Home » Cultura »Politica & Doctrine »Reactie rapida » Citesti:

Îmi afirm răspicat şi cu mîndrie lovinescianismul (plus cateva ganduri despre ofițerul acoperit Ponta)

Vladimir Tismaneanu octombrie 13, 2014 Cultura, Politica & Doctrine, Reactie rapida
60 comentarii 3,658 Vizualizari

Trecutul nostru (chiar dacă trăiesc de peste trei decenii în Statele Unite, mă simt implicat în asumarea acestui trecut) este încă plin de ceea ce istoricul Tony Judt numea răni deschise (open wounds). Răni care sînt adeseori ignorate, negate, camuflate de bandaje înşelătoare. În plus, aş fi reticent să despart trecutul de prezent. Îmi place să revin mereu la o faimoasă frază a lui Faulkner din Requiem for a Nun: “The past is never dead. It’s not even past.” Trecutul poartă în sine ceea ce avea să se întîmple, nu în chip fatal, ci prin acţiune umană, prin întîlnirea dintre subiectivitate şi constrîngerile faptelor sociale, cu a lor rece obiectivitate. Prezentul, la rîndul său, nu este doar ecoul trecutului, ci şi un spaţiu al libertăţii. Prezentul poartă în sine viitorul precum ghinda stejarul.

Deci viitorul societăţii româneşti îşi află rădăcinile în prezentul spaţiului politic, social, economic, cultural şi moral pe care îl numim România. Operăm în acest hic et nunc. Un spaţiu în care amnezia continuă să acopere, ca un pansament inabil aplicat, atîtea amintiri refulate, speranţe uitate, promisiuni trădate. Un spaţiu din care, o ştii prea bine, mulţi vor să evadeze. Nu e ceva nou, în anii interbelici, au decis să plece din România intelectuali precum Fundoianu, Ionescu, Cioran. Au plecat mulţi suprarealişti şi alţi artişti ai avangardei. Motivele au fost diferite de la caz la caz, dar a existat o notă comună, anume deznădejdea provocată de provincialismul local, de agresiunile simbolice ale unui autohtonism pompierist şi de o mediocritate copleşitoare. Şi fiindcă l-am pomenit pe E. Lovinescu, în fond un maiorescian oarecum eretic, da, cred că ceea ce numeşti “arderea etapelor”, imitaţia (nu servilă, ci originală, creatoare, dezinhibată, lipsită de complexe) este calea regală a ieşirii din autarhia lăutăristă. Despre aceste lucruri au scris Al. George, Virgil Nemoianu, Matei Călinescu. Vorbind de Matei Călinescu, de care am fost legat printr-o caldă prietenie, îmi spunea că pentru el şansa culturii româneşti (inclusiv a culturii politice) este ieşirea de sub semnul lui pseudo. Nu doar pseudo-liberalism, mă grăbesc să o spun, ci şi pseudo-patriotism.

Îmi imaginez, aşadar, o Românie decomplexată, emancipată de nevrozele identitare care au marcat atîtea generaţii, de-provincializată mental, capabilă să se racordeze la curentele novatoare. Să ne gîndim la destinul lui Andrei Codrescu: începe ca poet în România, ajunge în America, devine scriitor american, se apropie de poeţii generaţiei beat, aduce în poezia americană spiritul iconoclast al unui Tristan Tzara, scrie frenetic despre artă, politică, istorie, despre tot ce poate reţine atenţia unui intelectual mereu neliniştit, se ocupă de revoluţia română, de bolşevism, de Victor Brauner, de New Orleans, de Cuba şi de cîte altele. Construieşte un univers spiritual sui generis, să-l numim “cosmosul lui Andrei Codrescu”. Îmi imaginez, prin urmare, o Românie în care un asemenea cosmopolitism al modernităţii să fie o opţiune normală, posibilă, să nu fie privit ca un fel de inoportună şi intolerabilă excentricitate.

Mă întrebi dacă poate exista un viitor mai bun decît acela al occidentalizării ţării. Nu cred în viziunile de tip Blut und Boden, în organicismele primordialiste, în cultul strămoşilor şi în mistica “României profunde”. Pentru mine, occidentalizare înseamnă adeziune la modernitatea burgheză, la valorile civic-urbane, deci recunoaşterea centralităţii drepturilor individului ca fundament al unei ordini incluzive şi tolerante. Deci susţin liberalismul civic, fără a nega în nici un fel importanţa tradiţiilor spirituale pe care D.D. Roşca le-a numit valori veşnice. Cred, asemeni lui Arthur Koestler, că e nevoie de respectarea unor absoluturi morale, că distincţia dintre Bine şi Rău nu este nici falsă, nici revolută.

Deci văd România mergînd în direcţia Spaniei şi Portugaliei, devenind tot mai euro-atlantică. Aş introduce aici un caveat: aceste două ţări sînt predominant catolice. Biserica Catolică a cunoscut în ultimele decenii transformări de o formidabilă anvergură. În timpul lui Ioan Paul al II-lea a fost emis documentul fundamental care condamnă antisemitismul ca păcat împotriva creştinismului. Sînt lucruri care încă nu s-au spus în documentele esenţiale ale bisericilor ortodoxe. Propagatorii mitului politic al României profunde (ori al Rusiei profunde, ori al Serbiei profunde, ori al Greciei profunde) mizează pe vechile fobii la adresa a tot ceea ce înseamnă alteritate. Diferenţa este privită ca sursă de poluare, Celălalt este privit cu suspiciune, ca instrument al unui plan secret de subminare a colectivităţii predestinate să împlinească cine ştie ce poruncă divină.

Am fost acuzat de unii apostoli ai acestui gen de “românism” că sînt un adversar al patriotismului. Nici vorbă, susţin patriotismul luminat, susţin ceea ce se numeşte patriotismul constituţional, ori, altfel spus, naţionalismul liberal. Dar am mari rezerve în raport cu orice discurs bombastic despre Naţiune, Popor şi Patrie, devin mefient la auzul acestor vorbe mari folosite de oameni mici. Ştiu prea bine unde pot duce petardele şovine şi isteriile patriotarde. Ceea ce începe cu vorbe isteroide, vindicative si iresponsabile se termină, nu e nevoie să dau exemple, sînt prea bine cunoscute, cu masacre şi gropi comune. Susţin aşadar liberalismul fricii articulat de gînditoarea politică americană Judith Shklar, acea viziune îmbrăţişată, între alţii, de Tony Judt, o perspectivă cîtuşi de puţin triumfalistă. Este un liberalism conştient de tragediile zămislite de disoluţia garanţiilor libertăţii. În concluzia acestui dialog, dă-mi voie, Daniel, să-mi afirm răspicat şi cu mîndrie lovinescianismul. Un lovinescianism inspirat deopotrivă de opera lui E. Lovinescu şi de etica neuitării pe care a propus-o şi a apărat-o Monica Lovinescu.

Textul de mai sus este un fragment din dialogul pe care l-am purtat cu criticul literar Daniel Cristea-Enache, publicat in revista online “LiterNet:

http://atelier.liternet.ro/articol/14971/Vladimir-Tismaneanu-Daniel-Cristea-Enache/Imi-afirm-raspicat-si-cu-mindrie-lovinescianismul.html

PS–Dupa ce a citit acest text, in fapt un credo inradacinat in valorile modernitatii liberale, profesorul Toma Pavel de la Universitatea din Chicago, membru in Committee for Social Thought, mi-a trimis un mesaj pe care il postez aici cu permisiunea sa. Ii sunt profund indatorat pentru generoasele sale cuvinte.

Draga Volo,

Forta cu care ai reusit sa iesi din carcanul marxist este cu totul admirabila! Si tot ce spui despre România este profund adevarat. As adaoga o observatie : regimurile politice, ca si virtutile morale, imbina afirmarea unui ideal cu obiceiurile practice menite sa-l realizeze. Idealul libertatii si al respectului pentru adevar nu poate fi dintr-o data implantat in Romania printr-o simpla schimbare de regim: oamenii au nevoie de timp ca sa-i inteleaga avantajele si sa invete cum sa-l aplice. Si tocmai pentru ca libertatea si adevarul nu triumfa imediat si irevocabil, eforturile tale si curajul tau sunt extraordinar de importante!

Cu mult drag,

Toma Pavel

Update 1: “Nu este vorba acum de jocurile din trecut ale lui Victor Ponta, ci de viitorul insusi al democrației romanesti. Este vorba de faptul ca dl Teodor Melescanu a refuzat sa raspunda onest cererii legitime a presedintelui tarii in legatura cu un (fost?) ofiter acoperit aflat intr-o functie de varf in politica romaneasca. Este vorba de ceea ce se numeste credibilitatea democratica a unui candidat aflat, deocamdata, spun sondajele, pe primul loc in cursa pentru Cotroceni. Scandalul este imens si nu va putea fi musamalizat. Mi-e teama ca, din acest moment, putem vorbi despre candidatul PSD-SIE. Al SIE din perioada 1997-2001, deci de dinaintea intrarii in NATO.

Deci, afirmă presedintele Traian Basescu, dl Ponta a fost ofiter acoperit activ vreme de patru ani, intre 1997 si 2001. A fost la curent nasul sau politic si parintele sau doctoral, Adrian Nastase, cu statutul protejatului sau? A contat legatura Ponta-SIE pentru avansarea sa in PSD si ascensiunea sa in procuratura? In mod cert, dl Ponta si cei care trageau sforile pe atunci in SIE stiau precis la ce joc se preteaza. Unii se afla si acum in functii-cheie in acel serviciu.

Cui i-a raportat Victor Ponta vreme de patru ani? Ce misiuni a primit? Exista rapoartele sale scrise? A avut nume de cod? Toate acestea sunt intrebari legitime. Rapunsurile la ele inrauresc neindoios modul cum ar trebui evaluat candidatul PSD pentru cea mai inalta functie in statul roman. Va vorbi dl Ponta, daca va ajunge presedinte, in numele statului roman ori in numele unui serviciu secret?

A sosit din plin momentul ca aceste mistere sa fie lamurite, sa se iasa din starea de promiscuitate morala indusa de asemenea duble contabilitati “profesionale”. Ziaristii, procurorii, judecatorii si politicienii trebuie sa fie transparenti. Daca lucrurile spuse de dl Basescu vor fi confirmate, unicul gest onorabil al d-lui Ponta ar fi sa se retraga urgent din cursa electorala. Este o nevoie vitala de claritate morala in politica romaneasca. Perpetuarea unor asemenea mistere nu poate duce decat la dezgust si revolta in randurile cetatenilor Romaniei.”

http://tismaneanu.wordpress.com/2014/10/13/ofiterul-acoperit-ponta-si-si-misterele-bucurestiului/

Pe FB, declaratia doamnei Monica Macovei:

“Dupa demisie si retragere, Ponta trebuie sa explice oamenilor de ce a incalcat Constitutia si a mintit atatia ani. Potrivit Constitutiei, Ponta, ca procuror, nu avea voie sa fie si ofiter SIE, intre cele doua functii existand o incompatibilitate. Incompatibilitatea este prevazuta la art. 132 alin. 2 din Constitutia in vigoare, si la art. 131 alin. 2 din Constitutia in vigoare intre 1991 si 2003. Ponta si cei din SIE, care l-au recrutat pe Ponta incalcand Constitutia, trebuie sa raspunda”.

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18298883-monica-macovei-victor-ponta-trebuie-demisioneze-rusii-mana-ceva-ofiterul-ponta.htm

De asemenea:

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18298846-scandalul-ponta-ofiter-sie-posibile-efecte-politice-institutionale.htm

Update 2
–Pe FB, Dragos Paul Aligica scrie:

Am aflat cu intarziere de chestia cu V. Ponta, ofiter sub acoperire etc. Am vazut acum si ceva reactii de la cativa formatori de opinie. Ma rog, sau ce sunt ei. O judecata la cald in doua cuvinte: iresponsabilitate si musamalizare. Asta e caz de cutremur politic major, este criza politica, institutionala si electorala cu posibile implicatii de criza constitutionala. Nu prilej de comentarii de doi bani, de tzoape la o barfa mondena-electorala.

Iti sta minte in loc: Premierul tarii, candidat prezidential cotat cu prima sansa, seful celui mai mare partid -mega partid-, seful celei mai puternice coalitii politice, omul care tine in mana painea si cutitul in politica, economia si administratia tarii si care are mari sanse sa aiba puterea ABSOLUTA asupra acestei tari, se dovedeste a fi nici mai mult nici mai putin decat parte a unei chestii tenebroase, institutional-patologice care cuprinde servicii secrete, actiuni sub acoperie in zona politica, a justitiei, relatiilor internationale si opiniei publice si ce-o mai fi, ca fiind sub acoperire si cu capac nu se vede public restul.

Intregul edificiu institutional post-comunist si locul si rolul structurilor de forta si informatii in acesta e pus in discutie. Iti sta mintea in loc ca e posibil ca personajul asta dupa ce ca era cum era sa fi ajuns asa de sus, la varf. Acum sa aflam ca are si aceste legaturi neclare, netransparente, nedeclarate si imposibil de evaluat public in implicatiile si pericolele politice si institutionale la adresa ordinii democratice si sigurantei nationale. Iti sta mintea in loc cand realizezi ce implicatii si asumptii sunt in joc.

Iti vine sa intrebi: Domnule, la voi in servicii acolo si in structurile de forta, mai sunt oameni maturi si responsabili sau sunteti si voi tot ca aceste caricaturi umane care fac figuri de elita politica? Ce se intampla? Cum s-a ajuns aici? Cum e posibil sa-l fi lasat/impins/tolerat pe asta sa ajunga unde a ajuns?! Cum e posibil sa riscati bonitatea institutiilor voastre si ordinea si echilibrul sistemului democratic institutional al tarii pentru asa ceva?!

Da. Asta e situatia. Si marii formatori isi dau cu parerea ca tzatzele la gard si stau de pronosticuri electorale. Hai sa continuam campania electorala ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Ca oricum “bizonului carpatin” (numitul “electorat” roman in ochii “elitei” politice) nu-i pasa. Nici nu stii ce sa mai crezi: stupiditate, iresponsabilitte, cupiditate, inconstienta. Oricum i-ar zice, ce se vede e un lucru: astia chiar nu inteleg nimic, fie musmalizeaza la greu.”

https://www.facebook.com/pauldragos.aligica/posts/738315209569558?notif_t=notify_me

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "60 comments" on this Article:

  1. gheorghe/gheorghieni spune:

    “The past is never dead. It’s not even past,” iata, se valideaza azi in cazul Ponta. HG-ul dat pe sest in cardasie cu Melescanu este extrem de grav. Sper ca Dan Tapalaga, arhitectul ideii unei conspiratii intre Ponta si Basescu la care au aderat mai multi “analisti” (Cristoiu, Ionita, etc.) sa-si dea singuri o palma dupa cap.

    • victor L spune:

      toti cei amintiti de tine (si inca altii) ar trebui sa-si inceapa de acum articolele copiindu-l pe Postelnicu “am fost un dobitoc”, adica un fel de tanti Motto :P

      • gheorghe/gheorghieni spune:

        Sa clarific putin ce am spus despre “analisti.” Este normal sa mai gresesti in analize cand nu ai acces larg la informatii si te bazezi pe declaratii date in privat de diversi indivizi sau pur si simplu pe fler. Chestiunea e ca in acest caz nu avem un caz pt. ca atat rationamentul cat si “argumentele” ce sustineau o astfel de conspiratie nu stateau in picioare. Ce mi-a sarit imediat in ochi a fost afirmatia lui Tapalaga cum ca Basescu a facut blat cu Ponta pt. a-si asigura imunitatea in fata justitiei si cariera politica de dupa mandat. Trebuie sa fii venit de pe Uranus sa accepti ca poti avea incredere in Ponta, nu numai in acest particular caz dar in mod absolut general. Suspiciunea mi s-a accentuat cand aproape in acelasi timp Cristoiu, Ionita, Liviu Mihaiu, etc. incep o campanie similara invocand serviciile secrete, aranjamente pe scara larga, infiintarea unei noi generatii de mafioti iar marele artizan al acestor matrapazlacuri, evident, Basescu. Iata ca, din pacate, un om erudit precum Andrei Cornea se alatura acestui scenariu si pune bomboana pe coliva:

        “Încep să cred, totuși, că pentru un Băsescu care nu poate accepta în ruptul capului pensionarea politică, prima alternativă – victoria lui Ponta – e mai puțin gravă și că el speră că va deveni șeful opoziției de dreapta. Speranțe deșarte și nesăbuite chiar, dacă este așa!”
        http://www.revista22.ro/articol.php?id=48648

        Acum nu trebuie deturnata discutia de la Ponta si Melescanu pt. ca acesta e cazul extraordinar de grav care trebuie analizat. Sa-i lasam in plata domnului pe acesti “analisti” si sa-ncercam cu mintile noastre sa intelegem ce se-ntampla.
        Ii cer scuze profesorului Tismaneanu pt. comentariul pe langa subiect.

      • corect este spune:

        “Am fost un dobitoc! Oare mai sunt ?(si acum)”.Prin extindere la cazul nostru : A fost …! Oare mai este ?
        Dincolo de orice discutie (in care recunosc ca nu ma pricep), cred ca Presedintele Basescu si dl, Tismaneanu au vrut sa conduca cititorul (auditorul, in cazul TV), catre profilele: moral si psihologic ale unui individ ce este pus sa isi stearga urmele, dupa ce a fost deopotriva si ofiter acoperit, si procuror, ulterior prim ministru, … si cine Dumnezeu stie ce a mai fost; sau mai este (ultima declaratie privind inutilitatea unui acord FMI, este fascinanta, in contextul economic actual si spectrul recesiunii euro ce se prefigureaza …) .
        Oare cum poti fi ca om, dezvoltand un astfel de comportament ?
        Oare aceasta sa fie fata reala a lucratorilor din servicii (deoarece omul de rand nu mai distinge).
        Dam o (noua) hotarare de Guvern ca cine indrazneste sa mai scrie sau sa mai gandeasca proBasescu sau proTismaneanu, este pasibil de … .

        Etica serviciilor, … incotro?

        “Pontanizarea” serviciilor? Sau “ofiterizarea” lui Ponta?
        The choice is ours

        PS Sustin optiunea dlui. Basescu – E. Udrea. Romania nu mai are nevoie (acuta) de procurori, ci de oameni care au vazut afaceri si au vazut bani. Cu tot respectul si simpatia pt. dna. Macovei, dar AVEM NEVOIE de bani si de AFACERI ! Evident, ca nu bani de pomana, ci bani din afaceri !

    • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

      „ceea ce istoricul Tony Judt numea răni deschise (open wounds).”

      “Călătorii” de Dimitrie Bolintineanu Vol.(II) pag.28
      „Sunt vorbe amare, dar trebuie a le spune; nu ştim să măgulim. Ranele descoperindu-le, se pot vindeca; ascunzîndu-le, se măresc, gangrenează şi moartea este aproape. Trebuie a se vindeca această rană, sau existenţa unei naţiuni române devine netrebuincioasă în planul aceluia ce a creat popoarele.”

      Ceea ce mă uimește, mereu și mereu și mereu, este incapacitatea diverșilor comentatori, în mod evident sagaci, desprinderea de factual.

  2. radu spune:

    “Propagatorii mitului politic al României profunde (ori al Rusiei profunde, ori al Serbiei profunde, ori al Greciei profunde) mizează pe vechile fobii la adresa a tot ceea ce înseamnă alteritate.”

    Aas the saying goes “to be is to be something”. Fobia de alteritate e de fapt refuzul de a accepta invitatia unora de a nu mai fi ..A o numi “fobie” e la fel ca si islamofobia, homofobia, etc- adica o sarja retorica gratuita intr-un conflict axiologic.

  3. Catalin spune:

    Domnule Tismaneanu: total de acord cu intrebarile pentru domnul Ponta. Insa, pentru a mentine echidistanta ar trebui ca si domnul Turcescu sa raspunda exact la aceleasi intrebari. Macar pentru ca a fost moderatorul dezbaterii finale ale alegerilor prezidentiale anterioare.
    In plus ar fi extrem de benefic pentru romani si Romania, daca s-ar dezvalui (prin lege votata in Parlament) numele tuturor politicienilor ce au detinut vreo functie publica in ultimii 25 de ani, precum si al ziaristilor care au avut contracte cu SRI. Spun contracte, pentru ca termenul de ofiter acoperit este ridicol. Si ma marginesc la SRI pentru a nu mi se spune ca doresc dezvaluirea marelor retele de spionaj extern ale SIE.

    • De acord ca si dl Turcescu ar trebui sa clarifice lucrurile. Un jurnalist care se si ne respecta nu ar trebui sa aiba alte afilieri decat acelea stiute de toata lumea. Dar, sa admitem un adevar factual, dl Turcescu nu candideaza pentru a deveni presedintele unei tari din NATO…

      • Catalin spune:

        Va multumesc pentru raspuns. Da, aveti dreptate, domnul Turcescu nu candideaza. Dar in 2009 a moderat dezbaterea finala a prezidentiabililor. Dupa parerea unora (nu indraznesc sa spun cati) a facut-o partinitor. Iar rezultatul final a fost o diferenta de 70.000 de voturi, mai putin decat un procent din numarul total al votantilor. Fara a fi sociolog, cred ca prestatia dumnealui a contribuit la acest rezultat. Si de aceea, o explicatie sau o ancheta, chiar tardiva, este extrem de necesara.
        Insa acest comentariu nu exclude, ba cere, o exxplicatie a domnului Ponta referitor la contractele semnate de domnia sa cu orice serviciu secret.

  4. Peter Manu spune:

    Sunteti, sper, de acord ca Traian Basescu nu poate fi considerat impartial in timpul acestei campanii electorale. Asa ca “dezvalurile” despre 2 adversari politici (Ponta, Melescanu) si cuvintele grele la adresa altuia (Johannis) nu pot fi vazute decat ca un efort prost gandit si penibil executat de a creste segmentul electoral care o va vota pe Elena Udrea.

    • Va multumesc pentru prompta interventie. Am scris limpede: daca afirmatiile d-lui presedinte Traian Basescu se vor confirma. Intre 1997 si 2001 presedintele Romaniei a fost dl Emil Constantinescu. Consilier pentru securitatea nationala a fost dl Dorin Marian. Director al SIE era dl Costin Georgescu. Din cate tin minte, acesta s-a opus Legii Ticu. Astept cu interes ce vor avea de spus. Banuiesc ca si Dvs :) In rest, fiecare cu evaluarile sale, n’est-ce pas?

      • Peter Manu spune:

        Basescu is not passing the smell test.

        Se simte insultat si tradat de Melescanu in 2013 si nu-l da afara ca sa nu creeze “un scandal”. Lucreaza direct cu subalternii lui Melescanu de la SIE, desi serviciul este reprezentat in CSAT, adica acolo unde prezideaza Traian Basescu cele mai secrete sedinte de lucru, de seful lor, pe care el il detesta si in care nu are incredere. Il numeste pe Melescanu la SIE in 2012, desi iol considera culpabil pentru pensionarea a 38 de generali cativa ani inainte. O comedie, daca Basescu ar fi un actor mai bun.

        • Recunosc ca nu urmaresc atat de atent ca Dvs ce se intampla in serviciile secrete din Romania (ori din alta parte a lumii)…

          Si nici nu stiu cine administreaza prezumtivul “smell test” :)

          • Peter Manu spune:

            “The smell test” il administram noi, cei pe care Dl . Basescu crede ca ne poate manipula.

            • Deci un grup autodesemnat de militanti ai Binelui uniti prin refuzul “manipularii de catre Basescu”. Cam firav argument…

              Intre timp: “La Antena 3, declaratia presedintelui a fost minimizata, vorbindu-se de “delir”. Adrian Ursu a afirmat ca prin aceste declaratii Traian Basescu “incearca sa scape de parnaie pe cartea iresponsabilitatii” iar Mircea Badea a afirmat ca “ce a prezentat el a fost o baseala. E un delir complet”.” No comment.

          • Peter Manu spune:

            Cu exceptia unui episod petrecut in Galil acum aproape doua milenii, militantii Binelui sunt autodesemnati, nu alesi. .

            • Sigur, de pilda partidele de “avangarda”, adica leniniste. Alain Besancon (citat de Martin Malia in “The Soviet Tragedy”) despre primii crestini si comunistii de tip true believers: primii stiau ca cred, ceilalti credeau ca stiu…

          • sorin spune:

            In legatura cu afirmatizia dvs din text:
            Este vorba de faptul ca dl Teodor Melescanu a refuzat sa raspunda onest cererii legitime a presedintelui tarii in legatura cu un (fost?) ofiter acoperit aflat intr-o functie de varf in politica romaneasca…
            Atzi preluat o afirmatzie a domnului Basescu despre care nu stitzi daca e adevarata sau nu din punct de vedere al subiectului. As spune ca atzi si aderat la ea intr-o oarecare masura. Eu pot sa va spun doar ca cererea domnului Basescu nu a fost legitima deloc. In spiritul si litera legii SIE exista, exista directorul SIE, exista prim adjunctul SIE, dar in rest nu mai exista nimic. Fosti ofiteri acoperiti sunt, dar nimeni nu face referire la asta, si in politica de varf americana si in cea israeliana. In ultima, aceasta apartenenta este o onoare si o mandrie, pentru ca nu oricine poate depasi selectia si nu oricine poate servi tara in exterior.
            Una peste alta, in afara multelor discutii aparute pe fondul viitoarelor alegeri, eu cred ca domnul Basescu a facut o mare si grava greseala, iar ceea ce l-a minat catre acest gest este teama de redeschiderea dosarelor existente si blocate dupa ce nu va mai fi presedinte cat si teama ca PMP si Elena Udrea nu vor conta destul in politica romaneasca ca sa il protejeze. Si mai e ceva: domnul Basescu nu a ingenuncheat sistemul ci a creat unul paralel din cei care nu mai apucasera o bucata de prajitura. Asa cum a creat PMP cu aceia care nu mai apucasera o prajitura in PDL .

      • dorin valeriu spune:

        Director SIE era Catalin Harnagea ! Ce-au ajuns azi fostii sefi ai “Serviciilor” de pe vremea lui Constantinescu ?! Cine i-o fi recomandat ?

      • Petre Opris Petre Opriş spune:

        Vă rog să-mi permiteţi o completare, domnule profesor. În afară de domnul Emil Constantinescu, mai există un fost preşedinte al României care “a dormit în papuci”: domnul Ion Iliescu. Victor Xerox Undercover Ponta a activat până în anul 2001 în Serviciul de Informaţii Externe, nu până în decembrie 2000, când domnul Iliescu s-a întors la Palatul Cotroceni.

    • Gore' spune:

      @P. Manu Nu e impartial – incearca sa isi astearna pentru la iarna. Cred ca deja simte Crivatul :) .

  5. Lupul Monarhist spune:

    Din nou Avocatul Diavolului… actualizarea ar lăsa de înțeles că în Romania ar fi operat (încă ar opera?) mai multe SIE-uri… unul “rău” și unul “bun”, unul ante, celălalt post momentului aderării României la NATO. OK, acceptăm acest lucru, deși personal nu cred în metamorfoze imediate.

    Judecând mai departe, acest fapt ar oferi președintelui larghețea / legitimitatea de a arunca firesc si senin grenade pe masă, acțiuni care întâmplător se petrec în timpul campaniei prezidențiale. Ce coincidență! Nu discut aici incompatibilitatea subiecților acestor demascări care aparent în timpul zilei ar fi trecut drept procurori sau jurnaliști iar pe timpul nopții s-ar fi jucat de-a James Bond.

    Dar se naște o întrebare firească… e legal ca oricine să deconspire ofițeri SIE după bunul său plac? Legea prin alte țări așezate nu e de acord cu astfel de acțiuni.

    • Nu e vorba de metamorfoze imediate, ci de reforme care au durat ani de zile. Romania a aderat la NATO in 2004. Suntem in 2014. In rest, am si eu multe intrebari…

      • Lupul Monarhist spune:

        De acord… probabil nu vom cunoaște niciodată adevărul gol-goluț în legătură cu ce s-a petrecut la nivelul serviciilor de informații, amploarea reformelor, frecușurile interne și apariția inevitabilelor facțiuni rivale, grupuri de interese, etc. Poate Victor Ponta este un subiect “restructurat”, trecut pe linia moartă de unde și vendetta personală cu președintele Băsescu. Cine știe!?

        Rămâne întrebarea despre legitimitatea acestor demascări. Este clar că momentul a fost bine ales, pus în scenă (staged) ca la carte. O apariție TV unde s-a aprins fitilul ofițerilor acoperiți și candidați la președinție în același timp, urmată de episodul Turcescu și, în cele din urmă, deconspirarea Inamicului Public Nr. 1, Victor Ponta.

        Iohannis rămâne deocamdată “corupt” pentru că are șase case procurate din bani câștigați în urma meditațiilor la fizică… :-)

    • iosiP spune:

      Presupun ca in tarile asezate ofiterii SIE nu candideaza la functia de presedinte ;)

      • Robert Ionut spune:

        George Bush a fost operativ CIA, presupun ca nici USA nu este tara asezata??

      • Lupul Monarhist spune:

        Adevărat, nu candidează. :-) Dar din câte înțeleg, în cazul Ponta este vorba de un fost ofițer SIE și nu un ofițer activ SIE în campanie electorală. Incompatibilitatea s-a consumat în trecut. It’s water under the bridge.

        Un alt amănunt… cel care face astfel de demascări în lumea așezată riscă să ajungă la tribunal. Probabil legea în România nu e bine conturată în această privință, procesul e lax. Nebunie mare.

        • Robert Ionut spune:

          Exact ce am spus si eu mai jos!

        • iosiP spune:

          Aveti dreptate, dar atunci si demascarea este tot “water under the bridge” intrucat nu mai poate aduce atingere intereselor statului (Ponta nemaifiind in serviciul activ). Cel mult poate sa afecteze imaginea candidatului, romanii avand inca resentimente profunde fata de “servicii”.

          • Robert Ionut spune:

            Din contra, serviciile secrete sunt mereu clasate pe primele locuri in incredea populatiei a tuturor sondajelo, e adevarat ca SRi e cu cateva procente peste SIE! Eu cred ca prin “demascare” Basescu isi joaca ultima carte pentru a incerca sa il scoata pe Ponta din cursa, ca vezi domne ca a incalcat legea (ca era si magistrat in anii aia) si ca e un mincinos cand a spus ca n-a fost gent si altele… Asta cu incalcatul legii am dubii, pentru ca aia care l-au racolat in perioada aia, nu cred ca nu stiau treaba asta, acum depinde si care era misiunea, iar intr-adevar, daca Ponta spune ca da domne am fost ofiter SIE, atunci el incalca legea, deci tot el iese bine din acest scandal.

            Eu am o suspiciune ca Ponta si PSD-ul erau pregatiti pentru aceasta dezvaluire (daca e adevarata) si deabia asteptau ca Basescu s-o combine, iar cred ca sau pregatit asa bine, incat riposta PSD va insemna sfarsitul politic pentru Traian! Cred ca inca un dosar se va pune la celalalte zeci care asteapta a doua zi dupa ce Traian nu mai e presedinte. El deja a anuntat ca merge in Mexic, si din cate stiu eu, Mexicul nu are acord de extradare cu Romania. Oare ma insel? Vedem azi.

            Cred ca Ponta a crescut in sondaje cu minim 4% dupa dezvaluirea asta!

          • Lupul Monarhist spune:

            Demascarea nu ar trebui sa fie “water under the bridge” dacă ofițerul SIE a lucrat sub acoperire, a fost sau este agent secret. Nu este vorba de o funcție publică în cazul SIE. Asta este marea problemă. Făcând publice astfel de informații confidențiale, ofițerul (inclusiv familia acestuia) este expus unei largi game de riscuri.

          • cinic spune:

            @iosi. O, sancta simplicitas [si la altii!]. Discutam apartenenta? sau INCALCAREA LEGII [magistrat si ofiter acoperit]?????

      • Gore' spune:

        Credeti ca genul asta de informatie circula sau va circula pe forumuri, face obiectul unei dezbateri publice?

  6. Robert Ionut spune:

    Domnule Tismaneanu, este penrtru prima oara cand va scriu si sper sa imi raspundeti. Am cateva precizari si intrebari: (plecand de la premiza ca cele spuse de Basescu sunt adevarate).

    1) In 1997, Ponta avea 25 de ani, este posibil ca la 25 de ani sa ai functia de ofiter (repet ofiter, nu ageng) acoperit in SIE??

    2) Americanii (chiar asa), cu toti satelitii, ascultarile, serviciile lor..nu au stiut treaba asta, ca Ponta ar fi fost ofiter acoperit? Daca era contra intereselor lor (americanilor), Ponta nu devenea nici macar prim-ministru! Sunteti deacord aici?

    3) Cand a avut presedintele informatia asta? Si mai ales, de la cine? E legal sau ilegal?

    4) Am vazut ca in presa au mai aparut dezvaluiri ca Ponta a fost agent cica SIE si a monitorizat-o pe doamna Carla del Ponte. Acesti inculti care au scris treaba asta, daca dadeau un search pe wikipedia, stiau cine este doamna Carla del Ponte dar ei au preferat sa scrie asemenea aberatii! http://www.kmkz.ro/de-pe-teren/interviu-dezvaluiri/ponta-s-a-laudat-ca-a-avut-misiunea-de-a-o-monitoriza-pe-doamna-carla-del-ponte-fost-procuror-antimafia/. Dupa cum am citit (wiki), doamna Carla Del Ponte era un magistrat elvetian, deci nu este vorba despre nici un stat NATO, cum este specificat si in alte articole, care nu cred ca are rost sa le mai punt. Ca sa nu va mai zic, ca aceasta doamna a fost foarte controversata pentru activitatea sa ca magistrat, mai ales ca spijinea anumite lobby-finance elvetiene. Deci chiar daca ar fi spionat-o pe aceasta doamna, avea toate motivele!

    5) Singurul motiv care poate fi considerat legitim, este ca un procuror nu are voie sa aibe alte functii publice, dar cred ca in cazul asta intervine prescriptia. Dar sa zicem ca nu intervine prescriptia, daca Ponta chiar avea o misiune pentru intereseul national, trebuie condamnat?

    6) Si ultima intrebare, chiar daca ar fi fost ofiter acoperit, ce este rau in asta? Este o rusine? Traian a specificat clar, ofiter acoperit SIE, asta inseamna ca a servit patria, nu alte puteri straine!

    Sincer nu sunt deacord cu aceasta dezvaluire, trebuia facuta inainte ca Ponta sa fie prim ministru, acum ne face doar de ras in fatza tuturor partenerilor occidentali! Practic, in nici un stat nu s-a intamplat ce se intampla acum in Romania, adica presedintele sa vina sa spuna despre un canditat (care este si favoritul), ca in 1900 toamna a fost ofiter!

    • Regret, nu am cum sa va raspund. Imi cereti sa scriu un intreg articol ori chiar mai multe :) Dar nu neg ca intrebarile Dvs pot genera discutii interesante…

      Repet, nu sunt specialist in servicii secrete. Dar nu cred ca un fost ofiter acoperit care a ascuns aceasta parte din biografia sa este credibil din pdv democratic. Ramane sa vedem daca afirmatiile d-lui Basescu se confirma. Ramane de vazut ce va replica dl Ponta. Oricum, cetatenii au dreptul sacru de a sti pentru cine voteaza.

      • Robert Ionut spune:

        Dar logic vorbind, daca ar fi fost ofiter, de ce a ascuns treaba asta? Adica nu vad care este problema si de ce a trebuit sa ascunda! Se stia ca dupa ce a devenit presedinte Traian in 2004, avea acces la informatia asta, si cred ca ii acei ani, Traian nu il imagina vreodata pe Ponta viitor candidat. Explicatia mea este ca nu trebuia sa se stie vreodata ca Ponta a fost ofiter acoperit (daca a fost), dar in sensul pozitiv! Si cred ca aceasta dezvaluire nu face decat sa il ajute pe Ponta. Poate Traian a facut asta ca sa zica ca uite domne ca Ponta e mincinos, ca acum cateva zile a spus ca n-a fost ofiter, si uite ca a fost, dar Traian a uitat sa mentioneze ca daca Ponta spunea da, am fost ofiter, era deja cercetat penal!

        • iosiP spune:

          Ponta a fost ofiter acoperit in timp ce era procuror. Chiar daca fapta s-a prescris (si indiferent de serviciile aduse patriei) respectivul a incalcat legea iar electoratul are dreptul sa stie ca unul dintre candidati este un fost infractor.

          Cred ca aveti o opinie usor idealizata despre serviciile secrete: oamenii care lucreaza acolo stiu ca renunta la anumite drepturi cetatenesti, stiu ca faptele lor in serviciul tarii nu vor fi facute publice si ca, sub o forma sau alta, isi blocheaza alte cariere posibile. Dar Ponta incearca sa eludeze zicala “you cannot have your cake and eat it too”. Ei bine, nu tine!

        • gheorghe/gheorghieni spune:

          @Robert Ionut

          Desi va incepeti comentariul cu sintagma “logic vorbind” eu nu gasesc nimic logic in text. Acum, unul din motive ar fi faptul ca nu ati urmarit interviul si scrieti dupa ureche si asa zisul “wishful thinking”. Fac eu un efort si va redau foarte pe scurt chestia cu Ponta/Melescanu.
          Ponta este recrutat de SIE si accepta colaborarea impotriva legii fundamentale, Constitutia art. 131. Rezulta ca atat recrutorul cat si Ponta au incalcat Constitutia. Lucru extrem de grav. Normal ca Ponta nu poate spune ca a fost ofiter SIE, dar numai din motivul de incalcare a Constitutiei si nicidecum a unei legi ce-i interzice acest lucru. Ca sa evite o astfel de situatie, odata ajuns premier si in cardasie cu Melescanu da o HG pe sest si modifica statutul de functionare al SIE incalcand legea netrecand-o prin CSAT si in care interdictia de divulgare a colaborarii cu serviciile secrete se aplica si la cei ce au terminat colaborarea. Adica isi da singur o lege pt. a-si proteja fapta penala din 1997 afectand grav siguranta nationala prin publicarea in Monitorul Oficial a anexei cu lista activitatilor din cadrul serviciilor ce intra sub incidenta noii legi fapt ce permite oricarui alt serviciu secret de peste mari si tari, adica Moscova si Beijing, sa intocmeasca fluierand organigrama cu departamentele SIE. Spasiva, gospodin Ponta! (habar n-am daca am scris corect iar chinezii or sa-i zica ceva de Mao ca tot s-a declarat admirator).
          Dar nu trebuie sa ma ascultati pe mine. Dati click pe Realitatea si accesati interviul si va veti convinge singur. A, era sa uit. Nu-l ascultati pe Cristoiu ca nu numai ca bate campii in continuare dar e si teribil de ofticat ca Basescu a facut aceasta declaratie altui jurnalist si nu lui, “maestrului Cristoiu.”

          • Robert Ionut spune:

            Pana nu aflu ce (eventuala) misiune a avut Ponta, nu ma pronunt daca bat campii sau nu. Ordonanta aceea este explicata foarte usor. Melescanu cred ca se asteapta ca Traian sa ceara lista asta, ca s-o foloseasca la prezidentiale, pentru a o creste pe Udrea. Chiar din vorbele lui Traian, reiese ca e mai suparat pe Melescanu pentru ca el a initiat propunerea de OUG. Pana acum, singura proba, a fost aceasta ordonanta, care este irelevanta, daca nu a putut avea mai multe probe Traian, atunci inseamna ca este sfarsitul sau politic. Dar am si eu o intrebare, de ce l-a numit pe Ponta prim ministru atunci, daca stia ca a incalcat legea?

        • iosiP spune:

          @Robert Ionut,
          Ponta a fost ofiter acoperit in timp ce era magistrat, fapt care incalca Constitutia.
          Iar restul (privind serviciile aduse tarii) sunt aspecte irelevante – imi permit sa cred ca ati lecturat prea multe romane ale lui Pavel Coruţ.

  7. gheorghe/gheorghieni spune:

    Asta mi-a venit acuma, la nervi: Victor Ponta, acest Victor Piturca al politicii romanesti. Asemanarea celor doua personaje e coplesitoare.

    • Hantzy spune:

      Sie mie-mi veni tot acum.
      Ati postat pana de curand Sub un alt pseudonim? Cumva v/v? In caz ca gresesc, imi cer iertare, dar asemanarea e coplesitoare.

      • gheorghe/gheorghieni spune:

        Am postat sub pseudonimul victor/victoria. Am facut o postare speciala la timpul respectiv in care anuntam schimbarea pseudonimului, motivul cat si sursa acestuia. Reiau pt. a nu produce confuzii. V/v sugera o victorie a lui victor si asta era deja prea mult desi sursa sunt idioatele parole ce se stabileau zilnic pt. posturile de paza sau santinela in armata. Daca alegeam bucur/bucuresti, desi suna mai bine, era oarecum in contradictie cu starea mea pesimista. In orice caz, propun sa revenim la Ponta si Melescanu.

  8. Vasile spune:

    Credibilitatea unui om care nu recunoaste ca a plagiat 80 de pagini in teza de doctorat ar trebui sa fie zero.
    Problema principala legata de statutul de ofiter acoperit, o reprezinta incompatibilitatea cu functia de procuror.
    Sa nu ne pierdem in conflictul Basescu – Ponta fara a vedea defectele majore pe care le au amandoi. Basescu intervine in campanie dintr-o postura care nu-i permite iar Ponta si-a construit toata cariera pe minciuni, incompatibilitati si oportunism politic. Este un impostor. Romanii sa vada ca au de unde alege variante mai bune decat Ponta si Basescu.

  9. Gore' spune:

    De dragul discutiilor si polemicii si pornind de la ipoteza ca VP a lucrat “acoperit”.

    1. lucrand ca ofiter sub acoperire – indiferent de structura, in unele momente te “transformi” si actionezi ca traficant de mercur; poate 2 ani esti cel mai “activ” comerciant de droguri; e posibil ca 3 ani sa actionezi pe piata cu o societate comerciala care este cel mai activ jucator intr-un anumit domeniu (de ex. comert cu fructe si legume sau manipulant de containere in portul Constanta). Asta te transforma in infractor care trebuie condamnat? Daca trimiti un ofiter acoperit in strainatate il alegi sa fie unul din atasatii de la ambasada sau ii cauti o “legenda” care sa treaca de filtrele serviciilor straine?

    2. daca dezvalui identitatea unui “rezervist” SIE nu e posibil sa compromiti ofiteri, contacte etc. inca active?

    3. e normal ca Presedintele activ al unei tari sa faca publica informatia ca Primul-Ministru activ al aceleiasi tari a lucrat in SIE? Cui serveste aceasta informatie si in ce fel?

    4. nu E. Udrea e tinta finala – ci chiar TB – care incearca sa isi asigure un loc pe scena politica astfel incat sa se protejeze cat mai bine; vor fi multe evenimente post-nov./dec. 2014, cu dosare din cele mai diverse

    5. de ce TB l- a ales pe Rares Bogdan pentru dezvaluiri si nu s-a dus as usually la B1? A devenit Cosmin Gusa frecventabil? :)

    • RazvanM spune:

      Dl. Gore, cum ramane cu flecustetul ala de incompatibilitate intre ofiter acoperit si magistrat?

      “Dreptate pana la capat!”

      • Gore' spune:

        D-le Razvan, fara sa para ca bagatelizez respectarea legii, v-as spune ca eu unul am depasit de mult perioada in care ascultam pe nerasuflate vorbele lui TB, spuse pe ton grav si apasat, folosind sintagme cu citate din Constitutie si din manualul lui de Unic Cavaler Nepatat al Dreptatii. Banuiesc oricum ca in ziua in care s-a dus peste cei de la SIE (cf. propriei declaratii) si a batut cu pumnul in masa asa cum probabil facea si pe Biruinta, in buzunarul de la piept avea sub sticla de rom, Constitutia.
        Stim cu certitudine ca V. Ponta a fost ofiter SIE?
        O sa aflam vreodata cati alti ofiteri SIE / acoperiti / descoperiti / compatibili / incompatibili exista? Are relevanta de ce acest lucru pentru mine si pentru Dvs.? Este o discutie care sa faca obiectul unor polemici la TV si pe forumuri? Aveti Dvs. idee care sunt criteriile dupa care se recruteaza ofiterii (agentii etc.) sub acoperire? Ca eu unul nu.
        Pana acum s-a tot batut apa in piua ca V. Ponta nu a finalizat nici un dosar cat timp a fost procuror. Acum incepem sa ne uitam la incompatibilitate?
        Daca avem dubii in privinta calitatii si misiunii acestor oameni (ma refer la SIE in special) sa desfiintam serviciul. Daca nu avem control – in limitele legii – asupra acestor servicii (SIE, SRI etc.) – sa le desfiintam.
        Ca sa nu ma suspectati de partizanat – nu sunt sustinator PSD, nu il voi vota pe V. Ponta. Cred insa, asa cum arata lucrurile in acest moment, ca T. Basescu a mai initiat o discutie nepotrivita momentului si cu certitudine nefelositoare la acest moment noua ca tara. Cat timp insa face spectacol mediatic si poate serveste intereselor lui nu are nici un regret sa o transforme in tema de dezbatere.

  10. Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

    Nu stiu ce ar fi fost biserica catolica azi sau chiar Ioan Paul al II-lea fara Vatican II, si e imposibil de imaginat ce ar fi fost Vatican II fara influentele eclesiologiilor si personalismului rasaritene. Ma tem ca practicati o lectura complet aservita, nu stiu, unui soi de cosmopolitism sau occidentalism, care nici macar in Occident nu prea e valabil in forma asta.

  11. Decebal spune:

    Multi spun “ce a fost, a fost”. Probabil, in sensul ca trecutul conteaza mai putin si ca ar trebui sa ne concentram eforturile pentru viitor. Cred ca e valabil, dar doar in anumite situatii. Atunci cand fapte din trecut se constituie in fundament pentru viitor, o “rana deschisa” trebuie tratata cu atentie. Nu-ti poti permite sa ignori o “rana deschisa” in fundatia unei cladiri.

    Multe intrebari se nasc, referitor la posibila activitate sub acoperire a domnului Ponta. Nu-i consider super agenti secreti pe toti ofiterii sub acoperire. Poate ca unii dintre ei sunt/au fost simpli informatori. “Sifonari” sau, altfel spus, turnatori. Sincer sa fiu, intrebarea pe care mi-o pun eu (in caz ca afirmatia presedintelui e adevarata) este urmatoarea: De ce a fost domnul Ponta ofiter acoperit doar 4 ani? A devenit constient ca e incompatibil si s-a retras? Este, in continuare, ofiter acoperit? Sau nu a performat si a fost “lasat la vatra”?

    Asta as vrea sa aflu eu (daca nu e secret de stat) – de ce doar 4 ani?

  12. Sergiu Simion spune:

    De la recunoasterea si asumarea trecutului la diagnosticul prezentului

    Articol dvs este de o factura aparte prin ambiguitatea lui . Cu sinceritate , nu prea vad legatura existenta intre lovinescianismul dvs ( o tema foarte interesanta de altfel in alt context daca ne gandim la recunoasterea si asumarea trecutului societatii noastre ) si ofiterul acoperit Ponta .
    In realitate, avem doua articole juxtapuse iar al doilea, respectiv cel despre ofiterul acoperit Ponta, cred ca este prioritar in contextual actual deoarece ataca frontal problema firavei societati civile de la noi si a societatii romanesti in general devenite victime colaterale in lupta pe viata si pe moarte dintre serviciile de informatii .
    Pericolul major semnalat deja in acest caz este ca unele servicii de informatii din cele 6-7 pe care le avem sa se sustraga controlului civil si sa preia de fapt conducerea tarii.
    Personal m-as fi asteptat sa dezvoltati aici aceasta tema pe care o discutati ceva mai in detaliu pe blog-ul dvs :

    „ A sosit din plin momentul ca aceste mistere sa fie lamurite, sa se iasa din starea de promiscuitate morala indusa de asemenea duble contabilitati “profesionale”. Ziaristii, procurorii, judecatorii si politicienii trebuie sa fie transparenti. Daca lucrurile spuse de dl Basescu vor fi confirmate, unicul gest onorabil al d-lui Ponta ar fi sa se retraga urgent din cursa electorala.Este o nevoie vitala de claritate morala in politica romaneasca. Perpetuarea unor asemenea mistere nu poate duce decat la dezgust si revolta in randurile cetatenilor Romaniei. „

    ( http://tismaneanu.wordpress.com/2014/10/13/ofiterul-acoperit-ponta-si-si-misterele-bucurestiului/ )

    Despre decidentii politici in general stim de multa vreme in ce raporturi se pot afla cu morala si propria constiinta . La nivel de sistem exista chiar opinia oficiala ca acestia , desi am intrat in NATO si UE, trebuie sa beneficieze de o „cultura de intelligence” (?!) asa cum afirma de multa vreme Ion Duvac, specialist in acest domeniu ( Cultura de intelligence a decidentilor politici – https://www.scribd.com/doc/43797433/Duvac-Cultura-de-Intelligence-a-Decidentilor-Politici-2007 )
    Ramane atunci un semn de intrebare legat raporturile existente intre societatea civila si „societatea in civil” si de deontologia unor profesii civile.
    Din acest punct de vedere nu numai ziaristii, procurorii , judecatorii si politicienii trebuie sa fie „transparenti”. Exista si alte profesii la fel de sensibile in care in care „dubla comanda” poate avea efecte dezastruoase si in care deontologia este cel putin la fel de importanta ca la ziaristi ,magistrati , politicieni. Sa ne gandim numai la medici , psihiatrii, sociologi, psihologi ,etc. si la consecintele dramatice pe care le poate avea in plan social un diagnostic fals sau o cercetare sociologica trucata.
    Altfel spus, problema claritatii morale este vitala nu numai in politica , ci in special in societatea civila si in general in viata intelectuala si culturala a unei societati.
    Daca politicienii nu mai surprind demult , si pe nimeni , cele mai mai dezamagiri si „defectari”au venit exact de la instantele in care oamenii si-au pus in trecut cele mai mari sperante . Sa ne reamintim numai vara de cosmar a anului 2012 care a insemnat in egala masura , fie caderea mastilor pentru unii lideri civici si pentru unele personalitati culturale de la noi, fie activarea „dublei comenzi” ca sa nu mai vorbim de „tradarile” care au avut loc de-a lungul celor 25 de ani care s-au scurs deja.
    Ca sa discutam cu cartile pe fata, ne aflam in fata unui pericol major la adresa democratiei, la adresa societatii romanesti in general , si a societatii civile in mod special.
    Daca judecam dupa reactiile de manual ( este foarte importanta grila de lectura ) ale unor vechi ziaristi si formatori de opinie de la noi unsi cu toate alifiile si in toate regimurile ( Ion Cristoiu si Cristian Tudor Popescu ) dupa reactiile de negare anxioasa de aseara din studioul Antenei 3 , si in special dupa reactia uluitoare de minimalizare pe care a avut-o Ministerul Justitiei care minimalizeaza declaratiile oficiale facute de presedintele Romaniei asupra raporturilor existente intre stat si serviciile de informatii :

    “In mod cert, sunt declaratii de campanie. La ora 6.00 (ora 18.00, n.r.) dam o declaratie, un apel la o campanie riguroasa, la ora 10.00 (22.00, n.r.) avem o alta declaratie, pe teme ridicole”

    Robert Cazanciuc
    Ministrul Justitiei
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18301333-robert-cazanciuc-singura-situatie-conflict-legea-era-cazul-ofiterilor-care-turnat-securitate.htm?cfnl=

    , efectul declaratiilor oficiale facute de presedintele Romaniei asupra raporturilor existente intre stat , societate si serviciile de informatii , a fost de fapt unul naprasnic.

    Prin semnalarea tendintei pe care o au serviciile de informatii de a controla toate domeniile prin infiltrarea la varful ierarhiei sociale si profesionale , a ajuns sub lupa si in vizorul public public tentativa de a transforma statul roman intr-un stat captiv si implicit de a transforma societatea civila intr-o societate in civil.
    Citatul de mai jos , desi sub anonimat , este parte dintr-un comentariu despre confiscarea unui domeniu civil de catre structuri aflate sub acoperire si arata cat se poate de clar mentalitatea si conduita acestor structuri :

    „ Una dintre misiunile serviciilor secrete este aceea de a avea un control permanent asupra societatii, in general si a institutiilor sau organizatiilor ,in special iar , modalitatea cea mai eficienta este aceea prin care, un (fost) lucrator se infiltreaza ,sub diverse forme si in diferite functii ,in institutia sau organizatia respectiva. In general, se prefera ca acesta sa acceada la o functie de conducere. In aparenta, structura de informatii pare sa fi renuntat la propriul angajat dar, ea il foloseste atat timp cat randamentul sau nu este influentat in mod negativ de vreo boala,de vreo incalcare flagranta a legii sau deconspirare iar, trecerea in rezerva nu inseamna ca structura de informatii a renuntat la acesta.”
    (http://sergiusimion.blogspot.com/2010/06/ce-vraji-mai-fac-psihologii-romani.html?showComment=1321718007959#c3395928666639859197)

    In sfarsit, in situatia creata este evident pentru toata lumea ca exact atunci cand miza alegerilor care vin este una uriasa , societatea romanesca se afla de fapt sub asaltul serviciilor. Mai mult decat atat, daca datele prezentate in mod public sunt corecte, un procent semnificativ dintre cetatenii romani sunt dependenti mental de una din cele mai toxice televiziuni din Europa ( http://adevarul.ro/news/societate/romanii-campioni-mondiali-idiotii-planeteie-1_543181210d133766a8b08c40/index.html ). Este exact momentul in care societatea civila autentica ar trebui sa reactioneze foarte ferm deoarece are sansa de a influenta reactia electoratului devenit deja prizonierul unei manipulari mediatice fara precedent .

