In epoca „un presedinte pentru linistea voastra” – nici atat.
In schimb, de cand cu DNA, am mai vazut „intangibili” raspunzand in fata legii. E ceva!… Cat despre „semi-colapsul” DNA, trebuie sa luam in calcul atat asaltul sustinut al pesedistilor asupra Justitiei, cat si plecarea Doamnei Kovesi (care, se pare, are ceva merite, din moment ce-i sunt recunoscute si in afara Romaniei).
Referitor la judecatori care-si protejeaza interesele, asa o fi, dar mie imi e infinit mai frica de politicieni care-si protejeaza interesele… :)
Evident, nu toate ideile care ne vin de la UE sunt incarcate de adevar, dar trebuie sa admitem ca Occidentul are o practica si o experienta a democratiei, pe care Romania nu le are. Ma gandesc ca, in loc sa „inventam apa calda”, e intelept sa luam lucrurile de acolo de unde le-au adus altii, care s-au lovit de diverse praguri, in exercitarea democratiei. Sigur, asta e valabil daca chiar ne dorim democratie in Romania. Inca n-am uitat sintagma „democratie originala”, fluturata intens de pesedisti, dupa ’89. Nu stiu de ce, dar am banuiala ca sintagma asta va fi „reinventata”, in capania prezidentialelor de anul asta. :)
Inchei cu felicitari si urari de succes pentru Doamna Kovesi, ca Procuror Sef European!
S-a deschis o discutie absolut necesara ! Este meritul Dlui Dumbrava; cred ca ‘cineva”? ar trebui sa „institutionalizeze” discutia, sa creeze un cadru profesional si institutional in cadrul careia sa continue !
Excelenta tema de discutie si un articol impecabil! Felicitari dlui. Dumbrava!
Problema, cred eu, ramane mereu aceeasi: „puterea corupe”. Cu cat concentrezi mai multa putere in mainile cuiva, cu atat riscul ca acea persoana sa deraieze e mai mare. Iar ceea ce vedem in comportamentul dnei. Savonea din prezent confirma asta.
Prin urmare eu cred ca refacerea sistemului trebuie facuta in asa fel incat sa nu concentreze putere unor indivizi sau unor cercuri restranse. Am si o propunere:
1. CSM-ul sa fie un organism mult mai larg si sa fie compus din toti judecatorii sefi de instante judetene. Un CSM format din 41 de judecatori respectabili si cu experienta va fi mai greu sa fie deturnat pt interesele unei persoane sau a unui cerc restrans. Un fel de mic „parlament” al justitiei. :)
2. CSM-ul sa nu aiba un presedinte ales/desemnat pt ca asa evitam impunerea unei agende personale. Presidentia sa fie exercitata prin rotatie de toti judecatorii din componenta. La fiecare sedinta un alt judecator prezideaza pe baza unei ordini de zi.
3. Membrii CSM sa continue sa activeze ca judecatori si sefi de instante judetene de unde isi vor lua salariul, iar pt activitatea din CSM sa primeasca doar un bonus, nu un salariu separat in sine. In aceasta configuratie CSM-ul ar putea avea o sedinta sau maxim doua pe luna, gen in fiecare prima zi de Luni a lunii si in fiecare ultima zi de Vineri a lunii.
3. Daca ceea ce spun mai sus nu e compatibil atunci putem face altceva. Toti acesti judecatori pensionati de tineri, oameni in jurul varstei de 50 de ani (adica varsta cand un om are si experienta si intelepciune de viata) sa-i pastram in activitate. In loc de pensie, le platim banii aia ca salarii si ii aducem sa activeze in CSM/”parlamentul” justitiei.
Gresesc? Imi scapa unele lucruri?
Daca da, spuneti-mi cum si unde.
Multumesc.
Cred ca stiu ca va scapa din vedere, ceva care intradevar nu este etalat, nu usor de apreciat la un moment dat in timp dar care este conditia absolut necesara a fiecarei perosane in justitie-integritatea profesionala.
Constitutia si legislatia nu au aparat justitia de atacurile distrugatoare coordanate de un condamnat penal dar sprijinit de f. multi alti corupti.
Oamenii introdusi de ei sunt problema nu principiul separarii puterilor in stat si independenta justitiei.
Imaginati-va Al Capone presedinte de partid care a castigat la alegeri. Nu poate sa fie el PM si numeste pe un subordonat. Procurori si judecatori integri sunt demisi, si altii sunt pusi in loc de catre Al Capone.
