duminică, iunie 16, 2024

Monștri în halate albe

Așadar, 25 de medici de la Spitalul Universitar Floreasca protestează ori se fac că amenință cu greva. Nici ei nu mai știu bine ce fac. Se încurcă însă vizibil în argumente și explicații. Cert e că fac zgomot fiindcă dl. prof.univ. dr. Mircea Beuran a fost demis de la șefia unei Secții în care probele video din ziua fatidică în care o femeie a luat foc în vreme ce se afla pe masa de operație dovedesc că nu se respectă nici o regulă, nici un protocol.
De pildă, se folosesc dezinfectante nu așa cum scriu manualele universitare și regulile pe care dl. profesor doctor ar trebui să le predea și să le impună spre respectare discipolilor săi, ci așa cum il taie capul și vor mușchii respectivul fost boss. Ins despre care unii, fie ei medici, foști pacienți sau chiar colegi adică maheri din ierarhia universitară, vor să ne convingă că ar fi un semizeu persecutat politic și nu un plagiator, așa cum bine o știm cu toții încă din anul 2003. Cu toții, mai puțin cei din comisia de concurs și Senatul Universității de Medicină și Farmacie din București, Senat care a votat în cele din urmă confirmarea titlului de profesor pentru doctorul prins cu ceva timp înainte că fură.
Să ne înțelegem bine. Dl. Beuran a fost demis dintr-o funcție de conducere. Toate probele dovedind că a condus o secție prost și a încurajat vesel grave acte de indisciplină din partea subordonaților și a învățăceilor domniei-sale. Comițându-le cu vârf de îndesat el însuși. Pentru moment, nimeni nu i-a interzis d-lui prof.dr. Beuran nici să opereze, nici să acorde consultații, nici să le țină cursuri studenților. Deși există suficiente dovezi că, în cel mai bun caz, una spune dl.profesor la curs și alta pune în practică. Nefiind deloc exclus chiar să și predea în opoziție cu regulile științifice.
Cei 25 de doctori care se joacă de-a greva nu contestă că în secția condusă până mai deunăzi de dl. Beuran s-au comis lucruri inadmisibile. Nici nu ar avea cum de vreme ce imaginile spun exact asta. Vorbesc doar despre o nedreptate care i s-ar face d-lui profesor, despre faptul că acesta s-a dovedit un om milos acceptând să opereze ceea ce alți doctori au refuzat (cum e cu jurământul lui Hipocrate, stimați și iubiți domni doctori?) despre atacul la prestigiul Spitalului căruia i s-a retras acreditarea. Pentru cei 25 de greviști în glumă și pentru dl. Beuran femeia care a ars e doar o pagubă colaterală. Femeia oricum nu mai avea zile. Nu ar fi fost oare mai bine și mai în folosul castei medicale de la Floreasca să fi fost dusă fără tam-tam la cimitir și Dumnezeu cu mila ?
Așa se pare că gândesc niște medici pretins de top în anul de grație 2020.
Doamne ferește să ajungi să le fii pacient acestor monștri în halate albe !

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Mentalitatea de jecmănitori a celor cu halate albe și titlul de doctor e problema majoră a țării. Mentalitatea de jecmănitori menține țara în permanentă stare de tranziție după eliberarea din naționalcomunismul ceaușist 1989.
    An de an același scenariu de 30 de ani. Tinerii părăsesc scârbiți țara.

    • Sunt niste „tradatori”.
      Scuipa pe mormintele strabune, ale celor care s-au jertfit pentru Romania Mare (acuma securistii nu mai utilizeaza „jertfa pentru muncitorime si saracime”), isi vand tara (securisti nu vorbesc despre cat din tara a vandut numai bossul varan, de pilda), ucid neamul (nimic nici despre Cighid, patronajul lor, opera lor de mecenat).
      Ai fugi daca n-ai fi vinovat ?
      Noroc ca raman aia fara dinti abrutizati de haznale.

  2. Sistemul medical este plin de astfel de medici care au mostenit metehne comuniste si care au consultat multi tovarasi inainte de ’89. Acesti si-au pastrat functiile sau au „mostenit” catedre si sectii din marile spitale. Ma intreb oare daca nu cumva unii dintre ei au avut si rolul de a ascunde victimele din zilele Revolutiei. Asadar, nu trebuie sa ne miram ca inca mai exista astfel de medici formati in comunism.

  3. In plus, monstrii si sustinatorii lor, inclusiv institutii de presa, au declansat o campanie masiva de manipulare a romanilor.

    Peste tot in articolele si emisiunile in care s-a acoperit acest caz se repetau la infinit urmatoarele informatii:

    – bolnava de CANCER.
    – femeia de 66 DE ANI.

    Pentru a induce opiniei publice prin manipulare grosolana ca este vorba despre o persoana CARE NU CONTEAZA, CARE ORICUM AR FI MURIT.

    Dar, adevarul este ca in locul acelei femei ucise putea fi un copil, putea fi oricine. Si nenorocirea se poate intampla din nou maine si doctorii sa dea fac copilului unui ziarist sau chiar unui copil de doctor.

    Se poate intampla oricui.

  4. Nu de top, de topitop.
    Astia cica sunt respectati si pretuiti in Europa.
    Poate in Europa iraniana.
    Medicina se preda ca-n sec. al XIX-lea si nu se practica deloc diferit. Absenta unui stingator, pe langa repectarea regulilor, nu arata altceva.
    Au spitale-muzeu, cu bacterii de nici ele nu mai tin minte cand s-au nascut, dar indraznesc sa se creada deasupra lumii civilizate. Am trait intr-o comuna mai mare din sud-estul Frantei, si aveau un spital demn de capitala. Iar cand eram copil, fiind in patria mea socialista am fost internat in niste gheene care au ramas neschimbate.
    Femeia a ars, indubitabil. Dar pentru copiii mancati de sobolani, precum cei de la Cighid, cand aplicam lovitura de bardita ?

  5. Este cutremurător, dar adevărat.

    Situația de la „Floreasca” reprezintă încă un exemplu, dacă mai erau necesare astfel de exemple, că interesele personale, de familie, de clan, de partid, sunt întotdeauna așezate în patria noastră înaintea interesului public, al pacienților, al cetățenilor șamd.

    Dar, aceasta este o caracteristică a statelor eșuate, a societăților distorsionate, a statelor capturate de grupuri criminale organizate de tip mafiot, precum România.

    Ce cred eu că este prea puțin pus în evidență de numeroasele articole de presă și analize cu privire la situația prezentată în articol este modul în care s-a ajuns aici. Cum a fost posibil?! Am uitat cu voioșie că dl Beuran a fost numit profesor universitar fiind unul dintre primii plagiatori ai țării… Cum a fost posibil? Din rațiuni politice. Acesta este răspunsul.

    Și de ce politicienii care au condus România în situația asta mizerabilă au putut să o facă? Pentru că așa au dorit cetățenii.

    Se apropie alegerile și cred că analiștii, jurnaliștii, manipulatorii din mass-media de toate orientările, ar face foarte bine să explice cetățenilor că bunăstarea lor este o opțiune politică. Cetățenii sunt cei care decid prin vot cum vor trăi, dacă vor mai fi „beurani” prin spitale, ori promovări în funcții publice pe criterii politice și NU de performanță.

  6. Dincolo de incident, nimeni nu observa un lucru. Acest profesor s-a „oferit” sa faca o operatie intr-un caz considerat fara sperante. In realitate nici macar n-a dat prin sala de operatie, toate procedurile au fost realizate (fara supraveghere) de catre rezidenti. Deci nici vorba de generozitate sau dorinta de a ajuta, pacientul a fost de la bun inceput cobai pentru practica rezidentilor. In orice tara asa ceva ar fi considerat inadmisibil.
    Acest caz mi-aduce aminte de un caz din anii 90, in care un chirurg a vrut cu tot dinadinsul sa intre in istorie cu prima operatie de schimbare de sex din Romania, pe seama unui tanar cu evidente probleme de personalitate care abia implinise 18 ani. Respectivul a ajuns in cele din urma om al strazii si n-a avut niciodata o relatie ca femeie. Chirurgul (nu dam numele) a devenit (inca un) semizeu al medicinei romanesti.
    In sistemul medical romaneasc, in afara de problema spagii (evidenta, dar rezolvabila) mai este si problema mentalitatii acestor „semizei”, la care numai ca nu trebuie sa te inchini cand ajungi in fata lor. In rest, desi tu esti cel care plateste, n-ai voie nici sa sufli in cele doua minute cat dureaza consultatia (si in care trebuie sa suporti, nu de putine ori, obscenitati sau chiar insulte). Iar daca indraznesti sa ceri o a doua opinie, adica sa pui la indoiala spusele Inatimii Sale, poti sa-ti iei gandul de la tratament obiectiv. Mai rau, aceste practici, le regasesti chiar si in mediul privat, sunt aceiasi oameni care nu-si pot schimba obiceiurile odata cu cabinetul.
    Sigur ca nu toti medicii intra in aceasta categorie, unii sunt chiar foarte cumsecade, dar diferenta de mentalitate fata de strainatate exista. Spre exemplu, la AKH, pentru 50 de euro in plus fata de pretul de aici, tot la profesor universitar, consultatia dureaza 30 de minute in care studiaza cu atentie fisa, ti se explica pe indelete (fara sa tipe la tine, fara obscenitati), iar la sfarsit ti se recomanda (fara sa ceri) o a doua opinie. Dar asta e solutia, sa mergem cu totii acolo?

  7. Convingerea mea personala (pe care am mai exprimat-o prin 2 – 3 locuri) e urmatoarea:
    Era acolo o gashka functionand asa: se luau shpagi „ca pentru Beuran” (adica babane) si poate chiar diagnosticul era exagerat, ca shpagile sa creasca – si, in realitate, operau „negrisori” (ca omu’ sub anestezie habar n-are cine baga cutitul in el). Iar shpagile se imparteau proportional.
    Asta explica si DE CE a fost musai sa apara semnatura lui Beuran pe foaie si DE CE a fost chemat de urgentza cand au aparut problemele.
    Acu’ cu sanctionarea lui Beuran, haita se simte atacata la buzunar (ceau-bau, shpagi babane) si reactioneaza!
    Atata tot! O haita sinistra de shpagari!

  8. Situația este următoarea:
    – A murit un om
    – De moartea omului este cineva vinovat.
    Concluzie: Vinovatul trebuie să plătească.

    (Nici despre vinovat și nici despre victimă nu își au locul considerații privind starea civilă, vârsta, școli absolvite, talente, pregătirea profesională, starea de sănătate, aspectul fizic și altele).

  9. Cu multi ani in urma, am ajuns la Spitalul Floreasca pentru o afectiune cardiaca. A trebuit sa-mi fac niste investigatii si circuland pe la mai multe etaje mi-a fost dat sa vad cum holurile devenisera extensia saloanelor neincapatoare, cu bolnavi cu perfuzii – in carucioare sau paturi pliante – cu cozi nesfarsite de oameni, in picioare, asteptand randul la analize, radiografii,
    Erai consultat in graba, parca ti se facea o mare favoare, personalul medical parea ca
    nu are obligatia sa-ti dea atentie, neaparat.Nicio rigoare, nicio raspundere a cuiva fata de tine,
    care -ti cautai acolo.. sanatatea.Intre pacient si medic sau asistent se ridica un zid de indiferenta.Stiu ca am plecat de acolo dezamagita, hotarata sa nu ma mai intorc vreodata.Asa ca nu ma mira ceea ce citesc, acum, in presa..Nu este un loc in care actul medical sa fie respectat!

  10. Medicii din Romania au obiceiuri urate.
    Am in familie medici care par inumani cand vorbesc cu dispret despre pacienti.Pentru ei conteaza numai traista primita?Noroc ca eu nu mai sunt un Romania.Vai de oamenii saraci.Ma doare sufletul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro