Home » Cultura »Global / Europa »Societate/Life » Citesti:

Filmul romanesc si libertatea spiritului (Updated)

Vladimir Tismaneanu octombrie 30, 2012 Cultura, Global / Europa, Societate/Life
15 comentarii 2,278 Vizualizari

Dedic aceste randuri memoriei celui care a fost Alex Leo Serban.

Cine nu intelege unde se situeaza astazi, pe plan mondial, filmul romanesc, traieste pe o alta planeta culturala. Evident, vorbesc despre noul film romanesc, despre ceea ce un critic american numea “Noul Val de la Marea Neagra”. Din pacate, neo-jdanovismul care a cotropit ICR se situeaza exact pe o alta planeta, anume aceea a protocronismului renascut. Cum noteaza Tudor Giurgiu, are loc o resurectie a celor mai paguboase, imbacsite si sufocante clisee despre ce inseamna exportul imaginii Romaniei. Imi pot inchipui cum ar fi reactionat minunatul om de film, cel mai modern intelectual pe care mi-a fost dat sa-l cunosc, Alex Leo Serban, daca ar fi apucat sa citeasca programul autohtonist formulat de echipa Marga.

Public aici “Argumentul” pe care l-am scris pentru volumul “O istorie subiectiva a tranzitiei filmice. Al Patrulea Val, restauratia mediocrata si refondarea cinemaului romanesc” de Valerian Sava (Editura Paralela 45, 2011). Volumul al doilea al acestei lucrari exceptionale urmeaza sa apara in curand la aceeasi editura. Lansarea va avea loc la Targul Gaudeamus, pe data de 22 noiembrie, la orele 17.

Argument

Marturisesc ca, in 2010, atunci cand am intrat in corespondenta cu criticul de film Valerian Sava, nu stiam ca vom ajunge atat de repede prieteni. Nu ne-a trebuit mult pentru a constata ca impartasim admiratii, ca ne repugna conformismele obtuze, protocronismele bigote si tribalismele de orice fel. Ca unul care il citea pe critic de ani de zile, aveam multe sa-l intreb. M-am bucurat sa aflu ca si domnia sa citeste textele mele de istoria ideilor politice, de sociologia comunismului si de analiza politica sur le vif. Dialogul nostru, declansat prin bunavointa prietenului comun Angelo Mitchievici, avea sa duca la scrierea acestui argument. Nu sunt nici critic, nici istoric al filmului (nimeni nu cred ca m-a banuit de asemenea ocupatii). Dar sunt un cinefil impatimit. M-am format vazand filmele unor Wajda, Zanussi, Kawalerowicz, Menzel, Tarkovski, Saucan, Ciulei, Jancso si Pintilie. Formula mea mentala a fost pe veci marcata de “Padurea spanzuratilor”, de “Meandre” si de “Reconstituirea”. Gratie unor buni prieteni, am avut sansa sa citesc relativ frecvent “Cahiers du cinéma”.

Acestea fiind spuse, pasiunea mea pentru film este evident una de ordin politic. Nu un politic secetos, reductionist si simplificator, ci acel spatiu in care actiunea si constiinta se intalnesc pentru a intemeia libertatea umana. Filmul a fost o parte esentiala a ceea ce numesc secolul lui Lenin. Fondatorul bolsevismului a numit cinematografia „cea mai importanata arta” si a facut tot posibilul sa o inregimenteze, sa o subordoneze fantasmelor sale utopice. Bolsevic impenitent, Nicolae Ceausescu a fost obsedat de film, a construit si a perfectionat forme perverse de cooptare si control pentru a-si statisface paranoicul narcisism. In “Istoria critica” a lui Valerian Sava, o carte excelenta pe care culturnicii-nomenclaturisti au decis sa o denigreze si sa o anatemizeze, se face o radiografie a acestor mecanisme, dar se arata, in egala masura, cum filmul a fost de atatea ori si o voce a tacerii (spre a relua superba formulare a lui Malraux), cum s-au putut spune prin imagini lucruri indicibile prin scris. Iata ca avem acum un nou volum, o lucrate de o admirabila prospetime polemica si de o sinceritate nu mai putin dezarmanta si demna de toata lauda.

