Home » Cultura »Politica & Doctrine »Reactie rapida » Citesti:

Anatomia unei mistificari: Stelian Tanase si istoria comunismului din Romania (plus bonus)

Vladimir Tismaneanu ianuarie 9, 2014 Cultura, Politica & Doctrine, Reactie rapida
57 comentarii 4,000 Vizualizari

“Anatomia mistificarii” este titlul cartii lui Stelian Tanase despre procesul grupului Noica-Pillat. M-am uitat, probabil dintr-un fel de masochism, pe blogul profesorului universitar doctor Stelian Tanase, director al revistei “Sfera politicii” (din al carei consiliu redactional am demisionat cu luni in urma), membru al Consiliului Stiintific al IICCMER (Muraru-Zamfirescu) si director-general (interimar) al TVR. Constat ca dl Tanase comite o incalcare a unei obligatorii deontologii profesionale incluzand, din ratiuni evidente, numele tatalui meu pe lista celor care au venit cu tancurile sovietice sa comunizeze Romania, imediat dupa 23 august 1944. Modul mistificator in care procedeaza indica o propensiune alarmanta spre bastardizarea actului cercetarii stiintifice. Stelian Tanase nu e interesat de adevarul istoric, ci de platirea unor polite. Un om care actioneaza astfel in propriul sau domeniu profesional nu poate fi credibil intr-o pozitie publica in care trebuie sa probeze impartialitate si onestitate.

Iata citatul: “In spatele tancurilor Armatei roșii au venit de la Moscova cei care aveau să servească drept cozi de topor, cu misiunea să jefuiască și să livreze România lui Stalin – Ana Pauker, C-tin Doncea, Vasile Luca, Dumitru Petrescu, Walter Roman, Jules Perahim, Leonte Tismăneanu, Leonte Rautu, Petre Borilă, etc. Ei găseau aici alt grup – Gheorghe Gheorghiu Dej, Emil Bodnăraș, Teohari Georgescu, Iosif Chișinevschi, Constantin Parvulescu, Ctin Agiu, Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Draghici, Gheorghe Apostol, Chivu Stoica, Lucrețiu Pătrășcanu, Nicolae Ceaușescu- cu aceeași misiune -distrugerea României.”

Cateva precizari: parintii mei au revenit in tara in luna februarie 1948. Lucrul acesta apare limpede in fisa de cadre intocmita de Comisia Controlului de Partid in ianuarie 1964: “Intre anii 1939-1941 a urmat Institutul de limbi straine din Moscova, apoi a muncit ca redactor si crainic la postul de radio – responsabil pentru emisiunea in limba romana, indeplinind aceasta functie pana in anul 1948, cand a revenit in tara. Dupa venirea lui in tara a muncit in aparatul CC al PMR la Directia de Propaganda si Agitatie, iar din 1952 a fost director adjunct al Editurii Politice si sef al catedrei de marxism la Universitatea „C. I. Parhon”. A fost si sef al catedrei de marxism la Scoala de Stiinte Sociale „A. A. Jdanov”, iar la infiintarea revistei „Probleme ale pacii si socialismului”, un timp scurt a fost reprezentant al PMR in redactia revistei.” O clarficare: tatal meu nu a lucrat ca activist in aparatul CC. La Scoala “Jdanov” a predat doar cateva luni. In clipa revenirii in tara, in 1948, nu in septembrie 1944, jocurile era pe deplin facute la Bucuresti. Deci este o minciuna sa afirmi ca ar fi luat parte la “livrarea puterii catre Stalin”. Nici tatal meu, nici mama mea, nu au facut parte din CC al PMR. Nu au fost ministri (precum sa spunem, Avram Bunaciu, alt absent din lista, ori Gheorghe Vasilichi, Mihail Florescu, Gheorghe Gaston Marin, Alexandru Barladeanu etc). Nu au condus sectii ale CC (precum Ghizela Vass ori Petre Lupu, absenti din strania lista a profesorului Tanase, istoric al comunismului romanesc). Nu au condus “Scanteia” (ca Sorin Toma si Silviu Brucan), “Romania Libera” (ca Niculae Bellu si Grigore Preoteasa) ori “Lupta de clasa” (ca Stefan Voicu). Nu au condus Sectia de Stiinta a CC si nu au distrus cultura romaneasca precum Mihail Roller (neamintit de profesorul Tanase). Prima functie primita de tatal meu a fost de director-adjunct al Editurii PMR: director plin era in acel moment Grigore Naum, fost voluntar in Spania, ajuns in tara cu divizia “Tudor Vladimirescu”, ulterior general de securitate. Nu-l observ pe lista.

Stiu ca faimosul artist plastic, fostul avangardist convertit la realismul socialist, Jules Perahim a venit in uniforma de ofiter sovietic. Dar ma intreb ce sens are includerea sa in acest pomelnic al marii tradari din care lipsesc figuri incomparabil mai influente precum Miron Constantinescu, Alexandru Sencovici, Ofelia Manole, N. Moraru, Eduard Mezincescu, Constanta Craciun, Janos Vincze, Florian Danalache, Alexandru Nicolschi, Pintilie (Pantiusa) Bodnarenko, Ana Toma, Alexandru si Stela Moghioros, Iosif Ardeleanu (vreme de decenii seful cenzurii) etc etc etc Da, Perahim a venit din URSS, cei amintiti au fost in tara in anii razboiului. E cazul insa sa pastram proportiile, sa evitam ingrosarea pamfletara a liniilor.

Succesorul lui Naum a fost Barbu Zaharescu, apoi ambasador la Beijing, membru al CC al PMR/PCR. Nici el nu e pomenit. Tot de la Moscova, cu Divizia “TV”, a venit Dumitru Coliu. Nu e mentionat, desi avea sa fie minstrul al controlului de stat, membru supleant al Biroului Politic si super-tartor al Comisiei Controlului de Partid. De la Moscova a venit si Aurel Stancu, ulterior ministru adjunct la Interne si membru al CC al PMR. Nu e pomenit. De la Moscova a venit Zina Brancu, cea care avea sa conduca Scoala Superioara de Partid “Stefan Gheorghiu”. Nu e pomenita. De la Moscova a venit Mihai Burca, devenit apoi general, ministru adjunct al apararii. Nu-l vad pe lista. Mai grav, nu este amintit veteranul cominternist Gheorghe Stoica, unul dintre comisarii din Spania Razboiului Civil, instructor in lagarele de prizonieri din URSS, ulterior seful organizatiei de partid a Capitalei, membru al CC al PCR si, sub Ceausesucu, membru al Comitetului Executiv si al Consiliului de Stat. Orice istoric al comunismului romanesc nu poate decat zambi vazand ca pe lista moscovitilor atotputernici intocmita de Stelian Tanase figureaza tatal meu si Jules Perahim, dar este absent unul dintre marii tartori ai regimului precum Gheorghe Stoica.

Daca Stelian Tanase are o problema cu mine, sa o spuna direct, sa polemizeze pe fata, dar sa nu amestece in ale sale meschine rafuieli un domeniu in care este de nevoie de onestitate ca de apa, de aer si de lumina. Am scris in repetate randuri despre functiile detinute de tatal meu. Numele sau apare in “Raportul Final” al Comisiei Prerzidentiale din care a facut parte si Stelian Tanase. A fost unul din ideologii de rang mediu ai PMR. Demis din functia de la editura, eliminat din invatamantul superior, acuzat de fractionism, a fost exclus din PMR in februarie 1960 (in fisa de cadre apare luna mai). A fost o sedinta de pomina in care doar fostul sau sofer a votat impotriva excluderii. Prieteni vechi au luat cuvantul si l-au “demascat”. Vechiul sau camarad Valter (nu Walter) Roman s-a internat in spital ca sa evite participarea la un ritual al urii. A fost adus acolo si obligat de conducatorul sedintei, Paul Niculescu-Mizil, sa infiereze “greselile lui Tismaneanu”. N-a avut alta solutie, s-a conformat. In ancheta anterioara de la Comisia Controlului de Partid, Coliu si Vincze au incercat sa-l incrimineze pe Roman ca participant la grupul fractionist Grigore Cotovschi-Miron Belea-Leonte Tismaneanu. Tatal meu a refuzat sa-si denunte prietenul. A platit si pentru asta.

Comunist convins, fara indoiala, devotat in chip neconditionat ideologiei leniniste, membru al unei miscari revolutionare pe care eu insumi am definit-o drept o secta mesianica, tatal meu nu a avut functii care sa-i ingaduie “jefuirea si livrarea tarii” catre URSS. A trait framantari dupa Congresul al XX-lea, si-a exprimat indoielile privind linia lui Gheorghiu-Dej. Nu a lucrat in Securitate, nu a comis crime precum un Mihai Patriciu, fostul voluntar din Spania care a dirijat represiunile in regiunea Cluj. In cazul de fata, asadar, nu e vorba de diletantism, ci de o mistificare lipsita de orice urma de rusine.

http://www.stelian-tanase.ro/armata-rosie-ocupa-bucurestii-2/

Articolul meu a aparut in revista online LaPunkt:

http://www.lapunkt.ro/2014/01/09/anatomia-unei-mistificari-stelian-tanase-si-istoria-comunismului-din-romania/

Nu fara legatura cu cele discutate mai sus, semnalez frumosul si necesarul articol semnat de istoricul Eugen Stancu in acea excelenta revista:

http://www.lapunkt.ro/2014/01/09/despre-don-quijote-destin-si-libertate/

Bonus: Pe Facebook, Dragos Paul Aligica a publicat un fragment din articolul meu si un comentariu de o claritate perfecta. Ii multumesc din inima.

“Am urmarit in toti acesti ani cu stupefactie evolutia lui Stelian Tanase. Poate ca totul a fost de fapt firesc -traiectoria era naturala- si stupefactia provenea dintr-o naivitate intitala a subsemnatului. Cine poate sti?! Faptele sunt insa fapte si vorbesc de la sine.

Ceea ce continua sa ma uimeasca este insa atitudinea sa fata de Vladimir Tismaneanu. Nu numai ca solidaritatea de breasla a fost calcata in picioare, nu numai ca regulile unui modus vivendi intre oamenii civilizati au fost facute praf, nu numai ca datoria de constiinta fata de cineva caruia ii datorezi o buna parte a lansarii carierei a fost facuta deliberat uitata dar pana si bunul simt elementar pe care il ai fata de cineva in a carui casa ai fost de nenumarate ori si cu a carui familie ai stat de nenumarate ori la masa pare sa fie de mult un concept lipsit de sens pentru persoana in discutie aici.

Sa te apuci tu, Stelian Tanase, sa vehiculezi iar marota tuturor dezaxatilor si extremistilor internetului cu Tisminetzki si tancurile sovietice, sa o mai faci si in modul slinos surprins si devoalat de Vladimir Tismaneanu in textul de mai jos, mi se pare penibil. Nici macar revoltator. Doar gretos si penibil.”

Despre Stelian Tanase:

http://www.contributors.ro/cultura/stelian-tanase-tvr-si-noul-agitprop/

http://www.contributors.ro/cultura/un-mesaj-catre-andrei-marga-si-stelian-tanase-pana-unde-poate-merge-miselia/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "57 comments" on this Article:

  1. Radu - Danut Munteanu spune:

    Domnule Tismăneanu,
    Eu, ieri, am încercat să fac o radiografie a românilor. Nu a clasei potentaţilor din vechiul regim. Deja am făcut un pleonasm. Potentaţii nu pot fi decât din vechiul regim. A românilor aşa cum sunt ei. Nu am ajuns la nicio concluzie. Şi ştiţi de ce? Pentru că nu am găsit nicio coloană vertebrală:
    http://pamfletdeomsimplu.wordpress.com/2014/01/08/romania-e-pe-invers/
    Îmi cer scuze, anticipat, deoarece calitatea textului s-ar putea să nu se ridice la un nivel academic, dar, sper ca mesajul să fie înţeles de cei care chiar îşi doresc să fie schimbat ceva în ţara asta.

  2. andu spune:

    cititi Capcanele istoriei, a lui Boia, despre intelectualii din Romania anilor 30-50, si va veti lamuri cam cum stau lucrurile cu telectualul roman. Nu domina omul de caracter, onest, cu respect fata de etica, ci oportunistul, lasul si lacheul. Unii au virat cu 180 de grade, de la pro-regalisti au devenit pro-legionari, apoi au sarit direct in barca comunistilor, pe care i-au servit fara jena. Avem din astia destui si azi (ST se incadreaza)!

  3. Guardian spune:

    Articolul dv, domnule Profesor imi aduce aminte de zicerea lui A. Einstein: “whoever is careless with the truth in small matters cannot be trusted with important matters”…da’ negata :-) (desigur, scaparea numelui tatalui dv in contextul respectiv, in ceea ce priveste adevarul, nu e “small matter” din moment ce dv demontatii cit se poate de clar falsitatea respectivei afirmatii…da’ presupun ca dom’ Stelica, asa ar justifica “scaparea”.Asta daca nu e incompetent.).
    Evident ca in Romania institutionala, ceea ce gindea marele fizician (si pina la urma orisce om cu capul pe umeri), se aplica tocmai pe dos…
    Da’ va mai mira asemenea “scapari”, cind v-a scapat el pe internet contul de la banca?

  4. stoicul spune:

    Cand am vazut cat de slugarnic si lingusitor era S.Tanase cu Vantu m-am umplut de greata.
    Acest individ nu merita a fi luat in seama.

  5. amanda13 spune:

    Eu cred ca omul asta vorbeste in carte despre anatomia modului in care arunca mistificari pe piata. In rest, no comment, nici macar in evul mediu cand informatia circula mai greu un adevarat intelectual nu ar fi mintit cu atata nerusinare. Ma intreb cum isi poate inchipui cel care se afla la conducerea TVR (sic!) ca nu nimeni nu se va sesiza, mai cu seama din moment ce lucrurile sunt verificabile. Dar si-o fi inchipuit ca in lumea in care se invarte, a adulatorilor de plagiatori, e de ajuns ca sa arunci asa ceva pe piata pentru ca sa devina subiect de linsaj mediatic la ceas de seara pe antene. Cred ca asta e miza :(

    • Cel mai amuzant este auzi pe unii zicand ca bietul politolog Tanase a folosit numele tatalui meu metaforic :) Ca, vezi Doamne, el nu a vrut sa spuna exact ce-a spus, ca face figuri de stil. Sa admitem ca asa stau lucrurile, macar pentru placerea conversatiei. Deci, ai mei veneau de la Moscova in februarie 1948 sa se intalneasca, cu alti nemernici, “cozi de topor”, spre a relua conceptele tanasiene, intre care Lucretiu Patrascanu. Doar ca la Congresul PMR din februarie 1948, Teohari Georgescu il denuntase de-acum pe Patrascanu, care nu a fost reales in CC si, dupa putin timp, a fost plasat in domiciliu obligatoriu. Altcineva spune ca nu am scris despre trecutul moscovit al parintilor mei. Alta ineptie: tot ce se publica (ma rog, foarte mult din ce se publica) despre biografiile lor provine din scrierile mele. Chiar aici, pe Contributors, in articolul de azi, ofer un fragment din fisa de cadre a lui L.T. Se va nota ca nicaieri, niciodata, nu m-am ocupat de background-ul de familie al profesorului Tanase. Poate ca merita sa amintesc aici ca am dat referinte editoriale favorabile pentru publicarea traducerii in Statele Unite a cartii lui Stelian Tanase “Clientii lui tanti Varvara”. Dl Tanase a venit in Statele Unite sa-si promoveze cartea. Nu e nevoie sa adaug ca a venit in cadrul unui program al mult-hulitului ICR din perioada Patapievici-Mihaies-Tania Radu…

      Intr-o imunda foaie electronica, un personaj care a facut o fixatie pe mine (anyway, omul e mare amator de texte elevate, deci ar trebui sa ma simt flatat), face tot felul de speculatii pe baza unor citate alese cu penseta spre a demonstra ca as fi un fel de mercenar etc Deci eu, nu Stelian Tanase conduc TVR. Eu, nu Adrian Nastase am fost premierul Romaniei. Eu, nu Victor Ponta reprezint o mare primejdie pentru viitorul tarii. Eu am semnat tot felul de contracte, mai mult sau mai putin obscure, cu tot felul de magnati romani, canadieni, australieni etc Eu, impreuna cu prietenii mei “pupini”, Horia Patapievici si Mircea Mihaies. As spune ca ne aflam in plin Ionesco. Cum am mai scris, rinocerita este o maladie contagioasa…

      • amanda13 spune:

        Da, sunteti un pericol permanent pentru sistemul pe care se straduiesc sa-l consolideze. Prin fiecare text pe care il scrieti reusiti sa demascati minciunile si impostura guvernantilor si abonatilor lor la sinecuri. Nu-i tocmai de ici de colo. De asta nici nu va vor lasa in pace niciodata! Nu vreau sa fac nicio paralela pripita, dar nimeni nu si-a facut un hobby din a-l infiera pe Petre Roman pentru parintii sai. Iar Petre Roman este un politician, un demnitar a carui imagine ar trebui sa conteze cu atat mai mult. In lipsa altor argumente, fiindca este evident ca in articolele si lucrarile dumneavoastra academice le este greu sa gaseasca erori si inexactitati, se leaga de viata dumneavoastra personala. Explicabil, insa total lipsit de noblete si de orice finete intelectuala. Asta o scriu in caz ca aceste personaje isi mai fac iluzii ca mai sunt reprezentanti ai lumii academice dupa astfel de mizerii.

        • Mai dureros este sa vezi fosti prieteni participand la proliferarea si perpetuarea acestor imunditii. Mircea Mihaies observa acum cativa ani ca tatal meu a facut o formidabila cariera postuma in PCR, gratie rolului meu in decomunizarea tarii :) La fel, evident in alt context, se procedeaza cu biografia familiei lui Horia Patapievici. Securistul pensionar Aurel Rogojan a publicat orori despre tatal lui Horia. Unde? In aceiasi fituica electronica. I-a raspuns cineva? In ce-l priveste pe tatal meu, pariez ca multi habar nu au ce insemna de fapt pozitia de director-adjunct ori de redactor-sef al Editurii Politice. Cititi cronicile la “Dragul meu turnator” si veti vedea ca, dincolo de putine exceptii, nu se prea vorbeste despre functia lui Octavian Chetan. Mai vorbeste cineva de Dumitru Ghise? De Ion Mitran? De Mihai Dulea? Daca nu ai de ce se agati in biografia cuiva, mergi pe urmele familiei si declari apoi ca “aschia nu sare departe de trunchi”. Ca tu nu esti partizanul culpabilitatii genetice, fereasca sfantul, dar ca, totusi, cand odrasla face aceleasi ticalosii, tu, impartialul, nu ai cum sa nu observi si sa nu stigmatizezi… culpabilitatea genetica :) Cine decide daca faptele “odraslei” (reale, inchipuite, fantasmate) sunt ticalosii? Tu, impartialul :) Este vorba, in fapt, de un mecanism psihologic extrem de banal.

      • victor/victoria spune:

        Nu intamplator Tanase nu pomeneste nume mari ce au venit in spatele tancurilor sovietice. Motivul e simplu: inserand numele tatalui dvs. (nu inteleg de ce nu si al mamei dvs.) il ridica pe acesta la rangul intai de vinovati aruncandu-i in carca toate crimele savarsite de cei pe care nu i-a mentionat. Finalul frazei ce contine numele celor in cauza se termina cu advebul “etc.” Acest lucru este foarte important si arata ca individul Tanase isi ia masuri de precautie lasand lista deschisa dar in acelasi timp nelasand nici un dubiu ca este perfect constient de falsul intelectual. Intr-o lucrare de cercetare pui etcetera (foarte rar, daca nu deloc) numai dupa ce ai enumerat ce este mai important iar ce este secundar si are o mai putina importanta sau contributie la edificarea subiectului cercetarii intra sub acest adverb etc.
        Acum, din experienta proprie in analizarea textelor retorice propagandistice, este posibil ca Tanase va invoca faptul ca procesul de invazie si cucerire cu cadre scolite la Moscova nu s-a terminat odata cu luarea puterii cu forta de catre comunisti cu tancurile sovietice. In cazul acesta Stelian Tanase era obligat sa-l includa in lista si pe Ion Iliescu, ceea ce n-a facut. Ca Iliescu nu numai c-a facut facultatea la Moscova dar a si fost presedintele studentilor romani ce studiau la Moscova (nu-mi aduc aminte exact titulatura), ori functia asta nu era doar onorifica si fara importanta.

        • Cel mai grav este ca lipsesc Coliu, Pantiusa, Miron Constantinescu, dar apare tatal meu din ratiuni cat se poate de clare. Partizanatul lui Stelian Tanase este evident. Toti cei enumerati in prima lista au venti pana la sfarsitul anului 1944, chiar cu tancurile. Doar tatal meu este inclus acolo, desi a revenit in tara in 1948. Simptomatic, un alt fost membru al Comisieie Prezidentiale, senatorul PNL Sorin Iliesiu, a devenit subit constient ca nu aveam “dreptul moral” sa conduc comisia…

          • victor/victoria spune:

            Pai daca-i ordin atunci se executa, nu? Sau e o reactie instinctual simbiotica al unui alt membru din acelasi clan.

          • victor/victoria spune:

            Exact asta am uitat sa mentionez in comentariu, ca nu trebuie sa fii mare istoric al comunismului romanesc si sa nu fi auzit de Miron Constantinescu sau Bodnarenko si de rolul lor in sistem. Dar stati putin, ca lucrurile nu se incheie aici. Presimt o emisiune serial documentar la TVR despre comunism si lupta eroica a securitatii de a scoate Romania de sub jugul sovietic. Asta daca aproba Putin, though.

  6. cracker spune:

    Putin inainte de ’89 i se spunea Tanase-patru-clase.
    Cum a ajuns asta ditamai politologul e pentru mine un mister.

  7. Adrian Petreanu spune:

    Domnule profesor,
    Textele pe cre le introduce in articolul sau acela autor din imunda foaie electronica au fost scrise candva de dumneavoastra sau sunt simple speculatii scoase din context si prezentate astfel incat sa exprime exact contrariul a ceea ce de fapt ati scris ?

  8. M. Linie spune:

    O lichea! L-a tradat pe Emil Constantinescu la ordinul lui Nastase organizand o mascarada de conferinta de presa cu doctorita care pretindea ca a fost sedusa si abandonata de Emil. De vazut din 2002 cand EC a vrut sa revina si a fost strivit de coada de topor.
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/actualul-partener-al-doctoritei-rosca-isi-pune-la-bataie-credibilitatea-stelian-tanase-garant-pent.html
    Ciudateniile cu PL/PAC- tovarasia cu fosti securisti, lacheu la Vantu dovedesc ca e un un om de nimic.
    Sunt zvonuri ca mama lui Stelian Tanase a fost la DIE. Tatal sau a fost activist.
    A avut sansa sa fie un om bun, sa contribuie la asezarea pe baze corecte a Romaniei. Alege partea negativa a fortei din orgoliu, lacomie, micime sufleteasca si invidie in afara trecutului care nu este nici pe departe de dizident.

    • Liviu spune:

      Mai mult ca sigur ca a fost colaborator al securitatii (sau il au cu ceva grav la mina), iar acum este santajat de stapinii lui.

  9. Georges spune:

    Buna seara si la multi ani! Un 2014 cat mai bun va doresc.

    Regretabil sau nu, dar este rusinos cum a tratat Stelian Tanase subiectul. Mai ales intr-o era cand toata lumea are acces la informatie si orice este verificabil. S. Tanase este un exemplu al involutiei intelectualului roman. Castigatorul premiului Uniunii Scriitorilor in anii 80 a ajuns dupa multi ani sa stea la masa cu SOV si mai nou cu elita USLista. F trist.

    Revenind la articol, ma distreaza oarecum modul in care prezentati activitatea tatalui dumneavostra. Eu va respect f mult ca si om de stiinta (chiar citesc acum Principalele curente ale marxismuluim, L. Kolakowski , publicata la Instit Polonez cu o excelenta prefata scrisa de dumneavostra) dar in articolul de fata exagerati.

    Tatal dvstra nu a fost nici inchis, nici trimis secretar la vreo primarie din Apuseni sau functionar pe Valea Jiului. Ati beneficiat ca si copil si adolescent de toate privilegiile sistemului si ati avut acces la ceea ce altora le era interzis. Nu ati fost nevoit sa faceti liceul la seral si nici sa munciti la lopata in combinatele patriei. Ati avut acces facil la doctorat . Nu e cazul sa victimizati…

    Mai degraba e laudabil ca v-ati rupt de sistem si de minciuna din jurul lui.

    Cu bine,

    • Am descris in alte locuri atmosfera din acea perioada. A scris recent, chiar aici, pe “Contributors”, Boris Marian despre excluderea tatalui meu din PMR si riscurile care decurgeau din ea (“Nu cred că tatăl lui Volodea a fost satrapul României. Nu a fost niciodată în eșalonul principal și nici slugă, dovadă că în 1958-1959 i s-a dresat un dosar care putea să-l ducă și la închisoare.”)

      http://www.contributors.ro/politica-doctrine/un-aristocrat-rosu-ion-gheorghe-maurer-si-pseudo-justitia-comunista/

      Aproape un an nu a avut alta sursa de venit decat pensia IOVR (Invalizi, Orfani, Vaduve de Razboi). Un ilegalist exclus din partid era un pestiferat. Unii, precum Grigore Raceanu, au ajuns dupa gratii. Nu am fost la seral, dar, in acea perioada, nu mai functionau criteriile si regulamentele draconice ale perioadei dezlantuite a stalinismului. Nu am avut acces facil la doctorat. Nu ma victimizez, semnalez derapajele profesionale si morale ale unui personaj public cu mare influenta la ora actuala. Va multumesc ca pretuiti ruptura mea cu sistemul. Aflu ca un alt politolog sustine ca am pus numele tatalui meu in Raportul Final ca sa elimin, neutralizez etc posibilele critice pe criterii politice si etnice. Fals, daca va uitati la acele pagini, sunt zeci de nume din aparatul ideologic. Numele tatalui meu apare si in cartea lui Pavel Campeanu despre Ceausescu. Voia si el sa “neutralizeze” cine stie ce atacuri? :) Un fragment din manuscrisul acelei carti a aparut in revista “East European Politics and Societies” pe vremea cand eram editorul acelei publicatii academice. Era mentionat si numele tatalui meu. Ce era sa fac? Sa-l cenzurez pe Pavel Campeanu? In plus, Raportul este un demers colectiv, nu sunt eu cel care decidea, de unul singur, ce nume sa fie acolo si ce nume sa nu fie. Lucrul acesta poate fi confirmat de membrii si expertii CPADCR.

      • iosiP spune:

        “Aflu ca un alt politolog sustine ca am pus numele tatalui meu in Raportul Final ca sa elimin, neutralizez etc posibilele critice pe criterii politice si etnice.”

        Interesanta atitudinea “polit-ologului” respectiv: deci daca ati inclus numele tatalui dumneavoastra, ati avut intentii ascunse. Desigur, daca nu o faceati aveati intentii musamalizatoare, deci oricum faceati tot nu era bine… Sau stati, poate era cazul sa il includeti la “etc.”? Vad ca e la moda ;)

        • Aveti perfecta dreptate. In Comisie s-au discutat criteriile nominalizarilor de participanti la actiunile regimului (teroare, ideologie, distrugerea economie, a invatamantului etc) Exista un dictionar final al marilor nomenclaturisti. Evident, Iliescu este acolo (a reactionat accordingly :) ), tatal meu nu (nu a detinut functii de acea anvergura). LT este mentionat intr-o lista din text unde sunt discutate publicatiile PCR, aparatul ideologic din care a facut neindoios parte. Corectez: “posibilele critici”. My fault :)

  10. Radu spune:

    Doua observatii:

    1. Nu e cazul sa va impiedicati asa de violent de o simpla figura de stil. “In spatele tancurilor sovietice” trebuie citit cu ghilimelele de rigoare. Un om care in 1948 isi lasa serviciul de redactor la Radio Moscova si vine in tara sa munceasca “in aparatul CC al PMR” se califica exact ptr. aceasta figura de sil.

    2. Mai spuneti dumneavoastra ca “Nici tatal meu, nici mama mea, nu au facut parte din CC al PMR.” dar cateva randuri mai sus gasim ceva de genul “Dupa venirea lui in tara a muncit in aparatul CC al PMR”. E subtire… Inteleg ca era un fel de coada de lopata. El vroia acolo si lucra ptr. ei dar cei care erau deja nu i-au facut loc.

    Pacat, de obicei scriati mai bine…

    • tyty spune:

      Interesanta afirmatia cu “tancul figura de stil” Ce alte figuri de stil mai cunoasteti: Inchisoarea scoala de filozofie, munca fortata exercitiu de fitness… Se vede scoala dez-informarii. Il cunosc pe Tanase doar in zona de afaceri (publicarea cartilor) si va pot spune ca personajul este de o rara avaritie, fiind dispus la orice compromis pentru cativa arginti. In rest omul latra cum dicteaza mana ce il hraneste. A confunda pe cineva din aparatul CC cu un membru CC este egal a pune pe acelasi plan pe soferul lui Stalin cu dictatorul insusi. Ca sa ramanem in nota postarii: alta data propaganda usl avea argumente mai bune.

      • Tocmai aici e problema: cultivarea deliberata a clarobscurului, a aproximatiei din care se pot deduce orice atacuri calomnioase. Petre Roman spunea in ale sale memorii ca Valter ar fi lucrat la Moscov, intre 1940 si 1944, la un post de radio independent. Trebuie sa fii analfabet istoric pentru a-ti imagina ca la Moscova, in timpul lui Stalin, si mai cu seama in anii razboiului, putea functiona un radio independent. Era vorba de fapt de postul de radio “Romania Libera” al Cominternului. L-am rugat pe dl Tudor Opris sa clarifice chestiunea perioadei in care, cf acelei fise cadre, LT ar fi lucrat ca activist la CC al PMR. Eu n-am cunostinta de o asemenea functie a sa. Facea parte din activul largit in calitate de director-adjunct, un timp redactor-sef, al Editurii Politice. Nu a fost niciodata instructor, sef de secotr, adjunct de sef de sectie ori sef de sectie. Mai erau doi redactori-sefi: Florica Mezincescu si Mihai Petrescu (sotul jurnalstei Ada Gregorian de la “Scanteia”, profesor de socialism stiintific la ASE). Director, dupa 1954, a fost Valter Roman. Florica M. a fost prima sotie a lui Eduard Mezincescu, apoi, dupa divort, s-a casatorit cu Matei Socor. Florica a avut functii relativ inalte la inceputul anilor 50, inclusiv ministru-adjunct al invatamantului (raspundea de invatamantul superior). Ca si tatal meu, ca si atatia alti activisti cu functii de acest gen, este mentionata in Raportul Final (v. editia Humanitas, p. 771) Nu ma uimesc reactiile unor persoane fara legatura cu cercetarea istorica serioasa, veleitari cu agende propagandistice usor de deconstruit, dar este surprinzator sa constat ca interpretari malitioase (ca sa nu le numesc de-a dreptul aberante) vin si de la oameni care cunosc subiectul. Vrei sa-l aperi pe Stelian Tanase, so be it, dar fara sa psihanalizezi de ce apare numele tatalui meu in Raport…

  11. A. spune:

    Se arata inca o data ce lipseste cel mai mult in Romania de azi

  12. Lupul Monarhist spune:

    M-am uitat, probabil dintr-un fel de masochism, pe blogul profesorului universitar doctor Stelian Tanase…

    Nu cred ca este vorba de masochism, este vorba mai degraba de sanity check. Chiar daca stim ca avem dreptate, ocazional este recomandat sa verificam ce spun detractorii despre noi. La urma-urmei, un simplu exercitiu care confirma ca suntem normali si judecam echilibrat.

    In fine, cred ca multi dintre noi am dat in viata peste astfel de personaje precum ST in aceasta ipostaza. Amici, cunostinte pe care le-am simpatizat si ajutat intr-o maniera sau alta dar care in final ne-au reintors spatele intr-un chip absolut subit si bizar. Frustrarile lor persoanle au invins. Parte din vocatia demolatoare care face prapad -din nefericire- printre multi dintre romani, chiar si printre cei cu scoala si pretentii. E o maladie care la mine in mahala se numeste jigodism. Nu merita atentia. Parerea mea! Cheer up! :-)

  13. lucid spune:

    Chestia cu Perahim e de tot hazul. Am undeva o cartulie cu fabulele lui Krylov ilustrata de J P si tare mi-e ca e “figurat” acolo si Stelica. Trecand la lucruri serioase, circula zvonul ca in timpul documentarii despre cele doua Rapoarte – mai ales cel despre crimele comunismului – unii membri ai comisiilor au copiat si pastrat spre re-folosire unele documente de arhiva mai deosebite – de ex despre Casa Regala, activitate facuta atunci pe banii contribuabililor. Stelica a “produs” pentru televiziunea lui vantu o serie de mini-documentare despre istoria recenta. Ce mijloace o fi folosit pentru documentarea emisiunilor? Legitima intrebare, consider.

