Home » Cultura »Opinie » Citesti:

Privirea pe care n-o poți uita

Mihail Neamtu aprilie 22, 2011 Cultura, Opinie
16 comentarii 4,084 Vizualizari

Oamenii își pot intersecta privirea direct sau oblic, fix ori din mișcare, față-către-față sau umăr-lângă-umăr. Cel mai adesea, n-o fac decât rapid și cu vizibilă dificultate. Contemplarea frontală a celuilalt e o experiență fulgurantă. Ea presupune intimitate și cere o anumită acomodare.

Îndrăgostiții se sorb din priviri printr-un acord al reciprocității. Nici urmă de asceză sau distanță. Dimpotrivă, un bolnav își scrutează doctorul pentru a sesiza gravitatea diagnosticului. „Îmi ascunde ceva medicul?” – se întreabă pacientul. Aici, privirea acoperă intervalul angoasei și așteaptă un verdict definitiv. Există apoi uitătura polițistului care-și interoghează insistent suspecții. O conștiință vinovată se manifestă prin mișcări agitate și priviri piezișe. Cel vânat sau urmărit de sentimentul rușinii își contractă pupilele și caută să-și piardă urma. Nu poate fi uitată nici holbătura vulgară sau insidioasă a voyeur-ului. Chiar refuzat, acesta cerșește mai departe atenția. Dimpotrivă, copilul iubit își privește mama cu ochii larg deschiși: confortul psihologic și sentimentul ocrotirii îl invită la sinceritate. Privirea spune totul. Ea ascunde sau dezleagă misterul persoanei.

Merită poate să ne întrebăm: cu ce ochi a privit Hristos lumea? E întrebarea la care au încercat să răspundă icoanele bizantine, reprezentările de tip acheiropoieta, tablourile religioase occidentale – de la Fra Angelico până la Caravaggio („chemarea Sf. Matei”) –, giulgiul din Torino ori cinematografia de secol XX (mai ales prin Franco Zeffirelli, Paolo Pasolini sau Mel Gibson). Evangheliile canonice nu oferă o descriere fizică a chipului lui Iisus. Doar printr-un efort de reconstrucție literar-teologică putem aproxima conturul prezenței lui Hristos printre contemporani. Știm că Iisus din Nazaret a creat stupori, a mișcat inimi, a scandalizat autoritățile, a schimbat destine, a stârnit indignarea. De ce însă cuvintele şi privirea lui Iisus rămân şi astăzi greu de uitat?

Întâlnim în viaţă ochi goi și priviri rătăcite, lipsite de semnificație. Recunoaştem cu uşurinţă căutătura care tulbură, care otrăvește, care înveninează sau care poate chiar ucide. Știm că există însă și ochiul curat care, vindecat de concupiscență sau pofta curiozității, pătrunde în tainele morții, ale suferinței și ale iubirii. În cuvintele lui Jean-Luc Marion „a iubi nu constă trivial nici în a vedea, nici în a fi văzut, nici în a dori, nici în a trezi dorinţa, ci în resimţirea încrucişării privirilor”. Or, taina icoanei lui Hristos se află tocmai aici. Pe Cruce, Iisus și-a îndreptat privirea către cer, în rugăciunea către Tatăl; apoi a coborât plină de compasiune către tâlhari; s-a înfățișat filial Mariei, Maicii Domnului; s-a adresat lui Ioan, ucenicul cel iubit. Puțini, în schimb, l-au putut privi direct în ochi la ceasul mutilării, al batjocorei și al abandonului de pe Golgota. Deși vii și pătrunzători, ochii lui Hristos erau acoperiți de răni și de sânge. Răstignit pe lemn, Hristos nu privea lumea cu ochii oamenilor obișnuiți: n-a cerut nimic la schimb (pentru dezlegarea de suferință); n-a făcut calcule strategice (pentru evitarea morții); nici măcar n-a pretins de la apostoli obolul recunoștinței.

