În timp ce Traian, Crin si Victor se ceartă pe… ei ştiu pe ce se tot ceartă, haidem ca noi să ne retragem în acest colţ pe Contributors.ro şi să discutăm despre lucruri mai serioase, despre acele lucruri despre care ar trebui să discute cei trei şi cei din anturajul lor de la partid şi din executiv. Şi pentru a da un punct de plecare dezbaterii la care vă invit, mai înainte o să vă povestesc două episoade cu legate de subiectul pe care vi-l propun şi care m-au ajutat să înţeleg mai bine un aspect care ne afectează calitatea vieţii şi pentru care s-ar cere o politică publică iniţiată de Ministerul Mediului: PET-urile.
Primul episod. Eu, oengist din 2003, mă ocup cu diverse proiecte care urmăresc la final îmbunătăţirea vieţii oamenilor într-un fel sau altul. Practic, dezvolt o idee care-mi aparţine sau aparţine altcuiva, o pun în metodologia ciclului de proiect şi o propun spre finanţare unui finanţator public sau privat. M-am specializat în chestiunea acesta aşa cum au făcut-o mulţi oengişti care au implementat proiecte cu finanţare internaţională (căci cea naţională este floare rară). În fine, în timp am achiziţionat competenţele acestea şi unii au aflat că mă pricep şi au decis să mă angajeze să scriu un astfel de proiect. Trec peste alte detalii direct la idee. Aceştia sunt un patronat mare, cu mulţi bani, cu capacitate de lobby, din domeniul industriei alimentare. Problema lor pe atunci consta în faptul că Ministerul Mediului cocea o iniţiativă prin care să introducă o taxă pe PET-uri aşa cum a introdus taxă pe pungile de plastic. Din banii colectaţi urma să se facă ecologizare şi/sau să se creeze un sistem pentru ca PET-urile să fie returnabile şi consumatorii să-şi poată recupera banii după returnarea acestora. În fine, cum o dădeai, viaţa companiilor care vindeau produse îmbuteliate cum ar fi apa, sucurile, lactatele, şi altele, era pe cale să se complice. Industria ar fi fost nevoită să crească preţuri, să gândească şi să implementeze sisteme de reciclare, şi eventual pe banii proprii să ecologizeze. În fine, chestiuni care dau dureri de cap suplimentare. Ideea de bază pe care dorea patronatul să o impună (prin acest proiect) şi noi să o demonstrăm era că PET-urile nu afectează mediul mai mult decât deşeurile altor industrii, ele doar sunt mai vizibile: au greutate mică dar sunt voluminoase, deci ar putea fi mai uşor acceptate şi nu merită taxate. Şi ca să fiu sincer patronatul vroia să testeze şi nişte idei ecologice cum ar fi amplasarea unor plase pe râuri pentru a pescui PET-urile. (Nu ştiu cu afectează asta viaţa acvatică de pe râuri). În fine, colaborarea nu s-a mai concretizat şi am uitat.
Al doilea episod. Cu treaba prin Piatra Neamţ decid să beneficiez de timpul rămas în week-end şi să văd cum este exploatat turismul local. Pentru asta mi s-a părut potrivită o plimbare cu vaporaşul pe lacul de acumulare Bicaz. Şi abia atunci am realizat gravitatea problemei: lacul era acoperit de PET-uri. Fiecare metru pătrat beneficia de minim un PET plutitor iar pe marginea lacului (plaja acestuia) era depus un strat, care arătat precum o bandă lată de un metru şi jumătate de PET-uri de toate culorile, formele şi mărimile. N-am m ai văzut lacul, n-am mai văzut panorama, nu m-am bucurat de croazieră pentru că PET-urile mi s-au întipărit în retină. Arăta ireal, arăta descurajant, arăta murdar. Nişte turişti din Ungaria (sau din HR & CO ?) se cazaseră la un hotel de pe marginea lacului. Am simţit ruşine, ruşine pentru nepăsare.
Cred că este nevoie de o politică din partea Ministerului Mediului în acest domeniu. PET-urile au invadat lacurile, râurile, marginile drumurilor, munţii, litoralul, România. Nu mai cred în educaţie civică, nu mai cred în campanii de conştientizare, nu mai cred în acţiuni de responsabilitate socială din partea companiilor (care mai degrabă fac greenwashing), nu mai cred vorba bună. Cineva trebuie să plătească pentru modul în care abuzează de spaţiul public şi de mediul natural, fie că este vorba de companii, fie că este vorba despre concetăţeni. Avem nevoie de soluţii, de reglementare, de o politică publică care să ne scoată ţara de sub PET-uri.
P.S. Aş fi încântat dacă aţi veni cu idei, cu modele de succes, cu bune practici, idei. Poate le trimitem la Ministerul Mediului să le amintim că au treabă în zona acesta.
UPDATE: am aflat de la un comentator ca (vedeti mai jos) companiile platexc o taxa de mediu pentru aceste ambalaje de 2 lei pe kg de polietilena tereftalata. De aici rezulta ca si-au impus punctul de vedere. Sunt taxate pe greutate şi nu pe volum şi nu mai e nevoie se implementeze măsuri adicente de recupere a amablajelor. Dar cu PET-urille problema este că au volum şi că ajung, purtate de consumatori iresponsabili, peste tot. Dar, nu este vina companiilor ca sunt iresponsabili consumatorii, deci se impune o politica publica care să-i afecteze pe aceştia iar cea mai simpla pare a fi taxa returnabila cum explica iuliks mai jos.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Păi, chiar fotografiile afişate cu un scurt mesaj de culpabilizare a privitorului ar putea acţiona ca un ferment în dezvoltarea conştiinţei ecologice. Dacă îi obligăm pe edili să pună 10 panouri cu subiect eco pe kilometrul pătrat, în cel mult 10 ani atitudinea generală va fi alta.
Cu o condiţie: reducerea sentimentului general de neputinţă în societate. PET-urile răspîndite peste tot fac parte dintr-un tablou clinic mai grav, ce înfăţişează suma frustrărilor individuale şi exprimă revolta acumulată în multele contacte sociale. Există o legătură demonstrabilă între răspîndirea PET-urilor şi murdărirea closetelor publice. Motorul este resentimentul refulat în relativa singurătate dată de pajişte şi respectiv de closet. Ambele sunt spaţii publice folosite punctual. Şi murdărite în replică.
Aşadar, pentru a face PET-urile să dispară nu trebuie să ne concentrăm asupra unui mecanism de recompense şi pedepse care să vizeze PET-urile, ci asupra dispreţului cu care sunt trataţi oamenii de către cei cu putere. Şi mă refer în special la băieţii deştepţi şi la autorităţi. Dispreţul nu întoarce nici supunere nici respect, ci tot dispreţ. Cînd procedurile administrative vor ţine seama de respectul datorat cetăţeanului, cînd parveniţii şi mafioţii vor fi mînaţi la periferia societăţii, atunci şi PET-urile vor scădea numeric pe oglinda lacului Bicaz.
Taxa returnabila pentru fiecare PET cumparat.
Am auzit despre aceasta taxa in Germania, dar sunt sigur ca este aplicata si in alte tari din UE.
Mai exact, cand cumparatorul merge in magazin, la fiecare sticla (pet) de suc cumparata, plateste si o taxa de X ron, pe care si-o recapata cand returneaza sticla.
Coroborat cu aceasta taxa, distribuitorii si/sau producatorii de produse ambalate in pet-uri ar trebuii obligati, prin lege, sa-si recicleze ambalajele si in plus, sa probeze acest lucru.
Astfel, la cantitatea de suc raportata public, ca fiind distribuita / produsa pe o perioada definita de timp, distribuitorii/producatorii ar trebuii sa probeze ca au colectat acelasi numar de peturi cu cel distribuit initial.
Intr-un scenariu optimist, relatia dintre distribuitor/producator si vanzator s-ar regla de la sine, prin acordarea de discounturi, avand in vedere ca distribuitorul/producatorul are numai de castigat prin valorificarea materialului de fabricatie al peturilor reciclate.