Pregatindu-ma sa scriu aceste randuri, am nimerit peste o recenzie acru-afanisita la “Aurora” lui Cristi Puiu, unul dintre „eroii” cartii de fata. Am vazut filmul la New York in decembrie 2010, l-am urmarit absolut absorbit de aceasta devastatoare naratiune a auto-distrugerii care mi-a amintit tulburator de “Strainul” lui Camus. Ei bine, cronicarul in cauza isi marturiseste enormul plictis, ne povesteste auto-compatimitor despre interminabilul sau cascat. Valerian Sava este exact opusul acestui gen de scriitura auto-centrata si aprioric dezgustata. Avem in aceasta carte un jurnal de front despre luptele purtate de autor si de criticii mai tineri cu care a ajus sa formeze o reala grupare de „avangarda”, impotriva reflexelor autoritar-leniniste care sunt departe de a se fi evaporat. Aflam aici, in egala masura, liniile de forta ale unui manifest pentru reinnoirea, revigorarea cinematografiei romanesti, pentru renuntarea la fictiunile si frictiunile meschin-birocratice, pentru de-provincializarea filmului si de fapt a intregii culturi.

Poate ca nici o alta zona a spiritului nu a condensat atat de alarmant tensiunile tranzitiei romanesti, luptele dintre coriefeii fesenismului in variile sale incarnari (multi mosteniti de la acel ancien régime convertit intr-un prea putin nou regim) precum cinematografia. Valerian Sava este transant in judecati, spune lucruri adeseori dure despre o realitate care il sufoca. Este o realitate a nemerniciei care trebuia zdruncinata din temelii. Acest al patrulea val, despre care a scris atat de inspirat A. O. Scott, cronicarul de film de la “New York Times”, a fost si ramane expresia unei salutare, salvatoare rupturi. Ceea ce nu s-a intamplat decat fragmentar si cu prea putine efecte in clasa politica, s-a petrecut benefic in filmul romanesc. A avut loc o revolutie impotriva dinozaurilor leninisti. O revolutie care, odata recunoscuta global, nu mai poate fi deturnata.

Meritul cel mare al lui Valerian Sava si al prietenilor pe care ii aminteste in carte (aliatii sai intr-o lupta atat de extenuanta intre care prietenii nostri Mihai Chirilov si Alex Leo Şerban) este ca au inventat un nou lexic analitic, au inteles ca vechile sintagme nu mai pot servi in raport cu un alt fel de imaginatie, de perspectiva, de constructie a metaforei filmice. Fiecare capitol si subcapitol din aceasta carte capteaza momente de confruntare, clipe de speranta dar si de disperare, fervoarea unei angajari totale pentru o renastere a fimului romanesc. Spirit pluralist, detestand monismele partizane, Valerian Sava se opune deschis oricarei logocratii, oricarei ideologizari constrangatore tocmai pentru ca stie ca revolutiile post-moderne sunt anti-ideologice si anti-utopice. Poti fi de acord sau poti chestiona unele dintre judecatile sale, dar nu poti sa-i negi acestui distins intelectual onestitatea critica, altruismul contagios si rafinamentul hermeneutic. Oricine va dori sa inteleaga aventura filmului romanesc in ultimele doua decenii, palpitanta geneza a noului val ca expresie a unei pariu estetic original va trebui sa citeasca aceasta fascinanta carte.

PS Nu este niciun motiv de bucurie sa constati ca presimtirile, ori mai precis spus, previziunile cele mai negre se implinesc. Este exact ce se intampla acum cu ICR-ul intrat intr-o teribila si aparent de neoprit deriva datorita incompetentei flagrante a echipei Marga. Interviul dat agentiei Mediafax de catre presedintele actual al ICR este socant prin dogmatism, abuzul limbii de lemn si absenta oricarei deschideri spre autentica modernitate. Omul traieste in alt timp cultural. Vorbeste bombastic si gaunos precum filosoful culturnic Alexandru Tanase pe vremea lui Ceausescu. In curand va ajunge sa rosteasca “aforisme” de tip Marin Voiculescu, profesorul de socialism stiintific de la “Stefan Gheorghiu”, cel despre care a scris Andrei Plesu pagini de un devastator sarcasm. O tine ca Ivan cu fluierul cu “caloriferul”. A aflat de la Achim Mihu despre Moreno si sociometrie, repeta obstinat un lucru stiut de orice absolvent de sociologie sau psihologie. Recomand scrisoarea Katiei Danila, directoarea, demisa absurd si aberant, a ICR Paris, catre cel care a devenit groparul diplomatiei culturale romanesti:

http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-13522663-katia-danila-fostul-director-icr-paris-afirmatiile-care-andrei-marga-face-despre-pregatirile-pentru-salonul-carte-paris-sunt-false-denigratoare-prost-documentate.htm

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. Bibliotecaru spune:

    @ Vladimir Tismăneanu

    Întrebarea pe care aş adresa-o este de ce nu vedem la TV cam 70% din filmele de dinainte de 1989?

  2. anca cazacu spune:

    Din păcate, filmul românesc are de multă vreme o istorie sinuoasă şi ingrată. După etapa mai mult teribilistă decât teribilă, care a început după ’90 cu “emanciparea” de canoanele comuniste şi căderea într-o dezarmantă vulgaritate a celor mai multe producţii, ultimii ani reaşază filmul românesc pe o direcţie a valorii; dovada elocventă este recunoaşterea la festivaluri internaţionale. Se pare, însă, că premiile unor pelicule recente nu înseamnă nimic pentru “noul” ICR. Desigur, nu poţi vorbi despre mizerie şi promiscuitate, despre droguri şi trafic de carne vie, iar urechile sensibile sunt lezate de limbajul străzii. Nu putem arăta lumii această faţă românească, nu? Totul trebuie să arate ca în “arta” realismului socialist: poleit, şlefuit, măsluit.
    Poate ar fi mai bine să ne limităm la inspiraţia din folclor. Cu asta sigur nu dăm greş.

  3. Lupul Monarhist spune:

    Pregatindu-ma sa scriu aceste randuri, am nimerit peste o recenzie acru-afanisita la “Aurora” lui Cristi Puiu, unul dintre „eroii” cartii de fata. Am vazut filmul la New York in decembrie 2010, l-am urmarit absolut absorbit de aceasta devastatoare naratiune a auto-distrugerii care mi-a amintit tulburator de “Strainul” lui Camus.

    Ca simplu spectator consider usor dezamagitoare productiile ce apartin noului val al cinematografiei romanesti. Intr-adevar, exista o diferenta semnificativa intre cele din ancien regime si cele prezente, cu toate acestea peliculele noi au mostenit cu sfintenie cadrele lungi lipsite de dialog, obscuritatea generala (personajele nu se disting in intuneric), dialogurile previzibile purtate in bucatariile de bloc – ca sa amintesc numai cateva lucruri care irita cel putin pe o parte a publicului.

    Ati ales drept exemplu Aurora, un film extrem de lung (putin peste trei ore) care nu face exceptie si sufera de metehnele de mai sus. In plus, tema este déjà vu. Nu cunosc natura singuratatii din Strainul de Camus dar il regasesc in caracterul d-lui Cristian Puiu (Viorel) pe William Foster (Michael Douglas) in Falling Down, tipul individului frustrat, perfectionist, atent la limbaj si comunicare, macinat de singuratate, cu probleme personale (cariera, familie) carandu-si geanta cu armament prin Los Angeles si facandu-si dreptate apasand pe tragaci la modul cel mai senin. Scena din Aurora cu feliatul cartofilor in casa socrilor mi-a creat impresia ca urmaresc un film cu retarzi (imi cer scuze). De departe, nu duc dorul productiilor ante 1989. In acelasi timp, consider tot ce e nou este exagerat din multe privinte, inclusiv cel al aprecierilor superlative pe care le gasesc nerealiste. Cu bine.

    • De gustibus…

      Oricum, cartea d-lui Valerian Sava ne ajuta pe toti sa intelegem mai bine cum s-a nascut acest nou val, cum s-a desprins de “traditia” incremenita si care este crezul sau estetic (desi ma feresc sa omogenizez, exista diferente mari intre, sa spunem, Corneliu Porumboiu si Cristi Puiu). Ceea ce vreau sa spun in articol este ca acest nou val (o metafora care risca sa aplatizeze cumva diversitatea fenomenului) inseamna intr-adevar ceva nou, ca Occidentul a intuit si a recunoscut acest lucru. Cadre lungi: sa ne amintim de Tarkovski ori sa vedem filmele unui regizor dupa parerea mea genial precum Sokurov.

      Ganduri bune.

    • Vali spune:

      @ Lupul Monarhist

      Cadrele lungi sunt legitime artistic dacă: (i) fac ostroave estetice în întregul narativ; (ii) dilată cu măiestrie, fără a stânjeni cursivitatea.

      Ați văzut Sátántangó a lui Béla Tarr? Vi-l recomand cu căldură. Are 450 de minute și conține multe cadre lungi, de-o frumusețe supranaturală.

      Cum observa și domnul Tismăneanu, Tarkovski e o figură de manual pe linia asta. (Evident, Tarkovski ține de neverosimilul performanței de breaslă, de „utopiileˮ ei. La rus, cadrul lung, bucătăria sonoră, eclerajul, dogmele cromaticii de peisaj și controlul regizoral al tăcerilor dau, pesemne, cea mai eficace retorică cinematografică subordonată unui program artistic coerent și îmbietor axiologic.)

      Văzut cu un ochi răbdător și instruit (nu neapărat erudit), filmul lui Cristi Puiu răsplătește copios: nu de o dramă aridă e vorba aici și nici de epica vizuală a unui colaps mental (ca-n Falling Down al lui Joel Schumacher), ci de cotidianitatea unui horror existențial.

    • Lupul Monarhist spune:

      Multumesc pentru raspunsuri, lamuriri si recomandari atat d-lor Tismaneanu si Vali.
      Nu am nimic impotriva cadrelor lungi atunci cand sunt executate cum trebuie, cand transmit ceva prin cromatica si expresia caracterelor. Subliniez, prin cromatica -fie si atunci cand culorile sunt reci si sterse- si nu printr-o obscuritate buimacitoare. Cred intr-o coloana sonora cu finete aleasa si nu printr-o liniste lunga si apasatoare, in expresia caracterului si nu intr-un inghet prostut al acestuia in fata camerei de filmat.

      Comentariul d-lui Vali (recunosc ca l-am citit de cateva ori si ca am folosit dictionarul explicativ in doua ocazii pentru a-l intelege) imi inalta mingea la fileu ca sa spun asa. Confirma ceea ce cred de mai bine de 20 de ani, si anume faptul ca productiile romanesti nu sunt adresate in primul rand publicului larg, nu sunt destinate pentru a cultiva o cultura cinematografica de masa, pentru a rafina alegerile publicului romanesc, ci mai degraba sunt adresate ochiului specialistului, al juriului unui festival de film in cautare de noutati si talente.

      Personal, deoarece percep menirea unui film artistic intr-un mod usor diferit, concluzionez ca totul se rezuma la de gustibus…. Promit ca am trecut deja filmul romanesc pe lista personala de subiecte in legatura cu care gusturile nu se discuta…alaturi binenteles de pixuri, automobile si neveste :-) . Cu bine.

  4. Anonimul nevenetian spune:

    Meandre? Prost, prost … prost jucat, scenariu prost, de o artificialitate socanta … singurul lucru interesant in filmul ala au fost unele cadre de tenta expresionista, restul e tacere … House of the rising sun (parca) in franceza filmat intr-o atmosfera artificiala ca mai tot filmul … brrr …

    • Sigur, erau bune “capodoperele” unui Nicolaescu, cel care se ocupa cu distrugerea regizorilor nonconformisti precum Mircea Saucan:

      http://www.mareleecran.net/2011/11/meandre-proiectie-speciala.html

      Alex Leo Serban: “Săucan era un regizor discret, aproape secret. Un fel de Salinger al cinema-ului românesc.”

      In rest, cum scriam mai devreme, de gustibus…

      • Anonimul nevenetian spune:

        De ce-mi puneti in gura lucruri pe care nu le-am spus si nici macar sugerat? Asta sa fie oare nivelul discutiei?

        Iar citatul din ALO (pe care l-am apreciat) e doar un compliment general, nu spune nimic despre cazul in speta. Poate ca s-o fi gindit la “100 lei” care e clar mai bun decit “Meandre” …

        • Anonimul nevenetian spune:

          De fapt, conversindu-ma cu Dan Nutu pe tema filmului si spunindu-i aceeasi parere negativa, mi-a dat intru totul dreptate. In plus, atunci cind mi-am exprimat admiratia pentru unele din cadre si m-am intrebat daca o fi fost mina operatorului sau a regizorului, DN mi-a spus ca operatorul era extrem de slab.

