Home » Cultura »Sinteze » Citesti:

Apocalipsa urii și revelația iubirii

Mihail Neamtu aprilie 12, 2012 Cultura, Sinteze
12 comentarii 1,142 Vizualizari

Da, suntem moderni și emancipați. Cu siguranță am învins natura, chiar dacă vorbim tot mai agramat și acultural. Utilizăm cu dexteritate instrumente noi. Magazinele debordează cu produse ieftine și performante. Tehnologii de ultimă oră oferă, astăzi, rezultate amețitoare. Găsești în case altminteri modeste telefoane cu funcții video & GPS sau plasme TV revoluționare. Avansăm, consumăm, progresăm, depășim bariere și, într-o creștere logaritmică, părem să cucerim universul.

Privite în sine, meritele rațiunii matematice sunt incontestabile. Este însă această aventură faustică a Occidentului și o experiență suficientă sieşi?Ne Avem oare acces mai uşor la cunoașterea de sine? Știm oare mai multe despre pulsiunile adânci ale psihicului uman? Suntem capabili să definim mai precis granița între umanitate și animalitate? Ne putem controla mai bine poftele stihiale? Înțelegem cu adevărat resorturile urii? Mai facem diferența între bucurie și plăcere? Dar virtutea carităţii o mai practicăm? Există, în viețile noastre, un loc pentru miracole și nevăzut? Cum interpretăm moartea și suferința?

Sunt întrebări greu de ocolit pentru cei care încă mai cred, mai speră și încă mai iubesc. Între Denia celor 12 Evanghelii din Joia Mare și noaptea Învierii, pătrund în mintea noastră o sumedenie de imagini stranii extrase din textele sacre ale creștinismului universal. Sute de milioane de oameni pe întreg mapamondul recunosc în moartea lui Iisus o catastrofă a istoriei antice – nu doar o anomalie morală asemănătoare condamnării lui Socrate, ci un eveniment teologic care, practic, resemnifică întreaga condiție umană.

Cel inocent, părăsit de apostoli și abandonat – cel puțin în aparență – de către Dumnezeu, ajunge să fie răstignit în marginea cetății. La capătul unei veritabile apocalipse a urii verbale orchestrată de fanatismul religios al Ierusalimului şi birocraţia oarbă a Romei, violența fizică năpădește asupra trupului nud, slăbit și lipsit de orice apărare al lui Iisus. Imnele bizantine merg mai departe şi vorbesc despre participarea plină de compasiune a întregului cosmos, văzut şi nevăzut, la drama Fiului lui Dumnezeu…

Chiar dacă, noi europenii, am abolit între timp pedeapsa cu moartea, greşim dacă vom crede că batjocura și scuipatul, tortura și deriziunea sunt apanajul unor „culturi primitive”, străine de lumea noastră. Secolul XX are toate atributele pentru a primi titlul de „cel mai sângeros veac” al istoriei europene. Dispreţul gratuit, plăcerea etichetării, demenţa umilirii celui fără vină – iată doar câteva elemente din ritualul dezumanizării găzduit la Treblinka şi Solovki, la Piteşti şi Dachau.

Resentimentul are gradaţii infinitezimale. Culorile urii descrise de Evanghelii sunt vii prin cruzime şi reci prin indiferenţă.

Ne este oare plăcerea destestării aproapelui atât de străină? Cât de încreştinat poate fi poporul care, într-un context paremiologic comparativ, se laudă cu următoarea zicală: „să moară şi capra vecinului”? De ce oare invidia alimentează uri imposibil de stins între familiile noastre? Până unde merge reflexul de politeţe şi cum se naşte încrâncenarea, împietrirea inimii şi duşmănia? Am fost vreodată martori la condamnarea, pe nedrept, a unui seamăn inocent? Suntem cu totul străini de practica delațiunii (contra-cost) asumată de Iuda? Dar lașitatea și potopul de frici din inima lui Petru? Ne-am spălat cândva pe mâini, precum Pilat din Pont, prefectul roman sceptic şi populist, dezinteresat sub raport politic să mai rostească adevărul despre Barabas? Păstrăm oare viu în inimă sentimentul dreptăţii, aşa încât sentinţele arbitrare acordate celor săraci şi fără putere să ne indigneze?

La toate aceste întrebări privind căderea firii umane și demonismul acut al urii, răspunsul trebuie căutat în atitudinea lui Iisus. Pe Cruce, pironit cu o coroană de spini, Fiul nu predică valori sentimentale, ci se roagă din Psalmul 22. Lovit cu suliţa în coaste, Iisus nu citează din „charta drepturilor omului”, ci preferă tăcerea. Abandonat de ucenici, El încă aşteaptă. În faţa morţii, prevalează curajul. În locul laşităţii, descoperim demnitatea. În locul urletului gregar şi al hărmălaiei zglobii, Iisus ne învață vorbirea în şoaptă.

Toate acestea se petrec sub chipul zdrobit al Iubirii infinite – dragostea pe care, răcoriţi şi luminaţi de minunea Învierii, merită s-o redescoperim.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. nos spune:

    2 typos:
    vizică > fizică
    Piteşi> Piteşti

  2. caracuda baracuda spune:

    Frumos, dom’le Neamtu,
    mai, mai sa ma dai pe spate…
    Daca varsta te face mai intelept, la mine n-a mers. Tot ce stiu e ca stiu foarte, foarte putin, asa ca…
    La ce interpretare a “aveturii faustice” v-ati oprit cand ati gandit acest text?
    Intreb ca sa pot intelege mai bine chestia de mai departe cu “o experiență a cunoașterii de sine”

    “Suntem oare capabili să definim granița între umanitate și animalitate? Ne putem controla mai bine poftele stihiale? Înțelegem cu adevărat resorturile urii? Mai facem diferența între bucurie și plăcere? Dar oare dragostea? Mai există loc, în viețile noastre, pentru miracole și nevăzut? Cum interpretăm moartea și suferința?”

    diferența între bucurie și plăcere? Mi-o puteti spune dumneavostea?
    Daca mie imi place sa ajut un bolnav, ma bucur cand pot oferi acest ajutor
    Daca mie imi place sa beau, ma bucur cand am in fata un pahar
    Daca mie(cui nu?) imi place sa fac dragoste, ma bucur cand se intampla
    Placere este obligatoriu ceve imoral? Imoral din ce parte a liniei? Dinspre religie?

    Ma BUCUR sa am ceva ce imi PLACE
    Diferenta reala nu e in termeni ci in EDUCATIA celui ce simte

    Cum interpretăm moartea și suferința?
    De ce sa interpretam? Nu e simplu? Traim suferim sau nu, murim!

    tre’ sa traim conform unor norme (noi, “cei multi”) ca o parte sa se poata bucura de placeri in pacat si imoralitate (oare nu e o bucatica de pleonasm aici?)

    MIRACOLE exista acolo unde ne conduce RELIGIA (nu CREDINTA)
    In rest sunt doar intamplari firesti ale vietii

    Cu varsta mi se pare sa fi inteles ca de fapt chiar suntem (inca?) niste animale complexe. Complexe nu datorita ratiunii ci cumulului de “calitati” animalice ce le-am cumulat ca specie.
    Sunt animale ce iubesc mai tandru ca noi
    Sunt animale ce au mai multa mila de semeni ca noi etc

    “La toate aceste întrebări privind demonismul urii, răspunsul trebuie căutat în atitudinea lui Iisus. Pe Cruce, pironit cu o coroană de spini, Fiul nu predică valori sentimentale, ci se roagă. Lovit cu suliţa în coaste, Iisus nu citează din „charta drepturilor omului”, ci preferă tăcerea. Abandonat de ucenici, El încă aşteaptă. În faţa morţii, prevalează curajul. În locul laşităţii, ia contur chipul demnităţii. În locul urletului gregar şi al hărmălaiei zglobii, Iisus predă vorbirea în şoaptă.”

    Isus voia sa ne aduca, prin acceptarea supliciului sau, credinta, speranta, iubire…
    Dar oamenii ne-au adus religia (religiile)
    Isus spunea: dati totul saracilor si veniti la mine…
    Bisericile spun: dati-ne totul noua DATI-NE BANII, BANII, BANII
    atat timp cat cei ca vor sa ne dea exemplu de crestinism ii intereseaza doar sa cumuleze valori e greu sa devii mai bun, adica mai “animal”
    In noapteA de inviere auzeam: “Veniti SA LUATI lumina”
    Anul trecut am auzit: “Veniti SA VA DAM lumina!”
    O diferenta mica, nu?
    Sesizati cat de insinuanta e atitudinea biserici ce se vrea in toate motivandu-si actiunile prin religie, moralitate, etc

