Home » Cultura »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Ce a fost comunismul? Mesianism, ideologie, teroare

Vladimir Tismaneanu noiembrie 5, 2012 Cultura, Politica & Doctrine, Societate/Life
16 comentarii 2,205 Vizualizari

Dacă marxismul a fost cea mai importantă fantasmă filosofică a modernității, comunismul, descendentul acestuia, a fost cea mai însemnată rătăcire a secolului trecut. O sinteză tragică si grandioasă de milenarism politic și romantism revoluționar, comunismul a fost înainte de toate o utopie socială care a mobilizat, motivat și însuflețit reverii colective de salvare seculară. A substituit transcendența religioasă cu promisiunea unei izbăviri imanente. A oferit maselor rețete prefabricate simpliste și a oferit intelectualilor raționalizările de care au avut nevoie pentru a se angaja în acțiuni nesabuite. A fost, pentru a folosi formularea marelui istoric francez François Furet, o enormă iluzie entuziasmanta, o credință intoxicantă, fundamentată pe o pretenție scientistă.

În anii treizeci, în timpul perioadei considerate de W. H. Auden drept „un deceniu josnic si infam”, mulți au aderat la comunism pentru că au crezut în promisiunile sale internaționaliste, opunându-l barbariei fasciste. A propus un etos eroic și numeroși oameni au fost pregătiți să moară pentru acesta. Prea puțini au fost cei care au vrut să știe despre ororile Gulagului. Voința de a crede a triumfat în detrimentul voinței de a gandi rational, iar seducția a îngropat spiritul critic.

A te pune în slujba mișcării comuniste a însemnat, atât pentru oamenii de rând cât și pentru mandarinii intelectuali sofisticați, să iei partea umanismului împotriva obscurantismului rasist și naționalist. A fost o imensa amagire. Mai târziu, mitul și-a pierdut din strălucire/magnetism, în special după moartea lui Stalin; după „discursul secret” demistificator al lui Hrușciov; revoluția maghiară; ruptura sino-sovietică; Primăvara de la Praga; după aversiunea față de perioada Brejnev cu a sa osificare cinică a marxismului; și, după colapsul sistemic final în timpul revoluțiilor din 1989-1991. Așa cum accentuează editorii (Silvio Pons si Robert Service) în introducere, realizarea unui volum precum cel de față a confruntat autorii cu „tensiunea dintre două exigențe care nu puteau fi ignorate: condamnarea morală a crimelor în masă care au fost comise constant pe parcursul istoriei comunismului și înțelegerea istorică a comunismului însuși.”

Reflectarea acestei aventuri istorice extraordinare cu ale sale speranțe infinite, agonii și tribulații într-un singur volum este o imensă provocare. Trebuie așadar să apreciem efortul lui Silvio Pons, Robert Service și a excelenților lor colaboratori de a crea o enciclopedie a comunismului monumentală, impresionantă și într-adevăr exhaustivă. Volumul acoperă un întreg secol de ambiții și proiecte revoluționar-marxiste care sunt discutate la nivelul întregii planete. Este echilibrat, just, superb documentat și pertinent.

Biografiile principalilor lideri comuniști reprezintă o lectură captivantă. Desigur, anumite personalități lipsesc (de exemplu, „Pasionaria din Balcani”, înflăcărata stalinistă Ana Pauker sau președintele chilian socialist Salvador Allende), dar cele mai importante nume apar în volum, fiindu-le prezentat un trecut politic complet. Aceștia au fost fanaticii revoluțiilor mondiale imaginate de Lenin și Troțki atunci când cei doi au pus la cale preluarea puterii de către bolșevici în octombrie 1917. Putem citi despre Klement Gottwald, Rudolf Slansky, Antonin Novotny, Alexander Dubcek și Gustav Husak în Cehoslovacia; despre Boleslaw Bierut, Wladyslaw Gomulka și Wojciech Jaruzelski în Polonia; Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu în România; despre Matyas Rakosi, Imre Nagy și Janos Kadar în Ungaria. Biografia lui Mihail Gorbaciov, redactată de Archie Brown, este în mod particular clarificatoare și exemplar scrisă – un real ghid pentru destinul politic al lui Gorbaciov, dar și pentru concepția lui asupra lumii. În mod similar, portretele făcute de Robert Service lui Lenin și Troțki, biografia lui Nikita Hrușciov scrisă de William Taubman și articolul lui Silvo Pons despre Stalin sunt veritabile bijuterii de analiză sovietologică. Cititorul care nu are timpul necesar pentru lectura unor studii biografice detaliate poate găsi în volumul de față o documentare solidă, excelent argumentată.

Interesante articole tratează partidele comuniste din varii regiuni ale lumii. M-aș fi așteptat să găsesc analize separate despre influente partide comuniste din America Latină precum cel brazilian, chilian sau mexican. Secțiunea care abordează istoria Partidului Comunist Român, este realizată de regretatul istoric Florin Constantiniu. Deși este bogată în detalii ea nu oferă cititorului posibilitatea de înțelege cu adevărat cum a fost posibil ca o sectă politică minusculă să se transforme într-o organizație de masă și, în timpul perioadei Ceaușescu, într-un instrument docil al experimentului grotesc al comunismului dinastic.

Dominația comunismului a presupus înregimentarea ideologică. Teroarea a fost indispensabilă, dar regimurile leniniste au avut nevoie și de un simulacru de legitimitate. Aceasta a fost funcțiunea doctrinei oficiale, iar dicționarul acordă atenția cuvenită acestei dimensiuni cruciale. Odată ce ortodoxia a început să se erodeze, în special prin cu moartea lui Stalin, revizionismul marxist a formulat o viziune alternativă asupra emancipării umane. Grupuri de intelectuali precum „Școala de la Budapesta” sau „Praxis” în Iugoslavia au devenit voci ale ereziei și chiar ale apostaziei. Este surprinzător însă că nu există articole despre astfel de proiecte ale marxismului critic. Am fost în special mirat de absența unui articol despre cel mai influent revizionist marxist, care a fost atacat violent de ideologii de serviciu din Polonia, Leszek Kolakowski. De fapt, biografia lui Kolakowski este ea însăși o sinteză a dramei pe care dicționarul de față încearcă să o prezinte sintetic. Această omisiune este cu atât mai neașteptată în condițiile în care există un capitol erudit scris de Giuseppe Vacca despre Antonio Gramsci. Intrarea despre marxistul maghiar Georg Lukacs, scrisă de filozoful româno-francez Nicolas (Nicolae) Tertulian, este o evaluare informată a impactului acestui gânditor asupra marxismului occidental. Autorul însă nu reușește să explice atașamentul neabătut al lui Lukacs pentru bolșevism până la sfârșitul vieții.

Doresc să amintesc și articolele exemplare despre anticomunism și totalitarism (Abbott Gleason); comunismul francez (Marc Lazar); cultul personalității (E. A. Rees); fascism (Marco Palla); Gulag (Nicolas Werth); Adolf Hitler (Richard Overy); mesianism (Igal Halfin); primăvara de la Praga (Mark Kramer); Cursul Scurt de Istorie a PCUS (David Brandenberger). Articolul despre Brigăzile Internaționale (Gabriele Ranzato) este impresionant, dar conține informații eronate despre foști veterani care au devenit personaje proeminente ale regimurilor comuniste est europene (Milovan Djilas, Klement Gottwald și Enver Hoxha nu au luptat în Spania). Sunt articole foarte bune și despre oponenții intelectuali ai totalitarismului, de la Arthur Koestler și George Orwell la Jacek Kuron, Adam Michnik și Alexandr Sojenițîn. În concluzie, volumul de față este o remarcabilă realizare intelectuală, un veritabil instrument de cercetare, care va rămâne relevant mulți ani de acum încolo, indispensabil pentru toți cei care doresc să înțeleagă grandoarea și decăderea utopiei comuniste.

“A Dictionary of 20-th Century Communism”. Edited by Silvio Pons and Robert Service, 921 pp. (Princeton/Oxford: Princeton University Press, 2010), reviewed by Vladimir Tismaneanu in “International Affairs”, vol. 88, no. 5 (September 2012), pp. 1117-1119

(Traducere din limba engleză de Bogdan C. Iacob)

http://www.amazon.com/Dictionary-20th-Century-Communism-Silvio-Pons/dp/0691154295

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , ,



Currently there are "16 comments" on this Article:

  1. nae spune:

    In insiruirea cauzelor care au dus la pierderea stralucirii/magnetismului pentru comunism mentionati si “ruptura sino-sovietica”. Ati putea sa dati mai multe explicatii ?

    • Conflictul sino-sovietic a dus la destramarea mitului coeziunii miscarii comuniste mondiale. Ceea ce s-a naruit atunci a fost iluzia internationalismului socialist formulata in teza conform careia “ceea ce ne uneste este mai puternic decat ceea ce ne desparte”. Nu mai era vorba de o ruptura dintre o mega-putere comunista (URSS) si un stat relativ mic din Balcani (Iugoslavia), ci de o rivalitate soldata chiar cu ciocniri militare intre cele doua centre ale comunismului global (Moscova si Beijing).

  2. georges spune:

    buna dimineata,

    nu prea reiese daca aceasta carte este publicata si in Ro/editura.

    dar chiar si asa este un titlu care merita achizitionat din ceea ce scrieti pe aici. sunt curios cat de amanuntit este tratat fenomenul comunist in Asia: Vitenam, Laos, Cambodgia, Nepal.

    ajung prin UK luna asta si poate e mai usor de gasit.

  3. R.A.Muresan spune:

    Ma intreb, totusi, de ce tot efortul preventiv imens din ultimii douazeci si ceva de ani are ca rezultat un raspuns imunitar atit de anemic in fata unor atacuri atit de grave la adresa statului de drept. Caci, sa fim onesti, faptul ca mai avem inca stat de drept se datoreaza Europei, nu noua.

    Domnule Tismaneanu,

    Dati-mi voie sa spun ca felul in care descrieti comunismul este aproape exhaustiv. Pe de alta parte, stiu ca, desi atunci cind se intimpla sa cada prada comunismului, o societate e afectata de sus pina jos, aceasta nu se contamineaza in mod egal in toate segmentele sale. Intrebarea care mi se pare relevanta aici este daca colectivismul este inevitabil?
    Zilele astea vedem cum, datorita crizei, aproape ca intr-o lege fizica, redevine posibila tirania majoritatii. E de presupus ca daca-i vorba ca situatia sa degenereze, exista intotdeauna acel “point of no return”. Regimurile autoritare de dreapta au probleme in a constitui majoritati, puciul lui Hitler a fost unul prelungit si laborios, parca la limita legii, tocmai datorita majoritatilor firave. E drept ca Hitler a afirmat inca de la inceput ca telul sau este sa elimine toate celelalte partide: germanii insa nu au luat amenintarea in serios decit atunci cind era prea tirziu. Majoritatile comunismului, pe de alta parte, s-au constituit lesne mai mereu, promisiunea egalitarista raminind, pare-se, perpetuu tentanta. Mai mult, colectivismul poate trece usor in mentalul colectiv drept egalitate de sanse sau egalitate in fata legii, mai ales in societatile slab dezvoltate. In lume, aproape toate tarile cu trecut pauper au avut o faza comunista acuta.
    Era oare inevitabil comunismul in Romania? Odata amorsat colectivismul intr-o situatie de criza sociala sau economica majora, este manifestarea sa plenara inevitabila?
    Tulburator mi se pare totusi faptul ca intelectualii romani au fost neputinciosi in Romania de dupa razboi in fata comunismului. Ei au putut cel mult sa prevada dezastrul, si asta doar partial, insa nu l-au putut incetini, atenua, devia.
    Nu cumva, la pericolul comunist este expus orice stat intr-o perioada de criza generalizata? Nu cumva colectivismul este polimorf, iar instalarea sa se poate face prin scenarii variabile si din ce in ce mai greu recognoscibile odata cu trecerea timpului? Vedem bine acum ca la ideologia colectivista sint susceptibile inclusiv sistemele bancare, orientate prin excelenta spre profit, unde s-a vazut din plin tendinta programatica de disipare a responsabilitatii, si asta in conditiile in care ar fi trebuit sa avem de-a face mai degraba cu o disipare a riscului.
    Desi e interesant de stiut daca inclusiv state dezvoltate, cum ar fi Statele Unite sau Japonia (America e multietnica, Japonia nu), intr-o situatie de mare depresiune ar putea fi deturnate de comunism, pentru noi, nu asta e presant acum. Fiindca sintem noi insine din nou intr-o situatie in care doar citiva intelectuali de marca sint asezati de media de propaganda in opozitie artificiala cu politicienii si cu majoritatea.

    Ajung adesea prin birourile unor oameni importanti din mediul universitar si constat cu stupoare generalizarea obiceiului de a sta conectat on line la Antena3: Antena3 merge acum prin biroruri cam cum mergea pe vremuri radioul la sate. Sefi de servicii dar si personaje comune sint infratite parca de noua propaganda. Persoane dintre cele mai discrete in trecut in materie de politica vorbesc acum despre dictator daca nu de chior, despre “statul de drepti” al acestuia. Pot intelege de ce, printre ele sint fosti ofiteri pensionati, trecuti in invatamint pe posturi administrative sau didactice, si care acum citeva luni se alaturau celor ce strigau “iesi afara, javra ordinara”. Ceea ce ma frapeaza este ca regasesc in acest elan colectiv nu doar foarte multi oameni fara inclinatii sau aspiratii politice, dar inclusiv intelectuali respectabili sau onesti.
    Iata-ne din nou majoritar crestini in fata fostilor comunisti sau a urmasilor lor, avind din nou doar citiva intelectuali drept pavaza: nu avem foamete inca, dar sintem in plina framintare, nu mai sintem priviti ca invinsi de catre europeni, insa in Europa e din nou depresiune. Pina si seceta tine sa ne avertizeze parca in legatura cu o posibila recadere in neant.

  4. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Impulsul INIȚIAL al aderenței cvasi-fanatice la „renașterea comunistă” nu a fost generat de opoziția față de fascism, ci de prăbușirea întregului edificiu ideatic al vechii societăți (La belle epoque) prin catastrofa Primului Război Mondial. Mă auto-citez:

    „Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem ar fi: DE CE oamenii cei mai cei mai educaţi, cei mai puţin înclinaţi spre superficialitate, cei cărora prin tradiţie concetăţenii le încredinţaseră destinele lor, au fost tocmai cei care, paralizaţi de situaţie, nu au ştiut să acţioneze corect sacrificîndu-şi subiecţii într-un dezastru fără precedent ? De fapt distrugîndu-se pe sine !”

    Chiar și fascismo-nazismul a reprezentat TOT O REACȚIE la același eveniment. Ca să înțelegem mai bine amploarea fenomenului voi introduce un lung (cu scuzele de rigoare) citat din Jacques Le Goff.

    „Evenimentele care au marcat secolul XX nu se limitează la al Doilea Război Mondial, Holocaust, războaiele din Coreea sau din Vietnam… Evenimentul cel mai important… este războiul din 1914 – 1918. …să-l readucă în atenţia contemporanilor noştri care, deşi nu l-au trăit, au perceput, adesea inconştient, undele sale de şoc devastatoare pentru întregul secol XX.
    Războiul din 1914-1918 a reprezentat intrarea dezastruoasă în acest secol tragic. Nu numai din cauza înfiorătoarei dîre de morţi şi devastări pe care a lăsat-o în urmă, nu numai din cauza nedreptăţilor, frustrărilor şi germenilor de noi războaie pe care, după eşecul Păcii de la Versailles, acesta le-a lăsat moştenire europenilor şi altor popoare… dar şi din cauză că a dat naştere unei culturi a doliului, unei culturi a războiului, unei culturi a urii şi barbariei. Războiul din 1914-1918 a produs şi răspîndit în lume ororile şi nevrozele distrugătoare ale secolului XX. Tocmai acest lucru – şi numai acesta – a fost Marele Război.”

    Desigur că abordarea „marxist-leninistă” a acestei uriașe crize spirituale era mult mai elaborată decît fanfaronadele mussoliniene sau parăzile apocaliptice de pe Zeppelin Feld. Prin consecință și adepții primeia PĂREAU (inclusiv în proprii ochi) MULT mai „deștepți” decît CEILALȚI.

    DAR TOȚI ERAU COPIII PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL.

    Tocmai de aceea Stalin a intuit perfect (fără a conștientiza – nici nu avea capacitatea necesară) că răspîndirea comunismului în lume avea nevoie de o zguduire similară.

    Dle profesor, încă o dată scuze pentru lungimea comentariului.

    • JB spune:

      Hai dom’le zau…. Cum sa nu constientizeze Stalin dom’le?!? Fara nici o gluma, Stalin era un geniu. Nu in sens pozitiv dar era un geniu. Strategic si tactic a fost mult, mult peste contemporanii si adversarii lui.
      Ah, ca nu era prolific pe plan ideologic/teoretic la fel ca Trotsky sau Lenin asta e alta problema. Stalin era un taciturn si chiar daca ar fi avut pornirea de a spune ceva stia sa taca tactic. Se exprima fara inflorituri si nespeculativ, concis, laconic si direct.
      Cum bine spune cineva: probabil ca Stalin a fost cel mai fidel urmas al lui Lenin. A inteles ca ptr.a avea succes in scopurile hegemonice mondiale nu trebuie sa bata toba cit e ziua de mare precum Trotsky. A inteles foarte exact ca trebuie sa taca si sa se pregateasca.
      Degeaba Trotsky era sclipitor in conversatie si redutabil in duelurile la tribuna, degeaba scria bine. Practic, intr-o lupta cu un adversar pe masura (Stalin) a facut rahatu’ praf.
      Degeaba l-a intuit pe Stalin daca nu a fost in stare sa faca nimic.
      Stalin, in schimb, stia sa faca planuri pe termen lung, stia cum sa le puna in aplicare si cum sa le mascheze in altceva…. Astea nu sint lucruri de colea.

      daca nu ma credeti pe mine intrebati-l pe domn’ Tismaneanu. mi-e greu sa cred ca nu impartaseste aceeasi parere.
      numai bine!

  5. Vali spune:

    Până și slovenul Žižek, lacano-hegelian cu discurs și hermeneutică de stânga (radicală), dezghioacă Oroarea totalitarismelor apelând la imaginea Absolutului devenit, prin decret ideologic, un soi de conatus al Istoriei:

    But what about the Stalinist Communist mass killings? What about the extra-legal liquidations of the nameless millions? It is easy to see how these crimes were always justified by their own ersatz-god, a “god that failed” as Ignazio Silone, one of the great disappointed ex-Communists, called it: they had their own god, which is why everything was permitted to them.

    In other words, the same logic as that of religious violence applies here. Stalinist Communists do not perceive themselves as hedonist individualists abandoned to their freedom. Rather, they perceive themselves as instruments of historical progress, of a necessity which pushes humanity towards the “higher” stage of Communism – and it is this reference to their own Absolute (and to their privileged relationship to it) which permits them to do whatever they want.

    This is why, as soon as cracks appear in this ideological protective shield, the weight of what they did became unbearable to many individual Communists, since they have to confront their acts as their own, without any alibi in a higher Logic of History. This is why, after Khrushchev’s 1956 speech denouncing Stalin’s crimes, many cadres committed suicide: they did not learn anything new during that speech, all the facts were more or less known to them – they were simply deprived of the historical legitimization of their crimes in the Communist historical Absolute.

    Stalinism – and, to a greater extent, Fascism – adds another perverse twist to this logic: in order to justify their ruthless exercise of power and violence, they not only had to elevate their own role into that of an instrument of the Absolute, they also had to demonize their opponents, to portray them as corruption and decadence personified.

    For the Nazis, every phenomenon of depravity was immediately elevated into a symbol of Jewish degeneration, the continuity between financial speculation, anti-militarism, cultural modernism, sexual freedom and so on was immediately asserted, since they were all perceived as emanating from the same Jewish essence, the same half-invisible agency which secretly controlled society. Such a demonization had a precise strategic function: it justified the Nazis to do whatever they wanted, since against such an enemy, everything is permitted, because we live in a permanent state of emergency.

    (Slavoj Žižek – If there is a God, then anything is permitted, 2012)

    • Multumesc pentru interventie. Catastrofa n-a inceput cu Stalin, ci cu Lenin, ceea ce maestrul Zizek nu prea admite :) Tocmai de aceea este atat de importanta cartea lui Robert Gellately despre cei trei dictatori, Lenin, Stalin, Hitler:

      http://www.amazon.com/Lenin-Stalin-Hitler-Social-Catastrophe/dp/1400040051

      • Vali spune:

        Perfect adevărat. Cititorul curios va descoperi în opera lui Žižek atitudini, explorări și adagii amestecate. Pe alocuri, autorul aduce a ghiveci pervers: scrie tandru despre iacobinism și violență civică, pentru a veșteji lucid, trei paragrafe mai jos, mesianismul stalinist și optimismul istoric al Stângii utopice. Din câte aud, „colosul din Ljubljanaˮ nu e tocmai iubit de neo-comuniștii militanți, de ideologii revoluțiilor milenariste, într-un cuvânt, de garnitura pragmatică a Stângii ce-ar vrea să treacă la treabă. Are o sumedenie de fani confuzi, are și un public amator de comentariu flamboaiant și paradoxuri, în sfârșit, e urmărit de câțiva congeneri iluștri (Rancière, Badiou, Yannis Stavrakakis, Fredric Jameson, Ernesto Laclau ș.a.) Maestru? Spun, fără rezerve, “pas!ˮ :)

        Că e o inteligență luxuriantă, că practică un enciclopedism savuros, că e un abil dialectician – nu zic altfel. Însă acestui evantai de calități li se adaugă o zglobie iresponsabilitate, o volubilitate ghidușă în marginea Hecatombei politice (face glumițe, adesea, despre Gulag și Marea Epurare…). Or, să combini arderea-de-tot a inocenților cu micul tău antren balcanic e defect și de un infinit prost-gust. Pe scurt – o mârlănie.

  6. smaranda spune:

    Oamenii se nasc cu un ideal social pe care comunismul marxist il speculeaza oferindul in variante violente sau mai putin. Iluzia ramine pentru ca in fiecare om este o doza de naivitate. Dar dupa ce a-ti demontat toate formele de comunism nu va rascoleste intrebarea ca totusi cindva in viitor cind omul va fi eliberat de munca prin robotizare, comunismul va reapare ? moral va faceti datoria, punind sub lupa coliziunile sociale dar este oare suficient?

  7. Maria spune:

    Vă mărturisesc că articolul reluat aici şi imaginea de pe coperta cărţii, extrem de sugestivă, mi-au atras interesul asupra acestui dicţionar. Nu mă îndoiesc că va deveni un instrument esenţial de cercetare, în toate domeniile explorate de cei doi autori. Mă preocupă în mod deosebit ,,condamnarea morală a crimelor în masă care au fost comise constant pe parcursul istoriei comunismului ” (potrivit expresiei din introducere), privite dintr-o posibilă perspectivă comparativă şi în contextul istoric al comunismului.

  8. Alexandru Jecu spune:

    Curios lucru! Comunismul foloseste toata retorica democratiei! Si obtine o democratie pervertita. Cum e posibil? Cumva din cauza proastei calitati a individualitatilor? Acolo unde individualismul nu a avut o evolutie istorica comunismul a avut cel mai salbatic succes. Si ntot acolo sunt cele mai grele probleme post comunism.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)