Home » Cultura »Global / Europa »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Etosul revolutiilor anti-totalitare: Ideile au distrus comunismul

Vladimir Tismaneanu septembrie 28, 2012 Cultura, Global / Europa, Politica & Doctrine, Societate/Life
30 comentarii 1,755 Vizualizari

In curand va apare la editura Humanitas, in colectia „Zeitgeist” pe care o coordonez, volumul marelui ganditor liberal Isaiah Berlin „Puterea ideilor”. Tin acum la la Universitatea Maryland un seminar despre dictatori, dictaturi si film in secolul al XX-lea. Am prezentat saptamana aceasta filmul „Cainta” al regizorului Tenghiz Abuladze, un document istoric si estetic fundamental pentru intelegerea totalitarismelor de orice culoare. Atunci cand s-a permis, in 1987, cu acordul lui Gorbaciov, difuzarea filmului in URSS, el e simbolizat spargerea carcasei bolsevice, dinamitarea logocratiei pietrificate si redescoperirea fortei salvatoare a adevarului. Comunismul a fost o ideocratie, a pierit in urma revoltei spiritului. Pe scurt, ideile au distrus comunismul. Intrebarea finala a filmului ramane una dintre cele mai tulburatoare interogatii privind destinul utopiei marxiste: “La ce serveste un drum daca nu duce catre templu, catre biserica (khram)?” Altfel spus, daca nu duce la mantuire, ci la pacat, la crima si faradelege?

Iata mai jos reflectiile mele, aparute in revista „International Affairs”, (Chatham House, Royal Institute of International Affairs), pe marginea cartii esentiale a lui Leon Aron, stralucit istoric si politolog, pe acest subiect.

Revoluțiile din 1989, care au spulberat regimurile comuniste din Europa de Centrală și de Est, au început de fapt mult mai devreme. Ceea ce Papa Ion Paul al II-lea a numit annus mirabilis, anul miraculos, nu avea cum să se întâmple fără schimbările radicale din URSS inițiate și promovate de Mihail Gorbaciov. Volumul lui Leon Aron, “Roads to the Temple: Truth, Memory, Ideas, and Ideas in the Making of the Russian Revolution, 1977-1991″, un adevărat tur de forță, este o cronică fascinantă a principalelor idei care au generat și inspirat transformarea revoluționară din URSS. Un prestigios analist al evoluțiilor sovietice și pot-sovietice, Aron este autorul uneia dintre cele mai importante biografii a lui Elțin și a numeroase articole care examinează cultura politică a Rusiei. Pentru acest autor, ceea ce s-a întâmplat în URSS între 1987 și 1991, a însemnat desființarea tuturor miturilor politice care reprezentau justificarea Leviatanului leninist.

Aron pune accentul în mod judicios pe ceea ce filozoful liberal Sir Isaiah Berlin a numit puterea ideilor. Cu alte cuvinte, forțele materiale, pe care marxismul le-a evidențiat ad nauseam, sunt importante, dar nu reprezintă singurul factor, nici măcar unul dintre cei mai importanți, care provoacă revoluții politice. Uniunea Sovietică se afla într-o criză terminală cu mult înainte de 1989, dar această agonie ar fi putut să dureze câteva decenii dacă ideile revoluționare asociate gorbaciovismului nu ar ajuns în prim plan și dacă acestea nu ar fi impus o nouă viziune politică. Aron contrastează revoluția ideologică a lui Gorbaciov cu reformele limitate și neconvingătoare ale lui Hrușciov. Cele mai importante diferențe între aceste două perioade ale istoriei sovietice pot fi observate la două niveluri: identitatea imperială a Uniunii Sovietice și moștenirea stalinismului. În timp ce Hrușciov a evitat soluții radicale pentru aceste două provocări, Gorbaciov și susținătorii săi au abordat și și-au asumat curajos o reformă fundamentală a ceea ce istoricul Martin Malia a numit partocrația ideocratică – monopolul de partid asupra puterii și ideilor. Homo Sovieticus a fost demascat drept o construcție ideologică contrară umanismului clasic.

Principala contribuție a lui Leon Aron în acest volum este recuperarea exemplară a unui întreg univers de idei, năzuințe, valori, emoții și sentimente propus de principalii promotori ai echității istorice, ai deschiderii politice și verticalității morale. Cartea este o superbă arheologie a ceea ce poate fi numit ansamblul simbolic al revoluției lui Gorbaciov. Filozofia glasnostului, a libertății spirituale, s-a dezvoltat de fapt încă dinainte de 1987 prin intermediul scrierilor unor autori interziși precum Alexandr Soljenițîn și Vassili Gorssman (despre care Aron scrie cu profundă empatie). Nucleul acestei filozofii a fost opoziția totală împotriva unor minciuni adânc înrădăcinate în sistem care formau fundația ideologiei sovietice.

Mulți dintre principalii susținători ai lui Gorbaciov au fost intelectuali de partid ale căror itinerarii politice au evoluat de la un atașament originar pentru Stalin și stalinism, la deziluziile și dezgustul față de despotismul birocratic, și, în final, la o sinceră dorință de a schimba sistemul. Este adevărat că gorbacioviștii nu au afirmat aceste lucruri în mod explicit, pretinzând că scopurile lor sunt intra-sistemice. Dar, odată cu escaladarea atacurilor lor împotriva moștenirii staliniste, etosul revoluționar câștiga o mai mare amploare.

Considerat de mulți arhitectul glasnost-ului, Aleksander Iakovlev este principalul erou al captivantei analize a lui Leon Aron asupra încercărilor de eliminare a miturilor fondatoare din perioada abordată de volumul de față. Veteran al celui de-al doilea război mondial, recrutat de aparatul de propaganda în timpul lui Stalin, Iakovlev a fost într-adevăr un „copil” al Congresului XX al PCUS. Acesta a fost momentul în care Nichita Hrușciov, în februarie 1956, într-o ședință închisă, a dat o lovitură mortală mitului lui Stalin. După acest șoc, Iakovlev a refuzat să accepte necritic linia oficială, cu toate că, timp de decenii, el și-a ținut îndoielile pentru el însuși sau pentru doar cei mai apropriași prieteni ai săi.

În calitate de opozant al direcției din ce în ce mai naționaliste a ideologiei sovietice în timpul lui Leonid Brejnev, Iakovlev și-a pierdut postul din cadrul aparatului central de partid și a fost trimis ambasador în Canada. Gorbaciov l-a întâlnit acolo și, odată ce acesta a ajuns la putere, l-a readus la Moscova. Iakovlev a devenit principalul ideolog al noii conduceri și, în această calitate, a fost determinant în extraordinara liberalizare a vieții culturale. S-a înconjurat cu alți intelectuali de partid, dintre care mulți lucraseră anterior în Praga în comitetul editorial al revistei internaționale „World Marxist Review” (ediția în limba rusă purta titlul „Probleme ale păcii și socialismului”). Aceștia au fost contaminați de idei neo-marxiste, revizioniste, mai ales cele care acordau un loc central demnității individului și universalității drepturilor omului. Poate cel mai anti-stalinist dintre toți membrii anturajului lui Gorbaciov, Iakovlev a susținut și promovat principiile de-bolșevizării, de-ideologizării și democratizării. El a devenit astfel principalul inamic al conservatorilor din partid. În anii următori, după prăbușirea URSS, a fost autorul unei serii de volume care constituie un rechizitoriu devastator privind criminalitatea leninismului. A scris prefața ediției în limba rusă a „Cărții negre a comunismului” și a prezidat Comisia de Reabilitare a Victimelor Terorii.

Volumul lui Aron este, mai presus de orice, un studiu al ideilor democratice care au erodat edificiul sovietic în timpul revoluției gorbacioviste. Printre aceste idei cea mai importantă a fost redescoperirea libertății umane ca valoare universală non-negociabilă. Pentru mai mult de șapte decenii experimentul utopic sovietic a fost bazat pe duplicitate, obediență, conformism, frică, suspiciune și ipocrizie. Această dezastruoasă realitate morală a generat în mod exponențial cinism, demoralizare și disperare. Titlul volumului de față provine dintr-un film al regizorului georgian Tengiz Abuladze, „Căința”. Principala temă a acestei capodopere cinematografice este salvarea umană. Expierea este imposibilă fără regret, fără asumarea greșelilor trecutului. Democrația și memoria sunt inseparabile.

Dacă indivizii și-au pierdut busola morală, ei nu vor fi capabili să găsească drumul către templu. Ei vor fi, ca să îl parafrazez pe poetul polonez Aleksander Wat, copii în ceață. Bărbații și femeile implicați în revoluția rusă, acest eveniment de importantă mondială analizat cu atâta finețe de Leon Aron, au căutat o busola morala și au găsit-o. În pofida evoluțiilor de după 1991, cu toate dezamăgirile, frustrarile și exasperările lor, este dincolo de orice îndoială că a existat ceva sublim în redescoperirea libertății, demnității și onoarei. Volumul lui Leon Aron reușește cu succes să recreeze etosul a ceea ce Hannah Arendt a numit tezaurul pierdut al tradiției revoluționare.

Recenzie de Vladimir Tismăneanu la cartea lui Leon Aron, “Roads to the Temple: Truth, Memory, Ideas, and Ideas in the Making of the Russian Revolution, 1977-1991″ (New Haven and London: Yale University Press, 2012) aparuta in revista „International Affairs”, Vol. 88, No. 5, September 2012.

(Traducere din limba engleză de Bogdan C. Iacob)

http://yalepress.yale.edu/book.asp?isbn=9780300118445

http://www.humanitas.ro/humanitas/puterea-ideilor

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "30 comments" on this Article:

  1. Margicu spune:

    Interesant. Voi citi cartea.

    Totusi, cred ca revolutia ideilor trebuie corelata si cu esecul economic al sistemului planificat. Dualismul idei-materie este pana la urma inevitabil.

    • Evident, exista o pluralitate de cauze. Orice monism explicativ este limitativ si reductionist. De la prima mea carte in engleza, “The Crisis of Marxist Ideology in Eastern Europe: The Poverty of Utopia”, aparuta la editura Routledge in 1988, am incercat si incerc sa accentuez rolul ideilor in naruirea sovietismului. Cartea lui Leon Aron pledeaza exact in acelasi sens.

    • Lupul Monarhist spune:

      Lovitura de gratie pe care a primit-o economia sovietica a fost accidentul nuclear din 1986 de la Centrala Cernobal (Ucraina). Costurile materiale si umane legate de decontaminare si controlul materialului radioactiv ramas printre ruinele reactorului colapsat au fost imense si imposibil de recuperat intr-un sistem centralizat. Erau anii Glasnost-ului (asa numitei politici de transparenta dusa de administratia sovietica). A fost pentru prima data in istorie cand delegatia sovietica a admis la Viena, la conferinta stiintifica internationala ce a urmat catastrofei nucleare, ca la radacina problemei a stat in tehnologia invechita (in intregime sovietica!!!) si calitatea slaba a procedurilor de operare a reactoarelor. Nu au mai putut da vina pe americani :-) . In plus, experti internationali in domeniul atomic au fost chemati la fata locului pentru solutionarea crizei.
      Acum, in anii ’80, nivelul de viata al cetateanului sovietic din marile orase: e.g. Moscova, Leningrad (Sankt Petersburg), Tbilisi, Erevan. Kiev, Minsk, etc. era mult mai bun decat cel al cetateanului roman. Spre exemplu, la magazinele centrale din Moscova (celebrele GUM si TUM), situate in proxima vecinatate a Pietei Rosii, se comercializau produse la care romanul aflat in plina Epoca de Aur si avant revolutionar nu putea decat sa viseze. Intr-adevar, existau cozi interminabile si in paradisul sovietic, dar nu la alimente de baza. In general, moscovitii se ingramadeau la pantofi, imbracaminte, coloniale. Ceva hilar, unii cumparau “adidasi” chiar daca nu erau pe masura lor…exista aceeasi mentalitate ca mai in toate tarile est-europene, era bine sa cumperi orice, atat timp cat puteai. Mai tarziu s-ar fi ivit oportunitatea de a schima produsul respectiv cu un altul. Se practica trocul. Asta erau vremurile. Pentru propaganda, muzeele si obiectivele istorice erau boboc. Leningradul -desi orasul revolutiei- inca mai pastra un aer nobil, cu toate palatele, catedralele, fortaretele si podurile peste Neva. Asta spre deosebire de Moscova cu un aer muncitoresc si proletar, apasator.
      In final, chiar si reformat, sistemul a crapat pentru ca era nesustenabil economic, era construit pe minciuna si frauda, si pe un lung sir de crime si atrocitati despre care am inceput sa aflam de abia dupa 1990.

  2. iondelaraion spune:

    Si oare Putin este un apendice, un terminal al bolsevismului?

  3. Marian Baroian spune:

    Dincolo de opinia domnului Margicu, cu care sunt de acord in ordine inversa, in sensul ca economicul modifica ideologicul. Recomand oricui sa dea cadou intempestiv 1000 de euro bani de shoping sotiei ca sa vada ce surprize afectiv ideologice, ce pliere, ce convergentizare se intampla cvasiinstantaneu.
    URSS inafara sistemului economic fara feedback, prabusiri in oceane de vodca a sperantelor, ii lipsea mai ales unitatea si LIPSA DE CONVINGERE A CETATENILOR.
    Daca facem analogie intre tesutul biologic, unde toate celulele au nucleu cu ADN in comunism celulele nu aveau ADN propriu, ci unul surogat, cu genele lestate.
    Darwinismul economic a facut comunismul exponat de Antipa.

  4. Vali spune:

    Culmea, după ce am parcurs considerațiile profesorului Tismăneanu despre spirit și virtuțile subversive ale acestuia în câte o bolgie a Istoriei, mi-am amintit de… Žižek (quelle horreur!): True freedom is not a freedom of choice made from a safe distance, like choosing between a strawberry cake or a chocolate cake; true freedom overlaps with necessity, one makes a truly free choice when one’s choice puts at stake one’s very existence — one does it because one simply “cannot do it otherwise.”

      • Vali spune:

        Pesimismul antropologic, umorul sănătos, credința – iată cîteva antidoturi drastice la otrava mobilizatoare a sloganului utopic. Cioran (la maturitate), Chaplin (pe marile ecrane), Steinhardt (călugărit) dau fiecare câte un exemplu de sănătate indisolubilă, de certă imunitate la ofensiva epidemică a ideologiilor politice revoluționare.

        • frank g. schmidt spune:

          stimabile vali,

          la baza unei ideologii sta o idee. cei pomeniti de dumneavoastra au declansat la randul lor cate o revolutie – desigur nu in termenul strans definit de wx. de revolutia din octombrie. au schimbat ceva, in timp, au dus la o reevaluare aratand o modalitate noua sau diferita de abordare. gorbaciov si cei din jurul sau au determinat o revolutie care s-a manifestat mai putin violent dar au schimbat conceptia – desigur iarasi plecand de la o idee, deci de la o ruptura cu drumul “batatorit” si deschizand un drum nou.

  5. frank g. schmidt spune:

    sehr geehrter herr professor!

    desigur denumirea de “homo sovieticus” a intrat in terminologia unanim acceptata asadar este obligatorie. intotdeauna m-a fascinat insa aceasta asociere a cuvantului “homo” cu cel de “sovieticus”, caci mi se parea o contradictie in termeni. cred ca o descriere insa mai apropiata a acestei creaturi utopice ar fi trebuit sa fie “humanoidus sovieticus”.

    hochachtungsvoll,
    ihr frank g. schmidt

  6. cc spune:

    Mi se pare ca poza URSS din anii 80 este incompleta. Ne-ati introdus personalitati despre care stiam prea putin sau deloc, ne-ati prezentat si cateva ipoteze credibile despre starea de fapt din URSS dar cred ca foarte important este sa aflam cum au fost inoculate aceste idei in infrastructura statala. Nu putem judeca Rusia prin prisma celor intamplate in Romania lui ’89. Asa cum bine ati mentionat, aici exista o puternica traditie imperialista. La nivelul individului constati un fatalism total in relatia lui cu statul. Nu exista nici un fel de gena a contestarii. Am vazut in ultimii 26 de ani o reactie de retragere a populatiei la orice manifestare de autoritarism.Revenind la intrebare: Ce a determinat structura statala sovietica sa adopte ideile progresiste gorbacioviene? Sa fi fost doar ideologia post comunista? Nu am crezut niciodata in falimentul financiar al imperiului rus, tarist, comunist sau post comunist. Au lucrat intotdeauna pe minus si nu i-a deranjat atata timp cat o populatie uriasa era dispusa sa preia aceste datorii prin reducerea nivelului de trai. Media a vehiculat un model mai pamantesc aducand in discutie averile uriase agonisite de liderii de laKremlin. Unde e adevarul? Daca la Bucuresti am avut o revolutie fara documente programatice, la Kremlin am avut o revolutie fara revolutionari.

    • Va multumesc pentru comentariul substantial. Discutia este lunga, bibliografia enorma. Gorbaciov cunostea bine ideile Primaverii de la Praga, era consitent de falimentul economic, de tensiunile sociale si de criza morala. Nu mai vorbesc de dezastrul militar din Afganistan. Impreuna cu un numar de “intelectuali de partid” a conceput strategiile cunoscute sub numele de perestroika si glasnost. In prima faza a fost vorba de o ajustare intra-sistemica. Dar lucrurile au scapat de sub control, au avansat mai rapid decat intentiile lui Gorbaciov, de-stalinizarea de sus s-a transformat in revolta anti-sistemica de jos. Liberalizarea a devenit democratizare. A avut loc trezirea nationalitatilor, au aparut fronturile de sustinere a perestroikai, de fapt miscari pentru schimbari radicale, imperiul nu mai avea nici vointa, nici resurse pentru a stopa aceasta furtuna. Ideile explorate de Leon Aron in cartea de care ma ocup in articol au contribuit la coagularea impulsului revolutionar. Cine spune ca ideile nu au un rol formidabil in istorie, ca economicul primeaza intotdeauna, nu pricepe ca optiunile economice sunt si ele determinate de idei.

      • cc spune:

        Perceptia mea despre situatia actuala din Rusia este ca s-au indepartat foarte mult de comunism. Insa nu mi-e clar pana unde s-a facut aceasta demarcatie. Exista o mostenire a stalinismului? A fost acesta asimilat de autoritarismul imperial traditional? Cum a evoluat conflictul doctrinar dintre “revolutia intr-o tara” si “exportul de revolutie”? O ultima intrebare: Exista radacini ale reformei gorbacioviste in NEPul interbelic? Sunt intrebari care ne intereseaza direct in prisma vecinatatii geografice si economice; poate unele nu isi au rostul aici dar ne-ati face o mare onoare daca a-ti aborda cu alt prilej aceste subiecte. O zi buna!

  7. Lupul Monarhist spune:

    ‘La nivelul individului constati un fatalism total in relatia lui cu statul. Nu exista nici un fel de gena a contestarii”

    Imi pare rau sa va contrazic dar pana si rusii protestau si contestau autoritatea partidului in acei ani, unii isi regasisera vocea, gena se manifesta. In felul lor si cat se putea pe acea vreme dar contestau. Mai ales familiile militarilor morti pe front in Afghanistan. Ziarele centrale scriau in premiera in anii ’80 despre evenimentele de pe front si incepusera sa publice liste cu cei care isi pierdusera viata, lucru confirmat de ghidul rus care insotea grupul de turisti romani. In librarii existau…carti, inclusiv traduceri ale autorilor occidentali. Se puteau gasi discuri cu muzica vest-europeana. Asta se intampla la Moscova si Leningrad. Exista o relaxare reala, vizibila. Astfel de lucruri erau de neinchipuit in Romania acelorasi ani, unde sistemul ceausist era pe steroizi si intepenit in ideologia stalinista, romanul traia intr-o inchisoare, total izolat de lumea exterioara, traumatizat de frigul iernii si lipsa alimentelor de baza. In librariile romanesti, daca aveai noroc sau cunostinte, puteai cumpara ‘Shogun’ – de James Clavell…evident la pachet cu carti-maculatura. Rafturile erau pline cu lucrarile tovarasei, cu faimoasa lucrare ‘Omagiu’ sau albume cu picturile lui Sabin Balasa intruchipand pe Geniul Carpatilor si pe Neobosita Luptatoare in ipostaze halucinante. Ma gandesc cat de idioti eram, ne bucuram de antene tv. speciale, cu care puteam receptiona canalele bulgaresti…in alb-negru si cu purici dar le prindeam! – pentru a viziona un meci de fotbal international sau sambata seara filme americane politiste din ciclul ‘Dosarele H’, dublate in bulgareste. Intelegeam insa gesturile. Deci chestia cu fatalismul in relatia cu statul se aplica mai mult poporului roman.

    Revenind la URSS, o cu totul alta experienta am avut-o “in provincie”, spre exemplu in Georgia. In fiecare orasel prin care am trecut, inclusiv in capitala Tbilisi, in magazine trona tabloul cu tatucul Stalin (asa cum in Romania aveam atarnat in cui portretul NeCuratului in fiecare clasa, cancelarie, sala de sedinta, cantina, etc.) Asta in plina era a Perestroikai si a Glasnostului anilor ’80. Masele il venerau inca pe tatuc, desi autoritatile centrale de la Moscova se lepadasera de el. Realmente socant. Era de-al lor, se identificau cu el. Cu exceptia capitalei Tbilisi, Georgia mi-a lasat impresia unei tari predominant rurale, periferice, incremenita la inceput de secol XX. A fost un exercitiu de calatorie in trecut.

    • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

      Fiți bun – „Shogun” ESTE maculatură. Tocmai asta e nenorocirea: prin comparație cu tipăriturile curente nimicul lui James Clavell părea „înaltă literatură”.

      • Lupul Monarhist spune:

        Posibil, dar la acea vreme aveam alte standarde :-) Ne bucuram de orice era lizibil, nu amintea de partid si nu avea poze cu tovarasii.

    • cc spune:

      Am eliminat din start orice comparatie cu situatia din Romania. Sunt dimensiuni si repere incomparabile. In legatura cu afirmatia mea despre fatalismul poporului rus as vrea sa aduc o lamurire, nu se vrea a fi o jignire la adresa lor si nici o diminuare a facultatilor umane in spatiul rus. Poate ar fi mai bine sa ne uitam de sus in jos. De la cucerirea spatiului nord slavic de catre mongoli, puterea nu a pus niciodata pret pe viata supusilor sai. Aceasta cutuma mongola s-a contopit in traditia imperiala rusa si a fost adoptata fortat de catre populatie. In demersul lor de a “ilumina” taratul, Romanovii au reformat orice numai atitudinea fata de supusi nu. Multe din ororile pe care le punem azi pe seama bolsevicilor erau practici uzuale ale imperiului de mai bine de 300 de ani. Paradoxal, dictatura leninista a adus mai mult acces la civilizatia de tip european decat despotii luminati. In rest, sunt de acord ca anii ’80 aratau mai bine la Moscova decat in Romania.

      • Lupul Monarhist spune:

        @cc – Chiar si in ziua de azi veti intalni in Rusia indivizi care desi admit ca Stalin a fost un criminal, il admira/venereaza pentru ca a ridicat URSS dintr-o tara predominant agrara si saraca intr-o super-putere internationala. Scopul scuza mijloacele. Este un lucru confirmat de psihologi si universal valabil, oamenii sunt mandri de apartenenta la un grup etnic, social, echipa, scoala, organizatie, biserica, etc. In cazul rusilor, ei sunt mandri ca apartin unei natiuni mari, puternice. Aceast fapt le-a fost inoculat generatii dupa generatii indiferent daca au fost condusi de tsari sau secretari PCUS. Pentru multi dintre ei Europa reprezinta doar locul de unde au pornit marile invazii (Napoleon, Hitler)… mai nou destinatia preferata pentru vacante de lux si shopping-spree-uri ale elitei post-sovietice, pentru cei ce formeaza “nouveau riche” ai vremurilor pe care le traim.

        Impresiile mele despre URSS sunt amintiri pe care le-am conservat de aproape 27-28 de ani. La acea vreme, excursiile oferite publicului de ONT in “tarile socialiste vecine si prietene” constituiau printre putinele modalitati de a evada realitatea romaneasca sumbra, chiar daca numai pentru cateva zile. Recomand Sankt Petersburg drept destinatie turistica. Este un excelent punct de plecare pentru a explora istoria vecinilor de la Est si de a gasi raspunsurile la intrebarile pe care le aveti despre ei. Numai bine.

  8. comentariu spune:

    Nici la prima vedere si nici la aceea data nu am crezut ca revolutia spiritului a fost siungura cauza a caderii comunismului.Principala cauza a fost factorul economic prin presiune, al doilea factor a fost organizarea buna a propagandei si spiritul de jucator de poker a presedintelui Ronald Reagan caure a jucat tare in negocieri cu sovieticii.
    Fara vointa sovieticilor de a renunta la sistem nu nse intimpla nimic si poate crestea incordarea.
    Pe scurt americanii au fost ma hoti decit sovieticii.
    Este limbajul pietei ca in prostia ei se intreaba:
    -Cum de a cazut uniunea sovietica cind mari firme din vest, banci copanii multinationale sunt la fel organizatte si aplica aceleasi metode precum in socialism si sunt mai prost conduse decit erau conduse cele din blocul de est si din firmele corporatiste se fura cu camionul se falimenteza bani care de cobicei fac afaceri cu chinezii si iranienii.
    Pe scurt se observa ca dupa caderea uniunii sovietice occidentul si in special america nu au forta, spiritul si valorile pentru a merge inainte si stagneaza.
    Se demonstreaza ca sovieticii, raul absolut, precum barbarii poetului din Alexandria erau singurul motiv al functionarii occidentului care fara dusman cade in marasm.
    Sa nu mai amintim ca in chestiuni privitoare la drepturile omului occidentul a fost primul care dupa 89 a inceput sa le arunce la gunoi si sa ia masuri de ingradire si stringere a surubului pina la sufocare.

  9. Bibliotecaru spune:

    @ Vladimir Tismaneanu

    Principiul urmării drumului către templu este o capcană.

    Pentru ca cineva să parcurgă un drum către templu, sunt necesare două condiţii.

    1. Cineva să construiască acest templu (în consecinţă templu nu este numai intim cunoscut de cineva, dar şi construit… în concluzie pentru acel cineva templul este o realitate irefutabilă)

    2. Cineva trebuie să construiască şi drumul spre templu (în consecinţă va cunoaşte şi capătul de final al templului şi capătul de plecare al drumului spre templu… dar şi fiecare centimetru intermediar)

    Pentru a reuşi, cei doi “cineva”, care ar putea fi unul şi acelaşi, sunt călăuzele tuturor în drumul lor către templul.

    Ei bine, în ideologie templul este o proiecţie care nu există decât la nivel ideatic, drumul este deci şi el o proiecţie, ghidul este obiectul legat de o proiecţie.

    Mai departe…

    Comunismul s-a născut din contradicţii. Am să vă spun pe primele două, de fapt pe cele pe care le consider eu primele două:

    1. Abolirea banilor şi a schimbului fără a aboli totuşi şi proprietatea.
    2. Transferul conştiinţei umane spre un arhetip al Omului Nou (în comunist ar fi trebuit să înlocuiască proiecţia creştină a lui Iisus).

    Cât timp există proprietate, chiar şi proprietatea publică (împărţirea bunurilor nu se poate face renunţând la conceptul de proprietate), schimbul nu poate dispărea, deci nici “înavuţirea”.
    În al doilea rând…
    Omul nu s-a schimbat fundamental din punct de vedere moral în ultimii 5 mii de ani (cei documentaţi cât de cât), deşi schimbările sociale prin care omenirea a trecut au fost fundamentale. Credinţa că omul s-ar putea schimba doar prin introducerea unei ideologii în 5, 10, 50 de ani… este nebunească. Pentru calităţile Omului Nou omul ar trebui să evolueze probabil la nivel genetic într-o formă superioară.

    Nu am să discut despre revoluţiile altora, dar revoluţia noastră a fost exclusiv una de schimbare a structurilor, nu s-au schimbat oamenii, nu s-au schimbat mentalităţile, noile structuri au fost construite pe scheletele vechilor structuri de către oamenii vechilor structuri. “Ideologia schimbării revoluţionare româneşti” parcă a fost Ferma Animalelor. Chiar şi principiul “a căzut comunismul, să vină la putere anti-comuniştii” a fost greşit, pentru că anti-comuniştii erau şi ei oamenilor vremurilor trecute, ei nu aveau cum să gândească altfel decât cu “la vremuri noi, noi”. Soluţia noastră în 1989 ar fi fost reconstrucţia societăţii româneşti de către nişte oameni şcoliţi să construiască societăţi (respectiv şcoliţi politic) exclusiv în străinătate, oameni care nu fuseseră pervertiţi de viaţa socialistă a României şi care aveau intacte idealurile democraţiei. Şansa României a fost Ion Raţiu, poporul român a eşuat alegând altă soluţie.

    Domnule Tismăneanu,
    Vă provoc cu o idee pentru o nouă postare în care să spuneţi ce anume a provocat aceste revoluţii anti-comuniste? Care erau nemulţumirile cetăţenilor români, dar şi din blocul socialist, care au provocat revoluţie? De ce au simţit cetăţenii nevoia de schimbare, de unde nevoia de înlăturare a comuniştilor şi a partidului unic conducător?

    • frank g. schmidt spune:

      stimabile bibliotecar,

      fiind in zona ideilor cred ca interpretati atat templul cat si drumul intr-un mod gresit. templul suntem noi si drumul il reprezinta cunoasterea. in crestinism suntem indemnati sa ne cunoastem pe noi insine. budhistii spun ca “ilumiatul” salasuieste in fiecare dintre noi precum untul este in lapte. weber a creat intr-o oarecare masura acest templu al capitalismului in etica protestanta, iar marxismul a creat templul in “omul nou” sau “homo sovieticus” cum ii place lui herr professor si nu numai sa spuna. eu prefer mai degraba sa-l privesc ca pe “hominoidus sovieticus” cu deprinderi robotice, dar nu reusesc sa nu constat apetenta crearii ideatice ale unor noi tipiuri de hominoizi in timpurile noastra, si asta intr-un mod cat mai accelerat.

      • Bibliotecaru spune:

        @ frank g. schmidt

        Stimate domn,
        Mă îndoiesc că în context templul reprezenta omul. Sensul templui, după părerea mea, îl reprezintă societatea transformată, sau societatea ţintă dacă vreţi. Societatea reprezintă ţinta politicii (unde politica este arta de a guverna… şi guvernarea se răsfrânge asupra societăţii), respectiv ansamblul de reguli care guvernează relaţiile dintre indivizii. Sigur că da, într-o societate determinată există şi un arhetip uman, membru al societăţii… el este însă ţinta secundară.

        Trimiterea la templu se face cu următorul text:
        “La ce serveste un drum daca nu duce catre templu, catre biserica (khram)?” Altfel spus, daca nu duce la mantuire, ci la pacat, la crima si faradelege?

        Deci, în măsura în care biserica are ţinta “vindecării” păcatului, crimei şi fărădelegilor pentru a se obţine mântuirea, revoluţia socială are rolul îndepărtării disfuncţionalităţilor sociale.

        Ceea ce nu pricep nici astăzi cetăţenii (în marea lor parte) este că societatea aceasta capitalistă ESTE într-un impas. Dacă nu ar fi într-un impas, Marx nu ar fi elaborat nici un fel de teorie şi, cu atât mai mult, ea nu ar fi prins nicăieri în lume şi nu ne-am fi obosit să convieţuim jumătate de secol alături de ea.

        Sindromul învăţaţilor este de a capta un lucru stabilit de alţii, cum ar fi că este mai bun capitalismul decât comunismul şi că este mai cool-inovator să promovezi dreapta decât stânga înmormântează evoluţia socială astăzi. Aceşti învăţaţi nu sunt şi intelectuali, pentru că ei gândesc argumentele unei premise viciate. Exact cum astăzi este apărată dreapta, acum un secol era apărată stânga… şi tot de aceiaşi tipologie de învăţaţi.

        Punctul de plecare este dat de o societate cu puţini bogaţi care deţin principalele mijloacele de producţie şi mulţi săraci care slujesc, într-o buclă fără ieşire, pe cei bogaţi. Aici lucrează punctul de plecare observat de Marx, şi mă refer la interesele antagonice ale unor clase faţă de alte clase, respectiv bogaţii au interesul să plătească cât mai puţin, săraci au interesul să primească cât mai mult. Disproporţia claselor conduce la revoltă şi, în final, la revoluţie.

        Această problemă este “rezolvată” în două moduri. Pe de o parte avem comunismul care elimină clasele sociale (în mod forţat), respectiv se elimină bogaţii, principalele mijloace de producţie sunt în proprietate comună (a întregului popor) şi gestionate de statul care se confundă cu Partidul Comunist. În acest mod poate nu trăieşte nimeni “mai bine”, dar se elimină sursa de luptă între clase, inclusiv pluralismul social. De cealaltă parte, nu se schimbă nimic în sistemul de clase, doar că societatea se umflă foarte mult în zona clasei de mijloc, îndestulată, astfel încât aceasta să nu aibă motiv de “răscoală” şi să devină clasa dominantă ca număr. Desigur, pentru clasa de jos statul oferă toate cele necesare supravieţuirii… respectiv vorbim despre un stat social care asigură supravieţuirea în condiţii de demnitate a tuturor cetăţenilor.