Misto idee si al naibii de banala si de usor de aplicat.
Locuiesc in Suedia de aproape doi ani si vad acest sistem functionand perfect. Efectele sunt extraordinare si au chiar un rol social important. Adesea, cei aflati in dificultati financiare apeleaza la colectarea PET urilor fabricate in Suedia – pt ca numai acestea sunt acceptate de sistemul masinilor de colectare din supermarketuri – si se asigura astfel chiar o supapa pentru unele probleme sociale permanente sau temporare ale unor persoane. Ca sa aveti un termen de comparatie, 100 de PET uri ori cutii de aluminiu / de la suc sau bere/ pot insemna / tradus din coroane suedeze in euro/ aproximativ 10 euro , ori, dupa caz, dublul acestei sume, in functie de dimensiunea recipientelor. Personal cred ca in Romania numai reaua vointa nu a facut loc acestui sistem, M/am intrebat de mii de ori de ce statul nu isi asuma un rol serios manifestandu/si AUTORITATEA in acest domeniu. Raspunsul sta uin mentalitatile politicienilor care probabil nu au vazut sau nu au stabilit deocamdata clar perspectiva materializarii unor comisioane ori afaceri subterane. Trist si rusinos!
:) 0.25 de centi petul, asa e.
Un fost somer si-a facut o afacere din strinsul lor: pe unde sunt festivaluri in aer liber, sarbatori cimpenesti, etc. e si el cu microbuzul. A speriat supermarketele! :) La un tur de mare amploare valorifica peturi in valoare de 2000-3000 de euro. A iesit din mizerie, a scris o carte si plateste impozite. Dar munceste pe rupte si e mereu vara pe drumuletele Vaterlandului. Iarna se odihneste. Da, se poate.
IDEE
O cota de reciclare / cetatean / luna.
Reciclare sticla, plastic, hartie, orice, sa aduca un anumit punctaj.
Cotele sa fie transferabile( se poate crea o piata de vanzare cumparare)
La final de an / luna => cei care nu au facut cota primesc un impozit pe mediu proportional cu salariul declarat la fisc si cu numarul de puncte de reciclare neadunate.
Acele plase, pentru rauri, sunt foarte bune. Ele vor sta la suprafata apei maxim 2-3 cm in apa, pestii nu inoata pe acolo, gaurile plasei trebuie sa fie destul de mari astfel apa o sa curga linistita.
Singura problema sunt bustenii, daca vine un ciot sau bustean adio plasa.
De acord cu Marius. Uite o idee de panou:
Pasune verde, floricele, marginea padurii…plus gramezi de PET-uri, pe langa vetre de foc, gratare etc. In prim-plan, familia fericita: mama, tata si copilul (ii). Copilul, cu fata fericita spune „Am fost cu parintii la iarba verde”. „Parintii” este taiat si peste scrie „porcii”. Mare. Da’ mare de tot. MARE. Dedesubt, se pot adauga explicatii, „yes, we can” etc etc. Eh?
PS Dintr-o discutie in tren, in Italia, cu un tip de ca. 30 de ani: „Am infiintat cu mai multi prieteni un ONG de mediu si altul pe proble sociale acum 6 ani, dar acum vrem mai mult. Intram in politica, pentru ca simtim ca a inceput schimbarea si noi simtim ca sintem pregatiti. Am inceput iesirea din groapa si urcam”.
Am stat o saptamana in zona Moeciu Bran si am calatorit prin zona, murdarie multa prin poienite, albia raurilor. Nu spun ca vina nu ar avea-o turistii dar nici Primaria din zona (Alo, Primaria Moeciu? Dormiti?) nu pune cosuri de gunoi, nu aduna gunoaiele. Eu am crezut ca oamenii de acolo sunt gospodari, dar asta doar in ograda lor, doi metri mai incolo, nu mai e treaba lor. Si la Bran erau multi turisti straini, macar pentru ei sa se faca nitica curatenie.
Mare rusine.
Solutii libertariene la problemele ecologice:
http://www.youtube.com/watch?v=DmiknXoow7c
Solutie, pe care am vazut-o in Olanda:
Cumparam sticla de plastic (cu apa), plateam 1,5 euro.
Duceam sticla de plastic la magazin, luam 1 euro inapoi.
Asa s-ar putea face si la noi, cumperi lichide la PET, platesti inca 5 lei pt sticla.
O duci la magazin, iei 5 lei inapoi.
Sa vezi ce se duc PET-urile din tara. ;)
Supermarketul are grija sa amenajeze spatiu si containere unde se pun sticlele PET si firma de reciclare se duce acolo si le ia.
nu poti cere pe un pet mai mult decat face
producatorii de peturi s-ar reorienta si le-ar vinde cu 5 lei in loc de 0,5 (pret real)
dar si 0,5 lei e bine – multe persoane si-ar face un job din colectarea peturilor
si atunci sa vezi curatenie in tara
La noi in Canada se plateste 5 centi pe PET si 10 centi pe doza de aluminiu in momentul cumpararii produsului si acesti bani se pot primi inapoi la returnarea PET / dozelor la magazin.
In Suedia, la magazinele Lidl, care au inceput sa apara acum si in România, exista un sistem automat de colectare a PET-urilor, sticlelor si dozelor de bere. Dupa introducerea in aparat primesti contravaloarea unui bon care se deduce din ceea ce cumperi la casa in acelasi magazin. In momentul in care poti valorifica deseurile din casa la un pret acceptabil fara a parcurge distante imposibile cu masina in intreg orasul, lucrurile se vor schimba, la fel ca atunci când gunoiul va fi platit functie de cantitate, tot ca in Suedia.
Aruncarea gunoiului in separatoare (plastic/sticla/organic/etc) este un proiect utopic, spiritul civic are sanse mici de a functiona. In acelasi timp, e absurd sa ai pretentia de la oameni cu bucatarii mici de bloc sa-si trieze gunoiul si sa aiba atitudine responsabila.
Introducerea unei presiuni financiare (taxa de kg gunoi) si posibilitatea de a fi remunerat pe aceste PET-uri sunt mult mai fezabile in contextul financiar al unei familii medii din RO.
Fara existenta unui beneficiu financiar minim pentru consumatorul final, sansele sunt zero iar ideea aparitiei unei constiinte ecologice poate lua 150 de ani. Ati vazut oameni care fac curat in fata propriului bloc si amenajeaza acel mic spatiu verde in preajma caruia traiesc?
PETurile trebuie reciclate, asta este clar. Panouri cu mesaje diverse din 2 in 2 metri nu vor rezolva mare lucru (daca nu ajung a doua zi la fundul lacului vor pluti printre peturi).
Deci:
1. trebuie sa existe un proces efectiv de reciclare locala (investitie in tehnologie) sau o solutie de transport la o fabrica din afara tarii.
2. trebuie sa existe o minima rasplata pentru cei care colecteaza (subventie de la stat sau adm locala)
3. cand s-a creat cadrul in care sa functioneze reciclarea, se face reclama pe plan local. pun pariu ca in cateva zile veti vedea free diving pe bicaz pt ca s-au terminat ‘plutitoarele’.
720k eur si puteti incepe reciclarea. :D
http://www.schulz-partner.com/english/maschinenpool/linesdetails.asp?ID=9100
Uite ca eu, intr-o bucatarie f.f. mica, ma straduiesc sa pun separat in pungi plasticul si hartia si cutiile de bere, etc. Problema incepe cand ajung la ghena de gunoi, si acolo…. surpiza: nu avem containere speciale pentru acestea.
O solutie imediata de curatare ar fi sa se dea o anumita suma pentru fiecare PET returnat, fie el vechi sau nou. Dar asta pe timp limitat, pana se ajunge la o situatie cat de cat normala. Dupa asta se vor plati numai cele noi, in asa fel incat sa nu mai ajunga prin natura (in special ape).
In Olanda i se spune „statiegeld”. Ca exemplu: este de 25centi pt un PET de Cola. Se aplica si la sticlele de bere, etc. Asa ca, de multe ori nu prea iti vine sa platesti cu 25 centi mai mult sticla de cola si o aduci inapoi la magazin pentru contravaloare.
Nu-i mai putin adevarat ca exista in fiecare supermaket „tonomate” pentru retur. Nu-i mai putin adevarat ca exista si in cel mai mic satuc puncte de reciclare. Nu-i mai putin adevarat ca exista o constiinta publica pentru asa ceva.Nu-i mai putin adevarat ca-ti dai haina de pe tine sa platesti amenda in caz ca esti prins „deversand”.
Singurul dezavantaj al Olandei: este o tara mica…egologismul lor nu va salva planeta, dar ei macar incearca.
PS: sa mai mentionam si insula de deseuri din Pacific..asa, ca si scara globala
http://en.wikipedia.org/wiki/Great_Pacific_Garbage_Patch
Salutare,
mi se pare foarte interesant subiectul ales, cu atat mai mult cu cat in urma cu un an m-am documentat destul de mult in aceasta directie pentru un proiect…
Propunerea de proiect viza tocmai implementarea acestor sisteme de reverse Vending despre care scriati si voi mai sus.
Consider ca este singurul lucru care in momentul de fata ar putea functiona la noi, din mai multe motive.
1. nu ii va convine nimanui sa arunce PET-urile stiind ca arunga bani
2. se va gasi intotdeauna cineva care sa stranga PET-urile aruncate tocmai pentru a strange un ban (dupa principiul celor care colecteaza hartie sa o duca la centre si asa mai departe)
3. societatile ar avea si ele de castigat, pretul materiei prime din plasticul reciclat din PET-uri fiind mai mic
si asa mai departe…
daca sunt persoane interesate in acest sens, contactati-ma si impreuna putem sa scriem un proiect in acest sens
Era suficienta o simpla accesare a site-ului Administratiei fondului pentru mediu pentru a-ti da seama ca acest articol trebuia scris sub alta forma (toate firmele ce introduc ambalaje pe piata, inclusiv PET-uri, SUNT obligate sa plateasca o „TAXA PENTRU MEDIU”. Iata si un link: http://www.afm.ro/main/venituri_stuf/ordin578-2006.pdf
Va multumesc pentru contributie. Acum intelegem ca firmele platesc si ca si-au castigat dreptul de a pune pe piata PET-uri si ca responsabilitatea revine exclusiv autoritatilor care ar trebui sa previna si sa curete. Vi se pare ca functioneaza? Merge?
Fiti mai specific, sub ce forma ar fi trebuit scris articolul?
Tot ce ati propus si dumneavoastra si cititorii, exista si functioneaza: firmele platesc taxa pentru mediu; PET-urile se pot returna la unele magazine in schimbul unor bonuri valorice (putine, dar e un inceput), firmele ce se ocupa cu recuperarea deseurilor ofera pana la 1.3 lei pe kg de PET-uri; pe spatiul public sunt amplasate pubele pentru depozitarea diferentiata a gunoiului. Parerea mea este ca problema se afla la noi, cei carora ne place sa credem ca suntem europeni si civilizati. Cum cu spiritul civic stam cam prost, ar trebui luate niste masuri coercitive pentru cei ce fac mizerie, respectiv niste amenzi zdravene, astfel incat atunci cand vrei sa arunci o sticla pe strada (eventual de la bacon), sa te gandesti daca vei mai avea ce manca luna urmatoare.
Ordinul respectiv adus in discutie este cauza principala a starii deplorabile a pietei deseurilor reciclabile si implicit a poienitelor patriei. In loc sa impulsioneze [elibereze] aceasta piata, statul a generat proceduri de culpabilizare a operatorilor si producatorilor de ambalaje, impunand rascumpararea ‘vinovatiei’ prin plata unor taxe. Daca ar fi pus cate un singur panou de 6/12 metri langa fiecare lac/obiectiv turistic in care sa reaminteasca excursionistilor ca gunoiul produs de ei poate dobandi calitatea de marfa pe o piata libera [in loc sa ameninte cu amenzi ridicole], si eventual sa indice cateva burse ale gunoaielor apropiate de locul respectiv, astazi am fi avut industrie turistica si nu mizerie generalizata.
