Home » Cultura »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Aleksandr Soljenitin: Supremul martor

Vladimir Tismaneanu august 3, 2011 Cultura, Politica & Doctrine, Societate/Life
8 comentarii 2,232 Vizualizari

Au trecut trei ani de la incetarea din viata a marelui romancier, disident si ganditor rus Aleksandr Soljenitin. Anul acesta se implinesc doua decenii de la naruirea imperiului ideocratic ca s-a numit URSS. Cum scria Boris Souvarine, cele patru litere din numele oficalal statului intemeiat de Lenin in 1917 indicau patru minciuni: nu era nici uniune, republicile nu erau republici, ele nu erau sovietice (in sensul consiliilor, deci al democratiei directe) si nici socialiste (in sensul promovarii nedemagogice a unei egalitati sociale veritabile). Nimeni nu a deconspirat mai convingator decat Soljenitin natura fundamental duplicitara, falsitatea absoluta a sistemului bolsevic. Indemnul lui Soljenitin de a trai in adevar a fost acompaniat de straduinta sa de a lumina resorturile teroriste ale comunismului, substanta sa iremediabil si ireductibil barbara. Scria candva Monica Lovinescu ca, daca ar veni un nou potop si ar trebui sa aleaga trei carti pe care le-ar lua cu ea pe o noua arca a lui Noe spre a depune marturie despre ce-a fost secolul al XX-lea, ele ar fi “1984″ de Orwell, “Intuneric la amiaza” (“Zero si infinitul”) de Koestler si “Arhipelagul Gulag” de Soljenitin.

Era, cum corect a observat Bernard-Henri Levy la vremea a ceea ce s-a numit “efectul Soljenitin” in Franta anilor 70, o “barbarie cu chip uman”, deci una care se pretindea umanista. Ceea ce, departe de a fi fost o circumstanta atenuanta, era de fapt una agravanta. Ma bucur sa anunt aici aparitia unei carti exceptionale despre gandirea politica si morala a autorului “Primului cerc” si al “Arhipelagului Gulag”. Este vorba de o lucrare a distinsului istoric al ideilor, profesorul Daniel Mahoney, aparuta in traducere romaneasca la Polirom. Daniel Mahoney este un savant autentic si un intelectual critic. A coordonat antologii din operele lui Raymond Aron si Aurel Kolnai (voi reveni asupra acestui autor prea putin cunoscut). Textele sale au aparut nu doar in lumea anglo-saxona, ci si in Franta, in special in excelenta revista “Commentaire”. Este apropiat de familia lui Soljenitin si prieten cu ilustrul istoric Alain Besancon. Conduce sectia de recenzii a revistei “Society”. Cartea sa despre Soljenitin ar trebui citita de toti cei care indragesc libertatea si detesta tiraniile de orice culoare .

 

 

 “Daca despre Soljenitin s-a putut spune ca, sub aspectul urmarilor pe care le-a avut asupra istoriei, este scriitorul dominant al secolului XX, Daniel J. Mahoney are in vedere in cartea sa tocmai latura de disidenta politica ce ar indreptati afirmatia de mai sus. Bineinteles, autorul nu pretinde ca Soljenitin ar fi un filosof politic in sensul strict al cuvintului, dar reuseste sa-i reconstituie, in diferite etape si din diferite lucrari (unele netraduse in limba româna, precum vastul proiect Roata rosie, dedicat caderii Rusiei imperiale si nasterii Uniunii Sovietice), viziunea asupra conditiei politice a omului. Sint interesante mai ales punerea in contextul epocii a acestei viziuni si comparatiile cu figuri politice si nu numai de prim-plan, inclusiv disidenti precum Václav Havel.

Volumul, aparut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunis­mului si Memoria Exilului Romanesc, a fost publicat la editura Polirom.”

http://www.polirom.ro/catalog/carte/aleksandr-soljenitin-dincolo-de-ideologi-4241/

„Prin aceasta carte concisa si densa, cititorul roman are sansa intilnirii cu o extraordinara figura a secolului XX: Aleksandr Soljenitin, ginditor politic. Analizind vasta opera literara a autorului rus, profesorul Daniel Mahoney – el insusi reputat filosof american si stralucit discipol al lui Pierre Manent – scoate la suprafata apologia pe care acesta o face societatii civile si libertatii moderate de responsabilitate. Martor al ororilor totalitare si victima a comunismului bolsevic, Soljenitin propune o luminoasa etica a reconcilierii prin cainta personala si curaj moral. Intr-un spatiu public dominat de ipocrizie si autovictimizare, modelul sau se impune demn si izbavitor. Confruntat cu minciuna si lasitatea veacului, Soljenitin nu oboseste sa rosteasca adevarul in iubire.” (Mihail Neamtu)

