Home » Cultura »Opinie » Citesti:

Cum am petrecut aproape 100 de ani? Declaratiunea Adunarii Nationale de la Alba Iulia (1 decembrie) – Actualizat

Razvan Orasanu noiembrie 30, 2016 Cultura, Opinie
29 comentarii 2,391 Vizualizari

Ca de obicei, 1 decembrie este capturat de un puhoi de oficiali mai mult sau mai putin merituosi, tara nu si-a gasit altceva mai util de dezbatut decat cine anume ar fi trebuit sa primeasca invitatie speciala (pentru ca evident le cade rangul daca asista la parada simplu, alaturi de norod), armata si nu poporul este in centrul desfasurarilor, iar politicienii nu mai sunt in campanie pentru consolidarea Unirii, ci intru dezbinare nationala si in folos propriu… Implinim aproape 100 de ani de la Marea Unire si aproape am uitat de unde am pornit, unde vrem sa ajungem si cum facem sa parcurgem drumul de la dorinta la infaptuirea nazuintelor. Incerc un scurta aducere aminte, folosindu-ma ca pretext de Declaratiunea Adunarii Nationale de la Alba Iulia.

De ce de la Alba Iulia? Desi Blajul si Sibiul puteau fi alte doua orase in care sa se fi petrecut aceasta Unire, Alba Iulia a fost aleasa simbolic datorita scurtei domnii a lui Mihai Viteazu drept autoproclamat “Domn al Tarii Romanesti, al Ardealului si a toata Tara Moldovei”(domnie repovestita de Nicolae Balcescu pentru pasoptisti, ani mai tarziu). A mai cantarit si faptul ca rascoala lui Horea,Closca si Crisan din 1784, rasculatii fiind plecati catre Alba Iulia pentru a se pune in slujba Imparatului si a scapa de iobagie si de nobilimea maghiara asupritoare, precum si de plocoane, carausii si zeciuiala. Tradat pentru 300 de galbeni, Horea a fost prins si a trebuit sa asiste la tragerea prin roata (zdrobirea organelor interne pana la provocarea mortii) a lui Closca. Crisan se spanzurase inainte cu nojitele opincilor. Apoi un anume calau Grancea Rakoczi i-a zdrobit picioarele si apoi cu inca 8-9 lovituri i-a zdrobit tot corpul, in cele mai mari chinuri posibile. Matele celor trei au fost ingropate, dar trupurile taiate in patru au fost puse in teapa si plimbate prin toata Alba si Hunedoara, sa ia aminte si alti posibili rasculati – la scurt timp se desfiinteaza, insa, dupa 270 de ani iobagia si abuzurile functionarimii imperiale. 

Ziua Unirii a inceput cu slujbe religioase in mod egal in bisericile ortodoxe si catolice (aceleasi biserici catolice care nu stiu sa primeasca azi ajutor de la stat) , delegatii de la Marea Unire indreptandu-se apoi spre Cazinoul din Alba Iulia. Cel care a deschis lucrarile si vicepresedintele a carui semnatura a semnat nasterea Romaniei modern a fost politicianul Stefan Cicio Pop, din Partidul National Roman (mai tarziu din Partidul National Taranesc), mai inainte deputat la 30 de ani in Dieta Ungariei, presedintele Marelui Sfat National Roman si al Consiliului National Roman Central.

Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918.

I. Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea Națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre.

II. Adunarea Națională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.

III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Națională proclamă următoarele:


1. Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.

Cata claritate, „popoare conlocuitoare” si respect pentru minoritati, la temelia statului roman modern. Dar la aproape 100 de ani „mandru ca sunt roman” a devenit de baza, trebuie sa avem incredere in Romania care este, desigur, locuita doar de romani, restul – cu Hadareni, Targu Mures si alte conflicte inter-etnice trebuie impins sub pres. Reprezentarea in corpul legiuitor a fost recuperata si reprezentarea minoritatilor in Parlament este un castig general, inclusiv pentru stabilitatea Romaniei. Dreptul de a participa la guvernare, de pilda al UDMR-ului, chiar dreptul de a exista al formatiunii este inca contestat, dupa 100 de ani. Instruirea in limba proprie mai supravietuieste, dar engleza de balta este dominanta in aceasta parte de glob.  Cineva trebuie sa spuna raspicat – exterminarea sau marginalizarea unor popoare conlocuitoare, ca a fost vorba de prigonirea everilor, exportul de nemti pentru valuta forte din vremea lui Ceausescu sau marginalizarea in continuare a minoritatii rome au produs si continua sa produca pagube foarte mari Romaniei, pagube care nu se recupereaza in vreun fel cu alegerea unui sas in fruntea tarii.

2. Egală îndreptățire și deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.

Carevasazica, Biserica Ortodoxa Romana, spune actul nostru fondator, este egal indreptatita cu Biserica Greco-Catolica si cu Biserica Reformata. Astept propuneri de alte Catedrale sustinute din bugetele locale…

3. Înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieții publice. Votul obștesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporțional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, județe ori parlament.

Declaratia Unirii era mai permisiva in 1918 decat actuala Constitutie. Chiar daca cetatenii pot vota acum la 18 ani, pot fi alesi doar de la 23 de ani pentru Camera Deputatilor, de la 33 de ani pentru Senat si de la 35 de ani pentru functia de Presedinte al Romaniei.

4. Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omenești.

Dupa aproape 100 de ani, ca sa te intrunesti depinzi de niste comisii din primarie care iti dau aviz de miting cum si cand au chef. Jandarmeria te pune in tarc asa, constitutional si democratic. Daca vrei sa depasesti garduletul, gaze lacrimogene in nas, ca sa ti se aplece la la libertatea de asociere si intrunire. Cat despre „libera propaganda a tuturor gandurilor omenesti”, a mai ramas doar propaganda partinica. Jurnalistii de investigatie sau chiar independenti au ramas putini in picioare, canalele de comunicare independente fie au murit deja de foame sau sunt pe cale sa o faca.

5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăților, în special a proprietăților mari. În baza acestei conscrieri, desființând fidei-comisele și în temeiul dreptului de a micșora după trebuință latifundiile, i se va face posibil țăranului să-și creeze o proprietate (arător, pășune, pădure) cel puțin atât cât să poată munci el și familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potențarea producțiunii.

Productiunea s-a „potentat” prin colectivizare fortata si prin re-transformarea taranilor in iobagi pe fostele terenuri, ca asociati veseli si fericiti in CAP-uri. Dupa Revolutie, potentarea a fost returnarea terenurilor fara un plan de returnare a mijloacelor de productie confiscate sau pentru despagubirea contravalorii lor. Nivelarea sociala este realizata – patura cea mai mare de la sate este de pensionari agricoli care abia isi duc zilele de pe o zi pe alta, intr-o saracie lucie. Mai exista o patura a noilor nababi, fermieri mecanizati europeni care au potentat productiunea pe 25-30% din terenul arabil.

6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleași drepturi și avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.

Dupa 100 de ani, tot la statele industriale din Apus ne uitam. Nu le-am ajuns, despre drepturi si avantagii similare ce sa mai vorbim, nici macar in Schengen nu am ajuns, din cauza zeciuielii stramosesti si a ciubucului care l-a deranjat si pe Horea (ii spunem doct Mecanism de Cooperare si Verificare).

IV. Adunarea Națională dă expresie dorinței sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea națiunilor libere în așa chip, ca dreptatea și libertatea să fie asigurate pentru toate națiunile mari și mici, deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaționale.

Draguta intentie, dar au trecut doua razboaie mondiale si Razboiul din Iugoslavia peste noi, avem acum razboiul din Ucraina si conflictul inghetat din Transnistria aproape de granite, ba chiar si militarizarea Marii Negre.

V. Românii adunați în această Adunare Națională salută pe frații lor din Bucovina, scăpați din jugul Monarhiei austro-ungare și uniți cu țara mamă România.

Prin pactul Molotov – Ribbentrop din 1940, Tinutul Herta, Basarabia si nordul Bucovinei au fost anexate URSS

VI. Adunarea Națională salută cu iubire și entuziasm liberarea națiunilor subjugate până aici în Monarhia austro-ungară, anume națiunile: cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă și ruteană și hotărăște ca acest salut al său să se aducă la cunoștința tuturor acelor națiuni.

VII. Adunarea Națională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război și-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea și unitatea națiunii române.

VIII. Adunarea Națională dă expresiune mulțumirei și admirațiunei sale tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui dușman pregătit de multe decenii pentru război au scăpat civilizațiunea de ghiarele barbariei.

IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor națiunei române din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, Adunarea Națională hotărăște instituirea unui Mare Sfat Național Român, care va avea toată îndreptățirea să reprezinte națiunea română oricând și pretutindeni față de toate națiunile lumii și să ia toate dispozițiunile pe care le va afla necesare în interesul națiunii.

Ciudat, nu? Toate astea au fost facute de cetateni luminati, politicieni din Dieta de la Budapesta si din Tarile Romane, parlamentari vizionari.  Ne apropiem de 100 de ani si meseria de muncitor de la salubritate este mai respectata decat cea de deputat, de parlamentar. Viziunii celor care au fondat Romania Mare le urmeaza astazi viziunea celor care vor probabil sa fondeze cu orice pret Romania Mica : cea in care saracilor li se arunca o ciozvarta, cativa leuti, cea in care bataliile politice au aspect de cafteli de curtea scolii (“mi-a furat sandvisul, mi-a copiat tema”), cea in care necinstea domneste in multe locuri – in Politie, in alcatuirea doctoratelor, in actiunea politica, uneori chiar in sanul partidelor. Traseismul, smecheria ieftina, cafteala, taclaua, bacsisul si peschesul, lipsa de viziune sunt poleite grosier cu sforaitoarele cuvinte ale celor care nici macar nu au citit Declaratiunea. Dar sa te tii: tara, popor, neam, rau si ram, branza,barza,viezure, romani verzi si afara cu dusmanii din tara. Suntem siguri ca am progresat foarte tare in aproape 100 de ani? Si suntem siguri ca vom putea fi mandrii cand vom ajunge la 100 de ani de existenta sub soare?  Si eu, eu….eu cu cine votez?

UPDATE

Cititorii pot compara doua seturi de fotografii la distanta de 98 de ani pentru a observa asemanari, diferente si pentru a se gandi fiecare ce se poate imbunatati pentru ca macar dupa un secol sa spunem ca am progresat.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "29 comments" on this Article:

  1. Stefan spune:

    ‘Ne apropiem de 100 de ani si meseria de muncitor de la salubritate este mai respectata decat cea de deputat, de parlamentar.’

    Adevar graiti domnule Orasanu.

  2. ion adrian spune:

    Frumos si util text .Dar oare cei care ar trebui sa-l citeasca il citesc ei? Pariez ca nu :)

    PS. Eu voi vota cu acel politician care pana acum, desi nu destul pentru mine, a facut cel mai mult in mod efectiv pentru a ne putea macar uita fara sa ne punem capul chiar si in tarana, la anul 1918.

  3. Kurt spune:

    de ce nu vii tu….

    … „… Implinim aproape 100 de ani de la Marea Unire si aproape am uitat de unde am pornit, unde vrem sa ajungem si cum facem sa parcurgem drumul de la dorinta la infaptuirea nazuintelor… „…

    Care sunt aspirațiile, așteptările, visurile tinerilor români da azi? Din cei 100 de ani 1916-2016 au fost 50 de ani de dicitatura 1939-1989 autohtonă specifică. Ce a însemnat această perioadă fără libertate, contrar celor declarate la Albu Iulia 1918.
    Ce e de văzut după 26 de ani de libertate și democrație românească originală autohtonă specifică? Ce rămîne de făcut? Cînd?

    …”… 1. Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc….”…..

    Seamănă cu cea ce a semnat România 2007 la aderarea în UE. Ad fontas. Ne întoarcem la idea fondatoare? Ce a fost aplicat, respectat și e vizibil azi din Declarația de la Alba Iulia 1918? Realitatea zi de zi azi și declarații solemne patriotarde? Unde sunt 2016 cei 728.000 de citoyeni evrei din 1919-1939? Unde sunt azi cei 740.000 de citoyeni sași /Siebenbürgen și șvabi /Banat din 1918-1939-1989? Purificarea etnică 1941-1989, vînzarea cetățenilor pentru dolari în naționalcomunismul ceaușist sunt probleme din trecutul recent și de dezbătut în spațiul public românesc 2016 ( eliminarea… a însemnat ceva pentru economia, cultura țării?… după 1944, după 1989… azi…) ? Niciodată nu se va repeta….Cunoastere istoriei, dezbaterea publică a trecutului recent care nu e trecut (continuitatea personalului politico- administrativ 1990-2007 -2016.. … vezi și Proclamația de la Timișoara 1989, cu speranța ca cel puțin dulăii, PCRiștii și Securștii mari să se abțină un timp…).

    …”…. Ne apropiem de 100 de ani si meseria de muncitor de la salubritate este mai respectata decat cea de deputat, de parlamentar. Viziunii celor care au fondat Romania Mare le urmeaza astazi viziunea celor care vor probabil sa fondeze cu orice pret Romania Mica : cea in care saracilor li se arunca o ciozvarta, cativa leuti, cea in care bataliile politice au aspect de cafteli de curtea scolii (“mi-a furat sandvisul, mi-a copiat tema”), cea in care necinstea domneste in multe locuri – in Politie, in alcatuirea doctoratelor, in actiunea politica, uneori chiar in sanul partidelor. Traseismul, smecheria ieftina, cafteala, taclaua, bacsisul si peschesul, lipsa de viziune sunt poleite grosier cu sforaitoarele cuvinte ale celor care nici macar nu au citit Declaratiunea…. „….

    Sau realizat multe și bune. 26 de ani de libertate, membru partener în UE, NATO și ONU, România are ce prezenta 2018 la presedintia UE. Mentalitatea? Năravurile…
    „.. să se schimbe totul în principiu suntem pentru, doar ici colo în părțile esentiale să nu seschimbe nimic..(I.L. Caragiale)”. Ce e de așteptat de la parlamentarele 2016?
    Cei peste 3 milioane de sezonieri 2016 unde votează?

    Brain drain românesc ca 1990-2007-2016… pîna cînd?
    Ceva ca în textul de mai sus…..?… curat murdar!
    „Să- i împarti în buni și în misei…”…..

    Shine a light. TM2021 luminează.
    România are de ales 2016.

    • Razvan Orasanu Razvan Orasanu spune:

      Da, aveti dreptate. Brain drain-ul (cum ziceti dvs) si comunismul (cum spune domnul Valeriu mai jos) si-au pus adanc amprenta……

    • dusu spune:

      poate n as fi comentat dar imediat dupa dvs un patriot romin vorbeste de “ciopirtirea tari”in 40 !
      cuvinte specifice unei categori de romini; acest comentator va raspunde in felul specific rominilor ; azi ei e stapini si trecutul lor e la Decebal ; de ce v ati facut case pe pamintul lasat rominilor de Decebal ?si apoi nu vedeti ca comunismul e di vina ?iar asta a fost condamnat de profesorul care o introdus o noua notiune :”revolutie furata”! stie el ce stie ! romini fura orice !aia 4 milioane de comunista azi nu mai e ! ha ha

    • victor L spune:

      @ Kurt,
      soacra, fosta femeie de seviciu la scoala s-a enervat:
      “Din cei 100 de ani 1916-2016″
      Inapoi la scoala, o saptamina cu mopul pe culoare si repeta: 1918-2018.
      – ” vezi și Proclamația de la Timișoara 1989″
      Aproape s-o bunghesti: 12 martie 1990;
      -Sau realizat multe și bune. 26 de ani de libertate, membru partener în UE, NATO și ONU”
      Taie ONU :P
      “„.. să se schimbe totul în principiu suntem pentru, doar ici colo în părțile esentiale să nu seschimbe nimic..(I.L. Caragiale)””
      Nu iti bate joc de Caragiale, Catavencule :D
      -”„Să- i împarti în buni și în misei…”…..”
      Chiar miseleste e stilcit Eminescu ;)

  4. dorin valeriu spune:

    Cred ca orice evaluare de acest fel trebuie sa tina seama de trei imprejurari : ciopartirea tarii in 1940, razboiul si cei aproaoe 50 de ani de comunism !

  5. mary spune:

    Nu-i dracul chiar asa de negru, d-le Orasanu. E bine ca ne-ati amintit de declaratia de la Alba Iulia. E bine sa ne-o reamintim ca un punct de reper, sa stim cum stam si ce mai avem de facut dar…multe din drepturile pierdute au fost recastigate dupa Revolutia din 1989, plus ca in acesti 26 de ani am mai recuperat si din decalajul fata de vest. Mai este mult de lucru evident dar nu poti sa nu vezi si progresele totusi…hai sa le vedem si pe alea, pentru ca a vedea doar ce nu merge bine, pe termen lung nu e nici de folos, nici constructiv.
    Nu intru in amanunte sa va combat pe puncte acum dar o poate face oricine.

    • Razvan Orasanu Razvan Orasanu spune:

      Va invit pe dvs sa faceti inventarul castigurilor care ne-au apropiat de vest, ar fi util. Comentariul meu este legat de momentul initial si comparatia cu prezentul.

      • Rusalia spune:

        Ceva care ne-a apropiat de vest. Miscarea placilor tectonice ? Efectul Coriolis ? Nu-mi dau seama dar nici nu sunt convinsa ca ne-am apropiat. In afara de rata de schimb euro-leu nu vad nimic atractiv in vest.

  6. Paganel spune:

    Eu nu înțeleg un singur lucru, din citatul următor: „Cineva trebuie sa spuna raspicat – exterminarea sau marginalizarea unor popoare conlocuitoare, ca a fost vorba de prigonirea everilor, exportul de nemti pentru valuta forte din vremea lui Ceausescu sau marginalizarea in continuare a minoritatii rome au produs si continua sa produca pagube foarte mari Romaniei, pagube care nu se recupereaza in vreun fel cu alegerea unui sas in fruntea tarii.” De ce trebuie ca noi, românii, popor majoritar, și la 1910 și (probabil) anterior dar și ulterior, momentului 1 Decembrie 1918, să fim insultați de un epitet „de import” pentru bine-cunoscuții ȚIGANI? Pe hărțile austro-ungare din anii 1880-1910, la marginea unor sate românești și/sau româno-germane din Ardeal, cartografii austrieci au notat ca toponim, pentru cartierul ȚIGĂNESC al localității, numirea ȚIGĂNIE, în limba română (un semn de recunoaștere, atât a majorității etno-lingvistice ROMÂNEȘTI în Ardeal, cât și a faptului că, fiind mulți nomazi și analfabeți, ȚIGANII utilizau, într-un Ardeal „dominat” oficial de austriecii germanofoni și de unguri, preponderent limba populației majoritare din regiune! Dacă se dorește eliminarea epitetului ȚIGAN, „poliția limbii” să facă bine să-l „scoată” și din DEX: https://dexonline.ro/definitie/%C8%9Bigan
    De asemenea, să se „elimine” atât numele celor care se cheamă ȚIGANU, ȚIGĂNAȘU, ȚIGĂNILĂ, etc (cu plata taxelor aferente schimbării numelor și legate de eventuala pierdere a moștenirilor, în urma schimbării acestor nume), cât și a oiconimelor ȚIGĂNAȘI, ȚIGANCA, și altele… Pe de altă parte, poate, adepții noii „limbi de lemn”, pre numele ei „political corectness” o să ne explice și cum poate fi eludat numele singurei epopei românești definitivate, „ȚIGANIADA”, scrisă de Ion Budai Deleanu, sau cum vor fi eliminate expresii precum „mușchi țigănesc”, „a se îneca precum țiganul la mal” și altele!
    Pe de altă parte, ne poate explica autorul, AR-GU-MEN-TAT, de ce, dacă ultimul recensământ dă peste 621 de mii de ȚIGANI, doar vreo 273 de mii dintre ei vorbesc ȚIGĂNEȘTE? http://www.recensamantromania.ro/noutati/volumul-ii-populatia-stabila-rezidenta-structura-etnica-si-confesionala/
    Sau, de ce procentul celor cu studii, în general, și cu studii superioare, în special, este mai mic decât al altor grupuri etnice din România? Sau de ce, după modestele mele informații, multele ONG-uri care se „ocupă” de ȚIGANI nu au remarcat că, în localitățile în care locuiesc aceștia în procent de cel puțin 20%, NU se trece pe indicatoarele de intrare/ieșire în/din localități, ȘI DENUMIREA LOCALITĂȚII ÎN ȚIGĂNEȘTE???
    În acest context, cred cu toată convingerea că cei discriminați sunt cei peste 18 milioane de locuitori ai României, DE ETNIE ROMÂNĂ, fiindcă se inoculează, MAI ALES PE PLAN INTERNAȚIONAL, ideea că „ROMANI”=„ROMANIANS”! Cred că un referendum legat de (non)utilizarea epitetului ”r(rrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr)om” ar fi bine-venit!
    P.S.1 Sper ca pledoaria de mai sus pentru DREPTURILE ȚIGANILOR să înlăture orice (presupusă) bănuială legată de vreo eventuală discriminare a acestei etnii! Nepublicarea acestei opinii are la bază, în opinia mea, CENZURA!
    P.S.2. Am trăit peste două decenii în Ardeal, fiind urmașul unei familii care, după tată, are aproape patru secole vechime în sudul Transilvaniei, ca familie românească. Am fost crescut de mic în spiritul „celor șapte ani de acasă”, al bunului-simț, al omeniei și în cultul respectului față de celălalt, indiferent de etnie, limbă sau confesiune, dar și al RESPECTULUI CELUILALT/CELORLALȚI FAȚĂ DE MINE, CA OM ȘI CA ROMÂN!

    • Razvan Orasanu Razvan Orasanu spune:

      Nu doresc eliminarea termenului de tigan (de pilda melodia Tigancusa esti frumoasa/ Tiganca mea/ Te iubesc/ Si nu te pot uita nu poate fi transcrisa multumitor politically correct), insa am ales pentru acest articol a folosi, personal, termenul de rom. Articolul este despre altceva, ati pierdut esentialul

      • Polilogu spune:

        Domnule ORASANU,

        Indraznesc sa va ”avansez” câteva intrebari (între altele care le-aș mai putea pune) :
        1) Literatura romana clasica are un autor , pe numele sau IOAN BUDAI DELEANU , care printre altele are si o foarte ”interesanta ” opera numita TIGANIADA. Cred ca o stiti si ati ”studiat”-o si in liceu. CE FACEM CU EA SI… CU AUTORUL ? O mai predam in scoala sau nu ?O mai mentinem sau o excludem ca fiind un ”accident” al literaturii noastre clasice ”definitorii”?
        2) in anul 2021 vom ”sarbatori” cinci secole de la prima atestare documentara a limbii române,iar peste inca 25 de ani, tot cinci secole de la ”incununarea”ei ca limba literara prin ”lucrarea” Diaconului CORESI. Cum vom proceda?
        3)Ati citit macar doua carti din istoria milenara a UNGARIEI ?( nu marcate de propagandism)
        4) Cat credeti ca e ”intamplare” si cat ”actiune constienta” in istoria ”devenirii”unui popor ?

    • stefan spune:

      Dragă domnule Paganel

      Dacă etnia romă dorește să-și spună romi, nu e o crimă, ci alegerea liberă a acestei etnii.

      Poate dumneata nu știi dar și românii până acum 200 de ani nu erau cunoscuți ca ”Români” ci ca ”Valahi” de popoarele din afară și ca ”moldoveni și munteni” din interior. Ideea de romanitate care a dus la schimbarea denumirii acestei etnii în ”români” este de origine recentă. Moldova și Muntenia au fost cunoscute până în 1859 ca Principatele Dunărene și, abia apoi ca Principatele Române, iar după 1880 ca România.

      Deci ce ai cu minoritatea romă???

      Că au rămas mai în urmă e doar vina statului român care nu are grijă să-i educe și să le asigure accesul la o viață mai bună. Dacă un copil rom nu merge la școală, comuna e fericită că nu-i influențează pe ceilalți. Și se zice că învățământul e obligatoriu, dar autoritățile nu fac nimic să cuprindă toți copii de etnie romă în procesul de educație.
      Știi dumneata, eu sunt în vârstă și nu o să apuc, dar peste 50 de ani minoritatea romă va fi majoritatea în România. Și fără educație care va fi nivelul de civilizație?

      Nu cred că discriminezi această etnie ci doar că o privești ca o rasă inferioară, care prin schimbarea denumirii atentează la puritatea numelui de ROMÂN.

      Ștefan

      • Cinicul spune:

        Marginalizarea entiei rrome?
        Cel putin in timpul comunismului tiganii romani aveau acelasi access la educatie si munca ca si restul populatiei. Ca nu au vrut sa beneficieze de educatie este o optiune a acestei etnii.
        Englezii au o vorba care se potriveste foarte bine aici: poti conduce un cal la apa dar nu-l poti face sa bea.
        Marginalizati dupa 89? Cati vor cu adevarat sa munceasca? Iii obliga cineva sa fure prin toata Europa si sa construiasca case cu turnulete?
        Explicatia ca asta este rezultatul a secole de robie si umilinte este doar o poveste. Sunt suficiente exemple de popoare/grupuri etnice care au trecut prin experiente similare si n-au ajuns sa reprezinte simbolul criminalitatii europene.
        Romanii merg sa culeaga capsuni in Spania dar tiganii nostri sunt persecutati si in Europa, nu-i primeste nimeni la cules capsuni!

        • mrs spune:

          … case cu turnulete pentru care nu platesc niciun fel de impozit… si sunt discriminati.
          nice
          pai daca ar plati impozite pe ele ni se ridica nivelul de trai.

  7. Garett spune:

    Din pacate treceti “convenabil” peste perioada 1940-1944!
    Orice “promisiuni” si-a fi asumat Romania in 1918 fata de minoritatea maghiara au fost invalidate de comportamentul reprobabil al acesteia din perioada ocuparii Transilvaniei de Nord!
    A invoca, nu dvs. personal ci reprezentati ai “minoritatilor conlocuitoare, din postura de urmas al criminalilor de la Ip, Traznea si Moisei, si nenumaratelor alte atrocitati comise in perioada respectiva, o ipotetica “nerespectare apromisiunilor” de la ’918 este echivalenta cu proverbiala impingere a unei batrane pe scari urmata de intrebarea “naiva” unde se grabeste!
    Dpmdv simplu fapt ca minoritatea maghiara nu a avut postbelic soarta sudetilor sau a silezienilor ar trebui sa fie dovada suficienta a mentalitatii tolerante a romanilor!

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Promisiunea e promisiune, nu poate fi “invalidată” indiferent ce ar fi făcut “beneficiarul”. Ca doar nu era promisiune cu clauză de reziliere :)

      • donquijote spune:

        Fara ipocrizie – sau apel la corectitudine politica: De fapt, era cat pe-aci sa fie Reset total, deci, rezilierea nu s-ar mai fi discutat din lipsa de cvorum.

      • Ghita Bizonu' spune:

        Porosiunea a fost respunsa pe calea armelor.
        Acum ….
        Sa ma intelegheti – e ca si cum2 insi ar avea ceva de impartit (o casa, o gradina .. samd0 Unu propune o impartire mai mult sau mia putin echitabila. Celalat zice NU! si merge la tribunal si baga proces. INsa ce s avezi? Perde procesul ! Mai rau la proces i “se da ” NIMIC.
        Acum procesomanu vine si zice :”ba parca era virab sa imi dai si mie o parte, nu?”

        • Mihai Badici Mihai Badici spune:

          Bun, aveţi dreptate. I-am bătut. Acum vor fi sclavii noştri. V-aţi gândit cât? 10? 100? 1000 de ani?
          Ce avem de câştigat noi din asta, ca naţiune?

          • garett spune:

            In mod cert mai mult decat am avea de pierdut ca natiune daca am dovedi doar slabiciune!
            Termenul “sclavie” este folosit impropriu, doar de dragul retoricii!
            Sunt cetateni romani cu fix aceleasi drepturi ca si oricare alt cetatean roman, nici mai mult nici mai putin.
            Poate ne explicati care este nivelul de autonomie a cetatenilor cehi de origine germana din Sudetenland! Similar cu cei din Ost Preussen, Silesien sau Pommern, nu?
            Oops, nu prea mai sunt, corect?
            Spre deosebire de Cehoslovacia sau Polonia, Romania s-a comportat corect cu minoritatea maghiara dupa razboi, desi probabil ar fi fost mult mai indreptatita sa ii acorde fix acelasi tratament pe care armata horthysta l-a aplicat romanilor in Transilvania de Nord ocupata!
            A cere acum “extra drepturi” pe baza unei declaratii pe care tu insuti ai nesocotit-o frizeaza ridicolul, ca sa ma exprim elegant!

            • Mihai Badici Mihai Badici spune:

              O singură observaţie mai am: doar cei slabi se tem să nu cumva să arate “slăbiciune”. “Extra drepturi” ? Extra faţă de ce? Dacă mai citiţi o dată declaraţia, o să înţelegeţi şi de ce li s-a promis asta: ” pentru a nu ne transforma din asupriţi în asupritori”. Dacă mă întrebaţi pe mine, la cât de puţini au rămas acum cred că enclavizarea asta mai degrabă e dăunătoare pentru ei ( la un milion de oameni, toţi avocaţii se cunosc între ei şi cu baronul local, asta se întâmplă şi prin orăşelele noastre mai mici), dar asta e cu totul altă problemă. Nu eşti cu adevărat puternic decât când înveţi să faci bine…

  8. Garett spune:

    @Mihai Badici: asta e ceva gen “bunicul lui Janos l-a omorat pe bunicul lui Ion, iar acum Janos ii cere socoteala lui Ion de ce nu ii da ce i-a “promis” bunicul lui Ion, inainte sa moara”, nu? :D
    Flexibilitate morala maxima!

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Bunicul lui Janos va merge la inchisoare dar sentinţa se va da în maghiară. E un principiu pe care il consider corect.

  9. ion adrian spune:

    Dle Razvan Orasanu,
    Nu stiu daca in saptamana asta pana la alegerile de Duminica se va mai aborda subiectul abordat tangential cu o minge ridicata la fileu din finalului articolului dvs unde la retorica intrebare carageliana :”eu cu cine votez” am raspuns mai sus ca eu de fapt stiu foarte bine cu cine. De aceea azi cred ca aici la dvs in spatiu trebuie sa ma si explic .
    O sa incerc sa rezum rationamentele posibile:
    a) Nu ma ocup de electoratul captiv al PSD adica de multimea celor care asa cum spunea Adrian Nastase in 2004 cand vorbea cinstit(doar o zi ca apoi a dt-o la intors) dupa ce a pierdut in turul doi in fata lui Basescu, ca el cu electoratul lui format din multimea celor mai putin instruiti si mai saraci, a celor de la tara si din orasele mici, adica de fapt mai dependenti de verbul ajuns la valoare mare in ceausism;”a se da „ a fost invins de cei de la orase, de cei mai orientati politic etc etc. Nu e cazul sa mai insist desi nu stiu daca aceasta zicere nastseasca (poate singurul adevar politic rostit de dlui) mai poate fi gasita pe undeva, ba mai degraba cred ca a fost eliminata de ministerul orwelian ocult al mediei care intrun fel guverneaza Romania. Acest electorat va vota cu candidatii PSD orice hram ar purta acestia. In niciun caz eu cu asa ceva nu as putea vota asa cum niciodata din 1989 nu am votat. Sunt de cealalta parte a faliei descrise de Adrian Nastase.
    b) Cu restul tringhiului rosu care dupa modelul CPUnist(atunci era un patrulater) se deghizeaza in liberal (ALDE) , luind din electoratul PNL (partea sa cea mai uslista) , in nationalist-patriotard si din cel vadimist (PRU), evident ca nu este cazul fiind acest triunghi la fel de toxic ca si USL
    c) USR -ul lui Nicusor Dan nu-mi inspira nicio incredere si cred ca alaturi de PNL -ul de azi la o adica nu ar ezita sa se intoarca spre un USL redivivus ,in plus asa cum am spus mai demult tot pe aceasta platforma, este asa lipsit de ideologie(doar a puterii in subtext) un surogat de FSN in zilele de azi si cred ca mai degraba el decat PNL-asta insa depinzand din cati din fostii votanti ai PDL sunt mai bine pacaliti de actualul PNL care cica i-ar ingloba si pe ei sau de aparenta de nou si democratie treansparenta propagata in fals de USR,-ar accepta sa participe la un USLredivivus. Spun ca cel cu mai multi fosti votanti PDL(fost electorat dur al CDR) nu va face aceasta porcarie sau daca o va face se va sparge in bucati. In concluzie nu am de ce sa votez cu USR, trecut glorios prin fapte importante nu are etc. Si chiar daca gresesc nu de votul meu are nevoie ca sa intre in parlament.
    d) Acelasi rationament si pentru PNL o caricatura a partidului istoric ce-mi confirma azi ca dorinta eronata prea timpuriu incercata la acea vreme de a-l ingloba in PD (incercare la care Stolo si Stoica au achiesat intelegand/crezand ca ar fi mai bine asa) era justificata asa cum si ulterior producerii ei, excluderea lui Ciorbea de la conducerea unui guvern care statea numai in sedinte tinute de un comunist sindicalist si paranoic care ne-a pacalit rau pe atunci, eu care nu avea decat o minima apreciere pentru Basescu(doua discursuri parlamentare recunosc foarte bune cat si demisia sa din 1996 cand era acuzat de fapte ilicite) chiar l-am dezaprobat total, desi azi nu mai vad lucrurile la fel dupa ce am inteles cine a fost si este dl. Ciorbea si paranoia acestuia.
    e)In aceasta situatie de fapt constat ca nu exista un partid important electoral cu care sa am motive puternice sa votez cum era in trecut PDL-ul condus de Traian Basescu si apoi de Emil Boc. Asadar ar trebui sa-mi dau votul la risc unui candidat independent cum de exemplu este in Bucuresti dl Paleologu pe care chiar as vrea sa-l vad in Parlament, care insa cu sau fara votul meu ramane doar un singur parlamentar chiar daca desigur ca de dreapta .
    Daca insa exista un partid care sa depinda de cei 5%(deci cu mult mai multi parlamentari decat unul singur cat ar fi un independent) si pentru realizarea carui procentaj orice vot poate conta cat toate de pana atunci, acolo la granita dintre sub 5% si peste sau egal cu 5% si acel partid este pentru mine mai de dorit, atunci ar trebui sa-l votez.

    Dar prin ce un astfel de partid dependent de acei 5% ar fi de dorit pentru mine?Evident ca doar sau in primul rand prin conducerea sa, prin liderul(liderii) sau, caci trebuie sa recunoastem ca in afara de masa amorfa cu acesta personalitate antireformista si egalitarist comunistoida a psdistilor si aliatilor lor sau cu cea patriotard istorica a celor care ar crede ca PNL mai inseamna ceva, restul sunt doar partide de lideri confectionati mediatic dovada fiind procentele lor sub ale acestora. Asadar atunci votez cu cel al carui lider este considerat de mine ca cel mai important astazi pentru Romania din toti cei care se afla pe listele de vot. Cu acesta ar trebui sa votez fara sa ma mai gandesc la altceva decat la faptul ca astfel sprijin liderul acelui partid sa isi indeplineasca pe cat posibil programul (cu care eu sa fiu pe deplin de acord) iar daca asemeni mie ar gandi astfel peste jumate din electorat programul ar putea fiindeplinit chiar si in totalitate(situatia cea mai buna pentru tara dar pe care azi cateva procente poate ca o inteleg asa cum si in 1990 doar 3% au votat cu dl Ion Ratiu , dar desigur ca daca intrebi azi affi ca toata tara l-a votat atunci :) .
    Cine m-a dezamagt mai putin pana acum in exercitiul functiilor dlui de ministru, primar si Presedinte nu in discutii provocate, rastalmacite si manipulate dupa ce nu le-a mai detinut si mai ales in balanta caruia atarna cu supra masura bunele fata de erori ca sunt si de astea?
    Un singur raspuns pentru mine de necontestat cu argumente serioase: dl Traian Basecu si deci voi vota Basescu votand PMP



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Razvan Orasanu


Razvan Orasanu

Director Executiv al Institutului de Studii Populare, Kokkalis Fellow la Harvard University - John F. Kennedy School of Government (2012), Consultant local pentru Banca Mondiala (2... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)