Citesc in editia online a „Observatorului Cultural” un articol al politologului Cristian Pirvulescu. N-as fi reactionat daca n-as fi fost de-a dreptul consternat de un pasaj in care, de o maniera intempestiva, se produce o juxtapunere de nume menita sa te lase fara replica. Este vorba de doctrina partizanului in politica moderna, adeseori asociata cu opera ganditorului german Carl Schmitt (1888-1985). Ca acesta a fost un adversar si un critic acerb al modernitatii liberale, este cert. N-a facut un secret, ba chiar dimpotriva, si-a asumat cu mandrie acest statut. Ca a fost un teoretician al starii de urgenta si ca a promovat romantismul politic (ori, mai limpede spus, ceea ce Pieter Viereck a definit drept meta-politica)iarasi, nimeni nu pune aceste lucruri sub semnul intrebarii. Ca rolul ideilor sale in istoria politica si juridica a Germaniei in al patrulea deceniu a fost unul nefast, este o certitudine, in special dupa atat de documentatul volum al profesorului Jan-Werner Muller de la Universitatea Princeton, intitulat cat se poate de elocvent „A Dangerous Mind”.
http://yalepress.yale.edu/book.asp?isbn=9780300099324
Dar Schmitt nu a a fost doar doctrinarul juridic al celui de-al Treilea Reich. A fost si un filosof politic cu intuitii extraordinare, pretuit de Werner Sombart si chiar de un Walter Benjamin. La fel, gasim pagini fascinante despre Schmitt in memoriile fiului lui Sombart, Nicolaus (traduse in romaneste la editura Univers, in 1999, de Magdalena Marculescu). Nu mai vorbesc de influenta sa, mai aproape de noi, asupra unui Jacob Taubes. Toader Paleologu este astazi unul dintre cei mai respectati exegeti ai gandirii lui Schmitt (mi-au vorbit admirativ despre contributiile sale regretatul Tony Judt si Jan-Werner Muller).
In orice caz, daca profesorul Pirvulescu vrea sa exploreze impactul teologiei politice a lui Schmitt in timpurile noastre, nu inspre neoconservatorism ar trebui sa-si indrepte atentia, ci spre radicalismul de stanga ilustrat de revista „Telos” in perioada Paul Piccone si de autori precum Chantal Mouffe si Ernesto Laclau. Neoconservatorismul este cu totul altceva decat o reluare a ideilor lui Schmitt despre inexorabila polarizare a spatiului politic. In lumea ideilor, simplificarile grabite sunt intotdeauna pernicioase.
Unii ganditori neo-conservatori au fost studentii lui Leo Strauss, dar a-l echivala pe Schmitt cu Strauss este o eroare fundamentala. Leo Strauss a fost un ganditor anti-totalitar, Schmitt a fost un filosof politic cu certe inclinatii totalitare. Distinctia nu poate scapa niciunui cercetator serios al gandirii politice in secolul Gulagului si al Auschwitzului.
I-as sugera profesorului Pirvulescu (ori macar studentilor sai), lectura conferintei lui Strauss despre nihilismul german tinuta la New School for Social Research din New York pe 20 februarie 1941, un document intelectual fundamental al acelor ani tragici (v. F. Flagg Taylor IV, „The Great Lie: Classic and Recent Appraisals of Ideology and Totalitarianism”, Intercollegiate Studies Institute, 2011, pp. 219-240). Cat il priveste pe discipolul lui Strauss, Alan Bloom, opera sa este exact opusul relativismului etic propriu nihilismului de tip schmittian. Mai mult despre viziunea lui Leo Strauss asupra nihilismului, pe blogul meu:
Teoria prietenului si a dusmanului nu a fost doar a lui Schmitt, trebuie adaugat. Bolsevismul, pentru care Schmitt a nutrit un interes constant, pana la sfarsitul vietii, a pariat pe acelasi belicos maniheism. Lenin concepea politicul exact in acesti termeni, ai unei competitii pe viata si pe moarte dintre prieteni si dusmani („care pe care”). Este prin urmare o eroare sa consideri ca violenta in politica moderna ar fi fost introdusa exclusiv dinspre dreapta revolutionara. Stanga revolutionara a facut acelasi lucru. Tezele lui Georges Sorel i-au inspirat deopotriva pe Lenin si pe Mussolini. Nu cred insa ca au vreo legatura cu neo-conservatorismul american ori cu unele curente de gandire inrudite.
A numi responsabilii pentru izolarea internationala a Romaniei la ora actuala, a avertiza privitor la riscurile ca tara sa-si piarda credibilitatea internationala ca stat de drept nu inseamna a provoca violenta in politica. „Interesul general” intr-o democratie este rezultatul dialogului concertat al puterilor din stat, separate in virtutea principiilor fundamentale menite sa impiedice tirania majoritatii si alte derapaje similare. Atunci cand independenta justitiei este atacata, democratia pluralista este in primejdie.
„Dar promovarea„luptei împotriva corupției“ mai încearcă și să sugereze un fel de redută ideologică. Bineînțeles, construcția unei societăți morale ar putea fi un proiect ideologic interesant. Doar că în spatele „luptei împotriva corupției“nu există nici un proiect pozitiv. Cu toate acestea, acei partizani familiarizați cu dezbaterea doctrinară din Vest încearcă să sugereze că politica pe care o promovează este impregnată de spiritul neoconservatorismului. Acest curent politic, la modă dincolo de Atlantic pe vremea lui George Bush, nu poate însăjustifica transformarea violenței în scop în sine și distrugerea solidarității comunitare în numele „reformei“. De aceea, nu este inutil să amintim că neoconservatorismul – care se revendică de la Carl Schmitt, este preluat de Leo Strauss pentru a ajunge, prin Alan Bloom, la conservatorii americani spre sfîrșitul secolului trecut – încearcăjustificarea violenței. Dar Carl Schmitt, antiumanist și antidemocrat asumat, nu și-a ascuns simpatiile național-socialiste pe care le-a justificat prin teoretizările sale. Teoria prietenului și a dușmanului, prin care Schmitt a încercat să reintroducă violența în politică, era o reacție împotriva politicii liberale. În același timp, Schmitt, pentru care ceea ce numim astăzi democrație era o formă coruptă de guvernare, argumentează astfel dreptul șefului de a stabili interesul general, altfel spus de a desemna prietenii și dușmanii.Și nu doar în politica internațională, ci și în cea internă. E ceea ce se și întîmplă, iar atacul la persoană împotriva tuturor celor ce nu sînt în aceeași tabără a devenit regula. Politica românească se scufundă în violență!”
http://www.observatorcultural.ro/Prieteni-sau-duČmani*articleID_27840-articles_details.html
Articol aparut in editia online a revistei 22:
http://www.revista22.ro/carl-schmitt-cristian-pirvulescu-si-maniheismul-politic-19206.html
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Domnul profesor Parvulescu reprezinta pentru mine si, cred, pentru multi altii, o mare dezamagire. Si ce frumos incepuse in anii 90! A parasit insa pozitia de militant al societatii civile si a adoptat militantismul politic alaturi de cei care nu stiu altceva decat „Jos!”.
Domnul profesor Parvulescu este un adevarat intelectual . Se stie ca adevaratii intelectuali sunt , intotdeauna , de stanga – vezi filozoful Marga – calorifer , viitorii academicieni Sova , Banicioiu , Robert Negoita , sociologul Marius Pieleanu , profesoara Ecaterina Andronescu , scriitorul Stelian Tanase …. Este firesc ca domnul profesor Parvulescu sa sprijine PSD . Pentru ca , nu-i asa , PSD este un partid de stanga . Format din oameni inteligenti , cinstiti , harnici si … saraci .
…cu duhul !
Eu nu inteleg cum o organizatie nationala, cu un trecut respectabil ca Pro Democratia, cu un potential urias al tinerilor voluntari onesti, curajosi il mai tolereaza in fruntea organizatiei pe dl. Pirvulescu, mai ales dupa ce stenogramele PNL l-au dovedit a fi prezent pe statele de plata ale partidului. Iar prestatia sa publica vorbeste de la sine. Oare tinerii de azi, mai ales cei implicati in viata comunitatii, sunt mai putini curajosi ca noi, cei care ieseam in strada la inceputurile democratiei in Romania? Curaj, dragi tineri!
Schmitt n-a „promovat” romantismul politic. Sau într-un sens foarte precis: a construit conceptul de „romantism politic” pentru a critica câteva tendințe intelectuale importante ale epocii.
Nu ma refer la studiul sau despre romantismul politic, ci la un stil politic inradacinat in romantism. Am adaugat o referinta la Peter Viereck si conceptul de meta-politica pentru a nu crea confuzii. Va multumesc pentru precizare.
Oricum, pentru cititorii interesati de Schmitt:
http://www.amazon.com/Political-Romanticism-Carl-Schmitt/dp/1412814723
Pentru Viereck:
http://www.amazon.com/Metapolitics-Wagner-German-Romantics-Hitler/dp/0765805103
Se pare ca varza „de la Carl Schmitt la neoconservatori” din capul lui Cristian Parvulescu e mai veche… prin 2009 a scris un articol intitulat „Din ura s-a intrupat fascismul” in Cotidianul;
nu gasesc originalul dar iata un comentariu pertinent la el aici
http://inliniedreapta.net/fascismele-lui-cristian-parvulescu/
In general nu sunt de acord cu cei de la inliniedreapta pe politica externa, dar de data asta, sunt.
A propos de „varza”, bine ca n-a ajuns (inca?) la conexiuni intre Leo (Strauss) si Leon (Trotsky) :)
Posibil ca teoria politica, declararea apartenentei la un curent politic sa fie numai un elemnt de propaganda pentru consumul intern si impresionarea maselor de manevra al politicenilor.
Atita timp cit politica este o lupta aproape orice este practica si scuza mijloacele.
Sunt obsedat de o declaratie a candidatului la primele alegeri prezidentiale din Romania care declara ca scop distrugerea celorlalti candidati.