    Ce din atitudinea bisericii mai aminteste (in afara de predici si alte cuvinte) de ceea ce a incercat sa ne lase Isus prin atitudine lui
    Nu am nimic cu credinta in Dumnezeu. EU CRED IN DUMNEZEU. Dar varsta nu m-a facut mai intelept asa ca nu imi place religia invatata si nu simtita…
    Ce simplu este: IUBESTE-L PE APROAPELE TAU CA PE TINE INSUTI
    In rest e religie si ce e rau in animale
    Nu e imoral sa traiesti in placere daca nu produci suferinta celorlati (nu cea a invidiei)

    Domnule Mircea,
    imi cer scuze pentru lipsa de legatura in expunerea mea. e un impuls nu o “gandire”
    sunteti tanar: Va urez sa apucati sa ajungeti batran. Atunci varsta va nivela niste puncte de maxim (ca cele din graficele matematice) va reduce din asperitati si multe lucruri, Chestii” corva vor parea mult mai putin importane.
    cu stima

    • caracuda baracude spune:

      Scuze, domnule MIHAIL Neamtu. Pe un bun prieten al meau il cheama MIRCEA Neamtu si m-a luat valul…

  3. eurofil spune:

    “Imnele bizantine merg mai departe şi vorbesc”
    Nu stiu ce sau cine sint ‘imnele’ si nici nu le’am ascultat vreodata, dar am senzatia ca e vorba de niste strune paremiologice aflate in dezacord cu simfoniile mele preferate, musai europene. Iata de ce imi infring lehamitea si, riscind sa fiu acuzat de ura, de lipsa de cuviinta si de ireverenta fata de ritual, o sa’mi exhib sufletul meschin, lipsit din cate cunosc de anvergura demoniacului, revarsind greata care ma cuprinde de cate ori dau in crestina noastra presa de cate un snop de tinere vlastare al politicii care’l instrumentalizeaza fara jena pe Hristos, cocotindu’se unul mai abitir ca altul pe spinarea Lui batatorita si insangerata de atatea blacheuri ale ambitiei desarte.

    “Este oare aventura faustică a Occidentului și o experiență a cunoașterii de sine?”
    Da domnule Neamtu, ESTE! si nu, nu va pot uri pentru abuzul de spiritualitate, insa va abhorez din suflet pentru antiteza tipic reactionara pe care o reanimati fara prea multe scrupule asezind in planuri antagonice Europa occidentala, moderna, progresista, tehnologizata si Crestinatatea modesta, cumpatata, inteleleapta si inocenta, desigur o lume inchipuita insa plasata astazi in marginea Europei [=a cetatii], intruchipata de poporul cel vesnic amarat si nedreptatit de birocratii sceptici si populisti ai Apusului.

    Si…DA- acesta este raspunsul la toate celelalte intrebari din partea unui eurofil, aventurier ateu, calofil si meloman, un straniu idealist atasat de conceptul de drepturi naturale ale omului, cautator neobosit al adevarului si iubirii si, poate paradoxal in ochii dumneavoastra, simplu admirator al operei lui Hristos, unul dintre cei mai energici si mai vocali luptatori din istorie pentru libertatile si drepturile noastre. Imi permit sa va contrazic: Isus NU a tacut! A citat ritos din ‘charta’ epocii sale -tabliile lui moise- in raspar cu toti potentatii vremii, sacerdotali sau laici. NU a fost ucis de romani pentru susurul sau poetic, ci chiar pentru larma pe care o provoca prin cuvantul rostit raspicat in piata publica. Nu amorteala sofistica i’a speriat pe romani, ci zbaterea sufleteasca nascuta din Adevar asa cum era strigat din toti rarunchii de apostolii religiei dumneavoastra. Sau…poate ma insel eu, poate, ca ateu, sint subiectiv in mod inerent si napadit de malitiozitate si invidie pe faima acestui filozof mozaic, si poate rastalmacesc prin lectura in cheie rationala si nu tragica a discursurilor Lui asa cum s’au pastrat. Poate ca intr’adevar valorile Sale erau strict sentimentale, iubire si atat. Doar un Propovaduitor al dragostei intre semeni si nicidecum sau intr’o mai mica masura al valorilor morale, al respectului pentru viata si pentru proprietatea semenilor, pentru libertate si drepturi civile. Iar atunci…crestinatatea ar trebui sa se resemneze, sa se multumeasca cu cele sfinte si credinta in lumea de apoi si sa lase cautarea binelui comun si infaptuirea politicilor pe seama altora, de pilda a ateilor si a agnosticilor ce nu se tem de apocalipse si nu se pangaresc prin atingerea de cele lumesti ale profitului, ale banului, ale politicii.