Iisus nu privește lumea cu obiectivitatea unui observator astronomic, nici cu subiectivitatea pătimaşă a seducătorului. Ferestre către iubirea Tatălui, ochii Fiului receptează suferinţa infinită a lumii. Acolo unde noi întoarcem privirea, îngroziţi de spectacolul mizeriei, al neputinței sau al descompunerii, Iisus intervine ferm sau consolator, oferind vindecare. Ochii săi nu judecă moralist, dar nici nu se delectează pătimaş cu plăcerile cărnii. Pasiv în aparenţă, Iisus acţionează în virtutea unui scenariu providenţial. Privirea lui Hristos se deschide sacrificial către semeni. Iconică şi afirmativă, ea invită la purtarea reciprocă a sarcinilor (Galateni 6, 2). Astfel interpelaţi, muritorii de rând simt că însăşi existenţa lor nu mai poate fi un dar întâmplător sau opera unui plagiator. Unicitatea Fiului autentifică unicitatea fiecărui om în parte.

Sursa ultimă a privirii lui Hristos nu e bezna regnului biologic, ci mediul invizibil al Dumnezeirii („întunericul cel luminos”). Contemplând icoana Fiului, începem să credem. Percepem transcendenţa Vieţii în raport cu lumea profană. Refuzăm echivocul sau sterilitatea întâlnirii cu idolii. „Perspectiva inversă” îşi face locul, măştile cad şi Celălalt îşi descoperă chipul veşnic. Înţelegem icoana Sfântului atunci când privim ca el văzduhul – sub modul rugăciunii, al binecuvântării şi al dragostei. Nu e o datorie cetăţenească la mijloc, nici vreun instinct animalier, ci doar bucuria de-a te descoperi primit, luminat şi deşteptat în prezenţa lui Hristos. Acceptînd încrucişarea privirii cu faţa Sfântului, ajungem de fapt să devenim, noi înşine, oglindă a slavei lui Dumnezeu (II Corinteni 3, 18). Iată un parcurs de la imagine la oglindă şi de la icoană la prototip.

E doar un răspuns dat privirii lui Hristos, pe care n-o mai poţi uita.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "16 comments" on this Article:

  1. it_s__not_news spune:

    Lepers:
    “See my eyes, I can hardly see. See me stand, I can hardly walk. I believe you can make me whole. See my tongue, I can hardly talk. See my skin, I’m a mass of blood. See my legs, I can hardly stand. I believe you can make me well. See my purse, I’m a poor, poor man. Won’t you touch, won’t you mend me Christ? Won’t you help, won’t you heal me Christ? Won’t you save, won’t you pay me Christ? Won’t you kiss, you can cure me Christ.
    Jesus:
    [simultaneously] There’s too many of you. Don’t push me. There’s not enough of me. Stop. Don’t crowd me. Leave me alone!

    =======

    Judas: All your followers are blind, too much heaven on their minds.

  2. JeJe spune:

    Mi-a placut foarte mult articolul. E insa greoi, zic eu, celor ,,neavizati”. Ce nu mi-a placut niciodata si nici nu o sa-mi placa vreodata e ca oamenii, in toate ,,culorile” lor calca in picioare ce e sfant si de neatins! Si ma refer aici la primul baiat, ce in incercarea sa de raspunde articolului, a dat un copy unor versuri la fel ca dansul.

    • it_s__not_news spune:

      Este un articol emotionant si patetic, plin de aberatii logice si stilistice. Exemplele abunda:
      * “obiectivitatea observatorului astronomic” (ahaha!) ,
      * “Unicitatea Fiului autentifică unicitatea fiecărui om în parte” (de unde pina unde?),
      * “Acolo unde noi întoarcem privirea, îngroziţi de spectacolul mizeriei, al neputinței sau al descompunerii, Iisus intervine ferm sau consolator, oferind vindecare” – no really ?
      * “muritorii de rând simt că însăşi existenţa lor nu mai poate fi un dar întâmplător sau opera unui plagiator” – ce plagiator ? stai nitel ca m-ai pierdut pe drum. Existenta mea este opera carui plagiator ?

      Pe scurt, dl Neamtu este doar un reprezentant al noului ev mediu.

      Mai lasati-l in pace pe JC, ca vine din nou si va darima tarabele.

  3. alex spune:

    Intr-adevar excelent eseu despre iubirea hristica! In timp ce in articolul paralel despre lumina sfanta se arunca cu zeci de mesaje de injurii la adresa crediciosilor si crestinismului, aici e liniste totala. no comment..

  4. nelu spune:

    Poate ca intr-un mod direct sau indirect vrei sa dai o semnificatie icoanei… Sunt in mare parte de acord cu tine, doar ca folosesti cuvantul icoana foarte mult si incerci sa ii dai sens (sens pe care nu il merita acest cuvant). Ideea e ca in biblie nicaieri nu gasim sa se vorbesca despre icoana sau icoane. Sigurul verset pe care il gasim in traducerea romana a bibliei, traducerea Corneilescu, si se afla in 1 Petru 3:21 cand Petru se refera la botez, dar daca citim originalul in greaca, nu e vorba de absolut nici o icoana. Traducerea nu este intre-adevar corecta, dar o putem accepta pentru ca Corneilescu era preot Ortodox. Ce vreau sa spun este ca noi ca oameni nu trebuie sa transformam totul in icoane ca sa ne ajute sa il intelegem pe Dumnezeu. Cred ca putem avea o relatie reala cu Dumnezeu si cu Isus fara ajutorul icoanelor. In rest articolul este dragut.

  5. Vasile spune:

    Neamtule, sunt un fan inrait al articolelor tale din politica, ai talent, inteligenta si rabdare sa spui lucrurilor pe nume. Ma doare sufletul insa sa vad cum acelasi om rational, cald, rezonabil, e in acelasi timp religios. Cum poti bate campii cu atita gratie in jurul unor fantasme aproape dovedite, e o tragedie a umanitatii, serios! Textul tau e liric, frumos, artistic, atita doar ca e ridicol prin faptul ca autorul crede ca se bazeaza pe adevaruri reale.

  6. ionescuion37 spune:

    O parte dintre cei care i-au fost contemporani au considerat ca Hristos este fiul asteptat al unei ‘ipoteze’ imaginate in limitele cunoasterii umane de pana in acele timpuri.
    Hristos a preluat aceasta atribuire facuta public.
    ‘Ipoteza’, precum si fiul ei, Hristos, au fost fixate ulterior (in deceniile urmatoare acelui moment istoric), in cartile de referinta, fundamentale ale crestinatatii, considerandu-se ca acestea contin adevaruri absolute, axiomatice, care trebue sa fie acceptate ca atare (‘Crede si nu cerceta!’).
    Ipoteza ‘Creatorul unic’ al intregului univers – cu toate componentele acestuia, bucata-cu-bucata ( din lumea organica si din cea anorganica) nu admite intrebarea pe care si-ar pune-o cercetatorul iscoditor : ‘cine l-a creat pe ‘Creator’? ; dar pe ‘Creatorul’ ‘Creatorului’ si asa mai departe, in profunzimea intunericului infinirului. in care unitatea de masura a distantelor este ‘anul-lumina’, un ‘an lumina’ fiind egal cu zecemiidemiliarde de kilometri).
    Creatorul a creat lumea infinit de complexa a atomului, a creat razele cosmice care strabat infinitatea universului, a creat radiatiile ce ne sunt prietenoase -alfa, beta, gama, a creat lumea virusilor si a bacteriilor (prietenii si/sau dusmanii nostri de moarte), etc., etc…
    In afara de calitatea ce i-a fost atribuita de catre contemporanii sai, preluata si de El, Hristos a avut cotributii lumesti esentiale : invataturile sale privind conduita morala a fiecarui om, in folosul lui si in folosul pacii in omenire, bazate pe ‘iertare si iubire’.
    Cei ce nu cred in invierea trupeasca a lui Hristos nu au cum sa nu admita invierea spirituala a invataurilor acestuia.
    Crstinii, urmasii lui Hristos, ii apreciaza ii venereaza infinit mai mult invataturile decat contemporanii Lui.
    Aceasta a fost si este soarta multor personalitati de referinta dn istoria omenirii, in toate domeniile.
    Sunt cunoscute multe cazuri ale unor pictori care nu au reusit sa vanda niciun tablou in timpul vietii lor iar dupa zeci sau sute de ani au fost si sunt ridicati in slavi de catre maestri profesiei, operele lor sunt licitate la sume de zecidemilioane de dolari.
    Cultul pentru artistii ‘redescoperiti’, ca si pentru (re)invierea lui Hristos este alimentat de catre profesionisti in materie (criticii de arta, respectiv slujitorii bisericii), acesta fiind suportul lor existential.
    Intelectualii care au curajul si luciditatea opiniilor lor si-ar dori curatarea cartilor ‘sfinte’ de unele componente de baza, care le fac incredibile in ansamblu, care il tin departe de aceste carti pe omul bine intentionat, moral, care respecta marile valori din continutul acestor carti de capatai.
    Curatarea ar realiza modernizarea, actualizarea cartilor sfinte si ar trebui sa elimine, din texte, notiuni ca minunea, diavolul, ingerii, treimea, existenta ‘vietii de apoi’, etc., facand astfel ca acestea sa fie acceptate si de catre cei care cerceteaza inainte de a crede.
    Credibilitatea, ca factor de solidarizare a celor ce admit ipoteza Creatorului unic, ar creste subsatantial daca urmasii celor care au ‘inventat’ divizarea monoteismului in ramuri ca islamismul, crestinismul, judaismul ar elimina separarea dintre ei, conducatorii, anihiland astfel invrajbirea dintre credinciosii divizati, avand ca rezultat formarea unei familii armonioase, de miliarde de oameni ce cred in monoteism.
    Conducatorii ar trebui sa demonstreze oamenilor ca ceea ce este comun ramurilor monoteismului este mult mai mult, mai important, decat ceea ce le desparte, dierentele trebuind sa fie anulate sau cel putin diminiate pana la un nivel care sa nu afecteze cu nimic unitatea celor ce cred in Creatorul unic (monoteistii).
    Cand serbam Pastele, trebue sa punem pe prim plan invierea invataturilor lui Hristos, bazate pe iubire si pe iertare, sa le aplicam insistent, cu convingere (‘try again’), sa nu dezarmam in cazul unor esecuri, fiind convinsi ca binele pe care il vor aduce aceste componente sentiale ale invataturilor Lui vor face mult mai respirbila convietuirea noastra.

    • Alaric spune:

      Este doar o opinie relativa. Intelectualii! Sa fim sinceri…intelectualismul este opus inteligentei.
      Unde scrie crede si nu cerceta? Din contra spiritele investigative(care-l cautau pe D-zeu) au adus marele beneficii umanitatii!

      Frumos articolul.

  7. Consonant spune:

    Hristos a Inviat!

  8. ionescuion37 spune:

    Preambul intarziat, la textul de la ora 9:06
    Sunt crestin ortodox. Asa am fost educat, religios, din primii sapte ani de acasa si pe tot parcursul scolilor.
    M-am rugat zilnic in fata icoanei din casa. Cand eram copil, spuneam, in fiecare seara, ‘inger, ingerasul meu’, din cand in cand ‘Tatal nostru’ si, mai rar, ‘Crezul’.
    Mergeam regulat la biserica desi aveam de parcurs un drum de vreo trei km.
    La liceu, am avut profesor de religie. Un preot.
    Stiam pe din afara ‘vietile Sfintilor.
    Preotul ne ducea, cu clasa, la spovedanie.
    Am inconjurat biserica de trei ori, am trecut pe sub masa, am scris acatiste.
    Dimineata, in drum catre scoala, ma opream la biserica, sa cer ajutorului Domnului, desi invatam foarte bine la toate materiile.
    Cu timpul, am inceput sa imi pun probleme, am cautat sa aflu explicatii in tot ce faceam :in profesie (sa nu iau totul pe de-a-gata, in relatiile cu oamenii (pentru a-i cunoaste cat mai bine), privind tot ce ma inconjura si in privinta religiei pe care o practicam.
    Cu timpul, am juns sa scriu chiar si textul de la ora 9:06.
    Sunt un adept al Creationismului, consider ca acesta inglobeaza si Evolutionismul.
    N-am alta solutie mai buna, care sa imi dea iluzia ca am gasit raspunsul suprem. Consider ca Creatorul nu a creat intregul univers, cu toate componentele sale, in solutia ‘bucata-cu-bucata’ ci a creat ‘softul glogal’ (universal) din care se divid o infinitate de softuri pe baza carora a aparut infinitatea de componente din infinitul univers.
    Fac aceasta ipoteza.
    Va rog sa ma iertati ca mi-am permis si va mai rog sa nu ma intrebati ‘cine l-a creat pe Creator si nici cine l-a creat pe Creatorul Creatorului’, etc., etc. fiindca nu am un raspuns.
    Va rog sa ma ajutati sa gasesc un raspuns cat de cat acceptabil.
    Va multumesc.
    Un crestin ortodox