          Sarind la Sergiu Nicolaescu, acesta a facut si filme extrem de proaste (vezi Supravietuitorul si Ringul, extrem de proast realizate), insa si un film foarte bun, ca Osanda. Acum eu stiu ca gusturile nu se discuta dar tare mi-e ca ati alunecat in lectura politica pe care le-o imputam pe vremuri comunistilor.

  5. Sorin Muncaciu spune:

    Domnule Tismaneanu, obsesia dumneavoastra cu ICR-ul a devenit penibila! Politizarea institutului a devenit notabila, dupa ce , intelectualii pro Basescu au inceput sa faca jocul politic al acestuia , prin atacuri la liderii opozitiei. Era mult mai bine , sa se ocupe de cultura si sa evite inregimentarea politica. Balanta puterii politice este fragila, nu este de mirare ca, USL a luat atitudine impotriva activismului politic ai intelectualilor din fostul ICR. Interesul dumneavoastra politic , la fel cu obsesia , nu se potriveste cu dezbaterea din cultura , in speta arta cinematografica. Mi se pare fortata, asociatia pe care dumneavoastra o faceti intre evolutia politica postrevolutionara si evolutia conceptuala a filmului romanesc .
    Pentru mine insa ,cea ce este reprobabil este directia , pe care dumneavoastra a sugerati ca a fi urmata de domnul Sava : ” pentru ca stie ca revolutiile post-moderne sant anti-ideologice si anti- utopice” !! Cum adica domnule Tismaneanu?? Rezultatul “revolutiilor post moderne” este sa ne intoarce la a descoperi roata…. Cum adica “anti-ideologica ” , nu are nici un sens! Se poate inlocui o ideologie cu alta ideologie, de acord. Dar, anti-ideologica …., adica, o doctrina , o cultura bazata pe aceea doctrina , ma rog, civilizatii apartinand culturii respective etc.etc. sant sterse din constiinta si inlocuite cu : o cultura anti-ideologica. Ideologia , in opinia mea, este , o suma de idei coerente de reprezentare a unei proectii de ordine sociala. Cum adica o entitate anti-idee ? Cum se poate concepe, in opinia dumneavoastra, o anti-idee ?? Acum putem intelege , din fizica , conceptul de anti-materie ! Dar conceptul dumneavoastra de anti-idee nu are nici un sens !! Ideea este rezultatul progresiunii unui proces mental . Opusul ar fi , rezultatul regresiunii unui proces mental !! Cea ce , pentru mine , nu are nici un sens devine o pura bazaconie !

    • Cred ca nu ati inteles ce-am publicat: este vorba de o prefata publicata in 2011 (i-am spus “Argument”). Autorul, respectatul critic de film Valerian Sava, a citit-o si a decis sa o publice. Nu divulg niciun secret cand va spun ca a fost de acord cu ce-am scris. Fiti convins ca nimeni nu a impus publicarea textului meu. Daca veti avea interesul si rabdarea sa cititi eseul “Puterea celor fara de putere” de Vaclav Havel, veti intelege ce am in vedere cand vorbesc despre revolutiile din 1989 ca fiind anti-ideologice, anti-politice, anti-utopice, anti-teleologice. Dialogul are sens cata vreme stapanim niste concepte comune. Altfel, din nefericire, se transforma intr-un dialog al surzilor. Nici Dvs, nici eu nu avem timp pentru un asemenea exercitiu.

    • diana spune:

      Ce ti-e si cu semidoctii.

  6. Hannibal Lecter ,MD spune:

    Re. UPDATE

    Nu pun la indoiala meritele ICR Paris sub conducerea dnei Danila . As vrea doar sa spun ca cel propus pentru a conduce in viitor aceasta filiala, Alexandru Dobrescu ,este un intelectual de clasa. Pt. ca s-a vorbit recent despre presupusul plagiat al doctorandului Victor Ponta , recomand pentru cei interesati lucrarea dlui Dobrescu : “Corsarii mintii –O istorie ilustrata a plagiatului la romani” . Este abia la primul volum , dintr-o serie de 4 (a ajuns abia la sec. XIX ) , dar scris frumos si foarte bine documentat. Nici nu se putea altfel din partea unui intelectual educat in Botosani ,acolo unde Eminescu,Iorga,Laurian,Graur, …etcsamd. ……



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)