  4. bugsy spune:

    “Cât de încreştinat poate fi poporul care, într-un context paremiologic comparativ, se laudă cu următoarea zicală: „să moară şi capra vecinului”?”

    poate capra si vecinul sunt precrestini!

  5. Ciprian spune:

    “Cât de încreştinat poate fi poporul care, într-un context paremiologic comparativ, se laudă cu următoarea zicală: „să moară şi capra vecinului”?”
    Din cate inteleg eu, d-l Neamtu crede ca aceasta zicala se foloseste pentru exprima invidia, dorinta ca si altii intre in necaz, si nu pentru a descrie, a categorisi succint, ironic, pe intelesul tuturor, inclusiv al acelor semeni care au astfel de purtari meschine (deci chiar pentru indreptarea lor) – cred ca am incercat aici sa definesc, nu numai pentru d-l Neamtu , dar si pentru mine, ce este un proverb. Deci nu vad nici o problema cu acest proverb, e in regula, ca atatea alte proverbe.
    In ceea ce priveste intrebarea “Cât de încreştinat poate fi poporul roman?” mi se pare nepotrivit momentul de a pune asemenea intrebari. Dar, daca s-a deschis subiectul, avand in vedere ca romanii sunt in mare proportie ortodocsi, pare un atac atat la adresa romanilor, cat si la adresa ortodoxiei. Da, romanii au defecte, BOR este corupta, dogmele nu pot fi mai mult decat dogme, dar solutia decisiva nu poate veni dinspre catolicism sau cine stie ce (neo)protestanti, corupte si acestea in fel si chip, sau dinspre vreun “ecumenIsm” tip ONU sau UE.
    Dar, d-l Neamtu incearca sa spuna lucruri nepotrivite cu cuvinte nepotrivite si iese ce iese.
    A, si ce vrea sa spuna cu “Fiul nu predică valori sentimentale”, e originala, pentru mine, formularea si alaturarea de termeni.

  6. Margicu spune:

    Imi pare rau domnule Neamtu dar de la Nichifor Crainic incoace eu mananc teologia si politica separat. Gatite impreuna au iz de coliva.

    • Alex Rosianu spune:

      Puteți adăuga puțină mămăligă, să se dreagă la gust, dacă tot nu deranjează melanjul impropriu de persoane! Acum, aș vrea să mai spun că la o radiografie sumară a pacientului român, salata de teologie se va regăsi dizgrațios dispersată în masa amorfă a garniturii de politichie. Așa de exemplu putem vedea politicieni smeriți la închinare în public, în timp ce mâna stângă stă pitită pe undeva și preoți aplicând cu succes principiile economiei de piață, întinzând după bani gri aceeași mână cu care manevrează cădelnița. Conform teoremei dumneavoastră, ochiul nedumerit al doftorului social deduce că între esofag și duoden un miracol a transformat totul în colivă. Pe firul logicii incongruente, opinăm apoi savant că ne-am ales pe masa de operație cu un decedat ce participase activ la propriul parastas. Pe scurt, sunt de acord cu principiul enunțat de dumneavoastră, însă articolul vorbea mai degrabă despre eterul spiritualității, iar nu despre trupul preotului. Ipse magister dixit!

  7. De ce sunteti atat de inversunat,dle Neamtu?Cu prea mult dispret fata de semenii dv incercati,in mod paradoxal si fatarnic,sa propovaduiti iubirea.Sa nu uitati ca doar Isus Cristos e mai presus de noi,de oamenii printre care sunteti.Sper sa nu-mi mai stergeti comentariul,pentru ca nu vreau sa cred ca nu suportati sa fiti contrazis.Daca vreti sa deveniti lider trebuie sa va asumati si aceste riscuri.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihail Neamțu


Mihail Neamtu

Intelectual public și antreprenor român. Între 2012 și 2015, a fost președintele partidului Noua Republică. Doctor al Universității din Londra (2008). Ultima publicație: C... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)