        Nu am să discut cât de bune sunt cele două sisteme (bune în sensul obţinerii unei societăţi lipsite de conflicte interne, cele care duc la revoluţii… că despre asta vorbim).

        Am să discut însă despre nişte politicieni limitaţi, precum călcâiul broaştei, care s-au trezit spunând că România nu mai este stat social. Dincolo de ce spune în Constituţie, chiar la primul articol, “România este stat de drept, democratic şi social”, eliminarea caracterului social al statului nu are cum să conducă la altceva decât la o nouă revoluţie, pentru că GENEREAZĂ REVOLTĂ şi, în final, revoluţie.

        Mă opresc aici pentru că eu chiar doresc răspunsul domnului Tismăneanu relativ la cauzele revoluţiilor anti-socialiste şi nu vreau să-i induc un răspuns anume.

        • frank g. schmidt spune:

          stimate bibliotecar,

          in descrierea celor doua sisteme sociale, fiecare cu tarele lui, nu imi spuneti nimic nou. eu va spun ca actualul sistem aparent capitalist a devenit prin depersonalizarea capitalului un sistem neo-marxist si daca doriti putem dezbate pe aceasta idee, dar nu in aici ca am fi off-topic.

          eu am incercat sa va explic ca suntem condusi, indiferent de tipul societatii, de catre unii care nici macar nu stiu ca exista un templu. in sistemele pe care vi le-am enumerat, doar cei ajunsi la templu le povesteau celorlalti despre drumul spre templu. noi astazi nu mai avem “iluminati”, “high priests” sau cum doriti sa-i numiti care ne pot povesti nu despre visurile lor de a ajunge la templu, ci trebuie sa ne povesteasca despre templul propriuzis. sau am schimbat notiunea de templu – desigur ca si hotii, delatorii pot avea un templu si atunci toate fetitele din spatiul carpato-danubiano-pontic vor dori sa devina monica si toti baieteii vor sa fie jiji. si asta este un templu, dar atuci cu permisiunea dumneavoastra permiteti-mi sa merg in continuare pe un drum pe care mi-l asum ca fiind gresit.

          • Bibliotecaru spune:

            @ frank g. schmidt

            Depersonalizarea capitalului ar fi un lucru bun pentru România. Faptul că industria românească a ajuns la fier vechi este urmarea tocmai a unor privatizări prin încredinţare directă sau licitaţie şi nu, aşa cum ar fi normal, pe bursă.

            Iată OLTCHIM. Dacă statul român ar fi scos pe bursă 1 procent din acţiuni în fiecare lună, este foarte probabil că acţiunile nu ar fi fost achiziţionate de un “barosan” care să-şi impună punctul de vedere ci ele ar fi fost “jucate la bursă” de către românii obişnuiţi… adică de anonimi. Probabil că cea mai mare parte a anonimilor ar fi fost chiar angajaţii OLTCHIM. Capitalul Social al OLTCHIM este foarte mic, respectiv 34,3 milioane de lei, adică 7,5 milioane euro. La 3.000 de angajaţi ar însemna cam 2.500 de euro per angajat… cam 500 de mii lei vechi de angajat timp de 20 de ani. 500 de mii de lei vechi nu este o sumă înrobitoare, deci s-ar fi putut cumpăra OLTCHIM-ul chiar de către angajaţi (un fel de MEBO, Management And Employee Buyout, “a la long”). Cu siguranţă că dacă OLTCHIM era cumpărat de angajaţi nu mai vorbeam nici despre firme căpuşe şi nici despre management neperformant, angajaţii ar fi fost primii care ar fi simţit că ceva merge prost şi ar fi intervenit în cadrul AGA. Mai mult, un angajat care are acces la AGA nu poate fi înşelat nici sindical. Repet, şmecheria este însă să nu fie scoase pachete mari de acţiuni pe bursă astfel încât să existe pericolul preluării firmei de către un individ pe bani puţini. Un procent pe lună înseamnă o sută de procente în 8-9 ani. După aceasta procentul de acţiuni ar fi putut fi pentru capitalizare, evitându-se astfel devalizarea valorii acţiunilor (şi a dividentelor).

            Sigur, drumurile pot fi greşite, templul poate fi o iluzie, măcar să plecăm însă de la un bun simţ. Oamenii care-şi bat joc de noi, poporul, nu o fac din greşeală, o fac voit, cu interes. Marea problemă este că liderii României au fost din ce în ce mai nesimţiţi faţă de popor, nu s-au mulţumit cu puţin. În timp ce ei acumulează ca nişte căpuşe, poporul priveşte cum totul să năruie în jurul lui. Suntem o ţară ca formează mii de manageri pe an şi firmele sunt conduse de nişte “şmecheri” cu “şcoala vieţii”.

            De ce credeţi că vârfurile vieţii politice din România se încăpăţânează de 22 de ani să facă o şcoală care să facă din politicieni specialişti în guvernare? De ce după 22 de ani pregătirea politicienilor, acolo unde ea există în mod real, este aceiaşi cu a cetăţeanului apolitic? Să ne mirăm că România este condusă ca o firmă? Vă propun o activitate interesantă, verificaţi câţi miniştrii ai economiei post-revoluţionare au o specializare în macro-economie. Pariez că veţi fi surprins.

  10. Daniel StPaul spune:

    Oricit as aprecia “Monanieba” –si pentru mine nu incape indoiala ca filmul acesta georgian e o capodopera- nu cred ca pot accepta o anumita parte a unui enunt referitor la el ce imi pare formulat in graba condeiului, oarecum cliseistic: ‘… filmul „Cainta” al regizorului Tenghiz Abuladze, un document istoric si estetic fundamental … ‘ Daca e sa fie un document istoric, filmul acesta e unul de istorie cinematografica/artistica si atit. Criteriile-principiile artei si ale istoriei factuale sint diferite.

  11. Vicentiu spune:

    S-a speculat nespus de mult, iar D-stra nu faceti exceptie, pe tema reformelor din Est, incepute in 1989. Se politizeaza delirant despre Marea Reforma, care a avut ca obiect un nou mod de organizare social-politica, o modernizare fara precedent in istorie a sistemului politic si economic. Chiar daca ne-a durut ceva vreme, am taiat din noi acea parte care ne-a impins in pacat si am aruncat-o, iar azi vedem ca se implineste sensul vindecator al indemnului lui Isus din Matei 5:29-30. Sper ca, intelegand de ce tarile din Europa Centrala si de Est au ajuns motorul cresterii in Europa (de cel chinez, care este al lumii, nici nu mai vorbesc!), intr-o buna zi, de buna voie si nesilit de nimeni va veti inchide valiza cu cuvinte defetiste si-o veti arunca pe apa sambetei. Donald Rumsfeld avea perfecta dreptate intr-o privinta, cand vorbea despre “Noua Europa”, dar el nu vedea si cauza.

    De unde a venit aceasta putere de schimbare, care vedem bine ca Occidentului ii lipseste? Din puterea ideilor, of course! Cei care au facut posibila Marea Schimbare au fost chiar comunistii, acea parte neatinsa de pacat, care s-au auto-divizat si re-grupat in jurul unor mari curente de gandire, sub forma a ceea ce organizatoric numim partide politice, si au generat cea mai mare dezbatere-competitie de idei contemporana, pe care au dus-o pana la punctul de la care a putut fi preluata de o noua clasa politica, constienta de slabiciunile predecesorilor, de cele mai vechi sau mai noi ale Estului, dar, in egala masura, si de cele ale Vestului. Marea Sinteza, spre care privim ca la un miracol si ai carei martori suntem, este rezultatul preluarii punctelor tari din cele doua sisteme rivale din secolul trecut.

    Din felul cum vorbiti despre idei imi dau insa seama ca le priviti cu ostilitate si ca le respingeti de teama schimbarii, dar daca vi le-ati face prietene veti ajunge la concluzia ca numai o noua ideocracy ar putea sparge si vechea „carcasa” capitalista, dimpreuna cu verbiajul ei la fel de „pietrificat”… Autoperceptia aroganta a capitalismului, de singura cale, in pofida faptului ca „nu duce catre templu” si „mantuire” (priviti in jur!) este o alta utopie, la fel ca si cea marxista, dar si o insulta la adresa inteligentei umane.

    • Vicentiu spune:

      PS: Ar fi interesant de stiut, in aceasta discutie, ce crede un politolog de talia D-stra despre posibilitatea de reformare a Occidentului, ar avea sau nu nevoie de propriul “Gorbaciov” ?

  12. marcos spune:

    Nu impartasesc aceasta impresie buna despre Gorbaciov. Exista tendinta sa se treaca in subsidiar faptul ca intentiile lui au fost altele, dar pana la urma ce bine ca s-a prabusit URSS. Eu cred ca aceea e esenta. Intentiile lui Gorbaciov n-au fost bune decat daca-l comparam cu Brejnev. Merg mai degraba pe pesimismul realist al lui Bukowski, care ne spune ca sistemul s-a regrupat, s-a reciclat, vezi Putin.
    Ca baietii s-au dedulcit la consumul capitalist si ca nu va reinvia gri-ul comunist, asta e clar. doar ca au invatat sa aplice o democratie limitata, controlata.
    Ceva ce a fost la noi in 2000 – 2004. De asta, eu cred ca USL-ul poate oricand readuce genul acela de statu quo, avand Rusia, China, ca exemplu.

  13. Andrei George spune:

    Orice fel de regim de extremă stângă sau de extremă dreaptă se menține doar prin teroare. Chestia asta a descoperit-o Allende pe când era bombardat în palatul Moneda de generalii pe care i-a lăsat în viață.
    Stalinismul a avut oameni mari- ajungând (nu discutăm de mijloace) să facă din degradatul și jenantul imperiu țarist a doua mare putere economică a lumii. După care, au urmat oamenii mici care au știut perfect să critice (cu mențiunea că Hrușciov a tăcut mâlc când a fost întrebat de teroarea stârnită de el ca prim secretar în Ucraina). Nu poți reforma ceva care e gândit pentru a funcționa nereformat- de chestia asta s-a prins, cam târziu Gorbaciov.Nici Lenin și nici Stalin nu și-au gândit continuitatea a la long- diversele exprimente- începând cu NEP-ul și terminând cu construirea revoluției într-o singură țară dovedind acest lucru. Întrebarea crudă și tristă este ”După ce s-a dus naibii avântul revoluționar și Matrosov nu se mai aruncă cu pieptul în ambrazura cazematei, după ce Gastello nu se mai ciocnește cu avioanele naziste- ce rămâne ?” Există cred că și un film celebru- cartea sigur- denumit ”Lei conduși de câini”. Ce-i drept este englezesc și se referă la Marea Britanie din anii primului război și interbelici. Dar cam așa este și realitatea comunistă- a murit Stalin, eroii din război și a rămas țăranul Hrușciov să se penibilizeze în toate fazele conducerii sale- de la pământurile desțelenite și până la criza cubaneză, după aceea a urmat fațada Brejnev și tot restul , din ce în ce mai mici , scurgându-se din ce în ce mai repede la chiuvetă. Ar fi fost distractiv dacă n-am fi trăit noi sub astfel de vremuri.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)