    • alex spune:

      In teoria relativitatii timpul multiplicat cu viteza luminii figureaza in ecuatii ca o a patra dimensiune spatiala. Timpul reprezinta asadar o simpla a patra axa, cu proprietati speciale, de unidirectionalitate. Problema cu “cine l-a creat pe Dumnezeu” tine de meta-fizica sau de credinta. A-l include pe Dumnezeu in spatiu si in timp este doar un atribut al limitarilor noastre fizice, ancorate in coordonatele temporale (si temporare). Odata cu explozia initiala, alias creatia universului nostru, nu numai spatiul ci si timpul a fost generat din “nimic” (impropriu termen). Dincolo de frontierele universului nostru, acest sistem gigantic insa marginit (ne-infinit), observatiile noastre stiintifice sunt clar blocate, facem apel la tot felul de modele ne-validate sau ne-validabile. Pe de alta parte, chiar si daca am avea accesul la toate legile, compexitatea acestora ne-ar transcende aproape sigur capacitatile intelectuale (imaginati-va de pilda un simplu cub, dar in 7 dimensiuni!). Prin urmare, intrebarea “cine l-a creat pe Dumnezeu” este un non-sens. Sfintii Parinti, cu sute si mii de ani in urma, au transat simplu: “Dumnezeu este necreat”, adica din afara timpului. Privit din “exterior” timpul este doar o simpla coordonata si ar trebui sa o privim ca atare! Cautarea si cunoasterea universului si a lui Dumezeu poate fi duala: atat rationala cat si spirituala. Aceasta din urma este insa calea plenara: “chipul si asemanarea” cu Dumnezeu, revelata de Hristos, este de fapt intru iubire.

      • ionescuion37 spune:

        Tot ce au “transat” cei pe care ii denumiti “Sfintii Parinti” “simplu, cu sute de mii de ani in urma” (cam mult, mult prea mult, va propun sa reduceti drastic ordinul de marime), este o axioma? Aveau ei calitatea, expertiza sa ia o decizie de importanta cruciala? Este de netagaduit ce ar fi declarat niste oameni cu mii de ani in urma numai datorita “vechimii” afirmatiei lor? Tot ce este vechi este valoros?
        Ii declaram “Sfintii parinti” pe niste necunoscuti si apoi consideram ca tot ce ar fi afirmat ei este de ne-tagaduit.
        Oricum, va multumesc pentru faptul ca va exprimati o opinie. Va respect acest drept (accept ‘diferenta’) si va rog sa il respectati si dumneavoastra pe al meu.
        Este bine ca nu suntem fanatici.

    • ionescuion37 spune:

      Daca luam in considerare ca un indicator pe care il denumim ‘informatia creativa’ (o fractie care la numarator are continutul total de informatie creativa asimilat de un creier iar la numitor greutatea individului ce detine acel creier), constatam o diferentiere intre indivizi, dupa acest criteriu (al marimii indicatorului ‘informatia creativa).
      Creatorul universului (Dumnezeu) are un asemenea indicator de valoare infinita fiindca, in cazul Lui, numaratorul este infinit iar numitorul zero. Dumnezeu nu are masa, este compus numai din informatie. El este exclusiv spirit, nu are un suport fizic (corp, ca noi, oamenii).
      Afirmatia ca ne-a creat ‘dupa chipul si asemanarea Lui’, se refera la faptul ca ne-a dotat si pe noi cu spirit.
      Creatorul, orice creator se afla in oricare dintre creatiile lui, le transfera o parte din el.
      Cand ascultam o compozitie muzicala, cand vedem o pictura ale unor maestri al caror ‘gen de creatie’ il cunoastem, spunem : ‘este Beethoven (ca exemplu) sau ‘este Rembrandt’.
      Tot asa, cand vedem ‘o creatie’ a lui Dumnezeu, il vedem pe Creator in acea creatie deci putem spune : ‘Este Dumnezeu’, chiar daca acea creatie este un firisor de iarba, un catel, un fluviu, o musculita etc..

    • it_s__not_news spune:

      Uite un raspuns acceptabil:

      Baga 20 de acatiste, da inca de 3 ori ocol la biserica. Soft-ul asta global are o groaza de erori de care nu te pazesti decit asa. Pentru un individ genial ca D-zeu, cam multe bug-uri.

      Creationismul este in opozitia Evolutionismului, ca sa facem o corectie in capul ala confuz al d-voastra. Creationismul este in opozitie cu bunul simt, mai degraba, personal prefer un credincios habotnic unui creationist.

      In rest, (re)incalzim aceeasi ciorba a “miscatorului nemiscat”, vai vai, noi sintem umili in fata atotputerniciei, timp, spatiu, biologicul pe care nu-l intelege nimeni dar despre care vorbim toti si iar bla bla, bla bla …. masa, bozoni, informatie, bla bla, ciorba de miel.

  9. elena spune:

    Am citit.

  10. ionescuion37 spune:

    Cele trei cuvinte : ‘Hristos’, ‘a’ si ‘inviat’ pot fi asejate in una din urmatoarele doua pozitii care sa constitue un ansamblu inteligibil (cu sens):
    1.’Hristoa a inviat!’
    Aceasta formula are caracterul unui salut prin care o persoana isi face cunoscuta apartenenta la o comunitate care utilizeaza generalizat acest salut.
    In acest caz,cel salutat ar fi putut sa raspunda tot cu : ‘Hristos a inviat!’, recunoscandu-si astfel apartenenta la comunitatea respectiva.
    Comunitatea a ales formula de raspuns : ‘Adevarat a inviat!’, formula care, exprimata mai corect gramatical, ar fi : ‘Adevarat, a inviat!’, aceasta redand mai pregnant sustinerea unui adevar de catre cel salutat.
    Deci, comunitatea in cauza si-a ales o formula dubla prin care doi membri isi arata apartenenta la acea comunitate.
    2.’A inviat Hristos!’.
    Aceasta formula are caracterul unei vesti pe care un membru al unei comunitati o face cunoscuta altuia. Cel caruia ii ese adresata ii raspunde (confirma) cu : ‘Adevarat, a inviat!’
    Aceasta a doua formula, a vestirii, contine retrairea momentului in care, in urma cu cca. douamii de ani, s-a descoperit ca mormantul lui Hristos era gol, acest lucru insemnand fie ca El a inviat si a parasit singur locul in care fusese depus, ipoteza preluata si raspandita prin cartile de baza ale crestinismului (‘S-a ridicat in ceruri, de-a dreapta Tatalui Sau’), fie ca a fost extras din mormant de catre necunoscuti si dus intr-un loc necunoscut.
    Cea de a doua formula are calitatea prospetimii ( retrairii evenimentului de atunci, o dovada ca cel care o exprima ‘traieste intens momentul acela’), este ‘mai vie’.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihail Neamțu


Mihail Neamtu

Intelectual public și antreprenor român. Între 2012 și 2015, a fost președintele partidului Noua Republică. Doctor al Universității din Londra (2008). Ultima publicație: C... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)