Aleksandr Soljeniţîn–Supremul martor

 

de Vladimir Tismaneanu

 

Gratie lui Aleksandr Isaieivici Soljenitin cuvintul Gulag a intrat in vocabularul curent ca sinonim cu universul concentrationar comunist. Monica Lovinescu scria odata ca daca ar veni un nou potop si ar trebui alese trei carti care sa exprime catastrofa totalitara, acestea ar fi “Arhipelagul Gulag” de Soljenitin, “1984” de Orwell si “Zero si infinitul” de Koestler.  Intr-adevar, Soljenin a fost martorul suprem dintr-un veac al sirmei ghimpate, al terorii genocidare, al infamiei si cruzimii duse la paroxism. A fost cel care a explicat ca totalitarismul (comunist si nazist) ar fi fost imposibil fara monstruosul ingredient ideologic. Datorita lui Soljenitin, omenirea a aflat ce a insemnat supravietuirea in lagarele staliniste. Cu un curaj extraordinar, el a tinut piept imensului aparat politenesc al statului totalitar comunist. Cind nu au mai stiut cum sa-l amuteasca, cind campaniile defaimatoare nu mai serveau la nimic, Brejnev, Suslov si Andropov l-au expulzat. Din exil, Soljenitin a continuat sa lupte impotriva minciunii, scriind cu o mistuitoare pasiune si adaugind mii si mii de pagini epopeii istorice a unei Rusii martirizate. A fost una din marile constiinte ale veacului douazeci. A fost in egala masura un titan al literaturii ruse si mondiale. Premiul Nobel, dezonorat prin decernarea sa unui Solohov, a fost reabilitat in momentul cind i s-a acordat lui Soljenitin. Mai tirziu, intr-o discutie cu Susan Sontag, Iosif Brodsky, el insusi laureat al premiului, insista ca tot ce scrisese Soljenitin despre crimele comuniste era adevarat.  Cartile sale, intre care “Primul cerc”, “Pavilionul cancerosilor”, “Roata rosie” (romanul monumental despre razboi si revolutie), “Vitelul si stejarul”, “Arhipelagul Gulag” fac parte dintr-un tezaur nemuritor al adevarului si demnitatii. Soljenitin insa nu a fost doar creatorul unui complex univers estetic, ci si cel care a adus tema lagarelor in prim-plan, a demonstrat ca utopia bolsevica era inseparabila de distrugerea individului, de malaxarea constiintelor si de distrugerea valorilor esentiale.

Filosof al actiunii disidente, Soljenitin a acuzat comunismul ca este o dictatura a minciunii.  Pentru el, ca si pentru Berdiaiev ori Sestov, comunismul era inaainte de toate o expresie a unui ateism neo-barbar.  In 1967, adresindu-se Uniunii Scriitorilor din URSS, Soljenitin cerea intelectualilor sa refuze minciuna si sa traiasca in adevar. Cuvintele sale au avut un ecou imediat la Praga unde scriitorii cehoslovaci (Havel, Vaculik, Kohout) si-au exprimat solidaritatea cu marele romancier rus. Conceptul disident al libertatii isi afla originea in verticalitatea nedezmintita a lui Aleksandr Soljenitin. Nu este necesar sa fii de acord cu toate pozitiile sale—profetismul il putea duce uneori in directia unui nationalism rus de orientare autoritara. Important este sa i se recunoasca umanismul profund si devotamentul inoxidabil pentru cinste si justitie morala.

Trebuie amintit aici momentul 1963 cind, cu aprobarea lui Nikita Hrusciov, revista “Novii Mir” a publicat nuvela “O zi din viata lui Ivan Denisovici”. A fost o clipa eliberatoare, o rascruce in istoria spirituala a Europei de Est. Pentru prima data, intr-o publicatie oficiala sovietica, se scria negru pe alb, cu deplina sinceritate, despre experienta lagarelor staliniste. Se recunostea, in fine, ca sistemul era bazat pe teroare, spaima si violenta.  La vremea respectiva, cu exceptia Albaniei, Romania a fost singura tara din Europa de Est unde nu s-a publicat in traducere nuvela lui Soljenitin.  Cei care continua sa exalte “autonomismul” unor Dej (la sfirsitul vietii) ori al unui Ceausescu ar face bine sa-si aminteasca acest episod. “Ivan Denisovici” a schimbat busola literaturii din statele comuniste, a introdus o noua matrice morala. Intreaga tabla de valori oficiala era sfidata de aceasta invitatie la adevar. Pentru ca nu a ingenuncheat, pentru ca a crezut in primatul spiritului, Soljenitin a invins un sistem care s-a visat etern.  Cum a scris cindva George Kennan, nu exista alt scriitor care sa fi facut atit de mult precum Soljenitin pentru demascarea despotismului totalitar. A fost supremul martor al acuzarii.

 (Articol aparut in “Evenimentul Zilei” imediat dupa stingerea din viata a lui Aleksandr Soljenitin pe 3 august 2008).

 

  

 

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "8 comments" on this Article:

  1. Constantin Dobre spune:

    @ Vladimir Tismaneanu

    “(Articol aparut in “Evenimentul Zilei” imediat dupa stingerea din viata a lui Aleksandr Soljenitin pe 3 august 2008).”

    Notez consecventa mentinerii in integralitate, peste timp, a textelor publice privind fenomene neromanesti, in special cele referitoare la partea de Rasarit a Romaniei. De, chestie de…”blenoragie” radacinos-nostalgica!

    Prin contrast, despre fenomenele romanesti din perioada comunismului esti ipocrit si neconsecvent, functie de interese si ranchiuni…….ooops!, vorba laudatului si nu a medaliatului.

    Hai sa-ti prezint un esantion de ipocrizie, adica, referintele tale publice despre revoltele mineresti din Valea Jiului, 1977.

    1. prin anul 2007, atunci cind eram “la cutite” pentru ca m-ai declarat “mort” in asanumitul “raport final” (rf), ziceai, la unison cu “expertii raportului final” ca ar fi fost vorba de o, citez, “miscare muncitoreasca de tip sindical”, STAMPILA care si acum zace in acel r.f.

    2. mai anul trecut, cind eu ti-am dat o “mana de ajutor” (mai bine-mi cadea!) in disputa preluarii ganstereste a “institutului”, pardon, IICCMER-lui, scriai:

    “Asemenea grevei de la Poznan din iunie 1956 care e comemorata la nivel national in Polonia, Greva minerilor din Valea Jiului din august 1977 a fost un moment intr-adevar inaltator, care reafirma, recupereaza si garanteaza onoarea natiunii romane”

    sau

    “mișcarea grevistă din august 1977 a fost una anticomunistă, animată de idealuri similare cu acelea care vor inspira, în 1980, sindicatul liber și autoguvernat Solidaritatea”

    3. Acum, cind se subintelege ca m-am delimitat public de tine si actiunile tale, scrii:

    ” Fireste, nu a existat o miscare sociala autonoma precum “Solidaritatea””

    Constantin Dobre, lider al revoltelor mineresti din Valea Jiului, Lupeni, august 1977

    • Pozitia mea este neschimbata: miscarea grevista din Valea Jiului, al carei lider ati fost Dvs, a avut un net caracter anticomunist. Idealurile sale au fost similare celor ale revoltatilor de la Poznan si celor care aveau sa duca la geneza “Solidaritatii” in august 1980. Diferenta a fost ca regimul comunist polonez a acceptat functionarea legala, pana in decembrie 1981, a sindicatului liber, autoguvernat “Solidaritatea”. Regimul comunist din Romania a utilizat violenta pentru a lichida miscarea anticomunista a minerilor din Valea Jiului. Nu s-a putut asadar dezvolta o miscare nationala autonoma de lunga durata. In Polonia, un rol important l-a jucat KOR, acel nucleu intelectual format in 1976, un demers care, din pacate, nu s-a coagulat vreodata in Romania (ori in alte state din fostul Bloc Sovietic.

      • Constantin Dobre spune:

        1. “Pozitia mea este neschimbata: miscarea grevista din Valea Jiului, al carei lider ati fost Dvs, a avut un net caracter anticomunist. Idealurile sale au fost similare celor ale revoltatilor de la Poznan si celor care aveau sa duca la geneza “Solidaritatii” in august 1980″

        Vladimir, cred ca-ti dai seama: risti sa-l superi pe dom Abalaru! Sunt sigur ca nu-ti faci tu prea multe griji despre ce gandeste si zice public “our friend” si la nevoie te pot ajuta cu o copie a unei casete audio cu urmatorul dialog dintre mine si seful Securitatii in anul 1977:


        N. Plesita: Ce e ba malagambistule! Ai gasca-n Berna si facusi greva capitalista, ai?
        C. Dobre: Ce ba, ai c…cat la creier. ‘tuva-n c…r pe unde beti apa de comunisti imputiti! Vezi ca va i-a mama dracului pe toti! La un semn de-al meu ardeti toti ca sobolanii!
        N. Plesita: Aaaaa, suntem tari acuma si ne ratoim cu keptu’ umflat! Las’ ca te vad eu peste 2-3 luni de zile! Vii tu pe mana noastra, oooo un pic!


        Asta asa, ca tot ne aflam in plin avant concurential pe teme de curaj si anticomunism…..din dosare, din dosare …. my friend…dom Abalaru!

        2. “Regimul comunist din Romania a utilizat violenta pentru a lichida miscarea anticomunista a minerilor din Valea Jiului. Nu s-a putut asadar dezvolta o miscare nationala autonoma de lunga durata. In Polonia, un rol important l-a jucat KOR, acel nucleu intelectual format in 1976, un demers care, din pacate, nu s-a coagulat vreodata in Romania (ori in alte state din fostul Bloc Sovietic”

        De acord, dar intrebarea firesca este: de ce atata lasitate la intelectualii romani, printre care si tu si chiar dom Abalaru, si chair din partea fostilor detinuti politici de a nu se MACAR solidariza public cu revoltele mineresti din Valea Jiului? Deci nici macar solidarizare, ce sa mai vorbim de “nucleu intelectual, gen KOR?! Iata o tema majora de cercetare a institutiei pe care-o conduci, nu crezi?

  2. unu spune:

    Nu va inteleg domnule Dobre! V. Tismaneanu este unul dintre foarte putinii intelectuali care publica constant despre comunism intr-o lume in care pare sa nu mai iesim niciodata din nenorocirea aceasta daca tinem cont ca liderii occidentali si americani s-au comunizat la randul lor. Nu credeti ca ar fi mai potrivit sa dati o mana de ajutor devreme ce problema comunismului ne priveste pe toti? Sau vi se pare ca Romania e plina de intelectuali care demascheaza sistematic comunismul?

  3. T. Bucur spune:

    Domnule Tismaneanu!
    1. Cel care semneaza “Constantin Dobre” este chiar cel autentic? Ce credeti? Daca e cel autentic, e pacat ca aluneca pe panta unui limbaj ca cel de mai sus.
    2. Afirmati asa: “miscarea grevista din Valea Jiului, al carei lider ati fost Dvs, a avut un net caracter anticomunist”. Din cate imi amintesc, din relatarile Europei libere, nu reiesea ca greva avea un caracter anticomunist. Era vorba de revendicari salariale si de conditiile de munca ale minerilor. Asta nu inseamna ca aprecierea mea pentru curajul lor de a cere respectarea unor drepturi legate de munca lor se diminueaza. Faptul ca mai intai au refuzat dialogul cu emisarii lui Ceausescu si au cerut ca Ceausescu personal sa vina sa discute cu ei, apoi faptul ca l-au preluat pe Ceausescu de la intrare, asigurandu-i siguranta personala, arata ca ei aveau incredere in seful sistemului comunist, ceea ce nu rezoneaza deloc cu afirmatia pe care acum ne face placere sa o consideram adevarata, anume ca ei s-au ridicat impotriva SISTEMULUI. Nu! Nimeni nu s-a ridicat impotriva sistemului, pentru ca asta insemna inchisoare. Cei pe care noi acum ii numim dizidenti s-au ridicat impotriva lui Ceausescu, in calitatea lui de lider, fapt pentru care legea nu prevedea sanctiuni. Daca nu gresesc, intelesul initial al notiunii de dizidenta era acela de a se lupta pentru respectarea intocmai a drepturilor prevazute in legislatia sistemului si in statutul partidului.
    As aprecia mult un raspuns al Dvs.

    • Din motive personale, nu pot raspunde decat extrem de succint. Nu am niciun motiv sa ma indoiesc ca dl Constantin Dobre care a trimis aceste mesaje pe “Contributors” este cel care a condus greva din Valea Jiului din august 1977. Miscarile si actiunile disidente puneau sub semnul intrebarii logica monopolista si ideologia constrangatorare a sistemului, deci erau implicit si, adeseori explicit, anticomuniste. Au existat voci precum aceea a lui Vasile Paraschiv care au denuntat infamia, minciuna, duplicitatea regimului. Stim ce i s-a intamplat. Greva din Valea Jiului a avut o natura anti-sistemica, deci anticomunista (Europa Libera, in acele momente, nu avea destule informatii, din motive usor de inteles). Era o veritabila miscare muncitoreasca impotriva unui regim uzurpator si profitocratic, deci, din punctul meu de vedere (si nu doar al meu), era una anticomunista, ca si cea de la Brasov din noiembrie 1987. Regimul a inteles acest lucru si a reactionat cu violenta specifica, folosind intreg aparatul represiv si de dezinformare.

  4. Kibby spune:

    Am trait primii 18 ani in socialism, suficient cit sa nu uit vreodata anii aia si suficient cit sa-mi pun intrebari pe subiect…
    Una din intrebari este chiar asta – de ce la noi nu au existat mai multe figuri publice care sa se opuna sistemului si – atunci cind totusi erau – n-a existat o solidarizare a celor din jurul lor
    Variantele de raspuns care le-am vazut nu m-au convins, are sa ma urmareasca intrebarea asta mult timp, dar nu e nici o problema.
    Cuvintele dlui Dobre sint dure, asa e, nu stiu daca e si ranchiuna sau doar amaraciunea celui lasat singur dar mingea e lansata destul de precis in terenul celalalt (M-as cam feri sa spun cuvintul ala – intelectuali – dar iata, ma pune dracu si-l zic… ;)

    Pe de alta parte dle Dobre cam usor s-au distrus prietenii in dupa decembrie `89. iar asta e un joc fara winneri si looseri, n-are rost sa ne amagim.

    • Nautilus spune:

      “de ce la noi nu au existat mai multe figuri publice care sa se opuna sistemului si – atunci cind totusi erau – n-a existat o solidarizare a celor din jurul lor”

      Nu există nici acum mai mult de o mână (să zicem o chintă sau un careu :) ) de figuri publice care să se opună comunismului practicat de Ceauşescu, şi mai ales formei în care s-a perfecţionat (nu “a degenerat”, ci s-a perfecţionat) până la finalul domniei lui.

      Dimpotrivă, perioada primăvara 2006 – prezent a dus la o presiune ideologică pro-socialistă şi pro-comunistă faţă de care rezistenţa e la fel de dificilă ca gestul de a rezista unei inundaţii sau alunecări de teren.

      Dacă a fost o perioadă în care să existe cu adevărat un sentiment anti-comunist la noi, limitat la un procent relativ mic din populaţie, a fost perioada 1991-2004, hai s-o prelungim puţin până prin 2005. A fost perioada în care binefacerile socialismului victorios erau proaspete în minte, isprăvile vitejeşti ale şerpilor care îşi schimbaseră pielea comunistă erau proaspete în “Academia Caţavencu”, iar presa tot cânta 24 de ore din 24 aceeaşi placă zgâriată cu “Regatul, Maniu, Carol II, Antonescu, vârful economiei româneşti în 1938, distrugerile războiului, eroismul ostaşilor români împotriva URSS, alianţa cu germanii, comuniştii, luptătorii din munţi etc”.

      A fost o perioadă în care publicul tânăr, care abia îşi dobândea dreptul de vot, manifesta o puternică simpatie pentru eroismul Mareşalului Antonescu, pentru viaţa culturală a epocii interbelice, pentru şiretenia de psiholog amator a lui Tony Robbins, pentru talentul de politician al lui Putin şi pentru poveştile lui Sven Hassel.

      Eu pot spune precis când a avut loc refluxul: aprilie-iunie 2006. Trei luni care au întors ţara cu fundul în sus, economia cu susul în jos, pe Tăriceanu cu adevărata lui faţă spre public şi pe noi cu nasul “într-o materie moale şi maro”.

      Criza de la noi nu a început nici în 2010, nici în 2009, nici în 2008. Criza a început în primăvara 2006. Cine avea o afacere proprie ştie cum s-a blocat totul… până a început să se umfle bula imobiliară, creditarea a devenit brusc foarte accesibilă, şi publicul a avut o preocupare.

      De atunci e de bon-ton să fii ceva între comunist cu pulovăraş şi hipster cu eşarfă, adică un fel de kitsch ambulant. Care se solidarizează mai degrabă cu stânga, cu arabii, cu “indignaţii”, cu Michael Moore, cu ortodocşii fanatici, cu babele de bloc şi cu alde Dorel. Pentru ei, comunismul e o epocă de aur, aşa cum spunea şi Ceauşescu că e.

      ~Nautilus



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)