Home » Analize »Cultura »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Istoria României: noul val?

Vintila Mihailescu aprilie 30, 2015 Analize, Cultura, Opinie, Societate/Life
73 comentarii 30,878 Vizualizari

Da, o să-mi permit să fac această afirmație: e pe cale să se contureze un fenomen academic ce poate fi considerat „noul val” în istoria României.

Ce mă face să spun acest lucru?

Privind în urmă și dintr-o perspectivă profană, excesiv de simplificatoare, am putea spune că istoria țării a început cu o viziune constructivistă și locală, solidară însăși construcției naționale: „a dispreţui locul şi a voi să faci dintr-o dată ştiinţă universală e o cale greşită” – afirma Ernest Bernea în 1937. Depășind apoi complexele copilăriei, istoria a ajuns în faza sa clasică începînd cu sfîrșitul secolului al XIX-lea, dar a cunoscut o deturnare bruscă o dată cu instalarea comunismului, cînd a devenit eminamente ideologică. Nu este de mirare astfel că, imediat după căderea regimului comunist, istoricii, avîndu-l pe Lucian Boia ca personaj paradigmatic, s-au angajat într-o operă deconstructivistă, încercînd să curețe terenul cunoașterii istorice de miturile sale naționale și/sau comuniste. Complementar, istoria orală a redat privirii crîmpeie din proximitatea invizibilă a vieții sociale și o serie de autori, istorici sau nu, s-au focalizat pe un soi de hermeneutică a „ce a fost socialismul și ce a urmat” – ca să o parafrazez pe Katherine Verdery. În această filiație, ceea ce îmi permit să numesc „noul val” face un pas înapoi, se dez-angajează din mize morale și/sau politice, pentru a practica pur și simplu, cu elegantă seninătate, îndemnul peren al lui Tacitus: sina ira et studio. Este o istorie programatic înțelegătoare, firesc empatică și la adăpost (pe cît se poate…) de la fel de omeneștile sim-patii și anti-patii. Ea se joacă în două registre necesar complementare: pe de o parte, o perspectivă macro, un soi de zoom out, care permite desprinderea imaginii de ansamblu și reconstituirea principalelor linii de forță ale istoriei, care îl are ca personaj paradigmatic pe Bogdan Murgescu; și, pe de altă parte, o istorie ce insistă pe micro, un soi de zoom in ce recuperează programatic cotidianul și personajele anonime ale istoriei, care o are ca personaj paradigmatic pe Constanța Vintilă-Ghițulescu1.

În ce constă particularitatea acestei perspective?

Nu este vorba, evident, despre vreo ruptură epistemologică fundamentală, despre o schimbare a firului istoriei sau vreo descoperire a apei calde. Dar există totuși o particularitate definitorie: intrarea masivă și sistematică în scenă a socialului. Pare ciudată această afirmație, dar, din diferite motive și în diferite moduri, istoria României a privilegiat sistematic politicul și/sau culturalul. Politicul conducătorilor, al elitelor naționale, al eroilor, al reușitelor și eșecurilor guvernării; și culturalul unei societăți considerate a fi condusă – ca orice societate umană – de Idei. Lor le atribuie Mihail Kogălniceanu în 1845, ca pe o evidenţă, rolul principal în „dezvoltarea societăţii” – care nu este pentru acesta altceva decît „dezvoltarea ideilor sale”. Mai tîrziu, părinţii fondatori ai istoriei moderne par să împărtăşească această părere. Nicolae Iorga, de pildă, îşi deschide cursul din 1901 cu o lecţie despre „Ideile în istoria universală”, accentuînd rolul determinant al ideilor, „acel lucru de o infinită complicaţie, care e gîndirea omenească (şi) de la care porneşte perpetua mişcare prin care dintr-un moment într’altul se schimbă împrejurările”. La rîndul său, referindu-se la relaţia dintre „forme istorice şi idei”, Vasile Pârvan afirma cît se poate de clar că „forţa propulsivă a materiei umane (…) este cel de-al şaselea simţ al filosofilor buddhişti, gîndul”. Iar Adrian Pop conchide că, pentru Pârvan, „adevăraţii factori propulsori ai devenirii istorice (sînt) ideile”. Tot aici intră, desigur, „matricea stilistică” a lui Blaga și alte construcții similare, precum și folcloristica, pentru care „toate bunurile din domeniul astfel delimitat (sînt) documente de mentalitate populară” – după cum consideră Ovidiu Bîrlea.

Din această privilegiere a culturii/mentalității, Sorin Alexandrescu trage concluzia că, la majoritatea gînditorilor sociali români, există o „mistică a culturii, sentimentul că aceasta are o valoare absolută în raport cu restul vieţii şi că a te pune în serviciul ei este singura datorie a intelectualului. (…) Dar mai este ceva – adaugă autorul. Sacralizarea culturii corespunde cumva – viclenia istoriei ! –, ca o imagine răsturnată, în oglindă, absolutizării ‚forţelor de producţie’ din materialismul istoric vulgarizator: În ambele cazuri, un singur factor devine model totalizator, explicaţie unică, valoare supremă, certitudine veşnică, sustrasă timpului şi oamenilor, unicitate abstractă în raport cu ‚foiala’ nesfîrşită a realului, ‚transcendenţă’ a ceea ce ar trebui să fie în raport cu ceea ce este”. De unde şi pledoaria profundă a istoricului pentru „secularizarea culturii române în general”.

Ei bine, acest „nou val” la care mă refer pare să urmeze acest îndemn. Și creează stupoare, căci aduce pe scenă „foiala nesfîrşită a realului”, toată acea „mulțime” căreia, de regulă, i s-au rezervat doar culisele. Țăranul nu vorbește, este vorbit – constata Bourdieu. Același lucru s-a întîmplat și la noi – și se întîmplă în continuare. „Noul val” îl (re)pune în scenă, dar nu singur, ci dimpreună cu boierul, căci nu există țăran fără boier și boier fără țăran. Mitul voievodal și cultul țăranului se văd astfel deopotrivă și reciproc „secularizate”. Este un lucru firesc, dar care nu prea ne-a stat în fire. Și este un lucru esențial, căci istoria noastră națională s-a croit cu materialul clientului, deci cu această societate pestriță, care nu arată totdeauna la fel de bine ca în muzee sau la aniversările festive. „Ideile” naționale au pregătit națiunea, dar au trebuit să o construiască în și prin societate, așa cum era, și marea provocare a fost cum poți să construiești o națiune modernă cu o societate tradițională în esența sa.

Ceea ce revelă această privire a „noului val” este astfel o provocare din mai multe puncte de vedere. În primul rînd, deoarece, după cum am spus, privește realități istorice „de culise”, și astfel, pentru publicul larg, noutăți în sine. Mai important, aceste (relative) noutăți încep să profileze o realitate istorică neconvenabilă: neputința. Neputința este opusă Puterii, iar poporul român nu a avut niciodată Putere. Nu în sensul moral cu care ne place să ne alintăm, nu despre tărie de caracter sau curaj este vorba aici, ci despre Putere în cel mai „prozaic” sens politic și social. Ca entități statale, am fost tot timpul dominați de puteri externe; ca societate, am fost neputincioși, adică lipsiți de resursele și pîrghiile care dau putere unei societăți. Doar marile războaie au adus ceva empowerment; pe timp de pace, am rămas neputincioși. Iar dacă această neputință a fost sublimată adesea în dor și jale, faptul în sine nu dovedește decît că, eventual, românul s-a născut poet, nu că a fost puternic.

Pentru a ilustra, în trecere, această stare de fapt, să luăm drept pretext narativ locuirea. Era din lut sau lemn: sîntem o civilizație a lemnului. Ecologic, am spune astăzi, estetic, am spus și ieri. Da, dar perisabil: locuirile românilor nu au lăsat urme istorice, ci au murit și renăscut în ritm cu natura. Fără astfel de urme, unii au putut spune chiar că ne-am evaporat cîteva secole la rînd… Piatra și cărămida au apărut mult mai tîrziu. În Muntenia, conacul Udriște Năsturel de la Herești, de pildă, este numit pînă astăzi de către săteni „casa de piatră”, căci era ceva extra-ordinar. În Transilvania, românii nu au avut voie multă vreme să-și construiască în sate case de cărămidă, acestea fiind rezervate sașilor. Doar la nuntă visează românii „casă de piatră”…

Apoi, această casă era extrem de mică și aglomerată. Dacă pentru etno-folcloriști gospodăria este, în primul rînd, un spațiu estetic plin cu rituri, casa țăranului este, pentru igieniștii redescoperiți de Constantin Bărbulescu în cartea sa recentă despre România medicilor, un spațiu promiscuu plin cu boli. Alcătuirea sa „evoluată”, din două camere pe tindă, a rămas dominantă pînă în plin secol XX, doar că, în măsura în care una dintre cele două odăi era „camera bună”, recensămîntul din 1912 constată că peste 75% dintre țărani locuiesc, practic, într-o singură încăpere. Aici coabitează pînă la trei generații, care mănîncă și dorm împreună. Și unde părinții se reproduc în văzul celorlalți – constată, exasperați, igieniștii, considerînd acest fapt o cauză fundamentală a numărului alarmant de incesturi. Mai grav, acest spațiu – neaerisit, prost luminat, permanent plin de fum, de aburi care se preling pe pereți și de ape care se infiltrează prin dușumea – este el însuși, în permanență, un focar de boli, care se transmit rapid de la un membru la altul al familiei. Să adăugăm la aceasta și alimentația țăranului, acest „vegetarian fără voie”, cum este el prezentat de Bărbulescu: nu numai că este teribil de sărăcăcioasă și monotonă, dar este și cronic insuficientă. Nu este de mirare deci că speranța de viață la începutul secolului XX era de 36 de ani, iar rata mortalității infantile de peste 200‰ (sub 9‰ în prezent). În sfîrșit, putînd atinge expresii sublime ale oralității sale, această societate era profund analfabetă. În afara cîtorva excepţii, Principatele Române nu au avut, de fapt, un sistem de educaţie pînă la jumătatea secolului al XIX-lea. Gradul de alfabetizare va creşte de la 22% în 1899 la 39,3% în 1912 şi, pentru ansamblul „României Mari”, la 57% în 1930. Dacă vom compara aceste procente cu Bulgaria (60,3% în 1926) sau Ungaria (84,8% în 1920) şi dacă adăugăm faptul că 85,1% din această „alfabetizare” se datora şcolilor primare (şi acestea neterminate într-o treime din cazuri), imaginea care rezultă nu este una măgulitoare – constată Manuilă şi Georgescu în 1938.

Toate acestea și multe altele asemenea sună însă scandalos, căci scandalizează sensibilitatea noastră națională. Cum adică, noi, românii, am fost vreodată (a se vedea destul de recent) așa? Dacă Aferim! (ilustrare filmică sui generis a acestui „nou val”) s-a bucurat de o excelentă primire mediatică, „voci din public” continuă să se scandalizeze. Unii ajung chiar la negaționism: este exclus, România nu a arătat niciodată chiar așa! Ne adăpostim din nou în imagine, sacrosancta imagine a României, icoană intangibilă a identității naționale. Mai prozaici, psihologii ar numi asta mecanism de apărare, iar sociologii ar identifica, probabil, o compensare prin cultură a neputinței politice.

Mai mult implicit și colateral decît explicit, acest „nou val” are și o dimensiune pedagogică importantă. O pedagogie a națiunii, care ne învață să ne privim la rîndul nostru, ca națiune, sine ira et studio – sau, cum ar spune oltenii, să ne îngăduim. Dar pentru aceasta, ne oferă mai întîi elemente pentru o mai bună și imparțială cunoaștere de sine. Iată, luate la întîmplare, cîteva elemente de „longue durée” ale istoriei pe care le constatăm și astăzi, de care ne plîngem și, cînd ajungem la exasperare, le trecem pe seama mentalității (mai recent, a ADN-ului) poporului român.

Proasta guvernare și corupția. Un pasaj (printre multele existente) din cartea Constanței Vintilă-Ghițulescu despre prima modernizare a României a devenit faimos. El provine de la domnitorul Grigore Alexandru Ghica: „Cu ruşinea mea mărturisesc că, în timp de şase ani, cît am guvernat Moldova, am făcut o mulţime de nedreptăţi şi de nelegiuiri. Însă ce era eu să fac, cînd eram în înrudire şi amiciţie cu toţi boierii? Cum era să nu pun eu ministru pe vărul meu, logofăt mare, pe cuscrul meu, postelnic, pe fiul meu, preşedinte al divanului, pe cumnatul meu, ispravnici, pe nepoţi şi pe amici, privighetori şi poliţai, pe oamenii acestora. Şi dacă vreunul dintre ei nedreptăţea pe oameni, dacă ei condamnau pe nevinovaţi, dacă răpiau făţiş onorul şi averea cuiva, ce era să fac eu ? Puteam să fiu eu întotdeauna drept? Dacă-i depărtam din funcţie, trebuia să rînduiesc pe alţii tot ca dînşii, pentru că Regulamentul Organic nu-mi permitea să pun pe oricine cu merite”. Adesea expediată, pueril, într-un Vedeți, v-am spus eu, așa e românul!, mărturia domnitorului din trecut pune într-o lumină diferită și mai nuanțată domniile prezente și corupția aferentă. Devine evident că această „corupție” este o boală de sistem, nu o afecțiune a sistemului, o bubă pe trupul altminteri sănătos al țării și care ar putea fi astfel extirpată printr-o operațiune chirurgicală – a DNA-ului, de pildă. Lupta anti-corupție este necesară și salutară, cu condiția să definească realist ce numește „corupție” și ce înțelege prin „luptă”; altfel, există riscul ca operația să reușească, iar pacientul să moară. Căci pacientul, privit în lumina duratei lungi a istoriei românești, este însăși societatea. Doar ideea de justiție, „transcendenţă a ceea ce ar trebui să fie în raport cu ceea ce este”, principiu de jure necorelat cu situația socială de facto, riscă să transforme justiția într-un corp de justițiari. Dar acesta este un subiect și mai „scandalos”, pe care nimeni nu îndrăznește încă să-l abordeze sine ira et studio

Într-un registru secundar, prin perspectiva „noului val” vom putea privi cu alți ochi o serie de obsesii și eresuri care ne bîntuie și în prezent. Dramatica ciclotimie a românilor, de pildă, bîntuiți de neputință și dornici de putere, rînd pe rînd sau simultan depresivi sau mîndri de cultura lor „minoră”, permanent nemulțumiți (tipul „continuu nemulțumit”, pentru care e rău și va fi la fel sau mai rău, cuprinde 51% din populație, față de media europeană de 19%) și veșnic ademenit de speranță (a se vedea valul incredibil de optimism de după alegerile din 2014). Apoi, obsesivul Sănătate să dea Dumnezeu! cu care ne salutăm și astăzi, și faptul că România are cel mai mare procent de preocupare pentru sănătate din Europa (27%, faţă de media europeană de 16% și mult mai mare la țară decît în orașe): în urmă cu doar un secol, în societatea noastră atît de țărănească se murea pe capete! Complementar, vom privi cu alți ochi cultura bulimiei, care pune stăpînire pe noi cu ocazia oricărei sărbători, precum și cultul carnivorului festiv practicat de urmașii acestui țăran vegetarian de nevoie. În alt domeniu, vom avea o interpretare și o atitudine mai nuanțate față de creștinismul nostru cu iz de misticism, în care 41% dintre bucureșteni declarau în urmă cu doar cîțiva ani că au fost la descîntat: una dintre disperările igieniștilor de acum un secol era preferința neînduplecată a țăranilor pentru „vrăjitoare și vraci”, la competiție atît cu medicii, cît și cu preoții. În ansamblu, nu ne vom mai scandaliza de „primitivismul” țăranilor de astăzi, care mai păstrează buda din fundul curții sau mai dezgroapă moroii: ambele sînt supraviețuiri ale altei ordini cosmice, a ceea ce țăranii mai numesc încă rînduială, și în care curat nu însemna cîtuși de puțin igienic, ci pur, iar a se spăla însemna a se primeni. În sfîrșit, vom putea accepta rațional și că, pentru mulți țărani, mutatul la bloc în timpul comunismului a fost o emancipare, o ieșire din mizerie și boală, nu doar o siluire de destin.

Dar cel mai important lucru în acest „nou val” constă, cred, în valența terapeutică a realismului său optimist. Realism, deoarece privește în față realitatea, toată realitatea și doar realitatea – mă rog, atît cît așa ceva este posibil în mod realist… Optimist, deoarece o face cu seninătate și nu privește nici mizerabilist, nici triumfalist, această realitate, ci cu înțelegere și speranță. Mai mult, dacă privești în față acest trecut, cu neputința sa cronică, nu poți să treci cu vederea, oricît ai fi de cîrcotaș, uriașele schimbări petrecute într-un timp atît de scurt. S-au acumulat decalaje față de restul Europei, așa cum o demonstrează Murgescu, dar au și fost reduse multe dintre ele, dacă privim de unde am pornit și unde am ajuns noi înșine. E adevărat, nu am ajuns acolo unde tot visăm să ajungem, nu sîntem „ca nemții”, dar nu mai sîntem nici ca noi înșine acum un secol: am parcurs un drum uriaș, de care putem fi mîndri, mai ales dat fiind handicapul neputinței noastre istorice! Putem fi deci mai mulțumiți și, mai ales, mai îngăduitori cu noi înșine. Și, în sfîrșit, doar așa putem să ne „tratăm” cu adevărat: în loc să ne pîndim viitorul în oglijoara fermecată din basmul cu Albă ca Zăpada, mai bine ne înțelegem prezentul în aceea „prozaică” a propriului trecut. Într-o societate a fantasmelor compensatorii ale neputinței, „noul val” aduce astfel perspectiva terapeutică a unui realism bine temperat. Iar șocul acestui realism poate trezi din somn rațiunea. Țăranul (autohtonul) născut din și întru eternitate, icoană intangibilă a neamului, poate – și trebuie – să rămînă un lieu de mémoire, vorba lui Pierre Nora, dar „boicotul istoriei” nu este decît o boală lungă a imaginarului colectiv și un pueril mecanism de apărare…

Vorbind despre Aferim!, spuneam în Dilema Veche că acesta este un soi de Deșteaptă-te, române! din care a fost suprimată fanfara. Afirmația rămîne la fel de valabilă și în cazul acestui „nou val” al istoriei României.

___________

1 Aceasta nu înseamnă cîtuși de puțin că cele două „registre” nu comunică între ele și nici că ele sînt reprezentate doar de cei doi proeminenți istorici.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "73 comments" on this Article:

  1. Polilogu spune:

    Impartasesc multe puncte de vedere exprimate in aceasta …contribuitie.Trebuie sa ai curaj sa pui astfel problema? Poate . Dar cel mai mult cred ca trebuie sa privim cu ochii proprii acea axioma clasica: sine ira et studio. Iar daca as spune ceva despre NOUL VAL al istoriei, eu unul nu l-as constata doar valabil pentru istorie.Referinta finala la AFERIM imi da certitudinea ca nici autorul insusi nu-l cantoneaza doar la atat. De pilda:
    „ Doar ideea de justiție, „transcendenţă a ceea ce ar trebui să fie în raport cu ceea ce este”, principiu de jure necorelat cu situația socială de facto, riscă să transforme justiția într-un corp de justițiari. Dar acesta este un subiect și mai „scandalos”, pe care nimeni nu îndrăznește încă să-l abordeze sine ira et studio…” Fara indoiala, observatia este deosebit de pertinenta pentru ceea ce se discuta acum cu atata incrancenare. Fara… sine ira et studio!

  2. casandra spune:

    Acesta este cel mai important și mai profund text despre ”Noi” citit pe Contributors în ultimii trei ani. Mulțumesc, domnule Profesor!.
    Dacă cineva ar explica care au fost constângerile și particularitățile stăpânirii otomane asupra acestor principate timp de veacuri – cu principiile dreptului otoman, cu obligațiile protocolare, cu obiceiuri și obligații – ne-ar fi mai simplu să ne înțelegem pe noi, cei de astăzi.
    Nu are nici rost, nici noimă să ne înghesuim cu violență în standarde de civilizație aproape calvină și să ne flagelăm singuri. Ca să ne schimbăm, trebuie să ne înțelegem mai întâi.

    • ionita ion spune:

      O fi asa , dar nu gena este devina, cum lasa sa se inteleaga dl. Boia, ci destinul. In statul lui Burebista si apoi in cel al lui Decebal traia un popor demn, mandru, viteaz net superior popoarelor din jur. Destinul insa nu le-a fost de bun augur. Va imaginati in ce tara ar fi putut trai acest popor daca nu ar fi avut la granita cel mai puternic imperiu al vremii. Sigur am fi putut devenii noi un imperiu care sa domine si in epoca moderna a Europei. Destinul nu ne-a fost propice nici dupa formarea principatelor. Asezarea noastra, o populatie mica, intre cele trei imperii, nu este vina noastra. Oare Moldova lui Stefan cel Mare nu ar fi putut ajunge o tara mare ca Polonia sau Franta, daca nu ar fi avut la est si la sud imperii cotropitoare?
      Daca destinul nostru a facut ca 500 de ani sa stam sub ocupatie otomana, cu toate repercursiunile pe care le-a generat asupra evolutiei traditiei si comportamentului populatiei de pe aceste meleaguri, tot destinul a facut ca vecinii nostri din celelalte doua imperii, in special cel din vest, inclusiv populatia din Campia Panonica (o populatie neeuropeana), sa se dezvolte in afara amenitarii imperiului turc. Recunoaste dl Boia ca si noi am fost o pavaza cu o anumita contributie la starea lor de pace?
      ,,O tara saraca” cu ,, constructii din pamant”, Da, dar cum se putea altfel cand a fost jefuita secole de-a randul de romani (150t aur, mil tone de grau etc) de turcii (500 de ani), de rusi, de imperiul de la vest. Cum puteam noi sa avem palate care sa domine peste vremuri, cand asezarile noastre erau incendiate in mod curent de catre cotropitorii vremii?!
      O asemenea abordare domnilor istorici ar fi ,,pragmatica” si ar conduce atat la o istorie bazata pe o analiza corecta, cat si la o explicare justa a comportamentului si traditiilor actuale ale romanilor. Numai pe aceasta baza s-ar putea face o comparatie corecta cu popoarele din jurul nostru.

      • andrei spune:

        Printre altele, articolul tocmai asta spune, hai să încercăm să gândim, și să nu creăm povești pe care să le luăm drept istorie adevărată. E drept că istoria e o poveste despre ce a fost iar povestea este, inevitabil, subiectivă și limitată de lipsa unor informații dar măcar atunci când avem acele informații cred că nu ajută să plăsmuim.

      • A. spune:

        Exact la dumneavoastră se referă în multe pasaje Vintilă Mihăilescu. Chiar nu vă dați seama?

        • no name spune:

          Nu e cazul sa ne plangem pentru “soarta” noastra. Orice popor a avut vecini, cei care au fost mai iscusitzi au reusit sa ii domine pe cei din jur. Stramosii nostrii au avut intotdeauna de ales, alegerea lor a fost sa fie “autohtoni” si sa traiasca la limita posibilului. Ar fi putut sa se sinucida ca Decebal sau sa lupte pana la disparitie totala .. sau sa castige si sa fie devina ei Imperiul in zona. Plangareala asta nu ajuta la nimic, nu ne ajuta sa ne cunoastem cu adevarat.
          Daca dacii erau atat de mandri si viteji, si probabil au fost, pentru ca altfel n-ar exista azi columna lui Traian, atunci cei mai buni dintre ei au pierit sau s-au raspandit prin europa, fie mercenari (ca dacii au luptat la zidul lui Hadrian) fie au fost luati sclavi etc.
          Cei care au ramas am fost “ciurucurile”, cei slabi, adica acel procent din populatie care nu merita nici macar sa fie “trimis la Zamolxis” :) Pardon pentru sarcasm, dar societatea dacica avea si chestii stupide .. Uitandu-ma la rezultatul de azi, sau de acum 100 de ani cum il prezinta autorul, si facand o regresie inversa in timp e destul de probabil scenariul asta.

      • iudit gherghiteanu spune:

        D-le Ion Ionita, mai verificati cu turcii, Valahia si Moldova, Muntenia nu au fost ocupate de turci, in schimb cei de pe Campia Panonica chiar au fost pasalacuri turcesti 300 de ani…Transilvania a scapat si ea , exceptand Banatul. Soarta Principatelor Romanesti a fost ca si a vecinilor, care au evoluat in diferite moduri.

      • Gruev Nicolae spune:

        Ganditi-va ca imperiul otoman a impus tarilor romane ca nici macar bisericile sa nu aibe intrarea mai mare decat statul unui cal cu calaret; aceasta pentru ca ei intrau calari pana si in bisericile noastre. Ganditi-va de asemenea la faptul ca incepand din secolul 13 s’a trecut la scrierea si grafia slavona sau greaca, de unde pana atuci in bisericile noastre slujbele se tineau in limba latina; iar pana la aparitia cronicarilor, aproape ca nu a existat scriere in limba romana decat foarte sporadic. Deci s’a urmarit disparitia totala a etosului si genomului romanesc. Din secolul doi cand au inceput navalirile barbare si pana la sfarzitul secolului 18 tara noastra (rpincipatele dunarene cum erau numite cele trei provincii)a fost bantuita de toate popoarele venite dela rasari ca sa prinda din urma soarele care mergea mereu spre apus – dupa stiinta lor (precum floarea soarelui in campurile agricole)
        .

        • avenirv spune:

          ungurii au fost barbari prin excelenta. unde sunt acum ?
          in ardeal romanii nu puteau construi decat din lemn. poate de aceea exista acele mirifice biserici numai din lemn, deci asa ceva nu s-a facut NUMAI de turci.
          cand foloseau grafia latina in biserici erau romanii ortodocsi ? parca se numea episcopia…de la buza…
          poate aici sta raspunsul.

      • danmihai spune:

        d-le Ionita, va intrebati : “Oare Moldova lui Stefan cel Mare nu ar fi putut ajunge o tara mare ca Polonia sau Franta, daca nu ar fi avut la est si la sud imperii cotropitoare?”. In exemplul dvs., poate ca Franta a avut o pozitie privilegiata, desi Anglia a fost un factor de stress permanent, dar cu Polonia n-ati nimerit-o!

      • avenirv spune:

        polonia a fost si ea intre 3 imperii si a fost impartita de ele de 3 ori.
        ungaria a fost chiar pasalak, romanii nu prea.
        trebuie sa fie altceva. ce este principial deosebit intre polonia+ungaria si romania ? uite cumeste deosebirea intre slovenia+croatia si serbia. poate cam aceleasi deosebiri…

        in carticica acea de PD era un domnitor ce spunea ca va face pod de pungi la stambul si va castiga.

  3. Mihai spune:

    Avem atatea tabu-uri care trebuie puse in discutie!

    1. Romanizarea accelerata a populatiei dacice aproape imposibil de explicat prin modele istorice realiste.

    2. Populatia romanizata a rezistat invaziilor barbare ramanand neclintita pe teritoriul actualei Romanii. Oare sa fie asa de simplu? Celti in Irlanda, impinsi de la spate de altii. Oare numai daco-romanii sa fi fost vitejii care nu au emigrat?

    3. Unde este discutia despre imperiul Bulgar intins pentru sute de ani dincolo de Moldova actuala? Istoria noarta nu mentioneaza decat o perioada tulbure, plina de invazii barbare, pe cand, pentru bulgari, acea perioda este o mandrie nationala.

    4. Cat de “romani” au fost domnitorii principatelor romane? Cat de mult se vorbea limba romana la curtile acestora?

    6. Cum ramane cu faptul ca in principatele romane era practicata sclavia, vanzarea scalvilor, cu nimic diferita de sclavia din SUA?

    • dusu spune:

      interesant cum in mai putin de 100 de ani s a format poporul rumin; am aflat de curind ca are si o psihologie acest popor

    • Gruev Nicolae spune:

      Care imperiu bulgar? A fost imperiul sfant romano-bulgar! Sub conduverea dinastiei Asanestilor si sub cea denumita Borila, acest imperiu a pus sub semnul intrebarii insasi existenta imperiului bizantin. Eu, din anii 1950 nu am mai auzit pe nimeni si in nicio carte nu am mai gasit scris ceva despre acest imperiu. Ba, mai mult, unii sustin ca denumirea localitatii Cena Voda ar fi de origine bulgara; lucru total neadevarat. Cerna a fost un conducator local iar voda era denumirea onorifica a lui.

      • Mihai spune:

        A fost “imperiu romano-bulgar” numai in mintea unor istorici romani timorati de ordinele de la centru.

        Pentru restul lumii a fost “imperiul bulgar” si atat.

        Faptul ca majoritatea termeilor religiosi din ortodoxia romana sunt de origine slavona (si implicit folosirea alfabetului chirilic in biserica) este in stransa legatura cu stapanirea, vreme de cateva secole bune, a unui important teritoriu al actualei Romanii, de catre Imperiul Bulgar.

        Iar faptul ca un anumit rege/imparat a avut si sange “romanesc”, nu-l face pe acel rege/imparat mai putin bulgar si nici nu schimba denumirea imperiului bulgar in romano-bulgar.

        Iata un mic filmultet (a se observa lipsa prefixului “roman” in fata imperiului bulgar):
        https://www.youtube.com/watch?v=P8agot1wGwU

        Si cateva harti (din nou, fara prefixul “roman”):
        http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/bc/Europe_in_900.png

        http://iskamdaznam.com/wp-content/uploads/2014/10/Structure_of_the_First_Bulgarian_Empire_during_the_IX-X_century.png

        Nu vad nicio rusine in a admite ca romanii au fost sub dominatia actualilor vecini de la sud, vreme de sute de ani, in primul mileniu al erei noastre.

        “Noul val”, despre care se discuta in articolul de fata, ar trebui sa dezbata astfel de subiecte fara complexe si fara indoctrinari mostenite din istoria de partid.

        • dusu spune:

          setarili au fost facute, domnule Mihai
          si programul ruleaza cu succes si azi
          cum altfel s ar fi format mindrul popor?

    • Basil spune:

      toate astea se explica prin punerea in relatie a istoriei Romanilor cu istoria Imperiului Roman de Rasarit (bizantin) intre secolele 4 si 15. “Bizant dupa Bizant”…

      lucrurile sunt foarte interesante.
      inclusiv romanitatea noastra trebuie inteleasa prin perspectiva romanitatii rasaritene. este de porc sa incerci sa te occidentalizezi fara sa intelegi relatia cu cu spatiul (sud-est european) in care existi, si cu vecinii pe care ii ai in jur.

      in tara asta prost facuta, inclusiv dupa “demitizarea si deideologizarea” istoriei, daca nu pui mana singur pe o carte, te bazezi doar pe scoala ai impresia ca intre Retragerea Aureliana si Basarab I “poporul roman” a existat asa continuu la modul mitologic exact in granitele astea de dupa 1947 – nici mai mult nici mai putin, dar fara sa aiba nevoie de o formatiune statala care sa garanteze continuitatea culturala.

      nu inteleg de ce copiii nostri nu trebuie sa stie ca suntem mostenitori ai Imperiului de Rasarit, ca si bulgarii, sarbii, albanezii, turcii, rusii. care este pericolul in asta?
      de ce a trebuit sa ajung la maturitate ca sa am acces la informatiile astea? nu era datoria scolii sa imi dea informatiile astea? vorbim despre 1000 de ani din istoria noastra… este mai important oare sa imi vorbeasca despre Andreea Esca?

      cat despre sclavie, atat in cazul americilor cat si in cazul romaniei, mi se pare de porc sa spui ca “in Tarile Romane a existat sclavie ca si la americani”. In primul rand ca la americani situatia este mult mai nuantata decat se prezinta in propaganda holywoodiana, iar la romani “robia” are cu totul alte particularitati.

      • Mihai spune:

        Cand am comparat sclavia din Romania cu cea din SUA, am facut-o pentru ca, in Romania, asemenea discutii sunt tabu, pe cand, in Statele Unite, acest lucru este dezbatut fara complexe

        Spiritul articolului de fata face chemare la astfel de discutii (pe care unii inca le considera “de porc”)

        Citez:
        “For those Roma who reached Rumania their long trek across Europe came to an abrupt end. When the Roma arrived here in the 14th century they were forced into slavery, becoming possessions of the state, monasteries or private citizens. Their owners were free to do as they wished with them, short of killing them. As slaves they were bought, sold or given away

        In Romania, the slavery of Romani was abolished at the same time as slavery in the USA.”

        Ce parere aveti despre asemenea anunturi facute in targurile romanesti:

        http://en.wikipedia.org/wiki/Slavery_in_Romania#/media/File:Sclavi_Tiganesti.jpg

        “Noul val” ar trebui sa discute astfel de teme, fara prejudecati, si fara falsa mandrie nationala mostenita din istoria comunistilor.

        • Basil spune:

          Sunt de acord ca discutia desre sclavie este binevenita.
          Dar trebuie facuta exact cum spuneti: “fara complexe” si cu intelegerea sistemului social, legal si modelului de gandire la vremea respectiva.

  4. Eva spune:

    Vintila Mihailescu nu este doar un profet al “noului val” dar si un mentor pentru marile transformari ale puterii simbolice.

    Profund si inaltator – sper ca acest text sa ajunga cel mai citit material de pe platforma contributors. Este un manifest veritabil pentru o revolutie subtila!

    Chapeau!

  5. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Regret, dar nu sînt de acord cu „am parcurs un drum uriaș, de care putem fi mîndri”.

    Straturile de pospăială civilizatoare tocmai ce săriră în aer cu ocazia problemei vaccinurilor (și dacă ar fi singura). Astăzi nu mai fugim prin păduri la sosirea medicilor, ci dăm la cap cu „profiturile big pharma” și cu autismul nu știu căror vecini. Adică ”educații” din București nu reușesc să distingă între particular și general. Sau, cum a scris Andrei Cornea chiar pe contributors:

    „De aceea, azi, milioane de oameni cu diplome universitare, cu masterate și chiar doctorate
    gândesc preștiințific sau neștiințific, dar cred în schimb despre ei că au competența de a discuta și critica știința în ansamblu, deoarece posedă câteva elemente de vocabular științific.”
    „Ca să „crezi în știință“, când nu ești tu însuți un om de știință și nici măcar nu înțelegi spiritul acesteia, ar trebui măcar să ai încredere în instituțiile sociopolitice care garantează și finanțează știința – statul și „sistemul“. Când însă ești tot mai ispitit să vezi în stat și în corporații un „mare Satan“, când devine cool să fii „antisistem“, anticorporatist, neo anarhist, e aproape obligatoriu să ajungi neîncrezător a priori în știință, iar la limită să vezi în întreaga știință mainstream o „conspirație“ urzită de forțele răului.”
    „Prin urmare, susțin că o confluență dintre tot mai răspânditul semidoctism cu diplomă, care ratează spiritul științific, și neîncrederea mereu mai mare din epoca noastră în instituțiile statului liberal generează recăderea periculoasă în superstiție și conspiraționism a unei părți deloc nesemnificative a populației, nu în ultimul rând, a celei zise „instruite“.”

    Parcă țăranii secolului XIX erau mai autentici în nedisimulata lor ignoranță.

  6. Clujean spune:

    Entuziasmul deconstructivist genereaza erori la fel de grave ca idealizarea tampa.1)Sa nu uitam ca medicii in cauza prezinta propria lor imagine despre taran, mai mult sau mai putin distorsionata de elanul lor “civilizator”. Generalizarile lor sunt suspecte, intre satele de mosneni sau razesi si satele de clacasi sau “bordeieni” sadovenieni existand, de exemplu, deosebiri notabile in privinta culturii spatiului locuit. 2) Absenta comparatiilor cu alte spatii culturale conduce la concluzii ridicole. Casele taranesti cu o singura incapere de locuit erau generale la sfarsitul secolului al XIX-LEA in toata Rusia, Ucraina, Ungaria, Slovacia si Cehia, iar in Germania de mijloc si Austria se intalneau in majoritatea satelor cu Realteilung , adica cu mostenire egalitara a pamantului, sau cu multi zileri.Pentru medicii in cauza ar fi fost interesanta si o vizita in Bretania, unde, pe la 1900, casele cu o incapere de locuit si o tinda din care se intra direct in cotetul de porci erau traditionale. Sau ar fi fost instructiv sa studieze fenomenul Schwabenkinder: in Austria civilizata si imperiala, din secolul al XVIII-lea pana la primul razboi mondial, caravane de mii de copii intre 7 si 14 ani se deplasau primavara din satele de munte spre sudul Germaniei de azi (Schwabenland), fara parinti, insotiti doar de cativa calugari, pentru a se prezenta acolo la targurile de slugi, asemanate de presa vremii cu targurile de sclavi (tragedii, copii inghetati, cazuti in prapastii u.s.w.). De ce? Pentru ca familiile nu-i puteau hrani . Also: mizeria rurala romaneasca trebuie cercetata in contextul mizeriei rurale europene, care n-a fost deloc mica, altfel ce faci e joc de glezne pentru fraieri. (Iar despre mizeria urbana engleza si franceza – vezi Marx si Zola, saracii!).

    • Mihai O. spune:

      f corecte observatii si nimerita pomenirea lui Marx si Zola. Dickens putea fi si el pomenit. Sper ca rolul lor nu este de a legitima regimul monarhic care cam scapa deconstructiei, chiar si celei a lui Boia.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Excelent. Perspectiva comparatistă europeană e complementară celei propuse de autor. Dar pentru asta e nevoie poate de proiecte la scară europeană dedicate subiectului.

      gânduri bune,

    • iudit gherghiteanu spune:

      nici locuintele secuilor nu au lasat urme, ei construiau tot case de lemn, biserici la fel, urmele istorice se gasesc in documente, morminte, oale si scule.

    • raluca spune:

      Un comentariu pentru care vă multumesc! Fac parte din generația născută in București, dar care a crescut până la 14 ani la tara. Mi-am prins străbunicii, care au trăit până la aproape 100 de ani,și i-am vazut cu ochii mei cum spălau, cum mâncau, cum trăiau. Străbunicul meu se spăla pâna la brâu înainte să se așeze la masă, după ce venea de la camp. Iar ștergarul țesut în casă era folosit o singură dată, literalmente o singură dată, înainte de a fi spălat, de mână, cu greu.

      La 98 de ani casa lor era luna, cearșeafurile apretate și oalele lucitoare. Nu din carti de istorie comunistă știu cât de curați erau, ci din copilaria mea trăita la țară. Ne spalau cu apa de ploaie de multe ori, in copaite mari, facute de bunul, dar ne spalau, zilnic! Iar domnul Vintilă Mihăilescu cu siguranță știe multe despre țăran, cu bune și rele, căci doar a fost Directorul Muzeului Țăranului Român și este unul dintre cei mai importanți antropologi români.

      De Paște se zugrăvea casa, se înnoia tot, se plivea grădina, se coseau haine noi, se primeneau, după cum se spune și în articol. Și asta nu pentru că în restul anului stăteau în mizerie. Desigur, avem nuanțe, avem zone, avem oameni între oameni, diferiți și aparte, dar nu erau ai mei o excepție în sat, din contră. Și atunci mă întreb, cu ce ne ajută să ne dăm cu noroi pe obraz, în încercarea – de altfel justificată – de a de-mitiza o istorie pe care încă nu o cunoaștem? Si apropo de arhitectura vernaculară, aici o altă discuție extrem de lungă, ce nu-și are rostul într-un comentariu, avem și aici etape diferite de dezvoltare, nu putem simplifica în așa hal și nici decontextualiza. Suntem totuși, antropoligic vorbind, parte din cultura păstorului, iară nu cea a vânătorului, specifică altor țări vestice. De unde și faptul că ne cam înecăm când ni se bagă pe gât alte modele, nu contează dacă sunt mai bune sau mai rele.

  7. Dan spune:

    Analogia “societate bolnava – pacient” este utila doar atâta vreme cât nu ajungem sa facem un transfer al presupozițiilor. In vreme ce moartea pacientului este catastrofica, moartea societății bolnave nu este deloc un lucru rău. Societatea bolnava nu este un individ, ea poate sa moara bine mersi si din cenușa iei va răsări una mai buna sa speram. Deci cred ca subtil, autorul face apologia moderaților care merg pe ideea ca da domne justiție dar nici chiar asa! Societatea bolnava trebuie sa moara, nu doar sa fie tratata asa nițel.

    • Dan Lungu spune:

      Bravo, Dan ! Din poza pari foarte tânar, e reconfortant sa vezi cum exista tineri destepti si civilizati ! Felicitari !

    • casandra spune:

      Desigur, cunoaștem multe cazuri de societăți bolnave care au murit. Arheologii le descoperă artefactele mereu. Uneori se pot chiar descifra textele lor vechi. Istoria are oroare de vid/gol. Când moare o societate, alta îi ia locul. De alt sînge, de altă limbă. Mai vitală și mai înțeleaptă.
      Dacă în jurul ”bolnavului” ar sta doar medicii, poate că ați avea dreptate. Dar priviți mai atent. Vedeții și cioclii? Vedeți și pe noii ”chiriași” care ar dori să ocupe locația? Nici ei nu sunt perfecți, mai tușesc, mai strănută. Dar se tratează, nu se eutanasiază.

      • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

        Există o diasporă sănătoase de milioane de oameni. Și există aici destui oameni care să țină situația sub control după ieșirea din scenă a celor care au probleme cu legea.

        Dar sunt sigur că nu apologia anti-justiției s-a dorit cu acest articol.

        gânduri bune,

      • Dan Lungu spune:

        Adica prea multa justitie risca sa omoare actuala societate bolnava, locul fiind luat de … straini, de lat sânge si limba. Adica DNA face loc .. rusilor, nemtilor, ungurilor. Mai aveti din astea !?

        • casandra spune:

          Nici prea multă, nici prea puțină justiție. Ci o justiție matură, convingătoare în fața rațiunii și eficace. O justiție atentă la Constituíe, proceduri, drepturi, libertăți. Și chiar o justiție care să respecte raison d’etat. Pentru că atunci refuzăm României dreptul la raison d’etat, implicit servim interesul altui/altor state. Din păcate, avem o justiție la vârsta adolescenței. Excesivă în elanurile sale. Dacă procedura spune că suspectul ”poate fi arestat”, magistrații fac o regulă din asta, mai ales acolo unde la mijoc se află și puterea constituțională a unui mandat politic.
          Confirmarea că ceva rău și periculos se întâmplă mi-a oferit-o discursul din ultima vreme al fostului președinte al României.De când a devenit un om obișnuit și vorbele sale nu mai pot să pună un risc deasupra acestei țări, Băsescu a început să spună liber și clar ce se petrece cu justiția.
          O societate rău condusă de unii dinlăuntrul său poate funcționa foarte prost, dar se poate și trata și insănătoși. Însă o societate căreia i se ia conducerea de un vânt de dincolo de ea, înainte de a fi capabilă să secrete o alta, încetează de a mai funcționa în scopurile sale. Energiile ei se subordonează altor scopuri, exterioare.

          • Dan Lungu spune:

            “o justiție care să respecte raison d’etat. Pentru că atunci refuzăm României dreptul la raison d’etat, implicit servim interesul altui/altor state…..o societate căreia i se ia conducerea de un vânt de dincolo de ea, înainte de a fi capabilă să secrete o alta, încetează de a mai funcționa în scopurile sale”

            elogiul ticalosiei
            dezgustator

            justificare perpetuarii dominatiei Securitatii si activului PCR în numele ratiunii de stat si continuitatii statale ….si înca la 25 de ani dupa, acum când la conducere sunt copii si nepotii lor, mai rapaci, mai lipsiti de scrupule

            ti se-ntoarce stomacul pe dos

            • casandra spune:

              Luaţi un emetiral şi citiţi. Citiţi multă, multă istorie. Şi geopolitică. Veţi înţelege, într-un sfârşit, că drumul spre Iad este pavat cu bune intenţii.

  8. Ion spune:

    N-am înțeles foarte clar dar cred că reorientarea „noului val” către social și realitate nu este totuși lipsită de orice idee. Măcar ideea de real și de social, și mai ales faptul că sunt înțelese ca atare, tocmai în ciuda „politicului”, „elitelor” și „culturalului”, sunt totuși conducătoare pentru istoricii gen Ghițulescu, Boia, Bărbulescu. Cred că trebuie distins cu grijă între întrebările „ce anume îi mișcă pe oameni în istorie?” și „ce anume cred istoricii că este determinant în istorie?”. Prima întrebare ține de filosofia istoriei, a doua ține de metodologia istoriografiei.

