Fostul cardinal Karol Wojtyla, Suveranul Pontif Ioan Paul al II-lea, trecut in lumea drepților acum zece ani, pe 2 aprilie 2005 si beatificat in 2011, a avut parte de un destin extraordinar. A fost călăuzit de un angajament total in favoarea libertății umane. Fostul papă Benedict al XVI-lea are perfectă dreptate când spune că a fost un veritabil far al umanității, un martor plin de compasiune al tragediilor generate de totalitarism si un arhitect spiritual al tranziției lumii moderne către o nouă fază a istoriei. Viața si opera Papei Ioan Paul al II-lea au contribuit in chip crucial la afirmarea adevărului si demnității ca valori definitorii ale existenței umane. A fost, spre a relua formularea lui Karl Jaspers, unul dintre aceia care au dat măsura umanului.
Ioan Paul al II-lea a fost una dintre figurile supreme ale spiritualității in secolul XX. Viata sa, trăită sub semnul opoziției in raport cu orice formă de injosire a condiției umane, simbolizează aceasta continuă căutare a legăturii dintre ființa umană si transcendență. Pentru Ioan Paul al II-lea, confruntarea cu fortele Răului a reprezentat o obligație morala absolută. Ultimii ani ai vieții acestui om excepțional s-au derulat in suferință. Papa a rămas insa fidel principiilor sale, a continuat să unească, in tot mai fragila sa conditie existențială, principiile acțiunii cu cele ale contemplației. A continuat să preconizeze si să practice acele idei dezvoltate in documentele majore ale perioadei in care s-a aflat la cârma catolicismului mondial: enciclica “Redemptor Hominis” (Mantuitorul omului) si, nu mai puțin importanta, enciclica “Veritatis Splendor” (Splendoarea adevărului). Aceasta din urmă, publicată in 1993, era un document de filosofie morală menit să incurajeze reflectia si dialogul. In ea, Ioan Paul discuta constiinta, ratiunea si libertatea, sustinand că moralitatea se bazează pe adevăruri fundamentale despre natura umană si despre lume, iar nu pe opțiuni individuale ori pe consens social. In cea de-a treisprezecea enciclică, “Fides et Ratio” (Credinta si ratiune), publicată in 1998, cu prilejul a două decenii de cand fusese ales Papa, Ioan Paul arata ca ambele sunt căi legitime ale căutarii adevărului. Era vorba de o respingere a unor tendințe filozofice moderne, inclusiv raționalismul post-iluminist, marxismul si nihilismul, in numele unui umanism al salvării prin regăsirea legăturii cu valorile marii tradiții iudeo-crestine.
Am avut prilejul ca in scrierile mele de-a lungul anilor să mă refer la rolul acestui mare gânditor si om al acțiunii spirituale. In volumul de convorbiri cu Mircea Mihăies, „O tranziție mai lungă decat veacul” (Curtea Veche Publishing), cititorul poate găsi analize legate de vizita Papei in România, dar mai ales pe tema contribuției sale la sfârsitul comunismului si la deschiderea universalistă a Bisericii Catolice. Mesajul Suveranului Pontif cu prilejul vizitei in România sugera că ortodoxia nu inseamnă sub nici o formă izolare ori lipsă de participare la imensa transformare care are loc in condiția europeană si in condiția planetară. Ioan Paul al II-lea a fost Papa care a făcut ca o serie de lucruri ce păreau imposibile să devina posibile si să fie parte a lumii in care trăim in momentul de față. A jucat un rol esențial in prăbusirea comunismului.
Dacă admitem că Polonia este numele debutului năruirii comunismului–să ne amintim grevele de la Gdansk, geneza Solidarității, venirea la putere in iunie 1989 a unui Guvern condus de catolicul laic, prieten al Papei, Tadeusz Mazowiecki–trebuie să recunoastem că toate acestea au fost direct legate de prezența spirituală si rolul lui Ioan Paul al II-lea. Deschizător de drumuri in atatea privințe, Papa a mai facut un gest excepțional: in anul 2000, a vizitat statul Israel. Ioan Paul al II-lea a fost primul Papa care a recunoscut, fără nici un fel de echivoc, dreptul poporului evreu la existența statală. El a vorbit direct despre statul Israel si legitimitatea sa istorică. Nu numai că a stabilit relații diplomatice intre Vatican si statul Israel, dar a subliniat mereu conexiunea vitală dintre creştinism si iudaism.
