Home » Cultura »Societate/Life » Citesti:

Fair-play, polemica, pamflet: Un excelent articol de Ioana Parvulescu

Vladimir Tismaneanu martie 15, 2013 Cultura, Societate/Life
24 comentarii 2,706 Vizualizari

Citesc pe platforma “LaPunkt” un remarcabil articol al scriitoarei Ioana Parvulescu. Mi se pare ca aflam in el un diagnostic de o mare acuratete a situatiei din lumea intelectuala (si nu numai) din Romania de azi. In locul dezbaterilor de idei se practica, mult prea des, asasinatele in efigie, insultele sordide, insinuarile de tot felul. Pe lunga durata, nu ma indoiesc, cei care recurg la asemenea mizerii vor pierde. Pe scurta durata insa, ei se bucura de atentie, starnesc excitatii febrile si isi savureaza opera distructiva cu netarmurita satisfactie. Se poarta ceea ce H.-R. Patapievici numeste critica de exterminare. Virulenta pamfletara este prezentata drept critica de idei. Primele jertfite in asemenea exercitii de nimicire sunt, evident, ideile. Sintagma “intelectualii lui Basescu” a fost nascocita exact in acest scop. Tirul a fost deschis de “Antene” si de “Jurnalul National”. S-au inrolat rapid in cruciada intelectuali pe care aveai motive sa-i consideri onesti. Altii au tacut si tac aprobator. Ti se reproseaza lucruri pe care nici macar nu le-ai visat. Nu ai cum sa raspunzi logic la acuzatii a caror enormitate nu este egalata decat de reaua lor credinta. Daca raspunzi, esti acuzat ca te scuzi. Daca nu raspunzi, esti acuzat de lasitate. Orice ai face, pierzi. Dar, repet, nu pe lunga durata.

“Copil fiind, m-au tulburat scene din filme de duzină, de capă şi spadă, cu buni şi răi, în care „bunul“, aflat la un moment dat în net avantaj, să spunem cu spada-n mână, în timp ce „răul“ a pierdut-o pe-a lui, se retrage cu un pas şi, după ce creează câteva secunde de suspans în care îşi priveşte în ochi adversarul, în loc să-l scoată din scenă, îi permite să-şi ia spada de pe jos şi să reînceapă lupta de pe poziţii egale. Uneori o ridică chiar el şi, cu un mic zâmbet, i-o întinde cavalereşte celui pe care-l putea face să iasă din joc. În copilărie asta mă contraria, simţeam că e nedrept să dai răului atâta bine, mi se părea ciudat. Era greu să înţeleg pe-atunci că gestul mărinimos nu era decât respectul jocului fair. Cu atât mai mult cu cât confirmarea judecăţii mele naive venea în scena imediat următoare şi îmi umplea sufletul de durere şi revoltă: când acelaşi avantaj trecea de partea „răului“, în loc să întoarcă favoarea care i se făcuse, acesta se purta ca un mizerabil ce era şi înfigea spada în cel bun, de-obicei după un şiretlic. (Bunul nu murea însă, printr-un noroc oarecare!). Asta arăta că fair play-ul e periculos, dar că, până la urmă, cine e de partea binelului şi joacă frumos are câştig de cauză.

Universitatea din Oxford este cea care şi-a legat numele, pe la sfârşitul secolului 19, de regulile disputei civilizate. La Oxford şi Cambridge s-au preţuit şi s-au cultivat deopotrivă trupul şi mintea, cum odinioară în Grecia antică. Liniuţa de unire între jocurile minţii şi cele ale muşchilor este, în teorie cel puţin, fair play-ul, tot o noţiune impusă de englezi. Iar polemica este un duel, o confruntare nu departe de alte jocuri, în sensul cel mai grav al cuvântului joc, şi implică să lupţi cinstit, ba chiar să întinzi mâna adversarului când acesta a căzut.

Tradus în termenii polemicii, al dezbaterii, fair play-ul din dueluri înseamnă respectarea regulilor dialogului civilizat de la Oxford, între care aceea că în orice polemică ştiinţifică, socială sau politică, discuţia trebuie să se rezume la schimbul de idei şi numai la acele idei care sunt „în chestie”, cum spunea Maiorescu, sau la aceea că adversarii („părţile”) nu au dreptul să facă referiri la caracterul, temperamentul sau alte însuşiri ale interlocutorului, nici măcar la trecutul lui, dacă nu-i obiectul polemicii. Cum spunea de data asta Ralea, faptul că adversarul e, de pildă „tuberculos”, („Cum să discut eu cu o tuberculoasă!”) nu e relevant într-o polemică. Nu ai dreptate, se mai spune în lupta dreaptă, numai pentru că eşti un gânditor materialist sau idealist, patron sau muncitor, ci dacă şi numai dacă argumentele tale sunt convingătoare.

Realitatea, mai ales cea din presa de azi, nu e însă ca în filmele de capă şi spadă, iar cel care respectă regulile dezbaterii civilizate şi nu-şi face praf adversarul atunci când ar avea ocazia s-o facă, cel dispus să asculte, e adesea pus la pământ definitiv prin anti-regulile dezbaterii sau mai simplu spus, prin regulile polemicii josnice.

Până de curând nu ştiam că şi acestea există formulate în scris. S-a întâmplat însă că mi-am cumpărat de la anticariat, fără măcar s-o răsfoiesc acolo, în magazin, o carte de Karel Čapek: numele autorului şi cel al cărţii, În captivitatea cuvintelor, îmi erau suficiente. Titlul reprezintă una dintre cele mai neaşteptate definiţii ale scrisului. Într-un sens foarte ascuns, arta scriitorului este o luptă pentru libertate, încercarea de a se elibera din captivitatea cuvintelor. Dincolo de această metaforă de pe copertă erau strânse articole ale lui Čapek care i se publicaseră postum, adică după 1938, în mai multe antologii, traduse la noi abia în 1982, de Helliana Ianculescu şi Alexandra Toader, la Editura Univers.

Articolul care m-a interesat şi amuzat cel mai mult a fost Cele douăsprezece figuri ale luptei cu condeiul sau Îndreptar de polemică în scris. Deşi sper din toată inima să nu beneficieze nimeni în nici un fel de îndreptarul lui Čapek, cred că oricine a fost vreodată victimă inocentă într-o polemică, fie ea sau nu scrisă, se va simţi răzbunat văzând că, graţie scriitorului ceh, tertipurile luptătorului nu tocmai onest sunt date pe faţă.

Citez pe sărite din paragrafele cele mai răcoritoare. Figura întîi numită doct Despicere: „cel care polemizează trebuie să se înfăţişeze ca fiind superior din punct de vedere intelectual şi moral adversarului său, ori, ceea ce este acelaşi lucru, trebuie să dea la iveală faptul că adversarul este un tip mărginit, un prostănac, un scrib, un flecar, un butoi gol, un zero, un epigon, un pungaş, un prost-crescut, un terchea-berchea”. Din figura a doua, Termini, reţin următoarele: „Dacă veţi scrie, să zicem, că după părerea dumneavoastră, domnul X nu are dreptate într-o privinţă, domnul X vă va răspunde că «aţi tăbărât mişeleşte» asupra sa. Dacă sunteţi de părere că, din păcate, ceva nu este în ordine, adversarul va scrie că «vă văicăriţi» sau că « vărsaţi şiroaie de lacrimi » pentru acel lucru. [...] «Insultă» în loc de critică şi aşa mai departe. Prin astfel de întorsături de frază sunteţi prezentat în mod plastic ca un om nervos, smintit, iresponsabil şi cam turbat, chiar dacă întâmplător sunteţi un flegmatic, paşnic ca un lama tibetan. Prin aceasta se explică, în acelaşi timp, de ce respectabilul dumneavoastră adversar trebuie să vă pună la punct cu atâta vehemenţă verbală, căci el pur şi simplu se apără de atacul dumneavoastră mişelesc…” O altă regulă avantajoasă pentru cel criticat se numeşte, tot cu ştaif latinesc, Non habet. Orice calitate îţi este contestată prin simpla ei ştergere, de pildă: „Dacă sunteţi o fiinţă raţională, nu sunteţi bun de nimic pentru că vă lipseşte un sentiment adânc; dacă sunteţi o fiinţă sentimentală, sunteţi doar o zdreanţă, deoarece nu aveţi un principiu raţional superior”. Acest joc incorect poate fi dus până la capăt prin figura numită Negare în care, contându-se pe un cititor neinformat sau răutăcios se afirmă despre tine exact contrariul a ceea ce eşti sau spui. Şi mai subtil este răspunsul prin figura numită Imago: „Se polemizează, de pildă, cu ceva ce nici nu i-a trecut prin gând adversarului combătut” şi „i se demonstrează că este sărac cu duhul şi greşeşte, pe nişte teze care într-adevăr sunt sărace cu duhul şi greşite, însă nu sunt ale sale”. Extenuarea adversarului este cu deosebire utilă: după ce ţi-a spus o dată corect ce a avut de spus şi nu simte nevoia să mai revină, îi replici deviind discuţia, drept urmare „poziţiile slabe sunt mascate avantajos şi totul merge la nesfârşit”. Altă figură, Quosque. Se spune „este o chestiune perimată de mult” sau „ştiu până şi copiii”. Astfel, martorii polemicii te cred pe cuvânt, „iar adversarul este silit să apere lucruri perimate de mult, ceea ce este o misiune nu prea simpatică”. Şi, în fine, regula generală a lipsei de fair play, numită de Čapek Imposibile: „Adversarul nu poate avea dreptate niciodată şi în nici o privinţă”. Poţi oricând, fără alte argumente, să spui: „X vrea să-mi dea lecţii cum că…”, „X se apără cu adevăruri atât de plate şi cunoscute de mult cum ar fi «descoperirea» sa…” Există uneori, probabil, în ambii participanţi la joc senzaţia că numai celălalt e lipsit de fair play. Dar timpul are şi el un cuvânt de spus în orice polemică şi, din fericire, el joacă destul de cinstit.”

(Acest articol a apărut în 2010 în revista România literară. Cred că reluarea lui nu e inutilă, din păcate)

http://lapunkt.ro/2013/03/14/despre-jocul-numit-polemica/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "24 comments" on this Article:

  1. r2 spune:

    ” In locul dezbaterilor de idei se practica, mult prea des, asasinatele in efigie, insultele sordide, insinuarile de tot felul.”

    Acelasi lucru il pot spune (si sunt sigur ca il spun) si uselistii despre “noi” restul. Pot sa spuna ca dvs i-ati facut pe Ponta si pe Antonescu cu ou si cu otet in articolele dvs “in locul dezbaterilor de idei”.

    Eu cred ca dezbaterile de idei au sens atunci cand exista deja un grad suficient de mare de respect, daca nu reciproc, macar pentru unele valori comune. Iar in unele cazuri acest grad de respect nu exista.

    As vrea sa va dau un exemplu. Eu unul refuz din start o dezbatere “de idei” cu cineva care consider ca minte cu nerusinare. De exemplu un forumist care comenteaza frecvent articolele dvs spunea ca nu a avut timp sa citeasca textele copiate de Ponta, pentru ca este “foarte ocupat”. Dar asta se pare ca nu l-a impiedicat sa construiasca o teorie foarte originala despre plagiat, in care textele copiate de Ponta sunt probabil “un loc comun” al dreptului, asemanator legilor fundamentale din fizica (!!!). Pentru mine aceste afrimatii sunt minciuni, si nu orice fel, ci minciuni de doi lei, categoria Victor Viorel. O minciuna de doi lei este o insulta. Dialogul “de idei” trebuie refuzat in astfel de cazuri. Nu se cade sa validam asemenea personaje printr-un “dialog de idei”.

    Dar acum o sa vina si el sa spuna ca eu practic “asasinatele in efigie” si “insultele de tot felul”, in locul “dezbaterii de idei”. Poate ca asa este, si daca e asa, imi asum lucrul asta. Nu vreau sa dezbat idei economice, politice, sau de orice fel cu mincinosi de doi lei. Dar nu pot sa le cer nici lor sa renunte la atacuri si sa treaca la “dezbatere de idei”.

    • Nu am polemizat cu acei domni. Am raspuns analitic unor atacuri imunde din partea lor. Le-am deconstruit pseudo-logica. Da, am spus ca Antonescu e arogant si fara substanta. M-am inselat? Nu e cazul sa reproduc invectivele lui Ponta despre “fascistii Mihaies, Plesu, Cartarescu si Tismaneanu”, sudalmele din “cotidianul” la adresa unor H.-R. Patapievici si Gabriel Liiceanu, ori insultele proferate de Crin Antonescu. In ce ma priveste, prefer sa polemizez cu intelectuali care accepta regulile elementare ale civilitatii si respectului mutual. Din aceste ratiuni, nu pot polemiza cu Vadim Tudor ori cu noile sale incarnari. Cand Monica Lovinescu si Virguil Ierunca scriau despre “Saptamana” barbisdta, nu era o polemica, ci o riposta analitica.

      • Gore' spune:

        Cu consideratie imi permit sa comentez. Aroganta tine de atitudine, lipsit de substanta este mai degraba sintetic si nu analitic. Despicere.
        Dupa ce ai fost consilier al d-lui Basescu e greu sa fii identificat cu apelativul de “intelectual usl-ist”.
        Ar fi minunat daca ne-am reintoarce la sintagma simpla de “intelectual”, fara sa fie nevoie de sufixe. Poate e o dovada in plus ca in nebunia vremurilor nimic nu poate exista fara a fi polarizat iar starea neutra e doar in teorie. Dezamagitor.

        • Cine a fost consilier al d-lui Basescu?

          • Hannibal Lecter spune:

            1)Domnule profesor , nu toate comentariile , cu sau fara sarcasm , fac referire la dvs .As spune chiar ca majoritatea lor bat in alta directie (spre alte personaje) Cred ca dvs. luati acestea foarte personal si asta duce la o abordare defensiva sau autojustificatoare. Cred ca dl. Gore s-a referit la Andrei Plesu , consilier prezidential in primul mandat Basescu , actualmente numit ambasador Unesco de catre USL . Nu discutam acuma argumente pro sau contra acestei numiri –puteti alege topicul si atunci dezvoltam.

            2) Oferiti aici in extenso articolul Ioanei Parvulescu din RL reluat pe platforma LaPunkt. In mod normal, pt. a interactiona cu domnia sa, se poate comenta acolo (pe platforma respectiva) . Sau se putea relua pe “contributors” ca articol de sine statator si cititorii puteau interactiona cu dumneaei. Asa insa e oarecum impropriu sa intram in “polemici cordiale” cu autoarea , prin dvs. Daca insa dvs. aveti motivatia de a ataca acest subiect (denaturarea calitativa a spiritului polemic contemporan) , poate scrieti un text original si atunci se poate dezbate “live” , fara intermediari.

            4) Voi spune totusi o vorba despre textul Ioanei Parvulescu .Scrie dumneaei , in incheiere : “Reluarea (textului , subiectului , NM) nu e inutila , din pacate” . Eu cred ca SUBIECTUL e de actualitate , oarecum –a fost de actualitate de-a lungul deceniilor si secolelor , de cite ori s-au exprimat polemici , mai mult sau mai putin cordiale . Dar ESTE INUTIL , din aceleasi pacate la care bate dinsa apropo…

            5) textele dvs. din “the long hot summer” 2012 au starnit, evident , discutii si comentarii, in varii imprejurari. In cel putin doua ocazii ati fost explicit , scriind ca ele nu se vor pamflete. Le considerati atunci in categoria polemicelor ?

            6) off-topic. Ati publicat la sfarsitul anului 2012 lucrarea memorialistica , dar nu numai , intitulata “Lumea secreta…” . Au fost recenzii , unele rau-voitoare. Dar dvs. aveti pe “Contributors” o rubrica permanenta unde va exprimati aproape zilnic opinii pe varii subiecte si interactionati cu publicul . Ati putea in viitor scrie un material despre “facerea cartii” (nu despre ce se spune la lansare sau reproducerea unei recenzii de altundeva) ? Pentru ca eu , de exemplu, as dori sa adresez 2-3 intrebari concrete re. la continut , si nu asa, in general, ci specific pt. anul 1974 (vedeti, l-am defalcat pe Orwell cu o decada) . Si probabil sint si multi altii , care ar fi facut-o , dar nu au cadrul pentru a o face. Multumesc.

            • Va multumesc pentru mesaj. Din pacate timpul nu-mi ingaduie sa raspund cum as dori. Sunt pe picior de plecare la o conferinta la Boston College. Va asigur ca de mult timp am invatat cum sa nu iau lucrurile personal. Nu este prima data ca reiau aici articole care mi se par remarcabile, scriind o scurta introducere. Am facut-o cu texte de Andrei Plesu, Mircea Mihaies, Mircea Cartarescu, Ioana Parvulescu. Evident, daca doriti un dialog cu autoarea, locul este pe platforma la care dau linkul. Textele mele din vara anului trecut (dar, de fapt, inca din 2010) aveau, nu neg, accente polemice. Daca am alunecat in pamflet, este din cauza temperaturii din acele luni :) Nu este genul meu. Ideea unui articol despre cum am scris “Lumea secreta” este excelenta. Ramane de vazut cand. Ganduri bune.

            • marina vlaicu spune:

              Andrei Plesu la UNESCO????? Sunteti sigur, draga Hannibal Lecter????. Ma intereseaza, fiindca dupa Manolescu la Antene aseara, cu Andrei Plesu la UNESCO, plec eu definitiv din tara si-i vopsesc la Paris gardul cu pacura ca altadata gardul fetelor necinstite de la tara!!

  2. Genu spune:

    Stiti de ce anticomunist se manifesta e atat de viril in ultima perioada, doamna? Pe vremea dlui Ticu Dumitrescu era mai discret. Sau, poate, ne inselam cu totii. Doar o parere…

    • Cred ca aveti o problema serioasa cu intelegerea argumentului articolului. Nu doar a introducerii, dar si a eseului Ioanei Parvulescu. Comentati alaturi de subiect. Atacati autorul, nu criticati ideile. De dl Constantin Ticu Dumitrescu am fost legat printr-o calda prietenie. A fost membru al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intr-un mesaj adresat Scolii de Vara de la Sighet, cu putina vreme inainte de a se stinge din viata, a scris minunat despre semnificatia Raportului Final. Nu v-as fi raspuns, dar mi se pare ignobil sa puneti sub semnul intrebarii, utilizand adapostul anonimatului, o relatie care a contat si va conta mereu pentru mine.

    • eugen chirovici spune:

      Vă mărturisesc că am citit prima dvs. frază de mai multe ori decât ar fi meritat – şi tot n-am înţeles-o! Ce vreţi să spuneţi, cu cine vorbiţi şi despre cine? Şi de ce vorbiţi despre virilitate (sper că nu aveţi probleme!!), mai ales că dacă vorbiţi cu o Doamnă, nu cred că e cea mai pasionantă abordare. Şi, în fond, de ce vă preocupă şi aduceţi în discuţie anticomunismul, când se vede cu ochiul liber că n-aveţi nici în clin, nici în mânecă vreo legătură cu “chestia” asta? Ce v-a apucat să vă roadeţi unghiile în prezenţa unei Doamne?

  3. captiv al cuvintelor spune:

    frumos si foarte oportun articol; se pare ca lumea politicului nostru “re-inventeaza roata” polemicii de doi bani neincetat si mai ales cand e nevoie de apararea unor interese…este incredibil cat de actuale sunt comentariile despre politicul autohton nu numai interbelic (Eliade, si chiar Constantin Tanase, ca sa pomenim un pamfletar adevarat), dar chiar la Eminescu…ma intreb daca politicieni care il omagiaza pe Eminescu sunt constienti de ironia gestului
    Spuneam cu alta ocazie ca cel care insulta in loc sa argumenteze nu numai ca arata ca e incapabil sa respecte si nedemn sa fie respectat, dar in felul asta renunta si la speranta unei urme de demnitate, plasandu-l in afara lumii civilizate pana la prezentarea unei reparatii adecvate
    Asa cum la Oxford si Cambridge s-a conturat o oaza a fair-play-ului intelectual (fara de care nu poate exista progres), au fost si la noi sperante ca asa ceva s-ar forma in jurul Grupului pt Dialog Social in conditiile in care Academia si Universitatea au fost de mult amutite … insa cu cat citesc mai mult, constat ca politicul romanesc dupa Regele Ferdinand a construit doar castele de nisip

  4. iosiP spune:

    Se pare ca “lista lui Čapek” este o sinteza realista si amuzanta a metodelor de argumentare folosite in spatiul public autohton. De exemplu, am regasit in “Imago” principala metoda prin care stangistii desfiinteaza orice opozitie rationala la jaful institutionalizat: “Aha, deci daca nu vrei sa-ti cedezi 70% din rezultatele muncii sub forma de taxe si impozite inseamna ca vrei sa-i lasi pe cei neajutorati sa moara de foame”.
    Iar aplicarea metodei “Despicere” am intalnit-o recent chiar pe aceasta platforma: vedeti va rog comentariul lui Razvan Orasanu la articolul domnului profesor Cristian Paun.

    Sunt insa curios daca autorul cartii a descris si o metoda — relativ recenta, presupun, caci intalnita preponderent in spatiul virtual — pe care as numi-o “Ignorare”: refuzul de a raspunde interlocutorilor care aduc argumente pertinente. Desigur, pentru a evita sa fie considerati lipsiti de argumente, adeptii acestei metode o contrabalanseaza prin prelungirea excesiva a discutiei cu cei perceputi ca fiind mai “slabi de neuron”.

    Recunosc, as fi incantat sa gasesc aceasta carte, mi-ar fi utila (inclusiv) in incercarea de a stabili o taxonomie a autorilor de pe platforma Contributors.ro, dincolo — sau independent –de valoarea intrinseca a articolelor publicate.

    • Klz spune:

      Pentru iosiP,

      Da-mi voie sa-mi exprim scepticismul legat de analiza pe care ai facut-o pe un esantion reprezentativ de “stangisti” si in urma careia ai gasit “principala metoda prin care stangistii desfiinteaza orice opozitie rationala la jaful institutionalizat”. Iata un Imago de toata frumusetea, facut cu manuta ta.

      • iosiP spune:

        Cred ca va inselati, domnule Klz,

        Reproduc descrierea metodei Imago:
        „Se polemizează, de pildă, cu ceva ce nici nu i-a trecut prin gând adversarului combătut” şi „i se demonstrează că este sărac cu duhul şi greşeşte, pe nişte teze care într-adevăr sunt sărace cu duhul şi greşite, însă nu sunt ale sale”.

        Va rog sa ma lamuriti care este teza pe care incerc eu s-o combat desi stangistii nu o sustin. Desigur, felul in care acestia recurg la metoda Imago nu este intotdeauna exprimat atat de radical (in comentariul anterior am folosit un exemplu) dar n-am intalnit inca stangist care sa nu contrapuna unor argumente rationale pentru reducerea masiva a taxelor pseudo-argumentul ca interlocutorul doreste/este de acord cu/este indiferent fata de bunastarea semenilor.

        • klz spune:

          Teza pe care o combati si pe care stangistii nu o sustin este “principala metoda prin care stangistii desfiinteaza orice opozitie rationala la jaful institutionalizat: “Aha, deci daca nu vrei sa-ti cedezi 70% din rezultatele muncii sub forma de taxe si impozite inseamna ca vrei sa-i lasi pe cei neajutorati sa moara de foame”.”

          http://en.wikipedia.org/wiki/Left-wing_politics

          “In politics, left-wing describes an outlook or specific position that accepts or supports social equality, often in opposition to social hierarchy and social inequality.It usually involves a concern for those in society who are disadvantaged relative to others and an assumption that there are unjustified inequalities (which right-wing politics views as natural or traditional) that need to be reduced or abolished.”

          Asadar, tu esti de parere ca stangistii sustin jaful institutionalizat (fals), prin argumente irationale (fals), de tipul exemplului care l-ai dat (fantezie). Combati o teza saraca cu duhul, gresita si care reprezinta un Imago care se incadreaza perfect in definitie.

          • Daca imi permiteti, as cuteza sa sugerez o discutie care sa mearga dincolo de wiki. Iata o sugestie bibliografica:

            http://www.humanitas.ro/humanitas/dreapta-si-stanga

            • iosiP spune:

              Domnule Tismaneanu, va multumesc pentru sugestie.

              Din pacate insa mai am destula bibliografie de parcurs (vreun metru juma’ de almanahe, cum ar spune unul dintre distinsii nostri politicieni) si mai ales de asimilat, corelat, contrapus si evaluat oarecum subiectiv, in functie de gradul de adecvare la propriile-mi conceptii.

              Oricum, este clar ca locul unei discutii despre doctrinele sociale nu este in spatiul dedicat comentariilor la acest articol, deci intrerup aici dialogul cu domnul klz, cu speranta ca aceasta renuntare nu va fi asimilata vreuneia dintre metodele descrise in “lista lui Čapek”.

  5. vida clara spune:

    Acela care-i nascut pentru a lupta in limitele “fair-play”-ului nu va iesi din
    limitele “fair-play”-ului decat atunci cand loviturile sub centura primite il
    aduce in situatia cand nu se mai comanda el ci a venit randul “instinctului
    de conservare”.
    Impins de loviturile sub centura pana la marginea prapastiei, nu ar fi
    “fair-play” fata de propria-i Viata sa ramana “fair-play”.

    In aceasta dilema s-a aflat PDL-ul asta vara. Basescu a vrut sa renunte la
    “fair-play” si sa accepte a cobora din “ring” (loc inconvenabil usl-ului, loc unde
    nu a putut sa-l bata vreodata) in strada.
    Blaga insa a fost partizan al ne-parasirii cadrului consacrat legal cu nici un chip.
    Varianta lui Blaga a fost cea mai corecta, dar nu mai facea fata “evidentei” (chiar
    daca evidenta aparuse ca un copil in urma incestului, trebuie sa tii cont inainte
    de toate de …. Viata, si sa o iei asa cum este (si nu asa cum pretinzi sa fie)
    Este o chestiune de nuanta, de nuanta aproape infima.
    Viata nu ne-o dam noi, nu avem voie sa ne-o luam noi, nu avem voie sa atentam
    la a nimanui altuia, nu avem voie sa o cedam pe a noastra (decat doar in cazuri
    de extrema urgenta si numai daca vine din “motivatie intrinseca” pricinuita din
    singura motivatie care permite asta: din dragostea fata de om (ca specie).

    • Ioane Gheghi spune:

      Ziua Bună
      Aristotel, acu` ceva vreme zicea (aprox.) Omul este de fapt un Om Politic.
      Un general american acu` câteva zile … Principiile sunt bune când câștigi. Dar dacă nu câștigi …
      Ce ar fi dacă ne-am pune să încercăm să câștigăm și aceste bătălii. Ne-au condus 80 de ani prin minciună, prin prostituirea limbi, prin mizerii … Vrem oare încă 80 de ani ?
      Ultimele informații care ies din arhivele desclasificate demonstrează că încă trăim în „minciuna continuă” ————– ăsta nu-i cavalerism, este PROSTIE.
      Toate Pânzele Sus !

      • vida clara spune:

        @Ioane Gheghi
        ¡Hola Ioane!
        Si eu cred (compatibilizand cu Aristotel, pe aceasta tema) ca cea mai inalta treapta
        atinsa de om (ca concept) in a sa evolutie (si maximum din ce ii e dat sa atinga) este
        aceasta treapta (superioara stadiului de “homo sapiens sapiens”) care nu ar avea de
        ce sa nu se denumeasca “homo politicus”.
        As avea curajul sa indic ca un instrument de auto-masurare a nivelului rational (am
        spus “auto-masurare” iar rezultatul ramane in intimitatea fiecaruia dintre aceia care
        ar proceda la o automasurare) … sahul, jocul de sah.
        Nu fac eu vorbire despre performanta ci despre capacitatea de a dezvolta o strategie
        respectand niste reguli (logice) unde validitatea ultimului argument adus in discutie
        este verificat de argumentul imediat urmator pana cand unul din doi ramane fara
        argument.
        Bine … sahul este un joc, este o alegorie. Merge incadrat la acel “Ai invins? Continua.
        Ai pierdut? Continua”. Este un duel al mintii ( fiind cel mai uman dintre dueluri).
        Schimband insa planul si mutandu-l, spre un exemplu in cadrul luptei “fizice”
        (materiale) si ma refer aici le duelul-duel (cel din timpul lui Spartacus, spre ex, sau
        referindu-ma la cele mai … “moderne” , cu spada iar mai tarziu cu pistolul), in asa
        caz, atunci cand ultimul argument adus nu era al tau, nu mai putea-i, precum in sah,
        sa reiei jocul, nu mai putea-i sa gandesti ca “omul, din greseli invata”.
        Pana la acest punct sunt prieten cu Aristotel dar, ne desparte aceea ca in timp ce el
        isi admitea sa fie de acord ca “sclavii” sa nu fie considerati ca “oameni”, mie nici prin
        gand nu-mi trece sa nu acord din start oricarei fiinte umane consideratia de “om”,
        plasandu-mi privirea in ceea ce priveste “subiectul ce-l iau in discutie, pe o gradatie
        de la 0 – 100 in dreptul cifrei 50 si lasand la latitudinea lui a-si urca sau a-si scade
        gradul de consideratie ce-si merita.
        Nu este un repros pe care i l-as aduce. De la el si pana la noi s-au mai asternut
        niste mii de ani de rumegari si ar fi anormal ca sa nu aducem si noi macar cat un fir
        de nisip, contributie (adaos). ¡Hasta otra!