Insist: producatorii de ambalaje nu pot fi taxati pentru o presupusa poluare prin raspandirea unor presupuse deseuri in natura, caci bunurile fabricate de ei nu se transforma in deseuri decat in urma utilizarii [consumarii] lor de catre indivizi.
deci solutia este extrem de simpla: abrogarea ordinului respectiv si crearea conditiilor legale pentru aparitia pietelor locale in care sa se tranzactioneze liber [fara alte taxe si impozite decat cele firesti] reziduuri reciclabile, insotita de un efort de mediatizare a acestor targuri. in plus [chiar daca nu neaparat necesar], o norma de recompensare a marilor si micilor retaileri de marfa ambalata la pet daca se implica activ in recuperarea si rascumpararea ambalejelor bunurilor de la consumatori [deci activarea unui segment de piata corelativ comertului cu bauturi].
Cat se plateste totusi pentru un PET introdus in circulatie ?
2 lei pe kg.
Trebuie sa ne unim eforturi pentru a forta guvernul sa ia masuri.
Singura masura radicala este TAXA RETURNABILA pe PET. Nu musai pentru ca cei care cumpara bauturi ambalate in PET-uri ar returna PET-urile ci mai ales ca cei saraci le-ar aduna pe unde se arunca si le-ar valorifica. Deci TAXA ar trebui sa fie returnata pentru PET in orice stare s-ar afla: intreg si curat sau scofalcit. Cei care le aduna ar trebui sa le curate cumva de noroi … TAXA ar putea fi de 20-30 bani, max 50 bani – suficient pentru a starni interesul unor oameni saraci, dar muncitori, dar fara a duce la o marire semnificativa a preturilor.
A doua idee ar fi dotarea cu prese pentru compactarea PET-urilor. Cred ca s-ar putea confectiona niste prese manuale simple si eficiente sub 100 lei. Firmele, institutiile statului cu cel putin 10 angajati ar trebui sa fie obligati sa dispuna de astfel de prese si sa le foloseasca. Firmele, institutiile statului mai mari, dar mai ales magazile mari ar trebui sa se doteze cu instalati mai complexe de compactat, taiat si macinat PET-uri.
In final, revin cu ideea TAXEI returnabile, mai ales in ideea ca oamenii sarmani ar aduna PET-urile si le-ar preda unitatilor de colectare / valorificare in schimbul TAXEI. Beneficiul pentru societate este dublu: mediu mai curat si economie de materii prime.
SUCCES !
De aplicat aceesi solutie si pentru dozele din aluminiu.
E drept ca si acum acestea sunt adunate din gunoaie de catre cei sarmani si valorificate ca deseuri metalice, dar daca ar avea si o subventie „ECOLOGICA”, colectarea si valorificarea s-ar imbunatati substantial.
Va multumesc pentru solutii. Par facile, logice si au avantajul de a fi deja testate in alte parti.
Cu articolul meu doream si sa atrag atentia ca exista grupuri de presiune care prin lobby bine organizat (inclusiv la nivel de executiv) se opun solutiilor logice si destepte tocmai pentru ca implementaarea acestora le-ar putea crea neplaceri si costuri suplimentare. dureri de cap de care nu au nevoie.
O taxa de mediu se adauga usor costuliu de productie si se pierde la fel de usor in hatisurile bugetului si tot consumatorii o platesc aiurea si fara finalitati clare.
Este nevoie de solutii eficiente care sa implice actori diferiti (supermarketuri, autoritati locale, consumatori) si este clar pentru mine ca acesta este un domeniu in care statul, prin institutiile sale, trebuie sa se implice.
Printeaza raspunsurile, pune-le in plic si cere o audienta! (ia-ti si un translator de maghiara)
Ar fi o sansa pana in alegeri sa te asculte cineva si poate chiar sa mimeze o actiune…dar presupun ca Borbely are alte shmenuri pe agenda, ca deh, nu se stie dupa 2012.