Autoguvernarea Justitiei:
https://www.mediafax.ro/social/raport-inspectia-judiciara-aproape-3-000-de-magistrati-au-fost-vizati-de-dosare-penale-la-dna-document-18473559
Hai nea securistule, stii bine ca alea sunt dosare inregistrate.de oricine vrea muschii lui. Daca am chef, fac si eu o sesizare aiurea pe numele unui judecator, e inregistrata si apoi clasata. Matale le numeri si mergi la A3 sa le prezinti ca dovezi ca judecatorii sunt monitorizati de DNA. O jmecherie securista marca A3 de scos ochii pensionarilor.
Chiar crezi ca forumul asta sunt oameni de nivelul redus de inteligenta? Mergi pe forumul A3 sau pe banca din fata blocului intre pensionarii ce joaca o tabla. Pe ei ii convingi cu astfel de argumente. Ai gresit forumul, te-ai asezat la coada gresita. Incerci sa vinzi gogosari gradinarului (la moscova la voi e expresia asta?).
Era un banc pe vreamea raposatului „mai rasfirati baieti, mai rasfirati”.
What a crap! Principiul separarii puterilor in stat si al independentei justitiei a devenit peiorativul „autoguvernare”. Ne credeti atat de prosti?
Draga delia f, principiul separatiei puterilor in stat nu inseamna deplina independenta, ci check-and-balance.
Nu poti face sisteme care actioneaza complet independent, inima omului e parsiva. Imagineazati ca in locul lui Kovesi, un DNA complet independent intra pe mana unuia ca Nicolicea. S-au vazut cazuri si la case mai mari (Hitler, Stalin si-au jucat rolurile de oameni buni pana au pus mana pe putere, cand si-au aratat adevarata fata).
Un astfel de instrument complet independent si-ar face propria dictaturu (mai devreme sau mai tarziu). Rolul politicului este sa fie reprezentantul societatii, care sa aiba un cuvant de spus in controlul unor astfel de unitati de forta din aparatul statal.
De acord, ca nu trebuie sa isi bage nasul in anchete, insa relatia dintre politic si judiciar nu trebuie lasata complet separata.
Integi ce vreau sa spun, sa nu sari in cealalta extrema sa crezi ca vreau un control politic asupra justitiei, vorbesc de pricipiul check-and-balance vs. independenta totatla a sistemelor in numele „separatiei puterilor in stat”.
@ Ion,
Nu cumpar, sorry. I-am vazut pe Dragnea- Iordache – Toader.
Coruptia in politica si administratia locala este mult mai mare decat in justitie.
Checks & balance au loc in interiorul sistemului. DNA raspunde in fata procurorului general, al SCM si al Inaltei Curti si , bineinteles in fata legii.
Selectia personalului in justitie trebuie sa fie pe criteriul alba- ca -zapada competenta.
Contact zero cu politicul.
si bineinteles contact zero cu afaceri/ finante.
In sfarsit un magistrat cu, „creier normal”ca multi din tara asta napastuita de politicienii ordinari care prin modificarile legilor justitiei i a scos pe treptele instantelor sa protesteze.Pacatul cel mare este ca in interiorul sistemului judiciar exista „uscaturi”care trebuie curatate chiar de cei multi magistrati care au constiinta si gandirea curata si sanatoasa.
Dincolo de orice speculatii dna. LCK a avut taria si inteligenta, necesare, sa arate (pentru unii, mai rau, sa si demonstreze) ca regele (sistemul) este G O L ! (adica exista coruptie in interiorul sistemului; evident la instigarea si cateodata cu complicitatea exteriorului – politic si economic). In acelasi timp, dna. LCK a mai aratat si demonstrat cateva lucruri: sistemul nu are anticorpi si, nici nu s-au emis (voit) reguli, care sa opreasca fortele negative din interior, neavand si nici nu are un sistem de selectie care sa cearna cine poate si cine nu. Caci, in contra tutror acestora, au patruns tot felul de neabilitati care: au creat zeci de asociatii, ligi, formatiuni (cu liderii si aparatele aferente) – pe de o parte, iar pe de alta parte, au creat organisme noi, paralele, rupand competentele DNA, si sub masca modernitatii, modernismului, avantgardismului, au adus si oameni noi, fara sa existe un filtru, … fara sa existe nimic. Adica au creat din nimic, ceea ce si-au propus, facand exact ce vor ei:faramitarea justitiei, ideii de justitie si, mai rau autoritatea statului; caci, daca sub LCK, exista o autoritate, in momentul de fata exista o disolutie, ce a culminat zilele trecute cu sugestia (unui fost magistrat) ca sa se gaseasca solutia posibilitatii de intalnire „informala” dintre avocati si judecatori (de fapt dintre mai multe bresle liberale si magistrati), dand si dandu-se exemlu … . Nu are sens sa va scriu cate elogii si cate laude a primit . Sub privirile noastre si aplauze en fanfare ale multora dintre noi (ce nu stiu si nu se pricep) .
Dacă ne aducem aminte de la istorie de breslele profesionale din evul mediu care se organizau în monopoluri absolute și care urmăreau asigurarea bunăstării, confortului, neconcurenței membrilor breslei putem observa că și organismele din domeniul justiției au aceleași tendințe medievale.
Autoguvernarea sistemului judiciar nu poate fi văzută dincolo de ideea asigurării accesului la justiție a justițiabilului și a societății în general.
Ideea răspunderii pentru erorile profesionale este minimală, condiție sine qva non, pentru existența unui sistem corect.
Un principiu de drept spune că nu poți fi arbitru în meciul în care joci. Oricât ai fi de obiectiv și corect, vei avantaja echipa în care joci.
Răspunderea magistraților seamănă foarte mult cu meciul în care eu sunt și jucător și arbitru. Nu este normal ca judecătorii să se judece ei pe ei. Atribuțiile exclusive ale CSM privind cazurile cu magistrați sunt expresiea conflictului de interese.
Care este eficiența răspunderii unui magistrat care este judecat de colegul lui?
Evitarea discutării acestui conflict asigură mizeria conceptuală care ajunge să ne dezbine.
Ideea ar fi ca judecătorii să nu fie judecați de judecători ci de curți cu jurați. Jurați pot fi persoane cu studii superioare înscrise (pe bază de simple cereri) într-un corp al juraților de unde, să fie desemnați, aleatoriu, să facă parte din complete specializate de judecare a cauzelor cu judecători.
În felul acesta judecătorii cu tendințe neortodoxe nu vor mai avea liniștea pe care actualul sistem le-o asigură. Să nu uităm că magistrații șmecheri au abilități de negociatori și astfel pot să-și aranjeze soluțiile cu colegii lor.
Tot corpul judecătorilor va fi făcut conștient că administrarea actului de justiție nu este o feudă personală și că trebuie să fie serios, corect și profesionist dacă vrea salariile alea babane din sistem.
CSM a fost inființat la inițiaiva guvernului Năstase odată cu modificarea constituiției.
Pentru facilitarea contextualizării trebuie să fac referire la principiul separației puterilor în stat: legislativă, executivă și judecătorească.
Din CSM fac parte judecători și procurori. Judecătorii fac parte din puterea judecătorească și procurorii din puterea executivă.
Se poate concluziona că CSM reprezintă o încălcare a principiului separației puterilor în stat.
Prevederile constituționale privind includerea procurorilor în CSM contravin astfel principiilor democratice și constituției înseși.
Problema asta nu o discută însă nimeni cu toate că este fundamentală și determină o dezvoltare a justiției în bresle medievale, în caste profesionale care urmăresc interesul membrilor castei și nu interesul public, aspect care se poate vedea că contravine și art.2 din constituție care spune;
”Art. 2 – Suveranitatea
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.”
CSM nu este organ reprezentativ, nu este ales prin alegeri libere, periodice și corecte sau prin referendum.
CSM exercită suveranitatea statului, a părții de suveranitate care se referă la funcționarea justiției și o facxe în nume propriu, respectiv pentru asigurarea nerăspunderii și a diverselor privilegii ale membrilor. Scopul real dar nedeclarat al CSM este de susținere a intereselor membrilor iar scopul formal însă mincinos îl reprezintă interesul public.
Dincolo de această stare de fapt nu avem decât lozinci, manipulare, ură, neîncredere, dezbinare și o disoluție evidentă a statului de drept.
Ce bucurie sa ii auzim vocea, din nou!
http://www.ziare.com/laura-codruta-kovesi/stiri-laura-codruta-kovesi/exclusiv-laura-codruta-kovesi-primul-interviu-de-procuror-sef-european-despre-eppo-dna-protocoale-cu-sri-cedo-e-un-moment-in-care-iti-dai-seama-ca-un-rau-poate-fi-un-bine-interviu-video-1582713