Home » Cultura »Opinie » Citesti:

Limba care ne vorbeşte

Ioan F. Pop februarie 14, 2014 Cultura, Opinie
32 comentarii 2,714 Vizualizari

După cum vorbeşte majoritatea, limba română ar trebui dusă urgent la reparat. Căci există o vorbărie fără limbaj, o fonologie fără nici un conţinut. Există un mod entuziast de a pisa cuvinte în gol. Mulţi (prea mulţi) au ajuns doar în comuna primitivă a limbii române. De unde ne ciomăgesc în moalele capului cu dezacorduri, agramatisme şi anacoluturi. Comunicarea a ajuns să fie doar un transfer de sunete cacofonice între indivizi care nu au nimic de comunicat. Sînt oameni la care cuvîntul este doar o reacţie viscerală, eufonia unor organe. Vorbirea este doar un fel de zgomot de fond al existării. Dacă funcţia primară a comunicării e aceea de a facilita aservirea – după cum spunea C. Lévi-Strauss -, noi sîntem astăzi sclavii propriei spuneri, servitorii ei de lux. Să peroreze cu maximă precizie despre vag, iată pasiunea devoratoare a unora. În gura lor cuvintele doar se sinucid. Cei care sînt goi pe dinăuntru vor să epateze chiar cu amploarea sonoră a propriului gol. Verbozitatea lor egolatră se întinde ca o pecingine.

Datorită uzului comun, cuvintele au deja o conotaţie chiar înainte de a le rosti. Rostirea nu face decît să le certifice generalitatea. Ca atare, trebuie să ne exprimăm împotriva a ceea ce cuvintele ştiu deja. Trebuie să re-inventăm fiecare cuvînt, să re-deşteptăm un nou limbaj în interiorul limbii. Limbajul poate concretiza orice im-posibilitate. Realitatea e concretizarea lingvistică a propriilor posibilităţi. Faptul că, din acelaşi nimic, ea poate fi orice, o aşază în orizontul tuturor posibilităţilor. Ca să fie chiar şi cel mai neînsemnat lucru, ea trebuie să aibă la îndemînă gama tuturor posibilităţilor. Limbajul re-trimite lumea la sursa posibilităţilor sale. Lumea se naşte şi moare într-un singur cuvînt. Cuvintele tac cu alte cuvinte. Limbajul aduce posibilitatea şi realitatea în prezentul rostirii. Rostirea este chiar posibilitatea lor realizată. Cuvîntul rosteşte posibilul dincolo şi dincoace de marginile realului. Facerea lumii din cuvînt înseamnă că lumea poate fi povestită. Fiecare cuvînt rostit este facere de lume. Nu avem încă o lume făcută doar din tăceri. De fapt, cuvîntul a făcut lumea, tăcerea o re-face. Limbajul vorbeşte în egală măsură atît cu ajutorul cuvintelor, cît şi cu cel al tăcerilor. Tăcem vorbind şi vorbim tăcînd. Lumea este doar o convenţie lingvistică, o sumă de cuvinte umplute întîmplător cu semnificaţiile realului (cunabula verborum). Ea este reflectarea aleatorie a limbajului, urma care rămîne în cuvînt. Putem dialoga cu adevărat doar pe baza argumentativă a multor tăceri. Uneori, limbajul este doar forma discursivă de a ne înstrăina cît mai civilizat. Pretextul de a nu ne înţelege cu cele mai rafinate volute ale sale. Limitele limbajului sînt date şi de posibilităţile realităţii de a se adapta la aceste limite. Logica acestui joc este dată de interacţiunea celor două, de umbrele în care se oglindesc reciproc. Limbajul dizolvă realitatea în propria semnificaţie. El stabileşte sensurile şi non-sensurile realităţii, limitele i-realităţii în care se poate avînta. Toate limbajele culturii se reduc, în cele din urmă, la o profundă tăcere. Cuvintele ne determină să ne imaginăm o lume. Fără ele, am locui în suspansul inexprimării. „Limba română este patria mea”, spunea un poet, urmînd gîndul unui filosof.

Omul „informat” este analfabetul la modă al zilelor noastre. Nu cred că a existat o perioadă mai fastă creşterii, înfloririi şi impunerii trogloditismului precum cea actuală. Situaţie datorată şi aportului nesperat al tehnicii, care i-a deschis acestuia posibilităţi nebănuite. Dotat şi cu acces la tehnica manipulării şi fraudării realităţii prin mass-media, idiotul devine repede zeul malefic al clipei. Te cuprinde mila faţă de cei care nu mai sînt capabili de nici o milă, nici chiar faţă de ei înşişi. De cei care progresează spectaculos în inuman, în rating-ul nesimţirii. Aşa după cum unii cerşesc spăşiţi pe poduri, tot aşa alţii cerşesc agramat recunoaştere pe micul ecran, strunindu-şi incultura dintr-o penibilitate în alta. Dintr-o imensă posibilitate informaţional-educaţională televiziunea a ajuns un canal dejector, un spălător de cadavre imagistice. Tehnica ajută clipa prostiei să devină mai repede eternitate. Atotprezenţa ei presupune logic şi onto-logic atemporalitatea. Fiinţa uită că a început să-şi uite temeiurile. Se comportă tot mai normal cu anormalitatea. Unora, trecutul le arată doar cît au regresat. Cît de mult au involuat progresînd. Ca să fie la modă, ratarea trebuie să fie acoperită cu diplome, funcţii, titluri universitare. Omul de azi e cam tot ceea ce nu dorea să fie omul de ieri. Totul debordează în distopie. Anomalia societăţii de astăzi constă în faptul că ea tinde să-şi facă zei din nişte mitocani. Fiecare om de valoare este tras înapoi de cîţiva încurcă-lume, făcuţi anume pentru asta, ca într-un pervers şi etern dezechilibru. Inteligenţa este tolerată doar dacă este frivolă. Nu se acceptă compania ideilor înalte, ci, cel mult, baterea pe burtă cu rămăşiţele culturii generale. Frivolitatea şi imoralitatea trec drept simpatice volute existenţiale, mici exerciţii de stil în colapsul generalizat. Totu-i decădere în extaz. „Astfel, de îndată ce, în orice sferă, începe să răsară un talent eminent, toţi mediocrii din domeniu se străduiesc să-l sufoce, să-l împiedice să se manifeste şi să se afirme, pare că apariţia acestui talent este o crimă de înaltă trădare faţă de incapacitatea, platitudinea şi prostia lor” (A. Schopenhauer). Nu există, în ură, majoritate mai covîrşitoare decît aceea împotriva valorii, împotriva acelora care sînt mai buni decît noi. Nimeni nu suportă valoarea dacă nu este însoţită de cîteva defecte, de cîteva vicii. Sînt oameni care îţi doresc răul chiar pentru faptul că le poţi face dezinteresat binele. Într-o lume ticăloşită pînă la măduvă, bunul-simţ, valoarea, caracterul par simple erezii. Pentru a putea fi acceptaţi social trebuie să ne coborîm la depravarea contemporanilor noştri. Este uimitor cum unii reuşesc mai bine cu defectele decît alţii cu calităţile. Reuşesc mai mult cu viciile decît alţii cu virtuţile. Mulţi îşi fac pînă şi din josnicii un merit, prilej de stimă. Prin erori şi incompetenţe îşi glorifică statura. Păcat că limbajul nu produce accidente mortale, iar cuvintele nu pot pălmui. Cel mai mare pericol pentru cultură nu este incultura (asumată), ci semidoctismul viril. Nu există modalitate mai perversă de a-ţi motiva ratarea decît aceea în care crezi că te-ai sacrificat pentru alţii. Sacrificiul pentru alţii se poate face doar cu ceea ce ai mai înalt, cu propria valoare, cu propriile merite. Nu poţi sacrifica pentru alţii ceea ce nu ai sacrificat mai întîi pentru tine. În afara cazului cînd sînt sacrificate doar incompetenţele.

România prinde viteză doar cînd merge la vale… Luată serios la refec, din ea rămîn doar cîteva pietre funerare. La noi sînt cinstiţi doar cei care nu au apucat să fie necinstiţi. Ca atare, în fiecare zi ar trebui scris un „apel către lichele”. Mă tem de momentul cînd nu o să mai fie nimeni în postura morală de a-l putea formula. În România ar trebui interzis timpul prezent. Nu suportă nici o realizare. În trecut, cînd politicul ajuta destinul naţional, scriitorii care se raliau acestui demers ieşeau bine. Astăzi, cînd politicul încurcă mai mult destinul românesc, scriitorii afiliaţi lui ies şifonaţi rău. Politicul a devenit cea mai joasă modalitate de degradare. Orice atingere a lui capătă iz de hazna. Morala actuală e mai mult invidia celor care nu au apucat nimic imoral împotriva acelora care au apucat cîte ceva (imoral, se înţelege). Valoarea, cinstea, morala – vorbe goale ale limbii române. Morala e bună doar pentru că avem la infinit despre ce vorbi. Răul nu există – există doar oameni. Românilor le lipsesc atîtea, încît, pentru a îndrepta lucrurile, Dumnezeu ar trebui să re-facă lumea. Am senzaţia că ereditatea noastră nu transmite decît defectele. Mulţi uzează de o oarecare inteligenţă doar pentru a-şi valorifica mai bine defectele, amoralitatea, josnicia. După cum unii îşi fac un merit cultural din a colecţiona tot ceea ce este nesemnificativ şi din a rata tot ceea ce este esenţial. România ar trebui să-şi pună ca deviză valoarea, cu orice preţ. Chiar cu preţul dispariţiei… Ce s-a întîmplat cu societatea românească, îţi vine să te întrebi cu disperarea ultimă, de s-a apucat să-şi cultive doar infirmităţile, defectele, dejecţiile atîtor ani de impostură? De ce ne mobilizează doar ura, răul şi invidia? Cînd vom spune ceea ce gîndim şi vom face ceea ce spunem? Cînd vom bascula ontologic în contrariul a ceea ce sîntem?

Nimic nu e mai înduioşător decît să vezi stupiditatea vorbind şi gesticulînd ex cathedra. Numai neghiobii cred că lumea e „sarcina” lor. Oamenii fără calităţi pretind în mod imperativ de la ceilalţi să aibă toate calităţile. Mediocrul se simte tot timpul îndreptăţit la toate, tocmai pentru că natura nu l-a prea îndreptăţit la nimic. Mulţi oameni se nasc doar pentru a întreţine procentajul de dezechilibru necesar funcţionării lumii, doza de ticăloşie necesară evidenţierii virtuţii. Foarte mulţi îşi promovează puţinele idei cu propria imoralitate. De la un anumit nivel de impostură succesul vine singur. Dreptul la cuvînt ar trebui cîştigat prin lungi penitenţe, prin garanţia unor îndelungi tăceri. Chiar şi atunci cînd tac, o seamă de oameni vorbesc tot despre ei. Mulţi ar fi în stare să se bată în piept nu doar cu o cărămidă, ci cu întregul zid chinezesc. O limbă există doar atîta timp cît poate produce excese stilistice, abuzuri semantice, cît poate destructura estetic realitatea. Pe mulţi limba maternă nu i-a născut. Doar i-a avortat. Nu există, cu o expresie heideggeriană, un mai bun „adăpost” al fiinţei decît limba. Aici ea este gazdă şi oaspete în acelaşi timp. Şi totuşi folosim mult prea multe cuvinte pentru cîte putem spune cu adevărat. Limba maternă se învaţă mai ales după ce o ştii. Pentru foarte mulţi limba română e doar patria pe care o pot aproxima. Uită că limbajul ne este dat doar în folosinţă. La plecare ar trebui să-l restituim mai bogat. De fapt, noi nu vorbim limba, limba ne vorbeşte pe noi. Lumea se reflectă fidel doar în tăcerea ei. Cuvintele o deformează. Şansa de a te rata total la noi e aceea de a avea concomitent valoare şi caracter. Destine supralicitate prin impostură, asta întîlneşti, în schimb, la tot pasul. Unde poate ajunge o ţară care şi-a făcut din lichelism un ideal? Totuşi, am făcut şi noi ceva pe lumea aceasta: prostia rentabilă, ticăloşia de succes, impostura academică. Cînd scriu, pe unii îi latră cuvintele. Gramatica e gata să-i sfîşie. Bine că nu trebuie să predea, la final, cuvintele pe care le-au primit. Căci mulţi ar trebui să predea nişte zdrenţe. Cititul şi scrisul sînt modurile esenţiale de a te împrieteni cu o limbă. Celelalte forme sînt doar simple amiciţii. Scriitorul este singurul producător autorizat de limbă. Ceilalţi sînt doar utilizatori amatori. Limbajul articulat este cel mai direct atribut al inteligenţei. El este inteligenţă în sine. Orice limbaj spune mai mult decît poate exprima gramatical. Tăcerea, pentru că e agramaticală, poate exprima toate sensurile. Tăcerile nu prea fac carieră, deşi putem tăcea la fel de profund ca orice înţelept. În timp ce cuvintele le primim, tăcerile trebuie să le învăţăm singuri. Fiecare cuvînt ar trebui să apară cu bibliografia tăcerilor care l-au precedat. Avem chiar un anume talent de a poci limba, de a nu avea morală, caracter. Pentru mulţi, cuvintele încă sînt ciomege, cu care altoiesc agramat în stînga şi în dreapta. Se uită că „… reaua folosire a cuvintelor nu este numai o greşeală de limbă, ci şi un chip de a face rău sufletelor” (Platon). Sîntem extrem de competenţi în delăsări şi amînări. Unii avansează în schema ierarhică pe măsură ce decad în schema umană. Mulţi ar trebui decăzuţi din specia om. Ce s-a întîmplat cu noi de am ajuns să ne idealizăm doar impertinenţa, mitocănia şi bădărănismul? Ce e cu acest marş triumfal al dez-umanizării, cu acest continuu sabotaj al meritocraţiei? (Omul are totuşi noroc că, orice ar face, nu poate cădea mai jos de maimuţă). Viaţa, cu tot cortegiul ei de impostori şi mitocani, cu toţi semianalfabeţii care perorează academic, cu toţi cei ce îşi aranjează nu doar funcţiile, ci şi respiraţia, a devenit un borhot social irespirabil. Doar atît mai poţi să zici: Dumnezeu s-a răstignit degeaba. Aştept urgent a doua venire…

Cuvintele trebuie lăsate să zboare, nu trebuie obligate să se tîrască, chiar dacă acest fapt poate stîrni curiozitatea unor gură-cască. De multe ori, am senzaţia că le-a venit rîndul să vorbească şi celor care nu citesc, celor certaţi cu limba. Cuvîntul a făcut lumea, vorbăria o va distruge. La noi, cuvintele nu provoacă faptele, ci o incontinentă logoree. Cuvintele dez-angajează realul. Vorbim cu convingerea că tocmai am terminat lumea. La nevoie, vorbim şi în numele lui Dumnezeu. Ar trebui găsită o soluţie de inginerie genetică prin care talentul lingvistic să fie legat de morală, de caracter. Să nu poată evolua decît în compania lor. Căci talentul şi caracterul sînt o combinaţie destinată dispariţiei. Ne naştem în interiorul unei limbi ca într-un scutec. Viaţa este, cu o sintagmă wittgensteiniană, un „joc de limbaj”, în care tot urzim cuvinte şi tăceri. Deşi, paradoxal, ne definim mai bine prin jocurile ne-exprimării. Limbajul ne arată doar cît a rămas nerostit. Limba – prima şi ultima redută a fiinţării. Nu avem decît o singură obligaţie: să re-naştem în limba care ne-a născut, în cuvintele care ne cheamă încă înainte de a fi…

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "32 comments" on this Article:

    • victor/victoria spune:

      Mai cititi-l o data cu atentie si reveniti cu comentarii. Asta daca acceptam, cu mare indulgenta din partea mea, ca acest articol este un eseu.

      • Maria Hulber spune:

        Domnule Adrian Merfu, vă asigur că l-am citit cu atenţie de mai multe ori, aşa cum fac de fiecare dată cu eseurile bine scrise.
        Dincolo de aceasta, îmi exprim speranţa că veţi adopta un ton civilizat în eventualele comentarii pe care mi le veţi mai adresa. Intenţia mea nu este să iniţiez un dialog cu Dvs.. Nu înţeleg de ce aţi intervenit tocmai la comentariul meu, o sinceră expresie a admiraţiei intelectuale. Priviţi puţin mai jos şi adresaţi aceleaşi observaţii şi celorlalte mesaje apreciative, redactate de domnii comentatori.

        • victor/victoria spune:

          Se pare, doamna, ca aveti probleme majore nu numai in a intelege un text elaborat dar si unul scurt cum este comentariul meu. Nu stiu ce intelegeti dvs. prin ton civilizat dar este clar ca nu este cel uzitat. Sau mai degraba acuzatia de necivilitate a comentariului meu vine dintr-un resentiment ce are o alta sursa. In orice caz, nu cred ca subiectul sunteti dvs. ci articolul pe care l-ati categorisit masi mult decat superficial cu gradul “eseu” si calitatea “superb”. Dupa parerea mea nu intruneste nici unul din atribute iar faptul ca va ofuscati la cea mai mica observatie este trist. V-am adresat direct dvs. in mod special comentariul pentru superlativul gratuit, fara argumente, pe care l-ati aruncat aici, in graba am crezut naiv eu. Din cate observ aveti si niste carente de moralitate pe care daca le expuneti la modul acesta nu fac decat sa va arunce in ridicol. In rest, transmiteti-i salutari lui AVP.

          • Maria Hulber spune:

            Domnule Merfu, continuaţi să vă pripiţi şi să mă jigniţi în mod gratuit. Acesta este ultimul mesaj pe care vi-l adresez. Ţin să vă reamintesc, înainte de a fi luat în serios de posibilii cititori, că singur aţi ales să faceţi publice anumite informaţii. Eu nu am nimic de transmis nimănui. Încercaţi să vă calmaţi totuşi. Iritarea continuă dăunează sănătăţii.

            • victor/victoria spune:

              Va inteleg, doamna, avand in vedere ca prostia e universala.

    • victor/victoria spune:

      Ca o completare la comentariul meu anterior, va spun ca eu vad o simpla compilatie de varii aforisme ce nu numai ca nu se incheaga intr-un eseu dar unele sunt in contradictie cu altele.

      • Grammaticus spune:

        @V&V, Da, si eu am avut aceeasi impresie. Exista o sacadare de la un anumit moment incolo, propozitii super scurte, afirmatii in genul aforismului, pe care scriitorul n-a mai avut rabdare sa le lege (s-a plictsit). Trebuia sa se opreasca pe la mijloc si era in regula, spusese ce-a avut de spus.

  1. nota spune:

    Cele ce urmeaza sunt citate din text:
    …un mod entuziast de a pisa cuvinte in gol…cei care sunt goi pe dinauntru vor sa epateze chiar cu amploarea sonora a propriului gol…cuvintele au deja o conotatie chiar inainte de a le rosti…, din pacate nu pot sa continui, mi-am dat seama ca ar putea fi periculos, inchei asadar cu un citat final: …Dumnezeu s-a rastignit degeaba. Astept urgent a doua venire…
    Uf, sper ca am scapat!

  2. nota spune:

    Si daca tot l-ati citat pe Ludwig al nostru – din Beciu, cum ar veni -, va atrag atentia asupra a doua idei de ale sale considerate fundamentale de orice comentator, indiferent de orientare filozofica:
    - Der Gedanke ist der sinnvolle Satz (Gandul este o propozitie cu sens)
    - Wovon man nicht sprechen kann, daruber mus man schweigen (Omul trebuie sa taca despre ce nu poate vorbi)

  3. victor/victoria spune:

    Trebuie sa recunoasteti si partea buna a tehnologiei ce permite accesul public unor exprimari deficitare. Prin exercitiu repetat, imitatie stilistica si nu in ultimul rand amenzile pe care ceilalti comentatori le dau ortografiei si semanticii textelor prost scrise contribuie la o ameliorare a utilizarii limbii dar si la o reorganizare a gandurilor ce trebuiesc exprimate. Asta presupune sa frecventezi un spatiu virtual unde se practica o limba decenta moral si gramatical.

  4. orby spune:

    “Ce s-a întîmplat cu noi de am ajuns să ne idealizăm doar impertinenţa, mitocănia şi bădărănismul? Ce e cu acest marş triumfal al dez-umanizării, cu acest continuu sabotaj al meritocraţiei? (Omul are totuşi noroc că, orice ar face, nu poate cădea mai jos de maimuţă). Viaţa, cu tot cortegiul ei de impostori şi mitocani, cu toţi semianalfabeţii care perorează academic, cu toţi cei ce îşi aranjează nu doar funcţiile, ci şi respiraţia, a devenit un borhot social irespirabil. Doar atît mai poţi să zici: Dumnezeu s-a răstignit degeaba. Aştept urgent a doua venire…”
    Eroare. Omul poate cadea si mai jos de… cioara (vezi ultimele cercetari – e o creatura extrem de inteligenta), dar numai daca ii cinta-n drimba lu’ Darwin. Eu ma consider creatia lui Dumnezeu, deci nu beneficiez de “norocu’ ” din citat. Apreciez retorica, dar e apa de ploaie fara suportul exemplificativ, al carui principal vector virotic e MEDIA, acest cancer metastazic caruia nu i se pune stavila pe nici o cale de vreo 20 de ani (“generalu’ store” catavencist din secolul/mileniul trecut pare o gluma arhaica). Porniti o campanie anti-viol LIMBA ROMANA si s-ar putea sa aveti placuta surpriza sa descoperiti ca nu sinteti singur in acest demers de aparare a celui mai important insemn national: LIMBA!!!!

  5. euripide spune:

    cititi un contract financiar, de asigurare sau unul de imprumut bancar. impostorii vor sa ascunda adevarul prin cuvinte (mincinoase). mass media clasica (televiziunea si presa tiparita care a jucat un rol diabolic in toate dictaturile) este muribunda.
    spasmele/convulsiile ultime sint neverosimile si nerusinate. exista o minoritate care in orice conditii (dictatura hard sau soft (manipulare)) va sti sa discearna intre adevar si minciuna. ea se exprima in cuvinte simple si fraze scurte. ramine de vazut daca minoritatea va putea influenta majoritatea. sansele sint mari. informatia nu mai este un monopol.

  6. radu spune:

    Si restul e tacere.

  7. Zen spune:

    Domnule Ioan F. Pop,
    Multumesc!
    “Dreptul la cuvînt ar trebui cîştigat prin lungi penitenţe, prin garanţia unor îndelungi tăceri.”
    “Destine supralicitate prin impostură, asta întîlneşti, în schimb, la tot pasul.”
    “În timp ce cuvintele le primim, tăcerile trebuie să le învăţăm singuri. Fiecare cuvînt ar trebui să apară cu bibliografia tăcerilor care l-au precedat.”
    “Unii avansează în schema ierarhică pe măsură ce decad în schema umană.”
    Trist, dar adevarat.
    Cu deosebita consideratie,
    Zen Baruch

  8. iosiP spune:

    “Omul are totuşi noroc că, orice ar face, nu poate cădea mai jos de maimuţă”

    Gresit! Maimutele lupta si uneori isi omoara rivalii, dar nu cunosc tortura si umilirea victimei.
    La fel civilizatiile “primitive”, care obisnuiau sa-si ceara scuze fata de prada care le asigura existenta.

    In acest sens oamenii sunt unici – sunt singurii care adauga batjocura, distrugerea psihica si suferinta inutila la victoria asupra adversarului. De multe ori, in numele cuvantului!

  9. Radu spune:

    Tacere. Sunt atat de impresionat ca (inca) nu pot continua

  10. Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

    Niciodată nu l-am iubit pe Heidegger de după Kehre. Mi s-a părut că e o justificare a asumării unui rol istoric în dauna celui de a gândi ontologia, o capitulare în fața conceptului istoric de timp în dauna rădăcinilor fundamentale ale lui, a temporalității, în fond a ființei. În loc ca istoria să fie interpretată prin temporalitate și să îi înțelegem relativitatea ca reconstrucție umană, punem structurile fundamentale în slujba istoriei și pretindem că există o istorie privilegiată. În particular o limbă anume care ne vorbește.

    Aș putea spune simplu: nu limba ne vorbește, ci fiecare vorbește limba și împreună inventăm o limbă despre care spunem retrospectiv că ne vorbește. Dar ar fi și asta simplist, privilegiind o anumită perspectivă, a autorilor și vorbitorilor creatori de limbă.

    Intuiția ar fi ca nu există un primat al ontologicului asupra onticului, cum pretinde Heidegger cel dinainte de Kehre, și nici invers, cum pretinde cel de după și ne vorbiți și dvs, ci sunt într-o relație mai subtilă de întemeiere reciprocă, dar diferită ca fel întemeiere, și fiecare are primatul ei de un anume fel.

    Alte persoane decât noi de azi sunt răspunzătoare pentru felul în care au făcut sa ne vorbească limba pe noi, dar noi suntem la fel de responsabili pentru ce facem cu limba pe care o vorbim în prezent și care va vorbi alte persoane în viitor. Centrală moral ontologic e responsabilitatea noastră prezentă prin care prelucrăm trecutul primit și reconstruit ca sa proiectăm viitorul. Din clipa în care am decis să facem ceva cu noi înșine vorbim limba care ne-a vorbit cât eram în pasivitate sau mințire de sine. Talentul combinat cu caracterul dispare doar o dată cu limba în care se manifestă. Că ele nu dau semne să dispară sunt și textele astea, în care oamenii uită să mai vorbească despre eul lor, chiar dacă mai folosesc și persoana întâia singular sau plural vorbiți fiind de limbă :) De unde rezultă că separarea dintre a vorbi și a fi vorbit este doar într-o reconstrucție filosofică, reflectând funcții ale gândirii și limbajului, nu și în timpul ontic, fizicalist. În acesta în același speach sau paragraf scris putem detecta și una și alta la fel de bine.

    În orice caz, la început a fost cuvântul :)

    • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

      Heidegger a fost convins, dupa cum spune un critic de-al lui, ca conceptele si lb noastra implica o dimensiune ne/prereflexiva si ca au structura diferita de modul nostru pre-propozitional de a ne comporta in lume. N-a crezut niciodata ca prin analizarea lb noi descoperim trasaturile fundamentale ale existentei, chiar daca a urmarit etimologii si a scris despre poeti si filosofi. Elitismul asta fonologic al dlui Pop n-are nicio treaba cu Heidegger. Altminteri foarte misto comentariu, i-ati dat de gandit dlui Pop, daca nu cumva i-ati salvat situatia
      :)

  11. Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

    Cred ca niste nume ca Marivaux, Moliere etc v-ar fi fost de ajuns. N-ati fi riscat nici elitismul asta penibil, unde cica doar scriitorii sunt autorizati sa vorbeasca sau asa ceva, nici alte lucruri cu care altminteri satira a dezbatut indelung. Si s-avem pardon, de la Sf Pavel la Nietzsche, istoria asta a filosofiei cu staif, nu a panglicarilor, a idiotilor etc, e cam naspa. Cei mai cititi azi, am impresia, sunt si cei care si-au facut un nume din respingerea ei. Mai ganditi-va, clasicii au fost nemultumiti si ei de semenii lor, dar au preferat sa le vorbeasca altfel, fara sa faca pe desteptii sau sa agonizeze. Detasarea si umorul a fost metoda lor. Asta i-a facut eficienti si i-a ferit, se intelege, de multe.
    :)

    • Vali spune:

      Două îmi par a fi primejdiile latente ale oricărui elitism : abuzul de solemnitate și excesul de singurătate. Și solemnitatea, și singurătatea au foloase specifice : prima aduce o țîră de eter, de altitudine în cenușiul administrativ al oricărei rutine și stabilește oarecari vămi între gravitate și derizoriu; singurătatea e contraponderea igienică a oricărei expansivități în social și peisajul optim al interogativității. Însă cînd ceremonialul devine panaș vid, surîs pietros, pedagogie acră, iar singurătatea face din sine deșert (sau paradis factice al solilocviului), ajungi și tu o schemă între altele, un cactus cu lavalieră…

      • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

        Dl Pop pretinde o pozitie privilegiata in ordinea (orala a) lumii, sub argumentul ca sta bine fonologic si eufologic. Nu stiu ce treaba are asta cu Heidegger, vad ca dl Iordache crede ca ar avea, in orice caz aristocratismul asta intelectualist ameninta sa le inchida gura tuturor. Propun sa ne dregem vocile, poate cine stie, prindem si noi un loc inainte de a fi prea tarziu
        PS Ne cam stim, mi se pare

        • Vali spune:

          Cred că felul în care scrie dl. Pop aici ar merge mai degrabă într-un caiețel de însemnări nărăvașe, din soiul acelora făcute la „ora lupului”, cînd n-ai somn și măgulești fantome… A veni în agora cu o incontinență de Pyhtie poate fi sîcîitor sau derutant pentru orice public învățat cu manevrele clasice din spațiul comentariului social.

          ps. Da, avem o istorie comună. Ceva între harță, hîrjoană și hohot… (În limitele bunului-simț, din cîte îmi amintesc.)

  12. Corect, însă mult prea stufos. Ideile nu sse aplică și materialului de față?

  13. Daniel StPaul spune:

    Penser sa parole, parler sa pensée…

  14. Ela spune:

    Excelent text,va apreciez stilul,claritatea si luciditatea cu care ne impartasiti analiza pe care o faceti limbii romane actuale,mai bine zis vorbitorilor de romaneste de azi,pentru ca ei sunt (noi suntem!) principalii autori ai masacrului,tortionarii unei mosteniri ancestrale a carei valoare o ignora cordial!…
    Dar “care este valoarea valorilor noastre” ( Nietzsch)?
    Probabil ca,incercarea de a raspunde la aceasta intrebare esentiala,ar conduce catre un alt mod de interpretare al aceluiasi fenomen,respectiv catre o alta analiza,si anume a cauzelor care au generat gangrena,si nu doar a simptomelor ei purulente!
    De cele mai multe ori,aceleasi cauze producand aceleasi efecte,ar fi,poate(?),logic sa ne imaginam ca modificandu-le,putem obtine altceva…!?
    Pentru ca este stabilit (!) faptul ca limbajul este consubstantial cu gandirea,exista posibilitatea ca schingiuirea limbii romane sa reprezinte concretizarea unei profunde lipse de respect si de consideratie fata de TOT ceea ce este romanesc!
    In acest caz,pedagogia manicheista insotita de abundente discursuri moralizatoare,de tipul celei practicate in Ro,si-a aratat de mult limitele si neputinta….!
    Probabil insa ca,in ziua in care,plaise à Dieu! – iesind de la ora de dirigentie,de la un curs de filosofie,de la o discutie cu parintii,sau de la o conferinta data gratuit de un intelectual de renume – participantii vor fi adusi sa faca singuri diferenta concreta dintre “pret” si “valoare”,in acea zi vom fi luat deja un alt drum…

  15. Vali spune:

    Ăsta nu e, propriu-zis, un text, ci o tentativă nefericită de sudaj, un desfrîu de aforisme trecut în cămașa de forță a conveției publicistice. Paradoxalmete, îmi plac sentințele și anxietățile autorului. E în ele un nu știu ce vertij baritonal, un lansaj oracular simpatic… Ce nu face o alcătuire plauzibilă e faptul că dl. Pop vrea să obțină o horă cu bucăți cărora le șade bine singure, fără anturaj.

  16. Alfred Singer spune:

    Vad ca sunt la moda lamentarile elitist-fataliste asupra limbii stramosesti (si soartei tarisoarei). Avand in vedere formatia filosofica a autorului ma asteptam la un “de ce?” mai rational, adica un adevarat “de ce?” si nu un “de ce?” – strigat de jale. E frumoasa si eseistica, chiar si dintr-o astfel de perspectiva elitista, cu conditia insa de a nu rupe contactul cu realitatea. “Scriitorul este singurul producător autorizat de limbă” ?? Au contraire, limba fiecarui scriitor e limba forjata de vulg de-a lungul secolelor de dinaintea sa. A spune ca limba e creata de scriitor e aproape ca si cum ai spune ca apa e creata de inotatorul campion. Ca sa intelegi lucrurile ar trebui sa largesti perspectiva i.e. sa recurgi la lingvistica, care, e drept, e mai putin romantica si nu se preteaza la lacrimat si oftat. Asa cum nici viata fara moarte nu exista, asa si limba evolueaza prin perpetua pocire, mereu distrusa, mereu readusa la cele mai elementare expresii. Iar scriitorii sunt mai degraba efemere flori parfumate decat zei nemuritori. Ne incanta, ne invata, OK, dar a suspina si a da ochii peste cap la infinit la auzul cate unui nume nu e proba nici de inteligenta, nici de cultura si nici chiar de sensibilitate.

  17. victor/victoria spune:

    Am asteptat sa comentez textul direct intrucat primul meu mesaj a stat mai bine de-o zi la moderare, probabil din lipsa de timp din partea moderatorului. Sunt deja uimit sa vad ca aproape toate comentariile “slavesc” acest articol care dupa opinia mea este, si aici folosesc un adjectiv al autorului insa cu semantica originala, idiotic. Elitismul, ca orice “-ism” reprezinta o viziune ideologica, adica ingusta, a realitatii; de fapt, este o deformare a realitatii. Este asa nu numai pentru faptul ca elitismul neaga orice posibilitate de excelenta umana a celor ce nu apartin elitei, dar si pentru ca unele din criteriile ce stabilesc apartenenta la elita nu reflecta deloc calitatea. Un astfel de criteriu este cel prezentat in acest articol. Ca sa exemplific sumar aceasta declaratie va reamintesc ca sunt oameni simpli, fara o educatie elaborata si deci fara un limbaj si vocabular bogat, care au calitati sau virtuti mult peste medie. Sunt convins ca orice comentator de aici a intalnit astfel de cazuri. Si avem de asemenea oameni cu o cultura si educatie ce pot fi catalogate dupa standardele de azi ca excelente, care sunt de o imoralitate ce rar intalnesti in conditia umana. Aici avem o pleiada de exemple intrucat acest gen de “eruditi” sunt de regula foarte cunoscuti de public. In concluzie, arta sau mestesugul lingvistic nu implica nicidecum virtutile speciei noastre. Limba ramane doar o unealta a expresiei fiintei noastre si nicidecum un criteriu definitoriu al calitatii acesteia.

    • nota spune:

      Nu va mai zbateti sa intelegeti si sa explicati.
      Textul este doar un delir de limbaj caracteristic acelora care confunda ideiile cu vorbele care suna din coada

      • victor/victoria spune:

        Cred ca orice autor are dreptul sa i se explice cu argumente criticile adresate. Si nu de alta dar e si un exercitiu de dialog. Bine, acum totul are o limita dar asta depinde si de autor. Vom vedea ce zice atunci cand va interveni.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ioan F. Pop


Ioan F. Pop

oan F. Pop este licenţiat în Teologie-istorie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca. Doctor în filozofie al universităţii clujene. Stagii de cercetare la Roma şi Pa... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)