Home » Cultura »Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Destin de disident: Paradoxalul Aleksandr Zinoviev

Vladimir Tismaneanu martie 25, 2015 Cultura, Global / Europa, Politica & Doctrine
6 comentarii 1,147 Vizualizari

Fenomenologia disidenţei, cu ale sale eroisme sublime si, uneori, cu ulterioare derapaje ce te lasă perplex, este una ce-si asteaptă cronicarul. Aleksandr Zinoviev (1922-2006), unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi sovietici, a fost un personaj controversat: dupa ce a oferit in anii 70 si la inceputul anilor 80, unul dintre cele mai convingătoare diagnostice ale comunismului, a devenit un critic extrem de sever al gorbaciovismului, scriind chiar un eseu intitulat „Katastroika”. După perioada exilului la Munchen, a revenit in Rusia unde s-a manifestat ca un inversunat critic al lui Boris Eltin. A susţinut exact ideile pe care cândva le atacase cu o devastatoare forţă analitică. De fapt, Zinoviev a fost mereu un intelectual sfâsiat. A detestat sovietismul, insă , in unele interviuri si eseuri, chiar in anii 80, a găsit elemente „pozitive” in modelul sovietic. S-a dorit fondatorul unei stiinţe comunismologice. A crezut că sovietismul este etern si a fost socat când a asistat la prăbusirea sistemului. Imi amintesc de o conferinţă la New York, in octombrie 1987, când, in prezenţa multor disidenti si intelectuali critici din Europa de Est, Zinoviev a declarat că reformele lui Gorbaciov sunt doar praf in ochi menit să camufleze dorinţa de conservare a sistemului.

Titlul interventiei sale, de un scepticism nemărginit, era „Crocodilii nu pot zbura”. Ei bine, au zburat. Erau acolo Agnes Heller, Ferenc Feher, Eduard Kuznetsov, Aleksa Djilas, Dorin Tudoran, Mihai Botez, Geza Szocs, Aleksander Smolar, Jakub Karpinski, Helmut Sonnenfeldt, Jerzy Kosinski, Irena Lasota, Midge Decter, William Luers, Carlos Franqui, Humberto Belli, Richard Pipes, Susan Sontag, Carl Gershman, Daniel Pipes, Svetozar Stojanovici, Mihajlo Markovici, Michael S. Radu, Paul Hollander, Jan Vladislav, Antonin Liehm, Andrei Brezianu, Alvin Z. Rubinstein, Carlos Alberto Montaner. Lui Janos Kis autoritatile regimului comunist din Ungaria i-au refuzat pasaportul. Textul lui Miklos Haraszti, “Paradigma cizmelor”, a fost citit de Steve Wasserman, pe vremea aceea editorul seriei “The New Republic Books”. Pregatind conferinta, l-am vizitat pe Aleksandr Zinoviev intr-o seara, in vara acelui an, la Munchen. Avea pe pereti propriile picturi, cu lupi, tigri si alte asemenea lighioane. Privire fixă, discurs monocord, complet self-absorbed. Volumul cu prezentările de la acea conferinta, inclusiv cea a lui Zinoviev, a apărut, coordonat de Judith Shapiro si de mine, la editura Macmillan in 1991.

Pe la mijlocul anilor 80, Zinoviev a dat un lung interviu „Europei Libere”. Discutia cu George Urban a apărut in lunarul britanic „Encounter” sub titlul „Portretul disidentului ca om sovietic” si a provocat multe discutii. Stilul lui Zinovier era să pretinda că găseste raţionalitatea poziţiei pe care de fapt o submina. Ii plăcea să contrazică si să pălmulască orice prejudecată. De aici si voluptatea creării unor situatii moralmente revoltătoare, precum apărarea menţinerii mumiei lui Lenin in Mauzoleul din Piaţa Rosie.

„Eroul tineretii noastre” se intitulează eseul literar si sociologic scris de Zinoviev la inceputul anilor 80 despre Stalin si stalinism. Multe din ideile acestui eseu, deopotrivă fascinant si iritant, au fost reluate in anii recenti. Cum relata „The Economist” in necrologul consacrat lui Zinoviev, intrebat de Vladimir Bukovski cum era posibil ca tocmai el să ajungă să-l apere pe Stalin, Zinoviev a răspuns: „Oricine il poate ataca pe Stalin. Este mai interesant să găsesti argumente in favoarea lui; fără el, familia mea ar fi ramas formată din tărani”. Evident că era vorba de o exagerare menită să-l exaspereze pe Bukovski. Si totusi, cand acesta i-a replicat că milioanele de victime ale stalinismului au fost un pret cam mare pentru ascensiunea socială a familiei lui Zinoviev, filosoful a acceptat imediat critica. Antistalinismul era de fapt convingerea sa profundă, iar joaca de-a explicatiile sociologice nu era decit o alta faţă a naturii fundamental pesimiste a viziunii sale despre lumea in care ne este dat să trăim.

Logician de mare clasă, a cultivat paradoxul, sarcasmul si umorul negru. A scris romane si eseuri care au influenţat puternic viziunea intelectualilor vestici despre comunism. Impactul scrierilor sale a fost uneori comparat cu cel al operei lui Soljeniţin. Pentru intelectualii din statele comuniste, scrierile lui Zinoviev, acest Swift al „socialismului real”, au contat imens. As aminti influenţa sa asupra interpretării socialismului lui Ceausescu in dialogul dintre Dan Petrescu si Liviu Cangeopol, „Ce-ar mai fi de spus? Convorbiri libere intr-o tara ocupata””. Romanul sau, „Inăltimile abisale” a fost publicat in Elvetia in 1976. Tot acolo a aparut si “Viitorul luminos”. Pe vremea aceea Zinoviev era inca profesor la Facultatea de filosofie a Universităţii din Moscova, autor al unor studii respectate de logică simbolică. Cunostea marxismul mai bine decât mulţi dintre profitorii regimului bolsevic. In carte, descria viaţa din orasul Ibansk (ma abţin sa propun aici echivalentul românesc!), atmosfera de ipocrizie, infinit plictis si cras oportunism din acel loc emblematic pentru viaţa din URSS in timpul lui Brejnev. Zinoviev avea placerea combinării ficţiunii cu documentul sociologic precis. Si-a construit o autobiografie menită să prezinte contradicţiile inevitabile din viaţa a ceea ce el insusi a identificat drept Homo Sovieticus.

Apropierea lui Zinoviev de Ghenadi Ziuganov si PC al Federaţiei Ruse, exaltarea memoriei lui Lenin si sustinerea pentru Slobodan Milosevici, socantele declaraţii despre Stalin (intre altele, a sustinut că Stalin avusese dreptate să-l aresteze in anii 30 ca „terorist”), i-au facut pe mulţi să se indoiască de trecutul disident al lui Zinoviev. Cred insă că este o eroare să judecăm o biografie prin erorile din finalul unei vieţi. Iar aceste erori trebuie la rândul lor privite ca expresie a unei formule psihologice a unui personaj dostoievskian. Cu cuvintele unui fost deţinut politic, Serghei Miheiev, putem spune că Zinoviev a fost un om „nu tocmai sănătos si mai degrabă idealist, sensibil, emotiv si plin de contradicţii”.

http://www.clivejames.com/pieces/shadows/zinoviev-laughter

http://www.theguardian.com/news/2006/may/19/guardianobituaries.russia

http://www.waterstonesmarketplace.com/Debates-on-the-future-of-communism-Professor-Vladimir-Tismaneanu/book/1532037

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "6 comments" on this Article:

  1. gheorghe/gheorghieni spune:

    Spuneti in ultimul paragraf: “Cred insă că este o eroare să judecăm o biografie prin erorile din finalul unei vieţi. Iar aceste erori trebuie la rândul lor privite ca expresie a unei formule psihologice a unui personaj dostoievskian.” De acord cu logica folosita. Biografia ramane neclintita in colectia de fapte trecute ele neputand fi alterate anacronic si vorbesc numai de cazul particular prezentat cat si de cele similare. Spun asta pt. ca logica aceasta nu mai e valabila in cazul agentilor cu misiunea de-a acapara discutia democratica din spatiul public iar la timpul oportun este “trezit” si spune contrariul. Nu cred deloc ca e cazul Zinoviev si nici al lui Michnik sau alti fosti dizidenti genuini. Daca prezentele schimbari radicale de opinie nu pot influenta trecutul atunci urmeaza ligic ca nici viceversa nu se poate intampla, adica prezentul sa fie anulat sau justificat de trecutul dizident. Nu intrevad nici o obiectie la aceasta logica.
    Daca insa parasim domeniul logicii si intram in cel etic problema e complet diferita. Scrierile si atitudinea impreuna cu analiza si viziunea acestuia asupra totalitarismului comunist au facut ca zeci de mii de tineri, si acum probabil mult mai multi pt. ca ne intindem deja pe doua generatii, sa-l comsidere o autoritate in aceasta problema si un exemplu de urmat daca nu chiar considerat un idol. In acest context are loc intoarcerea la 180 de grade a viziunii. Nu e vorba ca produce dezamagiri pt. acestea se vindeca ci ca sunt multi care iau de buna ce spune. Si cred ca acesta e adevarul. Aici e problema majora. Responsabilitatea unei astfel de pozitii morale si etice intr-o societate implica o responsabilitate morala enorma si total independenta de vointa celui in cauza. Chestiile astea cu probleme psihologice suna prea tare a justificari si mai putin a argument solid. Repet, suntem pe taramul eticii cu discutia.

    • Filostenie spune:

      @gheorghe/gheorghieni

      “Nu e vorba ca produce dezamagiri pt. acestea se vindeca ci ca sunt multi care iau de buna ce spune”

      Sunt siguri ca se vor gasi multi care sa spuna acelasi lucru despre primul sau set de opinii.. “I-a prostit pe multi cum ca ar fi fost rau pe vremea lui Stalin, auzi dom’le! Bine ca i-au venit mintile la cap!” :)

      Daca e sa discutam etica, intrebarea e : “E dator in vre-un fel un scriitor/lider sa-si mentina pozitia publica in timp, chiar si impotriva schimbarilor parerilor sale interne?” Care schimbare poate fi rastalmacita, de la a fi pusa pe seama sindromului Stockholm (deloc probabil in opinia mea) pana in cealata extrema “A priceput el cum sta treaba cu Vestul, cu capitalismu’ ! A revazut valoarea adevarata a comunismului!” (si mai putin probabil, daca asa ceva e posibil).

      Poate schimbarea sa de opinii a venit dintr-o intelegere mai balansata despre lume, despre blestematiile ce cutreiera istoria recenta, si locul lui, ca om in marea schema de scheme ce ne inconjoara ;) Desi nu sunt deacord cu ce-a zis, imi place omul. Pot sa-l inteleg.

      • gheorghe/gheorghieni spune:

        Retorica dvs. este induiosatoare si falsa. Incepeti pe de-o parte cu un relativism tipic zilelor noastre si terminati cu concluzii ferme, fara dubii. Chiar nu tine. Incercati la alta masa. Serios.

        • Filostenie spune:

          Induiosatoare? As fi luat-o ca orisice altceva doar induioasatoare nu..

          > “Incepeti pe de-o parte cu un relativism tipic zilelor noastre”
          Credeam ca “relatisvismul” de a avea dubii – cand vine la evaluarea realitatii – are o istorie lunga (incepand cu asa zisul paradox Socratic). Daca va referiti la relativismul ca unealta ideologica – da – el e, si a fost intotdeauna la moda. Dar intrebarea mea era vis-a-vis de problema etica pe care ati ridicat-o: este etic pentru o persoana publica sa-si schimbe 180 de grade convingerile?

          Daca nu putem discuta aceasta idee fara a stii cine si ce fel de pareri are/avea – discutia va aluneca pe teren partizan. Dumneavoastra vedeti acest punct de vedere ca relativ? Sau mai degraba logic vs. polemica partizana (pt. care personal nu am vre-un interes)?

          > “si terminati cu concluzii ferme, fara dubii.”
          Mda, aici va dau oarecum dreptate. Desi am inceput cu “Poate”, recitind ultimul paragraf e prost scris. Intentia nu era sa creez o alta categorie care sa explice comportamentul lui Aleksandr Zinoviev, ci mai degraba conditia sa de om, care intelege ca poate gresi si e capabil de analiza si schimbare. Inca o data – personal, privesc aceste sisteme (comunism, stalinism, liberalism, capitalism,…) ca agregate ce-si doresc sa organizeze societatea. Unele se dezvolta organic, altele mai cu forta. Dar mai toate urmeaza un proces evolutionar plin de gauri si defecte. Cred eu. Faptul ca Aleksandr Zinoviev a incercat sa gaseasca un sens supra-ideologic nu e problematic pt. mine, faptul ca a decis sa minimizeze raul comunist, in schimb e – si nu pot fi de acord cu el. Dar il pot vedea, avand mai mult timp si access la mai multa informatie, schimbandu-si parerea din nou. Prefer astfel de oamneni unora care merg pana in panzele albe suportandu-si alegerea impotriva realitatilor care ar “intina” puritatea ideologiei ce i-a acaparat.

          > “Chiar nu tine. Incercati la alta masa. Serios.”
          Se pare ca reflexul de a pune rapid, cu nerabdare pe oricine intr-o cutie (la intamplare daca nu se gaseste una potrivita), si-apoi multumit de prestanta a impinge-o in josul strazii e sportul national al romanilor. Si cutia preferata e a celor ce merita sa fie insultati, e aprope cat toata tara. Poate fi si anonimatul care starneste aceste porniri dar e trist unde s-a ajuns. Numai de bine.

  2. victor L spune:

    “Destin de disident: Paradoxalul X, Y Z :P
    aici pot fi invocate (si) nume neaose, de-ale noastre. E drept, tara mica, dizidenti pe masura.
    Dar cind urmaresti contorsionarile unor Hurezeanu, Dinescu sau Tudoran iti este foarte clar: pe oamenii astia nu comunismul i-a deranjat, nici suferintele popolului; persoana lor doar.

  3. Filostenie spune:

    > “A susţinut exact ideile pe care cândva le atacase cu o devastatoare forţă analitică”

    O fi avut vre-un moment de desteptare omul, si-a vazut ca lumea de pana atunci alb-negru are o gramada de gri si mai putin alb si negru, si contrastele ne cam pacalesc ochii? Citind articolul Zinoviev pare un om cu ochii si mintea deschisa, fara frica de a gresi.

    “moralmente” ca-serie-de-prejudecati “revoltatoare”? :) Consecvent omul.

    Cat despre exagerari, cum altfel poti arata cuiva intestinele prejudecatii ce le salasuieste mintea?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)