  9. Ela spune:

    Ca si alte valuri pe care a plutit, cu care s-a confruntat sau care au inundat, imaginatia populara, si acestui “nou val” de interpretare a aceleiasi proprii istorii, i se vor constata efectele in…viitor! Paradoxul existentei face ca, cu cat inaintam in timp, cu atat stim mai multe despre trecut, infinit mai mult decat cei care au trait, efectiv, la vremea respectiva…
    Bun, si ce facem cu acest avantaj considerabil pe care-l avem fata de generatiile precedente?
    Mai precis, cum s-au gandit istoricii romani sa contribuie la modificarea mentalitatii colective, suferinde, care reprezinta astazi sursa tuturor neajunsurilor?
    Este, evident, important sa se cunoasca trecutul din cat mai multe puncte de vedere posibil, mi se pare insa esential “ce facem?” cu aceste informatii pretioase, cum le transmitem, dar si cum le digeram? Intreb asta, pentru ca-mi imaginez ca scopul acestei analize inedite este altul decat alimentarea cu noi subiecte de discutii, intre initiati?
    Va ajunge in manualele scolare, aceasta istorie a Ro, reinterpretata?
    Se vor initia conferinte*, urmate de dezbateri libere, pe langa universitati si licee?
    *Românii trebuie sa faca pace cu istoria, sa o integreze, sa o accepte, ca sa se vindece de lipsa de consideratie pe care o resimt, sistematic, cand se refera la tara, stramosii si valorile nationale…
    Un tanar caruia-i este rusine cu familia sa (saraca, violenta, alcoolizata…) va irosi timp si energie ca sa “mascheze” realitatea, pentru ca, in 999 cazuri din 1000 sa fie “descoperit”! Chiar si atunci, numerosi sunt cei care-si vor spori inventivitatea pentru a se justifica (?) de ceea ce considera drept o pedeapsa neindreptatita : familia in care s-au nascut! Inutil de precizat ca nimanui nu-i convine sa aiba un astfel de complexat in preajma…
    Cunoasterea istoriei este indispensabila pentru prepararea viitorului, si asta se realizeaza, mereu, numai in prezent!
    Cei care au patruns meandrele istoriei poporului nostru si care, cunoscand originele problemelor existentiale, le pot determina solutiile, mai bine decat majoritatea diletanta, au o veritabila responsabilitate in reabilitarea identitatii noastre nationale!
    Daca-mi pot permite o sugestie, cunoscand sau ignorand de unde li se trag ponoasele, romanii trebuie sa fie invatati :
    1. Sa accepte ceea ce nu se poate schimba ( fara resemnare, doar cu inteligenta!)
    2. Sa schimbe ceea ce ii impiedica sa evolueze
    3. Sa faca diferenta dintre cele doua categorii precedente !!!
    (Marcus Aurelius)

  10. nimrod spune:

    “Apoi, obsesivul Sănătate să dea Dumnezeu! cu care ne salutăm și astăzi”
    Uluitor, m-am luminat! Fiind şi conjuctura favorabilă o să mă trec urgent pe Gruss Gott! N-am găsit nimic condamnabil în utilizarea lui seculară (drept e că nici n-am căutat..) deci n-ar avea de ce să-mi mai fie ruşine…

  11. Guest spune:

    Foarte frumos articolul, dar mai usor cu nominalizarea personajelor paradigmatice. Unul dintre personaje o fi un mare istoric al perioadei actuale (mai ales ca are o multitudine de preocupari si pe zone pe care nu este la fel de bine calificat) , dar ca sa obtina si respectul studentilor mai trebuie inca sa le si sustina interesele, si nu -din contra- sa sustina majorarea taxelor doctorale, prelungirea doar cu taxa etc. Un mare istoric este atent si la acest aspect, sa ii ajute pe cei ce vin din urma, nu sa puna bete in roate, sa ia exemplul spiritului colegialitatii fata de doctoranzii-tineri profesionisti in devenire pe care il regasim in universitatile de afara :)

  12. Vlad spune:

    Trecutul intr-adevar ne poate face sa intelegem multe despre prezent. Dar e bine sa ne gandim ca lipsa cronica de lideri ridicati din randul poporului si ocupatia sub care am stat a conturat natura duplicitara si inconsecventa romanului pe care o stim atat de bine. Exista si rezultate benefice ale ocupatiei, cred ca suntem un popor extrem de tolerant si deschis spre alte natii, dovada sta si faptul ca romanii se integreaza relativ fara probleme in alte tari. Intr-un fel ne asemanam cu America prin prisma influentelor etnice si culturale la care am fost supusi, desigur pe o perioada mult mai indelungata decat ei. Cred ca intr-un fel Romania s-a educat, prin rezistenta, in spiritul celei mai vechi democratii de pe glob.

    • dusu spune:

      ” suntem un popor extrem de tolerant si deschis spre alte natii, dovada sta si faptul ca romanii se integreaza relativ fara probleme in alte tari.”
      daca asta intelegeti dvs prin toleranta, atunci da ! ruminii e toleranti
      si comparatia cu USA o vad foarte potrivita

      • George Gafencu spune:

        Domnule Dusu,

        Scuzați-mi expresia franțuzească, însă românii numai toleranți nu sunt.

        Nu confundați toleranța cu ospitalitatea.

        Cât de intolerant e românul se vede de la poștă când trebuie să se integreze într-o societate multiculturală cum e cea americană. Atunci se vede foarte bine rasismul, xenofobia și alte perle de felul ăsta.

        Era unul care mă credeam foarte tolerant în România. Câțiva ani de trai de partea asta a oceanului au dovedit de fapt că nu sunt așa de tolerant pe cât mă cred…

        • dusu spune:

          se pare ca bashcalia mea o inteleg doar io
          ca sa fiu mai colturos; domnule gafencu, io recunosc un regatean dupa primele propozitii cu subiect romin,rominesc.spun regatean ptr ca sufletul rominului de acolo se trage.bine azi si in Ardeal sint, urmasii minerilor lui maniu, din Apuseni,mai usor de recunoscut:origini sanatoase,mintea odihnita in linistea satului,propulsat de oportunitatea de a fi rumin in pozitia de conferentiari,ofiteri,ministri.acestia sint corespondentii regatenilor intru formarea poporului in Ardeal. astia pina in 1920 coborau in oras(oras,nu ctitorie !)doar sa si vinda brinza; n au apucat sa se ardelenizeze

    • Ciobanul Bucur spune:

      In textul tau, eu as inlocui “tolerant” cu “oportunist”.
      Suntem un popor de oportunisti! (Au spus-o multi altii inaintea mea).

  13. Martin S Martin Martin spune:

    Scuze! Nu am observat semnul 0/00.

  14. Ion spune:

    Un singur amanunt : in Romania nu a existat comunism. A fost doar un lagar de munca sovietic. In rest istoria a fost trunchiata si nu inbogatita. A fost prezentata in asa fel incit tradatori ca Boia sa om poata folosi impotriva Romaniei.

  15. Orca spune:

    Si Florin Curta ar merita mentionat.

  16. George Gafencu spune:

    Extrem de interesant articolul și provoacă mintea.

    Istoria românească vine după o lungă perioade de declin și încearcă să își găsească locul.

    Într-adevăr foarte puțini istorici mari am avut de la Iorga încoace. Regimul comunist a ucis tot spiritul istoric și a încercat să creeze o istorie a României după chipul și asemănarea sa.

    Mai înainte de asta, dictaturile lui Carol al II-a, a legionarilor și după aceea dictatura antonesciană nu au făcut lucrurile mai bine. Nicolae Iorga a fost ciuruit de legionari.

    Ceea ce m-aș aștepta eu de la istoricii români din ziua de azi este să aducă o lumină reală asupra cum a fost în realitate poporul român în trecut. Corupția și declinul din ziua de azi a societății românești nu au apărut din senin. Este prezent de sute de ani și trebuie înțeles în totalitatea lui.

    Mai e interesant de știut cum au trăit de fapt strămoșii noștri. Ce mâncau, care erau preferințele lor sexuale, cum se îmbrăcau sau comportau în societate. Care era opinia lor asupra iobăgiei românilor și robiei țiganilor. Care era conduita în privat a boierilor autohtoni, cum se făceau intrigile la curtea domnească sau cum se făcea politica externă. Ce mecanisme erau pentru corupția boierească și multe altele…

    Și la final, imaginea care trebuie să fie cea reală pentru poporul român. Nu e nici căzut cu hârzobul din cer, nu e nici grădina Maicii Domnului, nici buricul pământului și nici cu teoria că tracii erau cea mai avansată civilizație a antichității fiind precursorii civilizațiilor din orient sau cea romană.

    Asta e realitatea. România a fost un popor mic, împilat și exploatat de-a lungul istoriei, cu multe angoase și complexe naționale, destul de înapoiat și încercând cu greu să țină pasul vremurilor. Numai prin evaluarea realității pot apărea germenii schimbării, oricât de dureroasă este acceptarea unei realități.

    Exemple de popoare care s-au ridicat din cenușă au mai fost: Germania și Japonia de după al doilea război mondial.

    • Vlad spune:

      Lucrurile nu erau foarte diferite … de fapt istoria omenirii e ciclica. Doar iluzia trecerii timpului si cea a progresului ne da senzatia ca lucrurile ar fi diferite acum fata de cum erau acum sute sau chiar mii de ani in urma.

      Oamenii au fost aceiasi in tot timpul …

      Oamenii, pe vremuri erau mult mai simpli … poate si din cauza ca nu se facea asa multa scoala … Increderea era la mare pret … Cantemir ne povesteste in Descrierea Moldovei ca viclenia se pedepsea cu moartea. Erau legi nescrise … lucruri stiute de toti …

      Daca poporul n-a avut conducatori, iar cei pe care i-a avut au stat putin … nici de popor nu prea s-a ales mare lucru.

      • George Gafencu spune:

        Domnule Vlad,

        Permiteți-mi să nu fiu de acord cu aserțiunea Dv. O să dau un exemplu mai jos.

        Studiile care s-au făcut asupra evoluției instituției căsătoriei de-a lungul timpului au arătat că în antichitate până în evul mediu chiar și în Europa căsătoriile aveau altă motivație și componență decât sunt astăzi.

        În cele mai mult cazuri căsătoriile erau aranjate din motive pecuniare și un partener (bărbatul) era dominant. Copiii era doar mijlocul prin care avuția în clasele bogate era transmisă mai departe. Iar în cazul săracilor, nu era nici un fel de ezitare în a-și vinde copiii altora în sclavie mai mult sau mai puțin permanentă. Bărbații se căsătoreau numai după o anumită vârstă (30-40 de ani), când aveau mijloacele necesare să o facă și de obicei se căsătoreau cu fete la vârsta pubertății. Cam ce fel de căsătorii erau astea?

        Căsătoria așa cum o știm noi a început să apără doar în secolul trecut…

        • Vlad spune:

          Domnule Gafencu,

          Cred ca n-ati inteles ce am spus. Pe fond omul a ramas neschimbat. Evolutia constiintei, artistica, stiintifica a atins un numar restrans de oameni. Acei oameni ai timpurilor lor.Restul au ramas in aceeasi bezna existentiala. Bezna ca si lumina sunt aceleasi indiferent de epoca.

          Legat de casatorie .. nu vad legatura … e o institutie menita sa protejeze copilul. Dar e o protectie perversa … Nu e lipsita de interes. Corpul social ca entitate abstracta vrea datele personale si banii de taxe. Care bani si date sunt folosite de o patura prviliegiata … lucru care arata ca lucrurile nu s-au schimbat prea mult din Evul Mediu nici aici. Patura privilegiata doreste sa-si pastreze aceasta pozitie si pentru asta e nevoie de masa de manevra. Pentru asta e nevoie de societate nu din lumina constiintei ci din bezna inconstientei. Lucrurile migreaza acum intr-o alta directie pentru a mentine acest decalaj. Firmele si codurile etice sunt mijloacele de organizare care sa substituie forma de organizare sociala si regulile ei de functionare.

          Ce vreau sa spun este ca inconstienta si egoismul continua sa guverneze relatiile dintre oameni si nu dorinta de a-i proteja. Vedem ce masuri se iau pentru a-i exploata pe oameni: taxarea agriculturii de subzistenta, taxarea bacsisurilor, taxarea apei, precum si cele de control care se prefigureaza prin invadarea vietii private.

          Nu recunosc aceasta patura care vrea sa-i exploateze pe oameni si care vor sa foloseasca societatea in beneficiu personal si nu pentru bunastarea oamenilor.

  17. Dan 07 spune:

    Lipsa unui formalism in genul asta de texte e o insulta pentru cei ce gandesc stiintific;
    (i) fenomen -descriere, nuantare, (ii) cauze, (iii) predictii pentru viitor, (iv) inchderea emotionala – in sec 21 nu mai lasi texte in suspans ci incerci sa sugerezi o inchidere rationala.
    Cumm99% dintre roamani nu gandesc stiintific nu ma mir de nivelul extrem de slab al oamenilor “educati”/.

  18. Ioana spune:

    Mă întreb daca există ceva scris pe tema mutării țăranului la bloc. E o temă fabuloasă cu consecințe foarte vaste. De fapt toată societatea românească de azi e influențată de această mutare.

    • dusu spune:

      si toti e proprietari ! interesant nu ?
      tara din Europa cu cei mai multi proprietari si mai zic ca s saraci !
      dar ce nu face omu “ptr linistea noastra” !? ha ha

  19. Prof. Vintila Mihailescu pare sa vada cu optimism un fir “rosu” al dezbaterii, despre cine am fost, suntem, pe agenda publica. Din comentarii se vede ca nu a convins pe toata lumea, dar lucrari tiparite in ultimii doi ani, “dezbraca” din ce in ce mai mult trecutul, ori pentru a ne arata de ce este Romania altfel ori de ce suntem intr-o alta etapa a dezvoltarii sociale. Chiar daca nu vom avea unanimitate asupra cauzelor, poate este mai bine sa vedem ce facem ca sa folosim pozitiv faptul ca nu ne-am distrus de tot ceea ce ne inconjoara.

  20. Chiar eu spune:

    Deci taranii de la noi pastreaza veceul in curte pentru ca sunt primitivi nu pentru ca in mare majoritate a satelor nu exista apa curenta si canalizare? Asa le place lor sa aiba veceu in curte si sa se spele la lighean! Incredibil!

    • George Gafencu spune:

      Chiar am citit niște statistici prin care sunt mai multe locuințe în România care sunt branșate la Internet decât locuințe care sunt branșate la canalizare.

      Chiar documentarul respectiv (cred că era pe Hotnews) arăta că sunt foarte multe locuri în România în care țăranii refuză să se branșeze la apa și canalizarea care le trece prin fața curții.

      Motivele sunt lipsa banilor necesari branșării (câteva sute de lei de gospodărie), dar mai ales lipsa de dorință de a plăti taxele de câțiva lei pe lună pentru canalizare. E mai ușor de plătit 18 lei pe lună internetul, însă nu 3 lei pentru canalizare nu sunt bani pentru ei.

      Cred că vine și din nivelul de educație…

  21. Basil spune:

    Cu fraza asta: “În sfîrșit, vom putea accepta rațional și că, pentru mulți țărani, mutatul la bloc în timpul comunismului a fost o emancipare, o ieșire din mizerie și boală, nu doar o siluire de destin. ” nu pot fi de acord.

    Cred ca mai degraba comunistii au schimbat mizeria de la sat cu mizeria de la oras, nu a fost o iesire din mizerie autentica. (In plus mizeria trebuie definita mai specific.)

    Este vorba despre cartiere intregi de blocuri insalubre, gandaci, gunoi, mirosuri pestilentiale de la ghena de gunoi sau de la canalizare, vecini incapabili sa realizeze minima mentenanta a spatiului comun al blocului, lucruri care persista si la 25 de ani dupa caderea comunismului, ca sa nu mai zic de cele care erau dar s-au mai estompat: termoficarea precara, curentul electric cu ratia… Apoi mai este poluarea mediului natural: toate dejectiile generate de noile orase comuniste se revarsau direct in rauri intrucat infrastructura de epurare a apelor uzate era inexistenta (si este in mare masura si in zilele noastre).
    Iar in afara de mizeria asta fizica, stramutarea la bloc a mai adus mizeria morala a supravegherii vietii personale.

    • Liviu Petre spune:

      Ce vorbesti, dom’le? Adica locuitul la bloc, cu parchet de stejar pe jos, cu apa calda si incalziare la calorifer, gaze la bucatarie a fots tot aia cu casa fara lumina, cu pamant pe jos, si alte alea? Rau trebuie sa mai fii, sa refuzi evidenta…

      • Basil spune:

        stejar pe jos, apa calda si incalzire la calorifer… poate chiar si 1 kg de caviar pe an… nu contest, asa o fi fost pentru unii.
        dar eu am alte amintiri din vremea comunismului.
        si nu numai, chiar si de acum cateva luni cand mi-am cautat chirie si a trebuit sa vizitez niste blocuri din cartierul Militari.

        • Bono spune:

          Mutatul la bloc n-a avut loc acum cateva luni, iar atunci cand s-a produs masiv, era cum spune Liviu Petre. Am prins un moment din acea perioada iar ai mei erau muncitori, fara pile si alte “inlesniri”. Pacat ca nu se spune tot adevarul, fara partinire.

          • Basil spune:

            Daca ati trait direct vremurile alea, nu contest ca asa o fi fost.
            Eu sunt mai tanar, am prins numai ultimii ani ai comunismului, cei cu paine pe cartela, apartamente cu linoleum pe jos (nu cu parchet de stejar), cu teme facute la lampa cu gaz (din lipsa de curent electric) si dormit in trening si fes pe cap iarna.

            Dar cert este ca acum toate cartierele acelea sunt un pericol.
            Valoarea lor de piata este nula (nicio banca nu mai accepta ipoteca pe apartamente mai vechi de 30 de ani) ceea ce inseamna ca in 15-20 de ani vor deveni niste ghetouri in adevaratul sens al cuvantului deoarece generatiile tinere vor fugi de ele.

            Ceea ce duce la concluzica ca stramutarea fortata a taranilor la bloc nu a insemnat scoatere din mizerie sustenabila ci doar o solutie temporara (pseudosolutie) (desi eu tot nu sunt convins nici de asta).

            • trumpeter spune:

              Cam asa a fost -regimul comunist a ajutat multi fii de tarani sa depaseasca handicapul de a se fi nascut la sat si sa devina doctori, ingineri, etc – asta nu din grija fata de om, ci din motivele sale egoiste.

              Ca orice progres fortat, cu folosirea intensiva a ciomagului, industrializarea comunista a generat multe drame, si s-a dovedit pana la urma un esec. Ceea ce a urmat a fost o incercare stangace de a se reveni la starea dinainte de 1948, adica un capitalism salbatic si multe forme fara fond.

              Nu poporul a fost si este de vina, ci conducatorii, indiferent de culoarea politica.

              Antiteza cu democratiile occidentale practicata de “noul val” ignora cauzele profunde ale inapoierii precum si progresele imense realizate in putinii ani de pace, stabilitate politica si economica, si conducere eficienta.

              Pentru un inceput de clarificare in problema spatiului locativ de la tara in secolele trecute se poate vizita Muzeul Satului.

      • iosiP spune:

        +1

        Parintii mei si-au luat apartement intr-un bloc nou P+3, din caramida si cu parchet din (da!) stejar in 1967. Apartamentul a venit “la pachet” cu boxa si garaj, desi pe vremea aceea nu aveam masina. Rate la stat pentru 20 de ani, dar si le-au permis din doua salarii de inginer.

        Ceea ce s-a intamplat de prin ’75 incolo e alta poveste!

  22. trumpeter spune:

    Marea problema cu “noul val” este ca sub pretextul demitizarii, arunca la gunoi notiuni ca patroitismul, nationalismul, etc., promotorii acestui curent devenind in cel mai bun caz “idioti utili” pentru unii si altii.

    Dl. Boia scria de curand in “Primul război mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări” ca Unirea a fost facuta de un grup minoritar de intelectuali romani, in timp ce marea masa a romanilor din Ardeal “nici nu se gândeau la unire”.

    Pe dl. Boia il contrazic in primul rand fotografiile evenimentului de la Alba-Iulia, dar reputatul istoric se pare ca nu da doi bani pe ele. Poate ca le considera trucate.

    In curand va fi necesara o demitizare a demitizarii.

    • dusu spune:

      asa ca i greu de acceptat ? si fotografiili e reale
      ei, da azi taranii aia au ocupat orasele(inca odata ! orase nu ctitorii) si au pus in ele primare de al lor.cei care traiau aici au fost fie vinduti, fie demolati si azi celor ramasi l i se striga se plece acasa ! ha ha

    • nnm spune:

      Domnul Boia are dreptate in principiu. “Greseala” pe care o face, intentionat sau nu, e ca nu pune aceste lucruri in contextul istoric. Italia a fost unificata prin referendum? Cat de omogen e poporul italian, cu dialectele lor atat de diferite incat aproape ca nu se inteleg intre ei? Oare cat s-au luptat intre ele republicile italiene pana in urma cu doua sute de ani, ajungand pana la aliante cu turcii sau francezii impotriva oraseor vecine? Dar Franta cat de omogena e, cate dialecte au? N-a avut oare si ea o alianta contra naturii cu otomanii? Sa mai vorbim si de Spania?
      Toate natiunile au fost unite fie prin forta, fie prin idei. NU exista alte variante. Romanii n-au fost niciodata o natiune razboinica, asa ca au gasit alte modalitati de supravietuire si de a se impune. Daca stai sa cercetezi descoperi ca nimic din ce au facut romanii, bun sau rau, nu e altfel decat au facut altii decat pana la un punct.
      Romanii de astazi se impart in doua, cei care cred ca suntem buricul pamantului, si cei care cred ca suntem ultimii oameni. Insa de fapt ambele atitudini sunt doua fete ale aceleiasi monede, necunoasterea. Primii sunt inculti, ceilalti semidocti care vor sa se distanteze cat mai mult de primii.

  23. non-stop spune:

    A se citi intai articolul lui Mihailescu si commentul lui Mircea Paul Vasiliu; dupa, aproape toate comentariile capata (un) sens! :) )

  24. gheorghe silvestrovici spune:

    Un articol de exceptie care puncteaza neputinta, ignoranta, mizeria, coruptia, justitia – nevoia de adevar si de a se face dreptate, neincrederea in institutiile statului si nevoia de a fi mai multumiti, mai ingaduitori cu noi insine tinand seama de conditiile istorice de la care am plecat acum 100 de ani. Dar…
    Din moment ce statul imi ia acum in 2015 jumatate din venitul muncii pe care o prestez, prin impozitele pe care le platesc, care includ si TVA de 24%, nu pot fi nici multumit, nici ingaduitor, nici cu mine, nici cu ceilalti, nici cu statul condus in halul care a fost condus in ultimii 25 de ani. Dupa cum in locul unei justitii vindicative, vanatoare de corupti de dragul vanatorii, este optim principiul legii egale pentru toti, cu reglementari precise pentru evitarea abuzurilor.
    Sa intelegem bine ce s-a intamplat : miracolul de la 16 noiembrie 2014 s-a produs din cauza marasmului moral in care se balacarea societatea romaneasca si institutiile statului conduse la toate nivelurile de o clasa politica corupta. An de an s-au acumulat nedreptati si hotii in fiecare comunitate, pe care le stiam toti, eram indignati, dar nu actionam solidar, eram ca paralizati. In 2014 s-a produs declicul: disperarea tinerilor in cautarea unui loc de munca, s-a cumulat cu indignarea produsa de umilintele de la cozile pentru votare la care au fost supusi cei din diaspora.
    Ceea ce s-a intamplat in 16 noiembrie nu a fost nici intamplare, nici miracol, SCHIMBAREA clasei politice corupte, ceruta la vot era tocmai nevoia de curatenie morala a intregii vieti sociale, nevoie care mocnea de mai multi ani in sufletele tuturor.
    Politicienii oportuniști, profitori și corupți în bună parte își votează legi acoperitoare. O sumedenie de politicieni au fost condamnati penal.Mult mai multi politicieni din ministere, consilii judetene si locale sunt in anchete de cercetare penala.
    40% din populatie traieste in conditii de risc de saracie.
    40 % din gospodării nu au apă curentă. 40% din locuințe au toaleta în fundul curții.
    Patru milioane de români lucrează sau caută de lucru de izbeliste în afara țării
    Minciuna, înșelatoria și manipulările sociale fac casă bună cu hoția, corupția.
    Cum promoveaza institutiile mari ale statului Școala, Parlamentul, Guvernul valorile morale? Responsabilitatea, cinstea, respectarea legilor, meritocratia nu pot fi educate și promovate într-o societate bolnavă in care pestele de la cap se impute.
    Politicienii acestui stat nu ma reprezinta, nu ma respecta, nu apara valorile morale in care cred: altruismul, constiinciozitatea, onestitatea, respectul, devotamentul.
    NOI ii platim si NOI le dam puterea si EI isi bat joc de noi cu aroganta si nerusinare, incalcand legi peste legi.10 DECEMBRIE 2013 MARȚEA NEAGRĂ A DEMOCRATIEI ROMÂNEȘTI.
    25 de ani de politică disprețuitoare ajung pentru a învăța simțul cetățenesc si pentru a reforma clasa politica din temelii?O mare parte a populației este disperată și scârbită de marasmul moral, economic, social, politic.Oameni mulți abrutizați de sărăcie, aflați la limita supraviețuirii, sunt înșelați prin manipulări abjecte.
    Conducerile judetelor, oraselor si comunelor sunt organizate pe CLANURI DE INTERESE SI DE CORUPTIE.
    Ce virtuti morale au respectat si aparat politicienii? Cum au asigurat dezvoltarea valorilor morale pentru fiecare cetatean ?
    Acestia sunt politicienii care ne conduc? Cei care încalcă legile și apoi fug cat pot de justitie? Cei care fac legi pentru POHTA ce-au pohtit si de sase luni pozeaza in victime ale Justitiei, in timp ce au furat ca la drumul mare ?
    As fi dorit sa respect si sa fiu mandru de politicienii care ne conduc. Din pacate simt doar rusine, lehamite si revolta!
    Clasa politică trebuie reformata prin orice MIJLOACE PAȘNICE. Nu poți fi liber în mod real fără să-ți dorești adevărul și dreptatea, fara sa-ti conduci viata dupa valori morale, pe care sa le respecti si sa le aperi. MAI ÎNTÂI ESTE NECESARĂ SCHIMBAREA FIECĂRUIA DIN NOI. APOI PUTEM SCHIMBA ȘI REFORMA CLASA POLITICĂ.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vintila Mihailescu


Vintila Mihailescu

Vintila Mihailescu este profesor universitar doctor, director al Departamentului de Sociologie din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative (SNSPA). A fost visi... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)