luni, iunie 17, 2024

Vor deveni Teatrele bucureștene agenți electorali ai doamnei Firea?

Am dezvăluit în câteva comentarii anterioare mizerabilul proces de manipulare în urma căruia peste o mie de personalități ale lumii teatrale bucureștene și-au pus semnătura pe o așa-zisă „Scrisoare” prin care cer autorităților Statului de la diverse niveluri- de la Președinție la Primăria Capitalei- redeschiderea Teatrelor.
Rezum în câteva cuminte desfășurătorul evenimentelor. Luni, 15 iunie, primărița generală a Bucureștiului, inenarabila doamnă Gabriela Firea, a anunțat că acestea își vor relua activitatea. Câteva ore mai încolo a venit replica Ministerului Culturii. Nici vorbă despre redeschidere. Doamna Gabriela Firea nu a putut suporta o astfel de ofensă, a autorității sale supra-lăbărțate, așa că lucrurile trebuiau în mare grabă repuse în ordine. Să se vadă clar cine este șeful. Cine are drept de viață și de moarte peste viața culturală a Capitalei. Cine dă banii. Onoarea doamnei Firea se impunea reperată în regim de maximă urgență.
Așa că cineva, un amploaiat din Primărie a pus mâna pe pix și a scris o epistolă, un apel, un pronunciament, ziceți-i cum vreți. L-a compus pe genunchi, într-o limbă română de toată jena. Numai că pronunciamentul cu pricina, spre a dobândi validitate, avea nevoie de semnături. Cât mai multe. 100, 300, 400, 600, 1000. De strângerea lor trebuiau să se ocupe directorii. Managerii de Teatre. Ei, cureaua de transmisie, Asta dacă doreau să își păstreze posturile și să nu aibă parte de o „evaluare” care să îi facă praf și pulbere. Ori chiar de o demitere-fulger, după modelul celei din 2017 a doamnei Dorina Lazăr de la șefia Odeon-ului. Totul trebuia să se petreacă la fel ca în vremea „Împușcatului”. Când conducătorii de instituții vegheau, adică răspundeau cu capul ca toți oamenii muncii să își pună semnătura pe apeluri pentru pace, pentru reducerea cu 5% a cheltuielilor militare, pentru oprirea cursei înarmărilor. Adică prin tot ceea ce îi trecea prin tărtăcuță Geniului Carpaților.
Unii dintre acești directori au dat dovadă de stahanovism în lege. Pentru ca semnăturile să fie cât mai multe le-au pus pixul în mână și mașiniștilor, și recuziterilor, și croitorilor. Că doar și pe ei “îi cheamă scena”. Și ei și-au luat și își vor leafa prin bunăvoința doamnei Firea.
Și uite așa PSD a obținut o victorie uriașă. Am consemnat-o pe data de joi, 18 iunie. Datorită șmecheriei la care s-a dedat madame Pandele. Ea s-a folosit de elanurile, dar și de naivitățile, de temerile, pe alocuri chiar și de lașitățile, în unele cazuri de fireasca, de omeneasca grijă pentru ziua de mâine ale artiștilor. Dar și de lipsa de acțiune, de jemenfichismul, de neglijențele în cascadă în domeniu ale liberalilor. Și uite așa s-a dus pe apa Sâmbetei toată povestea referitoare la rezistența actorilor la abuzurile PSD. Tot ceea ce actorii au făcut din 2017 încoace a fost în numai câteva zile șters cu buretele.
Etienne de la Boétie scria că „tiranii au puterea numai dacă noi stăm în genunchi”. Pare-se că pe statul în genunchi mizează, între altele, PSD și Gabriela Firea în vederea reînnoirii mandatului la Primăria Capitalei. Se pune pe bună dreptate o întrebare, având în vedere precedentul cu “scrisorica”. Și anume. Vor deveni Teatrele bucureștene agenți electorali ai PSD și ai doamnei Firea? Vor fi convinși actorii să stea în genunchi în fața unei ambuscate?
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Ar fi odios ca teatrele sa devină agenți electorali ai primăresei Firea.
    Ele – teatrele. cele ”de stat” cel putin – trebuie sa ramana institutii apolitice și
    temple ale culturii.
    Asa cum corect se subliniaza in articol
    rezistența la abuzurile PSD desfasurata din 2017 incoace
    nu a fost a teatrelor ci a actorilor.
    Actorii au dreptul sa faca politica , sa fie activisti politici etc.
    Este o mare diferenta intre actori pe de-o parte și alti bugetari
    care NU AU VOIE SA FACĂ POLITICA.
    Astfel magistratii sau militarii ar fi imediat exclusi din corpul lor profesional
    daca s-ar inscrie intr-un partid politic sau – chiar mai putin – daca s-ar
    duce la un miting politic.
    De exemplu jandarmii – mai ales cei cu functii de comnda – au fost deindata
    i anchetati pentru ca au participat cu mijloace specifice
    la 10 august . Vorba lui sabin Orcan ; ce sa caute jandarmii la miting ?
    Magistratul procuror militar Parlog a fost si el prezent – dar ATENTIE – nu ca participant la
    protest ori la represiune, ci a fost acolo doar pentru a-i intimida pe jandarmii si politistii
    care nu erau in stare sa faca diferenta dintre ”tulburarea ordinii publice” și o
    revoluție luminoasa.
    De-aia actorii nu primesc pensii speciale.

  2. „…peste o mie de personalități ale lumii teatrale bucureștene și-au pus semnătura pe o așa-zisă „Scrisoare” prin care cer autorităților Statului de la diverse niveluri- de la Președinție la Primăria Capitalei- redeschiderea Teatrelor”

    Ar fi fost, cred, socialmente util ca în zilele acestea să fie acordată o atenție mai mare Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu din partea criticilor de specialitate și a jurnaliștilor.

    Faptul că nu există contact direct cu publicul este trist și pentru spectatori, și pentru actori, dar mediul online poate fi de ajutor pentru spectacolul în sine.

    În România numărul de infectări cu SARS-CoV2 este în creștere. Prin urmare, riscul deschiderii teatrelor este încă prea mare pentru a fi asumat de cineva, oricât de numeroși ar fi semnatarii vreunei petiții în acest sens.

  3. În primul rând că e 22 iunie, dacă nu știați, deci „mut reședința la Constanța, în sfârșit a venit vara”, așa că pentru ce să mai deschizi teatrele acuma? La toamnă, după echinocțiu – până pe 22 septembrie ne bronzăm.

    În al doilea că se joacă-n București as we speak: Preafericitul Ion Caramitru a reînceput slujbele la sala Amfiteatru a Catedralei Naționale din București.

    În al treilea că și dna Firea poate face la fel: îi dă dispoziție dlui Dorin Lazăr (că așa presupun că-l cheamă pe actualul director de la Odeon) să facă din sala Majestic spațiu de joc în aer liber – că se poate – și se poate juca acolo toată vara, la fel ca la Amfiteatru-TNB. Mai e și Teatrul de Vară din Herăstrău, care cred că e al Teatrului „Tănase”… Deci soluții sunt.

    În sfârșit, eu am înțeles că actorii sunt buni doar când sunt prostănaci anti-PSD, dar personal îl prefer pe dl Marius Manole în varianta „Welcome as in aor hom” – împreună cu dna Ilona Brezoianu și dl Dan Rădulescu, astă-seară de la nouă. :)

  4. Vai, dar ce de tovarăși la comentarii pe acest site capitalist!
    Și ce bine îndoctrinați sunt!
    E chiar dificil să afli care a fost ultimul deceniu în care s-au uitat la un post TV ce nu pupă PSD în dos sau cel în care au citit un ziar ”neprelucrat” de tovarășii de la propagandă.

    Voi? Urmașii României socialiste?!?
    Câțiva troli și niște postaci!
    Nu-i rușine nimănui să vă zică vouă lepre!
    Sau la Firea pe doi bani închiriați.

    Când vedem că toți aceia care vorbe false aruncă
    Numai banul îl vânează și câștigul fără muncă,
    Azi postarea nesimțită nu ne poate înșela,
    Astăzi alții sunt de vină, toa’șii mei, așa-i?

    Să mă ierte Eminescu pentru împrumut,
    Dar poetul nu fusese îndeajuns de crunt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro