Temele săptămânii și așa-zisa putere a presei

Trei au fost temele care au reprezentat punctele de maxim interes pentru opinia publică și pentru presă în cursul săptămânii ce se încheie astăzi.
Prima este legată de posibilitatea organizării alegerilor anticipate și de alegerea primarilor în două tururi de scrutin, cea de-a doua a avut în centru tragicul sfârșit al jurnalistei Cristina Țopescu, cea de-a treia ține de decizia lui Moise Guran de a părăsi gazetăria în favoarea politicii.
M-am ocupat în repetate rânduri de alegerile anticipate și, așa după cum am promis în comentariul publicat ieri, o voi face și în zilele viitoare. În schimb, am adoptat starea de expectativă în privința morții Cristinei Țopescu, nu fiindcă tragedia ei m-ar fi lăsat indiferent, ci deoarece am fost dezgustat, îngrozit de-a dreptul de canonul mizer, de explozia de ipocrizie care au urmat după aflarea veștii. Tot felul de oameni care, de fapt, nici nu au cunoscut-o pe Cristina, s-au autoproclamat prieteni ai defunctei. Aceasta în vreme ce o liotă de persoane care o cunoșteau, cum se spune, pe bune nu au fost deloc alarmate de faptul că jurnalista nu a mai dat nici un semn de viață vreme de cel puțin două săptămâni, că nu le-a răspuns la sms- uri care îndeobște curg gârlă în perioada Crăciunului și a Anului Nou. Nici ei, nici membrii familiei pesemne nu i-au dat un telefon Cristinei și, chiar dacă au făcut-o, în absența răspunsului au preferat starea de indiferență, mulțumindu-se să creadă că prietena lor ar fi plecat în străinătate.
Au plâns-o pe Cristina Țopescu tot felul de instituții de presă, ziare și televiziuni care s-au întrecut în elogii post-mortem. Numai că nici una nu i-a oferit de ani buni un job stabil, deși în lumea breslei se știa chiar foarte bine că fosta jurnalistă nu trăiește chiar pe roze, dar și că își dorește să revină în presă. Și nu la o televiziune de nișă. TVR, instituția de presă de care numele Cristinei Țopescu este legat indisolubil datorită meritelor personale ale defunctei și nu fiindcă a fost fiica unui mare jurnalist, a făcut de-a lungul anilor tot felul de angajări care mai de care mai cu cântec, însă nici un pdg, nici un director de canal, nici un redactor șef nu s-a gândit să o recheme la matcă pe fiica rătăcitoare. S-a pus, în schimb, rapid de un așa-zis omagiu cu secvențe din emisiunile de divertisment în care a apărut Cristina Țopescu pe vremea când era crainică în TVR. S-a vorbit complet aiurea despre eventualitatea sinuciderii, despre câți bani avea sau nu avea Cristina Țopescu, despre controversata decizie a incinerării, despre încă și mai controversata reacție a BOR și a purtătorului de cuvânt al acesteia, dl. Vasile Bănescu, s-au oferit cele mai intime detalii din viața personală a fostei vedete, i s-a scotocit biografia, s-a plâns cu lacrimi de crocodil. Mai ales când era vorba de live-uri tv. Bref, am avut iar parte de un delir funerar în lege, în care și presa, și mulți români, fie ei oameni simpli sau persoane publice, s-au comportat precum membrele clanului Duduleanu din Gaițele lui Alexandru Kirițescu care dădeau fuga la poartă să nu piardă nici un cortegiu funerar pe care pe urmă să îl toace în detaliu.
În fine, cel de-al treilea moment de maxim interes a fost întoarcerea pe toate fețele a deciziei jurnalistului Moise Guran de a părăsi presa în favoarea politicii. Lumea a făcut ipocrit pe mirata, făcându-se că nu s-a putut observa cu ochiul liber că Moise Guran avea de multă vreme opțiuni politice clare și că alăturarea lui în echipa USR-PLUS petrecută zilele trecute nu face decât să parafeze o situație pre-existentă. Dl. Guran însuși mărturisind că oferă de o lungă bucată de vreme consultații gratuite respectivei grupări politice. S-a făcut mare tam-tam din faptul că, în urmă cu ceva ani, Moise Guran îi punea la zid pe ziariștii care abandonau pixul și tastele computerului în favoarea afilierii la un partid politic, uitându-se că foarte adesea rosturile și, mai ales, soarta convingerilor sunt acelea de a se schimba. Or, era vizibil că unul era acel Moise Guran pe care l-am lăudat în articolul Moise Guran, un om de presă, publicat la data de 13 septembrie 2013 pe adevărul.ro, altul cel pe care l-am numit tangențial în comentariul Bunul simț în presă, apărut la data de 17 decembrie 2018 pe contributors.ro, și cu totul altfel personajul cu care am avut ocazia să dezbat în vreo două rânduri, pe vremea în care colaboram sporadic la Digi 24.
Există vreo relație între atenția nu întotdeauna curată acordată dispariției Cristinei Țopescu și falsul caz Moise Guran? Desigur. Având în vedere cât s-a scris și s-a vorbit despre amândouă s-ar putea crede că în România presa și oameni ei continuă să fie o prioritate națională. Că presa ar fi, pe mai departe, a patra putere. Că un articol de ziar sau un reportaj de televiziune ar avea capacitatea de a răsturna guverne. În realitate, nici vorbă despre asta. Avem o presă din ce în ce mai debilă. Mai la cheremul patronilor care au alte interese decât dreapta, corecta noastră informare, Ne preocupă jurnaliștii din interese mondene sau morbide. Nimic mai mult.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors. ro și pe blogurile adevărul.ro