Deci jungla si metodele ei se transmit in lupta politica care nu este un simplu joc si o lupta pe viata si moarte.In aceasta lupta a titanilor novicii nu au ce cauta si trebuie sa stea pe margine si sa citeasca ziarul.Din pasivitatea celro buni si pasnici au loc evenimentele cele mai oribile.
Este adevarata afirmatia „Atunci cand independenta justitiei este atacata, democratia pluralista este in primejdie” dar asa este in jungla animalele de prada ataca, microroganismele ataca si ele, depinde de organism sa faca fata atacului macroscopic si celui microscopic.
Deci afirmatia nu este menita sa propage panici ci sa atentioneze.
Mai ingrojoratoare este constatarea: … Doar că în spatele „luptei împotriva corupției“nu există nici un proiect pozitiv.
Autorul devine realist si putin pesimist, abandoneaza mirajul project Basescu pentru a vedea simplul adevar si anume ca pentru cirteriile lui altfel de oameni si proiecte sunt necesare.
Cred ca nu ar fi rau ca autorul sa ridice si mai sus criteriile de acceptare sau de respingere a politicienilor si faptelor acestora.
Poate pina acum autorul a fost prea indulgent si cauta o simplificare si o mai mare claritate in ierarhia de valori.
C. Pirvulescu invitat periodic duminica dupa-amiaza la o emisune radio (radio Romania Actualitati) trebuie sa raspunda la DOUA INTREBARI din doua seturi de cite trei intrebari politice (1. ce-a fost saptamana care a trecut si 2. ce va fi saptamina urmatoare).
Nu este greu de observat ca in mod constant Dl. CP alege acele intrebari unde poate face o conexiune cu……Basescu (evident in sens negativ).
Sub masca unei „bunei vointe blinde” de fapt apara actiunile USL.dar intr-o forma foarte curioasa.
Eu cred ca un profesor transmite studentilor esenta (ca nu are la dispozitie decit 2 ore la un curs), si acest stil ar trebui sa razbata si dincolo de catedra. In realitate dupa „glumitele” cu Basescu NU MAI RAMINE NIMIC DIN EXPLICATIE. Deci noi, auditorul, avem senzatia de „vata de zahar” (o fractiune de timp dulceaga si apoi NIMIC). Ascult duminica interventiile lui pentru a ma mira continuu de stilul de a nu spune nimic ascultatorilor. Dupa citeva secunde constati ca a zis ceva de …. Basescu si black out.
Domnilor,
Nu faceti decat sa popularizati flotarile logice ale unui politruc al USL. Ignorati-l! Dincolo de asocierea fortata si evident fara sens a unor notiuni si curente care nu au nicio legatura intre ele, doar pentru a scoate niste acuzatii la adresa adversarilor politici ma ingrijoreaza afirmatia din deschidere a lui Parvulescu: Doar că în spatele „luptei împotriva corupției“nu există nici un proiect pozitiv.
Trebuie sa fii extrem de intunecat in cele ale gandirii ca sa nu sesizezi ca lupta impotriva coruptiei este un proiect pozitiv in sine, nu are nevoie de nimic in spatele sau. Probabil principala problema in societatea noastra este coruptia endemica. Aceasta duce la risipirea de uriase resurse materiale prin risispirea bugetului public si cheltuieli extraordinare pentru afaceri (spaga fara de care nu poti face nicio afacere in Romania) precum si umane, prin neutilizarea oamenilor competenti, care sunt inlocuiti cu nulitati. Coruptia are un cost social cumplit si probabil Romania ar fi fost departe fara acest flagel.
Facand o comparatie cu realitatile din alte tari ale Europei, Romania, cu toate minusurile ei, este o „lume” suportabila pina in momentul in care ai de a face cu ceea ce se cheama generic „Statul”. Din acel moment devine un cosmar. Explicatia e simpla: coruptia generalizata.
Parvulescu lanseaza fumigene mult mai perverse pen’c-au tinta un segment mai putin permeabil la dejectiile trusturilor.
Obligatoriu de citit : Peter Levine – Nietzsche and the Modern Crisis of the Humanities , 11. A „Right” Nietzschean: Leo Strauss and his Followers .
in a letter Strauss wrote to Karl Lowith in May of 1933 :
Just because Germany has turned to the Right and has expelled us it simply does not follow that the principles of the Right are therefore to be rejected. On the contrary: only on the basis of principles of the Right—on the basis of fascist, authoritarian, imperial principles—is it
possible in a dignified manner, without the ridiculous and pitiful appeal to the ‘‘inalienable rights of man,’’ to protest against the nasty abomination [i.e., Nazism]. I read Caesar’s commentaries with deeper understanding, and I think about Virgil’s [exhortation]: Tu regere imperio . . . parcere subjectis et debellare superbos. [Roman) let this be your care, this your art; to rule over the nations and impose the ways of peace, to spare the underdog, and pull down the proud (Aeneid VI. 851).] There is no reason to prostrate oneself before crosses, including the cross of liberalism, so long as somewhere in the world a spark of the roman idea still glimmers.