luni, mai 20, 2024

Ordinea operațiilor politice

Miercurea trecută, președintele Klaus Iohannis a avut o ieșire nervoasă greu de înțeles. Fie și numai dacă avem în vedere stilistica aparițiilor lui publice anterioare. Una cu nepotrivit, cu deplasat caracter naționalist și deloc favorabilă în consecințe. Atât pentru domnia sa cât și pentru PNL, dar mai ales pentru pacea inter-etnică și socială din țară. Pentru România însăși.
Se poate ca ieșirea nervoasă cu pricina să fie parte din logica electorală în care se înscriu în vremea din urmă multe dintre acțiunile domnului Iohannis. Nu știu dacă cuvintele complet nepotrivite ce au ieșit pe gura șefului Statului român le vor aduce voturi peneliștilor. Ceea ce însă știu sigur e că ea înseamnă vânt la pupa pentru UDMR. Care ajunsese în mare criză de popularitate, chiar în rândul etnicilor maghiari din România. Sincer să fiu, nu dădeam crezare acelor sondaje de opinie care creditau UDMR cu doar 2% dintre preferințele electoratului. Cifra reală trebuie să fie undeva în jur de 4-5%. Un sondaj dat ieri publicității vorbește despre un 5, 5 %. Am însă deja indicii că după zicerile de miercuri ale președintelui României, UDMR, adică PSD-ul unguresc, a mai câștigat cel puțin un procent.
Nu cred că adoptarea tacită a legii care a stârnit atâta vâlvă, aceea ce ar fi acordat o inadmisibilă autonomie Ținutului Secuiesc, a fost rodul cine știe cărei tranzacții dintre PSD și UDMR. Este vorba doar despre neglijența și nemunca paramentarilor români. Indiferent de naționalitate. Odată cu instaurarea stării de urgență, aceștia, ca și imensul aparat birocratic din subordine, au stat și stau frumușel acasă și nu prea fac nimic. Cu toate acestea indemnizațiile și salariile lor au rămas neatinse. Dincolo de declarațiile populiste ale premierului Ludovic Orban și ale ministrului Muncii, d-na Violeta Alexandru. Stând și somnolând acasă, și asta pe banii contribuabilului român, deputații, și nu doar cei din PSD și UDMR, au contribuit la adoptarea tacită a unui proiect de lege în totală discordanță cu Constituția României.
Or, de aici cred că ar trebui să înceapă discuția. Am tot auzit zilele acestea, l-am auzit spunând această enormitate jignitoare și pe președintele interimar al PSD, dl. Marcel Ciolacu, că an de an doi sau trei parlamentari ai UDMR depun un astfel de proiect de lege care, oricum, nu are nici o șansă de a fi adoptat vreodată. De ce o fac? Cu ce drept? Pe ce baze juridice și morale? Doar în virtutea dreptului de a avea inițiativă legislativă? Le acordă oare acest drept automat îndreptățirea de a pune la îndoială, de încălca nemernic Constituția României? Aceea pe care au jurat când și-au primit mandatele? Ce le aduc indemnizații grase. I se pare firesc lucrul acesta domnului Kelemen Hunor, președintele Uniunii? Oare nici dumnealui, care a fost ministru al Culturii, și a jurat și în această calitate pe Constituția României, nu știe că la articolul 1, nerevizuibil, Legea fundamentală a țării spune că România este stat național, unitar și indivizibil?
Corect este să privim și să analizăm ordinea operațiilor în urma cărora s-a ajuns la acastă furtună politică.
1. A fost mai întâi depunerea de către parlamentarii UDMR a unui provocator și iresponsabil proiect de lege. Că povestea asta se repetă anual nu funcționează drept scuză.
2. Au urmat indiferența condamnabilă și nemunca parlamentarilor români.
3. Și-au făcut, mai apoi, intrarea în scenă nepriceperea, diletantismul, slaba pregătire a domnului Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților.
4. A intervenit declarația complet nepotrivit a președintelui Klaus Iohannis.
5. Iar acum, UDMR care, cum spuneam, a primit vânt la pupa, merge și mai departe cu ticăloșia. Ce să vezi? UDMR așteaptă scuze. Sper să nu le primească niciodată. Scuze merită doar limba maghiară, cea maimuțărită de președintele Klaus Werner Iohannis.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Excelenta și absolut necesara intervenție a Președintelui Republicii a venit în contextul, fără precedent, în care una dintre camerele parlamentului României a votat autonomia pe principii etnice pentru a regiune a țării. Poziția vulnerabilă în care a fost pusă România prin aceasta, atât în relațiile cu statele prietene, cât și cu cele inamice, a făcut obligatorie intervenția șefului statului român.

    Dacă nu ar fi intervenit, dl Klaus Iohannis ar fi fost intens criticat atât în România, cât și în Europa, pe bună dreptate.

    Tocmai oportunitatea intervenției președintelui Iohannis, de felul domniei-sale o persoană reținută și cumpătată, care este la rândul său, cetățean român minoritar, de naționalitate germană, a înfierbântat mințile PSD-iștilor, ALDE și maghiarilor din UDMR (puterea parlamentară), acuzându-l în mod ridicol de „naționalism românesc”.

    Probabil intervenția la care Președintele (cea mai bine informată persoană din România) a fost obligat de grava eroare a Camerei Deputaților dominată de PSD este una dintre puținele ceva mai ferme, dar acțiunea anticonstituțională era necesar să fie oprită. Redesenarea pe criterii etnice a unor teritorii în Europa este un subiect extrem de sensibil pentru multe state, de la Spania, la Ucraina.

    Bravo, Președintelui Iohannis!

    • 1. totusi Presdintele a actionat foarte-foarte TARZIU. După MAI MULT DE O LUNA de la adoptarea tacita.
      2. Singura GRABA a fost sa nu i-o ia Senatul inainte cu respingerea si sa-i lase sfanta indignare fara obiect)
      3. A mai fost un motiv de GRABA – articolul din publicția franceza LIBERATION aparut cu o zi inainte de discursul bilincv , in care Iohannis era pozat si facut in fel si chip pentru gafa cu ”experimentul pe copiii francezi”. (PARANTEZA: formidabila aceasta forta securistica prin care romanii au fost imoiedicati sa ia cunostita de acel articol zeflemist la adresa Presedintelui lor ! Tacerea aprope unanima a mass media din Ro pe subiectul LIBERATION este LA-MU-RI-TOA-RE – avem o presa profund patriotica :)
      4. Aceeasi formidabila aceasta forta securistica asigura UDMR ului sfantul procentaj de 5 %. Dar spre deosebire de manevra cenzuratoare de la punctul 3 – oare mentinerea in viata a UDMR ului in forma actuala putreda si corupta nu este in interesul PĂCII INTRE POPOARE ? Personal cred ca oricat ar costa – banesc si politic – e de preferat variantei in care maghiarii nu ar mai avea un asemenea o astfel de ”ambasada” in Parlamentul Romaniei , dar ar incepe sa se organizeze paramilitar cu lideri muscati de creier precum Tokes.
      ***
      5. UDMR ul a participat activ și la dezbaterile initiale / Iorgovan de redactare a Constitutiei Romaniei și la dezbaterile de la Modificarea Constitutiei / Nastase. Adica au participat, au influentat redactarea unora dintre articole si au participat la voturile pe articole. DAR in ambele ocazii istorice – la votul final UDMR ul a votat unanim IMPOTRIVA. Pana la urma poti vedea si o urma vaga de fair -play in acele voturi impotriva. Nu stiu unde ar fi fair -playul domnului Iohannis care combina meajele sle preponderent sorosiste cu franturi din lălăiala poetica a lui Vadim

      • „totusi Presdintele a actionat foarte-foarte TARZIU…”

        Așa este. Dar, Președintele a reacționat – nu doar în mod necesar, ci și obligatoriu – atunci când actul normativ cu caracter secesionist a fosr adoptat deja de una dintre camerele parlamentului României.

        Dacă nu ar fi făcut-o ar fi fost condamnat, atât de prorii cetățeni, cât și de partenerii europeni. Am fost „la un pas” de a fi adoptată o lege anticonstituțională, cu grave consecințe, de către parlamentul patriei noastre. Și este foarte posibil ca Președintele să fi fost informat că acest lucru a fost mai mult decât posibil, a fost foarte probabil.

        Probabil a reacționat abia în momentul în care a fost informat că adoptarea actului normativ anticonstituțional este certă, fără dubii.

    • „ una dintre camerele parlamentului României a votat autonomia pe principii etnice pentru a regiune a țării.” – tocmai ați făcut un fake news grosolan, domnu Constantin. Nu s-a votat.

      • @Morbid Angel _ „Nu s-a votat.”

        Vă rog să mă scuzați, așa este, precum spuneți. Mea culpa.

        În repetate rânduri s-a votat, dar nu s-a adoptat…
        De data aceasta s-a adoptat, fără să se voteze.

        Respectând adevărul și cu precizările făcute, oare cum este mai grav?! Să fie votată o lege anticonstituțională și să nu fie adoptată de parlament, sau să fie adoptată fără vot?! În contextul relevat de Președinte, este foarte probabil să fi trecut și prin vot, dar punerea pe ordinea de zi a Camerei și votul au fost refuzate exact de PSD, în cooperare cu ADLDE, ProRomânia și UDMR.

        Întrebarea este retorică, răspunsul fiind evident.

        Încă o dată, vă rog să mă scuzați.

  2. Daca luati anuarele statistice anuale pe ultimii 20 se constata o scadere lenta a minoritatii maghiare, iar acel procent de peste 5% este tras din pix. La ultimele alegeri, UDMR a primit voturi discutabile din judete care au abia cativa cetateni maghiari. Batalia de acum, acerba, o da acest partid etnic pentru a mai avea niscaiva deputati, senatori si ceva functii prin ministere si a si mentine cu sprijin politic afacerile donatorilor pentru alegeri. La nivelul localitatilor, lumea maghiara traieste mai pasnic si isi vede de cele cotidiene. Batul prin gard este bagat de politicienii udemeristi. Indiferent de atitudinea lasa -ma sa te las, pozitia presedintelui a fost corecta, desi poate putin agresiva. UDMR a jucat mereu la doua capete, un partid de tip balama. Daca aveam un Bratianu ori Kogalniceanu la putere acum ii punea repede la colt

  3. Asteptam de ieri aparitia acestui text cu o curiozitate evidenta . Pina la urma si sondajul ce poate fi atasat textului isi are valabilitatea lui (nu cred ca el cuprinde in totalitate propria opinie a textierului , mai degraba este un test pentru cei care doresc sa scrie cite ceva, este insa doar o opinie personala nu un adevar ). UDMR are mereu cam acelasi numar de persoane ce se exprima favorabil la vot .UDMR are deci un numar relativ fix de votanti . Procentul obtinut de UDMR in alegeri este insa alta treaba ,el fluctueaza functie de numarul de cetateni ce se prezinta la vot .Cu cit numarul de cetateni ce participa in alegeri este mai mare cu atit procentul obtinut de UDMR este mai mic . UDMR, dupa cuvintele presedintelui , nu are cum sa mai adune alti votanti decit cei ce voteaza de o viata UDMR. Aici jocurile sunt deja incheiate si nu putem spune ca presedintele a- suflat in pinze -UDMR – ba mai degraba a suflat flacari (ca vrajitorii de alta data sau ca dragonii cei atit de frumosi din serialul celebru deja -URZEALA TRONURILOR- ).Nu il putem banui pe presedinte nici de naivitate politica , nici de necunoasterea unor situatii ce nu pot fi aratate publicului larg . Informatiile presedintelui sunt de prima mina (ca sa zic asa )si atunci cind vorbeste presedintele chiar stie ce spune . Daca citim insa cuvintele presedintelui ,vedem rapid ca nu ataca o etnie sau cetateni romani de etnie maghiara , ci doar isi exprima o indoiala si pune o intrebare ce incepe cu un cuvint numit -OARE- ce exprima o posibilitate evidenta si nu o realitate imediata ,chiar daca multora dintre noi asa ni se pare . Pina la urma o camera a parlamentului a votat pozitiv (vot tacit ) un amendament depus de UDMR ce solicita tocmai autonomia asa zisului Tinut Secuiesc(lucru inacceptabil ) si din acest unic motiv presedintele trebuia sa ia atitudine si asta a si facut si bine a facut . O Romanie intreaga a inteles acest lucru ,ba mai mult ,cuvintele presedintelui au determinat respingerea de urgenta in parlament a solicitarii UDMR . In fapt presedintele a lasat fara raspuns intreaga clasa politica ,ce detine o majoritate mare in parlament, la care s-a alaturat de curind si USR. Procedura presupusa de demitere a presedintelui nu mai poate fi folosita ca presiune sau ca posibila masura in caz de nevoie .Presedintele (cel mai informat om din statul roman )induce prin aceasta zicere interogativa si ideea de asociere a unui conducator de stat vecin noua cu partidele in cauza . Notiunea de romanism modern este astfel in intregime confiscata de discursul prezidential si face din presedintele tarii de etnie germana ,un cetatean roman mai roman ca toti romanii . Evident presedintele nu s-a exprimat impotriva maghiarilor si nici a cetenilor romani etnici magiari , ci doar impotriva acestei posibile forme asociative din parlamentul tarii . De aici inainte UDMR trebuie sa se supuna legilor ce decid existenta partidelor politice , PSD deja este contestat din interior ,chiar si de fosta doamna premier , posibila aparitia unei noi scindari in partid , se inlatura, asa cum deja s-a intimplat , definitiv problema tinutului secuiesc (forta cuvintelor presedintelui s-a vazut imediat), Intruziunea si actiunile guvernului unei tari vecine va fi stopata rapid (nu vor mai incerca sa provoace populatia ), discursul nationalist desuet si mincinos este practic inlaturat ca modalitate de exprimare a unor partide (nu vor mai avea curajul sa ridice glasul pe aceasta tema ), se mareste evident procentul votantilor partidului ce si-a asumat de unul singur guvernarea , punerea la colt a tuturor celor ce s-au complacut in aceasta actiune este vizibila de toti cetatenii Romaniei , majoritatea parlamentara este destructurata , continuarea mentinerii acesteia poate crea mari daune electorale si nu in ultimul rind aparitia aproape ireala (cine a crezut vreodata ca presedintele de etnie germana poate face asa ceva )a presedintelui ne-a marcat pe toti ,dar asa cum ne-a obisnuit presedintele produce mereu in momente cheie emotia necesara trecerii mai departe spre democratizarea tarii ,iar cei care poate se vedeau deja stapini pe mici bucatele de tara , apartinind unui intreg deja exprimat prin textul Constitutiei (si poate nu ar trebui sa ne referim doar la secui )ce arata clar caracterul de stat unitar al Romaniei , ne dovedesc ca au pariat gresit impotriva poporului Roman. DESTEAPTA-TE ROMANE nu sunt vorbe in vint si presedintele exact asta ne face .

  4. Fapte:

    1. proiectul unei autonomii largi a fost depus de UDMR in Parlamentul Romaniei
    2. a trecut (adoptat tacit) de camera deputatilor sub conducerea dlui Ciolacu ca presedinte al camerei si sub majoritatea PSD&co

    Orice ar spune oricine aceste 2 fapte sunt de neacceptat in Romania. Mai ales punctul 2. A facut-o PSD-ul mana mana cu UDMR-ul sau din indolenta? Greu de spus de la nivelul nostru, insa faptele sunt de neacceptat.

    Restul ca a zis Presedintele Joahannis ceva, ca a zis-o rastit, ca etc – e bla bla, hai sa scapam camasa curata si sa dam vina pe tonul rastit (clasic nu?) poate in felul asta nimeni nu vede prostia mare pe care a facut-o PSD.

    Adevaraul adevarat este ca cele 2 puncte factuale de mai sus sunt o rusine !

    E si o retorica politica aici PSD-ul acuza ca PNL-ul vrea sa scada pensiile si salariile bugetarilor, PNL-ul acum poate spune ca PSD-ul s-a aliat cu UDMR-ul impotriva Romaniei.

    Serios, ce s-a intamplat in camera deputatilor e de o rusine cat casa poporului de mare !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro