Home » Cultura »Idei si solutii »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Civilizația, bunele maniere și regimul separațiilor (I)

Mihail Neamtu mai 8, 2011 Cultura, Idei si solutii, Opinie, Societate/Life
10 comentarii 5,092 Vizualizari

Instinctul depravării și nostalgia paradisului coexistă în sufletul fiecărui om. Modernitatea s-a născut pentru a relega într-un spațiu privat ambele propensiuni: atât exhibarea nerușinării, cât și celebrarea sacrului. Spațiul public devine, așadar, un context al negocierilor între valori şi cutume.

Mulţi observatori spun că România post-comunistă a devenit ograda tuturor obscenităţilor: un spaţiu al confuziilor morale, al amalgamării şi al derapajelor. La noi, bătălia între decenţă şi vulgaritate are un aspect sfâșietor și atinge câteodată proporții epice. După revoluţia culturală a Occidentului din 1968 şi asumînd experienţa comunistă dintre 1947-1989, nu e oare util să înţelegem cu ce anume am mai rămas din tezaurul civilizaţiei europene?

Pentru modernii clasici, educația acordată tinerilor – cu tot amestecul involuntar de instrucție formală, inerție a mentalităţilor, prejudecată tribală sau reflex comunitar – are drept scop „procesul civilizaţiei”. Într-un studiu devenit celebru, sociologul Norbert Elias (1897-1990) a arătat modul în care, în Europa post-medievală, ţări precum Franţa, Germania şi Anglia au impus normele sublimării tuturor pornirilor josnice de care suntem îndeobşte în stare.

Manualele de bună purtare (cele care prevăd folosirea batistei, corecta aşezare la masă ori chiar atenţia pentru piepten, deci grija faţă de coafură) n-au apărut de nicăieri. Invitaţie la cunoaşterea de sine? Indicator al condiţiei sociale a individului? Mecanism de control? Măsurînd toate acestea laolată şi chiar mai mult decât atât, respectul pentru etichetă a revoluţionat lumea occidentală.

Proiectul de îmblânzire a naturii umane are, desigur, rădăcini în conceptele greceşti de paideia şi politeia, preluate de marii educatori creştini ai Antichităţii (vezi importanţa regulilor în comunităţile fondate de Sf. Vasile cel Mare, Augustin de Hippona sau Sf. Benedict al Nursiei). Iată două exemple dintr-un manual de instrucţie monahală datînd din secolul IV: „Şezînd tu cu fraţii, de-ţi vine vreo flegmă, să nu o scuipi înaintea lor” şi „bînd apă să nu laşi gâtlejul tău să gâlgâie”. Distincţia între judecata publică (oferită prin predici) şi terapia privată (oferită prin spovedanie) ori diferenţierea între dimensiunea universalistă a evanghelizării şi caracterul mistagogic (sau chiar esoteric) al aproprierii credinţei – toate acestea scot la iveală discernământul ca virtute centrală a civilizaţiei creştine.

Prin alfabetizarea la scară largă și înălțarea prestigiului școlii, modernitatea nuanţează şi generalizează această separaţie între domeniul public şi sfera strict privată. Elias sesizează „mişcarea de răspândire a comportamentului aristocratic de curte, tendinţa aristocraţiei de curte de a asimila elemente din alte straturi, de a le coloniza” (Elias, Procesul…, Iași, 2002, p. 66). Burghezia și membrii stărilor intermediare deprind fascinația pentru sinteza dintre cultură și civilizație. Politețea se manifestă ca habitus – un fel de natură secundă specifică omului educat, proprie așadar insului învățat să distingă între rușine și nerușinare, între exterioritate și interioritate. Copilul bine-crescut știe cum să vorbească. El stăpânește modalitățile de adresare, simte limitele umorului și intuiește momentul oportun pentru tăcere.