    • Primul articol tocmai fusese postat cand dl Basescu a facut declaratia despre Ponta. Am decis sa adaug un PS ca “reactie rapida”. Legatura o reprezinta ideea ca trecutul nu dispare. In EvZ puteti citt, in caz ca va intereseaza:

      http://www.evz.ro/misterele-bucurestiului-sau-trecutul-acoperit-al-ofiterului-victor-ponta.html

      Subiectul va ramane, cred, actual, voi reveni.

      De acord cu Dvs: “Este exact momentul in care societatea civila autentica ar trebui sa reactioneze foarte ferm deoarece are sansa de a influenta reactia electoratului devenit deja prizonierul unei manipulari mediatice fara precedent.”

      • Sergiu Simion spune:

        Daca legatura cu trecutul o reprezinta ideea ca trecutul nu dispare, intrebarea initiala ramane valabila deoarece in text pledati pentru o cu totul alta abordare :

        ” Deci viitorul societăţii româneşti îşi află rădăcinile în prezentul spaţiului politic, social, economic, cultural şi moral pe care îl numim România. Operăm în acest hic et nunc. Un spaţiu în care amnezia continuă să acopere, ca un pansament inabil aplicat, atîtea amintiri refulate, speranţe uitate, promisiuni trădate.”

        Dincolo de aceste abordari de nuanta dar in acelasi timp nesemnificative , ramane problema infernalei realitati romanesti . Romanii traiesc in acelasi timp si intr-una din cele mai abstracte lumi posibile la care de fapt nu au acces, un hiperspatiu informational de care ” se sparie gandul” cum ar spune un poet de-al nostru. Cat timp discursul public nu va sparge “bariera sonica” dintre acesta si cetatenii obisnuiti si va mentine aceasta realitate paralela cu scenariile ei cu tot , dependenta mentala amintita mai sus va continua si cercul vicios va ramane intact desi a trecut deja un sfert de secol.

    • Gore' spune:

      @Sergiu Simion
      “Una dintre misiunile serviciilor secrete este aceea de a avea un control permanent asupra societatii”
      Folositi termenul de control, intr-un citat dintr-o sursa anonima. Credeti ca e potrivit?
      In ceea ce priveste articolul, eu nu am regasit elemente care sa il situeze in zona dezbaterilor referitoare la implicarea si infilitrarea serviciilor in societatea civila. Tinta este asa cum spune si titlul, ofiterul acoperit Ponta.

  13. gheorghe/gheorghieni spune:

    Ma enervez din nou cand vad iarasi “analistii” cot la cot cu mai multi comentatori ca s edau de ceasul mortii in legatura cu “cinstea” de a servi tara ca ofiter SIE in Romania democratica. Pai acum eu chiar ii acuz pe acesti propagandisti ai acestor crpto-securisti de dezinformare si tentativa de inducere in eroare a publicului.

    1.Faptul ca Ponta a fost racolat de SIE arata starea jalnica a serviciului in acele vremuri. Sa ai un agent ca Ponta inseamna ori ca esti idiot, ori este vechea practica a regimului comunist de a-si rasplati lingaii. Ponta nu e cu nimic mai prejos decat Balaceanu-Stolnici care facea schema apartamentului celui programat sa fie executat de securitate din ordinul lui Ceausescu. Acesta era SIE in anul de gratie 1997; acelasi serviciu din aceleasi structuri ce l-au invins pe Emil
    Constantinescu. Sunt convins ca bolsevicul Ion Iliescu a continuat traditia serviciilor secrete comuniste atat la nivel de obiective cat si de personal. Victor Ponta confirma acest lucru.

    2. Se tot asteapta confirmarea spuselor lui Basescu. Nu cred ca e cazul si nici nu se poate pana cand HG dat pe sest in cardasie cu Melescanu nu este declarata neconstitutionala pt. ca nu a urmat cale legala de a o trece prin CSAT. Pana atunci Basescu, in opinia mea, a spus adevarul iar ce a prezentat in interviu sustine logic afirmatiile.

    3. Se incearca lamentabil sa se accentueze intentia politica electorala a lui Basescu in acest caz. Incercare ce provine din laboratoarele securistilor Grupului Infractional Organizat. Iti dai seama dupa nivelul scazut al inteligentei argumentului. In primul rand, Basescu a avertizat de mai mult timp candidatul cu pricina sa-si declare apartenenta la SIE in CV sau sa se retraga. Ponta nu a facut-o, evident. Nu putea sa incalce HG pe care tocmai el il ticluise impreuna cu Melescanu si nici nu a vrut sa renunte la candidatura. Argumentul ca Basescu a vrut s-o favorizeze pe Udrea e absolut secundar fata de gravitatea faptelor savarsite de acesti nenorociti urmasi ai turnatorilor Securtitatii lui Ceausescu si Iliescu.

  14. Lupul Monarhist spune:

    Pe FB, declaratia doamnei Monica Macovei:

    “Dupa demisie si retragere, Ponta trebuie sa explice oamenilor de ce a incalcat Constitutia si a mintit atatia ani. Potrivit Constitutiei, Ponta, ca procuror, nu avea voie sa fie si ofiter SIE, intre cele doua functii existand o incompatibilitate. Incompatibilitatea este prevazuta la art. 132 alin. 2 din Constitutia in vigoare, si la art. 131 alin. 2 din Constitutia in vigoare intre 1991 si 2003. Ponta si cei din SIE, care l-au recrutat pe Ponta incalcand Constitutia, trebuie sa raspunda”.

    Cum am bănuit inițial, se pare că ambele părți au călcat în străchini la un moment dat:

    1. Evident Victor Ponta a încălcat legea fiind simultan procuror și ofițer acoperit SIE cu ani în urmă.

    2. Se pare că nici TB nu face mai bine comparativ cu rivalul său cu privire la respectarea legii, vezi HG 223/2103:

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18303542-sie-contrazice-traian-basescu-223-2013-nu-avea-nevoie-avizul-csat-era-necesara-dupa-ultimii-10-ani-peste-70-ofiteri-operativi-fost-deconspirati.htm

    Mult a fost, puțin a rămas. It will be over soon!

  15. ion-adrian doja-fodoreanu spune:

    Vorbiti de rani vechi si necicatrizate. Cezar Bolliac cu un secol si jumatate in urma ingropandu-si sotia in noul cimitir Bellu in caracterizarea ei depe piatra tombala scrie: “amorul conjugal, pietatea fara ipocrizie si amorul de patrie fara afectatiune”!
    Daca doriti sa cititi intregul inscris atunci cand veti veni la Bucuresti va stau la dispozitie.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Perfect de accord. In plus, copy-paste ajunge un mod de viata, o dezumanizare totala. Multe personae...

de: Dedalus

la "Mintea copy-paste"

Cauta articole

iulie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)