  6. Dana spune:

    Se pare ca pestele incepe sa se altereze de la cap…
    Nu ma voi referi aici la principalii politicieni romani,pe care nu-i consider relevanti in acest context,ci la intelectualii mediatizati!
    Cea mai eficienta metoda pedagogica fiind exemplul dat,nu mi se pare de loc surprinzator ca,preocuparea exclusiva de propriul orgoliu,logoreea defensiva sau atacurile personale,sa reprezinte leit-motivul oricaror discutii in contradictoriu,la orice nivel!
    Este mentalitatea solid inradacinata in romanul de azi,fie el simplu ignorant sau mare carturar,e grav si e real!
    Respectul pare ca a disparut din genele multora,in pofida agresivitatii verbale in vederea impunerii cu orice pret a propriilor convingeri prafuite,retrograde,rigide,dar ridicate la rang de adevaruri fundamentale…Patetic!
    Pe 13.03,in jurul orei 20,am asistat la un spectacol delicios dat de domnul Marga la telejurnalul TVR:invitat sa-si dea parerea avizata relativ la conclavul care tocmai alesese noul Papa (a carei identitate nu fusese inca dezvaluita),el nu a fost capabil sa faca o analiza simpla a situatiei,asa cum se prezenta ea la acea ora!Intrebarile care i se puneau faceau referire la durata Conclavului,la rolul viitorului Papa,etc,erau intrebari generale,de ansamblu,singurele legitime in acel moment!!!
    Orgoliul l-a obligat insa sa ne faca etalarea cunostiintelor si a convingerilor sale,si a pornit intr-o retorica abundenta (si absolut ridicola,s-a adeverit rapid!),despre relatiile lui personale cu cardinalul Scola,”evident(???)” noul Papa,despre vizita acestuia deja programata in iunie sau iulie in Ro,despre viitorul Bisericii Catolice din prisma noului suveran pontif,a carui identitate intreaga planeta o ignora la acea ora,doar Marga stia!!!
    Care i-a fost reactia atunci cand a aflat ca a vorbit mult,dar prost si degeaba,ce a inteles din acest fiasco?Mi-ar place sa cred ca a inteles ca a gresit si ca pe viitor va da dovada de mai multa umilinta…si implicit de respect pentru cei care-l asculta cu respect.

    • Rockerul Dac spune:

      Permiteţi-mi, vă rog, să vă spun că Margot Calorifer NU va înţelege. NIMIC; NICIODATĂ! Într-una din nuvelele sale, Eminescu scria că (iertat să-mi fie, citez ad spiritu şi nu ad literam) că “un sobcomisar de poliţie care toată viaţa lui a anchetat doar furturi de găini la mahala are doar certitudini” în timp ce “Kant a murit chinuit de întrebări”. Vă veţi da seama, sper, că Margot Calorifer nu are şi nu poate avea nimic în comun cu filozoful din Konigsberg ci doar cu subcomisarii de poli(mili)ţie descrişi de Eminescu…. Individul e atât de plin de certitudini, încât dă pe dinafară, precum o oală uitată pe foc… Cât despre politicieni, ei nu au capete – deci nu au cum să se-mpută. Din păcate, pentru că astfel nu putem scăpa de ei!
      Cât despre fair-play, nu suntem anglo-saxoni, din păcate! I
      ar vremea cavaleriilor de tip Jean de Pardaiilan a apus demult… Tot din păcate! Era o replică în Ghepardul lui Lampedusa care definea pefect epoca actuală: e cea a hienelor şi a şacalilor, pentru că vremea leilor şi gheparzilor s-a sfârşit. Aşa că… de unde fair-play?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)