sâmbătă, mai 11, 2024

Caloriferul şi specificul naţional

Revizitarea site-ului ICR este, în acest momente dominate de pesimism, o ocazie de reîncărcare cu optimism contagios. O dată cu instituirea noii conduceri a ICR, totul pare să meargă spre bine în cea mai bună dintre instituţiile culturale posibile. Nimic negativ, nimic trist, nimic dubitativ în postările care inundă portalul ICR. Chiar şi la ceva vreme după numirea sa în funcţie, Andrei Marga primeşte încă felicitări de la omologii săi, iar receptarea iniţiativelor sale, în pofida unor critici maliţioase, este unanim entuziastă. O  filă nouă s-a deschis în istoria unei entităţi greu încercate în trecut de  politizare şi management defectuos. Epoca competenţei pare să fi sosit, în cele din urmă.

În acord cu deja evocata agendă în treizeci de puncte, promovarea valorilor naţionale, de pe poziţia patriotismului autentic, este în curs de desfăşurare. Pe lista de urgenţe se află, simbolic ,două dintre invenţiile  prin intermediul cărora geniul românesc a revoluţionat viaţa umanităţii- caloriferul şi zborul intergalactic.  O dată identificate aceste priorităţi româneşti, nu mai este decât un pas până la modificarea imaginii României în lume.

România  încetează să mai fie un caz problemă sau simplu exportator de avangardă ce sfidează specificul  naţional. Păşind, energic, pe urmele unei tradiţii locale ce urcă până la megalomania  ironizată de Maiorescu, cu un veac şi jumătate în urmă, ICR  reciclează temele pe care  spiritul protocronist le-a impus, în  deceniile de ceauşism.  Continuitatea de viziune  este remarcabilă- este legitim să acordăm imaginaţiei tehnologice  locale locul pe care o conspiraţie internaţională i l- a furat, în mod vinovat.

Se poate realiza o  listă de astfel de obiecte şi obsesii pe care ICR ar fi chemat să le promoveze ca noutăţi româneşti absolute.  Poate că ar fi util ca ICR, pe linia acestei campanii destinate să popularizeze geniul născut la poalele de Carpaţi, să revigoreze  campaniile ce  afirmau centralitatea preistorică şi antică a Daciei. O ediţie în engleză din Nicolae Densuşianu ar fi binevenită. S-ar dovedi  că această extraordinară creativitate autohtonă este  prelungirea unei moşteniri mai vechi decât cea sumeriană. În acest caz, modelul  geto-dac de democraţie ar fi mai respectabil decât cel atenian.

Dincolo de extravaganţa retorică, strategia simbolică a noului ICR  este  semnul influenţei decisive pe care sinteza de izolaţionism  şi exaltare naţională o deţine la nivelul ideologiei actualei guvernări. Simbolic, regresul în materie de reflecţie intelectuală este dublat de rapiditatea cu care  funcţiile din cadrul institutelor culturale din străinătate sunt alocate clientelei ce corespunde  noilor criterii de  fidelitate naţională nepătată. Ca şi în alte ocazii şi ca şi în alte vremuri, pagina oficială a ICR proiectează realitatea cosmetizată de propagandă, evitând orice referire, oricât de neutră, la reacţiile perplexe ale mediului intelectual internaţional.

În acest cosmos guvernat de filosofia profesorului Andrei Marga, vocile incomode sunt puse  între paranteze. Ar fi fost, poate, necesar ca ICR şi noua sa conducere să observe că demiterea Sabrei Daici din poziţia de director al ICR Varşovia nu este cel mai inspirat gest pentru a continua un travaliu impresionant   de apropiere româno- polonă. Opţiunea lui Adam Michnik de a  condamna noua politică oficială de numiri la Varşovia este ignorată de ICR, ca şi cum Adam Michnik ar fi o voce irelevantă, plătită de agenţii SIE  ce au dirijat institutele culturale.   Protocronismului  ii corespunde, firesc, cerbicia cu care ICR refuză să accepte evidenţa propriilor sale erori de selecţie, la Varşovia, ca şi la Paris. Autismul  ICR evocă, peste timp,  izolarea în care se instala România stalinismului naţional. Rolul ICR pare să fie cel de instanţă menită să purifice mesajele externe de orice urmă de critică. Caloriferul şi zborul galactic sunt mai importante decât rezervele lui  Adam Michnik.

În cele din urmă, lecţia oferită  de  Institutul Cultural Român este legată de imposibilitatea edificării pe termen mediu şi lung în România de astăzi. Ceea ce părea a fi o achiziţie definitivă este evacuat, în rim accelerat. Spectrele culturale ale Republicii Socialiste nu se află niciodată prea departe de noi.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

    • Aceasta cruciada de promovare a valorilor(a celor adevarate ,nu va speriati..) romanesti din ciclul de trista amintire ..Ce-i mai rece ca apa rece?Apa calda din calorifer!!!…ar trebui,propun eu,sa aiba un manifest programatic;un excelent exemplu l-ar putea constitui acea minunata carte ruseasca (ca tot are respectivul domn reale aplecaciuni catre acest adevarat taram al fagaduintei…) despre masaj in care ,dupa o succinta trecere in revista a domeniului, din Antichitate pana in vremurile moderne,cititorul era facut KO cu fraza de larga respiratie…Dar,dupa revolutia socialista din Octombrie….

  1. Mie mi se pare plauzibil ca romanul a inventat caloriferul si cred ca stiu si cand s-a intamplat: si-a luat un ragaz dupa inventarea painii cu unt pentru a-si strangea fortele ca sa puna coada la pruna dar i s-a facut frig…

  2. Deci – ce e Marga: rinocer pășunist, sau militant europeist ? La ICR s-au rotit doar papionagiii, agenda a rămas aceeași. Bandele papionice, din care o parte se fac că nu-l mai plac pe Băsescu, își urmează cu ferocitate politica Soros, profitînd copios de banii statului pentru a devasta cultural țara.

    În 2008, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Andrei Marga, a fost amfitrionul unei conferinţe al cărei subiect era destructurarea statelor naţionale şi crearea „Statelor Unite ale Europei”. La conferinţă a participat şi generalul Teodor Frunzetti, Şeful (de atunci) al Statului Major al Forţelor Terestre, decorat de „regele” Mihai cu ocazia zilei de 10 mai 2011. Alt participant, profesorul (de la UBB) Michael Shafir, a returnat în 2011 o decoraţie primită de la preşedinte.

    Conferinţa internaţională România şi viitorul Europei.
    Contribuţii româneşti la proiectul „Statele Unite ale Europei”
    4-6 Iunie, 2008, Cluj-Napoca, România

  3. Domnule Stanomir,

    Pai ce ne facem noi daca mergem in strainatate fara macar un calorifer? Dar nu inteleg, cine e Adam Micnici asta si ce treaba avem noi cu el? Ce, ne da ceva? Daca ne da, pai atunci sa vedem ce zice, ca poate are dreptate. Daca nu ne da, atunci da-l incolo mergem la guvern ca acolo poate ne da ceva.

    Sunteti un idealist si va apreciez pentru asta, insa episodul IICMER trebuia sa va fi edificat din start. Mie mi-a fost clar din primul moment ce urmeaza, desi stiam ca impactul avut de tampeniile pe care leau facut la institut nu au cum sa aiba reverberatii reale in afar Romaniei.
    Ce nu si-au dat ei seama a fost ca ICR nu e IICMER si ca aia s-au infipt ca o caracatita in toata lumea culturala(evident prin natura obiectivelor lor, nu mi-o luati in nume de rau) prin profesionalism si competitivate. Ca daca SIE si DIE au atatia agenti, inseamna ca de fapt in romania mai raman vreo cateva sute de mii de oameni care nu sunt securisti…
    Este evident ca oamenii protesteaza cand o inlocuiesti pe sa zicem Marie Curie cu Elena Ceausescu (de dragul exemplului).

    Insa in continuare n-aveti nicio sansa. Domnul Marga are ceva de demonstrat, ceva care este foarte gresit, dar el trebuie sa demonstreze totusi.

  4. stimabile domn stanomir,

    cred ca sunteti de aceeasi parere cu mine ca stilul traditional japonez in ceea ce priveste construitul caselor este in fond un act cultural. avem si noi un muzeul satului pe langa herastrau unde se poate vedea aceasta treaba. a iesi din bordeie si a construi deasupra pamantului este o evolutie culturala – in domeniu nu numai al tehnologiilor de constructie dar si al creatiei arhitectonice. faptul ca se construieste fara cuie denota o tehnica de prelucrare a lemnului deosebita si paralela cu japonia nu este intamplatoare – este o tara zguduita de cutremure precum si a noastra. ei au gasit insa alte solutii de incalzire si si-au adaptat exigentele arhitectonice si estetice la ele – asadar, si asta fara nici un pic de ironie – da, caloriferul este un act cultural.

    romanii (de la roma – precizez pentru ca nu am diacritice) au inventat un soi de incalzire prin pardoseala dar si viaductele. oare nu o fi cultura?

    ma tem ca priviti la fel de limitativ, doar ca intr-o directie diferita, actul de cultura.

    daca criticati la actuala conducere ideea de „cultura confirmata” si lipsa sustinerii unor elemente noi, atitudine la care subscriu, va rog totusi sa nu duceti in derizoriu nici caloriferul sau meritele deosebite ale unor vuia, vlaicu, coanda, carafolie, oberth etc.
    am certitudinea ca romania poate per ansamblu fi pusa intr-o lumina mai puna, ma refer la o perceptie pozitiva, daca aceste nume ar putea fi legate mai strans de tara, in asa fel incat perceptia sa fie usor inclinata de la coviltirul manglitor catre faptul ca de fiecare data cand se urca cineva in avion, treaba asta are o stransa legatura si cu NISTE romani.

    • @frank. Nu-mi aduca aminte ca la Casa d’Italia sau echivalent sa se fi discutat despre viaducte, varul roman, orgnizarea legiunilor. Rar am vorbit despre Cicero, dar mult mai des despre autori contemporani, filme contemporane etc. PS. Ai asista la o conferinta despre Ienachita Vacarescu care ar fi inventat stiloul?

      • stimabile curios-si-naiv,

        am trait o vreme la düsseldorf. in acel oras traieste cea mai mare comunitate japoneza din lume – ma refer la japonezi care nu au emigrat, ci lucreaza la firme. acolo exista si librarii japoneze, o gradina japoneza, etc. acolo am asistat de exemplu la prezentari – nu le-as spune conferinta – despre stilul arhitectural clasic, despre gradinile japoneze, despre caligrafie, etc.

        nu stiu daca le-a organizat vre-un institut cultural, sincer sa spun nu m-a interesat organizatorul, m-am bucurat ca exista si intersectandu-se cu interesul meu le-am vizitat.

        cred ca se poate face o conferinta despre romani si stiinta unde ar putea fi mentionat si inventatorul stiloului, de ce nu. problema este cum prezinti lucrurile. este o treaba de marketing.

        nu ma intelegeti gresit! ceea ce spun sunt niste ganduri ale mele, nu stiu ca ele sa existe la icr momentan, dar v-om vedea ce ne rezerva viitorul.

  5. Marga e senil. Trebuie sa se trateze pentru a mai pastra macar o bruma de luciditate. Nu e o insulta, exprim doar o parere formata in urma citirii declaratiilor sale a caror logica scartie rau de tot, dincolo de greselile umane.

    O fi fost mai demult un profesor bun , poate un om politic foarrte bun, nu stiu si doar istoria va judeca.

    Dar in acest moment Marga este doar un om bolnav care trebuie tratat, dupa mine.

  6. Hm…
    Interesanta dilema: ce obiect descrie mai bine specificul national, un calorifer sau un ponei roz cu zvastica pe crupa? Vrem sa se stie despre noi ca am inventat niscai chestii sau ca „producem” opere de arta de un gust indoielnic? Grea alegere!
    Va dati seama ce hit ar fi un calorifer in forma de ponei roz, cu un robinet in forma de zvastica? Succes garantat! :D

  7. Nu sunt deloc de luat in bascalie si nici in ras aceste lucruri triste. Ele probeaza, inca odata, incapacitatea noastra, a tuturor celor ramasi si plecati, de a ne aglutina in jurul unor valori si proiecte reale, la 130 de ani de cand, prin concursul imprejurarilor favorabile si cu binecuvantarea conducatorilor unor mari natiuni – astazi luate, de guvernantii zilei, in batjocura – am fost recunoscuti ca natiune independenta. Si atunci si acum, la intrarea in NATO si UE, lucrurile s-au petrecut cam repede si trecandu-se cu vederea multe imprejurari care erau, mai degraba, obstacole. Dar cel mai mare dintre toate suntem noi insine si firea noastra. Sunt convins ca, noi sau copiii nostri, vom plati candva aceasta usuratate a fiintei noastre. Revenind la Marga, poate ar trebui analizata solutia pensionarii pentru limita de varsta, dar si de capacitate intelectuala. Despre umor nu mai discut…

  8. Riddick! multumesc ca ne-ai luminat, aptitudinea manageriala a domnului director ICR – Marga este ,,destructurarea” ea se inscrie perfect in politica USL-ista a destructurarii statului de drept.

  9. E posibil ca, in urma unei siderante precaritati culturale Marga sa confunde Transilvania cu Pennsylvania!! En effet, Benjamin Franklin a inventat un tip de calorifer pe cind era in Pennsylvania!
    Daca se adevereste eroarea sa chiar se face de râs…
    Cautati in google sau http://www.emmanuellegallo.net/pdf/avatars.pdf (vedeti in josul celei de a doua pagini din pdf).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro