Home » Cultura »Opinie »Societate/Life » Citesti:

După 25 de ani

Gabriel Liiceanu ianuarie 3, 2015 Cultura, Opinie, Societate/Life
34 comentarii 12,695 Vizualizari

Vladimir Tismăneanu a ținut să marcheze, printr-un  text publicat zilele acestea în Contributors[1] – și-i mulțumesc pentru asta –, faptul că au trecut douăzeci și cinci de ani de la momentul în care am scris Apel către lichele. Nu știu dacă pagina mea de atunci merită sau nu un asemenea omagiu. El o așază foarte sus. Când rememorez momentul, singurul lucru de care sunt sigur este că Apelul a marcat în biografia mea – oricât de pompos ar suna acest lucru – țipătul de eliberare al adevărului spus în față.

Trebuie să mai spun că textul d-lui Tismăneanu m-a provocat. El îmi dă prilejul să risipesc câteva posibile neînțelegeri. Totodată, scriindu-l, d-l Tismăneanu m-a făcut să mă mut o vreme la acel punct de graniță al vieții mele și, vrând-nevrând, să-mi reamintesc cum s-au petrecut lucrurile atunci. Dacă voi încerca să le relatez, o voi face numai și numai în măsura în care simt nevoia să împărtășesc o experiență despre care îmi spun că ar putea fi una semnificativă pentru viața oricui.

Trei neînțelegeri privitoare la Apel

1. Prima neînțelegere se referă la poziția de pe care am scris pagina aceea.  Țin minte că titlul, Apel către lichele, mi-a venit de la sine în minte, mi s-a impus, născându-se, ca să zic așa, din urgența ceasului istoric. Ieșeam dintr-o societate organizată de oameni care avuseseră competența abjecției și nici un scrupul în instalarea și perpetuarea ei. Acum, pe noul mal al istoriei trecuseră, odată cu noi, și acești infractori specializați ai lumii morale. Ce urma să se întâmple cu ei? Revoluția îi scosese în prim-plan ca pe o interjecție a răului. Lor mă adresam.

Dar de pe ce poziție o făceam? De pe aceea a victimei comune. În nici un caz arogându-mi postura unui disident. Nu ținusem jurnale subversive, nu trimisesem scrisori la „Europa liberă”, nu împrăștiasem în oraș manifeste. Sincer să fiu nici nu credeam că, așa cum arătau lucrurile la noi, asta ar fi dus undeva. Dar pesemne că adevăratul motiv pentru care n-o făcusem fusese frica. La Institutul la care lucram treceam oricum drept o persoană „cu atitudine dușmănoasă”. Asta pentru că, într-o meserie în care cu cuvintele se putea face orice, nu spusesem sau nu scrisesem niciodată altceva decât gândeam. Dar fusesem departe de a fi spus în gura mare tot ce gândeam.

„Țipătul de eliberare” la care m-am referit asta avea în vedere. Nu descoperisem acum adevărul. Știam de mult totul despre „lichelele noastre”. Ceea ce descoperisem era doar rostirea lui răspicată. Dacă până în acele zile ale lui decembrie ’89 avusesem scuze –  sau îmi găsisem scuze – să tac, acum alibiul cenzurii dispăruse.

Dar în ce constă atunci curajul de a spune adevărul când nimic nu te împiedică să-l spui? Adevărul e că există întotdeauna un risc în umblatul cu adevărul. Ca și în felul de a-l rosti. Sigur este însă că dacă – după ce patruzeci și cinci de ani de scăldat în minciuna publică cotidiană – începi să rostești public și intempestiv adevărul, rostirea aceasta echivalează oarecum cu reînvățatul vorbirii. A începe să rostești adevărul în gura mare de la o clipă la alta înseamnă să vrei să schimbi obișnuințele unei comunități paralizate până atunci de frică și având duplicitatea ca regulă de viață. Înseamnă pur și simplu să propui altă regulă de comportament: să te reașezi pe tine, și pe ceilalți odată cu tine, în orizontul adevărului.

2. A doua neînțelegere legată de textul Apelului se referă la adresant: „«Apelând» lichele, s-a spus, a schimbat domnul Cutare cât de  cât  comportamenul lor? A văzut cineva vreo lichea căindu-se? A făcut vreuna un pas înapoi? A lăsat vreuna «să se întrevadă vreo urmă de sfială în privirea ei», cum îi cerea apelantul? Se smerise vreuna? Atunci ce rost a avut să te adresezi lichelelor? Timp pierdut și vorbe aruncate-n vânt! Apelul ăsta n-a dus la nimic!”

Frumusețea cuvintelor aruncate în lume ține de faptul că efectul lor nu poate fi măsurat. Ceea ce-nseamnă însă că nu se știe nici cum ar fi arătat lumea dacă ele nu ar fi fost aruncate în lume. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, cer să mi se acorde o prezumție de ne-idioțenie. Este evident că adresantul formal și de primă instanță în acel Apel erau lichelele noastre istorice. Dar nu eram atât de naiv încât să cred că, la chemarea mea (cine eram eu?), cele câteva sute de mii de români care alcătuiau rezervorul de lichele al nației, ar fi făcut, smerite, un pas înapoi. Lichele fiind, n-ar fi făcut-o nici dacă le-ar fi cerut-o Papa însuși.

Adresându-se lichelelor, textul reprezenta în fond o figură retorică și era, în fond, adresat celorlalți, nouă tuturor, conținând un mesaj simplu: „Atenție, există lichele!” Nu cumva în mijlocul entuziasmului general, ignorându-le, lăsându-le să prindă iar puteri, să se reactiveze, exista riscul de a rata o șansă a istoriei? Nu exista oare primejdia de a intra din nou pe mâna celor care ne nenorociseră vreme de câteva decenii? Nu trebuia să fim atenți la felul în care urmau ei să se absoarbă în noua societate? Pe scurt spus, Apelul semnaliza direcția din care venea (si de unde apoi a venit – impudic, masiv si distrugator) pericolul. El era o îngrijorată ieșire în întâmpinarea celor amenințati să recadă în condiția de victime istorice. Drama României n-a fost, așadar, că lichelele n-au ascultat apelul (încetând, astfel, să mai fie lichele), ci că noi ceilalți, refuzând să le fixăm identitatea de infractori ai lumii morale, le-am lăsat să se regrupeze, să prolifereze și să ne nenorocească a doua oară.

3. Apelul către lichele a fost acuzat că ațâță la ură și că a fost de la bun început o piedică pusă în calea împăcării românilor cu românii. Că scriindu-l, autorul lui ar fi îmbrăcat haina procurorului. Aș observa, în primul rând, că nu există în pagina aceea nici un scrâșnet din dinți, nici un îndemn la răzbunare, nici măcar aluzia la o justiție ce s-ar fi cuvenit să fie făcută. Tonul e mai degrabă al unei elegii scrise pe ruinele patriei pierdute. Și, altminteri, sugestia unui proiect de înlăturare a lichelelor din viața publică.

Am asistat de-atunci la o enormă ipocrizie din partea politicienilor care și-au construit sloganele electorale pledând pentru unitatea și liniștea țării. Pentru împăcare. Ca și cum ar fi cu putință să te împaci cu hoții care-ți golesc sistematic buzunarele și-ți propun să-ți gospodărească țara așa cum știu ei mai bine. Când se spune că „uniți vom salava România”, cred că nimeni nu are în vederea antanta paradoxală a pungașilor cu oamenii cinstiți. Pacificarea României nu avea cum să se facă prin absorbția lichelelor în punctele-cheie ale societății. Dimpotrivă, era nevoie de eliminarea lor din metabolismul puterii.

Cum s-au petrecut lucrurile

Îmi amintesc că am scris textul Apelului în cinci-zece minute, în transă (asumându-mi patetismul lui), noaptea la ora 2 (era 30 decembrie 1989). Ni se ceruse câtorva, de către Studioul Sahia, să vorbim liber a doua zi la TVR  ”în fața poporului”, spunând fiecare ce considera că e mai important de spus într-un asemenea ceas. Eram șase, cei solicitați: Paler, Paleologu, Șora, Pleșu, Hăulică și eu. Și pentru acea filmare, în care mă adresam pentru prima oară unui auditoriu nevăzut (Adrian Sârbu, care pe-atunci era operator la Sahia, e cel care a înregistrat emisiunea[2]), am scris atunci pagina aceea, cum spuneam, dintr-o suflare, propunându-mi să închei cu ea intervenția mea. Ceea ce am și făcut. Emisiunea a fost difuzată pe 15 sau pe 16 ianuarie 1990.
Îmi amintesc că efectul Apelului a fost mare: publicat imediat în Revista 22, a fost apoi xerocopiat de oameni în diferite colțuri ale țării, trecut din mână în mână, lipit într-o grămadă de instituții pe ușile șefilor. A fost transformat în manifeste, multiplicat în zeci de mii de exmplare, azvârlit pe străzi la manifestații, tradus apoi (pentru ce? pentru cine?) în franceză și engleză.

Cam de-atunci am devenit ținta “băieților” care, după primul moment de derută, se regrupaseră sub o siglă nouă, iar GDS-ul a fost numit (există un text cu titlul ăsta, care acum ar merita republicat, din ziarul Azi) bârlogul lupilor. (Nu mai știu cine semna articolul.) La scurtă vreme după intrarea Apelului în spațiul public, după o ședință a GDS-ului (în primele luni ale lui 1990 participau la ele și oameni de pe stradă și, în pauze sau la sfârșit era o vânzoleală teribilă acolo), în înghesuiala care a urmat, în camera unde e acum secretariatul, a venit la mine un tip cu o mină inexpresivă, dar cu o privire albăstruie și „oțelită”. S-a uitat fix în ochii mei și mi-a spus rărind cuvintele: “Domnule Liiceanu, vă jucați cu viața dvs.! Nu știți cât de ușor puteți s-o pierdeți!” Luat prin surprindere, am râs prostește, șocat că scena asta se petrecea într-un aparteu straniu, în mijlocul unei mulțimi de vreo sută de oameni. Am răspuns demn și ridicol: “Asta-i bună! E viața mea și mă joc cu ea cum vreau!”. În clipa următoare, dupa ce m-a sfredelit din nou cu privirea vreme de câteva secunde, tipul a dispărut ca un fum și multă vreme am rememorat scena aceea ca pe o închipuire, ca pe un lucru ireal.
Ei bine, cred că de la Apelul acela mi-am impus – și m-am deprins – să spun cu voce tare tot ce gândeam și voiam să spun, simțind că, dacă n-aș face-o, m-aș pierde din nou, m-aș reîncapsula în calcul și în frică. De-atunci nu m-am mai temut (deși mă pomeneam uneori cântarindu-mi cuvintele și gesturile cu măsura fostei Securități).  De-atunci am dobândit ceva minunat în metabolismul ființei mele: am avut mereu senzația că-mi pot “pipăi” libertatea și am capătat o oarecare recunoaștere a mea în ochii mei. Dacă nu chiar o anumită aroganță. Pe urmă am mai aflat că, așezându-mă în spațiul libertății și manifestindu-mă ca individ liber, m-am așezat implicit în spațiul urii: ceilalți te vor urî dacă toate îngrădirile ți le vei pune singur, doar tu, în vreme ce ei le vor primi și le vor accepta de-a gata.
Așa se face că Apelul, chiar dacă astăzi mi se pare discutabil stilistic (e prea mult sânge, sunt prea multe lacrimi și prea multe lumânări în el), face parte din biografia mea. Curajul propriei tale eliberări seamănă oarecum cu o naștere în spirit. Or, ceea ce ține în felul acesta de intimul meu nu trebuie neapărat sa fie aniversat public, așa cum, atât de flatant pentru mine, cerea d-l Tismăneanu. Poate doar în măsura în care, prin contaminare, a însemnat același lucru și pentru alții.

Note_____________

[1] http://www.contributors.ro/politica-doctrine/canaliile-neru%c8%99inarea-si-restaura%c8%9bia-apelul-catre-lichele-dupa-un-sfert-de-veac/

[2] I-aș fi profund recunoscător d-lui Sârbu dacă ar scoate acum la lumină caseta făcută atunci. Cu speranța, evident, că ar mai avea-o.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre:



Currently there are "34 comments" on this Article:

  1. Vlad Berliba spune:

    Lichelismul era si este reprezentat de manifestarile inconstiente. Ele s-au propagat si la generatiile tinere si cu certitudine nu au disparut din cele mai in varsta.

    Trecutul ii bantuie pe toti in forme in care multi nu vor putea sa le inteleaga niciodata.

    Frica psihologica a capatat alte forme, s-a transformat.

    Spovedania publica e buna pentru ca reda dimensiunea umana celui care o face.

    Unii au ramas, din nefericire pentru ei, incremeniti in trecut pe care il retraiesc, crezand, poate,
    ca retraind zilnic istoria aceasta nu o sa se mai repete. In fapt se intampla taman pe dos.

  2. SKB spune:

    Multumesc. Si pentru “Apel” si pentru ca in continuare nu va complaceti intr-un turn de fildes si ne rasfatati cu texte pe aceasta platforma.

    Eu unul eram copil de scoala primara in 1989 si nu m-a atins defel atunci Apelul, multi ani nici nu am stiut de el. Dar imi face foarte bine acum sa il descopar,fiindca daca acum 25 de ani natia asta avea oameni carora le-a luat doar cateva zile sa inteleaga drumul, viitorul nu e atat de intunecat. Incet incet se vor trezi tot mai multi, sentimentul meu e ca deja s-a depasit masa critica.

    E bine pentru noi toti ca l-ati scris, asa patetic cum este. Indiferent ca va place sau nu, ati devenit un profet si respect faptul ca dupa 25 de ani, ati ramas consecvent. Iti trebuie rara tarie de caracter sa ramai sincer cu tine insuti si sa demontezi atat de elegant toate acuzele.

    Va doresc toate cele bune, sanatate, fiindca inca avem nevoie de oameni de calibrul dumneavoastra, care sa spuna cu voce tare ce gandim multi. Sunt mandru ca va sunt contemporan.

  3. NewLevel spune:

    Imi aduc aminte de vremurile alea. La un moment dat stateam cu maica-mea in bucatarie si la radio zicea cineva ca Partidul Comunist Roman ar trebui scos in afara legii. I-am zis lu’ maica-mea ca asta mi se pare o prostie pentru ca probabil din partidul ala plecasera toate lichelele si ramasese cel mai onest.
    Cu citeva zile inainte participasem la revolta impotriva comunismului cind oamenii au inceput sa strige “Fara violenta, fara violenta!” — si asta mi s-a parut tot o prostie. Cum naiba fara violenta cind cu numai citeva ore in urma, daca ar fi putut, ne-ar fi omorit? Tab-urile erau inca in jurul pietei. Cum fara violenta cind, vreme de 45 de ani numai asta ne servisera? Si Revolutia nici nu se terminase, inca nu se stia ce se va intimpla, daca nu cumva aia rai vor reveni la putere iar noi, aia buni, strigam “fara violenta”??
    Atunci l-am mirosit pe Iliescu. Pe de o parte aparea la tv cu un discurs impaciuitor, pe de alta infiinta FSN-ul. Ne propovaduia concordia si reactiva Securitatea sub un nou nume: SRI. Infiera elementele fasciste si chema oamenii de bine sa planteze panselute.

  4. dusu spune:

    si mie mi a fost frica;oare de ce tot de la altii cerem curajul?
    era bine daca aparea mai devreme,dar in tara aia insemna poate moartea
    a fost insa fenomenal si atunci
    multumesc !

  5. iosiP spune:

    Domnule Liiceanu,

    1. Apelul catre lichele este valoros prin continut si stilistica, dar nu a fost o manifestare de curaj din partea dumneavoastra. Ca veni vorba, sunt sigur ca “intimidatorul” cu ochi albastri nu a profitat pe plan material mai mult decat dumneavoastra de schimbarea de ragim.

    2. Efectul de constientizare a existentei lichelelor nu a avut impactul scontat – putini romani au realizat ca, de fapt, semnalul de alarma le era adresat lor, in sensul eliberarii de lichele. Si ca dovada, acestea au ramas, au prosperat si s-au impuiat.

    3. Eu unul – optiune personala, desigur – as fi preferat un “Apel catre constiinta celor nepatati”, in care sa desfiintati ideea de culpa comuna (indusa ulterior de catre Iliescu, dar pe care sunt convins ca o puteati anticipa) si un indemn la intransigenta, chiar si cu riscul unor sciziuni in randul populatiei. Ar fi fost poate dureros insa radical, spre deosebire de balaceala in care s-a complacut societatea romaneasca timp de un sfert de veac.

    ATUNCI era momentul, domnule Liiceanu, cand adrenalina si entuziasmul erau prezente in randul societatii. Acum, din nefericire pentru aceasta tara, este “too little, too late”!

    Cu stima,
    Costin Fodor

    • Cornel spune:

      Domnule iosiP, nu inteleg comentariul dumneavoastra dela punctul 1. Domnul Liiceanu nu spune ca a fost un act de curaj desi a fost. A spus ca a fost curajul proriei eliberari. E o diferenta!
      Apoi nu inteleg dece scrieti de profituri materiale? Ce are asta de a face aici? Si ca sa fac totusi o remarca a acestui nonsens dece sunteti sigur ca baiatul cu ochi albastri ar fi profitat mai putin material de schimbarea de regim? Nu vedeti, asa cum vede toata tara, ca e milionarul in euro de azi?
      Apeluri la constiinta celor nepatati au fost numeroase, fenomenul Piata Universitatii si altele iar sciziunea in randul populatiei a existat intotdeauna si va mai exista.

      Apelul catre lichele este tot atat de valabil azi ca si 25 de ani in urma si ar trebui din nou publicat si raspandit cat mai mult. Cred ca acum va fi si mai bine inteles.

      • iosiP spune:

        @Cornel, voi incerca sa-mi clarific afirmatiile:

        1. In ceea ce priveste curajul (nu cel fata de propria constiinta ci cel fata de factorii exteriori) istoria a dovedit ca domnul Liiceanu nu a avut probleme ca urmare a publicarii apelului. La asta m-am referit cand am vorbit despre situatia financiara – recunosc, am fost oarecum eliptic dar m-a luat tastarea pe dinainte – am vrut doar sa subliniez ca dintre cei doi, cel amenintator si cel amenintat, este posibil ca acesta din urma sa fi avut mai mult succes (in pofida amenintarilor) decat primul, ceea ce arata ca amenintarile respectivea au fost doar o fanfaronada goala de continut.

        2. Am afirmat ca apelul nu a avut efectul scontat. Cred ca aceasta este o realitate evidenta – vedeti situatia actuala. Domnul Liiceanu afirma ca, de fapt, apelul era adresat tuturor romanilor si viza debarasarea de lichele. Ei bine, daca acesta a fost scopul eu cred ca limbajul a fost mult prea subtil iar romanii de buna-credinta nu l-au perceput, gandind mai curand ca textul nu ii vizeaza.

        3. Repet, as fi preferat ca domnul Liiceanu sa fi facut un apel la consecventa si la continuarea revolutiei (ca veni vorba, cred ca lichelele au rasuflat usurate citind apelul si vazand ca acesta nu indeamna la continuarea luptei anticomuniste). Oarecum in afara subiectului, imi reamintesc ca am citit articolul scris de catre o participanta la revolutie (regret, nu-mi mai reamintesc numele sau alte detalii) care scria ca in seara zilei de 21 decembrie a fost batuta de catre securisti. Tor ce-mi aduc aminte este ca un militian mai omenos i-a permis sa plece acasa, cu vorbele “Du-te acasa, chinezoaico” (avea fata atat de tumefiata incat de-abia i se mai vedeau ochii) si faptul ca – atentie, va rog! – dupa cateva zile i-a vazut pe securistii care o maltratasera plimbandu-se (patruland?) prin fata fostului CC.

        Prin urmare, asta deplang: faptul ca discursul iliescian “fara ura si fara razbunare” nu a fost contracarat de intelectualii acestei tari printr-un discurs la fel de puternic cu tema generica “fara ura dar fara iertare”.

        Sper ca aceasta sa lamureasca lucrurile.

        P.S. Stiu ca unii ma acuza ca as si antisemit. Da, am unele reprosuri la adresa politicii externe si a actiunilor statului Israel dar nu am incetat niciodata sa admir faptul ca au “recuperat”, judecat si condamnat multi dintre tortionarii fascisti notorii. Cred sincer ca asta ar fi trebuit sa facem si noi, romanii, in loc sa apelam la constiinta lichelelor (pe care acestia nu o au, ca altminteri n-ar mai fi lichele).

    • Vlad Berliba spune:

      Oamenii cu constiinta nepatata erau putini. Si numarul celor care au inteles ce se intampla in acele momente era relativ mic. Cei mai multi si-au continuat somnul inca 25 de ani. Din pacate si asta e destul de tragic e ca nici acum nu se vad schimbari majore.

      A fost un puseu de trezire in preajma ultimelor alegeri si oamenii s-au culcat la loc. Agentii schimbarii sunt in principal tinerii de la 10, 15 ani in jos. Restul au subconstientul plin de tiparele din trecut si multi din ei lucreaza activ sa “schimbe” societatea romaneasca. Din pacate nu au cum pentru ca ei au ramas la fel.

    • gobru spune:

      1) este total infantil sa “fiti sigur” ca dl. Liiceanu ar fi “profitat” material mai mult decat Securstul X.
      in primul rand nu stiu cum de sunteti asa sigur (doar daca nu sunteti chiar d-voastra acel Secursit X).In al doilea rand dl.Liiceanu nu a “profitat”.El a contribuit la infiintarea unei edituri apreciate in tara noastra .Si,da, are benefici materiale de pe urma acestei intreprinderi.Si,da, este perfect leagk si legitim acest lucru (cel putin pina la dovezi clare ce ar putea atesta contrariul celor scrise de mine anterior).
      Eu in schimb imi permit sa afirm ca fosrte multi Securist au PROFITAT si au facut averi fabuloase folosindu-se de trafic de influenta sau delapidare.Exemplu eclebru este “motanelul” Felix.Din pacte nu este singurul informator sau Securist care a profitat
      In fapt ducandu-mi gandul mai departe : eu sint ABSOLUT SIGUR ca foarte multi ofiteri de Securitatea isi duc bine mersi batrinetile cu pensii indestulatoare platite de NOI ,cei pe care pina acum 25 de ani aveau sarcina sa ne tina cu gura inchisa.Asta as numi eu PROFITAT.

      2)Lichelele au prosperat pentru ca NOI le-am si le permitem.Asa dupa cum Securisti isi incaseaza pesnii grase din impozitele si munca noastra pentru ca NOI INCA le permitem. Un om “normal” isi primeste binemeritat pensie dupa o MUNCA de-o viata.Ce au MUNCIT acesti indivizi?
      La fel si cu restul “lichelelor” . hoti,informatori,batausi ordinari etc. Tara are destul dintre acestia.Multi inca traiesc si traiesc bine.A da vina pe un text scris din suflet ca nu a reusit sa curete tara e cel putin stupid.Asta este treaba NOASTRA ,a tuturor, sa facme cat putem,cate putin sa curatam natia de uscaturi.Ca de curatat e inca mult.Sper ca justitia sa se intareasca, sa fie in continure sustinata de majoritatea cetatenilor romani si vom avea si rezultate.Chiar daca va mai lua inca 10 ani ( sint prea optimist?)

      3)”Apelul” scris de dl Liiceanu a avut efectul scontat acolo unde putea sa-l aiba.E la mintea cocosului ca nici un Securist nu a fost “atins” de acest apel. Cei care l-au inteles si pretuit au fost exact cei ,sa zicem, “nepatati” -desi e acesta poate fi un cuvant prea mare .
      Senzatia mea este ca nu va numarti printre cei care au simtit indemnul din apel.,altfel nu vad de ce tot carcotiti atat ,chiar fara nici o logica,fara nici un sens.

      • iosiP spune:

        @gobru

        1. Am folosit “a profita” in sensul pozitiv, nu in cel depreciativ:
        Vedeti si DEX: PROFITÁ, profít, vb. I. Intranz. A avea un profit, a beneficia; a folosi prilejul, ocazia pentru a beneficia de ceva.

        2. Asa este, lichelele au prosperat pentru ca le-am lasat noi sa prospere, si de aceea sustin ca un apel catre oamenii de bine intru starpirea (prin lege, nu prin linsaj public) a lichelelor ar fi fost mai util pentru viitorul – din acel moment, desigur – al Romaniei. Acelasi raspuns si pentru 3.

        Cat despre ultima fraza, prefer sa nu o comentez: nu ma cunoasteti deci nu va puteti pronunta asupra constiintei mele. Dar daca faptele au vreo relevanta va pot spune ca ambii bunici au facut puscarie politica. Si nu au invatat patriotismul de la legionari, atata timp cat unul dintre ei a fost colonel medic in armata romana si a “servit” refugiu din Basarabia, frontul de est si alte incercari similare.

        • Cornel spune:

          Domnule iosiP,
          Nu o mai dati “cotita”! Intai v-au alunecat degetele pe taste iar acum ne explicati ce ati vrut sa spuneti cu “a profita”. Ati spus profit “MATERIAL” . Nu e loc de nici o alta interpretare.

          Suferinta bunicilor dumneavoastra nu va scuza derapajele de gandire.

  6. B. Rusu spune:

    Cand “Apelul” va fi republicat, in viitor, in vreo antologie, el va trebui sa fie insotit de acest text.

  7. comentator uluit spune:

    Sunt pur si simplu uluit, d-le Liiceanu. CUM puteti scrie astfel ? Cum puteti, printr-o insiruire de cuvinte, sa mangaiati sufletele a zeci de mii de oameni ? Priviti la numarul de vizualizari pe care le strang, in doar cateva ceasuri, articolele d-stra. Cititi comentariile extaziate si multumirile de sub textele d-stra. Va puteti face o idee despre forta pe care o aveti asupra oamenilor de buna credinta? Realizati ca scrisul d-stra are ceva magic? Acest ceva s-a simtit inca de la “Apel catre lichele”. Ne-am dori, d-le Liiceanu sa scrieti mai mult si mai des. Este mare nevoie, intr-o perioada in care confuzia valorilor devine aproape o constanta, in care anticomunismul incepe sa se confunde cu legionarismul, in care un presedinte e sustinut la fel de fanatic si de catre naivi “incremeniti in proiect” si de catre lichelele cu varii interese, in care arghirofili bine platiti in ruble pozeaza in culmi ale patriotismului si ortodoxismului si iin care tineri vrajiti de stanga universitara occidentala ne explica “binefacerile” marxismului la doar 25 de ani dupa ce le-am trait pe pielea noastra !
    E nevoie, d-le Liiceanu, de cuvintele d-stra ca de apa in desert.
    Va multumim ca scrieti.
    Ii multumim si d-lui Tismaneanu ca v-a provocat si il rugam sa va mai provoace !

  8. KERBERUS spune:

    Chiar asa, maestre?! Emisiunea a fost “data” foarte aproape de revelion, mai probabil 30-31 dec.!

  9. ion b spune:

    La Multi Ani, in primul rând.
    Apoi, ca de fiecare dată, cand citesc articolele dvs. va aud vorbind – efectiv vă recunosc vocea în citirea textului cu glas tare, in mintea mea. Nu se vrea un compliment, neapărat; pur si simplu este amprenta vocii.
    Si trei, pesimist la peste 60 de ani si departe de țară – ăsta sunt eu – cred ca acest apel este încă un strigat in pustiu. Uscături in padure vor fi mereu iar școala securitati se pare ca a fost o scoala foarte bună. Grefate (uscaturile) pe corpul unei natiuni cu un ADN de genul țăranului ascuns prin codrii care la fiecare cativa zeci de ani iese si mai pune de o rascoala, ca apoi sa se retraga iar in paduri sa mai scrie o DOINA nemuritoare (parcă Baieșu spunea asta).
    Multumesc ca existati, dar mai ales, că scrieti.
    Sanatate si un an bun tuturor de acelasi neam!

  10. Andrei spune:

    Multumim pentru ‘apel’ domnule Liiceanu. Cu dumneavoastra s-au identificat multi dintre noi, care ne-am ascuns si frica si dispretul pentru lichele in toti acei ani. In efuforia clipei insa am uitat ca nu aveam de-a face cu niste simple lichele ci cu un organism bine organizat. Acele mate-goale care au luat puterea in ’45 au crescut, format, organizat. De la informatorii ce raspundeau de fiecare scara a unui bloc la cei mai multi dintre cei patru milioane de comunisti totul era judicious gindit…Acelor comunisti nu li se puteau umple matele dar macar macar erau pacaliti ca apartin unei elite sociale. Pe aceasta infrastructura a cistigat Iliescu alegerile ani de-a rindul… In ’89 ei au trecut la cea de-a doua faza a revolutiei matelor-goale, nemafiind multumite cu statutul lor. As putea crede chiar ca, in anumite sfere totul era deja bine planificat. Practic urmatorii 25 de ani a fost faza a doua a revolutiei lichelelor, faza in care au preluat la propriu bogatiile tarii. Daca ar fi fost mai inteligenti, mai educati, mai putin lacomi ar fi reusit pe deplin. Lacomia si educatia de mate-goale si-a spus cuvintul si a inceput sa-i duca la pierzanie. Nu au stiut si chiar daca au stiut, nu au avut forta sa se opreasca din umplerea birdihanelor. Am ajuns insa in 2015 cind se fac 70 de ani de la venirea la putere a golanilor cu mate goale. Eu cred in ciclurile biblice de 70 de ani cind se revine din robie… Poate ca a venit si vremea sa scapam de acesti golani…

  11. contributorsfil spune:

    Centura de castitate!
    Lumea civilizata ii considera teroristi pe cei care, cu mintea spalata de auto-controlul personal, si inculcata cu precepte ale urii fata de oranduirea civilizata a societatii, ucid cu bestialitate oameni nevinovati, femei, copii, batrani.
    Asemenea “eroi” macabri au convingerea, de nestramutat, ca fac fapte bune care le asigura un loc in rai.
    Ei sunt convinsi ca cei care ii conduc sunt niste trimisi de Dumnezeu, niste ‘casti’ (de la cast – DEX : CAST, -Ă, caști, -ste, adj. Pur, nepătat, neprihănit; virtuos), pentru care sunt gata oricand sa isi sacrifice viata, fac zid de aparare in jurul acestora – ‘centuri de castitate’.
    Ei – eroii macabri- sunt convinsi ca nu ei sunt teroristi, ci societatea civilizata , ‘necredinciosii’, cum ii eticheteaza ei, sunt niste ‘pagani – teroristi’.
    Ei isi fac icoane sfinte din cei care ii tin sub control, care ii indocrineaza cu ura., un exemplu bine cunoscut fiind Osama Bin Laden.
    Venind la oile noastre, avem si noi ‘indoctrinatii nostri in ura’, ‘eroii’ care lupta impotriva societatii civilizate, pe care o eticheteaza ‘necredincioasa, pagana, aducatoare de pagube si nenorociri in tara.
    Idolii indoctrinatilor nostri in ura au, ca centru de comanda, de fabricare a manipularii, platourile Antena3. Guru- idolul suprem- este Gadea.
    Centrul Antena3-Gadea a reusit sa indoctrineze in ura 7,4 milioane de oite, premiantii, dintre acestea, fiind membrii PSD.
    Doctrina Gadea este adoptata si pusa in practica de bosii PSD, ca instrumentca pentru cucerirea si pastrarea puterii in stat., a accesului la bogatiile tarii. (ale noastre!).
    Parlamentarii PSD sunt ‘centura de castitate’ a bosilor borfasi ai partidului lor.
    Bosii borfasi din toate partidele parlamentare s-au inrolat si ei in ‘centura de castitate’, transpartinic, conform : ‘o mana spala pe alta’.
    Cele 7,4 oite sunt blande cu bosii borfasi. Au ramas marcate de sloganul iliescian din 1990 : ‘dai in mine, dai in tine, dai in fabrici si uzine!’; adica : ‘dai in tara!”

  12. contributorsfil spune:

    Ion Ratiu!
    Unde ar fi fost Romania daca nu ar fi sugrumat-o Iliescu in ’89? Daca scest criminal, sprijinit atunci de nomenclaturistii PCR si de securisti, ar fi admis sa trateze cu Ion Ratiu o tranzirie pasnica, a tarii, pe drumul democratiei autentice, pe care o cunostea atat de bine pasnicul (din fire si prin educatie) Ion Ratiu, cel ce isi dedicase viata readucerii patriei lui – Romania-, in randul tarilor democratice, moderne.
    Pasnicul Ion Ratiu le demonstrase, lui Ilescu si armatei de nomenclaturisti si securisti, ca intelege contextul istoric, circumstantele care au pus tara la discretia lor, ca el, democratul pur sange Ion Ratiu (din nastere si prin educatie!) ii invita sa trateze pasnic, sa isi afle, si ei, un loc, ca varianta, intr-un larg evantai politic democratic.
    Criminalii care au schimonosit tara decenii in sir nu-si inchipuiau ca poate exista un astfel de om, ca on Ratiu, un om sincer, cinstit, ne-diversionist. Ei il considerau ‘dusmanul poporului’, trimis de capitalistii verosi ca sa suga sangele poporului si, mai ales, pe al lor.
    L-au anihilat pe Ion Ratiu. Au continuat, si dupa ’89, sa conduca discretionar un popor caruia ii infipsesera carligul in nas.
    Cei 7,4 milioane au crezut si mai cred ca Traian Basescu a adus tara in * materiala si morala in care este azi. Lui Iliescu nu-i gasesc nicio vina.
    Iliescu a mazgalit tone de hartie ca sa demonstreze ca a fost si este eroul salvator al tarii. Foarte multi romani il cred, il stimeaza si considera ca ‘solutia Iliescu’ era singura justa pentru viitorul tarii.
    Nebunul bolnav de dorinta puterii maxime, de a conduce o tara comunista ‘, Iliescu, a transformat tara in jucaria lui ‘neintinata’.
    Jos palaria, romani, in memoria celui pe care l-ati ratat in Duminica Orbului 20 Aprilie ’90, cand ati dat cu piciorul norocului vostru!

