Home » Analize »Cultura »Economie »Sinteze » Citesti:

Criza datoriei externe a Romaniei (1980-1985)

Petre Opris octombrie 3, 2016 Analize, Cultura, Economie, Sinteze
99 comentarii 6,338 Vizualizari

În luna mai 1980, într-o şedinţă a Comitetului Central al P.C.R., Nicolae Ceauşescu a amintit despre „numeroasele neajunsuri şi rămâneri în urmă” din economia românească. Cu acel prilej, liderul suprem al partidului a recunoscut faptul că 69% din datoriile în valută ale României erau către creditorii comerciali (împrumuturi pe termen scurt, cu dobândă mai mare decât în cazul celor guvernamentale) şi circa 43% din datoriile comerciale ale României deveneau scadente în mai puţin de un an. Cauza principală a acelei situaţii era creşterea continuă a deficitului comercial, generată de micşorarea unor exporturi româneşti agricole şi de produse finite către Occident, atât ca valoare, cât şi din punct de vedere cantitativ, pe fondul scăderii calităţii produselor româneşti fabricate. În acelaşi timp, valoarea şi cantitatea materiilor prime importate a înregistrat o creştere semnificativă. În acel moment era evident faptul că România se îndrepta către o criză economică asemănătoare cu cea din Polonia.

Pentru a face faţă situaţiei de criză, Nicolae Ceauşescu a încercat să obţină sprijinul statelor membre ale C.A.E.R., dorind să intensifice schimburile comerciale cu acele ţări pentru a primi combustibil şi materii prime la preţuri mai scăzute. Totodată, pentru a acoperi o parte din deficitul comercial, autorităţile de la Bucureşti au apelat în iunie 1980 la un nou împrumut extern provenit din surse guvernamentale, fapt ce a generat o serie de întrebări din partea creditorilor principali ai României. Drept urmare, autorităţile române s-au văzut nevoite să pună la dispoziţia reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional (F.M.I.) o serie de date privind operaţiile financiare guvernamentale româneşti şi situaţia balanţei de plăţi externe a ţării.[1] După verificarea bonităţii lor, autorităţile de la Bucureşti au obţinut aprobarea pentru a începe negocierile în scopul încheierii unui acord stand-by cu F.M.I., în valoare de 1,5 miliarde dolari, valabil pe o perioadă de trei ani, evitându-se pe moment intrarea ţării în incapacitate de plată. În schimbul fondurilor pe care le obţineau imediat, precum şi a creditului stand-by care urma să fie acordat de către F.M.I., reprezentanţii României s-au angajat să plătească la timp toate datoriile externe restante şi să reducă într-un mod semnificativ deficitul comercial al ţării.

În paralel cu discuţiile purtate cu reprezentanţii F.M.I., autorităţile române au întreprins demersuri pentru a primi de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (Banca Mondială), în perioada 1980-1981, patru împrumuturi în valoare totală de 325 milioane de dolari, pentru realizarea unor proiecte economice pe termen lung referitoare la transporturi, irigaţii, şeptel şi producţia de fructe, precum şi un împrumut pentru proiectul Canalului Dunăre – Marea Neagră.

Agravarea tensiunilor sociale din Polonia şi apariţia amplelor manifestaţii de protest ale muncitorilor polonezi în a doua parte a lunii august 1980 au sporit tensiunile de la Bucureşti. Brusc, la 9 septembrie 1980, Nicolae Ceauşescu a anunţat modificarea bugetului de stat pe anul 1980, micşorând cu 2 miliarde de lei suma destinată apărării naţionale şi cu 4 miliarde de lei cheltuielile administrative ale statului, cu scopul de a creşte fondurile destinate îmbunătăţirii nivelului de trai al populaţiei.

În martie 1981, generalul Wojciech Jaruzelski a anunţat că Polonia nu mai poate achita ratele şi dobânzile la împrumuturile externe primite în anii anteriori şi a solicitat o reeşalonare a acestora. Pentru a evita apariţia în România a crizei de autoritate, grevelor şi mişcărilor anticomuniste de protest din Polonia, guvernul de la Bucureşti i-a rugat la 3 noiembrie 1981 pe principalii săi creditori externi să accepte o amânare cu până la şase luni a achitării ratelor la împrumuturile primite de statul român – în condiţiile în care băncile occidentale evitau să acorde credite noi autorităţilor române. Atunci au intervenit şi reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional. Aceştia au rugat insistent guvernul de la Bucureşti să iniţieze discuţii cu principalii creditori în scopul reeşalonării datoriei externe a ţării, care ajunsese la sfârşitul anului 1981 la 11,4 miliarde de dolari. Nicolae Ceauşescu a acceptat în cele din urmă sfatul respectiv şi, la începutul lunii ianuarie 1982, au sosit la Bucureşti reprezentanţii a nouă bănci occidentale. Prima rundă de negocieri s-a purtat până la 29 ianuarie 1982 şi s-a ajuns la un acord de principiu privind amânarea cu 18 luni a achitării a 4 miliarde de dolari, această sumă fiind doar o parte din datoria externă a României.

La 28 iulie 1982, negociatorii „Clubului de la Paris” (care reprezentau 15 state creditoare) au acceptat să amâne cu trei ani achitarea a 80% din ratele scadente, neplătite de România în 1981 şi 1982 – circa 400 milioane de dolari (bani primiţi după încheierea unor acorduri de împrumut pe termen mediu şi lung). Potrivit celor convenite, în martie 1983 guvernul român trebuia să achite 20% din suma datoriilor scadente în anul 1981, iar restul sumelor urmau să fie achitate în şapte tranşe bianuale, începând din 1985. La 7 decembrie 1982, autorităţile române au finalizat negocierile şi cu reprezentanţii unor bănci comerciale şi furnizori comerciali, pentru a reeşalona scadenţele de plată ale României faţă de aceştia (1,7 miliarde de dolari), acceptându-se formula agreată în vara aceluiaşi an de „Clubul de la Paris”.

România a înregistrat în anul 1982 un surplus comercial de 1,5 miliarde de dolari prin reducerea cu 45% a importurilor de mărfuri provenite din Occident. Astfel, importurile de produse din R.F.G. au scăzut cu 40% faţă de nivelul înregistrat în 1981, în timp ce exporturile româneşti în R.F.G. au scăzut cu numai 9%. În acelaşi an, importurile provenite din Austria au scăzut cu 28% faţă de anul precedent.

Balanţa comercială externă a României a înregistrat în 1983 un nou excedent, evaluat la aproximativ 2,2 miliarde dolari. Surplusul respectiv a fost obţinut prin reducerea în continuare a importurilor de produse provenite din Occident şi o scădere mult mai redusă a exporturilor româneşti în statele capitaliste dezvoltate. De exemplu, în prima jumătate a acelui an, importurile româneşti de mărfuri care proveneau din Austria s-au micşorat cu 50% faţă de nivelul înregistrat în 1982.

Ca urmare a reducerii semnificative a deficitului comercial al României în anii 1981-1982, Nicolae Ceauşescu a propus în ianuarie 1983, atât reprezentanţilor „Clubului de la Paris”, cât şi creditorilor comerciali (circa 200 de bănci comerciale), modificarea graficului de eşalonare a datoriei externe a României, pentru restituirea accelerată şi în totalitate a acesteia. Datorită apariţiei unui excedent important în balanţa de plăţi externe a ţării în anii 1982-1983, Nicolae Ceauşescu a hotărât în luna februarie 1984 ca România să nu mai primească ultima tranşă de împrumut din cadrul acordului stand-by încheiat cu F.M.I. şi să achite în mod accelerat o parte din datoria externă a României.

Pentru a înţelege situaţia în care se afla economia românească în acel moment, este necesar să amintim principalele probleme înregistrate în anii ’70 – consemnate chiar de către autorităţile de la Bucureşti. De exemplu, Ştefan Bîrlea (adjunct al şefului Secţiei Cancelarie a C.C. al P.C.R.) a trimis la 11 aprilie 1974 Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. o „Notă privind raportul de activitate de control financiar-bancar pe anul 1973 al Curţii Superioare de Control”. În documentul respectiv au fost prezentate cauzele unor eşecuri înregistrate în 1973, astfel: „corelarea necorespunzătoare a normativelor financiare pe trimestre cu sarcinile de plan, imobilizări de stocuri supranormative prin nerealizarea producţiei planificate, depăşirea nivelului planificat al cheltuielilor la 1000 lei producţie marfă, precum şi conducerii necorespunzătoare a activităţii economice şi financiare a unor unităţi [...] pregătirii necorespunzătoare a lucrărilor de investiţii, abaterilor de la disciplina financiară şi de plan, proasta gospodărire a şantierelor, lipsei de eficienţă în utilizarea unor fonduri, precum şi neajunsurilor în activitatea de control financiar”.

Practic, în anii ’70, întreprinderile româneşti au apelat constant la credite bancare pentru a-şi îndeplini planurile economice. Din păcate, eficienţa scăzută a acestora şi inexistenţa unor motivaţii credibile pentru ţăranii români – deveniţi, peste noapte, lucrători atei în uzinele construite cu ajutorul creditelor oferite atât de URSS, cât şi de statele occidentale – au condus, pe termen mediu, la deteriorarea nivelului de trai al populaţiei. Pe un asemenea fond, dezvoltarea cultului personalităţii şi concentrarea puterii politice, economice, legislative şi militare în jurul lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu au generat o schizofrenie generală, oamenii simpli fiind tentaţi să utilizeze permanent un standard dublu în discuţiile cu semenii lor. Pe de-o parte, în dialogurile cu persoane apropiate (membrii familiei, prieteni) erau exprimate în mod deschis problemele cu care se confruntau în viaţa de zi cu zi şi se comenta despre tensiunile pe care le generau autorităţile comuniste. Pe de altă parte, în adunările publice, precum şi în relaţiile oficiale se utiliza celebrul „limbaj de lemn”. Fiecare cetăţean român, indiferent de vârstă, sex şi origine socială, era nevoit să se implice într-un adevărat ritual, cel puţin prin frazele pe care erau nevoiţi să le rostească întru slava cuplului prezidenţial şi a doctrinei pe care o propovăduiau nomenclaturiştii Partidului Comunist Român. Rămâne, în continuare, un mister cum au ajuns comuniştii români din perioada interbelică să-şi însuşească un ritual, altul decât cel al Bisericii Ortodoxe din România, pentru ca, apoi, să impună cu obstinaţie, ca adevăr suprem, ateismului ştiinţific. Comunismul românesc a fost o religie îndreptată împotriva creştinismului neamului românesc? În cazul în care răspunsul este afirmativ, cine era liderul acestei religii, cine era cel care nega existenţa lui Dumnezeu şi a lui Isus Hristos? Dintr-o dată, propagandiştii P.M.R./P.C.R. au transformat un biet muritor într-un Demiurg Roşu al unei ţări. Acesta a fost sanctificat încă din timpul vieţii sale de către membrii sectei din care făcea parte.

Revenind la tema economică, ne-am propus să analizăm şi un exemplu extras dintr-un document oficial, pentru a înţelege modul în care Nicolae Ceauşescu dorea să fie aplicate ideile sale privind mutarea forţei de muncă în diferite sectoare ale economiei româneşti. Astfel, în şedinţa Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din 8 noiembrie 1985, el a declarat, iritat, astfel: „Dacă nu ai sfeclă de zahăr, faci aşa: închizi fabrica două săptămâni, îţi faci depozit de sfeclă şi îi dai drumul când ai sfeclă suficientă ca fabrica să poată lucra la întreaga capacitate. Dacă ai terminat sfecla, o închizi. Fabricile de zahăr nu trebuie să lucreze neapărat 3 luni de zile. Unde scrie asta, că trebuie să lucreze la jumătate din capacitate? Trebuie să te învăţ eu cum să conduci o fabrică? Aşa s-a lucrat de când există fabricile de zahăr. Îţi faci depozit de sfeclă şi când ai terminat sfecla de zahăr, închizi fabrica. Dacă ai sfeclă pentru o lună de zile, lucrezi numai o lună de zile, nu să ţii fabrica 3 luni de zile. Închizi şi trimiţi oamenii în altă parte. De când există fabrici de zahăr aşa s-a lucrat în România şi aşa se lucrează în toată lumea. La fel la fabricile de ulei”.

Ordinul lui Nicolae Ceauşescu – referitor la închiderea fabricilor şi redirecţionarea muncitorilor către alte întreprinderi, în cazul în care acestea nu aveau materii prime necesare activităţilor productive – putea genera tensiuni sociale de amploare şi manifestaţii de protest ale celor care lucrau în fabricile vizate. Dacă s-ar fi aplicat întocmai ideea liderului suprem al P.C.R., cetăţenii României s-ar fi văzut obligaţi să îşi schimbe foarte des locurile de muncă, deplasându-se uneori într-o altă localitate decât cea de domiciliu pentru a lucra mai multe săptămâni, luni sau ani într-o altă întreprindere – fără nici un fel de ajutor din partea statului.

O migraţie pompieristică/militarizată a forţei de muncă – impusă de Nicolae Ceauşescu pentru a demonstra că sistemul ideologic comunist din România era superior celui capitalist – ar fi putut bulversa sistemul centralizat de conducere a activităţilor economice. Mai mult decât atât, în acel context, o serie de directori şi-ar fi pierdut temporar sau definitiv salariaţii, fapt ce punea în pericol chiar existenţa propriilor locuri de muncă. Iar în comunism, achitarea de către stat a unui ajutor de şomaj, indiferent de persoana în cauză, constituia o blasfemie ideologică.

Interesant de remarcat este şi faptul că ideea migrării forţate a cetăţenilor ţării, pentru a acoperi deficitul de forţă de muncă în anumite sectoare economice, nu a fost inventată şi aplicată pentru prima dată în România de Nicolae Ceauşescu. Predecesorul său, Gheorghe Gheorghiu-Dej, a avut o concepţie identică, pe care a exprimat-o la reuniunea din 7 martie 1953 a Biroului Politic al C.C. al P.M.R. în felul următor: „Ne-am hotărât să facem un plan de măsuri pentru a trimite un număr de oameni bine calificaţi la centrele mecanice şi S.M.T.-uri, mecanici mecanizatori şi alte profesii pentru a asigura un cadru calificat care să asigure atât reparaţiile generale, cât şi întreţinerea parcului de maşini.

Anul ce vine vor fi dotate din ce în ce mai mult cu cele necesare SMT-urilor şi centrelor mecanice.

Vor creşte numărul S.M.T.-urilor şi a centrelor mecanice, iar altele se vor lărgi.

15.000-16.000 de oameni pe care îi vom trimite din întreprinderi, maiştri, oameni bine calificaţi, ei trebuie să se stabilească în jurul S.M.T.-ului, în jurul centrului mecanic. Noi probabil nu avem condiţii pentru cazarea a 15-16.000 de oameni aşa cum le-a[u] avut în localităţile de unde au plecat şi unde au condiţii mai bune, au copii la şcoală etc.

Vor fi o serie de greutăţi pentru că acolo se va duce aproape în câmp deschis şi totuşi este aşa plăcut să lucrezi la S.M.T. şi la centrele mecanice. De aceea trebuie ca într-adevăr să le facem plăcută această muncă.

Depinde de comitetele regionale, orăşeneşti şi raionale să le facă plăcută această treabă, să le arate importanţa deosebită pe care o va avea activitatea lor la acest S.M.T. şi centre mecanice. Să-i facă aşa încât ei să meargă cu entuziasm ca să muncească acolo, cu atât mai mult cu cât scoaterea din întreprinderi şi trimiterea la centrele mecanice, ei vor pleca cu drepturile care le au în întreprinderile respective. A nu micşora interesele lor, a nu da prilej să se discute că la S.M.T. câştigă mai puţin. Aceasta desigur va fi un timp până ce se va reglementa situaţia lor din punct de vedere a veniturilor.

Pe lângă aceasta, acolo trebuie neapărat să le găsim posibilităţi de cazare, până ce vom începe, chiar în cursul acestui an, să construim locuinţe pentru ei.

Vom pune această sarcină Comitetului [de] construcţii să ne prezinte model de locuinţe care nu cer multă vreme sau nu cer o temelie de beton armat. Să le asigurăm să-şi aducă lucrurile lor, să lichideze tot ce a avut în localitatea de unde a plecat, iar cei care au copii la şcoală să-şi menţină locuinţa şi în oraşul de unde a plecat. Aceasta va trebui făcut în decurs de un an. În cursul anului 1954 să fie aşezaţi şi stabiliţi la locurile lor de muncă[2].

În opinia noastră, atât Gheorghe Gheorghiu-Dej, cât şi Nicolae Ceauşescu au greşit fundamental atunci când au considerat că românii muncesc din conştiinţă pentru proprii lor semeni. Ideea teoreticienilor comunismului, utopică, preluată forţat din Uniunea Sovietică şi aplicată în România timp de patru decenii şi jumătate, a condus la alcătuirea şi menţinerea unui sistem centralizat de conducere, coordonare şi control a activităţilor economice. Încercările repetate de perfecţionare a acestuia, propuse şi aplicate de Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu şi subordonaţii lor, au evidenţiat în mod permanent lipsa de flexibilitate a sistemului economic de tip comunist, iar apelurile la conştiinţa oamenilor s-au clamat şi impus în mod constant de propagandiştii P.M.R/P.C.R., în locul unor instrumente simple, clare şi precise de cointeresare materială a cetăţenilor (instrumente care ar fi avut ca scop perfecţionarea profesională şi, eventual, schimbarea treptată a unor locuri de muncă existente la un moment dat). În acest fel, în România, ca şi în alte state comuniste, autorităţile politice au negat existenţa dorinţelor legitime ale cetăţenilor, altele decât cele recunoscute de către cei care s-au aflat în mod efemer la conducerea ţării.

Un exemplu elocvent privind dezinteresul românilor pentru muncă îl putem observa într-un document din primăvara anului 1989. Astfel, la şedinţa din 5 mai 1989 a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., Nicolae Ceauşescu a fost foarte nemulţumit de faptul că 32 de utilaje pentru realizarea cutiilor de viteză, livrate de I.M.U.A. Bucureşti, nu funcţionau la uzinele de automobile de la Craiova şi Colibaşi. Exasperat de situaţie, liderul P.C.R. a declarat astfel: „Dacă mai prind că pleacă utilaje din uzină care nu funcţionează, să trimitem în judecată pentru sabotaj! Fără nici un fel de discuţii! Până la pedeapsa cu moartea.

Propun Comitetului Politic Executiv să introducem, pentru trimiterea utilajelor care nu funcţionează, pedeapsa până la pedeapsa capitală! Nu se poate una ca asta! Nu se poate conduce economia cu autocritică, cu angajamente formale, cu acoperirea lipsurilor, că ce să facem, spun ei, să-şi primească salariul! Salariul primesc dacă lucrează cum trebuie! Pentru sabotaj nu trebuie să plătim, trebuie să pedepsim, că trimiterea de utilaje proaste înseamnă sabotaj! Nu se poate lucra mai departe aşa!”.

Accesul de furie al lui Nicolae Ceauşescu a trecut, iar intenţia de a emite un decret prezidenţial, în care să fie prevăzută pedeapsa capitală pentru livrarea de utilaje defecte, nu s-a concretizat.

Trei luni mai târziu, cei 3675 de salariaţi ai societăţii OLTCIT aveau mari probleme financiare din cauza lipsei fondului de lichidităţi la nivelul uzinei. În consecinţă, 2249 de persoane urmau să fie plătite doar cu 54,6% din salariul cuvenit în luna iulie 1989, în timp ce restul angajaţilor nu aveau asigurat nici un ban pentru salariile lor. Cu toate acestea, la Craiova, atunci, nu s-a înregistrat nici o manifestaţie publică de protest a celor nemulţumiţi de situaţia respectivă şi Nicolae Ceauşescu putea să peroreze în continuare despre închiderea unor fabrici şi transferul personalului excedentar în alte întreprinderi sau sectoare economice – fără nici un fel de compensare sau cointeresare materială.

NOTE______________


[1] În opinia lui Nicolae Ceauşescu, verificarea de către o organizaţie capitalistă a operaţiunilor financiare ale României, a situaţiei veniturilor şi cheltuielilor externe ale ţării constituia un amestec în treburile interne ale ţării. Liderul român a acceptat însă în anul 1980 condiţiile puse de Fondul Monetar Internaţional deoarece situaţia financiară a României era extrem de delicată – numeroase scadenţe pentru plata unor datorii externe mai vechi şi un dezechilibru puternic în balanţa comercială externă a României.

[2] Camelia Moraru, Constantin Moraru, Stenogramele şedinţelor Biroului Politic şi ale Secretariatului Comitetului Central al P.M.R. – 1953, vol. V, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2012, p. 182-183.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "99 comments" on this Article:

  1. nimrod spune:

    Domnule Opris, articolul dumneavoastra m-a uns la suflet. :) Acu’, privind in urma, imaginea e, intr-un fel, tragi-comica. Atunci insa, nu era nimic de ras. In toata acea perioada de final (1980-1989) am lucrat intr-o structura care cuprindea activitati de investitii, cercetare si proiectare in metalurgie si confirm nu doar pompierismul decizional (care nu era doar al lui Ceausescu…) ci si tensiunile cu finantatorii externi, explicabile atunci, ca si acum, prin faptul ca cei mai multi dintre inaltii functionari publici credeau ca bugetul Romaniei e un sac fara fund si ramaneau interzisi cand aflau ca nu mai sunt bani si incepeau sa curga telex-urile…

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      Vă mulţumesc, domnule Nimrod. Uneori scriu foarte greu despre subiectele economice deoarece îmi aduc aminte despre anumite evenimente neplăcute din copilărie şi adolescenţă. Cu toate acestea, voi continua să fac asemenea analize şi sper ca săptămâna viitoare să apară un material despre pensii (1984). O zi bună vă doresc!

      • eu****** spune:

        OOO – de abia astept urmatorul articol – despre pensii.
        Stiu si io cateva lucruri pentru ca mama mea a lucrat pe acest subiect.
        Articolul este foarte interesant. Nu stiu de ce toate acestea imi par atat de cunoscute..
        Multumesc pentru articol. Pe nerasuflate l-am citit.

        Si poate ca ar mai merita sa abordati subiectul – cum s-a hotarat ceasca sa faca case proprietate privata? Din amintirile pe care le am din familia mea pot sa va spun ca asta a fost cosmarul tatalui meu pentru ca mereu ii spunea mamei ca orice proprietate privata cumparata acum risti sa o pierzi in urmatoarele 5 min. daca ceasca misca un deget spre locuinta ta.

        • Petre Opris Petre Opriş spune:

          Un material pe tema caselor proprietate personală este mai dificil, dar voi include câteva elemente pe care le cunosc într-un articol general despre economie. Ideea dvs. este foarte bună. Vă mulţumesc!

          • dusu spune:

            da nu i dificil deloc, domnule autor ! romini si au privatizat casele din fondul de stat, casele inchiriate de la stat asa erau cunoscute,in 1992, in schimbul votului ptr alt iubit : iliescu apare
            soarele rasare
            asa romania are cei mai multi proprietari de case raportat la populatie din lume si are cei mai multi emigranti din lume, tot raportat la nr de romini
            am citit azi intr o fituica de romanica ca o mama dintr un sat moldovean isi trimitea fetita de opt ani sa i faca sex oral vecinului in schimbul unei cantitati de faina si ulei; o sa mi spuneti ca i unic ! oare ?

        • Ghita Bizonu' spune:

          Scuzati este cam in afara subiectelor dlui Opris .. insa tot despre aceaiasi epoca dar din alt unghi de vedere (adica al omului de rand .. interesat sa traisca nu sa ..filozofeze))
          http://forum.softpedia.com/topic/892034-asa-cum-a-fost/Primle 10 -15 pagini ca pe urma discutia a “deraiat” (si o sa gasiti si o lista a serialelor de televiziune .. asa cum cei mai maturi ne-am amintit)

  2. N.Ceausu spune:

    Se remarca faptul ca sumele de care se vorbeste in articol sunt mici. Amanare de cateva sute de milioane dolari? Este nimic raportat la economia unei tari normale. Unii nostalgici vorbesc de aceasta “mare realizare” a platii datoriei externe, dar probabil nu stiu ca a fost un efort de furnicuta. Sau ar fi trebuit sa fie, daca nu aveam nenorocirea comunista pe cap.
    Regimul a fost atat de neperformant, incat au fost necesari ani de zile si sacrificii cumplite pentru tot poporul roman, desi suma era una modesta pe care o tara bine administrata ar fi trebuit sa o poata plati fara a clipi. Romania de azi ar putea-o face.

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      Aveţi dreptate, domnule N. Ceausu. Sumele respective par ridicol de mici, dar nu era deloc simplu să le obţii, mai ales la începutul anilor ’80. Ieri am regăsit o apreciere a lui Vasile Malinschi (director la BRCE, multă vreme). El spunea în 1974 faptul că 45% din economia românească se baza pe credite (în mare parte străine – în opinia mea). Decapitalizarea economiei româneşti a devenit dramatică în anii ’80. Sper să revin peste două săptămâni cu analiză în acest sens. O zi bună vă doresc!

      • Dolarul de ieri VS dolarul de azi spune:

        Daca nu am gresit ceva in calculele de mai jos:
        1. sumele respective nu erau chiar ridicol de mici.
        2. povara datoriei externe e azi mai mare decit in anii ’80 ai secolului trecut.

        Dolarul american din 1981 are in comun cu dolarul american din 2016 doar numele:
        http://thumbnails-visually.netdna-ssl.com/purchasing-power-of-the-us-dollar-1913-to-2013_517962b78ea3c_w1500.jpg

        Daca folosim un calculator de inflatie, de exemplu acesta:
        http://www.usinflationcalculator.com/
        constatam ca:

        - If in 1981 I purchased an item for $1,00, then in 2016 the same item would cost $2,65; cumulative rate of inflation: 165.00%

        Datoria Romaniei de $11,4 miliarde (dolari-1981) in 1981 ar insemna azi, in 2016, $30,2 miliarde (dolari-2016)

        - La o populatie de aproximativ 21 de milioane, datoria publica pentru fiecare roman era in 1981 de $542.86 (dolari-1981), adica de $1.438 (dolari-2016)

        - Articol din 2015: “Dacă ar fi să plătească personal datoria statului, fiecare român ar avea de dat 3.000 de euro, cu 500 de euro mai mult faţă de acum doi ani. Datoria publică a ajuns la un total de 60 de miliarde de euro, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.”

        3.000 de euro = (azi) $3.371 (dolari-2016)

        PIB-ul Romaniei era in 1985 de $47.6 miliarde (dolari-1981) = $126,1 miliarde (dolari-2016)
        PIB-ul Romaniei a fost in 2015 de 159 miliarde euro, adica $178.68 miliarde (dolari-2016)

        vezi
        https://ro.wikipedia.org/wiki/Produsul_intern_brut_al_Rom%C3%A2niei

        Concluzie:
        In 1981 fiecare roman datora bancilor straine $1.438 (dolari-2016).
        In 2016 fiecare roman datoreaza bancilor straine $3.371 (dolari-2016)

        PIB-ul Romaniei era de $126,1 miliarde (dolari-2016) in 1985 .
        PIB-ul Romaniei era de $178.68 miliarde (dolari-2016) in 2015.

        ADICA:
        Datoria fiecarui roman e mai mare in 2015 cu 134% fata de 1981.
        PIB-ul Romaniei e mai mare in 2015 cu 42% fata de 1985.

        Mi se pare ca povara datoriei e azi mai mare decit in anii 1980.

        Nu sint de meserie si am facut doar citeva simple socoteli. Poate am inteles gresit unele date si situatia nu e atit de proasta cum rezulta din calculele de mai sus. Corectati-ma daca e cazul.

        • alex spune:

          PIB in USD e calculat la cursul oficial din 1985 sau la cursul real (de 3-4 ori mai mare)? :) Eu nu as avea foarte mare incredere in statisticile din 1985…adu-ti aminte de “productia la hectar” si toate datele exagerate.

          Legat de datoria/persoana 1985-2016- compara si salariile, nu doar PIB. Salariul real din 2016 este de vreo 3-4 ori mai mare decat in 1985, deci nu e o asa mare problema ca datoria/persoana e de 2-3 ori mai mare.

          O adevarata comparatie ar putea fi facuta nu pe baza de fluxuri, ci de stocuri. Datoria totala e un stoc, ar trebui comparata cu un stoc de bogatie nationala (nu cu un flux, cum e PIB).

        • Constantin spune:

          Ati incurcat putin deflatia. PIB RO 2015 este aproximativ cum sti zis dumneavoastra, 178 Mld $, iar PIB RO 1980 47Mld $, ambele exprimate in USD la preturi curente (2015)

    • Constantin spune:

      “Romania de azi ar putea-o face”_Produsul Intern Brut al Romaniei de atunci (aproximativ 40 miliarde USD) era mai putin de un sfert din Produsul Intern Brut al Romaniei de astazi. Dincolo de gradul de indatorare al Romaniei, problema principala a fost aglomerarea scadentelor si lipsa de lichiditati. Economia neperformanta, iar autorul articolului explica acest lucru, a generat dificultati in mentinerea echilibrului balantei de plati externe.

      • Ghita Bizonu' spune:

        Stimati domni uitati micul “amanunt” ca pe atunci doalrul era DOLAR nu dolarel ca azi . Verificati pretul unciei de aur!
        Nu uitai inca un “mic amaunt” – RSRa avut niste imprumutito masive in anii lui Carter cand se prefra un dolar sczaut ca sa impulsioneze exporturile.. Dupa Carter s-a preferat un dolar tare. Insa noi vindeam f mult , [priroritar in Europa de vest. Mai ales in RFG . Ori faptul ca dolarul trercuse de la cca 1,05-1,1 marci vest germane la 1,5-1,5 marci ptr $ a “complicat” lucrurile.
        In fine “am luat pala” si cu pretul petrolului. la unmonet dat RSR facuse un aranjament in urma caruia urma ca ani de zile sa cumpere petrol la ca 30 $/baril. Pretul spot a scazut la 28 si mult sub … deci vabzarea produselor de rafinare a devenit multr mai putin profitabila sau chiar “cu profitabiliatte negativa”. Cornel Ban sustione ca aici ar fi fost prinmcipa caua a “dofocultailor” din anii 80 (RSR perdea milioane de $ pe zi )

        Si da domnilior dolarul de azi nu mai este regele dolar al copilariei mele – pe atunci o uncie de aur se schimba pe 35 $

        • Constantin spune:

          Am luat in considerare PIB la preturile in USD actuale. In 1980 am avut cf. Knoema PIB RO 46,3Mld $, in 2015 PIB RO 177,3 Mld $, carevasazica, era aproximativ un sfert.

        • Josef Svejk spune:

          Ca să ne distrăm un pic:

          În Mai 1934 uncia de aur era $623.98. În septembrie 1980 era $1905.07. În mai 2001 uncia de aur era $363.33. În Octombrie 2011 era $1823.23, iar ieri era $1270.50. Pentru conformitate: http://www.macrotrends.net/1333/historical-gold-prices-100-year-chart Prețul aurului nu mai prea are legătură cursul USD încă de pe vrema lui Nixon. În orice caz vă asigur că USD nu avea cum să fie de două ori mai tare în 2001 ca-n 1934 :P

          Uncia de aur o fi fost $35 pe vremea Războiului de Independență, ăla cu Osman Pașa :P . Domnule Bizonu’ să nu uitați să ne spuneți când împliniți 150 de ani ca să vă putem felicita călduros. Că trebuie să fie zilele astea :P

          • Ghita Bizonu' spune:

            Dle Sveck

            in 1920 in mod ofical uncia de aur era de 22 $
            in 1935 – 35 $.
            On 1974 ptr scurt timp 42 $.
            Dupa dolarul nu mai este convertibil (adica nu mai are acoperie in aur. Adica o banca de emisie se ducea la FED in 1965 putea zice “iata 1 milion dolari, vreu aur!”) azi este doar “liber convertibil” adica schimbi hartie cu alta hartie ….

  3. dsk spune:

    Am fost și eu martor și participant la ultimii 3 ani de economie ceaușistă și pot să confirm din scurta mea experiență 2 fenomene strâns legate care duceau în mod inevitabil la uzura morală rapidă a industriei. Din rațiuni economice aveai nevoie de importuri de tehnologie, dar trebuia să obții așa zisele “negații” de la intreprinderi sau instituite care ar fi putut teoretic să realizeze investiția. În acest fel fabrica unde lucram s-a pricopsit cu o linie automata de prelucrat arbori care se defecta atât de des încât a trebuit lăsată să zacă nefolosită, revenindu-se la vechea tehnologie. În analfabetismul sau economic, Ceaușescu vroia să producem de-a valma autoturisme, tractoare, buldozere, combine, avioane, elicoptere, calculatoare, televizoare color și centrale nucleare, toate la nivel competitiv, adică ceea ce la ora aceea nu putea face nici o țară.

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Problema nu era neaparat ca voia sa le facem de-a valma pe toate, dar mai avea pretentia sa le facem complet, pornind de la minereu ….

    • MIHAI 2 spune:

      Parcurgeti inca odata cronologia negocierilor cu FMI de la inceputul anilor 1980 evocata in articol. A fost – evident – o mare inclestare , iar dupa vreo 2 ani de negocieri , si dupa ce s-a batut palma Ceausescu a repus totul in discutie pentru o restituire rapida a datoriilor. Un urmas al lui – mare JUCATAOR , dar numai acasa , cu arbitrii bineevoitori, niciodata deplasare – a semnat in 2009 la Viena , impreuna cu Isarescu acte prin care Romania se indatora de zecei de ori mai profund in valoare nominala. Si totul dupa numai doua zile de negocieri.
      Veleittatile lui de a produce orice – inclusiv marfa proasta sau inferioara – nu au reprezentat cel mai mare pacat al sau atat vreme cat exista posibilitatea exportarii acelor gunoaie. De exemplu – ca tot suntem la ceasul amintirilor – televizoare alb negru , pe care nimeni nu le mai facea , dar pe care Ro a reusit sa le plaseze in China….alta China decat asta SF de acum ….le-am vandut si televizoarele vechi de prin hoteluri.
      In fine , chesta aia cu opritul fabricilor de zahar si de ulei imi suna teribil de capitalist. Si Ford de la Craiova si Renault de la Pitesti mai stagneaza si isi trimit oamenii acasa temporar.
      Acum chiar cantator al ceausismului nu as vrea sa devin. Citesc mai sus , intr-o postare ca potentialul economic al Roamniei este acum de 4 ori mai mare decat la nivelul anilor 80. Sunt convins ca este asa . Exista probabil o gena romanesca a masochismului care ne determina sa tot plangem ca NU S-A FACUT NIMIIIIIC //BLA BLA //DOUAZECISICINCIDE ANI PIERDUTI//BLA BLA…

      • Ghita Bizonu' spune:

        Cu dufrenta ca azi la Ford se plateste ptr somaj tehnic.
        In anii 80 te bagau in “concediu fara plata” si nu era cazul sa comentezi ca nu ai cerut asa ceva…

    • Liviu Petre spune:

      Se pare ca obiectivul de a produce ‘de toate’ nu este, in sine, neaparat ceva rau. Sud coreeni fac asta la nivel de corporatii (chaebols), Samsung, Hyundai, LG, Daewoo produc fiecare aproape de toate: nave, automobile, televizoare, telefoane, excavatoare, medicamente, macarale, basculante, aparate foto, …, …. Coreea de Sud era in anii 1950 in urma Romaniei, si in prima parte a anilor 1950. N-are rost sa spun unde sunt ei acum. Secretul: procedee de productie si management occidental adaptate la cultura locala zi, mai presus de orice, munca in draci, conform proverbului coreean “lenes ca un japonez”. :) . Ceausescu visa si el la armate de furnici in salopete, dar se bloca in secunda 2 de preceptele ideologice bine cunoscute. Asa ca nu-i ramanea decat sa isi delecteze ego-ul cu imaginea furnicutelor ridicand panouri de plastic colorat pe stadioane.

  4. alex spune:

    Un articol foarte bun, si informativ. Felicitari!

    O informatie ar mai trebui totusi spusa- pornind de la faptul ca intregul sistem comunist de productie se asemana cu sistemele religioase [interesanta comparatie, si eu am facut-o in discutii private] si prin alt aspect- munca prost platita (sau aproape gratuita). Acolo unde biserica (sau anumite culte) merg pe inducerea muncii gratuite- “munceste pentru Dumnezeu! (dar in folosul cultului respectiv)”, comunismul a mers pe aceeasi cale pe principiul unui sistem construit la nivel declarativ pentru clasa muncitoreasca, dar care in final a ajuns sa depinda de munca foarte prost platita din tarile comuniste. Aceeasi iluzie- dar alt Dumnezeu.

    Un salariu mediu net de 2500 lei in 1989 insemna sub 200 dolari/luna la cursul oficial si sub 100 dolari/luna la cursul real, la negru. Indiferent cate subventii ar fi existat in interior (vechile texte ca mancarea era ieftina, totul era ieftin in Romania)- realitatea e ca in ultimii ani de comunism nu prea aveai ce cumpara si abia atunci imparatul gol a fost vazut de muncitori- de unde si refuzul muncii (mentionat si in articol).

    Un salariu comparativ din tarile mai dezvoltate (nici macar din tarile cu adevarat dezvoltate) era in jur de 500 usd/luna. Deci fiecare muncitor subventiona statul roman (angajatorul tuturor- asta era comunismul) cu 3-400 USD/luna, adica in jur de 4000 USD/an. Erau 10-11 milioane de salariati in Romania, asta inseamna cam 40 de miliarde de dolari- anual- mai mult decat PIB Romaniei din acea perioada. Si comunistii se chinuiau sa plateasca datorii externe totale de 10 miliarde de dolari…rate de cateva sute de milioane. Asta e dimensiunea dezastrului economic creat si intretinut in comunism.

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      Am nişte preţuri prin arhivă, acasă, în lei şi în valută. Le postez la comentariul dvs peste câteva ore.

    • axl spune:

      cand o sa citesti mai profund karl marx, aristotel si platon o sa-ti faci o parere cam ceea ce este comunismul…si da…nu era nicio rusine sa lucrezi pentru stat…stat care iti asigura in fiecare an 18 zile de concediu la mare pe nimic….
      In 25 de ani am uitat care era nivelul de pregatire al liceenilor pe vremea comunismului?….dar acum care e nivelul de pregatire al lor?
      ce nu a fost bun in sistemul de irigatii comunism?…ce este bun acum in domeniul asta?
      ce nu a fost bun in siderurgie cand lucrau 70.000 de oameni pe toate furnalele…si este acum la arcelor mitall cu 5000 de oameni si un sg furnal functional?
      ce nu a fost bun la combinalul de carne contim…si sunt zeci de mii de exemple.

      cati pleaca acum dintre angajatii in fabricile de confectii in concediu?….in comunism se muncea pentru stat….acum pentru cine muncesti?..pentru tine?….s-o crezi tu…ptr smecheri…esti sclav….20 de milioane de sclavi….au avut grija sa elimine treptat companiile romanesti de pe piata si sa le denigreze constant. in ultimii 25 de ani nu ai auzit decat ca industria romaneasca comunista era neperformanta…era un dezastru….si atunci de ce tractoarele U65 si in momentul de fata sunt cele mai folosite in egipt?….de ce tot ceea ce inseamna foraj petrolier romanesc au contracte in irak-kuweit.?….am putea vb pe tema asta mult..pentru ca exemplele sunt cu zecile de mii…pornind de la sistemul de legislatie pana la educatie, protectie sociala, functionarea statului de drept, etc…
      scoate-ti capetele din cutie si cititi…nu de pe internet…cititi carti…vedeti cum anume a fost construit comunismul.
      o alta placa stupida si care ni se repeta fara nicio noima este “comunismul este bun dar a fost aplicat prost”….nu…comunismul a fost bun si a fost si bine aplicat in perioada ceausista”….ce a functionat impotriva lui au fost presiunile tarilor capitaliste si care a culminat cu tradarea lui Gorbaciov….altfel garantez ca sistemul capitalist ar fi fost istorie acum…
      Ar trebui sa se scrie mai multe despre criza economica din anii 80 ale statelor capitaliste, despre banii pompati in Grecia pentru a nu aluneca in sfera comunisma….despre cum a fost suprimata tendinta sudului italiei spre comunism, prin folosirea mafiei locale…crimele care au avut loc sub indrumarea cia….

      • nimrod spune:

        @axl

        :) Cu tot respectu’, da’ nu ma pot abtine:

        1. 18 zile la mare pe nimic? Poate la cort sau la Saturn. La Hotel Neptun, din Neptun, unde stateam eu de obicei, gard in gard cu vila prezidentiala, cu piscina acoperita, mic dejun inclus si acces direct la cafeneaua lui nea Slavko, o camera era 144 de lei pe noapte. Faceti un calcul…

        2. Arcelor Mittal. Pentru categoria Dumnezeu nu bate cu batul: unul dintre cei mai longevivi directori de la Petrotub a ignorat sistematic, ani de-a randul, ofertele de colaborare si chiar comenzile de material tubular facute de indieni, pe motiv ca nu discuta cu tigani. M-am tavalit de ras cand am aflat ca Arcelor Mittal a cumparat Petrotub-ul pe nimic, ca atat mai valora… Altfel, de-al dracu’ mi-am facut un concediu la Luxemburg City, la Golden Tulip, peste drum de palatul Arcelor Mittal; “ei, cumparat, e doar inchiriat” spun luxemburghezii cu sarcasmul specific, “n-are ala atatia bani sa ne cumpere un palat”.

        3. Chestiile alea cu U 650 si forajul romanesc mi-au amintit de almanahele (sic!) “Stiinta si tehnica” din anii 60, ca dupa 1973, parca, s-a adus rotativa aia mare la Casa Scanteii si nu s-a mai inteles nimic din presa colorata a vremii. N-aveti o sursa mai noua?

        PS. Aveti dreptate cu Marx. Eu l-am citit. Probabil d’aia nu am credit in franci elvetieni.

      • d spune:

        in 1989 existau 1 milion de autoturisme in Romania, multe dintre ele apartinind intreprinderilor de stat. deci mai putin de 1 roman din 20 avea autoturism. azi, 5 milioane de “sclavi” (adica 1 roman din 4) se urca la volanul personal pentru a merge “pe plantatie”.

        cit despre concedii: “Plecarile vizitatorilor romani in strainatate, inregistrate la punctele de frontiera, au fost in perioada 1.01-31.08.2016 de 10959,5 mii, in crestere cu 19,6% comparativ cu perioada 1.01-31.08.2015.” – http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-21327891-primele-8-luni-sosirile-inregistrate-turismul-romanesc-insumat-7-4-milioane.htm

        pai sa nu-ti fie ciuda pe halul de sclavie in care ne-au adus strainii astia in ultimii ani? cum sa nu-ti para rau dupa vremurile bune in care te puneai la coada fara sa stii dac-o sa “bage” ulei sau zahar (ca banane eu n-am vazut decit o singura data in 13 ani de comunism).

      • Harald spune:

        @axl – e de preferat să fii astăzi ”sclav” cu 400 de euro pe lună, decât liber și neatârnat înainte de 1989 cu 50 de dolari pe lună. :P

        Producția de la Galați nu se mânca și nici nu se bea, în timp ce zahărul și uleiul erau pe cartelă, de performantă ce era economia socialistă. Salariile plătite uneori doar în proporție de 60% și faimoasele ”părți sociale” reținute din salariu sunt și ele exemple notabile pentru performanțele economiei socialiste. Plus măștile de gaze vândute obligatoriu angajaților și altele asemenea.

        Exercițiu de logică: dacă sistemul e așa de performant, cum de ajunge regimul să te oblige să cumperi părți sociale? Te face proprietar cu forța de bine ce merge economia? :P

      • Harald spune:

        @axl – sistemul capitalist este natural și va renaște de la sine ori de câte ori societatea se va prăbuși dpdv economic. Atunci când fierarul nu mai seamănă grâul pentru consumul propriu, ci angajează niște oameni ca să poată face mai multe potcoave, sape și fiare de plug, acela e deja capitalism.

        Când statul comunist furnizează el însuși capitalul pentru a construi o locomotivă sau o navă, acela e tot capitalism. E capitalism monopolist de stat, dar tot capitalism, fiindcă nava sau locomotiva nu se pot construi fără capitalism.

        • MIHAI 2 spune:

          La muzeul Vaticanului , intr-o sala exista sute de statuete mici – 30 – 40 cm de origine etrusca / deci anterioare Imperiului Roman. Impresia este de supermarket . Cred ca nu numai capitalismul ci si corolarul lui – productia de masa – par a tine natura umana. Nici o sansa sa fie eradicate. De altfel tovarasii chemau la vigilentza perpetua fatza de mica proprietate taraneasca ….cum era GENERAZA CAPITALISM ZI DE ZI IN SI IN PROPORTIE DE MASA….

      • Gabriel I. spune:

        Draga tovarase Axl,
        Am o singura intrebare, daca cel comunism era corect si bine aplicat cum se explica falimentul sau si nu cel al capitalismului mult hulit? Sau vechea zicala cu “comunismul este bun atata vreme cat are banii altora de cheltuit” este corecta.
        Si ne puteti preciza in ce constau “presiunile Occidentului”? adica nu vroiau sa ne dea tehnologii si bani pe gratis nu?

      • Cicero Fârtat spune:

        Îmi este foarte greu să admit că există un om cu o gândire ca a dumitale…

      • val spune:

        Groaznic. E groaznic cât de multi oameni exista care înca gandesc asa.

      • alex spune:

        Domnu’ axl, daca salariul trebuia sa fie 500 usd/luna si dvs luati 30/50/100 usd/luna- probabil ca intr-o economie corect gestionata ar fi trebuit sa faceti 18 zile de concediu platite de stat in Rep Dominicana si sa va uitati la palmieri si ape cristaline, in loc sa stati pe buda 5 zile din 10 la Saturn sau Olimp (depinde de functie), iar Romania ar fi trebuit sa fie Coreea de Sud, nu de Nord….

        Nu va suparati, sa gresesti e una- dar sa persisti e deja patologic. O fi comunismul bun pe hartie, dar in practica a dat-o rau de gard.

      • Doru Munteanu spune:

        Axl, ai zis functionarea statului de drept ????? Ai inclus-o si pe asta in enumerare ???? Nu pot sa cred ! Chiar pana acolo ai ajuns cu pledoaria prodomo ? Mai ai un pic si o sa spui ca era RAIUL, comunismul romanesc a fost de fapt RAIUL pe pamant si noi nu ne-am dat seama !

      • Marius spune:

        Comunismul nici nu a fost bun si nici nu a fost gresit aplicat.
        Comunismul a fragmentat societatea in clasa conducatoare (“nomenclatura”) si clasa muncitoare. Statul se facea ca plateste iar oamenii muncii se faceau ca muncesc. Restul e gargara.

        Distrugerea economiei dupa 89 nu se datoreaza capitalismului veros ci securismului politic provenit din combinatia toxica securitate-nomenclatura.

        Dincolo de asta: marele rau al comunismului este ca a distrus complet sistemul valorilor autentice si al cultului pentru munca, in timp ce impoastura, furtul, incompetenta, manelismul au devenit noile valori nationale.

    • Josef Svejk spune:

      In Decembrie – Ianuarie 1989 USD-ul se vindea la negru la ~ 100 sau mai mult. Oficial leafa medie a romanului era in 1989 de 3000 de lei deci $30/luna :P

      • Harald spune:

        Cam așa era. 70 de lei marca vest-germană și 120 de lei dolarul, din experiență proprie :P

      • Ghita Bizonu' spune:

        Dar din leaga aia de 30$ lunar (oct 1990) eu cumapram reveiste fratizesti de ca 16 $ ,.. Altii fumau numa 30 de pachete de Camel sau Lucky Strike adica cum? Fumau de 40 $?!
        Si [e langa toate astea (tigari, reviste straine) mai tariam ,a dica mancam, palteam curent electric, caldura si cumpram beznia ca 60-90 litri pe luna …
        vezi tu Sveikule si dolarul este o marfa precum kentu sau peetroluil. Piata neagra a dolarului inseamna cerere mare nu paritate adevarata (adica o masina Dacia ar fi fost numai 1.200 $ ? in 1990? Cand -etul prim al R 12 a fots de cca 2000$ in nov 1969?!)

        • Josef Svejk spune:

          E foarte adevărat ce spuneți. În primăvara lui 1990 găseam Sceince & Vie, Nationla Geographic, Newsweek, etc. la chioșcul de ziare din fața facultății. Erau ceva mai scumpe ca ziarele românești (nu-mi amintesc prețul exact) dar totuși extrem de ieftine pentru că le luam constant. În același vară, mergând la mare cu prietena mea fumam (tot la preuri de nimic) ea Dunhill eu Marlboro, iar sera ne adăpam prin baruri cu whisky și gin autentice de la mama lor. Ba într-o seara ne-am desfătat noaptea pe plajă cu șampanie Veuve Cliquot Cuve Imperiale (e până azi șampania mea preferată) cu sub 100 de lei butelia. Aici la liquor store-ul de la mine din suburbie ea costă constant cu ceva peste $80…

          Nota de plată? Datoria publica a țării crescuse de la $0 la $4.5 miliarde într-un an. Guvernul Roman risipea peste $12 milioane pe zi ca să importe la prețuri subvenționate produsele de care românii fuseseră privați timp de ăeste un deceniu și ca să țină în viață economia țării ce nu mai producea nici cât produsese în anii iepocii de aur… Doar câțiva ani mai tărziu în 1994 guvernul Văcăroiu (chiar mai risipitor și incompetent ca cel al lui Roman) stătea în genunchi în fața FMI și BM cerșind cu lacrimi în ochi sub $50 de milioane ca să evite colapsul finanțelor țări, iar înflația zburda spre 300% …

          • Liviu Petre spune:

            Buna rememorare ! Prin anii 1976-1980 cumparam dela punctul de vanzare presa dela Hotel Parc (Danke, Anne !) Newsweek si Time Magazinel cu 15 lei, pretul de pe coperta fiind, daca nu gresesc, 1.10 $. Deci, 1 USD=12 LEI. Este drept ca numarul acestor tranzactii era limitat, spune insa ceva despre altceva: libertatea de informare din Romania ceausista din anii 1970-1980. Este drept ca trebuia sa fii un pic inventiv, dar asta dadea farmec acelor zile. Eh, unde mai citesc eu astazi articole precum cele ale lui George F. Will, Edward Behr, Arnaud de Borchgrave si unde mai vezi coveruri precum cele desenate de Eugen Mihaescu (da, acel Mihaescu… :) )

          • Ghita Bizonu' spune:

            Svejk ule

            1) Marlboro nu era la preturi de nimic. 21-22 de lei, Dunhilu 25. (fumam Carpati la 2,70) Eram analist , 3200 pe luna nu imi permiteam Veuve Cliquot. Si o sticla de Veuve Cliquot Cuve Imperiale nu putea fi sub 100 de lei.. ca Mott era peste 60 …
            2)Statu in genunchi ptr 50 mil $ nu a fost in 1994 ci in 2000. Cand Milica s-a intors mirata de la Peking .. cu 50 mil “depozit pe 6 luni” la BNR. “Depozit” reinoibil ptr alte 6 luni. “Depozit” cu dobanda ZERO (adica chinezii au acordat un credit revolving cu dobanda zero. Asa ca intre “vechi preteni”, noi fiind in avea epoca printrer putinii acre puteau intra in aceasta ctgrie. Cu rstil aveau “dfierende” istorice cam tragice)
            Cred ca memoria va hoaca feste – v Cliquot

      • Petre Opris Petre Opris spune:

        Aşa ştiam şi eu :) În plus, anumite produse româneşti se vindeau în străinătate la un curs de 16 lei/dolar, iar cele mai slabe la un curs de 20-25 lei/dolar.

    • Petre Opris Petre Opris spune:

      Preţurile promise:
      - în 1973: „Dacia 1300” – 75.000 lei (1850 de dolari); „Aro 240” – 62.000 lei (1530 de dolari); furgonetă „TV 51 F” – 68.000 lei; autocamion SR-113 – 75.000 lei; autobasculantă SR-116 – 100.000 lei; autobuz „TV 71” – 185.000 lei; tractor „U 651” – 74.000 lei; „Aro 244” – circa 4000 de dolari;
      - în 1975, la Praga: „Dacia 1300” – 61.380 coroane cehoslovace (Kčs.); alte autoturisme aveau următoarele preţuri: 41.760 Kčs. (Moskvici 408), 44.200 Kčs. (Moskvici 412; în România, acesta costa 59.500 lei şi era echipat cu un radio), 48.750 Kčs. (Moskvici 427), 56.240 Kčs. (Škoda 110 LS), 59.050 Kčs. (Fiat 125 P, cu motor de 1295 cm3), 59.330 Kčs. (Škoda 110 R Coupé), 59.850 Kčs. (Fiat 125 P, cu un motor de 1481 cm3) şi 67.950 Kčs. (VAZ-2103 „Jiguli”);
      - în 1989: „Dacia 1310” şi „Dacia 1410” – 2600 dolari; „Dacia 1320” – 3150 dolari; „Dacia” break – 2800 dolari; „Dacia” camionetă – 2875 dolari; „Oltcit” – 2700 dolari; „Aro 10” – 3825 dolari; „Aro 24” Diesel – 5000 dolari; „Aro 24” cu motor tip Otto – 4300 dolari.
      Îmi aduc aminte că o Dacie 1410 “desculţă” avea un preţ de 79.000 lei în 1989, iar un Oltcit trecea de 80.000 de lei.

      • Mihai Badici Mihai Badici spune:

        Sunteti sigur că preturile camioanelor sunt corecte? Impresia mea era că preţurile produselor de uz industrial erau umflate artificial. Cel puţin calculatoarele costau enorm ( mai mult ca o maşină) iar tranzistorii , care se fabricau la costuri de câţiva bani, se vindeau în magazin cu 30-50 de lei, enorm. Impresia ( tot impresia, poate greşesc) era ca prin umflarea preturilor in industrie se obtinea aparenta de productivitate şi in plus se pastra pretul mic al mâinii de lucru.Îmi amintesc că ARO era mai scump , si destul de bine, decât Dacia pe la sfarsitul anilor ’80, era foarte căutat, cel puţin la noi, pentru transportul pepenilor la mari distanţe :)

        • Petre Opris Petre Opriş spune:

          O glumă sinistră: în ultimii ani ai regimului Ceauşescu, nici măcar locul de veci nu era sigur.
          Revin la întrebarea dvs.: da, aşa scrie în dosarele pe care le-am găsit în arhive. Evident, preţurile autocamioanelor şi al altor produse industriale erau “umflate”. În epocă se utiliza termenul de “foarfecă a preţurilor”, o comparaţie dintre produsele industriale şi cele agricole. Acolo era problema principală, iar agricultura era o Cenuşăreasă. Rezultatul se poate vedea şi astăzi la sate, unde foştii membri ai CAP primesc o pensie din fondul de asigurări sociale – nu din cotizaţiile minuscule pe care le-au achitat în anii comunismului. Munca lor a fost subevaluată.

          • alex spune:

            Munca tuturor a fost subevaluata, la fel ca intr-un cult neoprotestant. Oamenii au fost convinsi sa munceasca pe salarii de mizerie- ani si ani de zile- din convingere sau din teroare. In final a ramas doar teroarea, a urmat revolta si tot castelul asta de nisip s-a prabusit.

            Unde stau eu acum e o cladire inchiriata de Martorii lui Iehova. In fiecare weekend scot lumea sa dea cu maturica, sa faca curat. Gratis, evident. Despre asta e totul. Ideologia sau religia folosesc de multe ori gratuit munca omului.

        • Ghita Bizonu' spune:

          Preturile rsica sa fie pe bine..
          Odata cca 43 de ani in urma m-am uita peste o .. nu stiu cum s aii zic ..”carte” cu preturi ptr produse care se librau numa intrep socialiste .. Un camion MAN costa cca 210.000 lei de cca 2 opri peste un Carpati. Un autobuz MAN cca 240.000 de ca 2 ori uin TV interurban

          Da cum se faceau preturile alea …cred ca nici Dracu nu intelegea cum.. Sa zic asa se folosea mult (ca sa foloesec un termne militar) “:manevra pe linii interne”. Adica .. ce luiao pe mere dadeai pepere.. De exemplu cfartle BPT – 5 lei . Carti “de cultura” (Poe,. shakespear4e) la preturi totusi acesibile (mari cartonate , la 40-50 lei un ditai volum de cca 40-600 pagini fromat mare). Insa Enigam si Delfin .. peste 10 lei 120 der pagini cat palma!
          Sau alta – un flaconde nitroglicerina “costa” 15 bani! Practic nimic – insa daca era nevoie orice farmacista iti dadea un flacon adac aratai cam in criza . Nu-i nimic regimu scotea din gros la alte produse.
          Sa nu mai zic ca era scartzan rau de tot – un centru de paine la nu stiu cate strazi !!! Asa ca era coada la paine … adica dever mare la centru ala! Sau .. langa o farmacie s-au deschis alte 3! Va dati seama ce dever avea vechea farmacie ? Ca erau doar vore 10 in Titan!! V-ati gandit vreodat la regimu ala ca fiind un regim scartzan si aprig la castig? Ei bine! ERA!!!! (eu incepusem sa ma gandesc la asat de prin 80.. pornind de la centrul de paine unde faceam cam multa coada!

  5. gigel spune:

    Aaaa … asta era adevarul de fapt. Hmmm…si eu care tot credeam povestea cu industria infloritoare a lui Ceausescu si mafiotii capitalisti care ne-au distrus-o caci se temeau de concurenta intreprinderilor noastre. Sigur doar voiau sa ne transformam in piata de desfacere. Noi sa nu producem nimic, sa luam credite de la ei si cu asta sa le cumparam marfa pana vom fi sclavi in globalizarea lor – sarcasm.

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      :)

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Eu cred ca va cunosc. Sunteti cel care striga “nu ne vindem ţara” la intreprinderea de Mecanica Fină cand lucram eu la institut, asa-i? :) NOI am ales sa nu producem nimic si să devenim o colonie. La mine nu e sarcasm, e râs amar ….

    • Josef Svejk spune:

      Ehei, ati uitat hit-ul anului 1990: “Noi muncim si nu gandim!” Strigat de proletarii ce-si petreceau zilele in strada in contramanifestatii indreptate impotriva dusmanilor domnuklui Iliescu…

  6. shinobi spune:

    N-am prins prea bine sensul din paragraful 11, cel cu “lucrătorii atei”.
    Enigmatica la randul ei si aceasta fraza: “Rămâne, în continuare, un mister cum au ajuns comuniştii români din perioada interbelică să-şi însuşească un ritual, altul decât cel al Bisericii Ortodoxe din România, pentru ca, apoi, să impună cu obstinaţie, ca adevăr suprem, ateismului ştiinţific.”
    Trecand rapid peste micul dezacord din final, ma-ntreb ce-ati fi vrut de la PCR-Ceausescu, regim national-comunist-sultanic, sa mai fie si orthodox, la propriu? De fapt mai la vale cred ca dati raspunsul, anume ca domnia-sa insusi s-a crezut vreun D-zeu ateu, dar cum ar fi fost varianta unui comunism national-religios-orthodox? Ma ia cu frig.
    Altfel articolul foarte bun. Spor!

    • Josef Svejk spune:

      Nope. Cred ca autorul a vrut sa spuna ca, comunismul a incercat sa creeze o religie fara Dumnzeu. O religie care nu promitea un paradis ceresc, ci unul pamantesc pe care nu era insa in stare sa-l livreze. Si daca nu era in stare sa-l puna in opera imediat il promitea intr-un viitor nebulos.. Oricum daca nu reusea sa livreze paradisul imediat, macar oferise iadul pe pamant, de la bun inceptu: :P

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      Confuzia mea provine de la inconsecvenţa ideologiei comuniste în România. M-am străduit să explic ceea ce am înţeles şi, probabil, sunt influenţat de locul unde mă aflu în prezent. Liderii comunişti polonezi aveau mari probleme cu biserica catolică şi este uşor pentru mine să compar cele două ţări, pornind de la religie.
      Vă mulţumesc pentru încurajare! :)

    • Cicero Fârtat spune:

      Senzaţia că Ceuşescu se poartă ca un om care pretinde că este Dumnezeu pe pământ o aveam încă din liceu, mult înainte de ’89

  7. Josef Svejk spune:

    Dezastrul economic al epocii de aur era inevitabil. Totul mergea in virtutea principiului: “Noi de facem ca lucram, ei se fac ca ne platesc”. Toate economiile tarilor socialiste erau la sfarsitul anilor ’80 in colaps. Inclusiv economia model a Germaniei de Est. Egon Krenz, ultimul leader comunist al Germaniei de Est, a fost fortat sa demisioneze la cateva saptamani dupa rasturnarea lui Erich Honnecker, pentru simplu motiv ca Germania de Vest a refuzat sa le mai acorde comunistilor credite de urgenta pentru ca acestia sa poata plati in Decembrie 1989 dobanzile scadente datoriei externe a tarii, pana ce guvernul comunist nu demisioneaza. Mihail Gorbaciov povesteste in memoriile sale cum el, membru al biroului politici si Nikolai Rajkov, sef al comitetului de stat pentru planificare, i-au cerut in 1983 lui Iuri Andropov acces la cifrele reale ale bugetului URSS. Andropov, murbund deja, imobilizat la un pat si conectat permanent la o masinarie de dializa, le-ar fi spus razand horcait ca ele nu sunt sunt de nasul lor :P (“off limits for you” in traducerea engleza). Atat de grava era situatia incat numarul celor ce o cunosteau cu adevarat se putea numara pe degete. Gorbaciov insusi pune coplasul economiei sovietice pe seama prabusirii pretului petrolului si materiilor prime din anii ’80 , ce aducea grosul valutei URSS.

    Marea diferenta dintre Romania si restul tarilor socialiste a fost ca Cerausescu ce priceapea economia cam ca Moromete si mai avea puterea abosluta cum nimeni nu o mai avusese de la Stalin incoace. Asa ca a infometata Romania, a tinut-o in frig si intuneric, in speranta desarta ca daca plateste datoriile externe va putea relansa economia falita si disfunctionala a tarii. Adica trompeaza fonciirea pana scoate o recolta buna :P . Totul a fost in zadar. Romania comunista traia in special din exportul de materii prime si produse alimentare, iar glorioasa industrie a tarii continua sa mearga in pierdere si sa exporte doar la pret de dumping sau unor clienti de prin lumea a III-a ce nu aveau de gand sa plateasca nimic si care nici nu ar fi putut sa plateasca, chiar daca ar fi vrut. Aialti comunisti au continuat sa se indatoreze sperand intr-un miracol. Miracolul s-a produs – sistemul s-a prabusit, iar datoriile s-au platit sau macar au intrat sub controla pe masura ce tarile in cauza au trecut la economia capitalista.

    Pentru Romania sacrificiile au fost inutile. Lipsa datoriile externe nu a ajutat cu nimic economia romaneasca dupa prabusirea comunismului pentru ca totul s-a rispit urgent. Romania importa de toate intr-un rirmametitor in 1990 pentru a compensa lipsurie din decada precendenta. Apoi distrugerile cetatilro socialsimului au fost comise in primul rand de angajati ce daca nu furau ceva (indiferent ca le trebuia sau nu :P ) nu se simteau bine. Conducerile fostelor intreprinderi socialiste au facut si ele la randul lor tot ce era posibil spre a le pune pe butuci. Privatiunile ultimului deceniu al epocii de aur si inapoierea tehnologica au avut efecte devastatoare atat inainte de caderea comunismului cat si dupa. Romania a fost astfel handicapata in cursa pentru investitii din anii ’90. In plus fiind si belstemata sa fie condusa de un sir de guverne socialsite ce au oscilat intre stagnare si prabusire economica, pompand ultimele resurse ale tarii intreprinderile de stat falimentare, in loc sa le vanda imediat ce se gasea cineva dispus sale cumpere. Romania a absorbit in total sub $1 miliard intre 1990 si 1996, fata de 5-6 miliarde media anual in cazul Poloniei. Acest handicap cumplit se simte pana in ziele noastre…

  8. db spune:

    Si pe mine m-a uns pe suflet articolul; de 20 de ani citesc bocetele nostalgicilor si comentariile celor care n-au muncit o ora pe atunci intr-o stare de mare iritare. Tare mi-e teama insa ca vor fi unii care nu vor intelege mare lucru din el si nici parerea buna despre epoca Ceausescu sau comunism in general nu si-o vor schimba. Ma bucur ca incep sa se publice articole documentate, nu elucubratii propagandistice. E interesant ca exact saptamana trecuta ma gandeam la motivul pentru care atat de multe intreprinderi au intrat in vrie din lipsa de finantare, dupa revolutie. Banii “produsi” de o intreprindere nu ii apartineau acesteia, cu adevarat. Aproape toate intreprinderile aveau stocuri mari de produse nevandabile (chiar si Dacia Pitesti, care vindea masinile numai cu banii in avans), “morti” care ingropau balantele si blocau cash-flow-ul si care nici nu se soldau vreodata, dar ramaneau spre vesnicie in scriptele intreprinderii, pe post de bunuri destinate vanzarii, de fapt, bani blocati. Schemele de personal erau supraincarcate de oameni care “lucrau” la mana aproape tot – de la piese pana la situatiile contabile. O intreprindere de 1000 de oameni avea cateva calculatoare (pana-n 5, din experienta proprie) pentru operatiile primare, cu banda, alimentate la priza si de multe ori, curent nu era sau nu se gasea banda de hartie pentru ele. Copiatoare in Romania comunista erau pe la Centrala nucleara si fiecare foaie copiata era inregistrata manual intr-un registru de evidenta – cine a solicitat copia, ce material s-a copiat, data, ora. Un om anume era angajat si platit sa faca copii si sa tina aceasta evidenta. Un securist o verifica. Exportam in draci in Europa de vest mancare, pe care o vindeam la pret mult mai mic decat cea produsa in tarile respective, in contextul in care intelegerile FAO, la care Romania era membra reglementau ca importatorii din vest sa plateasca diferenta de pret dintre productia romaneasca si cea vestica, catre FAO, pentru combaterea foametei in lume. In timp ce la noi era foamete si lipsa de mancare pe piata. A cazut comunismul si a cazut imediar si piata de desfacere CAER si aproape tot ce producea Romania s-a intepenit in stocuri. Partenerii fosti comunisti vroiau si ei calitate, asa cum vroiau si romanii. Si mai e si povestea aia cum ca Romania nu avea nicio datorie si ca avea 2 miliarde de dolari in conturi, la revolutie. 2 miliarde de dolari ca sa misti o economie de 50 de miliarde de dolari si sa finantezi o repozitionare si reorientare catre alt tip de economie, catre alte produse si alta calitate a unei intregi economii e o nimica toata, pe bat, un scuipat in mare.

  9. Ghita Bizonu' spune:

    Domnule Opris

    va sugerez sa nu mai insistati cu “demirugul rosu”. Lururile stau nitel mai altfel … in anii 50 incepul anilor 60, aedica inainte de Ceausescu era f sanatos sa ai grija ce vorbesti. Copii erau atentionati sa fie grijulii cand vorbesc , adica sa nu zica ce aud prin casa! Puteai sa fi arestat ptr te miri ce vorba tampita.. Dupa 67 s=-a mai relaxata situatia si in primii ani ai deceniului 7 se putea discuta linistit.. si se ziceau enorm de multe bancuri (inclus cu tenta politica, inclus din cele mai deocheate).
    Insa odata cu mizeria din anii 80 si paritia sintahmnei “anii lumina” lcuurile s-au detertoritat si a trebuiot din nou sa fim ceva mai atenti la ce zicem si fata de cine zicem. Insa eram departe de prsupusa obligatie Fiecare cetăţean român, indiferent de vârstă, sex şi origine socială, era nevoit să se implice într-un adevărat ritual, cel puţin prin frazele pe care erau nevoiţi să le rostească întru slava cuplului prezidenţial şi a doctrinei (zisa si a ” maca r**t” ) si eu cel putin nu am fost niciodata nevoit sa … A ma rog cine era activist sau de meserie “latrau” ori “lingau” eu da era obligat . Da nu te obliga nimeni sa fii una din ctgriile astea .. Puteai sa iti castigi painea si fara sa fi nevoit sa manaci @@@@@.
    Dvoastra nascut prin 67-68 nu aveti termeni de comparatie (asa cum ai mei incep in jurl anului 1960 ). Si astea nu le veti gasi in nici o stenograma ..
    (a .. sa nu mai zic ca expresia “indicatii de o deosebita importanta teoretica si parctica” era in destule cazuri folosita sa ei pe cate un cunoscut in ras… )

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      Poate că ar trebui să dezvolt acest subiect. Arhivele româneşti oferă tot felul de surprize.

    • Josef Svejk spune:

      Domnule Bizonu’,

      Oricât de „bine” ar fi fost în anii ’60, dupa insturarea comunismului România nu a mai ajuns NICIODATĂ la nivelul la care se afla în anii de dinainte de comunism. Iar handicapul nu a fost recuperat nici azi. Mi se pare cel puțin deplasat să lăudați cea mai cumplită urgie abătută vreodată asupra țării noastre.

      Înainte de comunism în România veneau la muncă (în specil în carierele de piatră) mii de italieni. În gara din Cluj toți hamalii erau unguri din Ungaria. Iar bunicul meu din partea mamei, băiat orfan amărât și cu banii numărați, mergea cu o bursă a fundațiilor regale să studieze ingineria chimică la Technische Hochschule din Munchen pentru că viața era binișor mai ieftină în Bavaria ca la Tmișoara sau București. Iar germana o vorbea foarte bine – făcuse școala germană îinainte de 1918, ca să nu o facă în maghiară. În România anului 1938 trăiu aproape 900000 de germani, cea mai mare parte a lor țărani nu foarte bogați, care însă nici nu se gândeau să plece în Germania unde erau ademeniți de Hitler cu tot soiul de facilități. După comunism au mai rămas cateva mii +1 pe care l-am făcut preșdinte :P În memroriile sale, Mircea Eliade, călătorind în Italia, se arată șocat de faptul că un profesor universitar italian e mai prost plătit ca un profesor de liceu rural din România…

      • Ghita Bizonu' spune:

        Nu laud …. doar compar evolutia acelui regim . De la o politica opresiv-agresiva cand lozinca era “vinovat – nevinovat Canalul trebuie terminat!” la o relativa toleranta (adica daca erai atent .. iti puteai permite unele mici entorse) la un regim cand din nou trebuia sa fii “mai atent ”
        Unde ati vazut laude ?! Doar in faptul ca zic ca in anii 59 era mult mai rau?! Hm ..

        Cat despre restul .. hai sa nu exageram cu Romania interbelica. Va recomand cartile lui Bogan Murgescu . Romania interbelica era mult mai asemnatoare cu cea din Morometii decat cu cea din Accidentul lui Sebastian (care prezinta o Ropmanie de vis pe langa care California lui Raymond Chandler e de-a dreptul probionciala daca nu prea rurala!)
        Ca veneau italieni.. uitai sa ziceti ca “erau adusi” . Italienii in marea majoritate , daca nu cvasutitalitate erau taietori in piatra. Nu numai in cariere munceau ci si in constructii, cei mai talentai “sfarasind” de vii in cimitire (cruci de piatra, placi samd). Nu stou cum se face dar noi nu am pra avut peritrai locali … ca italieni au fost folositi si la Mogosoaia..
        Ca erau germani?! Da! Insa va rog nu uitati ca si in Basarabia erau “ceva” germani (sate intregi) colonizati de Alexandru I Invingatorul. Si in Bucovina. Si nu ii cainati atat “cea mai mare parte a lor țărani nu foarte bogați” fiindca oricum erau mai bogati decat cei romani! Si am dubii ca la Munchen sau Nuremberg ori Bayreuth viata era mai ieftina decat in Timisoara sau decat in mahalele Bucrestiului (pana azi a ramas faima carciumii “Leul si carnatul”!) Minus daca nu a fots in perioada marii inflatii care este o alta cestie. (cica ca sa isi calasca soldatii nemtii ii puneau uneori sa umble desculti. Recrutii romani insa trebuiau sa fie invatati sa umble numa incaltati cu bocanci!)

        Cat despre profi univ italieni . Nu stiu. Insa intreb – care liceu rural in Romania?! In care comuna?! Oricum Saveni nu avea.

        Oricum sa stiti ca in gnl nu toata lumea mergea la studii in vest. Bunicul dvoastra pare a fi fost un element exceptional daca a primit bursa aceea. Insa … cum sa va zic nu am cunoscut decat o singura persoana (din generatia parintilor mei) care a facut studii in Apus. O doamna care a facut nu stiu ce faculate in nu stiu ce oras belgian. Ca nu prea avea bani inchiriase o camera intr-un sat de langa oras. Si zicea ca taranul la care statea cu chirie era la fel de avut ca si tatal ei, care era milionar! Nasul meu , fecior de avocat-mosier a invatar dreptul la Cernauti, Tatal meu si un frate tot la Cernuati. O matusa la Iasi. Prieteni de familie – Iasi, Bucuresti, Cluj. Asa ca va rog lasati-o mai moale cu studiile in Apus! Erau junii.. cativa. Dar deja din anii 20 chiar si cei cu dare de mana studiau in Romania! Zic deja adica Romania reusise sa aiba un imvatamant superior nu chiar de lepadat. (unsa nu confundati varfurile urbane cu intreaga tara!)
        Si fara acuze “partinice” ca sunt satul de ele din anii 80 (eu eram cunoscut ca “neserios” )

  10. victor L spune:

    - “Cu toate acestea, la Craiova, atunci, nu s-a înregistrat nici o manifestaţie publică de protest a celor nemulţumiţi de situaţia respectivă”.
    Va inselati; in decembrie acelasi an au venit inarmati cu bite sa-i bata pe timisorenii care pornisera o zavera :P
    Glumesc.
    Dar relatez pe scurt o intimplare, a mea sau a unui cunoscut, nu conteaza, si o spun la persoana intii.
    Ajuns de la munca direct la Autoservire unde eram “arondat” pentru cele 400 grame de mezeluri, am gasit o coada incolacita si ajunsa gramada uriasa. Dupa vreo 10 minute de inghesuiala, tipete, imbrinceli, vorbe duioase (ce te impingi? esti animal? – animal esti tu, vaco!),
    am zis cu voce mai tare un pic:
    - In loc sa iesim in strada sa ne cerem drepturile, ne injuram aici ca prostii, a dracului sa fie Ceausescu si gasca lui!
    In urmatoarea secunda, in jurul meu s-a facut un mare gol, incit daca eram obraznic, puteam avansa pina la vinzatoare.
    M-am speriat putin si am lasat coada cu un om mai putin (si cam flamind in seara aia ;) )
    In majoritatea dintre noi intrase teama, poate si lasitatea, asa ca de unde proteste?

  11. unu' spune:

    Incep sa inteleg (dar nu sa accept sau sa iert) de ce n-am mancat portocale sau banane in copilarie.

  12. Liviu spune:

    Domnule Opris, cam in ce procent participa si a participat Romania la comertul international. Care industrii faceau export, cu ce costuri interne. Imi pare ca aveam o scoala de chimie, aveam o industrie petrochimica, acum avem doar import de produse petrochimice.
    Privatizarea Petromului a ignorat petrochimia. Exista studii comparative pe acst subiect
    multumesc

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      Încerc să revin pe tema aceasta în cadrul unui articol despre relaţiile economice româno-chineze. A fost jale în anii ’70-’80!

    • Josef Svejk spune:

      Așa ca sî ne amuzăm, în 1988 exporturile întregii lumi comuniste (incluzând URSS și China și cut tot cu România lui Ceaușescu) erau sub cele ale orașului Hong Kong :P

      • Harald spune:

        Probabil că exporturile din Hong Kong includeau sub o formă și sau alta și exporturi ale Chinei. Paralelă din zilele noastre: după introducerea în Rusia a embargoului privind importurile de produse alimentare din UE, exporturile de mere din Belarus către Rusia sunt de 5 ori mai mari decât producția :)

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      Un exemplu pe care l-am găsit aseară: planul pentru anul 1986 prevedea fabricarea a 90.000 de tractoare în România. 77% erau destinate exportului.

  13. Mihai Badici Mihai Badici spune:

    Am o dilemă de multă vreme, poate scotocind arhivele ( o muncă pentru care nu pot să exprim cât sunt de recunoscător) aveti o explicaţie la ideea cu “parţile sociale”. Eu am bănuit, prin anii respectivi, că a fost un fel de “mimare a privatizării” pentru FMI ( o parte din active devin ale salariaţilor, deci ei devin coproprietari) credeţi că se susţine această ipoteză sau a fost doar un artificiu finaciar intern, cauzat de lipsa de bani?

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      Bună ziua, domnule Mihai Badici. Sunt foarte interesante articolele dvs. şi întrebarea aşijderea. Da, şi eu cred că era un fel de mimare/cointeresare a oamenilor. Conform sloganului din acele vremuri, noi erau “proprietari, producători şi beneficiari” ai mijloacelor de porducţie şi a muncii depuse. Democraţia muncitorească-revoluţionară să trăiască! Ideea a apărut după declanşarea demonstraţiilor ample de protest din Polonia (1980-1981). Sper să abordez şi subiectul despre care m-aţi întrebat într-un articol viitor.

    • MIHAI 2 spune:

      Nu stiu daca este relevant , dar cam tot la nivelul anilor 1988 – 1989 TERMINOLOGIA JURIDICA OFICIALA a fost radicalizata. . Pana atunci se vorbea de PROPRIETATE SOCIALISTA care era de doua feluri DE STAT si COOPERATISTA. Im anii de pe urma aia DE STAT care si asa se pronunta greu a fost botezata PROPRIETATE SOCIALISTA A INTREGULUI POPOR care se deosebea de PROPRIETATEA SOCIALISTA DE GRUP adica COOPERATISTA. Era – vezi bine – o contradictie din acelea BUNE care impingeau societatea inainte . Nu ca in capitalism unde contradictiile erau antagonice si au si dus in cele din urma la prabusirea sistemului capitalist . Nu cred ca FMI ul putea fi pacalit si nicii ca era era tinta vrajelii cu PARTILE SOCIALE. . Mai degraba era una din aburelile propagandistice ale momentului – ca Daciada si Cantarea Romaniei , sau Frontul Democratiei si Unitatii Socialiste sau chestia aia numita Tribuna Democratiei , care permitea participarea directa a poporului, nu ca in democratia parlamentara burgheza putreda – cum corect le spunea dl Iorgovan studentilor sai in primul semestru din anul universitar 1989 / 1989.

      • dusu spune:

        iorgovan ? parintele constitutiei de azi a rominilor ?
        asta o fost dus la spital la Viena cu avionul glorioasei armate rominesti ?

    • Ghita Bizonu' spune:

      Domnilor, domnilor nu mai “politizati” atata in mod intectual dilematic!
      Regimul in RSR avea el rationalitatea sa insa invariabil cand “era cazul” devenea brutal si gata sa redevina a dracului de opresiv …. Asa ca dintai lua (fara prea multa gandire)masura ca i se parea convenabila si pe urma “gasea” niste justificari de 3 bani (ce nevoie avea sa te convinga cand te putea bate sau inchide?!)

      Asa a fost si cu “partile sociale”. A fost o “curba de sacrificiu”. O masura destinata “sa arunce greutatea crizei in spatele clasei muncitoare” (ca sa folosesc retorica comunista). O “manarie” de genu alba -neagra “mana e mai iute decat ochiul”. Singurul scop era retragerea de la popualtie a unor sume de bani (in ideal pana la concurenta a 1/3 din valoarea intreprinderilor de stat) astfel incat sa reduca “presiunea” banilor emisi.
      Sa ne amintim – in 1982 s-au “reasezat” preturile.. oficial peturile au crescut cu 5% … dar asta numai ptr ca se amestca pretul la locomtive cu cel de la salam si rachiu de vin (redeveu in termeni colocviali). Dupa calculul meu de atunci cheltuelile zilnice (haleala, utilitati, transport in comun, cultura si futilitati) crescusera cu cca 30-35% , adica eu cel putin pierdusem cca 3 gradatii …
      Insa , ptr ca din adanca imbecilitate a conduceri, o serie inteaga de produse disparusera de pe piata (de ex cosmeticele barbatesti Bob si Adam dar si multe altele!) .. populatia avea bani dar nu avea ce cumpara!!! Nu stiu cu cat scazuse oferta de pe piata .. insa scazuse mai mult decat disponibiltatile banesti (reduse prin “parti sociale” si acord global ca aparuse noua imjuratura “baga te-as in acord global!” . Sa fiu cintit insa in multe intreprinderi se gasisera metode de fentare a acordului global)

      Deci partile sociale aveau unicul rost de a micsora cantitatea de bani de care dispunea populatia!
      Restu era doar palavra de “latrau” (propagandist care dadea cu gura). Teoretic partile sociale ar fi permis sa obtinem o suplimentare din venit prin participare la beneciuciurile intreprinderilor INSA EU NU TIN MINTE CA CAREVA sa fi primit asa ceva!
      (a nu se confunda cu “beneficiul” sau cum naiba ii zicea care era un supliment de retributie in functie de profittabilitatea intreprinderii.. Ptr detalii suplimentare cauati un fots conatbil sef sau sef birou de contabiliate. Ca ei calculau … cat si cat cui)
      Practic, ca sa folosesc un termen modern (cam prea la moda!) ne-a fost impus un [b]BAIL IN[/b] . Pesemne (aici sunt extrem de subiectiv adica este stricat mea parere personala fara sa am pe ce ma baza) gagii au gandit cam asa “pai daca oamenii muncii sunt propretari sa vina cu banii de acasa sa plateasca datoriile!!! r’ar a dracului de puturosi!!!!”

      Ca, in 1990 aceste parti sociale ar fi putut deveni nucleul privatizarii .. e alta mancare de peste. Ca fondurile astfel restituite (eu parca in jur de 4000 .. ) au alimentat inflatia e alt ceva. Tine de lipsa noastra de gandire in perspectiva si graba de a lua “masuri morale” sau macar “ideologice” fara o analiza (gandirea whisfull nu este analiza!)
      Cel mai sigur ca daca regimul socialist ar fi continuat .. se gasea o modalitate sa “donam” partile sociale. Sigur 200%

      Insa va propun spre meditare altcvea. Pensia suplimentara. Introdusa cam prin 1972 asta inseam ca toti cei care munceam altundeva decat la CAP, plateam 2% pentru un supliment de penzie. In anii 90 se unifica pensia de AS cu pensia suplimentara iar de 2% isi mai aminteste cate un “boshorog” cu alcoolu-n nas “ba Gicule da ce o fi cu aia 2% ?” A trebuit sa imi explice ca sa imi aduc aminte …. CA AM COTIZAT SI EU!!! 2%!!!
      Asta cum va place ? Ca solutia suplimentarei pare moderna nu?!

      • Petre Opris Petre Opriş spune:

        Vă mulţumesc pentru această explicaţie. Mă pregăteam să scriu şi eu – exact acelaşi lucru :)
        Chestiunea cu pensia suplimentară apare, sper, săptămâna viitoare.

      • Mihai Badici Mihai Badici spune:

        Intrebarea mea nu era cu totul fără rost. In perioada respectivă Ungaria era dată exemplu pozitiv pentru măsuri de genul: permis muncitorilor să lucreze după program în interes personal , la locul de muncă , sau asa-zisul gulas-socialism, liberalizarea micilor afaceri in anumite conditii. Sunt absolut convins că FMI i-a făcut anumite sugestii de acelasi tip lui Ceauşescu; în funcţie de cât de mare era nevoia de bani a regimului mi s-a părut plauzibil să fi folosit această acţiune în dublu avantaj: pe de o parte ceea ce spuneţi, să “nationalizeze” niste bani din circuit, si să si prezinte măsura ca pe o formă de cointeresare, deci intr-un fel de privatizare. ( Asta nu inseamna neaparat că FMI l-ar fi şi crezut. Dar la fel şi reducerea cheltuielilor militare a fost prezentată ca operă a marelui pacifist, când de fapt regimul nu mai avea bani de cremă de bocanci) .

  14. Mircea Modan MirceaM spune:

    Foarte interesant ce spuneti!
    Asa se explica lipsa acuta de piese de schimb straine, fenomene aiuritoare ca inlocuirea cuprului cu aluminu, cu orice pret, invazia de ateliere de “autoutilare” care, cica, inlocuiau tehnologia de import prin realizarea la nivel de intreprindere (cum sa poti inlocui experienta unui producator specializat, mare, competitiv, cu cativa ingineri locali care nu aveau acces la informatii elementare dar care proveneau de la “imperialisti”?) a orice trebuia importat.
    Am intrat intr-un cerc vicioas in care lipsa de calitate era agravata de slaba calitate a tehnologiei.
    Am insa o nedumerire: adesea aud povesti cu anii `70, in care existau de toate (ma refer la fabrici), carburant la discretie, foarte ieftin, tractoristii goleau rezervoarele de motorina in camp pentru ca normele de consum erau foarte mari, tractoare in stare foarte buna de functionare erau casate si date la fier vechi dupa doar 10 ani etc.
    Logic toata aceasta risipa ar fi trebuit sa contribue la “reversul medaliei”, criza de valuta, neindeplinirea celebrului indicator “cheltuieli la mia de lei”. Cum de s-a permis in acei ani asa ceva? Spuneti: ” Practic, în anii ’70, întreprinderile româneşti au apelat constant la credite bancare pentru a-şi îndeplini planurile economice.”
    Sa inteleg ca toata aceasta risipa a fost provocata de abundenta de “finantare” provenita din credite externe? Se pompau bani in fabrici pe pierdere? (nu ca n-ar fi si acum asa ceva :P dar fenomenul era de departe mai raspandit atunci)Sau vorbim si de altceva…poate de o subventionare implicita din partea URSS (m-as mira, la cat de dragi am fost rusilor, dar cine stie…)care in anii 80 a incetat? SAu poate ca pana in anii 70 nu a existat un decalaj tehnologic atat de mare? Cum vedeti dvs. chestiunea? De ce in anii 70 erau “de toate”? (am auzit adesea parerea ca daca s-ar fi pastrat nivelul de trai si preturile mici din acei ani bla, bla)

    • Ștefan A. spune:

      In anii 70 domnule Mircea M , chiar era o abundanta de finantare occidentala . Destul sa vedem ca absolut toata industria electrotehnica (automatizari industriale si masini unelte) avea la baza licentele BBC (Brown Bovari ). De la contactori la relee si microintrerupatoare , tot era construit sub licenta si controlul respectivilor . Care au vindut romanilor (tot pe dolari imprumutati de stat) si licenta pentru faimoasele locomotive diesel , diesel eletrice .
      Toate sistemele de reglaj-control in metalurgie (tratamente termice) erau facute cu aparatura “made in Japan” .
      Exemplu real pentru a pricepe cum era atunci :
      La CUG Cluj se producea instalatia de injectat abur in zacamint petrolier . (erau doar 3 tari in lume care le faceau ) . Particularitatea produsului romanesc : In afata tablei , tuburilor de otel folosite si a sasiului (erau 3 remorci tip TIR) , toata aparatura de comanda si control , absolut toata era ori made in RFG , ori made in USA . Adica partea cea mai valoroasa a utilajului era straina 100 % . :)
      Problemele romanesti apar la sfarsitul anilor 70 cind se pune problema inlocuirii importului, licentelor cu productia autohtona . Ca exemplu , strungurile romanesti SNA 500 aveau in tabloul electric de comanda , contactoare AC 32 licenta BBC . Cind au aparut contactoarele proiectate si realizate de romani (daca mai tin minte , pe la Buzau ) a fost un dezastru . Acelasi motor se ardea cu contactorul romanesc chiar daca era supradimensionat la 62 amperi . Deoarece se lipeau contactele . Proiectare proasta , constructie si mai slaba produceau aceste efecte . Un alt exemplu : supapele hidraulice electrocomandate Toshiba functionau ani de zile fara probleme . Cind au aparut alea romanesti , mandria industriei fine nationale (pe la Predeal produse daca mai tin bine minte ) absolut nici o supapa nu depasea 5-6 luni de viata . La acest dezastru economic national a fost suficient sa se adauge dorinta de achitare a datoriei publice si asa in loc sa exportam tehnologie , utilaje (oricum de calitate mizerabila) am fost nevoiti sa exportam mancare , haine , sa blocam importul, sa facem cincinalul “in 4 ani si jumatate” . :)

      • Mircea Modan MirceaM spune:

        Da, intrebarea ramane: de ce toatea acele tehnologii de afara (eu imi aduc aminte de frigidere, am unul de peste 40 de ani si inca mai merge ) nu au produs un efect benefic ( probabil ca au produs, dar nu a fost gestionat bine) crescand exporturile compensand astfel investitia etc.
        Nu cred ca studiul de fezabilitate (pe atunci cred ca se numea memoriu tehnico-economic :P ) era necunoscut…dar mai bine sa asteptam articolul dlui Opris, avem marele avantaj ca D-sa are acces la surse…si ne mai spune si noua cate ceva :P

      • dusu spune:

        s or gatat nemti si evrei ! ce sa mai exporti ? pe unguri nu dadea nimeni nici in leu; asa ca or ramas sa fie asimilati

    • Kathy Bates spune:

      Motto: “Am găsit un anunţ pe stâlp, vindea unul o rablă cu 100 USD. Şi a scris acolo: dacă nu vine nimeni măcar cu 100 USD, o arunc! Eu am scris repede: unde?…” – Adrian Păunescu

      Teoria generaţiei care are acum +60 de ani spune că la un moment dat erau de toate. Dacă Adrian Păunescu ar mai fi fost în viaţă, ar fi întrebat “unde?” şi Radio Erevan i-ar fi răspuns “în principiu”. Aşa încât omul nostru, fiind român verde şi nu sovietic, ar fi sărit imediat cu gura: pot să-mi fac buletin, acolo, în principiu?

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      Promit să revin asupra acestui subiect peste două săptămâni.

    • Ghita Bizonu' spune:

      MirceaM , Ștefan A.

      tineti cont ca in intreaga perioada piesele de schimb erau un domneiu deficitar. Piesa de schimb si intretinerea…
      In gandirea oficiala (si nu numai) un utilaj trebuia sa functioneze 20 de ani incontinuu indiferent de conditii … adica intretinerea era de multe ori aleatorie. Cel mai ciudata este ca in gnl cel mai greu de gasit se pare ca erau piesele de schimb ptr productia interna! Adica cam nimeni nu isi punea problema ca trebuiesc produse 110 repere ptr 100 de utiliaje (ca sa ai piese de schimb .. ca se mai si uzeaza!)
      Cazul cel mai .. si primu de care am auzit – prin 1975 era deja o criza a bateriilor (acuimulatori) ptr tractoarele romanesti! Aumulatori produsi in RSR… Pe camp la agricultura era un tractor care avea baterie la 3-4 fara. Deci tractoru se pornea dimineata devreme si se mai oprea seara la garaj. Asta desi omu lua o pauza de masa sau oprea lucrul din motive “obiective”.. Dar, desi situatia aparea la televizor, se scria scandalizat prin Scanteia, nimeni nu baga in plan “plus ataia acumulatori ca piese de schimb!” Ntz daca se produceau 20.000 tractoare necesaru era de 20.000 acumulatoare!

      Slaba calitate a tehnologiei de inlocuire. Deriva de multe ori din prea multa zgarcenie presups a fi “chibzuinta gospodareasca” . Dl Ștefan A. pomeste de contactori. Am si eu ceva experienta… cu un calculator I 106. Care 106 functiona eratic si era greu de pornit. Din motive de economie rau inteleasa. Adica ca sa functioneze calculatorul corect contactorii trebuia auriti. Insa economie! Orui nu erau auriti ori stratul depus era prea subtire si se ducea imediat ce se introducea contactoru. Practic erau din cupru curat (si uneori nu chiar atat de curat) …

      MirceaM – ref risipa. Cestia cu carburantui aruncat, ars dateaza de dinainte de 1970. Pana prin 1965-67 cand in fine s-a pus picioru in prag.
      “Motivatia” era ca daca economoseai, nu consumai cota de ce o fi fost, anul urmator ti se reducea. Daca aveai “dificultati” neprevazute .. terminai combustibilul si nashpa! Veneau de sus si te ###### degeaba (caz .. tata lucra la imbunatatiri funciare. Economist. A fost un an cu inundatii, parca 1970. La inundatii activitate mare cu utilajele , combustibilu consumat! Aia de sus zbierau “risipa” si mai aveau niste idei .. pana cand careva [cred ca babacu] enervat le-a zis ca atunci cand planifica inundatii sa anunte si IELIFGA sa ceara din timp prin plan. Dupa ce au urlat ca ei nu au cerut/planificat inundatii au zis brusc “lasa asa. Cate tone?!”)
      Sa nu mai zic ca in anii 50 se introdusese ideea de “pierderi planificate”. De abia dupa 1960 s-a zis ca daca se poa accepta ca primii 2-3 ani sa nu ai beneficii o intrepindere totusi trebuie sa fie rentabila pe durata toatala a functionarii ei (sau ca doar un numar f redus de intreprinderi “strategice” pot fi nerentabile. Alea de armament de exemplu)
      {asta cu pierderile planificate sunt amintiri de la o masa in familie. Eu avand in jur de 14 ani si ascultand cam plictisit palavra batranilor}

      Credite bancare. Intrepinderile de stat nu aveau fonduri proprii la dispozitie. La inceput de an li se aloca o suma X .. la fine de an ce era in conturi si nu avea destinatia de plati devenea a proprietarului (STAT) . Asta cam uita prea multa lume – Statul era proprietarul si deci putea dispune. Insa de aici efortul constant al intreprinderilor de a nu economisi. In decembrie incepea nebunia epuizarii ultimilor bani … (si desi nu eram din compartimentele implicate direct am alergat si eu de 2 ori cu hartii .. deh barbat si mai tanar si “predasem” lucrarea. Cand zic nebunie nu exagerez. Sau nu cu mult)

      Incorecta intrebare cum sa poti inlocui experienta unui producator specializat, mare, competitiv, cu cativa ingineri locali care nu aveau acces la informatii elementare dar care proveneau de la “imperialisti”? Corect este cum poti sa inlocuiesti o tehnologie specializata ? Nu poti! Asa cum cu rigla scolareasca nu poti masura tolerante de 0,01 milimetri!
      A da. Nici latraii nu mai foloseau termenul “omperialisti” Asta e din anii 50!
      Anii 70 .. au fost mai buni pen ca :
      1) au fost luate niste masuri in anii 60. De reducere a risipei si iresponsabilitatii
      2) si creditele externe au avut rolul lor. Noi intreprinderi, noi locuri de munca, noi tehnologii, noi produse au aparut in anii 70.
      3) ptr un scurt moment statu socialist a fost mai putin scartzan. A marit veniturile (salar minim in 1971 : 800 lei, 72: 900, 73: 1000, 75 : 1350 !!!)pastrand preturile relativ constante. Uneori la unele produse a scazut preturile (electronice. Nu mai tin minte anul .. un televizir Venus a scazut de la 3700 la cca 2800. Cel mai scump a scazut la 3500 de la cca spre 5 mii(au sczut preturile si au reinceput sa vanda)
      4) au fost de toate si ptr ca o mare parte a populatiei avea pretentii mai scazute decat azi. Trebuie sa va amintiti merau ca in 1944 85% din populatie era rurala si cam totata ocupata in agricultura si ca cel putin in vechiul Regat vara multi umbau desculti. Chiar si in margine de Bucuresti (cart Andronache) vara umblai prin curte descult ba ieseai si in strada ..
      O “intrebarea ramane: de ce toatea acele tehnologii de afara nu au produs un efect benefic” AU produs INSA .. orice tehnologie se invecheste! Dacia 1300 (R 12) era o masina europeana populara, medie in Europa de vest. In 1969 cand a aparut la Salonul de la Paris. In 1980 era clar depasita (si R12 nu s-a mai produs). Radioul Eurocord in 1975 era giugiuc. Frumusel, performanta acceptabila, desen la moda , pret accepatbil (asta era romanesc si s-a vandut bine in vest .. proma oara l-am vazut in reclame din reviste frantuzesti. Fara indicarea tarii de origine!). Sa zic asa era un Mozart la pretul ala. Insa in 1979 de schimba moda , dupa 1980 se cer alte performante.. insa ghiciti ce? Nu a fost modernizat!! Deci nu ma mai avut ce vinde…
      Cam asa am stat. S-a uitat ca realitatea e diacronica si ca tehnologia evolueaza!

      Si un ultim amanunt. Mizeria indusa dupa 1982 a avut efect distructiv asupra disciplinei muncii . Sa nu mai zic ca intrarea pe piata muncii a primilor decretei.. cum sa zic pretentiosi, plangaciosi, cu o scolazrizare deficitara (comparati cu anii 60-75) si indisciplinati.. Oricum si colegii mei nascuti prin 63 aveau niste idei cam stranii despre ce li se cuvine si ce obligatii au. Coada si burduf de caine. (Asa zicea si generatia tatalui meu despre generatia mea. Si AVEA DREPTATE! socialismul a mai mers cat a mai mers cat timp generatiile “burgheze” au fost in campul muncii)

      Insa oricum sistemul se bloca in anul 85. Cand absolventii de facultate au fost angajati hat de abia prin noiembrie.

      Sa zic asa erau multe “minuni” din astea in RSR. Prea multe si prost gestionate. Se pare ca nici nu va puteti inchipui ce era cu adevarat…

      A da. Eu de atunci ma abtin sa iau “pozitie morala”. Prefer datele concrete.
      Si faptul ca sistemul era brutal, represiv si de multe ori scarbos asta nu inseamna ca si azi sistemul actual trebuie sa fie scarbos. Sau si mai scarbos …

  15. Catalin spune:

    Inteleg ca articolul se concentreaza pe situatia economica, as avea o intrebare (poate un alt articol) – de ce a fost posibil ca in Polonia sistemul comunist sa se confrunte cu “Agravarea tensiunilor sociale din Polonia şi apariţia amplelor manifestaţii de protest ale muncitorilor polonezi”, in timp ce in Romania “Cu toate acestea, la Craiova, atunci, nu s-a înregistrat nici o manifestaţie publică de protest a celor nemulţumiţi.”? Diferente culturale locale sau caracterul dictaturii comuniste in Romania a avut o nuanta “nord-coreeana” mai intensa? Sigur, Craiova (orasul meu de altfel) e nerelevant ca si exemplu, insa concret sa reprezinte situatia Romaniei in comparatie cu Polonia. Probabil ca greve si miscari au mai avut loc (vezi Brasov, etc), insa pe total a existat un clar imobilism al “clasei muncitoare”. Care e fost mecanismul?

    • victor L spune:

      Imobilism doar al clasei muncitoare?
      De “patura intelectualilor” ai auzit?

      • dorel P spune:

        nea victore, “clasa muncitoare” a fost pus intre ghilimele cu scopul de intelege ca se facea referinta la oricine munceste – cu stiloul, cu ciocanul sau cu secera – te-ai prins?

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      Este vorba de diferenţe de ordin social şi cultural. Am încercat să explic situaţia din Polonia şi România, în oglindă, într-o carte pe care am publicat-o în urmă cu 8 ani (Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român, Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008).
      În general, polonezii ies în stradă mult mai repede şi protestează. Ieri, de exemplu, femeile au blocat Varşovia. deşi a plouat torenţial, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de proiectul legii antiavort, pe care actualul guvern doreşte să îl ratifice. Sunt diferenţe de mentalitate şi de atitudine faţă de autorităţi.

      • Liviu Petre spune:

        Ati vazut fotografii din Bucurestiul anilor 1940-1944? Ati vazut cum se bateau romanii, care la Capsa, care la Lido, la Ambasador sau la strandul Floreasca, cand frontierele Romaniei erau facute praf, cand zeci de mii de cadavre romanesti putrezeau in stepele Rusiei? Desigur ca ati putu vedea la fata locului cum Varsovia a fost reconstruita din cenusa distrugerii complete facute de nazisti si de bolsevici, ati putut vedea la prima mana marturiiile sacrificiilor facute de milioanele de polonezi care au luptat in Rezistenta… Poate ca asta este explicatia: abordarea problemelor.

    • Ghita Bizonu' spune:

      In Polonia masurile au fost mult mai bruste, mai brutale si fara “alifie”. De ex prin 1970 au marit pretul la carne si produse din carne cu cca 200-250% . De azi pe maine! Si a iesit cu bubuiala … vreo 18 morti la Gdansk (oficila din cauza de ricoseuri)In 1975 au hotatrat sa concedieze multi muncitori (fara indemnizatii de somaj …. )

      La noi au fost graduale si cu alifie. In 1973 au fost marite preturile la carne.. insa s-ua dat niste “compensatii” de vreo 20 lei /caciula. Preturile nu au crescut cine stie ce.. Prin 1976- 1977 repetir. de data asta preturile au crescut mai mult insa marirea cea mai mare era intr-un domeniu in care nu puteam face gat (sticla de votca poloneza sau rusa pri palinca ungureasca a trecut de la 25 la 35. Idem sticla de Scanderbeu. Votca Wiborowa de la 20 la 35. Cum ar fi reeactinat lumea daca io si amici am fi iesit tipand “vrem Wyborowa ieftina?” Preuspun ca si mamele noastrea ar fi zis “mai arde-i 2 toarsu militioner!”)
      La noi au aplicat cestia aia din Dllas : “Cum sa fierbi de vie o broasca?” si in in paralel in toti anii aia si situatia a devnit mai represiva…

      Si un ultim aspect. Se pare ca tovarasei polonezi se “afisau” mult mai ostentativ decat ai nostri . Care ai nostri au renunatat la Mercedes ptr “Dacia 2000″ si ARO 244 (asta dinunewle comnatrii de la Europa Libera .. Aia de la Europa ziceau doar ce scandalizase Polonia.. noi insa puteam face comparatiile) Cf unui banc din 1980 la noi era un os de ros (inPolonia nu!, nu puteam latra (in Polonia da!) insa maraiam, maraiam …

  16. Cinicul spune:

    Din nou un articol interesant.
    Referitor la comparațiile făcute mai sus de câțiva cititori intre datoria romanilor în anii 80 și astăzi cred ca se ignora câteva fapte care pot schimba un pic raporturile.
    Populația Activa a României de azi este mult mai mica decât în anii 80. Nu putem raporta datoria României numărului disproporționat de mare de pensionari care nu contribuie la economia tarii decât prin creșterea datoriei externe.
    Datoria acumulata de România în ultimele doua decenii dacă se calculează valoarea înstrăinata a utilităților publice (telefon, electricitate, apa, gaze, etc si a resurselor naturale.
    Practic aceștia sunt bani imprumutati si cheltuiți pentru care s-a plătit cu cele înșirate mai sus cu rezultatul transformării unor monopoluri de stat în oligopoluri private străine.
    Perspectivele României de a-si reduce datoria externa sunt destul de sumbre în condițiile contracției demografice.

    • Cinicul spune:

      Încă un amănunt care nu trebuie neglijat. Majoritatea romanilor au azi datorii ca persoane fizice ceea ce era foarte rar în anii 80. În situația sistemului bancar din tara astea tot datorii externe sunt.

  17. Petre Opris Petre Opriș spune:

    Mulţumesc pentru toate comentariile dumneavoastră!
    Am înţeles că există un interes deosebit pentru înţelegerea problemelor care au existat în economia românească. Din păcate, anumite situaţii s-au perpetuat şi afectează şi în prezent pe cetăţenii României.
    Voi continua să caut răspunsuri la toate întrebările dumneavoastră, deşi îmi dau seama că este foarte greu. Sper să nu vă deranjeze faptul că scriu în primul rând pentru mine. Mi-am propus să înţeleg ce s-a întâmplat în perioada copilăriei şi adolescenţei mele şi singurul lucru pe care îl pot face în acest moment este să pun în ordine anumite idei şi câteva exemple pe care le-am găsit prin arhive şi diferite volume. În funcţie de opiniile dumneavoastră încerc să reanalizez şi, eventual, să corectez ceea ce se poate în materialele pe care le public.
    Un cuvânt şi pentru gazda noastră, contributors.ro, care ne pune la dispoziţie acest spaţiu: Mulţumesc foarte mult! Bardzo dziękuję!

  18. Liviu Petre spune:

    Cateva umile dar ferme convingeri personale:

    - perioada comunista a fost una de progres imens la scara dezvoltarii istorice a romanilor si a Romaniei. Dincolo de tot felul de aprecieri macro si micro economice, care mai de care mai pitoresti, provenite din experientele personale ale fiecaruia, raman cateva date statistice ce nu pot fi contestate: rata de scolarizare a populatiei, durata medie a vietii, inaltimea medie a generatiilor nascute dupa 1959, numarul profesorilor romani ‘ramasi’ in universitati occidentale, ,si tot asa…
    - artificiile si manipularile econometrice ‘smoke and mirrors’ nu sunt un monopol al regimului comunist din Romania. Vezi: http://www.irishtimes.com/business/economy/ireland-s-gdp-figures-why-26-economic-growth-is-a-problem-1.2722170 sau http://www.economist.com/news/europe/21702232-why-gdp-growth-26-year-mad-not-full-shilling .
    - este justificat sa te intrebi, tinand cont si de exemplele de mai sus, dar nu numai, care GDP este mai apropiat de realitate: cel care ia in calcul productia de otel, sau cel care ia in calcul valoarea unor asseturi cum sunt goodwiill-ul sau valoarea unui brand?
    - caderea economica a Romaniei dupa 1980 este un caz tipic de crestere nesustenabila. Din diverse motive (management macro si micro economic nepriceput sau chiar dezastruos, conjunctura internationala nefavorabila) progresele sociale ale natiunii Romane au ramas fara suport economic. De aici s-a rostogolit bulgarele.

  19. victor L spune:

    Eu am o retinere in a ma increde in statisticile vremilor Iepocii de Aur.
    Exemplu de cum se faceau statisticile.
    In a doua parte a anilor`80, cind se vindea tot ce se putea pentru a plati datoriile catre nesimtitii de capitalisti rapaci, si a aduna ceva dolari , la un CAP fată o scroafa. Si, dupa cum se zicea, animalele din ceapeuri primeau zilnic 5 lei, ca sa-si cumpere Scinteia sa se sature cu invataturile genialuilui, scroafa a fatat doar un guitator.
    Cum sa raporteze doar unul? ar fi fost cutremur. Asa ca au raportat cu mindrie: la CAP-ul Victoria Socialismului, o scroafa a fatat 11 purcelusi grasi si frumosi.
    De la partid se primesc felicitari si o dispozitie: un purcel sa fie trimis la export, iar ceilalti 10 sa ramina ceapistilor, ca a lor e meritul. Sa manince si gura lor ceva :P

    • Constantin spune:

      Sunt de acord cu dumneavoastra in ceea ce priveste statisticile. De asemenea, cred ca se cuvine a fi subliniate cateva elemente descriptive ale cadrului economic in care se afla tara noastra la inceputul anilor ’80.

      Criza petrolului din anii ’70 pe fondul prabusirii Mecanismului Bretton Woods si a divergentelor in cadrul OPEC etc. a determinat cresterea enorma a pretului la titei, in special in anii 1979-1980, ceea ce a avut un impact puternic asupra economiei globale, inclusiv a celei romanesti.

      Cutremurul devastator din 1977 a provocat pagube majore (Zimnicea, Bucuresti etc.).
      Proiectul de reconstructie a vizat demolari si refacerea unor constructii, realizarea de cladiri noi samd, care au avut costuri semnificative, printre acestea , Casa Poporului. Ea a fost, alaturi de Canalul Dunarea-Marea Neagra, un proiect grandios care a necesitat cheltuieli majore.

  20. Ciobanul Bucur spune:

    Mè-ar interesa si un articol despre mandatarii din anii 60. A cui a fost ideea, apoi dece au fost desfiintati.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Petre Opris


Petre Opris

A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istor... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)