O componentă la fel de importantă in mostenirea Papei este recunoasterea păcatelor comise de-a lungul secolelor impotriva diverselor grupuri sau indivizi care au suferit consecințele intoleranței. Această mărturisire a unei culpabilități asumate este unică, dupa ştiința mea, in istoria creştinismului, venind de la vârful Bisericii. Papa a dus mai departe spiritul Conciliului Vatican II (care anula morbida teză a “poporului deicid”), numind cât se poate de clar antisemitismul drept păcat impotriva crestinismului. Documentul “Ne amintim: Reflecții despre Shoah”, adoptat de Vatican la inițiativa Papei, rămâne un reper moral fundamental pentru vindecarea relațiilor dintre evrei si catolici. Trebuie amintită aici declarația Papei cu prilejul vizitei la Memorialul Yad Vashem din Ierusalim, consacrat victimelor Holocaustului: “Aceste crime nu s-ar fi putut produce in absența unei ideologii străine de Dumnezeu si opusă lui Dumnezeu”. Cuvinte de o nesfârsită adancime, menite sa explice cum a fost posibila căderea umanitații in barbariile totalitare, fascistă si comunistă .
Asemeni unor Aleksandr Soljeniţin, Andrei Saharov, Vaclav Havel sau Jacek Kuron, Ioan Paul al II-lea a stiut că adevărul este cea mai eficientă armă de luptă impotriva minciunii totalitare. A fost mereu si pretutindeni susținătorul valorilor dreptății, toleranței si adevărului. Când a sosit in Polonia, in 1979, la un an dupa alegerea sa ca Papă, Ioan Paul le-a spus compatrioților sai: “Nu trebuie să vă temeți”. Era un indemn irepresibil la onoare, demnitate si adevăr. Totalitarismul, un regim intemeiat pe duplicitate si refuz al distincțiilor tradiționale dintre Bine si Rău, s-a dovedit neputincios in fața acestor valori renăscute. Ioan Paul al II-lea a numit anul 1989 annus mirabilis. A fost intruchiparea unui miracol, finalul unei glaciațiuni ce părea eternă. Intr-adevăr, triumful tumultui revoluționar nu poate fi ințeles fără a accentua rolul decisiv al Papei in catalizarea rezistenței anti-totalitare.
Recomandări:
http://www.lapunkt.ro/2015/04/03/10-zece-punkte-papa-ioan-paul-al-ii-lea/
Frumos elogiu adus acestui Sfant si fost Papa Ioan Paul II ,care a ajutat decisiv la ingenunchierea comunismului ..Am vazut aici la Roma milioane de oameni adunati cu ocazia funeraliilor ,cei mai multi stransi vreodata in istoria umanitatii la fel si emotia de nedescris ..!
polonezii l au avut pe Ioan Paul, om al onoarei, demnitatii si adevarului
rominii l au avut pe teoctist, om al fericirii
ptr cei care au uitat s au n au avut sansa (ha,ha); atunci in acel decembrie al tulburarilor rominesti, programul de doua ore zilnic al tv rominesc, a inceput cu cei doi iubiti conducatori ai poporului, alaturi de care se afla preafericitu teoctist.preaiubitul conducator a luat pozitie impotriva huliganilor care il sustineau pe preotul reformat Tokes, care refuza ordinul de mutare din Timisoara
Se potriveste geniala lamentatie „noi nu am avut norocul unui Ioan Paul al II-lea!”
Am avut norocul unui Corneliu Coposu si a multor oameni care au dorit libertate, democratie dreptate.
Am avut „norocul” unei istorii mult mai puternice decit Karol Wojtyla, Corneliu Coposu si a celor care au fost ucisi de comunism.
Poate ca miine vor veni la putere oamenii imblinziti de rusi sau poate ca vom merge pe line occidentala,
Istoria este peste vremi si noi suntem sub ele.
Poate ca si Karol Wojtyla a fost folosit in beneficiul istoriei si nu al oamenilor.
Oamenii se simt dezamagiti de istorie.
@comentariu
Spuneti ca „Istoria este peste vremi si noi suntem sub ele.” Imi puteti spune ce intelegeti prin termenul „istorie”. Cu alte cuvinte, ce este istoria?
Istoria este un text care se reinoieste a se citi se sterge si se adaoga si apoi se rescrie de catre invingatori.
Astfel fiecare piramida are textul scris de faraonul in exercitiu.
Faraonuil in exercitiiu se face ca toti sa lucreze pentru el.
Poate ca Karol Wojtyla a fost lastas sa lucreze o perioada pentru asa zisul bneneficiu al oamenilor dar pe termen lung folosul a fost al altcuiva.
