Acum doua decenii doctrina leninista, baza dictaturilor comuniste, primea o lovitura mortala. Organizat de acolitii secretarului general la PCUS, Mihail Gorbaciov, puciul avortat lamentabil din august 1991 a probat esecul institutional, social si moral al sovietismului. Gorbaciov se facuse vinovat, in ochii lor, de tradarea principiilor comuniste, de abandonarea dogmei sacrosancte a „rolului conducator al partidului”. Dar bolsevismul era el insusi o versiune a marxismului si inca una hegemonica. Sigur, a existat marxism occicdental, dar el a ramas mai degraba in exercitiu abstract si speculativ. In locul libertatii promise de fondatorul materialismului istoric, s-a nascut, cat sepoate de concret, universul concentrationar. „Omul Nou” s-a dovedit o himera funesta, un proiect menit sa distruga omul interior. Prometeu dezlantuit, titanul rebel celebrat de Shelley, unul dintre poetii favoriti ai lui Karl Marx, s-a metamorfozat in Gregor Samsa, simbolul dezumanizarii, al degradarii la conditia de insecta. In locul unei asociatii libere a producatorilor, s-a constituit ceea ce elevii lui Lukacs, Agnes Heller, Ferenc Feher si Gyorgy Markus, au numit dictatura asupra nevoilor umane. Si totusi evidentele atat de limpezi ale naufragiului utopiei marxiste par sa fie ignorate de unii care se obstineaza sa caute raspunsuri acolo unde ele stralucesc prin absenta.
Sunt resusicitati marxisti desueti ai altor timpuri, prolifereaza aproximatii mai mult decat indoielnice, se invoca presupusi marxisti pentru a legitima un demers teoretic care a capotat indubitabil in plan economic si social. Ni se spune, de pilda, ca filosoful britanic John Gray ar fi marxist.Oricine a citit cartile lui Gray stie ca este un ganditor liberal critic. Intr-un numar recent din revista „The New Republic” Gray supune unei critici devastatoare iluziile marxizante ale teoreticianului literar Terry Eagleton si ale istoricullui Eric Hobsbawm ( „The Return of an Illusion”, TNR, 14 iulie 2011, pp. 26-30). Cu toate acestea, iata, se sugereaza ca programul marxist ar avea sanse sa renasca, ba chiar ca ar fi un panaceu in conditiile crizei. Se cauta din nou miticul proletariat, o intoarcere la situatia surprinsa de sociologul Alvin Gouldner cand scria pe tema „shopping for the revolutionary subject”. Se fantasmeaza febril si se dispretuiesc experientele revelatoare si tragic-instructive ale unui trecut nu prea indepartat.
Nu stiu daca dl Vasile Ernu a citit cartea istoricilor Aleksandr Nekritch si Mihail Heller, „Utopia in Power”. In caz ca da, ma intreb ce concluzii va fi tras din aceasta analiza detaliata a catastrofei sovietice. Ceea ce Robert C. Tucker a numit transformismul bolsevic a costat imens, a rezultat in anihilarea a milioane de vieti umane si in irosirea aberanta a milioane de destine. Preceptele economice marxiste, cultul ecomomiei de comanda, al industrializarii cu orice pret, demonizarea proprietatii private, au fost uitate pana si in China lui Deng si a urmasilor sai. Ceea ce Marx mai poate spune azi tine eventual de antropologia filosofica (poblematica alienarii, a reificarii), de sociologia politica (analiza dominatiei, a birocratiei si a statului), de istoria spiritului revolutionar, de avatarele metodei dialectice, nu de economie.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/comunismul-salveaza-economia-941459.html
Public mai jos raspunsul meu la intrebarea propusa de Cristian Robu-Corcan si Liviu G. Stan, aparut in cadrul rubricii lunare „Pornind de la Kolakowski” din revista „Obiectiv Cultural”.
http://cultural.obiectivbr.ro/opinii/52075-pornind-de-la-kolakowski.html
Socialismul, ca realitate istorică, ni se înfăţişează ca fiind despotic şi nu acelaşi cu cel preconizat de Marx. Kolakowski priveşte acest lucru dintr-o dublă perspectivă: doctrina nu este întru totul inocentă, dar e şi absurd să afirmi că formele despotice de socialism sunt o urmare directă a ei. Tot Kolakowski admite că, dacă poate exista o tehnică de înfăptuire a unităţii sociale, atunci aceasta este despotismul. Însă unitatea perfectă nu poate avea decât forma abolirii instituţiilor de mediere socială şi a supremaţiei legii. Cum conceptul de libertate negativă presupune o societate cu conflicte, deci o societate împărţită în clase, iar societatea împărţită în clase o societate bazată pe proprietate privată, atunci, pentru Kolakowski, concluzia este una clară: prin actul de violenţă cu care se aboleşte proprietatea privată se pune capăt şi libertăţii negative sau libertăţii pur şi simplu.
Pe marginea celor de mai sus, vă rugăm să ne comentaţi fraza de final a lui Leszek Kolakowski din „Principalele curente ale marxismului”, vol. I – Fondatorii: „Şi astfel Prometeu s-a trezit din visul lui de putere ca Gregor Samsa din Metamorfoza lui Kafka”.
VT: Ceea ce surprinde Kolakowski este tocmai hybrisul aflat in inima demersului marxist, acea convingere febrilă că radicalismul filosofic şi politic pot oferi soluţii imediate, aici şi acum, marilor frământări ale condiţiei umane dintotdeauna. Marx îl considera pe Prometeu eroul său favorit, iar numeroşi marxişti (inclusiv filosoful clujean Gall Erno, în anii ’70, într-o carte intitulată Idealul prometeic) s-au identificat nu numai cu gestul marii răzvrătiri prometeice, ci şi cu ideea însăşi a dreptului umanităţii de a se sustrage sacrului şi de a aboli divinitatea. Alţi urmaşi ai lui Marx, în primul rând Adorno şi Horkheimer în Dialectica iluminismului, dar şi Marcuse în Eros şi civilizaţie, vor lumina aceasta tensiune, capcana creată de cultivarea frenetică a mitului progresului, pandant de fapt al logicii randamentului (istoric, economic, politic), a unei viziuni din care dispare ireductibilitatea drepturilor umane şi în primul rând a dreptului la a nu fi dependent de altcineva (individ ori instituţie). Horkheimer vorbea, pe bună dreptate, despre triumful Raţiunii instrumentale şi distrugerea Raţiunii critice (doar că el se centra pe un capitalism detestat în loc de a examina totalitarismul de tip sovietic, nu doar nazist).
Unitatea socială proclamată de Marx era evident altceva decât omogenizarea forţată şi uniformizantă a muşuroiului de furnici şigaliovist. Când a citit Catehismul revoluţionarului de Neceaiev, Marx s-a scuturat înfiorat de indignare, s-a revoltat în chip real, nu a simulat. Dar, dincolo de această delimitare tranşantă, rămâne faptul că în marxism este codificată oroarea în raport cu proprietatea privată în numele egalitarismului socialist şi al unei obsesii a rupturii continuum-ului istoric. Marx vede „saltul din imperiul necesităţii în acela al libertăţii” drept o cenzură apocaliptică în succesiunea ontologica a faptelor şi trăirilor umane. Este ceea ce preconizează astăzi un Alain Badiou când exaltă ceea ce el numeşte „evenimentul”.
Prometeu i-a sfidat pe zei, dar nu a putut sa înlocuiască ordinea veche cu una mai bună. Lumea fără zei este una care şi-a pierdut centrul, nu pentru că zeii ar fi întruparea perfecţiunii, ci pentru că în absenţa lor dispare însăşi şansa salvării noastre. Transformat în insectă, Gregor Samsa nu are cum să se salveze. A devenit parte a unui alt regn, ascultă de alte chemări şi instincte. Pentru Homo Sovieticus, însăşi amintirea anilor pre-revoluţionari, a efervescenţei intelectuale a Rusiei, era de negândit. În universul apăsător al comunismului real, falsa unitate celebrată ideologic şi impusă în chip terorist-poliţienesc anihilează posiibilitatea de a şti cum să spui nu. Este de fapt extincţia negativităţii, evaporarea a ceea ce Hegel numea conştiinţa nefericită, deci o pozitivitate încremenită, amorţită, amorfă, mută.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Circula în 91, în timpul „puciului”, un banc de la radio Erevan . Citez :
„ Întrebare : – E adevărat că lovitura de stat a fost efectuată de reformiști, pentru a accelera reformele în URSS sau de către vechea gardă, contra reformelor ?