  14. Grammaticus spune:

    Jules Perahim ? cam greu in conditiile in care el lucrase scenografii pentru gruparile de avangarda, LA BUCURESTI, la sfirsitul anilor ’20… Ce-nseamna insiruirea asta de nume? Pe ce baze documentare? Dar, pardon, omul nu sta bine la capitolul rigoare, de nici un fel!

    • Era simpatizant comunist, poate chiar membru al PCdR, asemeni unui M. H. Maxy. A ajuns in URSS in 1940, cred, dupa cedarea Basarabiei. A revenit ca ofiter politic in trupele sovietice. Ilustrator de mare talent (v. comentariul lui Lucid), a fost un stalinist inversunat in anii 50, dupa care s-a lamurit si a plecat, in anii 60, in Franta. De ce il include dl Tanase? Sincer, nu stiu ce polita va fi avand de platit vreunui membru ori prieten al familiei Perahim :) Oricum, personajul a fost f. controversat. Artist autentic, s-a dedicat la un moment dat unei cauze care s-a dovedit catastrofica.

  15. Adrian Petreanu spune:

    @ Radu
    A lucra in aparatul de partid al CC al PMR nu presupune a fi membru al CC al PMR. Aparatul de lucru este format din activistii salarizati de partid in diversele sectii si nu “organul ales”.
    Domnule profesor, in perioada, sa zicem 1939 – 1953 puteai sa fii adept al ideologiei leniniste fara sa fii un adevarat stalinist ?

  16. R.A.Muresan spune:

    Pentru noi, romanii, e adesea sfisietor sa vedem oameni remarcabili tiriti in noroi. In fapt, acesta este spectacolul cel mai trist la care asistam deja de citeva decenii. Si stim bine ca lucrurile nu ar trebui sa arate asa. Valorile romanesti sint sub o ceata deasa. E vorba de o plasa a conflictelor de interese care invaluie aproape orice obiect sau subiect de la noi. Ca asa stau lucrurile pentru majoritatea romanilor sta marturie nu pesimismul sau lipsa de incredere, ci deruta grava a romanilor. Multi dintre ei nu mai inteleg nimic, iar cind totusi inteleg ceva, inteleg pe dos. Vorbim despre manipulare la scara, desigur, si nu sintem departe de adevar. Cred insa la rindu-mi ca atmosfera de rafuiala continua nu face bine nimanui, nici macar celor care gresesc, mai ales ca unii dintre ei ar putea sa-si repare greselile. Stim ca mai potrivita ar fi buna-credinta si generalizarea sa, mai precis prezumtia de buna-credinta.
    Sintem in situatia in care multi dintre noi fac trimitere la ticalosie daca-i vorba de fapte reprobabile, desi in multe, chiar foarte multe cazuri nu e vorba decit de banala incompetenta sau, in cazurile mai grave, de infractiune. Iar sfisierea apare, cred, tocmai fiindca urmarim mecanic reguli in conditiile in care nu ne sint clare lucruri dintre cele mai simple.
    Iata, Vladimir Tismaneanu a condus Comisia Prezidentiala pentru Investigarea Crimelor Comunismului, desi tatal sau a fost un comunist convins. Am putea afirma ca avem de-a face cu un caz clasic de conflict de interese. Sau: presedintele Basescu a condamnat comunismul desi a fost comunist la rindul sau. Ar merita continuata si chiar adincita discutia. Vorbim aici nu de judecarea comunismului sau de un proces judiciar: cuvintul condamnare nu are conotatia pe care o are totusi in justitie. Mai mult, sintagma prin care regimul comunist e declarat drept “ilegitim si criminal” nu a trimis pe nimeni la inchisoare: la inchisoare au fost trimisi doar oameni care au fost judecati pentru fapte concrete, doar in justitie si doar in urma unui proces. Intentia respectivei comisii prezidentiale era asanarea morala a Romaniei post-comuniste, judecarea propriu-zisa urmind a fi facuta doar in justitie. Ei bine, cunosc o groaza de oameni cumsecade care n-au inteles asta, nu pentru ca n-au putut, ci culmea, pentru ca nici n-au incercat: lor nu li s-a mai parut deloc necesar. Pentru ei, trecutul nu fusese chiar un cosmar, iar faptul ca s-au gasit unii care l-au numit ca atare, li s-a parut din capul locului suspect. Nu ei erau cei defecti, ci cei care incercau, pe toate caile, sa faca lumina. Era ca in parabola pesterii a lui Platon. Drama e ca omul se simte sfisiat atunci cind nu mai poate intelege lucruri dintre cele mai simple, iar omul indoctrinat este chiar in situatia asta. Acum e clar ca combinatia cea mai nefericita e aceea in care omul nu e doar indoctrinat, dar mai e si incompetent.
    Rezum si constat sec ca, pentru cei informati si de buna-credinta, chiar nespecialisti, atunci cind ne intereseaza competenta in materie de istoria comunismului, e clar la cine o vom gasi. As spune ca in privinta indoctrinarii, lucrurile sint chiar mai clare.

    • Va multumesc pentru acest comentariu dens si obiectiv. Nu doresc sa ma repet, voi spune totusi ca exista o diferenta intre intre familia biologica si aceea politica (ori de valori). Sunt lucruri care au fost spuse mai bine decat as putea sa o fac eu vreodata de catre Monica Lovinescu si Virgil Ierunca dupa citirea cartii mele “Ghilotina de scrum” (un volum care include si un dialog, din martie 1990, cu Stelian Tanase, pe atunci redactor-sef la “22″, membru fondator al GDS si o voce importanta a societatii civile din Romania). Respectul pentru curajul tatalui meu (a pierdut bratul drept in Spania la 24 de ani) nu ma face orb la erorile sale de optiune. A imbratisat cauza sovietica, a lui Stalin. Acesta este un fapt istoric de necontestat. Nu a fost insa arhitectul sistemului comunist din Romania, nu a jucat rolul care i se atribuie de catre cei care incearca delegitimarea mea si, implicit, a demersului Comisiei pe care am condus-o. Este o batalie pe simboluri, iar hiperbolizarea rolului lui LT, convertirea sa in inalt demnitar al dictaturii, egal cu Luca, Dej, Ana Pauker, Miron Constantinescu, Draghici, Rautu, Chisinevschi sau Ceausescu, ceea ce n-a fost niciodata, este menita sa-l decredibilizeze pe fiul sau.

      Am scris despre cartea de memorii a lui Petre Roman (“Le devoir de liberte”) in revista “Le Point”, textul a a aparut in romaneste in revista “Agora” condusa de dl Dorin Tudoran (eram redactor, alaturi de Paul Goma si Michael S. Radu). Criticam acolo idealizarea de catre dl Roman a activitatii moscovite a parintelui sau. Spnea dl Roman ca Valter a lucrat la un post de radio independent, cand, de fapt, era vorba de postul de radio al Cominternului, numit prin abuz lingvistic, “Romania Libera”.

      Nu m-am ferit niciodata, din clipa cand am putut vorbi si scrie liber, sa ma exprim cu toata onestitatea de care sunt in stare, oricat ar fi de dificila aceasta operatiune, sa examinez istoria PCdR, a PMR si a PCR cu tot ceea ce a implicat ea: devotament neconditionat pentru URSS (cel putin pana la Declaratia din 1964), dogmatism feroce, vanatori de vrajitoare, sectarisme necrutatoare, bizantinism fariseic, fanatism, intoleranta etc Vorbesc despre aceste lucruri si in cartea mea “Diavolul in istorie”, aparuta in traducerea romaneasca (excelenta) semnata de politologul Marius Stan. M-am ocupat si ma ocup de biografii pentru ca in absenta lor istoria comunismului este descarnata si, in fond, incomprehensibila. Este ceea ce-a inteles un mare scriitor precum Danilo Kis (recomand minunata, tulburatoarea sa carte “O cripta pentru Boris Davidovici”). Metoda psihobiografica in analiza comunismului a fost utilizata in chip stralucit de catre Robert C. Tucker in monumentalele sale volume despre Stalin.

      Stelian Tanase are dreptul sacru sa scrie istoria comunismului din propria sa perspectiva ideologica, filosofica si metodologica. Dar nu are dreptul sa falsifice datele. Mutatis mutandis, este ceea ce-i reprosa Isaiah Berlin lui Isaac Deutscher (am recenzat cartea lui David Caute pe acest subiect in “International Affairs”, textul va apare curand si in romaneste). Mistificari precum aceea pe care o dezvalui in acest articol il descalifica profesional si moral pe cel care le comite.

      • R.A.Muresan spune:

        Si eu va multumesc.
        Pentru mine, probitatea d-voastra e data inclusiv de faptul ca numele tatalui d-voastra apare in raportul final al comisiei. Si mi se pare incredibil ca sint astazi oameni care va judeca tocmai pentru asta, considerindu-va un tradator. Stim azi ca in vremea comunismului una dintre monstruozitati era chiar faptul ca membrii aceleiasi familii se turnau intre ei. A asimila azi, in conditii de libertate, asumarea greselii parintilor cu o tradare mi se pare o monstruozitate chiar mai mare. Cred ca putem vorbi fara ocolisuri de ticalosie. Desi la vremea la care ati scris pe contributors despre “Diavolul in istorie” titlul mi s-a parut ciudat — tocmai datorita trimiterii la demonologie –, astazi inteleg de ce este unul potrivit. Caci pentru a ajunge la ticalosie nu sint suficiente indoctrinarea si incompetenta, mai trebuie ceva.
        Cu toate astea, buna-credinta, educatia, competenta si onestitatea sint suficiente pentru a raspunde eficient ticalosiei.

  17. DanielS spune:

    Mii de scuze domnule profesor si dragi cititori. Fara legatura cu subiectul.

    Verificati repede petitia Antenei 3, are deja 36 de mii de semnaturi:

    http://www.petitieonline.com/abuzurile_din_romania_trec_oceanul

    Oare pot uslamistii sa aduca mai multe semnaturi decit noi? Pare o sarcina simpla si rapida. Ar trebui sa transmitem ideile noastre despre Antena 3 si despre cultura uslamista, dar si despre justitie si statul de drept. Ceva idei? Ne mobilizam? Macar pe net, ar trebui sa fie usor. Ar trebui sa cistigam incredere in puterea noastra.

  18. Luca spune:

    Ma mira ca mai sunteti inca atacat pe tema familiei, cu atat mai mult cu cat ati fost destul de clar pana cum cred in privinta optiunilor dv intelectuale cat si in ceea ce priveste parcursul parintilor dv.

    Poate insa trebuie si ST sa faca munca de mercenar pentru numirea la TVR si nu si a gasit altceva decat sa faca pe cioclul pentru tovarasii USL isti, cautand cadavre ascunse prin placardele dv.

  19. iosiP spune:

    Constat cu tristete ca obiceiul proletar de a judeca o persoana dupa opiniile politice sau situatia materiala a parintilor n-a incetat, si-a schimbat doar directia!

    Cand vad ca domnul Tismaneanu este infierat “cu manie liberala” pentru convingerile politice ale parintilor nu pot sa nu-mi reamintesc prin ce au trecut parintii mei, pentru simplul motiv ca nu erau “de origine sanatoasa”. Si eventual, sa-i trimit pe autorii unor astfel de ticalosii la… origini, desigur.

  20. Andrei Mușetescu spune:

    Dragă Volodea,

    Ai dreptate și sunt alături de tine.

    Cu prietenie,
    Andrei

    • Draga Andrei, Nici tu, nici eu, nu credeam ca o sa ajungem sa schimbam asemenea mesaje. Degradarea unor oameni este stupefianta. Iar acum, cu ultimele gesturi ale lui Ponta, Romania pare sa se indrepte tot mai mult spre modelul Belarus.Cei care se amagesc ca e vorba doar de un spectacol, de un circ iefitn, vor constata ca s-au inselat. Se practica din nou tactica sinistra a salamului. Depinde doar de cetatenii Romaniei sa opreasca aceasta distructiva, atroce degringolada autoritar-kleptocratica. O vor face? Nu stiu. Cu solidara prietenie, Volo

  21. Dan Coe spune:

    Uneori e mai bine sa pastrezi tacerea, mai ales daca e evident ca o continuare a discutiei nu te avantajeaza. Auto-victimizarea face si ea parte din acelasi proces de degradare adus in discutie.
    Romania a fost mereu egala cu sine si ea nu face decat sa scoata in evidenta calitatile si defectele emanate la un moment dat de acest conglomerat care este poporul roman.

  22. Sergiu Simion spune:

    Domnule Tismaneanu,

    Obiectul articolului este o afirmatie din cartea lui Stelian Tanase pe care o combateti citand dintr-o fisa de cadre intocmita de Comisia Controlului de Partid in ianuarie 1964 si trebuie sa va credem pe cuvant intrucat nu apare o referinta bibliografica si prea putini dintre cititorii obisnuiti ajung sa consulte fisele de cadre ale Comisei Controlului de Partid din 1964.
    Pe de alta parte, in aceasta disputa va recunoasteti singur o parte de vina in ascensiunea domnului Tanase (” Am si eu partea mea de vina :) ) Un caz emblematic de no good deed goes unpunished…” ).
    In acelasi timp afirmati ca ati demisionat cu luni in urma din consiliul redactional al revistei “Sfera politicii” unde director este domnul Stelian Tanase. Cu toate acestea, figurati si acum in Consiliul Editorial al acelei reviste ( http://blog.sferapoliticii.ro/about/ ) asa cum figurati si anul trecut in august cand la un articol despre Ion Mihai Pacepa (http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cui-i-e-frica-de-ion-mihai-pacepa/ ) am discutat despre cum este posibil sa va dati demisia de la o revista dar de fapt sa ramaneti tot acolo (http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cui-i-e-frica-de-ion-mihai-pacepa/#comment-146177) pentru ca nu ne putem imagina ca datorita divergentelor de opinii ati rupt relatiile cu Stelian Tanase numai pe Contributors.ro , dar le mentineti in Consiliul Editorial al revistei “Sfera Politicii” din alte ratiuni.
    Raspunsul dvs a fost atunci urmatorul : ” Dl Tanase a raspuns mesajului meu trimis pe adresa sa personala de e-mail. La 27 ianuarie 2013 a confirmat primirea si si-a exprimat regretul pentru decizia mea. Mai mult nu am ce sa fac…” , dar nu a lamurit problema nici atunci, nici acum .
    In orice logica aristotelica si/sau europeana ( nu bizantina ), daca v-ati dat demisia din proprie initiativa , nu mai era posibil sa ramaneti in acel Consiliul Editorial. Cum totusi figurati acolo si acum, intelegem ori ca demisia nu a ajuns la Consiliul Editorial ( interesant ), ori ca figurati acolo fara acordul dvs ( si mai interesant ) . In acest din urma caz , este si mai grav , deoarece numele va este folosit din ratiuni financiare sau oculte fara acordul dvs expres , desi in acest caz exista prevederi juridice clare . Cu toate acestea , situatia a ramas neschimbata de un an de zile si nu pare sa va deranjeze exact in contextul in care subliniati in mod expres ca Stelian Tanase ar trebui sa probeze impartialitate si onestitate . Sa intelegem de aici ca o considerati normala ?

    • Domnule Sergiu Simion, Nu citez din cartea d-lui Tanase, o mentionez spre a justifica titlul articolului meu. Citez de pe blogul sau. Am dat link, puteti lesne verifica. Cum am spus, mi-am dat demisia din Consiliul Editorial al revistei “Sfera politicii” exact in momentul cand am anuntat public acest lucru. Nu sunt responsabil pentru intarzierea cu care conducerea revistei a facut modificarile pe web. La ora actuala numele meu nu mai figureaza, deci cred ca subiectul este inchis. L-am dat in judecata pe dl Stelian Tanase pentru actiunea sa de anul trecut, nu e cazul sa spun mai mult. La prima infatisare nu s-a prezentat. Vom vedea.

      http://www.sferapoliticii.ro/sfera/consiliul.php

      In rest, poate ca ironia (amara) implicata in expresia “am si eu partea mea de vina” nu a fost destul de explicita. Ma voi stradui sa fiu mai clar pe viitor :)

      • Sergiu Simion spune:

        Aveti perfecta dreptate, citatul este de pe blog, mentiunea mea a fost incorecta . Pe de alta parte , ma interesa nu atat afirmatia in sine facuta de catre Stelian Tanase ( o simpla afirmatie pentru a fi credibila mai trebuie sa fie si argumentata ) cu atat mai mult cu cat schimbarea radicala a pozitiei si atitudinii domnului Tanase in spatiul public fata de pozitia si atitudinea pe care le-a avut in anii `90 , sunt mai mult decat vizibile pentru orice observator atent al vietii publice de la noi.
        In plus, aparitia celebrelor stenograme care ne arata cum gandeste si cum se comporta in mod real domnul Tanase dincolo de declaratiile formale date pentru marele public, definesc un sistem de valori care echivaleaza cu o demisie morala de la obiectivele asumate public in anii `90 ( de fapt , dupa aparitia stenogramelor, si dupa ce le-a contestat, domnul Tanase a dat dovada de curaj civic si dupa propria declaratie s-a retras vreo doua luni din viata publica „pentru a lua o pauza si a scrie” ) . Acum , din postura de director-general interimar al TVR poate pune in practica exact ceea ce a contestat in stenograme , respectiv viziunea particulara si cinica a domniei sale asupra realitatii si asupra perceptiei publice definita in termeni canini : „ Conteaza ce e dincolo de camera, ce se vede prin sticla de catre Grivei. (…) ” (http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/stenograme-integrale-in-dosarul-vintu-pasaje-nepreluate-pana-acum-de-presa-203147-pagina1.html#top_articol ) .
        In context , ma interesa de fapt modul in care aceasta afirmatie citata de dvs poate fi contracarata deoarece in spatiul nostru public afirmatiile vagi, generalizarile gratuite, acuzele fara acoperire , atacul la persoana , denigrarea oponentilor si dialogul visceral (http://sergiusimion.blogspot.ro/2013/10/mic-tratat-despre-teoria-si-practica.html) sunt inca frecvent intalnite si practic neamendate in ceea ce ar trebui sa fie de fapt un dialog social, european si civilizat . Dimpotriva , in aceasta lume intoarsa pe dos in care traim, o afirmatie responsabila, clara , cu valoare de adevar, si facuta in nume propriu, poate trimite emitentul ei direct in justitie pentru …calomnie, cum a fost cazul lui Werner Sommerauer (http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-04-18/marius-oprea-audiat-in-procesul-cu-ristea-priboi.html ) . Din acest motiv am considerat ca o referinta bibliografica exacta este salutara.

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      Stimate domnule Sergiu Simion,
      În urmă cu 10 ani am descoperit întâmplător la Arhivele Naţionale ale României o autobiografie a lui Leonte Tismăneanu. În acel moment, eu căutam date despre Organizaţia Tratatului de la Varşovia (teza mea de doctorat a avut acest subiect).
      În cursul anului 2004 am propus publicarea unui articol despre Leonte Tismăneanu, bazându-mă pe autobiografia respectivă (din 1964) şi pe informaţiile menţionate de domnul Vladimir Tismăneanu în cărţile pe care le-a publicat în anii ’90. A fost o îmbinare între o sursă memorialistică şi un izvor documentar total inedit.
      Articolul respectiv, intitulat “Leonte Tismăneanu (1913-1981)” a apărut în „Arhivele Totalitarismului”, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, anul XIII, nr. 1-2 (46-47)/2005, p. 252-256.
      Regretatul istoric Gheorghe Buzatu a văzut acel articol şi cred că nu i-a fost greu să-l semnaleze liderului “Partidului România Mare”, care, la rândul său, a permis publicarea în ziarul “Tricolorul” a unui articol împotriva preşedintelui Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comunste din România, domnul Vladimir Tismăneanu. Din câte îmi aduc aminte, articolul a apărut în luna mai 2006, fără ca eu să cunosc intenţia domnului Corneliu Vadim Tudor.
      În altă ordine de idei, în perioada respectivă mă aflam sub jurământ şi am considerat că este bine să nu intervin în calitate de militar într-o dispută politică/politizată.
      Urmarea activităţii comisiei conduse de domnul Vladimir Tismăneanu se cunoaşte.
      Pe plan personal, am reuşit în perioada respectivă să finalizez teza de doctorat şi să o susţin la Universitatea din Iaşi (2 februarie 2008) deoarece, din anul 2006, regimul unor documente existente la Arhivele Naţionale ale României a fost schimbat în bine – graţie acţiunilor desfăşurate de membrii comisiei respective.
      Am spus domnului Vladimir Tismăneanu în urmă cu câteva minute şi vă comunic şi dumneavoastră acelaşi lucru: afirmaţia despre venirea lui Leonte Tismăneanu pe tancurile sovietice este o răutate utilizată în mod abject, fără respectarea adevărului istoric şi a memoriei persoanelor trecute în nefiinţă. Orice comentariu suplimentar ne aduce în zona mlaştinii în care se află politicienii din România. Aceasta este opinia mea.
      Pentru respectarea adevărului istoric, am rugămintea să citiţi un extras din articolul publicat în anul 2005 şi care a fost utilizat într-o luptă politică dezonorantă pentru cei care au iniţiat-o:
      “Un document descoperit în Arhivele Naţionale Istorice Centrale ne dezvăluie chiar din interiorul sistemului comunist o autobiografie complet inedită a celui care a fost Leonte Tismăneanu, precum şi discuţiile care s-au purtat la 18 februarie 1964, în cadrul unei şedinţe a Biroului Politic al C.C. al P.M.R., în legătură cu reprimirea în partid a unor comunişti din rândurile „vechii gărzi”: Leonte Tismăneanu, Iacob Coţoveanu şi Gheorghe Pricop. Precizăm faptul că, la acea dată, Comisia Controlului de Partid primise şi analizase referatele personale ale celor trei foşti „fracţionişti”, referate care conţineau la începutul lor o scurtă autobiografie.
      În documentul pe care l-a redactat în vederea reprimirii sale în partidul comunist, Leonte Tismăneanu şi-a prezentat următoarele date biografice:
      - 1939-1941: a urmat cursurile Institutului de limbi străine de la Moscova;
      - 1941-1948: „redactor şi crainic la postul de radio [„Moscova”] – responsabil pentru emisiunea în limba română”;
      - 1948: a revenit în ţară, fiind încadrat în aparatul C.C. al P.M.R., la Direcţia de Propagandă şi Agitaţie;
      - 1952: a fost numit director adjunct al Editurii de Stat pentru Literatură Politică, şef al catedrei de marxism la Universitatea „Constantin I. Parhon”;
      - la o dată neprecizată: a devenit şef al catedrei de Istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice la Şcoala superioară de ştiinţe sociale „A. A. Jdanov”;
      - în momentul înfiinţării revistei comuniste internaţionale „Probleme ale păcii şi socialismului”, a fost numit, pentru scurt timp, reprezentantul Partidului Muncitoresc Român în redacţia publicaţiei respective;
      - 1958: pentru atitudinea sa „fracţionistă” îşi pierde funcţia pe care o avea la Editura de Stat pentru Literatură Politică;
      - din anul 1959 a fost şeful Secţiei culturale la Sfatul popular al raionului „Tudor Vladimirescu”, apoi secretar al Comitetului raional pentru Cultură şi Artă;
      - mai 1960: a fost exclus din partid deoarece, în discuţiile purtate cu Grigore Kotovschi, s-a pronunţat împotriva hotărârilor luate de conducerea partidului în privinţa industriei româneşti, criticând dezvoltarea cu precădere a industriei grele şi „adoptând teza antileninistă asupra dezvoltării egale şi paralele a sectoarelor A şi B”. De asemenea, în discuţiile cu Grigore Kotovschi, Leonte Tismăneanu a împărtăşit „părerile şi calomniile antipartinice ale acestuia” şi a interpretat documentele Congresului al XX-lea al P.C.U.S. „în favoarea reabilitării grupului antipartinic – fracţionist, îndeosebi a lui Ana (sic!) Pauker”.
      Problema reabilitării celor trei foşti „fracţionişti” ai partidului a fost discutată şi rezolvată parţial în cursul şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 18 februarie 1964. Cu acel prilej, Gheorghe Gheorghiu-Dej a atras atenţia că mecanismul de reprimire în partid a unui fost membru al P.M.R. nu era pus la punct şi a solicitat Comisiei Controlului de Partid şi Direcţiei Organizatorice a C.C. a P.M.R. să găsească o soluţie la acea problemă.

      Autobiografia respectivă se găseşte la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Comitetul Central al Partidului Comunist Român – Cancelarie, dosar nr. 7 / 1964, f. 88-90.

      Sursa documentară confirmă multe dintre afirmaţiile domnului Vladimir Tismăneanu, făcute publice în volumele sale, în ultimii 24 de ani.
      Exemplu din “Stalinism pentru eternitate: o istorie a comunismului românesc”, trad. Cristina Petrescu, Dragoş Petrescu, Editura POLIROM, Iaşi, 2005, p. 334:
      “„În 1957 s-a făcut un efort de a reînfiinţa o instituţie internaţională pentru consultaţii şi colaborare la nivel teoretic între partidele comuniste. Astfel, a fost fondată la Praga revista, publicată lunar, „Problemele păcii şi socialismului” (cunoscută şi sub numele de „World Marxist Revue”), primul redactor-şef al acesteia fiind ideologul sovietic Alexei Rumianţev, membru al C.C. al P.C.U.S. Reprezentantul francez era Jean Kanapa, iniţial un fanatic doctrinar stalinist, ulterior una dintre principalele voci ale eurocomunismului. În prima fază, reprezentantul comuniştilor români a fost tatăl meu, Leonte Tismăneanu, la vremea aceea şef al Catedrei de socialism ştiinţific de la Universitatea din Bucureşti şi director adjunct al Editurii Politice (directorul editurii era Valter Roman). Între redactori au avut loc discuţii aprinse cu privire la noul program al Ligii Comuniştilor din Iugoslavia (1958) şi la recentele divergenţe chinezo-sovietice. Tatăl meu a fost rechemat de la Praga în septembrie 1958, acuzat de fracţionism şi exclus din partid în 1960”.

      Un alt exemplu, pe care l-am extras din articolul meu: “Profesorul Vladimir Tismăneanu a evocat la începutul anilor ’90 faptul că părinţii săi „au ajuns la Moscova, au început să vadă (…) Maică-mea a dat la Medicină, tata la Franceză. Au fost chemaţi atunci de secretarul general al P.C.d.R. de la Moscova – care era pe vremea aceea, până în ’41, când a venit Ana Pauker, Boris Ştefanov. A dispărut şi el după aceea, în împrejurări ciudate. I-a preluat pe ai mei şi a insistat să lucreze la Radio Moscova. Mama pe post de crainic, tata ca redactor” “. Sursa pe care am folosit-o este următoarea: Vladimir Tismăneanu, Ghilotina de scrum, Editura POLIROM, Iaşi, 2002, p. 22-23.

      Un alt citat din articolul meu: “După încheierea războiului civil din Spania, Leonte Tismăneanu s-a refugiat împreună cu soţia sa în URSS şi în anul 1941 a devenit redactor la postul de radio „Moscova”.” Sursa pe care am utilizat-o: “Partidul Comunist din România în anii celui de-al doilea război mondial (1939-1944)”, ediţie de documente coordonată de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 2003, p. 223-224. Informaţia confirmă declaraţiile domnului Tismăneanu şi autobiografia lui L.T. (vezi supra)

      Un alt citat din articolul meu: “Revenind în ţară în martie 1948, Leonte Tismăneanu a fost numit redactor-şef al Editurii de Stat pentru Literatură Politică (înfiinţată în luna octombrie 1944) şi şef de catedră de marxism. În anul următor, Leonte Tismăneanu a devenit şi membru în cadrul redacţiei revistei “Pentru pacea trainică, pentru democraţie populară”, dar către sfârşitul anilor ’50 a intrat în conflict cu Gheorghe Gheorghiu-Dej şi a fost exclus în cele din urmă din Partidul Muncitoresc Român în anul 1960″.
      Pentru informaţia despre revista cu titlu de lozincă am folosit “Ghilotina de scrum”, op. cit., p. 24-25.

      Leonte Tismăneanu a urmat cursurile Facultăţii de Limba şi Literatura Franceză. Vladimir Tismăneanu, Ghilotina de scrum, p. 23.

      Ca fapt divers, există o informaţie interesantă şi despre Grigore Kotovschi: „militant evreu din Basarabia, a luptat în Brigăzile Internaţionale, şi-a petrecut anii războiului în URSS, apoi s-a întors în România, unde a lucrat în aparatul de propagandă, până la excluderea sa din partid, în 1958”. Vladimir Tismăneanu, Fantoma lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Editura Univers, Bucureşti, 1995, p. 69.

      Cu stimă,
      Petre Opriş

      • Sergiu Simion spune:

        Stimate domnule Petre Opris,

        In primul rand va multumesc pentru precizarile foarte exacte din interventia dvs. In al doilea rand , si in calitate de simplu cititor, apreciez in mod deosebit eleganta si civilitatea raspunsului dvs care poate fi chiar un etalon pentru comunicarea publica de la noi atat de deficitara uneori sub aceste aspecte. Revenind la subiect, dupa cum cred ca a rezultat si din raspunsul meu anterior dat profesorului Tismaneanu , o simpla afirmatie de natura citatului in discutie , pentru a fi credibila trebuie sa mai fie si argumentata , ca sa nu mai vorbim si de credibilitatea emitentului. Pe de alta parte, din datele incontestabile prezentate de catre dvs , respectiv autobiografia lui Leonte Tismaneanu , un document care apartine istoriei ( este un truism absolut , dar aici profesorul Tismaneanu nu are nici o vina ) , rezulta functiile importante pe care le-a avut Leonte Tismaneanu in propaganda si indoctrinarea de tip bolsevic . Aceste date sunt de acum publice si la dispozitia tuturor :


        1939-1941: a urmat cursurile Institutului de limbi străine de la Moscova;
        - 1941-1948: „redactor şi crainic la postul de radio [„Moscova”] – responsabil pentru emisiunea în limba română”;
        - 1948: a revenit în ţară, fiind încadrat în aparatul C.C. al P.M.R., la Direcţia de Propagandă şi Agitaţie;
        - 1952: a fost numit director adjunct al Editurii de Stat pentru Literatură Politică, şef al catedrei de marxism la Universitatea „Constantin I. Parhon”;
        - la o dată neprecizată: a devenit şef al catedrei de Istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice la Şcoala superioară de ştiinţe sociale „A. A. Jdanov”;
        - în momentul înfiinţării revistei comuniste internaţionale „Probleme ale păcii şi socialismului”, a fost numit, pentru scurt timp, reprezentantul Partidului Muncitoresc Român în redacţia publicaţiei respective;
        - 1958: pentru atitudinea sa „fracţionistă” îşi pierde funcţia pe care o avea la Editura de Stat pentru Literatură Politică;
        - din anul 1959 a fost şeful Secţiei culturale la Sfatul popular al raionului „Tudor Vladimirescu”, apoi secretar al Comitetului raional pentru Cultură şi Artă;
        - mai 1960: a fost exclus din partid deoarece, în discuţiile purtate cu Grigore Kotovschi, s-a pronunţat împotriva hotărârilor luate de conducerea partidului în privinţa industriei româneşti, criticând dezvoltarea cu precădere a industriei grele şi „adoptând teza antileninistă asupra dezvoltării egale şi paralele a sectoarelor A şi B”. De asemenea, în discuţiile cu Grigore Kotovschi, Leonte Tismăneanu a împărtăşit „părerile şi calomniile antipartinice ale acestuia” şi a interpretat documentele Congresului al XX-lea al P.C.U.S. „în favoarea reabilitării grupului antipartinic – fracţionist, îndeosebi a lui Ana (sic!) Pauker”.
        Problema reabilitării celor trei foşti „fracţionişti” ai partidului a fost discutată şi rezolvată parţial în cursul şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 18 februarie 1964. Cu acel prilej, Gheorghe Gheorghiu-Dej a atras atenţia că mecanismul de reprimire în partid a unui fost membru al P.M.R. nu era pus la punct şi a solicitat Comisiei Controlului de Partid şi Direcţiei Organizatorice a C.C. a P.M.R. să găsească o soluţie la acea problemă.
        Autobiografia respectivă se găseşte la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Comitetul Central al Partidului Comunist Român – Cancelarie, dosar nr. 7 / 1964, f. 88-90. ”

        Conform acestei fise biografice pe care cred ca nu o contesta nimeni, Leonte Tismaneanu a (re)venit in tara de la Moscova in 1948 si cred ca aici exista un acord unanim. Din acest punct de vedere intrebarea mea pentru dvs ca istoric militar care actioneaza dupa un cod deontologic si moral ( ati mentionat ca ati fost si sub juramant ) este una de al carei raspuns depinde inclusiv evaluarea statutului si pozitiei lui Ion Iliescu din acei ani.
        Mai exact, in 1947 la Moscova au fost emise Directivele NKVD pentru tarile din orbita sovietica (Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicaţia NK/003/47).
        Exemplu de directiva ( in total sunt 45 ) :

        6. Unificarea organizaţiilor de tineret trebuie facută rapid. De la conducatori de organizaţii locale în sus, în poziţii de conducere se vor repartiza oameni desemnaţi de serviciile noastre speciale.
        ( Sursa : Cristopher Andrew & Oleg Gordievski – KGB. Istoria secreta a operatiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov , Editura ALL, Bucuresti, 1994, p.487-492)

        Dupa opinia dvs de istoric militar autorizat al acelei perioade, persoane ca Ion Iliescu si Leonte Tismaneanu , fiind instruite de Moscova si la Moscova , au actionat sau nu in concordanta cu Directive NKVD pentru tarile din orbita sovietica ?

        Cu stima,

        • Petre Opris Petre Opriş spune:

          Stimate domnule Sergiu Simion,
          De-abia acum am văzut răspunsul dvs. şi mă grăbesc să vă răspund şi să vă mulţumesc în acelaşi timp.
          În primul rând, eu sunt un român educat în România şi cred că nu aş fi răspuns în acelaşi mod în urmă cu câţiva ani, neavând în minte exemplele şi experienţa mea din Polonia. Cineva foarte drag îmi spune din când în când cât de mult m-am schimbat din punct de vedere mental. Nu este meritul meu, ci al ei – poate şi pentru faptul că am învăţat treptat ce înseamnă “civilizarea unui militar” (glumesc!).
          Dumneavoastră menţionaţi directivele NKVD din 1947, amintite de distinsul istoric britanic Cristopher Andrew, împreună cu fostul spion sovietic Oleg Gordievski. Uneori se întâmplă ca anumite informaţii să concorde cu ceea ce există deja la Arhivele Naţionale Istorice Centrale din România. De exemplu, Dumitru Petrescu a menţionat într-o scrisoare foarte lungă trimisă la 22 iunie 1964 lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (21 de pagini) biografia sa de ilegalist, activităţile pe care le-a desfăşurat în URSS în perioada iunie 1935 – noiembrie 1943 şi metodele folosite de NKVD pentru racolarea sa ca spion. De asemenea, Dumitru Petrescu a amintit faptul că a lucrat la secţiile române ale Editurii în limbi străine, postului de radio “Moscova” şi Direcţiei a VII-a a Direcţiei Superioare Politice a Armatei Roşii. Experienţa căpătată în ultima organizaţie menţionată (“care se ocupa cu activitatea de descompunere a armatei duşmane”) a fost folosită din plin în primii ani de după război, când, în calitate de inspector-şef al Inspectoratului General pentru Educaţie, Cultură şi Propagandă al armatei române (viitoarea Direcţie Superioară Politică a Armatei şi, din vara anului 1964, Consiliul Politic Superior al Armatei), generalul Dumitru Petrescu a promovat cu sârg modelul de comunizare învăţat în URSS.
          Din aceeaşi scrisoare se poate observa că fidelitatea lui Dumitru Petrescu faţă de şefii săi din “Glavpurkka” (Direcţia Superioară Politică a Armatei Roşii) a generat conflicte cu colonelul Eromin, reprezentantul NKVD-ului în cadrul Comisiei Aliate de Control (sovietice), şi a condus la înlăturarea sa din funcţie (25 iulie 1948). Măsura luată de Secretariatul C.C. al P.M.R. este interesantă deoarece Dumitru Petrescu nu a fost trimis “la munca de jos”, ci i s-a încredinţat funcţia de şef al Secţiei Organe Conducătoare a CC al PMR. Aceste fapte pot duce la concluzia că au existat într-adevăr presiuni ale NKVD-ului şi, în consecinţă, s-a încercat aplanarea tensiunilor prin înlăturarea “rebelului” de la conducerea aparatului politic introdus în armata română.
          În povestea respectivă era amestecat şi Valter Roman, acesta informându-l pe colonelul Eromin despre ceea ce se întâmpla la Inspectoratul General pentru Educaţie, Cultură şi Propagandă, fără a avea aprobarea superiorului său din acel moment – Dumitru Petrescu (care îl refuzase pe reprezentantul NKVD).
          Pentru întreaga scrisoare, puteţi consulta următoarea sursă: Gavriil Preda, Petre Opriş, România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968), vol. II, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2009, p. 142-159.
          După această lungă introducere ( :) ), poate că este bine să răspund concret la întrebarea dumneavoastră. Da, se pot face analogii între personaje; da, se poate comenta în fel şi chip despre biografiile unor persoane care, la un moment dat, din motive personale, au considerat că ideologia comunistă se potriveşte în România şi trebuie aplicată conform modelului văzut în URSS. Dar oare se cuvine să punem toate aceste biografii în acelaşi cazan sub presiune, ca la colhoz? Oare se cuvine să amestecăm aceste biografii aşa cum au procedat comuniştii în România mai ales la sfârşitul anilor ’40 în în anii ’50? Oare este moral să nu separăm grâul de neghină, să nu utilizăm informaţiile disparate pe care le avem pentru a înţeleg ceea ce s-a întâmplat atunci? Oare este bine să trecem peste acele evenimente cu buldozerul “corectitudinii politice” şi să spunem că nu se poate învăţa nimic din istorie? Oare mai ţineţi minte declaraţia de la Mărăşeşti a fostului preşedinte Emil Constantinescu (vara anului 1997)? Exact în acest spirit a fost făcută de cel care, timp de patru ani, s-a aflat la conducerea acestei ţări şi care, din păcate, nu a condamnat comunismul şi nu a deschis arhivele pentru cercetătorii care doreau să afle ce s-a întâmplat în perioada 1948-1989.
          În concluzie, se poate face orice, se poate compara orice biografie, dar situaţiile trebuie judecate separat, conform principiului “Fiecare răspunde pentru ceea ce a făcut. Nici mai mult, nici mai puţin”. Repet, este vorba despre situaţii şi evenimente, nu oameni. Faptele au avut loc demult şi, chiar dacă m-am născut şi am trăit mult în România, nu mă pot transforma şi nu doresc rolul de “Judecător Suprem”, “Vlad Ţepeş”, “Dracula cu faţă umană” şi alte personaje mai mult sau mai puţin ciudate. Fără ură şi părtinire în analiza istorică deoarece aşa se cuvine. Îmi este ruşine atunci când îi văd pe politicienii din România folosind în mod mizerabil documente din arhive pentru a-i face praf şi pulbere pe adversarii lor politici, fără ca dreptatea şi onestitatea să fie de partea lor. De cele mai multe ori, aceşti politicieni devin ridicoli în ochii cetăţenilor.
          Sper că am răspuns la întrebarea dvs. şi vă doresc o zi bună în continuare, domnule Simion!
          Petre Opriş

          • Sergiu Simion spune:

            Stimate domnule Petre Opris,

            Intrebarea mea punctuala a fost aceasta :

            “Dupa opinia dvs de istoric militar autorizat al acelei perioade, persoane ca Ion Iliescu si Leonte Tismaneanu , fiind instruite de Moscova si la Moscova , au actionat sau nu in concordanta cu Directivele NKVD pentru tarile din orbita sovietica ?”

            Ca o paranteza , consider Directivele NKVD ( un document socant pentru o gandire democrata si occidentala ) una din putinele dovezi palpabile ale ingineriei sociale comuniste la care pot avea acces cetatenii obisnuiti . In acelasi timp consider ca acest document este fundamental pentru intelegerea acelei perioade din istoria Romaniei , a cataclismului social din `89, a cosmarului din anii `90 dar si pentru intelegerea situatiei in care am ajuns acum ca societate. De altfel , exista si opinii avizate chiar din interiorul sistemului cum este cea a domnului Serban Pretor care afirma ca „…. exista eforturi sustinute de revenire ( la normele sovietice din anii `50 –s.n. ). Personal sper ca nu vor fi incununate de succes final, dar costurile pentru impiedicarea lor sunt imense, iar timpul pina la final ne va face sa pierdem multe oportunitati de a ajunge in rindul comunitatilor cu adevarat civilizate.”(http://www.contributors.ro/editorial/indignarea-%C8%99i-noul-cod-etic-al-cna/#comment-160359).

            Am pus aceasta intrebare citand in mod expres Directiva nr. 6 ( cred ca orice istoric si orice persoana cu pregatire in domeniul stiintelor sociale cunoaste semnificatia si implicatiile ei si poate trage concluziile de rigoare ) . Ca un mic amanunt istoric , intrebarea despre impactul si influenta Directivelor NKVD asupra Romaniei , a fost ultima intrebare adresata de catre fostul presedinte Emil Constantinescu fostului presedinte Ion Iliescu la confruntarea finala dintre cei doi la al doilea tur de scrutin, iar cei care au vazut acel dialog la TV probabil isi mai amintesc momentul de tacere care a urmat.

            Cum se poate lesne observa, am pus numai o intrebare , nu am atacat persoane, nu am facut nici o comparatie intre biografii , nu am facut analogii intre ele, nu le-am pus “in acelasi cazan sub presiune ca la colhoz” , nu “le-am amestecat cum au procedat comunistii in Romania la sfarsitul anilor `40 , in anii `50″.etc. si nu v-am cerut “sa va transformati sau sa jucati rolul de “Judecător Suprem”, “Vlad Ţepeş”, “Dracula cu faţă umană” şi alte personaje mai mult sau mai puţin ciudate.”,etc. Dimpotriva , ca sa va citez, am pus o intrebare ” fără ură şi părtinire în analiza istorică deoarece aşa se cuvine”.

            Raspunsul dvs nepunctual a fost acesta ( il rezum ) :

            ” După această lungă introducere ( :) ), poate că este bine să răspund concret ( s.n.) la întrebarea dumneavoastră. Da, se pot face analogii între personaje; da, se poate comenta în fel şi chip despre biografiile unor persoane care, la un moment dat, din motive personale, au considerat că ideologia comunistă se potriveşte în România şi trebuie aplicată conform modelului văzut în URSS. Dar oare se cuvine să punem toate aceste biografii în acelaşi cazan sub presiune, ca la colhoz? Oare se cuvine să amestecăm aceste biografii aşa cum au procedat comuniştii în România mai ales la sfârşitul anilor ’40 în în anii ’50?
            Oare este moral să nu separăm grâul de neghină, să nu utilizăm informaţiile disparate pe care le avem pentru a înţeleg ceea ce s-a întâmplat atunci? Oare este bine să trecem peste acele evenimente cu buldozerul “corectitudinii politice” şi să spunem că nu se poate învăţa nimic din istorie?”

            ” În concluzie, se poate face orice, se poate compara orice biografie, dar situaţiile trebuie judecate separat, conform principiului “Fiecare răspunde pentru ceea ce a făcut. Nici mai mult, nici mai puţin”. Repet, este vorba despre situaţii şi evenimente, nu oameni. Faptele au avut loc demult şi, chiar dacă m-am născut şi am trăit mult în România, nu mă pot transforma şi nu doresc rolul de “Judecător Suprem”, “Vlad Ţepeş”, “Dracula cu faţă umană” şi alte personaje mai mult sau mai puţin ciudate. Fără ură şi părtinire în analiza istorică deoarece aşa se cuvine. Îmi este ruşine atunci când îi văd pe politicienii din România folosind în mod mizerabil documente din arhive pentru a-i face praf şi pulbere pe adversarii lor politici, fără ca dreptatea şi onestitatea să fie de partea lor. De cele mai multe ori, aceşti politicieni devin ridicoli în ochii cetăţenilor. ”

            Conform dreptului la libera exprimare a opiniei, din punctul dvs vedere raspunsul la intrebare este concret , din punctul meu de vedere raspunsul dvs este nepunctual , cititorii au si ei dreptul la propriul lor punct de vedere , deci diversitatea opiniilor este asigurata , lumea este inca la locul ei :) ) , deci subiectul poate fi considerat inchis.

            Va doresc o zi buna, domnule Opris !

            • Petre Opris Petre Opriş spune:

              Stimate domnule Sergiu Simion,
              Mă simt dator cu o explicaţie: directiva la care vă referiţi nu are menţionată o sursă de identificare din arhive. Ea este controversată deoarece cercetătorii obişnuiţi, ca mine, nu au acces în arhiva NKVD, KGB sau FSB (cred că am enumerat principalele servicii de informaţii sovietice). Acesta este şi motivul pentru care v-am relatat povestea lui Dumitru Petrescu. Nu trebuie să ne uităm prea mult la declaraţiile unor foşti spioni sau la nişte fragmente de documente care circulă pe net, este suficient să găsim documentele care se află foarte aproape de noi.
              Referitor la răspunsul meu nepunctual, aveţi dreptate. Încerc să stau cât mai departe de mizeria pe care anumite persoane o pot genera în lupta lor pentru puterea politică şi bunăstarea lor egoistă, materială. În plus, nu mi se pare etic să foloseşti mâna istoricilor pentru a scoate castanele din focul luptelor politice. Sine ira et studio! Fiecare are treaba şi rostul său în lume. Probabil că răspunsul meu v-a dezamăgit deoarece nu-l puteţi utiliza în alte scopuri. Se mai întâmplă şi asemenea eşecuri, nu este cazul să vă supere acest lucru.
              În calitate de fost ofiţer al armatei române, vă pot spune un lucru: un ordin se execută doar de către cei care l-au primit. Din câte cunosc, domnul Ion Iliescu nu se afla în URSS în anul 1947, când se pare că au fost emise directivele NKVD la care faceţi referire şi nici nu era membru al NKVD. Parcă era la şcoala generală în acel moment, dacă îmi aduc aminte. Iar despre Leonte Tismăneanu nu se poate spune că îndeplinea directivele NKVD deoarece nu s-a descoperit şi publicat nici o dovadă că a fost membru al NKVD şi/sau că a avut contact în 1947 cu NKVD-ul. Dumneavoastră încercaţi să extrapolaţi o situaţie aşa cum procedam în şcoala militară de artilerie cu buletinele meteorologice, în scopul deschiderii focului la distanţe mult mai mari decât în mod obişnuit. În acel caz, extrapolarea datelor ducea la scăderea drastică a preciziei tragerii. Un istoric trebuie să se ferească de extrapolări, evitând astfel mirajul teoriilor conspiraţioniste globale sau punctuale. Cu un pic de logică şi bun simţ se poate merge mai departe în cercetarea istorică, fără ură şi părtinire.
              Cu stimă pentru dialogul nostru de la distanţă, vă doresc o zi bună în continuare!
              Petre Opriş

            • Petre Opris Petre Opriş spune:

              Nota bene!
              Citat din cartea pe care aţi semnalat-o, pagina 487: “Documentul respectiv (“Directivele NKVD” – n.ns.) referitor la România nu a fost încă dat publicităţii”. În acest mod se induce ideea că, deşi nu s-a publicat, documentul respectiv există. De aici rezultă controversa în legătură cu situaţia din România. Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum!

            • Sergiu Simion spune:

              Stimate domnule Opris,

              Vad ca deja mi-ati raspuns in doua postari fara sa-mi dati nici un drept la replica .
              Volens-nolens, suntem totusi in spatiul public si acesta apartine tututor. Cum punctele noastre de vedere ( implicit sistemele de valori in care credem fiecare ) sunt evident divergente ( si cred ca aici suntem de acord si noi, si cei care urmaresc aceasta discutie ) iar cititorii nostri au propriul lor punct de vedere , am incercat sa ofer o incheiere eleganta a discutiei noastre , dar se pare ca aceasta nu este agreata de dvs.

              Cum si dvs si eu am avut ocazia sa ne prezentam pe larg punctele de vedere ( scripta manent ! ) , cititorii ( cu sau fara pseudonim ) pot trage propriile lor concluzii suverane .
              Doriti cumva sa continuam aceasta disputa in care pornim de la istorie (recte “faptul social ” in celebra formulare a lui Durkheim ) si ajungeti la politica ?
              Sincer , nu cred ca va avantajeaza si nu am dorinta de “a castiga” verbal intr-o disputa in care faptele sunt mult mai importante decat opiniile noastre sau interpretarile lor posibile.

              N.B. Din acest punct de vedere regret ca trebuie sa va dezamagesc.

              Raspunsul dvs ca istoric :

              “Probabil că răspunsul meu v-a dezamăgit deoarece nu-l puteţi utiliza în alte scopuri (s.n.) . Se mai întâmplă şi asemenea eşecuri, nu este cazul să vă supere acest lucru.”

              foloseste ceea ce in alte discipline se numeste in mod elegant ” procedeul atribuirii ” ( daca va pasioneaza aceasta directie chiar va pot recomanda o multime de alte tehnici si strategii deja inventariate – http://sergiusimion.blogspot.ro/2013/10/mic-tratat-despre-teoria-si-practica.html) . Personal, ma intereseaza faptele si ideile, si nu-mi permit sa atribui scopuri partenerilor de dialog pentru ca este dreptul lor suveran sa le formuleze .

              Pe de alta parte , raspunsul dvs nu este important atat pentru mine , cat pentru cititorii care ne urmaresc foarte atent pe amandoi ( fiti absolut sigur de acest lucru ) . Iar daca doriti sa aflati cumva care sunt scopurile mele reale sau “alte scopuri” , intrebati-ma direct si aflati raspunsul meu transant , dar va rog nu le inventati si nu le sugerati in locul meu.

              In plus, la o intrebare punctuala , raspunsul dvs ca istoric este unul comic deoarece nu are legatura cu logica istoriei ( istoria se bazeaza pa fapte nu pe parerile dvs sau ale mele ) ci eventual cu ” logica istorica ” a politrucilor din armata de altadata :

              ” Dumneavoastră încercaţi să extrapolaţi (s.n.) o situaţie aşa cum procedam în şcoala militară de artilerie cu buletinele meteorologice, în scopul deschiderii focului la distanţe mult mai mari decât în mod obişnuit. În acel caz, extrapolarea datelor ducea la scăderea drastică a preciziei tragerii.”

              Unde ati vazut dvs extrapolarea intr-o intrebare dihotomica ?!

              In plus, ne faceti o impresionanta declaratie de principii ( formale) :

              ” Un istoric trebuie să se ferească de extrapolări ( s.n. – care extrapolari ?) , evitând astfel mirajul teoriilor conspiraţioniste globale( s.n.- care teorii conspirationiste globale ?) sau punctuale( s.n. – de ” teorii conpirationiste punctuale” cred ca numai dvs stiti, poate ne lamuriti un pic si pe noi ) . Cu un pic de logică şi bun simţ ( frumos, moral, admirabil , dar ce facem cu “faptul istoric”? Probabil il ajustam dupa logica si bun-simt , nu ?! ) ) se poate merge mai departe în cercetarea istorică, fără ură şi părtinire.”

              Daca cititorii nostri ( cu, sau fara pseudonim ) doresc in mod expres o continuare a acestei interesante dispute ( care din punctul meu de vedere s-a incheiat in mod evident ) o voi face pentru ca ultima dvs interventie este foarte incitanta in acest sens deoarece ( fara intentie, desigur ) ridica multe mingi la fileu , dar nu este de dorit sa ridicam orice manusa aruncata.
              Pe de alta parte, poate ca este bine sa lasam lucrurile asa cum sunt pentru ca “mai binele este dusmanul binelui ” si avem chestiuni mult mai arzatoare la ordinea zilei, cum spunea marele conu` Iancu .

              O zi buna in continuare,

              Sergiu Simion

  23. Mihai Ionescu spune:

    Stimate domnule Tismaneanu,
    M-a surprins afirmatia dumneavoastra: „n-a avut alta solutie, s-a conformat.”. As fi zis ca aceasta motivatie am mai auzit-o candva, pe la inceputul anilor 60 la un proces de prin Ierusalim (parca), dar acest lucru este imposibil: eram la zarca. Acolo informatiile, in limba romana, era altele. Foarte asemanatoare insa cu cele pe care le ascultam, sporadic si numai din curiozitate, la unele posturi straine, in razboi. Am avut insa camarazi care au aplicat foarte constiinciosi ceea ce au auzit, desi si ei jurasera credinta regelui. Ei au ajuns oameni de nadejde ai tarii, eu acolo unde v-am spus. Dupa reintegrarea in munca, am auzit destul de des Motivatia. Si mai des dupa 90. Poate ca e corecta. Pina la urma nici eu n-am avut alta solutie, m-am conformat statutului de zacliucionnîi. Cum nu pot presupune dacat ca sunteti convins de ceea ce credeti, rezulta ca si dumneavoastra va insusiti Motivatia. Sau poate a fost o ironie neinteleasa de mine ?
    Mihai Ionescu
    PS Sa nu va suparati foarte tare pe unii comentatori. Asa e viata: cand nu ai argumente pentru a combate o idee, ataci persoana. Unii spun ca este o metoda foarte eficienta. E o chestiune de gust.

    • Va multumesc pentru mesaj. Era vorba de o ironie amara, nicidecum de aprobarea comportamentului lui Valter Roman. Cea mai agresiva la sedinta aceea a fost Florica Mezincescu. Nu intru in detalii, dar intre Florica si sotul ei, Matei Socor (era dupa divortul ei de Eduard Mezincescu), pe de o parte, si parintii mei, existase o calda prietenie. Din cate mi s-a spus, interventia Floricai, vechea prietena, l-a indurerat cel mai tare pe tatal meu. El nu a discutat cu mine acest subiect, informatiile le detin de la mama mea si de la un numar de martori ai sedintei, intre care esteticianul Radu Sommer. As aminti un episod revelator: era in 1963, in curtea spitalului Elias.Tatal meu suferise un infarct, a fost internat acolo ca membru de familie al mamei (ea nu fusese exclusa din PMR, era conferentiara de igiena scolara la IMF, beneficia de privilegiile fiapistilor). Stateam pe o banca, a trecut Valter Roman, mergea la pavilionul de copii sa-si viziteze fiica. A intors capul, a trecut pe langa noi fara sa schiteze macar un salut. In sectele revolutionare, loialitatile personale sunt intotdeauna subordonate celor de partid…

  24. ion adrian spune:

    Ce sa spun ? Nimic in plus de ce am spus pe firul celalalt unde este vorba tot de minciunile lui Tanase.
    Este un individ jalnic si cred ca este constient de asta.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)