Home » Cultura »Justitie/Ordine publica »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Despre bucuria că se face dreptate

Virgil Iordache iunie 2, 2014 Cultura, Justitie/Ordine publica, Opinie, Societate/Life
31 comentarii 1,943 Vizualizari

Când Ceușescu a fost ucis o explozie de bucurie a cuprins țara, îmi aduc bine aminte. Eram bucuroși că s-a făcut dreptate, că a fost pedepsit pentru suferința pe care ne-o adusese, eram plini de speranță pentru ce va urma în absența lui. El întruchipau răul, iar răul dispăruse simbolic odată cu moartea lui. Azi tot mai multe persoane corupte sunt pedepsite pentru faptele lor și mulți dintre noi ne bucurăm și spunem că s-a făcut dreptate. Se vede asta ușor din comentariile la articolele care prezintă aceste vești. Oamenii vor să dispară răul la fel cum voiau în 1989.

Pe de altă parte, este un loc comun că nu este bine să te bucuri de răul altuia. Este bine sau este rău că ne-am bucurat în felul acesta? Este acesta o bucurie frumoasă sau o bucurie urâtă? Dacă este și una și alta unde se termină frumusețea și unde începe urâțenia?

Am pus aceste întrebări către doi prieteni și am primit două răspunsuri, pe care le redau mai jos.

Răspunsul primului prieten

“Îți mărturisesc ca și eu m-am bucurat când l-am vazut pe Cosma de la CJ Prahova încătușat.

Bucuria mea (chiar m-am bucurat mult!) are patru motive:

1. Faptul că statul de drept (ca temei al civilizatiei) funcționeaza, în ciuda adversităților.

În paranteză merită spus că civilizația este într-un sens scopul arhetipal al omenirii. În creștinism, Ierusalimul ceresc.

Statul de drept nu trebuie confundat cu dreptatea naturala. Este într-un fel exact opusul. Dreptatea naturală – în sensul de dreptate primitiva, dreptate telurica  – este cea a infernului, a Furiilor, a titanilor. Este întotdeauna tragică, toate tragediile grecești se bazează pe conflictul dintre această formă a dreptății telurice, anterioare cetății, și dreptatea apolinică, a regelui.

A te bucura de chinurile altuia – pe care acesta intr-un mod “drept”, legitimat de regulile “naturale” sau omenești, le suportă – ține de frustrare, de bucuria față de răul altuia și de fapt de răzbunare. Razbunarea este dreapta, cumva, are legatură cu dreptatea insasi. Chiar și Dumenzeu în Iov o recunoaște ca valabilă. Doar că este o dreptate a căderii, a infernului, a frustrării, a lipsei.

Această frustrare a fost descrisa în mitul grec prin Erinii. E frumos cum se explică în Orestes al lui Euripide învingerea apolinica a Furiilor. La final vine Apollo si restabilește totul. Dar și pentru că Orestes arată compasiune la un moment dat.

În epoca “naturală” dreptatea stătea sub semnul Eriniilor, deci al blestemului. A face răul intra imediat sub incidența forțelor infernale care fac actul de justitie naturală, se razbună, plătesc, cum zic englezii, retribution.  Diavolul este cel ce acuză, cel frustrat, cel care vrea sa se faca dreptate sub forma razbunării, ca in iudaism și în creștinism …

Cei ce s-ar bucura de intrarea lui Băsescu – ca Antenele – în pușcarie par sa fie dintre cei munciți de Furii, iesiți dintr-o logica a răzbunarii. Nu prea cred că bucuria lor vine dintr-un spirit apolinic, dintr-un spirit al cetății, din plăcerea de a vedea reinstaurată armonia, civilizația, ordinea.

2. Pentru ca e stopată o serie de daune, un rău, o maladie, un curs rău al actiunilor

Ce s-a întâmplat acolo în Prahova depășeste imaginația.

3. Procurorii sunt eroii civilizatori, cavalerii invingatori. E ceva motivator și o poveste foarte frumoasa,ar putea sluji de materie prima pentru un mit istoric.

3. Pentru că este o dovadă de obiectivitate în spațiul public, nu o simplă răzbunare subiectivă sau o crimă interesată mascată sub un simulacru de proces ca în cazul lui Ceaușescu.

Unii avem firi mai blânde, alții mai răutăcioase, din naștere. Dar important este ce facem cu ceea ce avem de la naștere. Dreptatea pe care o cerem trebuie să tindă spre obiectivitate. Dacă suntem prea buni, atunci trebuie să devenim mai severi, iar dacă suntem prea răutăcioși, atunci trebuie să devenim mai buni. Dar asta nu este posibil pentru fiecare de unul singur, ci doar prin echilibrarea reciprocă a tendințelor noastre subiective. De aceea dreptatea nu poate fi decât un bun public.

Consecințele blândeții exagerate sunt următoarele:

  • lipsă de obiectivitatea și tratare în mod egal a tuturor indiferent de ce au făcut.

Consecințele răutății sunt următoarele:

  • lipsa de obectivitate și tratarea discriminatoriu a oamenilor indiferent de ce au făcut.

Răutatea și blândețea duc la imposibilitatea sortării valorilor, a evaluării responsabilităților și la scăderea productivității grupale și organizaționale.

Răutatea și blândețea personală exagerate pot fi controlate de către o persoană prin:

  • rațiune, știind că duce la lucruri care se repercutează asupra ta și a altora în mod negativ. Acest mod este accesibil oricui.
  • spirit. Acest mod este accesibil doar celor care aleg asta.

Răutatea și blândețea exagerate pot fi controlate la nivel organizațional și social doar prin instituții corecte, prin proceduri clare, neinterpretabile, de sortare a comportamentelor valoroase și de management al conflictelor. A lăsa puterea la nivelul unei singure persoane într-o organizație sau într-o țară care nu are proceduri clare și corecte, modificabile doar foarte lent pentru optimizare în timp, deschide calea arbitrarului, în special când o astfel de persoană nu are valori spirituale.

Statul de drept înseamnă obiectivitate publică. Înseamnă domnia legii prin acordul instituțional al tuturor persoanelor din cetate cu privire la tipurile generale de acțiuni permise și nepermise, nu domnia unor persoane anume, oricât de înțelepte ar fi acestea.

Iar cum orice om care ajunge într-o poziție de putere în stat tinde să domnească el însuși în loc să asigure domnia legii, statul de drept nu poate exista decât printr-o atentă echilibrare a puterilor, a organizațiilor publice majore, adică un stat de drept nu poate fi decât policentric. De aici rezidă pericolul major al oricărui partid stat pentru cetățenii țării în care acesta are puterea.

Așadar mă bucur că ne îndreptăm către un stat de drept și că sufocantul partid stat devine tot mai puțin puternic. Mă bucur că se face dreptate înseamnă că mă bucur că pot respira în țara mea.”

Răspunsul celui de al doilea prieten

“Dreptatea se referă la respectarea unor reguli și legi. Dreptatea este ceva inventat de oameni sau primit de oameni ca să ne putem înțelege unii cu alții, dar dragostea nu este o invenție și nu este nici ceva primit. Ea există de la sine, din  noi, este zâmbetul sincer pe care îl vedem pe fața celuilalt când ne întâlnim unii cu alții. Dreptatea fără a mai putea zâmbi niciodată cu un om după aceea este o pierdere, nu un câștig.

Dreptatea nu este o valoare în sine, ea e doar un bun instrument, indispensabil poate, ca să ne înțelegem. Dar dacă oamenii ar avea dragoste unul pentru altul nu am mai avea nevoie de reguli și de dreptate. Pentru că nimeni nu ar mai face ceva să supere pe altul, sau dacă ar face fără intenție și-ar cere imediat iertare.

Dacă îți pasă de altcineva nu îl faci să simtă că trebuie să își caute dreptatea datorită faptelor și deciziilor tale. Ca să poți să faci asta cu trebuie să îl cunoști pe cel de lângă tine, să ști ce valori are, care sunt diferențele. Dar niciodată nu vom putea cunoaște pe toți oameni, nici măcar pe cei care spunem că ne sunt apropiați. Cu cât oamenii sunt mai asemănători cu noi, cu atât îi cunoaștem mai ușor.

Dreptatea este așadar valoroasă mai ales când nu ne cunoaștem unii pe alții, adică atunci când suntem mulți cei care avem interese comune și când suntem diverși. Dreptatea este esențială pentru un popor, pentru un stat, pentru o asociere de state. Pe măsură ce ne cunoaștem devine tot mai puțin importantă. Într-un grup de prieteni, de colegi vechi de școală, de serviciu sau într-o familie ce importanță mai are cine are cu adevărat dreptate? Dacă are importanță mare înseamnă că nu suntem cu adevărat un grup, suntem niște străini împreună ca în metrou. Dacă suntem un grup îl lăsăm în ale lui pe cel care nu are dreptate și îl iubim sau măcar tolerăm mai departe pentru că este al nostru, îl știm. Sau noi al lui, sau reciproc. Și la un moment dat își va da seama și singur că a greșit. Iar dacă nu își va da seama asta e, unii sunt neputincioși, victime oarbe ale unui fel de a fi. Dacă va vrea să plece dintre noi îl lăsăm să plece, poate că se va întoarce mai târziu. Ce rost are când cineva decide să plece din grupul nostru să aruncăm cu noroi în el? Ce vrem să spunem cu asta?

Ni se pare că nu putem trăi fără reguli și dreptate, dar că am putea trăi fără dragoste. Asta e pentru că suntem sau am devenit egoiști, ne raportăm doar la noi înșine. Vrem doar dreptatea noastră. Dreptatea noastră nu poate exista fără dreptatea altuia, pentru că a avea dreptate înseamnă să ceri altuia să ți-o recunoască. Dar nimeni nu îți recunoaște ceva dacă în situația inversă nu s-ar aștepta să recunoști și tu la fel pentru el.

Când acceptăm și dreptatea celuilalt atunci înseamnă că am început să avem dragoste. De fapt dreptatea e un fel de surogat, de formă abstractizată și sărăcită de relație umană autentică.

Cel mai greu pentru un manager  este să ajute oamenii din grupul lui să aibă un minim de dragoste unii față de alții, să îi facă să se tolereze pe cei care sunt în mod inevitabil în conflict de interese, așa cum se întâmplă adesea într-o țară. Ca să poată face asta trebuie ca el însuși, managerul, să aibă dragoste de oameni. Dacă nu are se va refugia într-un discurs de apărare a dreptății, a cinstei. Dar dreptatea este așa cum sunt legile, iar dacă legile sunt nedrepte… Și adesea sunt. A vorbi doar despre ce e drept ca manager este ceva foarte sărăcăcios.

Desigur, și sărăcia asta este mult mai bună decât a ignora dreptatea și a încuraja dușmănia. Dar o astfel de țară sau grup de fapt încetează să existe. Se va dezintegra de la sine. Managerul devine un anti-manager, un agent distrugător, nu unificator, nu coordonator. În România de azi cei mai buni sunt obsedați de dreptate, iar cei mai răi încurajează dușmănia. Avem nevoie de lideri care să iubească oamenii.

Cineva a vorbit demult despre un simț al dreptății, care îți spune într-un fel fără cuvinte cum să aplici legea astfel încât să nu ducă la un rezultat nedrept. Acest simț l-ar avea orice om. În baza lui orice om știe când a făcut ceva nedrept, chiar dacă pretinde că e drept de ochii lumii. Acest simț ar permite să vorbim de morală și de vinovăție, de responsabilitate pentru faptele noastre. Mai târziu alții au spus că simțul dreptății este o înțelepciune izvorâtă din faptul că ne pasă de oameni, de cei pe care îi evaluăm și ale căror fapte le judecăm. Să faci dreptate și să nu fie nimeni mulțumit, ce tristețe ar fi aceasta. Se poate întâmpla doar când nu ne pasă de oameni. Altfel spus simțul dreptății ar avea de a face cu dragostea și cu cât îl avem mai mult, cu atât căutăm mai puțin dreptatea formală. Cu cât îl avem mai puțin, cu atât facem mai mult cum vrem noi legile și doar ceea ce vrem noi cu legile.

La ce ne-ar folosi să dovedim că avem dreptate, dacă atunci când cineva este în suferință sau vedem că ar putea fi nu suntem sufletește alături de el? Chiar și cel care ne-a nedreptățit merită compasiunea noastră. De fapt cel care ne-a nedreptățit sau știm că urmează să o facă merită cea mai multă dragoste din partea noastră. Tot timpul, pentru că trebuie că sufere în sinea lui deoarece este o ființă umană, și mai ales atunci când suferă vizibil dintr-o cu totul altă cauză. Nimic nu ar fi mai urât și mai nefolositor pentru noi decât să ne bucurăm de suferința celui care ne-a nedreptățit. Dacă vom face asta el se va izola de noi și ne va urî.

Dragostea e mai mare decât dreptatea, dar cu toții trebuie să facem cât mai mult efort să fim drepți. Fiecare dintre noi înșine să lucreze asupra sa. Restul vine de la sine. Țara, prietenii, și o viață frumoasă.”

Încheiere

Din răspunsurile celor doi prieteni mi-am mai dat seama cât de importante sunt pentru viața noastră să cunoaștem rădăcinile culturale ale Europei, acea gândire care problematizează viața, persoana și cetatea. Este catastrofal că aceste rădăcini lipsesc din educația preuniversitară a românilor de peste 60 de ani și poate că ceea ce se întâmplă în țară este și rezultatul acestei educații mutilante. Știința idolatrizată ca preocupare majoră a gândirii îmi par acum o descreștere în raport cu gândirea veche. Puterea ei de seducție prin rigoarea discursului pare mai degrabă o capcană a gândirii care a dus la raționalism și ideologiile lui. Faptul că mulți dintre intelectuali ne-am orientat în România spre știință sau către stilul foarte tehnic de gândire  reflectă cred ceva din blocarea noastră comunistă în proiect. Scientismul dominator cultural îmi apare ca o formă de mediocritate, de lipsă de obiectivitate, o excrescență malignă pe trupul spiritual al unei țări. Un exemplu de monocentrism cultural care aduce după el și este favorizat de o cultură a corupției aș cum se întâmplă cu orice fel de monocentrism instituționalizat. Nu acesta a fost spiritul educației românești la întemeierea ei, ci căutarea obiectivității și a excelenței (Anexa).

Pe fond, din răspunsurile prietenilor mi-am dat seama că este rezonabil să ne bucurăm când cineva este pedepsit. Dar  nu pentru că acel om suferă, ci pentru faptul că s-a făcut dreptate și acest fapt este folositor pentru instaurarea armoniei și ordinei în țară. Este la fel de important să nu cedăm tentației dorinței de răzbunare când căutăm dreptatea, pentru că această cedare va submina armonia organizațiilor, a cetății și pacea noastră sufletească.

Mi s-a părut semnificativ că ambele scrisori se încheie prin referire la frumusețe. Prima are în vedere în primul rând frumusețea vieții cetății, cealaltă în primul rând frumusețea vieții personale. Frumusețea astfel izvorăște din sisteme de valori diferite, complementare, care se limitează reciproc, dar care mai întâi se recunosc ca partener de dialog și astfel se potențează.

Ideile în dialog public pot exista doar într-un stat de drept. Statul de drept este un izvor nu numai al dreptății, ci și al frumuseții publice, este o împlinire a frumuseții vieții personale -inseparabilă de bunul mers al cetății.

____

Anexă: Căutarea obiectivității și excelenței publice la întemeierea educației în statul român.

Pasaje dintr-un proces verbal întocmit în 29 aprilie 1865.

“Din citirea și dezbaterea în tot a noii legi de Instrucțiune, Consiliul s-a încredințat ca pentru înlesnirea aplicării acestei legi care trebuință a se face oarece modificări ce se aștern mai jos. [...].

Cu stipendiații nu se face milă, ci statul îi crește pentru ca să aibă oameni distinși în toate ramurile [notă: doar învățământul primar era gratuit și obligatoriu; evidențierile îmi aparțin]. Pe lângă acestea stipendiații sunt destinați și în scopul de a se ridica prin ei nivelul studiului. Din amândouă punctele de vedere ei nu se pot suferi mediocri și acesta este și înțelesul legii speciale pentru stipendiații din 1861 […].

Arbitrii care vor judeca titlurile și aptitudinea candidaților de învățători vor fi:

1)     Pentru învățătorii sătești, revizorul, institutorul de clasa III și inginerul, sau în lipsă, medicul județului, român fiind.

2)     Pentru institutorii și institutoarele din Comune urbane, doi dintre profesorii gimnaziului local sau cel mai apropiat, trage la sorți, revizorul județului și doi delegați din partea Primăriei locale.

3)     Pentru profesorii de gimnaziu, trei profesori de clase superioare ai liceului celui mai apropiat trag la sorți, trei delegați din partea Municipalității și Directorul liceului.

4)     Printre profesorii claselor superioare de liceu, Directorul liceului, câte doi profesori trași la sorți din corpul profesoral al facultăților din București, pentru partea de dincolo de Milcov și din Iași pentru cea de dincolo [sic] de Milcov, de litere și de științe, și doi sau trei membri, după trebuință spre completarea numărului de șapte, delegați din partea Primăriei locale sau dintre particulari numiți de Ministru.

5)     Pentru profesorii din facultăți, Decanul și 4 profesori ai facultății acelei științe luați prin sorți, doi membri din consiliul de stat din secțiunea corespunzătoare acelei facultăți, doi membri aleși, după natura facultății sau din Curtea de casațiune, sau din Consiliul Medical sau din Consiliul Tehnic … delegați din partea Ministerului.

[…] din elementul 5) s-au șters vorbele pentru București de la facultatea din Iași și pentru Iași de la cea din București, pentru că prin această condițiune, până să se aducă nici o garanție mai mare la alegerea candidaților, s-ar cauza numai pierderi deșarte prin diurnele ce ar căuta să se dea profesorilor și altor persoane numite, ca să se strămute dintr-un oraș în altul. […]

Consiliul, în ceea ce privește cărțile didactice, va propune Ministerului concursuri pentru elaborarea lor, dându-se premii din fondurile bugetului Instrucțiunii pentru stimularea bărbaților capabili, deosebiți de beneficiile din vânzarea acelor cărți, care se vor decerna de Consiliul permanent după cazuri. […] Când va fi urgență de carte scolastică precum și când după publicarea unui concurs pentru asemenea cărți nu se va căpăta un bun rezultat, Consiliul va propune Ministerului a însărcina cu luarea lor persoane dovedite cu cunoștințe speciale în materiile de care vor avea să trateze cărțile. Concursul cu toate acestea va rămâne deschis. […] Dacă la 1 septembrie viitor nu am avea, de exemplu, abecedare, atunci clasa I de la toate școlile elementare, ar căuta să stea închisă. […]

Stipendiștii care la examenele anuale vor avea la vreun obiect de studiu obligatoriu o notă mai mică decât șapte, vor pierde stipendiul, afară de cazul de boală.

Stipendiștii nu pot părăsi internatul înainte de a fini cursul învățăturilor.”

Decanul ținea evidența prezenței celor al căror învățământ era subvenționat.

“STATUL de prezență al elevilor stipendiști de la Facultatea de Științe de la Universitatea din București pe luna februarie anul 1866

Anul al II-lea

Christea Popescu,                  trei absențe

Ioann Petraru,                                    șase absențe

Ștefan Michailescu,               patru absențe

Ioann Periețeanu,                   șase absențe

Ioann Georgescu,                   șapte absențe

Anul al III-lea

Grigorie Dimitrescu

Ionescu Paul,                          fără absență

Floru Dănuț

George Constantinescu

George Ghiriloiu

Decan

(ss) Al. Orăscu”

Sursa: Berciu-Drăghicescu A. (adunarea și selecționarea documentelor), 2008, Istoria Universității din București – Documente (1864-1972) -, Editura Universității din București, 31-37

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "31 comments" on this Article:

  1. it_s__not_news spune:

    Eu zic sa nu va bucurati prematur. Sa va bucurati atunci cind banii sint recuperati in proportie de 100%.

    Fiindca daca X fura 2 miliarde, dar se recupereaza 2 milioane si este bagat in puscarie pentru 2 ani, nu facem nimic.

    ” Procurorii sunt eroii civilizatori, cavalerii invingatori ” – as avea grija cu frazele astea, nu de alta dar un intreg sistem juridic trebuie sa functioneze, nu numai citiva procurori.

    In plus, apreciez chestia crestina “să nu cedăm tentației dorinței de răzbunare ” dar eu as ceda bucuros acestei tentatii si m-as comporta medieval cu ei. Un trist de-asta care fura in nestire amaneteaza viitorul nostru, motiv pentru care l-as lega de 4 masini (nu cai) si i-as expune trupul rupt in bucati in piata publica. Ca sa fie clar, ma exprim metaforic aici.

    • Harald spune:

      Aveți dreptate, exact asta este partea care nu se înțelege în România. La nivel de economie națională, urmările nemerniciilor lui Iacubov, Necolaiciuc și toți ceilalți ca ei, nu se mai pot corecta cu nimic, indiferent câtă închisoare ar face ei.

      Procurorii și judecătorii pot pedepsi, dar ei în realitate nu construiesc nimic, ei doar dărâmă ”construcțiile” (combinațiile) ilegale, ca să zicem așa. Este nevoie de mecanisme care să împiedice abuzurile în tipul exercitării funcțiilor publice, nu doar de pedepsirea unora dintre ele post-festum.

    • Nedumerit spune:

      “In plus, apreciez chestia crestina “să nu cedăm tentației dorinței de răzbunare ” dar eu as ceda bucuros acestei tentatii si m-as comporta medieval cu ei.”

      De acord dar sa nu uitam si altele. Pentru micii agenti de propaganda ai asociatiei mafiote care raspunde la numele B.O.R. s.r.l., faptul ca clerul ortodox include cei mai nerusinati evazionisti fiscali si tilhari la drumul mare este scuzat in numele “spiritualitatii” ortodoxe. De aici smecheria cu iertarea indecent de fericitilor, smeritilor, inaltilor si restul slehtei de hoti implintati in buzunarele orfanului si ale vaduvei.

  2. Ciprian spune:

    Punctul 3 din raspunsul primului prieten este cu mult in afara firescului.

  3. Eu spune:

    “Bucuria mea (chiar m-am bucurat mult!)”
    “A te bucura de chinurile altuia – pe care acesta intr-un mod “drept”, legitimat de regulile “naturale” sau omenești, le suportă – ține de frustrare, de bucuria față de răul altuia și de fapt de răzbunare. Razbunarea este dreapta, cumva, are legatură cu dreptatea insasi. Chiar și Dumenzeu în Iov o recunoaște ca valabilă.”
    “Cei ce s-ar bucura de intrarea lui Băsescu – ca Antenele – în pușcarie par sa fie dintre cei munciți de Furii, iesiți dintr-o logica a răzbunarii. Nu prea cred că bucuria lor vine dintr-un spirit apolinic, dintr-un spirit al cetății, din plăcerea de a vedea reinstaurată armonia, civilizația, ordinea.”

    Numai boul e consecvent :)

  4. Dedalus spune:

    Am mai spus asta, dar nu ma pot opri sa repet: un om este vinovat doar atunci cand sentinta a ramas definitiva. Nu cand e arestat!

    Asemenea confuzii submineaza statul de drept in aceeasi masura in care il submineaza si coruptia ca atare.

    Un stat ori e de drept, ori nu e.

  5. Hantzy spune:

    “S-a facut dreptate!” este o afirmatie absoluta, definitiva. Procesul s-a incheiat. Oare?!

    Mult mai corect ar putea fi “se face dreptate” sau chiar “se va face dreptate”.
    Acceptabil ar fi “se doreste a se face dreptate!” sau “se lucreaza pentru a se face dreptate”.
    Inacceptabil este insa “se face dreptate pe bucati” sau “facem si noi cat putem dreptate”. Pentru ca atunci nu va fi in veci dreptate. Dreptatea, in sens juridic,nu are grade de comparatie.

  6. + spune:

    Si cand te gandesti cum s-au schimbat lucrurile dupa ridicarea lui Carol in scaunul de domnie; si a lui domnie luuuuuuuuuuuunga, stearpa si mai inepta decat cea a lui Ceausescu!
    In 1862, abia se facuse statul modern si UNITAR
    Romania aparuse pe harta si natiunea moderna intra in istorie
    (ca mai apoi distruse complet, denigrate continuu si calcate in picioare de catre locuitorii tzarii romanesti, violate din fasa de OLTENI si dobrdjeni, alaturi de ardeleni, bucovineni, bessarabeni si banateni sa dispara din istorie pentru totdeauna)

    In cateva decenii veti disparea vrand nevrand din istorie – nu veti prinde sfansitul secolului – ca urmare fireasca a faptelor voastre in cei 150-200 de ani, dupa cum si atatia altii au disparut si vor mai disparea.

    • Andrei A. spune:

      Also sprach Zaraplustrea !

    • UnOarecare spune:

      Alo, domnu`! Vedeti ca aici nu avem halate!

      • redundant spune:

        Nicolae Iorga s-ar fi sinUCIS SINgur, daca nu era ucis de LEGIONARI !

        Se cunosc 3 tipuri ale REGRESII:
        regresia catre stadiul oral,. catre stadul anal/ bucal si regresia catre stadiu fetal;
        care dintre acestea trei sa fi afectat in masa pe sudisti cand au refuzat sa mai fie MODERNI?

        Vezi stat modern si natiune cand creezi cultul lui Mihai Vitezu; vezi domnia legii si romanitate cand cobori la nivelul evului mediu si iti ghettoizezi 90% din populatie in ruralul fara nicio perspectiva atunci cand in toata Europa reverbereaza Revoluti industriala si toate natiunile se modernizau aproape intreaga populatie a romaniei-regale era semianalfabeta iar singura resursa a tzarii era exploatata de catre straini fara niciun beneficiu pentru POP – putem vorbi de cetateni ROMANI?
        (cand pana si Serbvia, flebetea sudistului, trecuse inaintea romaniei-regale in clasamentele vremii fara sa detina nicio resursa/ un atu deosebit?
        Academia ROMANA de INFORMATII – asta o fi pt informatori/ are legatura cu jurnalismul? –
        MIHAI VITEAZUL, in MILENIUL3? cand toate tzarile lumii au servicii secrete, INTELIGENCE, noi avem informatori de evul mediu din cauza unor olteni care cred ca postceausismul este vesnic? Asta, da, NEBUNIE: ca niste inventati sa creeze CULT si sa detina un pseudostat nedemocratic in debutul mileniului3, undeva in EUROPA! (poate cineva demonstra cu acte ca oltenii existau in 1848, ca si tzara ROMANEASCA si Mihai Viteazul era ROMAN cand nici macar dpv etnic nu era ca majoritatea supusilor???
        Nebunia exista si e contagioasa – nebunia este de mai multe feluri, iar diavolul este dintotdeauna dusmanul vietii omului pe pamant.

    • Ciprian spune:

      Despre ultimul paragraf al comentariului lui + as vrea sa stiu daca este expresia unei mari tulburari interioare sau este un fel de test – sondaj (cel mai probabil) – si scopul acestei testari.

      • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

        E un sondaj, să vadă cum stau oamenii cu moralul și nervișorii pe platforma asta :) Stăm binișor, mie așa mi se pare :)

  7. Mihain Popa spune:

    -Ești nefericit ? întrebă Oracolul. -Privește, lacrimile tale cad în deșertul Indiferenței ! Nu există suferință care să schimbe direcția dunelor …

    -Crezi că ai atins Realitatea ? Teme-te, căci este doar o himeră ! Ceilalți iți vor spune că adevărul tău nu este altceva decât vântul care spulberă nisipul …

    -Simți cum te cuprinde Înțelegerea ? Nimic nu este mai fals decât senzația ! Vei vedea cum se năruie Logica țn fața Întâmplării…

    -Ce vrei ? Să-ți fii stăpân ? Apleacă-te, căci în fața ta te afli Tu, sclavul propriilor tale Dorințe și Halucinații !

    -Unde te duci ? Crezi că te îndrepți către destinul tău ? Este labirintul intențiilor care te cheamă ! Nimic nu este mai decisiv decât o intenție ratată…

    -Ma întrebi: ”-Ce-mi mai rămâne ?” Ești Om și-ți rămâne Omenia ! Nimeni și nimic nu ți-o poate lua. Este singura ta forță.

    Și nu uita: Omenia nu pleacă niciodată la drum neînsoțită de îngerul ei păzitor: Dragostea.

  8. ag spune:

    De acord partial cu raspunsurile prietenilor, dar mai ales cu concluzia autorului!

    Politic, pentru ca am de ales intre doua variante, ma consider de dreapta. Insa vad atat de mult in profilul omului “de dreapta” comentatorul cinic si acid de pe forumuri, care inalta un stindard steril si revansard al dreptatii, care simte ca are dreptul sa urasca fara sa discrimineze, si fapta si vinovatul deopotriva. Da, este normal sa te bucuri ca s-a facut dreptate, dar nu o dreptatea egoista, ci acel tip de dreptate care duce la diminuarea suferintei umane, la protejarea potentialelor victime ale raului, la un nivel mai ridicat de incredere si speranta pentru bine.

    In ceea ce-i priveste pe coruptii condamnati, prea putini comentatori ii considera si vinovati si posibil RECUPERABILI in acelasi timp. Pana si inchisorile sunt construite pe acest principiu al reintegrarii sociale a celor condamnati dupa ispasirea pedepsei. Prea multi dintre cei ce ii acuza (pe drept) de coruptie se reped sa-i si ghilotineze, refuzandu-le orice sansa de a mai fi oameni vreodata. Chiar daca nu ne convine uneori, statul de drept nu ne apara doar pe noi de raufacatori, ci si pe ei de o furie revansarda, o dreptate gresit inteleasa, necivilizata, facuta ad-hoc. Iar pentru noi cei de dreapta, oameni care ne consideram educati, statul de drept reprezinta o valoare, nu?

    Avem in noi acest spirit de revolta impotriva nedreptatii (mai ales cand loveste in noi), dar sa nu uitam ca in afara de a face intr-un sens limitat dreptate, orice act de revolta sociala (suma unor revolte personale, initial doar nutrite in mintile oamenilor) poate face mult rau, abuzuri cumplite, fapte crude si irationale.

    “În România de azi cei mai buni sunt obsedați de dreptate, iar cei mai răi încurajează dușmănia. Avem nevoie de lideri care să iubească oamenii.” Subscriu, adaugand ca este mare lucru pentru un lider sa iubeasca atat oamenii cat si dreptatea.

  9. RazvanM spune:

    Cand vad pe toate gardurile sloganul “mandri ca suntem romani” ma uit intai din reflex la buzunare. Dupa care incep a gandi ca acei care se bazeaza exclusiv pe emotiile unor oameni pt. a fi votati – si ajung sa conduca – se adreseaza nu unui popor, ci unei populatii.
    Sa nu uitam, suntem tara unde partidele de la putere au ajuns acolo sustinandu-si public si de la tribuna Parlamentului infractorii. Iar partidul care si-a sustinut cel mai putin infractorii a fost dat jos de la putere, liderii acestui partid pierzand apoi alegerile interne si fiind inlocuiti cu oameni care n-au probleme cu infractorii din propriul partid.

    Ciordeala face parte din fiinta noastra ca populatie. “Suntem mandri ca suntem [ciorditori] romani”. Sloganul asta ar putea strange la fel de multe voturi precum cel vizibil pe toate gardurile.

  10. crap spune:

    cred ca gresiti profund. oamenii normali n-au simtit o bucurie ‘exploziva’ din cel putin doua motive: si-au dat seama ca s-a distrus o sursa mare de informatii (Ceausescu a fost omorat imediat ca sa I se astupe gura; aia cu protectia populatiei de ‘valurile’ de atacuri a fost o vraja ptr cei slabi de minte); am avut un sentiment de stupoare si scarba sa vad ca au fost executati ca niste caini chiar in ziua de Craciun, a demonstrate lumii intregi ca suntem un neam de doi lei.. istoria ulterioara n-a facut decat sa confirme asta, practic valorile au fost ingropate in mahala si bicisnicie.. uitati sa comentati ce s-a intamplat cu sperantele oamenilor pe parcursul atator ani, cum practic aproape indiferent de orientarea politica puterea s-a arata incapabila sa elimine coruptia si sa restaureze cat de cat din setul de valori elementare fara de care un popor nu poate exista normal in istorie. pare ca ceva s-a mai schombat in ultimii doi ani, dar 20 de ani au fost furati din viata a milioane de oameni.

  11. Mara spune:

    Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face. Principiu universal valabil si o buna măsura, pe care sa o aibe notata oricine intr-un colț de minte. Si o observatie: pare sa nu mai observe nimeni ca in aceasta societate abrutizata, din nefericire, femeile suferă deformarea cea mai gravă. In consecință, suferă educația si mesajul transmis copiilor, se pierde caldura caminului si de ce nu, sprijinul discret acordat bărbatului. Pana la învățământ, stat, justitie si alte instituții care ar trebui sa se reformeze, un prim pas cred ca ar trebui facut spre a aduce femeia in drepturile sale de mama, soție, telespectatoare, politician etc., drepturi prin care înțeleg sa i se ofere cadrul de a se manifesta ca atare si in multe situații începând cu ea insasi. Cred ca multe s-ar îndrepta, acceptand in primul rand, ca mama nu mai poate fi mama cu adevarat, profesor, soție etc. in mediul de astăzi. Cele prezentate aici nu se doresc a fi un mesaj feminist, ci doar o alta cheie in care se înțelege comportamentul nostru de astăzi si efectele produse in societate.

    • camione spune:

      inspirat de articolul “Competiție și cooperare” de pe ac. platforma al lui Marcel Cremene, si de un documentar National Geographic (convietuirea sociala e genetica, pana si albinele sau furnicile au anumite reguli de comportament, deci un fel de civilizatie) despre raul Congo, care separa 2 specii de cimpanzeii, mai mari in dreapta si mai mici (bonobos) in stanga (ca in politica). cimpanezii au dezvoltat un sistem de a rezolva conflictele foarte agresiv (asemanator oamenilor), in timp ce bonobo au incredibila strategie “make love not war”.
      http://www.psychologytoday.com/blog/sex-dawn/201202/7-things-bonobos-can-teach-us-about-love-and-sex
      probabil ca nu e chiar pe subiect (care e oricum extrem de lung), de aceea subscriu aici la mesajul “Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”
      razboaiele, crimele sunt in mare parte provocate de testosteron, oxitocina linisteste (si probabil nu ajuta la progrese majore)

      • Mara spune:

        A avea regulile albinelor sau ale furnicilor ramane pentru noi oamenii, doar o aspiratie.
        Ca idee, am avut o strangere de inima cand am deschis articolul. M-am gandit ca o sa gasesc niste apostrofari taioase, cum ca interventia ar fi oarecum pe langa subiect, ca folosesc articolul ca sa promovez o idee, cum sunt foarte multe alte interventii chiar aici pe Contributors. Se pare ca m-am inselat, dar sentimentul de retinere, cu siguranta este provocat de un subconstient agresat zilnic, intr-o societate prea plina de testosteron. Ce femeie care traieste intr-un astfel de mediu, isi poate educa copiii sa fie toleranti, sa fie darnici, sa fie buni in general ?
        Eu personal nu ma pot bucura de condamnari. Sunt sigura ca nici autorul. Aceste condamnari nu ne confirma altceva decat ca suntem foarte departe de societatea furnicilor, sau a albinelor si ma intristeaza.

  12. iosiP spune:

    Domnule Iordache, orice agresiune (chiar si acelea economice, in detrimentul bugetului statului) presupune victime.

    Deci dincolo – sau pe langa – inaltele idealuri morale si de liniste a cetatii pe care le invocati, dreptatea are rolul de a compensa victimele. Ca atare, orice “dreptate” care tine cont exclusiv de existenta (sau inexistenta) pericolului social este falsa, intrucat nu ia in calcul suferintele victimelor. Si-atunci nu va mirati ca victimele se bucura de suferintele calailor, si mai ales ca unele sunt tentate sa-si faca dreptate singure!

    Desigur, aceasta este o alta diferenta esentiala intre “stanga” si “dreapta”: prima vorbeste de achitarea datoriei pe care faptuitorul fata de societate in timp ce cea de-a doua pune accent pe achitare datoriei fata de victima.

  13. Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

    Mulțumesc tuturor celor care au comentat. De fiecare dintre noi depinde totul.

    gânduri bune,

  14. R.A.Muresan spune:

    Stiind ca dreptatea se face adeseori prin administrarea de pedepse, prefer sa nu vorbesc despre bucuria ca se face dreptate. Articolul lui Catalin Avramescu referitor la rolul pedepsei mi se pare mai potrivit, mai ales ca se poate regasi acolo si ceva din viziunea crestina.

    Altfel, foarte putini oameni simt puterea de seductie a stiintei, iar pe acestia nu rigoarea ii atrage. E-adevarat insa ca cei mai multi oameni fac stiinta din nevoia de certitudini. Cit despre intelectualii care fac stiinta autentica in Romania, acestia sint foarte putini: daca ar fi mai multi, atunci s-ar vedea.
    Dati-mi voie sa ma indoiesc ca aveti o relatie buna cu stiinta: un om care intelege stiinta si pe cei care o fac nu vorbeste de idolatrizarea stiintei. El stie ca stiinta nu e un obiect, stiinta inseamna in primul rind idei, stiinta e (o) metoda. Iar rigoarea nu poate fi capcana, rigoarea nu-i nici macar risipire. Lipsa rationalismului duce la ideologia goala, nu rationalismul: caci impotriva a ceea ce se crede in mod curent, rationalismul este cel care face posibil inclusiv miracolul religiei.
    Scientismul nu e totuna cu stiinta, asa cum religia nu e totuna cu a crede orice. Si asa cum “scientismul dominator cultural” apare ca o forma de mediocritate, tot asa apare si nevoia de credinte nefondate pentru a impune o religie in lumea moderna: lipsa simtului critic se dezvolta tot ca o “excrescenta maligna” in societate.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Dacă n-aș ști cum e cu scientismul pe propria mea piele cred că aș gândi la fel ca dvs. Gânduri bune,

  15. euripide spune:

    poli/mono centrism/darwinism. vorbe.
    nu cred ca membrii triburilor amazoniene sau ai micilor comunitati amish se scuipa si pacalesc unii pe altii dupa cum ma indoiesc ca iubirea si vorbele moralizatoare i ar induiosa pe cei care fura si mint cu nepasare. apoi, o analiza temeinica socio-psihologica a indivizilor si grupurilor ne ar furniza destule informatii despre comportamentul si natura umana. as putea trage si niste concluzii. ma opresc insa.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Virgil Iordache


Virgil Iordache

Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)