Răspuns : – Da.”
In anul 2000 plecam la studii in Europa Occidentala. Aveam sa descoper foarte repede ca „Occidentul” este cu totul marxizat in domeniul stiintelor umane si nu numai, iar ca „dreapta’ prin care intelegem acei intelectuali care pun pret pe capacitatea individuala, originalitate, proprietate privata, este in esenta formata din intelectuali catolici la randul lor cu o gandire centralizata. Hegel religios vs. Marx ateu. M-am mutat mai departe in SUA si am descoperit ca stanga americana este mult mai ingrozitoare decat cea europeana, stanga americana/engleza este stalinista, maoista in marea ei majoritate, poate si pentru faptul ca SUA este singura tara unde ideea de proprietate privata este inca imposibil de compromis. Ceea ce-i caracterizeaza pe toti acesti intelectuali sunt referintele obsolete, lipsa de educatie filosofica riguroasa in dialog constructiv cu stiinta. Cele mai interesante discutii de filosofie si societate le am cu oameni de stiinta. Nerecunoasterea esecului socialismului este fara indoiala o problema a stiintelor umane si sociale care au ramas impotmolite in romantismul secolui XIX din care doar foarte putini au reusit sa iasa. A admite ororile comunismului inseamna pur si simplu ca generatia 68 sa moara, Insa ramane problema cum educam cei tineri (in Europa Occidentala si America) cata vreme nu se stie mai nimic despre comunism. In final cred ca autorii din categoria pe care-i mentionati nu mai au nimic sa ne spuna. Prefer filosofi care au inteles ca o serie de probleme pot fi rezolvate doar pe cale stiintifica iar alte probleme trebuie supuse unei dezbateri analitice folosind un limbaj extrem de clar.
PS. Ceea ce incerc sa spun este: socialismul, comunismul etc sunt ideologii, mai precis teorii sociale fara suport empiric. Exista doua optiuni, fie cautati dovezi empirice indestructibile si le popularizati ca atare, fie avem de a face cu o banda de crima organizata extrem de sofisticata care se ascunde sub numele de „socialism”. Din experienta mea, foarte multi de „stanga’ sunt in realitatea legati de grupuri de interese mafiote, corporatii, etc, Pentru acesti oameni argumentele filosofice nu valoareaza absolut nimic, tocmai din acest motiv ei nu fac decat sa repete dogmatic aceleasi idei. Sunt deja pe pozitii puternice, fie ca predau in univ de stat cu directe conectiuni la nivel de guverne, fie sunt legati de corporatii. Ma intreb cum anume se poate discuta cu asemenea oameni, decat eventual populatia sa se treasca, insa in Europa si nu numai avem de a face cu o lume mediocra si lenesa, care prefera mai putin chiar cu pretul anumitor libertati.
PS 2. Apropo de idei socialiste si efectele lor. Considerati cazul violentelor stradale din Marea Britanie. Nu stiu cum isi va sustine cauza Cameron insa ar fi trebuit sa joace o carte mult mai inteligenta decat simpla condamnare a actelor de violenta. Dar pentru asta ar fi trebuit sa inteleaga ca acesti pusti au o problema profunda creata tocmai de stanga care-i minte, stanga le-a aruncat ceva bani, nici nu mureau, nici nu traiau cu acesti bani. O coma sociala la care socialismul englez, francez etc si-a condamnat propria societate. Paradoxal insa pustimea britanica nu mai este multumita cu firmituri, vreau un soi de sens al vietii. Aceeasi stanga care i-a adus in coma, le spune acum ca vinvovatii sunt cei de dreapta. Cameron ar fi trebuit sa inteleaga lucrul acesta. Problema dreptei in acest secol este lipsa ei de „populism”. sau daca doriti, de empirism.
Apropo de marxisti iata o descriere absoluta impecabila a lui Obama. Nu e singura Stanley Kurtz a scris demult despre Obama si Marx: Marx s-a mutat in Casa Alba!
http://online.wsj.com/article/SB10001424053111903918104576502093021646166.html?mod=opinion_newsreel#articleTabs%3Darticle