Concomitent, modernitatea aplică reforma regimului politic prin separaţia puterilor: revoluţia constituţională a secolelor XVII-XVIII nu mai permite ca acelaşi om să fie – simultan – legiuitor, executor şi judecător al legii. Prevenirea tiraniei cere, pentru John Locke (Două tratate despre guvernare 2.13.151) sau baronul Montesquieu (Spiritul legilor 11.6), despărţirea atributelor. Critica nepotismului n-ar fi posibilă în absenţa acestor prevederi care consfinţesc despărţirea de absolutismul monarhic. La fel, în ordine epistemologică, cele trei Critici ale lui Immanuel Kant separă facultățile de cunoaștere (a adevărului, a binelui, a frumosului), trasînd idealul specializării științifice în Universitatea humboldtiană. Ordinea diurnă a raţionalităţii va găsi antidotul romantic în fascinaţia nocturnă pentru fuziunea regnurilor, atracţia spre magie şi erotism indistinct.

Nu s-ar putea spune că republicanismul devine agentul intrinsec al civilizării câtă vreme aristocraţia europeană a continuat să investească masiv în cultură (teatre, biblioteci, pinacoteci). Rafinamentul membrilor curţii, respectul pentru ceremonial, atenţia pentru arta conversaţiei şi obligaţia nobilimii de-a perpetua o veche tradiţie conduc la triumful ideii de „bune maniere” în raport cu vechea „simplitate”. Romanele englezești ne ajută să identificăm „complexitatea” urbană în raport cu „rusticitatea” mediului rural. Manners Makyth Man – iată sloganul sub care se aşează comunitatea academică de la New College School, Oxford.

Când pedante, când foarte exigente, aceste reguli de comportament fac din întâlnirea între prieteni sau străini nu doar un eveniment suportabil, ci o experienţă agreabilă.

Culturile tradiţionale plecau de la separaţia radicală între pur şi impur – o distincție fundamentală nu doar pentru experiența domestică a conlocuirii. Civilizaţia europeană dezvoltă această intuiţie şi avansează binomul: cuviincios versus obraznic. Gustul devine, ca atare, subiect de dispută între filozofi: e vorba de un simţ înnăscut (cum ar fi încântarea ochiului în fața unei cascade de apă)? Se dobândeşte oare stilul printr-o disciplină aparte? Cât se obține prin imitare, cât prin acumulare?

(va urma)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , ,



Currently there are "10 comments" on this Article:

  1. lazar spune:

    lipsa comentariilor imi provoaca o mare tristete!
    mai multe ar fi dovedit ca mai exista preocupare pentru “”cine are si cine nu are 7 ani de acasa”" si nu numai.

  2. doru spune:

    Ma intreb care e istoria bunelor maniere la noi?
    Banuiesc ca austriecii au adus noi standarde in Bucovina si Transilvania (din Oltenia au plecat dupa nici 20 de ani…)
    Cit de mult ne lipseste comunitatea germana cu simtul ei pentru curatenie si punctualitate…

  3. Dan Popa spune:

    aceste coduri de conduita ar trebui introduse in sistemul de educatie national incepand cel putin cu clasele primare daca nu cu gradinita.bunul simt a fost o calitate a bunicilor nostri inainte de comunism iar regulile de buna purtare erau obligatorii intr-o comunitate,pilonul principal fiind biserica.astazi biserica,preoti in marea lor majoritate corupti,fara moralitatea care o caracteriza si prin lipsa harului la marea lor majoritate ,exemplele de colaborare cu securitatea si darile din ce in ce mai mari puse pe credinciosi ne face pe noi parinti de copii sa nu mai putem sa aducem argumente pentru trimiterea lor la biserica.mai sant cei sapte ani de acasa care devin ai bonei ori ai creselor ori ai gradinitelor private, pentru ca noi umblam dupa painea de zi cu zi, iar cand ajungem acasa nu mai avem rabdarea necesara si uite asa ne pomenim cu copii mari si cu carente majore in educatia lor.

  4. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Dincolo de educatie exista un bun simt nativ (adica de la Dumnezeu). Am cunoscut persoane impecabile cu foarte putina scoala (una chiar analfabeta). Poate nu stiau prea bine cum se soarbe din lingura dar altfel nu aveai ce sa le reprosezi. Nenorocirea este ca “societatea socialista multilateral dezvoltata” a promovat si impus mirlania la toate nivelurile, Ceasca fiind exemplul perfect si suprem.

    Confucius spunea “Politetea este podoaba sufletului”. Dar atunci cind n-ai ce impodobi ?

  5. n.dumiritu spune:

    Dati-mi voie sa va fac o marturisire. Stiu, e socotit o impolitete sa dai buzna si sa te confesezi, dar va solicit clementa in privinta manierelor mele si, totodata, atentia intr-o chestiune care ne atinge pe toti.
    Chiar inainte sa intru in anii mei 20, am fost foarte furios pe regulile de adresare politicoasa la care trebuia sa ma conformez. Nu-mi statea in fire sa fiu ireverentios, pina atunci ma supusesem conventiei in mod mecanic si fara sa ma preocupe. Trei lucruri mi-au schimbat aceasta stare de fericita indiferenta:

    a) constientizarea faptului ca politetea standard stinghereste familiaritatea si apropierea. Tinar fiind, este obligatoriu sa te adresezi cu pers. a II-a plural unei pers.in virsta necunoscute, sa zicem, in timp ce acela isi ia cu usurinta libertatea sa te tutuiasca, fie ca sa nu para scortos si distant, fie pt.ca socoteste ca nu te califici ca sa ti se adreseze cu acea politete standard. Va asigur ca constientizarea unei asemenea stari de lucruri, cu tot cu fatalitatea aferenta, creaza un viguros sentiment de frustrare si de furie in mintea unui tinar pentru ca nu-ti ramine altceva de facut decit sa te supui, pentru ca ti se acreste sa vezi ca alalalt nu se sinchiseste sa faca efortul pe care-l faci tu, pentru ca pricepi ca tu esti captiv in conventie in vreme ce celalalt este liber si chiar invitat s-o incalce.

    b) intuirea a ceea ce face fastidios a te adresa standard politicos in limba noastra. Sa zabovim un pic aici. Pina nu demult, ai nostri mosi-stramosi se interpelau curtenitor simplu, cu “domnia ta”. Domnitorului sau boierului ii ziceau “Maria ta”, preotului “sfintia ta” (cu doza de anticipare optimista), chiar si tatalui ceresc i se adresau la singular(“Tu, Doamne”). Asa cum se intimpla intotdeauna cind ceva sanatos si simplu iti este luat si pervertit si apoi iti este restituit ca sa te imbolnaveasca de nervi, acel “domnia ta”, din care a derivat si mai caldul “dumneata” (cu familiarul “mata”), a fost socotit nepotrivit si inlocuit cu “dumneavoastra” si cu pers.a II-a plural. Este posibil ca inventia asta sa fi luat nastere in vreun birou functionaresc, ca sa exprime sintetic (si la noi cote nemaiatinse) subordonarea fara cricnire, omagierea, supusenia si flateria (“domnia voastra”) cu care trebuie sa te adresezi superiorului, iar superiorului i-a placut si a facut-o norma. Cine naiba o fi avut ideea asta de lua o formula de adresare oficiala (si care transpira slugarnicie) si s-o bage in uz curent intre megiesii de pe strada? Probabil ca dupa functionari au contribuit politicienii si ziaristii. Este posibil ca acest “dumneavoastra” rebarbativ, pe care sintem obligati sa-l ciripim in semn de buna crestere pina ni se scrinteste limba, a fost la origine auto-marcarea apasata cu fierul incins pe limba a birocratului dispus sa-si indoaie oricit spinarea. De ce nu a fost vreo opozitie? Poate pentru ca nu pretuim franchetea si egalitatea si simplitatea, poate pt.ca a fost o vreme (si poate inca mai este) in care adoptam fara discernamint orice formalisme la moda si le mai adaugam si o tusa timpa – contributia nostra.

    c) o apropiere ca invatacel de unele limbi straine. Ati observat cit de fireasca vine adresarea politicoasa in alte limbi? Pronumele de politete este, in limbile raspindite, un cuvint cu pronuntare scurta (fonetic: iu-eng, vu-fr., vî-rus., lei-it., usted-sp., zi-ge. etc.), iar verbul se declina (a II-a plural in fr.si rus., a III-a singular in it., sp.) intr-o terminatie aproape de pers.a II-a sing., nemaivorbind ca in engleza nu este pronume special si nu se declina in functie de pers. In romana ai de rostit mereu “dumneavoastra …aţi, dumneavoastra …eţi”. Pina zici tu “dumneavoastra”, un altul a rostit de cinci ori “vu”, de exemplu. Pentru adresarea cu deferenta catre un inalt functionar, in unele limbi se folosesc cuvinte specifice (Ella-it., Ustedes-sp.), deci ai si distinctia intre politetea excesiv de formala si politetea obisnuita. Preferinta mea este pentru cea italiana.

    “Dumneavoastra” poate servi bine pe hirtie cind te adresezi unui oficial, dar in vorbire ne chinuie, ne stinjeneste comunicarea, produce efecte nedorite cum ar fi condescendenta si artificialitate.

    Va multumesc daca ati avut rabdare sa cititi toata enervarea mea. Mai permiteti-mi sa citez un autor celebru, care zice asa: “Ever note, Lucilius, when love begins to sicken and decay, it useth an enforced ceremony. There are no tricks in plain and simple faith.”

  6. Cristina Br spune:

    Consider ca bunul-simt se invata.
    Inca de mic, copilul ia drept model parintele. Ceea ce face parintele, pentru copil inseamna normalitate. Daca parintii nu au bun-simt, nici fiul nu-l v a avea.
    Pe de alta parte, societatea influenteaza comportamentul fiecaruia. Mass-media promoveaza obraznicia, nesimtirea si non-valorile. De ce? Pentru ca se vinde!
    Asadar, bunul-simt e legat de gradul de cultura.

  7. Alexandra M spune:

    Iata un articol ce raspunde la “framantarile” mele de cateva luni incoace. De ce “framantari”? Pentru ca sunt mama unui baietel de aproape 3 ani pe care ma straduiesc sa il educ in spiritul politetii si al bunelor maniere dar constat ca e tot mai greu pentru ca lumea exterioara ameninta tot ceea ce eu incerc sa il invat.
    Eu ii spun sa dea “buna ziua” oamenilor mai in varsta si sa le spuna “domnule/doamna” si ei spun “lasa, e ok daca imi spune pe numele mic si ma saluta cu sau “. Si atunci, daca eu ca mama incerc sa il invat sa fie politicos, si restul lumii ii spune ca nu e necesar, cum va intelege copilul meu cand va creste mai mare care sunt limitele de buna crestere? Nu voi fi eu cea care il tot “enerveaza” cu lucruri pt el inutile? Si nu voi fi ceelalti “cool” si “misto” daca ii vor permite lucrurile care nu i-au fost permise acasa?
    Evident ca nu voi renunta sa incerc sa il invat sa fie politicos si sa se comporte frumos in societate, dar in ultima vreme sunt tot mai constienta de lipsa de politete si bun simt care exista in lumea care ne inconjoara. Si mi-e teama ca duc o batalie pe care pana la urma am sa o pierd (cea cu societatea, nu cea cu fiul meu).

  8. Andrei spune:

    Toate aceste reguli de bune maniere au avantajul de ne face sa ne respectal unul pe celalalt.
    Dezavantajul este ca orice regula in plus iti inhiba spiritul creativ…

    Totusi ce te faci cand tu esti o pesoana cu mult bun simt dar cei din jur nu sunt?

  9. Robert B. spune:

    Multumesc domnului Mihail Neamtu pentru acest articol foarte interesant. As fi curios pe mai departe de legaturile care exista intre politete si obiceiuri–”politetea se manifesta ca habitus” Daca intr-adevar este ca o natura secunda, atunci capata dimensiunile unui procedeu spiritual. Intr-adevar ar fi interesant de studiat, in cultura Indiana, chiar din preambulul Upanishadelor invatam sa avem grija la ce gandim, pentru ca va deveni cuvant, si cuvantul devine actiune si actiune obicei si obiceiul destin. Astfel cred ca politetea se leaga de cele mai vechi culturi ca si o modalitate de purificare–de distinctie intre bine si rau, de elevare catre Dumnezeu. Astept cu nerabdare partea II.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihail Neamțu


Mihail Neamtu

Intelectual public și antreprenor român. Între 2012 și 2015, a fost președintele partidului Noua Republică. Doctor al Universității din Londra (2008). Ultima publicație: C... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)