Despre falsele modele și despre coliziunea memoriilor anti-totalitare în provincie. Despre irosirea României profunde

I. Punerea problemei

O problemă actuală amenință serios, prin efectul de spălare a creierului, civilizațiile est-europene, în mod particular România: este vorba despre coliziunea memoriilor antitotalitare ale istoriei noastre recente. Mai precis, este vorba despre memoria Holocaustului și despre memoria Gulagului, a căror recuperare a fost întârziată atât de regimul ceaușist, cât și de cel iliescian din anii 90, fenomenul de omerta istorică persistând până prin anii 2004-2005. Desigur, există și câteva observații primare, la îndemână, privind cauzele acestei situații.

A existat, mai întâi, o tăcere publică deliberată, menținută în media, mai ales în primii 15 ani postrevoluționari, în privința acestor adevăruri istorice. Cauza: presa liberă din România post-decembristă a fost opera propagandei ceaușiste, de fapt, căci presa liberă a fost întemeiată de nume sosind direct din ceaușism, precum Ion Cristoiu, Sorin Roșca Stănescu, Dan Alexandrescu, Cristian Tudor Popescu, Dumitru Tinu, Emanuel Valeriu, Cornel Nistorescu etc. Aceștia au folosit în spațiul public românesc – imbecilizat de limba de lemn și de manipularea de până în 1989 – tot arsenalul de propagandă ceaușist, sau cel mult stilistica perestroikistă alimentată politic de Ion Iliescu via Moscova după 1990. Tema cea mai bătucită a fost, de aceea, asasinarea Ceaușeștilor, prin exersarea discursului pe diversele teorii din această speță, dar și pentru a inocula populației ideea că asasinatul fusese legitim, deci și instaurarea lui Iliescu prin violență ar fi fost unica soluție benefică pentru țară.

În al doilea rând, omerta privind memoriile Holocaustului și Gulagului a fost menținută relativ etanș până recent – până acum vreo șapte opt ani – și prin vehiculul educației și al cercetării: în școala românescă post-ceaușistă, inclusiv în mediile universitare, profesorii de istorie încă țineau, în anii 90 și în primii ani 2000, de generațiile de istorici marxiști. Iar mediile academice de cercetare erau dominate tot de elitele ceaușiste din școlile de istorie și de propagandă marxiste, fapt care a determinat stagnarea deliberată a deconspirării adevărurilor istorice și, cu excepții rare, a oricărei tentative de reparație sau de restituire. Pe de altă parte, se cuvine a arăta că bătălia pentru recuperarea adevărurilor trecutului românesc, în context regional și global, a fost mai ușoară în București și în mediile universitare cosmopolite (Cluj, Timișoara, Iași, Oradea) sau apropiate ambasadelor internaționale și media internaționale. Dar restul provinciilor românești iese cu greu de sub această tiranie a factorilor de putere totalitară (via baronescă update), de propagandă și de poliție politică, de esență și stilistică net marxiste.

În al treilea rând, tactica catch-all folosită de PDL în anii 2009-2010, pentru a copleși numeric câmpul politic românesc, dar mai ales de a intoxica pe cel așa-zis de centru-dreapta, a făcut ca acesta să absoarbă și întreaga mașinărie de propagandă a PCR, infiltrată în PDL de către PSD, PRM, PNL și de către alte bazine. Aceasta a fost o strategie fatală pentru PDL (strategie care a favorizat, totuși, pe baronii săi, nu și pe oamenii politici onești din partid, statornici fideli ai discursului anticomunist și anticorupție), deoarece acești soldați marxist-leniniști indestructibili ai propagandei comunistoide au început, din momentul în care și-au ocupat prin traseism pozițiile în noul dispozitiv, să distrugă din interior organismul politic gazdă. Eficiența dezideologizării PDL, în ultimii doi ani, lor li se datorează.

În al patrulea rând, în domeniul propagandei, asistăm, pe terenul unui așa-zis câmp politic generic de centru-dreapta, la alianța propagandiștilor comuniști ceaușiști cu cei din sfera de extrema dreaptă, care îi antrenează și pe anticomuniștii lipsiți de trecut legionar (o capcană în care au căzut oameni onești, cu ani grei de pușcărie politică la activ, dar fără să fi avut, simultan, și experiența legionară în palmares). Astfel, se împlinește dorința ceaușiștilor de a scăpa din nou nesancționați, etic vorbind, prin alăturarea imaginii lor – prin numeroase strategii de imagine și PR – cu cei care au făcut pușcărie politică (dar pentru publicul larg nu se decelează între anticomuniștii autentici – care au luptat împotriva bolșevizării României și a ceaușismului prin strategii proprii -, și anticomuniștii legionari sau legați de mișcările naziste, care ar fi făcut pușcărie nu numai în statul comunist român, ci în orice altă țară civilizată care a condamnat legal terorismul nazist și legionar).

Apărarea baronilor PDL o fac, în provincie, în acest moment, prin media, propagandă și servicii oculte, exact oamenii mercenari care făceau, cu un deceniu mai devreme, și apărarea baronilor PSD. Sunt suficiente observații care induc suspiciunea că, de fapt, se reface FSN, deci o formă de PCR cosmetizat, care, în contextul crizei, este livrat, prin baronii săi cu dinți tociți, ca fiind chipurile preferabil exceselor de lăcomie ale baronilor PDL, care au colții încă însângerați de tăierile și sacrificările produse recent exclusiv claselor vulnerabile.

Noua formațiune rinocerist-mafiotă a reușit să adauge, la puterea politică veche comunist-ceaușistă, o formațiune transpartinică nouă, care deține și controlul absolut asupra economiei, media și societății civile, dar și pe acela asupra serviciilor secrete, pe care le deturnează de la interesul național către apărarea intereselor de grup, mafiote.

Este întristător eșecul actual al eforturilor de democratizare și de modernizare din România. El ține nu numai de distrugerea societății civile și a presei libere (media devenind adesea, de fapt, o armă politică), ci și de eșecul reformelor și politicilor de cadre ale partidelor, care, în toate bazinele, au dat la o parte oamenii autentic reformatori, și au promovat alături de baroni tot pe vechii ceaușiști sau pe tinerii formați de aceștia după modele și mentalități marxizante. Dacă la acest peisaj uman al Restaurației adăugăm excesul de politizare instituțională, asistăm la un adevăr trist: România, mai ales în provinciile ei, se îndepărtează din ce în ce mai evident de șansa democrației.

II. Cazuri particulare

Factori enunțați mai sus sunt responsabili de situații confuze și foarte grave, ce impun, mai ales în provincie, drept modele publice, niște anti-valori, în timp ce valorile autentice continuă să fie mazilite, marginalizate, limojate prin procedee jdanoviste sau obligate la exil politic, ca în anii dogmatismului socialist. S-a ajuns la situația că, împotriva oricărui efort de autolustrare sau de acțiune etică, sunt impuși în topuri profesionale corifeii dejismului și ai ceaușismului, ori produșii lor de ideologizare din partid, la grămadă cu cei ai extremei drepte anticomuniste sau cu cei aflați rapid în curs de fanatizare. Recuperarea acestei aripi teroriste europene le convine de minune ceaușiștilor, care astfel se justifică în propria lor promovare și resuscitare. Principiul a mai fost folosit în perioade confuze: o mâna spală pe alta. Deși România are legislație clară bazată pe Raportul final pe Holocaust, dar și pe Raportul final de condamnare a comunismului…politicienii folosesc ambiguități, utilizând drept procedee de persuasiune o propagandă de tip neostalinist, cu accente radicale, dar și personalități publice cu trecut pătat, încurajează încălcarea Constituției și a legilor existente, precum și a tratatelor internaționale ratificate de România, punând mereu sub semnul întrebării legitimitatea acestora, tocmai pentru a manipula și pentru a ascunde tacticile lor de a întări controlul asupra a tot ce este liber și democrat. Bunăoară, la Suceava, recent, pe data de 11 aprilie, Consiliul Județean Suceava a premiat într-un eveniment public un anti-model, numindu-l public martir al spiritualității și al neamului românesc din Bucovina (într-un ceremonial care a constat din discurs public encomiastic, media excesivă, acordarea unei Diplome de Excelență pentru Opera Omnia și anunțarea premiului oferit martirului de către Consiliul Județean Suceava, în valoare de 3000 RON, desfășurat prin, personal, vicepreședintele Vasile Ilie în numele președintelui Gheorghe Flutur (vicepreședinte și, respectiv, președinte al PDL)); premiatul era un fost legionar și comisar de românizare, conform propriilor mărturisiri, informator al Securității aflat în arhivele CNSAS (detalii pot fi găsite în revista 22, studiul Profesorului Dr. Adrian Cioflâncă, Antimemoria Holocaustului și a comunismului, din 24.04.2012 , http://www.revista22.ro/antimemoria-holocaustului-537i-a-comunismului-14534.html ). Consiliul Județean Suceava finanțase deja aparițiile editoriale ale scriitorului, una datând din 2010, a doua din 2012, prima carte fiind cea în care activitățile legionare ale autorului și cele desfășurate în slujba regimului pro-nazist drept comisar de românizare erau etalate fără jenă, ca un triumf al carierei sale de bun român, iar pe cea de a doua carte, prezentată drept carte pentru copii, trona și fotografia lui Corneliu Zelea Codreanu. E de mirare de ce nu scoate instituția administrativă din Suceava și cărți pentru copii având pe copertă pe Ceaușescu sau pe Hitler, dar ar mai fi vreme și pentru astfel de noi isprăvi extremiste în Bucovina…Mai ales că nu mai există societate civilă (anihilată de poliția politică din ultimii 20 de ani), nu mai există presă liberă, ci numai media guvernate de putere sau diverse interese care nu vizează interesele cetățeanului, și că există nenumărate precedente de abuzuri politice și extremism, numai în ultimii ani: ex., în anul 2010, exact când CJ finanța autobiografia legionaroid-colaboraționist ceaușistă a autorului „martir”, intitulată Prin labirintul vieții , Consiliul Județean Suceava dăduse afară fără preaviz pe cercetătorul Daniel Hrenciuc, membru al PDL, foarte competent, ce tocmai publicase un excepțional studiu științific despre Evreii din Bucovina, și, tot fără preaviz, dar după îndelungi persecuții și multă poliție politică, și pe mine, Angela Furtună, care am desfășurat de-a lungul anilor o activitate prodigioasă pentru cultura modernă și pentru viața civică și pentru viața literară, și care tocmai scosesem cartea de cercetări, eseuri, studii și analize La anul, la Ierusalim, o carte…Se vede treaba că noi, autorii democrați și liberi, nu intrăm în noul model de românizare și de devalorizare forțată construit de Vasile Ilie, de Gheorghe Flutur, de ideologii lor și de mercenarii însărcinați cu propaganda, extrași direct din linia dură a propagandei PCR și a foștilor lor (in)amici (după cât traseism există în ziua de azi, este imposibil de decelat între unii și ceilalți, căci histrioni), dinozauri și agenți provocatori aspirați cu mare drag în PDL prin traseism politic (fapta de trasesim, descrisă de codul penal, se numește de fapt înșelăciune, producând mari pagume materiale victimelor), prin resurse de finanțare și prin noi tentacule și relații în rețeaua de crimă organizată cu gulere albe ce domină această parte a țării, rețea ce terorizează societatea și viața publică românească și mai ales coordonează Justiția românească dirijată prin comanda politică.