Cu toate ca cine stie, le pica fisa si isi face Hunor si cu Attila firma de distribuit prese pt PET-uri si „tonomate” de colectat, castiga evident licitatia semipublica si se da drumul la treaba. Trebuie oricum sa-i iasa cuiva ceva sa se miste treaba…macar de-ar fi produse in HR&COV :)
Exact,
Cu taxa generala de mediu nu se rezolva nimic deoarece nu este vizibila consumatorului.
Daca taxa este afisata pe factura de magazin pentru fiecare element returnabil multi dintre cei care in mod normal ar arunca PET/ Doza de aluminiu vor incepe sa returneze daca nu din spirit civic, din „constienta financiara”.
Eu am fost vara trecuta la Paltinu si situatia era asemanatoare cu cea descrisa la Bicaz.
Cred ca oamenii nu ar mai arunca aceste PET-uri daca ar primi bani pe ele. In Suedia exista acest sistem si functioneaza foarte bine. Acolo, chiar daca cineva ar arunca un PET pe strada, altcineva se va grabi sa-l ia pentru a lua bani pe el.
Eu plătesc pentru ridicarea gunoiului rezultat din restaurant. Dar nu pentru orice fel de gunoi. Am cîteva categorii pentru care plătesc: gunoi incinerabil, gunoi neincinerabil (materii complexe, materii compozite, în special plastic, dar nu PET) şi gunoi mare (frigidere, maşini de spălat, televizoare, mobilier etc.) iar alte categorii sunt ridicate gratuit, întrucît au valoare economică pozitivă, sau sunt prea periculoase pentru a fi strînse contracost (polistiren expandat, PVC, becuri fluorescente etc.).
Cele mai vînate materii sunt: PET, metalele, ABS, PE, PP, hîrtia şi cartonul, unele categorii de sticlă. Zic vînate, pentru că există deja o infrastructură privată de colectare şi de prelucrare primară, ce se cere alimentată. Chiar în apropierea casei am identificat vreo 4 companii care strîng, clasează şi balotează hîrtia, 3 care se ocupă cu sortarea şi balotarea metalelor din doze alimentare, şi una de dezmembrare, a aparaturii IT şi de utilaj medical. La cîteva sute de metri mai încolo, un mare incinerator de gunoi. Cu excepţia incineratorului, (gestionat de primărie) toate companiile sunt 100% private şi se zbat pentru strîngerea unor cantităţi cît mai mari de gunoi. Uneori competiţia ia forme neloiale. Sunt o grămadă de mici colectori privaţi (homeless sau oameni necăjiţi) care smîntînesc gunoiul reciclabil cu cîteva ore/minute înainte ca maşina din reţeaua organizată să vină.
Din păcate, nu am văzut încă o companie de prelucrare a PET-ului, însă, cînd am lucrat ca zilier la o fabrică orăşenească de prelucrare a gunoiului neincinerabil, am văzut şi concasorul de PET.
Aşadar, sunt două viziuni la colectare:
a) viziunea europeană (fără stimă de sine) – stimularea prin recompensarea pecuniară a consumatorului
b) viziunea (i-am zis) japoneză (cu stimă de sine) – stimularea prin crearea unor oportunităţi de afaceri.
Viziunea a) dacă nu cuprinde şi o schemă tehnologică de reciclare, nu poate crea un circuit economic, ci doar un microcircuit pecuniar. Cineva va plăti scoaterea materiei din circuit, chiar dacă la un moment dat consumatorul va primi o recompensă.
Viziunea b) este mai raţională, deoarece, dintr-o mare parte a materiei reciclate se obţin materii noi*, fără consumuri prea mari. Ea conţine şi un stimulent indirect. Cîştigi în sensul că nu plăteşti pentru ridicarea gunoiului. Cum ziceam, mai raţională, dar cere simţ civic. :( Iar pentru întărirea simţului civic e nevoie de cultivarea stimei de sine. Cum? Am un blog întreg dedicat căilor de cultivare a stimei de sine.
––––––––––
* De pildă, mopul cu care dau prin prăvălie este confecţionat din fibre de PET reciclat.
Solutii exista! si ai crede ca primarii din toata tara au invatat ceva din numeroasele infratiri pe care le-au facut cu orasele din vest. Dar se pare ca ei doar si-au facut concedii pe banii cetatenilor si, daca tot au fost in orase civilizare, nu au aruncat un ochi si la zona cu tomberoane (care in multe orase nu e ascunsa aiurea pentru ca este o zona curata).
Iata ce a facut un oras dintr-o tara fosta comunista (ca sa nu ne comparam cu nemtii si sa ne plangem ca ei au venituri mai mari ca noi).
In fata scarii, 3 containere. Unul pentru gunoiul menajer, container metalic cu capac mare astfel ca puteai sa arunci prin deschizatura aproape orice.
Al 2-lea era un container aproape identic dar capacul era inchis si nu puteai folosi decat fanta lunga de pe capac. Fanta era protejata cu 2 bucati flexibile de cauciuc. Efectiv acolo nu puteai arunca decat hartie si carton. Nu aveai nici o sansa sa introduci sacul cu gunoi menajer sau o sticla.
Al 3-lea container avea mai multe gauri cu diametrul putin mai mare decat o sticla de 2 litri, gaura care era protejata de un disc taiat in 4, de cauciuc. In acest container se aruncau sticlele de orice fel: plastic, metal, sticla.
Felul cum erau gandite deschizaturile de pe containere asigurau o sortare buna a deseurilor fara a te baza pe bunul simt al oamenilor (care nu e asa de des intalnit nici in vest; civilizatie cu forta).
Sistemul se poate simplifica si mai tare folosind doar 2 containere: gunoiul manajer si materiale reciclabile. Bineinteles containerul de materiale reciclabile este inchis si poti folosi doar fanta lunga pentru hartie sau gaurile pentru sticle. Materialele reciclate se pot separa usor si automat in centrul de colectare. Exista astfel de utilaje.
In casa, sortarea deseurilor se face foarte simplu pentru ca nu e cine stie ce sortare: ai sacul menajer normal in care arunci de toate si, pe langa el, arunci tot ce este curat ca deseu (si deci nu ai nevoie de sac): pliante, ziare, pet-uri, doze, sticle. Sticlele le limpezesti inainte ca sa nu prinda miros. Hartiile murdare le arunci la gunoiul menajer.
Cel mai des trebuie sa mergi cu gunoiul menajer. Din cand in cand dar destul de rar, va trebui sa duci si hartiile si sticlele. Asta nu e asa o problema pentru ca sunt deja curate si le poti lua in brate. Pet-urile se zdrobesc cu piciorul inainte ca sa nu ocupe mult loc. Asta o faci in casa si in felul asta poti duce lejer 10 pet-uri si un teanc de hartii. In plus, containerul pentru sticle nu se va umple asa repede.
Asa cum problema in Africa nu este foametea, asa si la noi problema nu este ca nu ar exista solutii. Problema, si in Africa si la noi, sunt oficialii corupti. Primarii nu sunt buni gospodari, ca nu au timp (ei trebuie sa vada cum mai sifoneaza niste bani din buget) iar cei din guvern nu au viziune (evident un astfel de sistem de reciclare a materialelor este un proiect national) tot pentru ca nu au timp (si ei trebuie sa vada cum mai sifoneaza niste bani din buget). Sifonarea banilor se face prin contracte cu firmele rudelor, contracte prin care se platesc foarte scump niste lucruri foarte prost facute si prost gandite. De exemplu multe primarii au instalat containere pentru reciclare dar care erau absolut identice ca forma, erau mici, singura diferenta fiind culoarea lor. Textul de pe ele era si el foarte mic scris astfel incat era greu de citit. Textul era in romana deci orice strain nu intelegea o iota! Ideal se pun imagini si text, imaginile fiind intelese de oricine. Dechizaturile containerelor erau identice deci nu te obligau la o sortare riguroasa. Astfel de containere exista si in Gara de Nord, deci nu doar primarii fura.