Ce s-a intimplat in timp cu Solidaritate si spirirul ei ?
A disparut.
A ramas o pafina de istorie care se rescrie si care se va uita.
Memoria publicului este foarte scurta si se limiteaza la ceea ce scriu cei care determina ziua de azi.Miine sau peste o saptamina totul se uita.
Sper sa gresesc.
S-ar putea ca oamenii care erau sau au venit dupa Papa Ioan Paul al II lea sa nu poata sa aiba acea credinta nezdruncinata pe care a avut-o Papa.
Imi place teribil de tare:
Pope John Paul II said:
„Do not be afraid! .
Open the doors to Christ. God works in the concrete and personal affairs of each one of us. Don’t let the time that the Lord gives you run on as if everything were due to chance. With this expression of my hope I send you all, from the depths of my heart, my blessing.”
Si inca ceva:
„If you want equal justice for all , true freedom and lasting peace then America defends life.”
min 1:40
https://www.youtube.com/watch?v=gKNNTyUhujE
SI inca:
„Before bringing this meeting to a close, I wish to invite all of you to observe a moment of silence, in order to praise the Lord with the words which he will suggest to our hearts, and to hear once more the plea: „Do not forget us”.”
http://w2.vatican.va/content/john-paul-ii/it/speeches/1994/april/documents/hf_jp-ii_spe_19940407_concerto-shoah.html
https://www.youtube.com/watch?v=Y4d74lbAYQg
Imi aduc aminte ca atunci cand am fost in Varsovia am tinut neaparat sa merg sa vizitez catedrala unde presupuneam ca a pledat Papa. Am aflat atunci, in 2001, cu mare uimire ca el nu predicase niciodata in Varsovia ci numai la Krakow. Absolut impresionanta istoria din spatele acestui status…
RO a avut si ea un nume cu renume – Monsignor Vladimir Ghika
Nu pot sa uit sacrificiile pe care le-a facut pentru oamenii aflati in suferinta si pe care comunistii ii chinuiau nemeritat in inchisori.Este adevarat ca a trait in alte vremuri.
Poate ca ceea ce a caracterizat personalitatea Papei Ioan Paul II a fost impletirea caracteriticilor functiei si mesajului religios cu elemente de interes general pentru societate in general nu numai in perioada limitata de timp si calitatea de a dialoga si de a ierta.
In fapt a depasit limte impuse pina atunci a a inoit gindirea.
@ comentariu,
imi pare rau: nu m-ai inteles.
Vina mea, nu vreau sa explic chiar ca la clasa intiia.
Aici, recunosc, m-ati blocat: „Poate ca si Karol Wojtyla a fost folosit in beneficiul istoriei si nu al oamenilor.
Oamenii se simt dezamagiti de istorie”,
In timp se poate intimpla ca doi factori sa aiba interese comune in perioada limitata de timp.
Atunci cel ami puternic poate lasa celuilalt raza de actiune atita timp cit actioneaza convergent.
Apoi trece timpul si interesele inceteaza, oamenii trec in trecut si istoria continua.
Un ziarist scria:
-Nu exista aliante si aliati vesnici ci numai interese vesnice.
In cazul de fata biserica catolica are dogma si temele pe care le dezvolta si una din ele este superioritatea spiritului si indeletnicirilor religioase asupra partii materiale in special bani si critica dependenta de consum si de partea materiala a societatii moderne.
Daca l-am fi avut, l-am fi scuipat in plina strada,
sau l-am fi omorit cu pietre.
Nu e in firea noastra sa pretuim ceea ce ne este
superior.
Multumiri dlui Tismaneanu pentru aceasta eleganta
si binevenita rememorare.
Un articol-omagiu binemeritat. Papa Ioan Paul al II-lea a fost o personalitate de o umanitate extraordinara!
Un articol foarte binevenit.
Papa Ioan Paul al II-lea e unul dintre puținii papi de respectat pentru că s-a apropiat de ceea ce trebuie să fie un papă.
Ceea ce pe mine m-a impresionat este ecumenismul lui. A acceptat faptul că există și alte religii în afară de catolicism și a deschis un dialog interconfesional bazat pe respect și dragoste pentru divin.
Chiar a și venit într-o vizită istorică în România, într-o vreme în care toți bărboșii BOR predicau plini de ură în biserică împotriva oricui care nu e ortodox (nu că ar face altceva în ziua de azi, vizita Papei nu a însemnat nimic pentru ei).
Numai papa Francisc se mai poate apropia ca valoare la cel care a fost un adevărat creștin, papa Ioan Paul al II-lea.