De remarcat este și faptul că, pentru îndeplinirea acestor misiuni de impunere publică a unor false modele culturale și de propagandă, prin evenimente care susțin campania electorală a forței politice ce mimează în Bucovina ideologia de centru-dreapta, sunt folosite ekipele de propagandă ale vechiului PCR și ale partidelor și forțelor extremiste, staționate temporar în PDL precum armata sovietică în Transnistria…Se forțează, astfel, strategic, prin iritarea focarelor de extremă dreaptă și stângă aliate tradițional din Bucovina, o mașină de fabricat voturi: (1. nu degeba Holocaustul a plecat de aici, la presiunea extremei drepte în 1941, și 2. nu degeaba, fără precedent în toată România, orașul Suceava – vechi și tradițional complex arhitectonic definit armonios de o evoluție medievală ștefaniană și ulterior imperial austriacă, în chip de complex format din elemente de târg românesc, burg german și ștetl evreiesc – a fost ras de pe suprafața pământului în anii 70, din rațiuni înarmate cu ură de clasă și cu ură împotriva minorităților, de legiunea a V-a ceaușistă Aparatcika); deci, este vorba de o tactică a forțelor ce mimează azi ideile de centru-dreapta și prin care se creează de fapt o presiune electorală care să le aducă voturi și din bazinele cu tradiție de extremă, din nou xenofobă, chiar explicit antisemită.

Dar oare cercurile politice care, prin strategii antistatale, prin tactici paramilitare și prin poliție politică și incitare la ură interetnică, doresc să-și creeze pe ultima sută de metri electorat, realizează că pun în pericol interesele noastre de țară membră NATO, precum și stabilitatea și evoluția democrată a Bucovinei, implicit a României? Se pare că lipsa de scrupule nu cunoaște margini. Oricum, la realizarea acestui proiect participă elite din PDL local, și, îndeaproape, și media și elitele ceaușismului redivivus, adică cele care au impus în era baronilor roșii din anii 90 numai modele publice de personalități, între care scriitori care au participat activ la bolșevizarea țării și la comunizarea ei, ori la înăsprirea politcilor ceaușiste, cum este, de ex. Eusebiu Camilar, căruia i se organizează anual de către CJ un festival cu buget copios, ce îl consacră pe acest anti-model drept idol național (Eusebiu Camilar, autor care a dat și două opere literare alocate dogmatismului jdanovist, cunoscut că își turna colegii la autoritățile politice ale regimului totalitar pentru a putea duce o viață de lux în București, este la fel de îndreptățit de a fi un model public de martir al spiritualității neamului cum este și scriitorul comisar de românizare…Nicio diferență, din punct de vedere etic, numai că primul e de extrema stângă, al doilea de extremă dreapta. Ambii sunt susținuți de aceiași ideologi de azi).

În tot acest timp, adevăratele modele ale spiritului reformator democrat, ale unui patriotism autentic liberal și deschis modernizării critice, ca Monica Lovinescu sau Norman Manea (dar sunt, încă, atâtea altele), legați de Bucovina prin biografie și printr-o activitate devenită ulterior universală, nu se bucură de atenția și de promovarea pe care le merită. Dimpotrivă, au fost și încă mai sunt persecutați și denigrați chiar acasă la ei, laolaltă cu cercetătorii care îi susțin și care se luptă pentru recuperarea acestor autentice modele de care are nevoie România. Vorbesc în deplină cunoștință de cauză.