  13. Tom Cruise spune:

    Apelul catre lichele are o semnificatie ce depaseste momentul 1989.Societatea noastra are nevoie ca in fiecare dimineata sa fie citit acest indemn pentru ca fiecare om sa incerce sa elimine din societate,acolo unde lucreaza sau doar traieste,lichelele care acum sunt la fel de multe dar mai periculoase.(banii vorbesc).

  14. Doru spune:

    Multumiri domnule Liiceanu, pentru Apel si pentru lamuriri.
    Da, inteleg necesistea lamuririlor, acum, dar iertati-ne va va rog ca am trait atatia ani, cu mesajul Apeluiui in cap, chiar fara sa constintietizam. Da, domnul Tismaneanu avea dreptate sa ne re-aminteasca senzatia aceea de atunci, amareala din din gura, cu care-am mers innainte atatia ani. Da, a-ti exprimat ceea ce am simtit (inconscient) multi dintre noi, si pentru ca a-ti dat glas acestei amareli va rog sa lasati comemorarile sa curga si acum. Recintind Apelul, am inca gustul si senzatia de atunci si neputinta de a exprima ce simteam, deci da, lasati-l sa existe, Apelul, e inca actual si sper ca intr-o zi va fi cu adevarat auzit. Da, si-a facut efectul spontan, dar a ramas in vigoare si deja nu va mai apartine, isi are propia existenta si sper ca-l vom dezbate mult timp de acum innainte. La multi ani, domnule!
    Cu drag, Doru

  15. C.I. spune:

    Se prea poate ca textul apelului să fi sunat oarecum patetic, în contextul acelor zile pline de entuziasm și optimism. Aș zice că nu e o problema de stil, ci de sincronizare. Astăzi, după 25 de ani, nu-mi pare deloc ridicol.

  16. Ioana Bratosin spune:

    Va multumim ca existati. Si lui domnul Tismaneanu.
    Sunteti cei mai buni fii ai poporului.

    Ioana Bratosin
    Merceolog Principal

  17. Ela spune:

    “Ca sa fii rege, este de ajuns ca lumea sa te ia drept rege!” – Pascal
    Apoi, asumarea responsabilitatilor care insotesc onoarea primita (chiar daca nerevendicata!) de la popor, este o problema strict personala…

  18. ion adrian spune:

    A insemnat dle Liiceanu….. a insemnat!

  19. euripide spune:

    ori ca vorbesti cu usa ori c un individ fara Dumnezeu tot aia i. a incerca sa sensibilizezi licheaua i pierdere de vreme. salbaticiunea nu se teme decit de ciomag. trist este ca un ateu avid de putere a reusit sa i umileasca inca o data pe romani sub pretextul socialismului stiintific si a dragostei de neam (nu ne vindem tara – cit cinism !). nu i bai, secatura a fost aleasa “democratic” de gloatele indobitocite de comunism care credeau c o sa ploua peste romania cu portocale si cirnati. ca o ironie, masa de manevra de atunci, oamenii cu lampase (minerii) si cei cu basti cu mot (imgb istii) nu mai exista ! au avut grija urmasii lichelelor sa i (re)aduca la tacere. sic transit gloria mundi !
    altfel ar fi aratat romania “dupa 25 de ani” daca nu i s ar fi furat startul.

  20. Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

    Amenințări de tipul celor pe care le menționați au primit cam toți vocalii din instituțiile publice după 89. Cunosc un om care a fost amenințat cu lichidarea pe undeva prin camere de la subsol de la drept undeva în 2003. Pe vremea când și doamna Culcere era amenințată în direct la radio. Personajul care o făcuse mai apărea pe la rectorat și în 2010, dar se făcea că nu mai cunoaște pe cei pe care încercase să indimideze.

    Genul acesta de practici a durat după câte știu cam până la alegerea lui Băsescu în 2004, și a revenit în forță după lovitura de stat din 2014. Să vedem acum dacă s-au potolit.

    Doar adevărul poate opri metedele foștilor securiști. Drept pentru care vă mulțumim din suflet.

    gânduri bune,

  21. Constantin Gherghinoiu spune:

    Ma ingrijoreaza faptul ca unii vad in dl Liiceanu “un profet”…
    In ciuda continutului curajos al “Apelului catre lichele”, cred ca in decursul ultimilor ani, dl Liiceanu si grupul de intelectuali prieteni, nu au fost destul de critici cu prostiile facute de Basescu, preferand sa-l sustina pe acesta in schimbul unor avantaje economice.
    Cred ca, “Apel catre lichele” este inca de actualitate. De data asta cu adresa directa catre lichelele care au sutinut si profitat de “regimul Basescu”.

    • Cornel spune:

      Domnule Gheorghinoiu,

      Nu va puteti imagina ca cineva se comporta intr-un anumit fel din convingere asa cum ii dicteaza constiinta. Probabil ca dupa dumneavoastra sustinerea cuiva se face doar daca ” imi iese si mie ceva ?”
      Lichelele “regimului Basescu”? Dar ce parere aveti de cele ale regimului Iliescu, Nastase,Constantinescu? Ca doar Rebenciuc, Nastase si multi altii nu s-au “nascut ” ieri.

  22. markwilliams spune:

    Eu nu pot sa uit ,stimate domn Gabriel Liiceanu,sprijinul neconditionat acordat Presedintelui Traian Basescu,cu prilejul primei sale suspendari POLITICE si ANTICONSTITUTIONALE !
    Cel putin doi artizani ai acestui prim puci sunt azi la puscarie!Chiar daca Hrebenciuc se afla doar provizoriu ii prevad o pedeapsa mai mare decit a securistului voiculescu !

    Imi amintesc cum ati fost atacat atunci,din mai multe directii,murdar,insultator,jigodesc!Doar pentru ca ati spus ADEVARUL!
    Grigore Cartianu v-a fost alaturi si a contracarat atacurile produse de lichele si oficine de dezinformare de tipul trustului Intact sau realitatea lui Vintu!
    Asadar nu exista doar momente ,ci o continuitate in credinta si slujirea adevarului,inceputa providential cu acel APEL memorabil…
    imi amintesc serile de taifas pe care le urmaream cu mult interes ..adevarate invataturi din izvorul intelepciunii a doi filozofi…dumneavoastra si Andrei Plesu..
    Ne-ati dat o speranta:ADEVARUL nu poate fi inlaturat..MINCIUNA nu poate fi crezuta..DREPTATEA isi va gasi locul de cinste…

    Si aveti DREPTATE atunci cind ridicati indexul acuzator catre lichele constituite in gasti de partid,inversate ca si valori,deviate de la realitate,indreptate spre folosul lor si nu al tarii.
    Sloganul de UNIRE si IMPACARE este cel mai parsiv slogan din cite au existat vreodata fiin d utilizat de catre lichele..strins unite in caracatita mafiota a Puterii..
    Si mai adaug un nume de lichea de presa aflata binemeritat ,in detentie:Sorin Rosca Stanescu…cu va urma..
    APEL CATRE LICHELE este un titlu perpetuu,fara a fi reactualizat..
    Continuati,domnule profesor,continuati…

  23. George spune:

    A fost un catharsis Apelul. Urlet galben. Cum fiecare dintre noi ar vrea sa urle macar o data in viata lui. Zbor de pescarus in lumina violet a Rasaritului. Ne-a rasucit chipurile pret de cateva secunde, apoi privirile s-au infipt iar in pamant ca intr-o teaca, adapost pentru binestiutul trecut, prezent si viitor al lichelelor.

  24. Mihai Popa spune:

    Este șocantă această parte din confesiunea domnului Gabriel Liiceanu:

    … a venit la mine un tip cu o mină inexpresivă, dar cu o privire albăstruie și „oțelită”. S-a uitat fix în ochii mei și mi-a spus rărind cuvintele: “Domnule Liiceanu, vă jucați cu viața dvs.! Nu știți cât de ușor puteți s-o pierdeți!” … În clipa următoare, [...] , tipul a dispărut ca un fum.

    Închei citatul

    Instantaneu mi-a revenit în memorie primul pasaj din Manifestul Partidului Comunist: ”O stafie umbla prin Europa – stafia comunismului”. Apoi prin breșa creată au năvălit monștrii născuți în somnul rațiunii și m-a copleșit amintirea violențelor și crimelor prin care comuniștii au demonstrat lumii întregi că viața individului nu reprezintă nimic pentru ei.

    Iată poziția lor față de diferitele partide de opoziţie: (citez din partea a IV-a a Manifestului):
    ”Comuniştilor le repugnă să-şi ascundă vederile şi intenţiile. Ei declară făţiş că ţelurile lor pot fi atinse numai prin doborîrea violentă a întregii orînduiri sociale de pînă acum. Să tremure clasele dominante în faţa unei Revoluţii Comuniste. Proletarii n-au de pierdut în această revoluţie decît lanţurile. Ei au o lume de cîştigat.”

    Spontana reacție a filozofului român a fost cea care a spulberat demonul, ființa acestuia fiind incompatibilă cu lumina adevărului !
    Neputincios, Demonul și-a dispersat ființa malefică într-o ploaie de picături otrăvitoare cu care a infestat mințile unor narcisiști săraci cu duhul șoptindu-le cântecul mefistofelic al frumuseții și bogăției veșnice și apoi a început opera de ”câștigare” a acestei lumi mici dintre un plai și o gură de rai.
    A trecut un sfert de veac de la acea ”întâlnire”.

    Iată că, în inconștiența lui, Demonul s-a întrupat din nou, luând chipul imberb al unui ”tânăr mândru că este român” fiind convins că de această dată nu va mai avea un oponent pe măsură. Însă din nou a fost împrăștiat de lovitura spontană a glonțului de argint al votului celor peste șase milioane de români cu adevărat mândri.

    Mesajul către lichele al acestor milioane este cel al filozofului:

    Nu mai apăreți la televiziune. Nu mai scrieți în ziare. Nu vă mai ridicați glasul decât pentru o scurtă căință; nu mai folosiți o vreme cuvintele:
    ”demnitate”, ”libertate”, ”conștiință”,”dreptate”,”popor”

    Pentru a câta oară sunt confruntați românii cu fantoma asta ?

    Trebuie să-i demonstrăm demonului că vom avea întotdeauna glonțul de argint pe țeavă !

  25. chemate sau nechemate spune:

    lichelele tot acolo erau, sunt si vor fi.

  26. Marius Lasandi spune:

    “Ridicol”, “patetic”, “emotional”, sunt elemente ce intruchipeaza principiile de viata intr’o societate ce se poate indrepta spre propria extinctie. Apelul poate insemna in acest sens un demers spre o posibila vindecare, ce intarzie poate prea mult. Licheaua ca element maladiv este rezistenta la Apel. Datorits celor ce sunt indiferenti. Poate e nevoie de inca un glas, de inca un apel, pentru asa boala e necesar un tratament special. Mai mult Glas in Apel pentru ca Adevarul sa fie mai prezent decat Minciuna. Mi-a placut foarte mult ideea miscarii in spatiul libertatii si adevarului odata cu scrierea acestui Apel, cred ca ati dibuit nimerit solutia. Poate vor reusi din ce in ce mai mulți eliberarea aceasta. Pentru mine mai mult Glas inseamna sa scrieti mai mult, sau mai multe apeluri.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gabriel Liiceanu


Gabriel Liiceanu

Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozo... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)