Home » Cultura »Opinie »Sinteze »Societate/Life » Citesti:

Mercenarii conștiinței (2). Cazul Radu Beligan

Gabriel Liiceanu octombrie 6, 2014 Cultura, Opinie, Sinteze, Societate/Life
118 comentarii 32,948 Vizualizari

„Îl susțin pe Victor Ponta, pentru că țara aceasta are nevoie de un Președinte tânăr și energic! Cred în tineri, doamnelor și domnilor! Tinerii sunt capitalul nostru cel mai de preț. Trebuie să ne folosim de acest capital de la nivelul cel mai de jos și până la vârf! Dixi et salvavi animam meam.

(Radu Beligan, la 95 de ani, pe o plasmă a Arenei Naționale)

Nu-i așa că ați fost adeseori tentați să împrumutați caracterului unui actor masca rolurilor sale? Nu se întâmplă oare în mod curent ca un actor care „dă viață” unor personaje visătoare, neajutorate sau idealiste să devină un „actor îndrăgit”? Cine oare nu l-a îndrăgit pe Anthony Quinn jucându-l pe Zorba? În schimb, nimeni nu va vorbi de Boris Karloff în rolurile din Frankenstein ca de un „actor îndrăgit”. Nu pentru că nu l-ar fi jucat bine pe monstrul scăpat din laboratorul doctorului, ci pentru că l-a jucat atât de bine, încât, în imaginarul public, actorul s-a contaminat de monstruozitatea personajului său. Iar când îi vezi pe Klaus Kinsky sau pe John Malkovich, distribuiți mai cu seamă în roluri de eroi malefici, cu firi ascunse, perverse sau criminale, nu ești oare lesne înclinat să ți-i închipui odioși și în viața de zi cu zi?

Radu Beligan a fost și este în România „un actor îndrăgit”. Pe vremea comuniștilor un artist îndrăgit primea un titlu. Regimul era foarte abil în a ieși în întâmpinarea celor îndrăgiți de popor și în a face din performanțele lor reușitele lui: cântăreți de muzică populară, de operă, sportivi, actori… Pentru artiști, existau titluri care reprezentau diferite grade ale îndrăgirii: existau „artiști emeriți” (îndrăgiți așa și așa și nu neapărat de toată lumea), existau artiști „laureați ai Premiului de Stat” (aceștia meritau să fie îndrăgiți de multă lume) și, în sfârșit, pentru artiștii super-îndrăgiți, exista titlul de „artist al poporului”. Nu oricine ajungea „artist al poporului”, adică al întregului popor. Pentru că nu oricine putea fi îndrăgit de absolut toată lumea. „Artiști ai poporului” erau George Calboreanu (care juca în Apus de soare), George Vraca, Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu Birlic, Ștefan Ciubotărașu, Ion Finteșteanu, Ion Manolescu, Maria Filotti… Și Radu Beligan. El era un artist îndrăgit de absolut toată lumea.

De la Contrabasul lui Patrick Süskind la Congresele Partidului

În 2008, Humanitas Multimedia a editat un audio-book, Contrabasul, piesa monolog a lui Patrick Süskind, în lectura lui Radu Beligan. Am acceptat în sinea mea – da, am acceptat, ăsta e cuvântul, ceea ce-nseamnă că totuși m-am bâlbâit o vreme – ca CD-ul acesta să apară sub sigla Humanitas. (Fusesem la premiera spectacolului de la Național în 1987.) Am primit într-o bună zi înregistrarea și țin minte momentul în care, în mașină, am deschis mapa și am introdus discul în CD-player. Am ascultat o vreme vocea molatecă a actorului, purtând în ea inflexiunile obosite ale marilor dezamăgiți ai vieții, ideală pentru a exprima fragilitatea și stupoarea acelor ființe care se pomeniseră, fără să înțeleagă de ce, în infernul lumii. Rolul contrabasistului, „aruncat” într-una dintre orchestrele lumii, îi venea mănușă lui Radu Beligan. Așa cum îi venise, în 1944, și cel al profesorului Miroiu din Steaua fără nume. Așa cum i se potriveau toate rolurile în care, cum spuneam, n-aveai cum să nu iubești neajutorarea personajului, vocea tandru-catifelată, ușor nazalizată a interpretului și clipirile lui repetate din ochi. Ce poate fi mai înduioșător decât spectacolul unui miop scos din lumea lui și confruntat pe neașteptate cu lumina prea mare a vieții? N-aveai cum să nu-l îndrăgești pe Radu Beligan.

Am ascultat CD-ul până la capăt, apoi m-am întrebat cum se făcea că nimeni, vreme de aproape 20 de ani, nu-i reproșase lui Beligan nimic. Dar absolut nimic. Nici eu, evident. Dovadă stătea CD-ul pe care tocmai îl ascultasem. Nimeni nu-i amintise lui Beligan vreodată de cealaltă scenă: scena vieții, aceea pe care jucase, cu prestigiul lui și-al rolurilor sale, schimbând direcția zborului și făcând lupinguri asemeni unui pilot experimentat, un rol în armata mercenarilor conștiinței. Nu e nici o îndoială: spre deosebire de celelalte roluri ale lui Radu Beligan, ăsta fusese un rol urât.

Spectacolele în care putea fi văzut în rolul acesta urât aveau loc la intervale bine ritmate de Congrese ale Partidului, aniversări și omagii colective. Erau spectacole uriașe, cu foarte mulți actori și figuranți. Figuranții stăteau într-o sală, ascultau monologurile actorilor și, din când în când, se ridicau în picioare și aplaudau, scandând minute in sir numele protagonistului. Actorii principali jucau pe o scenă fixă care se numea „tribuna Congresului”. Ei „urcau la tribună” pe rând și citeau un text „de adeziune”.

Să ne amintim – sau să aflăm, pentru cei care n-au trăit atunci –  cum arăta, la câte patru-cinci ani o dată, spectacolul numit „Congresul Partidului Comunist Român” în epoca lui Ceaușescu. Întâi intrau în scenă șefii Partidului, cu tovarășul Ceaușescu în rolul secretarului general. El era protagonistul. Avea cel mai lung rol. Citea preț de o oră, dacă nu mai mult, un monolog care-și primea numele de la numărul Congresului: „Raportul tovarășului Nicolae Ceaușescu la cel de al IX-lea Congres…” Primul spectacol cu Ceaușescu în rolul principal a avut loc în 1965. Cel de al XIV-lea Congres, ultimul la care și-a interpretat rolul și a citit „raportul”, a avut loc la sfârșitul lui noiembrie 1989, cam cu o lună înainte de dispariția sa în apele învolburate ale istoriei. Citea foarte prost (literele, în mod vădit, îl chinuiau). Când voia să sublinieze o replică, își lua, căznit, avânt și începea să dea din mână în contratimp cu accentele pe care încerca să le pună pe anumite cuvinte. Era o tristețe să-l vezi și te apuca jalea gândindu-te ce actor lamentabil distribuise istoria în rolul de „șef al statului” pentru poporul român.

Intrau apoi în scenă, ținând discursuri în limba aceea vidă pe care sovietoloaga franceză Françoise Thom o numise „limbă de lemn”, diferiți membri ai Comitetului Politic Executiv. În sfârșit, intrau în scenă și se perindau pe la tribuna Congresului reprezentanții diferitelor categorii sociale și ai diferitelor profesiuni. Vorbeau mai întâi „reprezentanții clasei muncitoare”, apoi „ai țărănimii” și apoi, pe profesiuni, o grămadă de „reprezentanți ai intelectualilor”. (nota 1)

Selecția vorbitorilor se făcea, pe linie ierarhică, de către șefii secțiilor de profil (Corneliu Burtică mai întâi, apoi Petre Enache, iar la sfârșit, Dumitru Popescu-Dumnezeu). În cele din urmă, lista (cu variante) îi era prezentată lui Ceaușescu, și acesta decidea forma ei finală. Ceea ce se obținea prin aceste „persoane reprezentative” urcate la „tribuna Congresului” era un lucru simplu: senzația că întreaga Românie gândește, crede și simte ca vorbitorii care-și vânduseră, tehnic vorbind, conștiința.

Cam ăsta era spectacolul și cam astea rolurile. Radu Beligan nu scăpase nici un prilej (existau cu mult mai multe decât Congresele Partidului; mai erau plenarele, congresele pentru educație socialistă, aniversările, volumele de omagii…) pentru a-i linguși, cu un ton „proaspăt” și cu o autenticitate bine jucată, pe Nicolae și pe Elena. (nota 2) Dumnezeule, doar era actor! Un „actor îndrăgit”. De astă dată, „actorul îndrăgit” de toți își pusese viața în joc și jucase la curtea celor care fuseseră cauza înjosirilor, scârbelor și nefericirilor noastre. Disprețuindu-ne și neavând milă de noi, le cânta puternicilor zilei muzica pe care i-o comandau. Nu era, desigur, din același aluat cu ei. O făcuse cinic, disprețuindu-i și pe ei în egală măsură. Dar și aceștia, ca pe un vândut lor, îl disprețuiseră pe el la rândul lor. Și, mai mult ca sigur, îl umiliseră. A considerat însă că târgul merita făcut.

Un „actor îndrăgit” față în față cu el însuși

De ce atunci băgasem, la fel ca toți din jurul meu, ceva urât sub covor? De ce voisem să uit ce făcea Radu Beligan când cobora de pe scenă și intra în viața lui „adevărată”? Poate pentru că în mintea mea personajele cu care-mi populase viața – fragile, idealiste și clipind des din ochi – se dovediseră mai puternice decât memoria episoadelor rușinii. Radu Beligan intrase și pentru mine în categoria „actorilor îndrăgiți”. Mă învinsese distanța dintre măștile actorului și viața lui reală. Iar timpul trecuse. Trecuse mult timp de atunci… Pesemne că asta fusese.

Însă puțin mai târziu, pe scena Ateneului, în același an 2008, Radu Beligan primește „trofeul de excelență” al Galei „Zece pentru România”. Și atunci l-am auzit spunând, în timp ce clipea modest în lumina prea mare a reflectoarelor, că „a încercat să facă din propria-i viață o operă de artă”. (nota 3)

Viața lui Radu Beligan o operă de artă? Asta, ce-i drept, nu-mi trecuse niciodată prin minte. Și-atunci, mi s-au trezit pe neașteptate în memorie alte cuvinte, spuse tot de el, cu douăzeci de ani înainte:

„Trăim o experienţă fascinantă, unul din acele timpuri înalte, când omul îşi dă măsura şi mai mult decât măsura lui.”

Această frază fusese rostită de Radu Beligan în 1987, într-un  miez de noapte al istoriei noastre. „..când omul își dă măsura și mai mult decât măsura lui.” Și ea făcea parte, ca și alte câteva sute asemenea ei, din viața celui care o rostise. Așadar, era și ea o părticică din opera de artă care fusese viața lui Radu Beligan.

„Am încercat să fac din viața mea o operă de artă”

Numai că așa ceva nu se poate. Cine, dacă nu un artist, este chemat să știe că singurul lucru perfect de care avem parte în lumea noastră pământească, singurul pe care omul îl poate experimenta ca perfecțiune, este opera de artă? Există, așadar, oameni care pot să facă un lucru perfect (li se spune îndeobște „genii”), dar nici un om nu va reuși vreodată să facă din el însuși o ființă perfectă. Nici o viață de om nu poate întrupa perfecțiunea și nici un om, ca ființă umană, nu poate fi genial. Un singur om, Isus, a putut obține prin felul în care a trăit genialitatea în ordinea umanului. Și tocmai de aceea, el a ieșit din „ordinea umană”. Singurul care a putut da vieții, trăind pur și simplu, dimensiunea perfectă a divinului. Altfel spus, un singur om, trăind, a putut să se îndumnezeiască. O spune pe larg Oscar Wilde în De profundis:

„Încă mai e ceva incredibil pentru mine în ideea că un tânăr țăran din Galileea își închipuie că poate purta pe umerii săi povara lumii întregi, tot ce fusese deja făcut și suferit (…), suferințele celor care rătăcesc printre morminte, ale popoarelor oprimate, ale copiilor din fabrici, ale hoților, ale celor din închisori, ale proscrișilor, ale celor muți sub opresiune și a căror tăcere e auzită doar de Dumnezeu.” Și: „El a înțeles lepra leprosului, întunericul orbului, nefericirea cruntă a celor care trăiesc pentru plăcere, sărăcia ciudată a celor bogați.”(nota 4)

„Secretul lui Isus” a fost acela de a fi înțeles că „ceea ce i se întâmplă altcuiva ți se întâmplă și ție.” Cristos, spune Oscar Wilde, este unicul care „a realizat în întreaga sferă a relațiilor umane acea compasiune imaginativă (subl. mea) care în sfera Artei este singurul secret al creației.” Puterea de a-i înțelege  pe toți a făcut ca viața lui Isus să aibă perfecțiunea operei de artă și, astfel, să capete dimensiunea divinului.

Nu este oare cam lung drumul de la Isus la Radu Beligan? Operă de artă să fi făcut el oare din viața lui („o viață bine trăită”, spune în altă parte), când și-a lăsat-o prinsă în acel grotesc insectar al rușinii intitulat Buchet de purpură şi soare. Flori alese din creaţia închinată tovarăşei Elena Ceauşescu (Bucureşti, Editura Eminescu, 1987)?

„Dacă aş fi întrebat care sunt însemnele distinctive ale personalităţii tovarăşei Elena Ceauşescu, n‑aş ezita nici o clipă să afirm că ele se exprimă în devotamentul nemărginit pentru patrie şi pentru socialism…” (Vezi restul elogiului în mini-antologia de la sfârșitul textului.)

Operă de artă când, la Congresul al XII-lea (1979) – cel la care Constantin Pârvulescu l-a atacat în plen pe Ceaușescu – îl vedem pe Beligan ridicând apoteotic tonul?

„Pentru noi toți, Nicolae Ceaușescu întruchipează omul nou,  comunistul de omenie, idealul final și vital al viziunii noastre despre lume, ținta întregului nostru efort moral. Să ne trăisacă și să ne conducă ani mulți și fericiți în pace și prosperitate, sub cerul de lumină al comunismului!”

Ah, știu ce ne va spune Maestrul! Va folosi același calapod de înălbire a conștiinței pe care l-au folosit (ei înșiși sau ciracii lor) Sadoveanu, Călinescu, Vianu și alți mari mercenari ai conștiinței din anii în care ne trezeam „sub cerul de lumină al comunismului”: „Vă place nu vă place, acesta era prețul, dragii mei cârcotași, pe care-l plăteam ca să mă vedeți voi jucându-l pe Rică Venturiano! V-am făcut, când n-aveați ce mânca și când vă era frig, viața mai frumoasă”. Eu zic ca mai degraba ati cautionat uratenia ei. Dar chiar dacă ar fi așa, dacă frumosul ar putea intra în lume bine înfășurat într-un bulgăre de noroi, atunci s-a zis cu „viața proprie ca operă de artă”! Atunci nu mai puteți să spuneți că descindeți în linie dreaptă din personajul evanghelic al lui Oscar Wilde! Măcar de ne-ar fi spus Maestrul că istoria era atunci prea hâdă, ca să permită asemenea conversii și performanțe dumnezeiești. Dar să susții douăzeci de ani mai târziu, după ce, fie!, blestemata de istorie te-a obligat să îți pătezi binișor statuia vieții, că ai făcut din viața proprie o operă de artă, „o viață bine trăită” – oare nu e cam mult? Nu înseamnă că cel care ne spune asta ne disprețuiește în continuare, de vreme ce ne ia pe toți drept niște bieți ramoliți amnezici?

Dar nici măcar nu e așa. N-am să le plâng de milă, lui Beligan, Călineștilor, Vienilor și tuturor marilor intelectuali mercenarizați că, rămânând în fotoliile Academiei, s-au sacrificat de dragul nostru. Că au băut whisky-ul vremii și au mâncat cu lingura icrele negre (cum se lăuda Petru Dumitriu că a făcut-o), plângând după conștiința vândută, ca să avem noi de la cine învăța carte. Steinhardt avea dreptate: dialectica asta subtilă nu se aplică la morală. Aici, când ne jucăm „de-a conștiința”, nu funcționează decât legea aritmetică a lui „doi și cu doi fac patru”. Așa că ar fi bine, pentru toată lumea, să le lăsăm, acestor negociatori moderni, viețile acolo unde și le-au așezat. Iar în cazul lui Beligan, s-ar cuveni să n-o mai ascundem după măștile rolurilor sale.

„Am spus și mi-am salvat sufletul”

Au mai trecut apoi vreo șase ani de la vorba cu „viața și opera de artă” și am auzit ieșind din gura Maestrului – prezent pe o uriașă plasmă instalată pe Arena Națională cu ocazia glorificării unui candidat la prezidențiale – un scurt „omagiu post-modern”. La capătul lui, veștejindu-și din nou sufletul și rănindu-l pe al nostru, Maestrul a rostit celebrul dicton latin Dixi et salvavi animam meam.

Ceea ce e neliniștitor în cazul lui Radu Beligan este că plasează marile vorbe ale omenirii în cele mai decăzute contexte. Cum este oare să-i dai binecuvântarea unui om care, dacă ar ajunge președinte al românilor, ar duce, vorba lui Vlad Zografi, „la acceptarea deschisă a hoției ca principiu național”? Și-atunci, cum să crezi că ți-ai salva sufletul pledând pentru sinuciderea unei nații? Nu credeți oare că vorbele astea mari – viața ca o operă de artă, dixi et salvavi – au fost rostite în perspectiva lui „pe dos” și că, răsturnând lumea cu capul în jos, ele denotă o formidabilă falsificare a conștiinței ca imagine de sine?

Poate că drama lui Radu Beligan, ca de altminteri a oricărui artist la care caracterul trăiește în perfectă disjuncție cu reușita artei sale, este că nimic din frumusețea personajelor pe care le-a creat n-a trecut în viața lui. Și poate că această neputință a comunicării dintre artă și viață s-a răzbunat până la urmă în chiar arta lui. Există speranța că, atunci când un actor nu găsește în el însuși resursele frumuseții, pentru a o face pe aceasta să se reverse spontan și exponențial în interpretarea operei, el ar putea-o dobândi cu timpul prin experimentarea constantă a frumosului artistic pe care e chemat să-l transmită altora. Dacă-i privim contorsiunile, viața lui Radu Beligan nu dă însă semne că s-ar fi lăsat înfrumusețată de rolurile sale. Și poate că nici rolurile nu au putut fi luminate până la capăt cu frumusețea pe care viața lui ar fi putut-o absorbi din ele. Cred că, până la urmă, aceasta și este sursa manierismului în artă și a cabotinismului în actorie.

Sábato e cel care vorbește undeva de „partea nerușinată a rasei umane”. Iar căința, nu mai știu cine a spus asta, este semnul că un om vrea să-și schimbe trecutul, despărțindu-se de el. Ei bine, partea nerușinată a rasei umane este alimentată fără încetare de suma păcatelor care nu se pot transfigura în lumina căinței. Radu Beligan a fredonat ani la rând, de la tribunele abandonului, refrenul impudorii. A făcut din cuvânt, ani la rând, o gumă mestecată indecent sub privirea noastră, a celor care, pe margine, trăiau rușinea ca spectacol insuportabil al nerușinii celuilalt. Dixi et salvavi.

Note ________________________________

(1) De-a lungul Congreselor Partidului sub Ceaușescu, începând cu Congresul al X-lea (cel din 6 – 12 august 1969) și terminând cu cel de al XIV-lea, pe la tribuna congreselor s-au perindat: Zaharia Stancu, Miron Nicolescu, Eugen Barbu, Nicolae Breban, Radu Beligan (la Congresul al X-lea), apoi, de-a lungul celorlalte congrese, pe căprării:  Mihnea Gheorghiu (cineaștii), Radu Beligan (oamenii de teatru), Nestor Ignat (ziariștii), Sabin Bălașa și Brăduț Covaliu (pictorii), Ion Irimescu (sculptorii), Ion Dumitrescu (compozitorii), Virgil Teodorescu și apoi, asiduu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga (scriitorii), Remus Răduleț (academicienii).

Pentru „muncitori” și pentru „țărani” vorbeau diverși „eroi ai muncii socialiste”. Sub Gheorghiu-Dej, de obicei lua cuvântul Maria Zidaru, președintă de GAC; sub Ceaușescu, Triță Făniță (mare exportator de grâne sub Ceaușescu, devenit după 1990 senator PD, ulterior PSD, baron de Buzău). – Îi mulțumesc lui Vladimir Tismăneanu pentru trimiterile bibliografice.

(2) Vezi mai jos Bibliografie Radu Beligan

(3) În cartea lui Radu Beligan Note de insomniac (ediție îngrijită de Liviu Dorneanu),  Artprint, 2001 (colecţia „Bibliofilia”), ideea apare formulată astfel: „14 decembrie 1998. Dintre toate operele, cea mai frumoasă este o viaţă bine trăită. Aş zice chiar că este opera de artă prin excelenţă.”

(4) De profundis, Humanitas, București, 2014, pp. 111-113 (traducere Luana Schidu)

___________

  • Bibilografie specială: Filmul Mefisto (1981) al lui István Szabó, cu Klaus Maria Brandauer în rolul principal.
  • Bibliografie Radu Beligan (vezi Dan Taloș & Nicolae Merișanu,  Antologia rușinii după Virgil Ierunca, Humanitas, București, 2009)

„Sunt o natură iremediabil optimistă. Optimismul meu e întărit, în primul rând, de propunerile tovarăşului Nicolae Ceauşescu, profund constructive şi binevenite, apte să propulseze puternic viaţa noastră teatrală, şi în al doilea rând, de faptul că există o asemenea cantitate de talente în domeniul nostru de activitate. Am convingerea că aceste măsuri înţelepte, îndrumând aceste talente, credincioase politicii partidului şi statului nostru, vor duce la o şi mai mare înflorire a artei scenice româneşti.“

(Teatrul, august 1971)

„În domeniul culturii, contribuţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu este substanţială şi se leagă direct cu cele mai solide înfăptuiri, de un întreg spirit creator, ale cărui baze le‑a pus şi a cărui dezvoltare ascendentă o urmăreşte îndeaproape ca pe una dintre trăsăturile esenţiale ale politicii culturale a partidului nostru. Trei dintre direcţiile acestei acţiuni de stimulare a spiritului creator se cer în mod deosebit subliniate cu recunoştinţă. Este mai întâi imboldul dat artei noastre de a se întemeia statornic, neabătut pe valorile unei conştiinţe socialiste care socoteşte omul ca esenţă şi valoare supremă a vieţii. Este apoi impulsul dat artei de a situa în centrul ei nu un erou pasiv, stăpânit de împrejurări, ci de o voinţă de a se realiza uman şi pentru oameni, în atmosfera unei înalte şi vibrante tensiuni morale. Şi este, de asemenea, avântul imprimat atât de necesarului proces permanent de primenire interioară a culturii, prin intensificarea cunoaşterii propriei noastre arte şi a artei tuturor celorlalte popoare în evoluţia lor. […]“

(Scînteia, 27 ianuarie 1973)

„Alegându‑l să‑i conducă destinele, poporul a ales pe cel mai bun fiu al său, călăuză energică şi inspirată, luminată de ceea ce e mai înălţător în trecutul naţional şi însufleţită de hotărârea de a merge neabătut spre o lume care să fie opera justiţiei sociale, a faptei constructive, a prieteniei şi a înfrăţirii între toate popoarele.

Nicolae Ceauşescu reprezintă ceea ce e mai bun în noi, iar această aniversare este o mare sărbătoare a întregului popor.“ (nascut 1918)

(Teatrul, ianuarie 1978)

„Viziunea este a unui spirit superior călăuzit de dragoste şi grijă pentru artă. Iar această viziune o datorăm celui ce a îndrumat creaţia spre finalităţile ei fundamentale, astfel încât să‑şi dobândească întreaga iradiaţie şi nu numai odată să‑şi fructifice sorţii de a lumina la depărtări de locul şi momentul când s‑a zămislit.

Acest mare prieten şi îndrumător al artei se numeşte Nicolae Ceauşescu.“

(„Mare prieten al artei“, Scînteia, 26 ianuarie 1984)

„Dacă aş fi întrebat care sunt însemnele distinctive ale personalităţii tovarăşei Elena Ceauşescu, n‑aş ezita nici o clipă să afirm că ele se exprimă în devotamentul nemărginit pentru patrie şi pentru socialism şi în neclintita convingere că avutul ţării se întemeiază pe intensificarea şi extinderea gândirii ştiinţifice, a culturii şi a muncii în acte care au un maximum de finalitate practică, oferind facultăţilor superioare întrebuinţarea cea mai productivă şi bucuria cea mai deplină.“

(Buchet de purpură şi soare. Flori alese din creaţia închinată tovarăşei Elena Ceauşescu, Bucureşti, Editura Eminescu, 1987)

„Trăim o experienţă fascinantă, unul din acele timpuri înalte când omul îşi dă măsura şi mai mult decât măsura lui. Şi mă gândesc, fireşte, în primul rând la acel om exemplar la care ne gândim cu toţii: tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Cel care nu cunoaşte nevoia de repaus. Cel care se odihneşte de o muncă prin altă muncă. Cel care a şters din dicţionar cuvintele: oboseală, inerţie, stagnare, nepăsare, imposibilitate. Cel ce poate fi văzut zilnic, uneori dis‑de‑dimineaţă, pe unul din nenumăratele şantiere ale patriei. Cel care ascultă respiraţia ţării şi care, de peste cinci decenii şi jumătate, îşi dăruieşte fiecare clipă pentru măreţia de azi şi pentru măreţia de mâine a României. Cel care transformă sub ochii noştri, ca un demiurg, un oraş cu uliţe chinuite şi întortocheate într‑o cetate cu bulevarde ample, cu linii de metrou şi cu o Dâmboviţă care abia acum are, vorba cântecului, apă dulce.“

(„Cuvântare la Congresul al III‑lea al Educaţiei şi culturii socialiste“, Scînteia, 19 august 1987)

„Opera revoluţionară pe care o făurim poartă, de aceea, pecetea inconfundabilă a personalităţii secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, al cărui impunător prestigiu pe meridianele lumii constituie garanţia sigură a ridicării României pe noi trepte de progres şi civilizaţie, căruia în această zi aniversară îi aducem alesul şi înflăcăratul nostru omagiu.“

(„Ampla construcţie“, Scînteia, 26 ianuarie 1989)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre:



Currently there are "118 comments" on this Article:

  1. Florin Oprea spune:

    „Vă place nu vă place, acesta era prețul, dragii mei cârcotași, pe care-l plăteam ca să mă vedeți voi jucându-l pe Rică Venturiano! V-am făcut, când n-aveați ce mânca și când vă era frig, viața mai frumoasă”.
    Aiurea “maestre”, prin discurs ati mentinut in viata si la putere pe cei care ne faceau viata urita (putin spus). Si din cauza ta si altora ca tine nu aveam ce minca si ne era frig, ca il pupati in … din cind in cind pe nc.
    Rusine tovarase beligan ca acum il pupi in … pe alt neispravit, vvp!

    • Hantzy spune:

      Daca, intr-adevar, asa a fost, iar Radu beligan era doar “tovaras” inainte de 1989, pai atunci ce Transfer de imagine, de pe Plasma in Arena Nationala, a mai avut loc recent? Ar trebui sa fie Zero sau chiar negativ, n-asa?! Adicatelea, i-a facut un deserviciu lui Ponta.

      • pathfinder spune:

        Amuzant.
        Sa-ti reamintesc doua cifre: 7.4 milioane si 66%.
        Cred ca ti-ai primit raspunsul…

        • Hantzy spune:

          Mi-am primit raspunsul?!

          Din contra, daca cifrele amintite se refera la ceea ce cred, atunci interventia tovarasului Beligan era, in mod cert, nenecesara lui Ponta, ci mai degraba autorului ei.

        • Emil spune:

          Pathfinder……..66% din ce??? 7,4 mil = 40% dacă vrei puțină matematică …dacă vrei numai să te încurajezi , e ca tine !!!

          • pathfinder spune:

            @ Emil
            USL are 364 de parlamentari (66,2% din Parlament), adică 247 de deputați și 117 senatori.
            Daca nu intelegi despre ce este vorba intreaba nu da cu parul…

          • pathfinder spune:

            Revin, pentru ca asa cum nu ai inteles din prima s-ar putea sa nu intelegi nici din a doua.
            Aia 66% au fost alesi de cei care au fost la vot.
            Ca acuma nu mai exista US-ul e alta mancare de peste dar sa nu uitam ca au castigat cu 66% avand un singur program de guvernare: Jos Basescu!
            Si au castigat cu 66%.

            Mai trebuie sa spun mult 66%…?!?

      • florin spune:

        Gresesti, Hantzy. Transferul nu vine de la gesturile execrabile de tovaras, ci de la geniul artistic al individului. Oamenii de pe stadion si de la televizor (ca pentru aia a fost organizata paranghelia) il stiu pe Beligan din piesele de teatru, nu de la sedintele de partid. Aia vor spune: pai daca un atit de mare om, cel mai bun actor al nostru dn toate timpurile, merge cu Ponta, evident ca vom face si noi la fel. De fapt, nu cred ca n-ai inteles despre ce e vorba.

        • Hantzy spune:

          Se poate, dar tocmai ce-i care-i imputa lui Beligan gestul facut, nu uita sa adauge faptul ca a fost “tovaras” si, subinteles, “de nadejdie”. Ei, atunci omul e fie consecvent, ceea ce e de apreciat, fie lingusitor, ceea ce inseamna ca i-a facut un deserviciu celui lingusit.

    • bbckoo spune:

      Există, totuși, un rol în care RB și-a arătat această față: este vorba de o comedie romantică de Aurel Baranga intitulată ”Șeful sectorului suflete”, în care joacă rolul unui Director al sectorului de mai sus, un ”inginer de suflete”, un manipulator. Tot farmecul personajului (actorului) are rolul în această piesă (”drama” unei fete care trebuie să aleagă între un ardelean (Tiberiu Cezar Sicoșan – personaj ridicol), alpinist și campion regional la șah și un mai tânăr muncitor) de a elibera tinerii implicați în construcția celei mai bune societăți de problemele care produc nefericire. Șeful e un soi de drog care induce fericirea și mobilizarea. Finalul este deschis în sensul că fata se îndrăgostește de …Director. Oricum, îl părăsește pe ardelean, care nu-i poate oferi acea viață ”autrentică” de tânăr revoluționar. Deci, tot un Mefisto, dar după chipul și asemănarea comunismului românesc și pe măsura ”geniului” lui Baranga.
      Am văzut piesa la o vârstă foarte fragedă, cred că aveam 8-9 ani, adică prin 1963-64, dar am păstrat în minte personajul insidios jucat de Beligan, care se insinua direct în mintea fetei, în secretele ei cele mai intime, în numele productivității muncii și al planului cincinal.

      • florin spune:

        Ai amestecat “Seful sectorului suflete” de Al. Mirodan cu “Siciliana” de Aurel Baranga. Bine ca n-ai spus si ca “Seful” i-a comandat muncitorului sa proiecteze o cheie franceza fara ghivent, hi…

      • Matusalem spune:

        Beligan nu a mancat spanac numai pe timpul lui Ceausescu. Si nu a facut-o de nevoie. Era un infect deja la sfarsitul anilor 40. Infiera si combatea stalinist la sindicat de pe timpul lui Groza.

    • Adrian M spune:

      Erata : evident, este “lunga sa existenta…”…

  2. Stefan Michiu spune:

    Excelenta analiza a ceea ce am trait noi toti, a compromisurilor intolerabile pe care le-am facut, a injosirii demnitatii umane la care am participat de nevoie sau din meschine interese.Daca, multi dintre noi am realizat, acum, cand nu ne mai obliga nimeni, abjectia acestor compromisuri morale si am incercat sa ne eliberam de tarele propriului trecut, la Radu Beligan nu a existat o minima incercare de acest tip, dansul avand convingerea ca trait o viata exemplara!ECCE HOMO!Aceasta este natura reala a “marelui” Beligan!Parafrazez:”mare artist, mare ticalos”!

  3. pathfinder spune:

    Nu cred domnule Liiceanu ca Radu Beligan merita toata aceasta atentie (un articol intreg dedicat doar persoanei sale).

    Daca tot efortul a vrut sa fie o atentionare pentru toti ceilalti care se vor fi putut afla in situatia lui Beligan in campania electorala care tocmai a inceput atunci parca ar fi de inteles.
    Daca e un strigat de disperare adresat “fratilor” intru intelectualitate atunci iarasi se merita cumva.

    Dar parca e prea multa atentie (sic) acordata unuia care nu o merita din partea d-voastra.
    Parerea mea…

    • dorin valeriu spune:

      Chiar n-ai inteles ! Beligan, fara sa vrea, desigur, i-a dat ocazia lui Gabriel Liiceanu sa ne dea o lectie superba de morala ! Ne e de folos tuturor celor care-am trait in comunism si am acceptat compromisuri, mari sau mai mici. Unii ca sa ne putem implini aspiratiile profesionale si sa ne practicam meseriile, sa ne intretinem familiile, altii ” sa manance icre negre cu lingura”, prin asta intelegandu-se multe …

      • pathfinder spune:

        In ceea ce priveste prima d-voastra afirmatie eu spun ca e viceversa.
        Cititi paragraful al doilea al postarii mele. ;)

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Domnul Beligan a oferit singur posibilitatea de a deveni un caz paradigmatic pentru funcţionarea şi rolul intelectualilor şi artiştilor în regimul comunist. Articolul nu este despre domnul Beligan, ci despre toţi cei care au procedat ca domnia sau, care s-au prostituat intelectual sau cultural în numele adevăratelor valori, pe care le practicau ca pe un al doilea job, pe lângă cel politic.

      Într-un fel acest articol este un milestone cultural pentru România, este pentru prima oară când un monstru sacru de pe vremea comunismului, acceptat şi după în mentalul colectiv ca atare, este dat jos în mod irevocabil de pe piedestal.

      Vor urma cu siguranţă alţii, în toate domeniile vieţii culturale, de la ştiinţă artă şi filosofie, pentru că ne-am săturat a trăi în miniciună. Cancerul minciunii trebuie extirpat din organismul naţional prin simpla rostirea a adevărului, cu compasiune, dar fără reverenţe către oameni imorali.

      gânduri bune,

      • pathfinder spune:

        “Vor urma cu siguranţă alţii, în toate domeniile vieţii culturale, de la ştiinţă artă şi filosofie, pentru că ne-am săturat a trăi în miniciună.”
        In cazul asta eu nu pot decat sa urez mult succes autorului.
        Dar isi va ridica o multime de oameni in cap.

        Mai e si problema celor care intre timp au parasit lumea asta … ce facem cu ei, ii lasam sa se odihneasca in pace sau nu?

        • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

          Nu va face dânsul treaba asta, o vor face în fiecare domeniu alţii, cei care cunosc situaţiile particulare de acolo. Important este că s-a făcut odată foarte clar, public, că exemplul este dat.

          Ar fi cazul să le fie frică şi celor care au distrus destinele unor generaţii întregi de oameni, nu credeţi? Nu de ceea ce au făcut ei altora, ci pur şi simplu de rostirea adevărului.

      • Gore' spune:

        Memoria colectiva are propriile reguli, uneori greu de inteles intr-o logica normala pentru a imprima cartile de istorie. Eu nu cred ca va cadea de pe piedestal.

      • Jeni Marasescu spune:

        “Vor urma cu siguranţă alţii, în toate domeniile vieţii culturale, de la ştiinţă artă şi filosofie, pentru că ne-am săturat a trăi în miniciună. Cancerul minciunii trebuie extirpat din organismul naţional prin simpla rostirea a adevărului, cu compasiune, dar fără reverenţe către oameni imorali.”

        Bine spus – si totul ar trebui inceput cu clerul organizatiei profit B.O.R. Influenta lor malefica, bataia de joc de taina spovedaniei, colaborarea pe cale extraordinar de larga si cu PCR si cu Securitatea cere ca B.O.R. sa dea in sfirsit socoteala. Cancerul minciunii nu a fost niciodata reunoscut si ispasit in acest birlog al ipocriziei institutionalizate.

        Va multumesc ca sugerati asta domnule Iordache.

        • Vaduva Laurentiu spune:

          Ati atins o “cestiune” foarte sensibila : B.O.R. . Nu numai ca “slujitorii Domnului ” (a se ceti ,in special” , ai propriei pungi , burse ) au o rezistenta crescuta la “antibioticul” moralei civice , moralei crestine , legilor fiscale , ori a celor privind deconspirarea , dar mai sunt si in pozitia de a “calauzi” …boborul , masele largi , populare ,in lupta cu cele pamantesti si propasirea intru Domnul (Domnul fiind o vorba goala , singura lor credinta fiind …Domnul Ochiul Drakului !) ceea ce nu-i de ici de colo …A te circumstantia diferit pe scena si in viata cetatii este , desigur , ca dracu” , cu atat mai mult cu cat “spectatorii” nu vad decat scena , neavand ochi si pentru …”culise” …Tot ce implica imbracarea unor vesminte diferite , a unor “uniforme” , din start presupune dedublare , dol , aparenta proasta , atunci cand nu au pe dedesubt si o esenta in concordanta cu purtarea lor , (a vesmintelor -legitimizante ) ; vechea problema , aparenta-esenta se reactiveaza : actorul Beligan este preponderent Guiglielmo din piesa lui Eco , in ochii privitorilor pe care , din consecventa , sa-i numim generic …Adso …Numai ca sub rasa lui Guiglielmo se ascunde orice , numai esentialul Guiglielmo , nu . Problema e ca , imbracat in rasa lui Guiglielmo , incerci , chiar si de pe o plasma stadionala , sa-l legitimezi pre unul din catindati , ceea ce nu-i delok cuser , mai ales in conditiile in care nu te mai “obliga” nimeni si nimic sa o faci .Pentru cine “propovaduieste” actorul Beligan pre plasma ? Pentru “catindat” si pentru votant , evident ; domnia sa “legitimeaza” catindatul ca un intermediar -interfata (era sa zic “ordinar” , rima al dracu” de bine cu “intermediar ” !) ce se doreste a fi . Pentru cine scrie domnul Liiceanu acest articol ? Ei bine , raspunsul aici este mai greu de dat , in toate nuantele sale si in toata completitudinea lui ; pentru Adevar , in primul rand , desi , in Romania tuturor timpurilor , Adevarul a umblat cu capul …spart ; apoi pentru cei care au uitat , uitarea fiind iar un ‘produs” esentialmente romanesc , marca de origine ; pentru “ceilalti” , desi “ceilalti” nu aveau neaparata nevoie de acest articol ca sa tina ochii deschisi si mintea “neincremenita in proiect ” ; pentru constiinta domniei sale , “nemercenarizata” , desi , iarasi , constiinta domniei sale nu avea nevoie de auto-legitimare prin intermediul vreunui articol destinat “scenei” ; poate pentru constiinta ca a facut tot ce i-a stat in putinta ca sa trezeasca somnul ratiunii multora , si asta poate fi un motiv determinant …Personal cred ca articolul domniei sale se constituie ca o contrabalansare la orbirea generala care a cuprins majoritatea Romaniei “profunde” (cineva , mai sus , avansa si un procent , 66 %); numai ca Socrate a “sfarsit-o ” rau dupa standardele vremii ; democratia romaneasca , neaosa , nu e cel mai bun “cadru” nici pentru domnul Liiceanu , cum nu a fost nici pentru Socrate cea ateniana :mi-e teama ca , incercand sa arate ca Guiglielmo e gol , e de tinichea (rimeaza cu “lichea” din ” apel catre lichele “) , nu face decat sa exacerbeze si mai mult sentimentul poporal-romanesc de “dai in mine , dai in tine , dai in fabrici si-n uzine ” cu toate consecintele si derivatele lui ; punand in balanta , cred ca articolul isi justifica existenta publica , numai ca poate genera efecte perverse intr-un spatiu mioritic in care tinerii (unii dintre ) spun ca Ceausescu era un tip “cool” iar cei mai in varsta il regreta efectiv , din motive mai mult sau mai putin intemeiate , in viziunea domniilor-lor …”Culisele” in care a “performat” actorul Beligan , ajuns , fatalitate! , la senectutea senectutii , sunt mult mai greu vizibile chiar “deconspirate” frumos si elegant de catre domnul Liiceanu ; personal cred ca “lichelismul’ nu are varsta si nici nu trebuie sa astepte numarul anilor pentru a fi aratat cu degetul moralei civice ca infamant .Totusi ce ne “facem” cu Religia , (si mai ales cu unii dintre “proceduristii” ei mioritici !) care a “taiat orice cale de comunicare intre Om si Dumnezeu ?!”

  4. antonie spune:

    …nu cred că mai contează encomiasmele în această campanie electorală.
    Radu Beligan e consecvent. A fost mereu în grațiile puterii. Așa au fost toți marii actori…Naturalețea e un semn al mărimii talentului lor, iar la un mare actor nu poți face diferența între natural și artificial…Actorul mare e chiar rolul pe care-l joacă la un moment dat.De Niro, Al Pacino sunt mult mai credibili decât personajele reale…ori Dorel Vișan în „Senatorul melcilor”.
    Revenind la Radu Beligan încă o dată a jucat magistral un rol. Cel de a îndemna la încredere deplină în tineri. Doar asta va rămâne în mintea privitorului. În rest, am văzut încă o dată un mare actor…
    …Doar un „judecător drept” poate judeca o viață de 95 de ani…

    • ilidia spune:

      Incredere in tineri de teapa lui Ponta?! Ponta care umbla cu tricou cu Che Guevara, un zurbagiu pe care Castro l-a trimis sa mai faca “revolutie” si pe la altii, care din trei propozitii spune patru minciuni, plagiator, adica hot!?

  5. Amerigo spune:

    Ce ma mira pe mine la dvs., Dl. Plesu si restul intelectualilor militanti, este faptul ca atitudinea Dl. Beligan va mai mira…..Dumnealui este constant in politica sa. In comunism era fidel lui Dej apoi lui Ceausescu si ulterior revolutiei, lui Iliescu si acum lui Ponta…omul isi respecta linia. Nu se abate deloc de la ea. De ce va mira? Este un om care are o alta linie fata de a dvs. Lui ii place, i-a mers foarte bine in regimul respectiv si chiar si acum nu o duce mai rau.
    A atins o varsta remarcabila in aceste regimuri si este consecvent crezurilor sale, Niciodata nu si-a facut mea culpa (eu nu il am in minte acum sa fi facut dupa ’89 asa ceva).
    Omul si-a tinut linia politica in toti acesti ani fara nici o abatere.
    Apoi aia cu Artist al Poporului nu e ceva atat de usor de bagatelizat cum o faceti dvs. Dupa cum chiar dvs. mentionati in insiruirea celor ce au detinut acest titlu, sunt nu mai nume mari ale teatrului romanesc. NU oricine devenea Artist al Poporului si cei care au detinut acest titlu au meritat cu prisosinta acest lucru. Personal as mai adauga cativa in acesta lista insa parca numai in vremea lui Dej s-a acordat acest titlu.
    Omul a fost si este inca un artist mare, bun “meserias” daca pot spune asa.
    Consecvent in opiniile sale, care nu corespund celor ale dumneavoastra sau altora.
    Este un lingau si profitor, bun si ce? Cine nu stie asta? Cine se mai mira azi de Beligan?
    Eu personal nu si inflamarea asta nu cred ca va face bine nici dvs. si nici celorlalti…
    Cu respect, toate cle bune. Din pacate nu toata lumea rezoneaza la acelasi diapazon…si lichelele au diapazonul lor….

    • VAsîli spune:

      Amerigo intrupeaza cetateanul turmentat moral. Se mira unde nu exista o mirare. Sau nu ar trebui sa existe. 7 milioane de mirati gata sa aplaude.

  6. Gabriel cel Drept spune:

    “intelectuali mercenarizați” — e cumva autoportret?

    • Ana spune:

      Poate ai si argumente. Daca nu, ar fi cazul sa-ti ceri scuze.

    • UnOarecare spune:

      Cred ca e portretul strambilor ce-si spun “cel Drept”…

    • Mihai Popa spune:

      @Gabriel cel Drept
      Citește ”Dragul meu turnător” de Gabriel Liiceanu, Ed. Humanitas, 2013

      Dacă vei simți apoi că trebuie să revii aici pentru a-ți cere scuze atunci vei mai avera o șansă.

  7. Decebal spune:

    Fiecare om are dreptul de a-si exprima simpatiile politice. In egala masura, fiecare personalitate publica trebuie sa isi asume simpatiile politice exprimate si, daca i se cere, sa le argumenteze. Public.

    In epoca partidului unic, sustinerea celor aflati la putere putea veni fie din convingere, fie din dorinta de avansare profesionala. Astazi (cand, cel putin teoretic, apartenenta politica ar trebui gandita ca o optiune personala, fara influenta asupra vietii profesionale a unui actor), optiunea politica se presupune a veni exclusiv din convingere. In special la o varsta la care se presupune ca omul nu mai este manat inainte de satisfacerea unor nevoi lumesti.

    Spuneti, domnule Liiceanu, “ați fost adeseori tentați să împrumutați caracterului unui actor masca rolurilor sale?”. Da, am fost. Dar domnul Beligan a fost si Ianke – un personaj cald si uman, fara indoiala, dar care avea si o latura comerciala, pragmatica. Si nu pot sa nu remarc faptul ca sustinerea exprimata de domnul Beligan este bazata pe un crez frumos – “Tinerii sunt capitalul nostru cel mai de preț”… Intamplator, domnul Ponta este un tanar candidat cu sanse. Ce convenabil!… Imi pare ca domnul Beligan incearca sa se convinga, pe sine insusi, ca optiunea sa politica este legitima si moral justificata. Pare ca a reusit sa-i gaseasca o calitate, domnului Ponta: e tanar. Oare e suficient, pentru un presedinte? Oare e de dorit, pentru un presedinte?

    Pana la urma, doamna Udrea e un pic mai tanara decat domnul Ponta. Si e si energica. Si, eventual, mai are o calitate in plus: e femeie. :)

    • pathfinder spune:

      “Pana la urma, doamna Udrea e un pic mai tanara decat domnul Ponta. Si e si energica. Si, eventual, mai are o calitate in plus: e femeie.”

      M-am uitat si eu de curiozitate si ai dreptate.
      E mai tanara cu un anisor.
      Desi arata a baba…
      Pe cand Victoras e in plina forma a burtii si poponelului…
      Mai glumim si noi amar…

  8. Lupul Monarhist spune:

    Pentru artiști, existau titluri care reprezentau diferite grade ale îndrăgirii…

    Hahaha… adevărat. Partidul știa să gâdile poporul la glande de minune. Nea Caisă era cineva. Doar trăiam în cea mai frumoasă țară, cea mai dreaptă orânduire -e drept, în faza de șantier- dar cea mai dreaptă, cu munții cei mai semeți, cele mai grase vaci, cele mai bune excavatoare (Promex), cea mai bună înghețată (Polar), cele mai bune băuturi răcoritoare (Cico), biciclete (Pegas) si eugenii, cea mai mare producătoare de ricin și lignit etc. etc. etc. Câți dintre cititori ar fi avut curajul în acele vremuri să spună unei bucătărese că nu știe să gătească? Ai fi strivit cel mai mare ego din lume… adică cum, vii tu și sfidezi Regina Cantinei care facea din gheare de pui și picioare de porc minuni?

    E pe undeva firesc să gândești așa când trăiești în izolare, într-o pușcărie… pur și simplu nu ai grade de comparație… nu e de mirare cum Sergiu Nicolaescu a trecut drept cel mai îndrăgit și bun regizor și în egală măsură Radu Beligan un actor inegalabil, Aro cel mai bun SUV și Lenuța Ceaușescu academiciană de renume mondial.

    Hai, că poporul e drăguț și își merită soarta…

    • dusu spune:

      ei no fi fost Cico cea mai buna racoritoare da patria se batea ptr locul trei(!?) la productia de otel pe cap de locuitor.
      asta e partea care chiar a facut tara frumoasa si bogata cu toate cele patru anotimpuri si un popor harnic si ospitalier

      • pathfinder spune:

        “ei no fi fost Cico cea mai buna racoritoare da patria se batea ptr locul trei(!?) la productia de otel pe cap de locuitor”

        Am mai explicat asta pe alte forumuri romanesti.
        A fost vorba de o industrie energofaga care nu putea in vecii-vecilor sa mentina productia rentabila intr-o economie “reala”.
        In exact aceeasi perioada Romania producea si consuma mai multa energie electrica decat Japonia!!!
        Asta ca sa se inteleaga cam la ce mod se producea otelul ala si multe alte produse exceptionale ale industriei socialiste multilateral dezvoltate…

        • dusu spune:

          daca cumva imi explicati mie(asa apare postarea!) atunci si io adaug:sint doua planuri;
          intii mindru ca sint rumin,unde daca o curva ruminca s a culcat cu o perrsonalitate din lumea civilizata,automat si io sint mindru ca poporul meu are o asa contributie
          al doilea,noi ruminii trebuia sa fim in 2 % din activitatile economice pe primul loc in lume si ptr asta nici un efort nu era de ajuns(inclusiv productia de otel pe vaca furajata)de aia era asa de mindra romanica si azi ruminu patriot da vina pe tradatori

      • Radu Dan Mihailescu spune:

        Pentru Dusu,
        Cu tot respectul, intru-un Buletin informativ editat in anul 1986 am citit ca pentru unitatea de produs in R.S.R. se consuma de 2-3 ori materie prima si materiale iar energie (electrica, gaze sau petrol) de 3-4 ori fata de produse similare produse in Occident. Pe de alta parte , pentru a fata fata concurentei , multe produse romanesti inainte de 1989 se vindeau sub pretul de cost in tarile din Africa sau din America Latina. M.Gorbaciv a renuntat la tarile est si central- europene deoarece nu putea sa mai subventioneze cu materii prime , materiale , energie economiile neeficiente comuniste.

    • pathfinder spune:

      Ceva nu se potriveste…

      1. “E pe undeva firesc să gândești așa când trăiești în izolare, într-o pușcărie… pur și simplu nu ai grade de comparație…”

      2. “Hai, că poporul e drăguț și își merită soarta…”

      In umila mea parere ambele afirmatii sunt false si, in acelasi timp, in contradictie una cu cealalta.

      • victor L spune:

        ambele afirmatii vor sa fie din partea unui spirit fin si superior ironic.
        1`- sau poate o spune din experienta personala;
        2` – eu vad: popolul isi merita soarta.
        :P

      • Lupul Monarhist spune:

        Se potrivește foarte bine… un popor care acceptă să traiască într-un regim de închisoare, care acceptă instituționalizarea generalizată, care se lasă umilit în așa hal cum a fost poporul român pe perioada regimului comunist, a cărei elită se prostituează, își merită soarta. Clar precum cristalul…

  9. cir spune:

    Dinica, Amza, Caragiu sau Jean Constantin erau mai apropiati de firea romanului decat sobrul Beligan, care nu stie sa rada. Fara sa-i fac din sobrietate o vina, nu l-am simtit aproape, o fi la mijloc lipsa mea de cultura.Inainte de 1989 am facut aproape toti compromisuri deoarece nu credeam ca vom mai scapa de ocupatia comunista emanata de Moscova, propaganda ne-a prezentat-o eterna, era ceva ca in “Matrix”.

    • Mara spune:

      Ce ma intristeaza, poate mai mult decat revelatia ca Radu Beligan a fost mereu si dintotdeauna un actoras talentat care a simtit ca singura lui sansa de “artist” e sa devina cantaret de curte, e faptul ca se repeta din nou si din nou ca pe vremea comunismului “Toata lumea a facut compromisuri.” Ei bine, pur si simplu nu e adevarat! E o minciuna enorma, care arunca cu noroi in oamenii care s-au opus din rasputeri raspnadirii minciunii si rasturnarii orcaror valori! Si oamenii aia au platit un pret incredibil pt ca au avut curajul sau nebunia de a se opune, chiar si prin neparticipare!

      Beligan nu e o victima a circumstantelor, asa cum ar vrea multi sa creada. E exponentul sistemului care a nimicit fara drept de apel pe cei care se opuneau sau incercau sa ramana in afara!

      Nu ma intereseaza ca are 95 de ani: daca la varsta asta isi permite sa faca afirmatii de genul asta, cred ca trebuie sa isi imagineze ca sunt destui care nu uita si nu iarta nici ce a facut si nici pe cine a reprezentat!

      • cir spune:

        Compromis numesc si capacitatea de a ignora ilegalitatile (evaziune fiscala, trafic de influenta, inselaciune abuz de putere cu angajatii etc) unui patron, in scopul de a pastra un loc de munca, necesar supravietuirii. Erau si ATUNCI aceleasi compromisuri. Nu mergi sa denunti un abuz deoarece nu ai incredere in sistem ca va reusi sa inlature infractorul ci mai degraba crezi ca infractorul va afla si iti va face rau.

  10. Eddy spune:

    Eu nu stiam ca domnul Beligan a participat la toate acele Congrese si Plenare. Dar marturisesc ca am avut o surpriza neplacuta cand, in urma cu un an sau doi, Antena 3 i-a dedicat o emisiune. Cand l-am vazut pe dl. Gadea intrand cu un aer smerit in casa domnului Beligan m-am gandit ca acesta din urma poate nu stie cui i-a dat drumul in casa. Apoi mi-am zis ca domnul Beligan are o varsta, ca poate nici nu mai e interesat de politica si ca vanitatea (pe care orice actor o are) l-a facut sa accepte asocierea cu astfel de persoane si institutii compromise. Si compromitatoare.
    Se vede acum ca domnul Beligan nu era victima ignorantei. Trist. Dar pe de alta parte nu-i singurul. Multi actori cu adevarat mari s-au inglodat in compromisuri de-a lungul vietii. Trebuie doar sa-i vedem asa cum sunt, sa-i apreciem pentru talentul artistic si in rest sa-i asezam acolo unde le e cu adevarat locul: in randul celor lipsiti de constiinta sociala.

  11. Ștefan Brăgărea spune:

    Sunt surprins de confuzia făcută între opera unor personalități și existența lor terestră. M. Sadoveanu a fost o lichea monstruoasă, însă romanele sale istorice rămân monumente ale literaturii românești. Sunt un admirator vechi al romanelor lui Petru Dumitriu, însă de loc și al caracterului său. Evident, lista continuă…
    Nu poate fi confundat ACTORUL Radu Beligan – care mi-a încântat copilăria și tinerețea – cu PERSOANA Radu Beligan – despre care am cam aceeași impresie cu dl. Liiceanu -.
    Gestul lui V. V. Ponta și/sau a colaboratorilor săi de a-l folosi MESCHIN și ABJECT pe Radu Beligan într-o prostie omagială este cel care trebuie CU ADEVĂRAT condamnat.
    Dixi et salvavi…

    • it_s__not_news spune:

      Ei hai. Nu vrei sa facem si separatia intre gindirea dlui Beligan si persoana fizica a domnului Beligan? Ponta deputatul, Ponta prim ministrul, etc? Ring a bell?

      Spuneti ca “l-a folosit”. L-a obligat Ponta pe Beligan sa aduca osanale? Pot sa pun pariu ca “maestrul” si-a asternut singur limba pres …

      Ipocrizia personajului e – cred – evidenta. “Cred în tineri, doamnelor și domnilor! Tinerii sunt capitalul nostru cel mai de preț. ” dar n-ar lasa locul unora tineri pe scena nationalului. Fosiletului nici nu i se mai aude vocea, dar nu se da dus de-acolo.

      Oricum, nu vreau sa va comentez gusturile insa Sadoveanu ma plictiseste iar P. Dumitriu, ce sa zic: “Drum fara pulbere” este greata instant, ambalata ca carte (cacofonia e voita)

    • cir spune:

      Orientarea lui Sadoveanu era de stanga, de aici “recuperarea” sa imediata, onorurile acordate de regimul comunist. Participarea la epurarea elitelor arata ca un scriitor foarte bun poate avea un caracter mizerabil, ghidat de frica si oportunism.

      • Cornelia Topală spune:

        Orientarea lui Sadoveanu a fost mereu în slujba celor de la putere indiferent de ideologie, pentru interese personale.

        • cir spune:

          L-am cititi cu placere pe Sadoveanu si m-am regasit in Nada Florilor de cate ori mergeam pe baltile de langa Prut. Raman la concluzia ca era mai bine ca scriitorul sa fi ramas la profesia sa si sa lase altora vocatia de Mare Maestru Inchizitor.

    • Comentator spune:

      Ce insinuati dvs., d-le Bragarea, este ca dl. Beligan ar fi un biet senil “folosit” de marii ticalosi ai zilei. Un senil ar mai putea avea prestatia lui Beligan pe scena Nationalului? Poate nu ati citit articolul in intregime, poate v-a “scapat” pasiunea actorului de-a se antrena intru omagierea puternicilor zilei inca din vremurile cand era in deplinatatea facultatilor mentale(daca nu cumva considerati ca, bietul de el, a fost mereu senit si, deci, folosit miseleste), care n-a putut rezista si s-a dat in stamba la venerabila varsta de 96 de ani… Vechile obiceiuri mor greu, in cazul de fata, odata cu disparitia fizica a actorului.

  12. dusu spune:

    a fost nevoie de exprimarea adeziunii tovarasului beligan,ca autorul sa aiba si el un proces de constiinta.
    multe state (poate toate !?) folosesc sportivi,oameni de cultura ca vectori de promovare.
    romanica a fost construita cu astfel de indivizi ca acest beligan(mai ieri citeam de unu albu care iara ii aniverrsat!)si daca a fost construita cu astfel de indivizi,normal ca se aseamana lor.istoria tarii le este datorata si lor. marea rivolutie a ruminilor a fost regizata tot de un mare rumin.imi amintesc de unu de i ziceau ruminii briliantul ruminesc,un fiu al poporului ce stia sa dea bine in lopta si cu un caracter de om nou.azi,o alta stea in tenis da masura omului nou de romanica in presa straina.asta e mindru popor rumin

  13. dekar spune:

    Domnule Liiceanu,va multumim pentru faptul ca ati luat atitudine si ati pus lucrurile la locul lor.Da,acesta este omul Beligan,un duplicitar osificat care nu poate, macar,sa steie dracului in banca lui si sa-si reevalueze caracterul,ca nu mai are mult…timp.
    Decat ca,mai propun o idee : dar daca Beligan nu a iesit cumva cu jegul personal pe plasma Arenei Nationale pentru plagiator ci el pur si simplu chiar e convins de forta a ceea ce lui i-a facut bine,i-a priit ?!
    Eh,nu-i asa ca in aceste posibile anumite cazuri fosilizate (vezi socialismul cu fata umana !!!,securistii buni etc ) totusi,din pacate, doar timpul poate rezolva ceva iar timpul are inca rabdare? Tristetea si porcareaua e cu emulii lor,sa ma scuzati,curviti pretimpuriu dar vigurosi si solidari in fata unei natii saracite,prostite si ca atare neputincioasa.Sau greu “putincioasa”.

  14. Florin spune:

    “Numai ca instinstele despotice ale unora dintre oamenii de arta si literatura care dirijeaza cursul actiunilor la bursa valorilor…..au devenit peste masura de aprige, iar cei ce refuza sa se inregimenteze intr-o “tabara” sau alta risca sa fie victimele unor razbunari.Numai ca jocul intelectual e amenintat cu masluirea, ca e tot mai putin loc pentru cei ce refuza sa apartina unui grup si-si iubesc conditia de “civili’.Pentru acesti ‘civili’ pledez. Si nu sunt singurul care o face.”
    Citat din ” Intre acte”, autor Radu Beligan

  15. Alexandru spune:

    Va place, nu va place, maestre, ati fost un mare nemernic. Unul dintre cei care au “cladit cu abnegatie” cultul celui mai “iubit fiu al poporului”. Pentru minciuna asta, pentru frigul pe care l-am indurat pana la 14 ani, pentru lipsa ciocolatei, pentru minciuna ca bananele se coc doar de Craciun va fac direct raspunzator. Printre altii. Sunteti un om de mizerie.
    Pentru prestatia scenica ati primit salariu si pensie. Dar nu va impaunati cu o aura pe care nu o aveti. Nu sunteti un zeu, sunteti un sobolan invartit!

    • Mara spune:

      Si nu uita siluirea sistematica mintii atunci cand ieseai pe usa casei: ce sa spui, ce sa nu spui, cui sa spui, cine poate sa auda, ce anume si daca nu e mai bine sa te prefaci ca nu stii de fapt ce vorbesti. Pt ca daca spui prea multe, un cuvant in plus, te trezesti cu oamenii imbracati in gri sunand la usa si luandu-ti unu din parinti la “sectie” de unde venea mai mult mort decat viu.

      Si toate astea pt onoarea de a vedea filme cu Radu Beligan sau de Nicolaescu? Mi-a scarba…

  16. RazvanM spune:

    Vad niste fire. De fiecare data cand o persoana publica, aparent decenta, apare in niste roluri care par ca nu o prind, ma gandesc la firele legate de maini, picioare si cap. Si se confirma. Dupa care incep sa privesc imaginea de ansamblu si-mi dau seama ca fara acele fire putine persoane ar putea deveni publice. Caci personalitatile sunt rare.

    Eu cred ca se exagereaza cu acest efort contra comunismului de la noi. Nu cred ca ideologia partidului-stat poate fi combatuta cu succes doar prin vorbe. Aceasta ideologie s-a impus prin violenta si in acest fel a devenit respectata si temuta. Revolutiile se cam fac de oameni care isi doresc sa ia puterea si sa o consolideze, nu de partide fara vlaga gen PNT sau PD ce se evapora la cea mai mica adiere de vant.

    Nu este o priveliste prea frumoasa cea a domnului Beligan folosit de Partidul-Stat. Dar omul poate ca se simte bine intr-o societate cu care este obisnuit. In care se simte respectat si apreciat. Asa simt multi oameni in varsta de la noi si de aceea comunistii au un electorat captiv de vreo 30%, oricat rau ar face.

  17. johnick spune:

    un mercenar trebuie sa fie pregatit de lupta, asta e justificarea existentei lui, angajarea in razboi, unde va intalni alti mercenari. de ce o fi fost d-l Beligan un caz insignifiant pana acum ?

  18. Horia spune:

    Cu cat se amana mai mult rostirea adevarului, cu atat mai crunta este prabusirea. Asa se va intampla si cu noul idol al d-lui Beligan. Va fi impins sus, tot mai sus, cu minciuna, cu fatarnicie, iar cand va da cu fundul de pamant, izbitura va fi groaznica.
    Pacat pentru ceea ce am fi putut fi cu totii, adica mai fericiti si mai putin mintiti.

  19. mihai spune:

    Eu as zice ca de fapt Radu Beligan nu e actor.Nu poti fi actor interpretand roluri variate cu aceesi voce care provoaca somnul audientei! Ganditi-va ce ar insemna Beligan in Ghita Pristanda? Adormi in primul act!
    Traim o epoca urata.Uratul e noul frumos!
    E interesant ”cum” a ajuns artist al poporului…Oare vreo adeziune,colaborare ceva nu se ”gasesc” pe la CNSAS?
    Hai sa-l comparam cu Birlic.

  20. Leonard spune:

    ynn-yang , alb -negru ,..etc .. curatenie -mizeriie . Ma intreb daca uneori e bine sa scoatem mizeria la lumina pentru a nu ne intoxica de curatenie .Probabil ca da….Probabil ca si autorul ar trebui sa-si arate mizeria,intr-un gest de suprema inteligenta ,pentru a-si mai domoli postacii care vad ca au capatat inflacarare…Autorul risca sa ajunga cantat in poezii somericesti(ca muncitoresti nu “e” de unde)

  21. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Nu remarcă nimeni similitudinea cu Adrian Păunescu ? Că și ăla a avut ”talent”.

    Iarăși ne împleticim în cazuri punctuale în loc să ne amintim, MEREU ȘI MEREU ȘI MEREU, spusele lui Titu Maiorescu: „Nu de inteligențe duce lipsă România, ci de CARACTERE.

    Restul e blabla.

  22. Mihai Ionescu spune:

    Stimate domnule Liiceanu,
    Aveti dreptate ! Si mie mi-ar fi placut o editura, o librarie ca un reper moral. Sa fie scris, ca o pisanie: “Aici nu gasiti nici apologia si nici pe apologetii lipsei de constiinta; daca-i vreti, cautati in alta parte!” Este adevarat ca ar fi un gest de cenzura, dar unul nobil de asta data, semn distinctiv al aristocratiei intelectuale, anume cenzura constiintei. Acea constiinta care a facut ca unii intelectuali sa demaste hidra gandirii marxiste instantaneu, fara dubii, inainte de “cotitura hruscioviana”, inainte sa devina de necombatut realitatea intruparii fantasmagoriei marxiste (cu derivatele ei). Altii insa elaboreaza teorii complicate de ecranare a constiintei, de a arata inevitabilitatea caderii in capcana ideologiei marxiste si de a-i curata pe cei dezvrajiti de “pacatul tineretii”, ocupand cu teoria lor fotolii confortabile prin edituri si librarii. Intre un intelectual mort marxist si unul care s-a dezis inainte de judecata finala, este de preferat acesta din urma, nu-i asa ? Ca sa nu mai vorbim de unii ideologi ai Partidului, acele voci intelectuale puternice care au fost “marginalizate” acum 20 ori 40 de ani, datorita capacitatii extraordinare a Partidului (imi pare rau de repetitie, dar e acelasi Partid ) de le citi dezicerea in ganduri. Cred ca acestia merita chiar si o statuie, daca nu chiar doua. Mai greu va fi cu separarea graului de neghina din cuvintele lor. Se pare ca aceasta operatie nu poate fi realizata decat de fiecare cititor in parte. Dar acest lucru nu exclude obligatia de a-i informa. Probabil este greu, daca nu chiar imposibil, ca o editura sau o librarie sa excluda anumite scrieri, mai ales cat timp “fondul cultural al umanitatii” reclama accesul neingradit. Numai ca ar fi utila o atentionare a cititorului chiar in dreptul standului, printr-o clasificare functie de raportul dintre imaginea culturala a scriitorului si cota de piata a constiintei vandute sau pierdute. In conditii de dubiu, ar fi utila afisarea unor texte reprezentative, cum ar fi, de exemplu, cele care il privesc pe Sartre: “Sartre : ‘un regim revolutionar trebuie sa se debaraseze de un anumit numar de indivizi care-l ameninta, iar eu nu vad al mijloc decat moartea’ ” sau “Sartre : Adept al depenalizarii relatiilor sexuale cu minori”. Sau pentru altiii: “discipol al lui Sartre; vezi standul Sartre”, sau discipol al altcuiva, dupa caz.

    In ceea ce-l priveste pe Beligan, iarasi simplificati. Beligan a fost un mare maestru al rolurilor. Caracterul lui nu a trait “in disjunctie cu reusita artei sale”, deoarece acesta s-a pierdut (nicidecum identificat) printre roluri. Accesul la constiinta ii este limitat de existenta unui rol. Problema veche, antica as putea spune. Se pare ca este mai vizibila la actori, mai ales la cei talentati si aclamati. Unii isi pastreaza reperele, altii se pierd printre roluri, ramanand pe scena. Acolo ar trebui sa-i pozitionam si noi, pe unii pe scena si pe altii prin biblioteci, anume marionete sau penite. Pina la statutul de om posesor de constiinta, mai trebuie ceva.
    Cu stima,
    Mihai Ionescu

  23. nnm spune:

    Aceste lucruri sunt mai mult sau mai putin cunoscute, insa eu unul nu ma simt in masura sa-l judec pe Radu Beligan. Poate ca dumneavostra ati fi in masura, dar va descalifica momentul si modul in care ati ales sa o faceti. Daca ati fi facut-o la un moment oarecare, nu era nicio problema, dar ati facut-o in momentul in care si-a exprimat public o opinie politica diferita. Astfel va autoincludeti in categoria celor care infierau cu manie proletara pe cei care se abateau de la calea luminoasa deschisa de partid. Faptul ca va situati de partea cealalta a baricadei nu va scuza, armele sunt aceleasi. Reactionati la o opinie cu o incercare de discreditare. Folositi niste informatii, altfel reale, dar nu neaparat relevante in cazul de fata, pentru a duce in derizoriu o opinie.

    PS: Opinia mea nu e determinata de vreo simpatie politica, consider ca alegerea lui Ponta ca presedinte ar fi un dezastru pentru Romania.

  24. lloopp spune:

    Cred ca domnul Beligan este chiar sincer in ceea ce spune. A admirat regimul comunist, este nostalgic dupa el, si acum sustine un lider care este cel mai apropiat de acel model, si care perpetueaza un model de societate aproape de ceea ce se intampla atunci.
    Oricum, ca exercitiu de luciditate, este un bun exemplu prin care putem invata sa facem diferenta dintre calitatea profesionala a unui om si parerile sale politice. Un excelent profesionist intr-o meserie oarecare nu este neaparat un bun model al optiunilor politice. Pe de alta parte, un om cu optiuni politice sanatoase, poate fi un profesionist mediocru, prost, sau chiar dezastruos.
    Din pacate, autoritatea informala capatata de un profesionism bun, in acest caz un actor deosebit ca si Beligan este pusa in slujba unor scopuri distructive, pe care poate ca le crede chiar pozitive, care perpetua un model corupt de societate, si un model de politician daunator.
    Pe de alta parte, actorul este prin definitie un cameleon, care imbraca orice forma este necesara rolului. Unii oameni au numai pielea de cameleon, si continutul gol. Poate fi si cazul lui Beligan.
    Luand in calcul posibilitatea ca sa fie un arivist, mercenar platit, sa stiti ca acesti oameni arivisti dorm bine noaptea, sunt foarte adaptati acestui stil de viata, si nu au procese de constiinta. Sunt hraniti de mici cu acest spirit, de care sunt greu de dezvatat. In cazul domnului Beligan, “you can’t teach an old dog new tricks” sau pe romaneste “unii caini, asa e ei” :) .

  25. dum spune:

    Stimate domnule Liiceanu, acum cateva luni cand ati iesit la tribuna moralizanta cu o critica adresata lui Daniel Daianu, eu l-am citit cu oarecare scarba. Nu pentru ca era gresit (nu stiu daca era) ci pentru ca ati avut atitudinea aceea rezervata in timpul puciurilor neo-stalinistilor. Va vedeam alaturi de grupul asta de oameni pe care il descrieti, al mercenarilor constiintei, alatur de domnul Radu Beligan, distinsul artist al poporului. Am comentat atunci aducand exemplul lui Eminescu ca artist angajat, cu constiinta publica. Am vrut sa va spun ca activitatea jurnalistica din ultimul timp v-a saltat in constiinta mea, si poate a noilor degeneratii. Cred ca ne va fi mult mai usor sa va citim cartile. Asa e din pacate, nu opera conteaza ci imaginea artistului e totul. Genul literar folosit de dvs promoveaza de asemenea imaginea unui om bun, un “filozof al poporului”. Sunteti in zilele astea judecat bine de cei care merita!

  26. Ela spune:

    Cred ca este ori prea devreme, ori prea tarziu, pentru judecarea dlui R.Beligan, ceea ce mi se pare insa propice astazi, este invatarea unei lectii de viata care ar avea ca titlu “riscurile idolatrizarii”.
    Pentru mine, este o enigma lipsa de coerenta intre ceea ce spune romanul ca e just, in ce se increde el, si ceea ce face concret in viata de zi cu zi :(

  27. Gheorghe spune:

    Domnule Liiceanu! V-ati dat foc la valiza. Diseara pe la orele 23 trecute fix, Radu Banciu, cel care stie tot si toate, va va face praf la B1. Nici nu aveti idee cat de neispravit veti fi in gura acestui guru. Ce a zis despre Domnul Plesu, care la randul sau a incercat sa scoata partea intunecata a vietii Beligane, ar fi floare la ureche. Incep sa tremur de pe acum. Multa bafta! Nici nu stiu daca sa rad sau sa plang!

  28. magdalena spune:

    Multumesc, Dle Liiceanu, pentru cele scrise. Cata dreptate aveti si apoi, niciodata nu e prea tarziu! Radu Beligan s-a pus de-a lungul timpului in slujba celor de la care a obtinut beneficii; aici a fost cu adevarat “maestru”! Nu putini erau colegii de breasla, unii chiar mari nume ale scenii si filmului romanesc il numeau “cabotinul” si – mai putin flatant – “cutra”. Trist, nu?
    Dl Beligan, prin iesirea lui in fata, acum, la o varsta cand , daca nu e senil, ar fi trebuit sa stie ce face, s-a pus singur in discutie gandind(?!) ca si pe mai departe NIMENI n-o sa indrazneasca … Uite ca s-a inselat amarnic. “Lupu-si schimba parul, dar naravul, ba”

  29. Corneliu Cazacu spune:

    Nu stiu de ce dl Liiceanu ii atribuie lui Beligan o constiinta. “Drama lui Beligan” e doar in felul in care cariera domniei sale e vazuta din afara, din partea cuiva cu constiinta. Din punctul sau de vedere lingusirea potentatilor e doar un mijloc spre a-si atinge scopul. Mie mi-e clar ca Beligan a fost si este total lipsit de constiinta.

    Eu am oarece intelegere pentru felul in care oamenii se umilesc intr-un regim dictatorial. Nu e de admirat dar e pe undeva de inteles in anumite cazuri (gen Plesu). Nu mai am insa deloc intelegere pentru optiunea in favoarea raului facuta in plina libertate de alegere, intr-o societate libera.

    Si o critica: Cred ca paralela cu Isus e cam nepotrivita prin unicitatea acordata lui Isus (si nici macar nu sint convins ca dl. Liiceanu e religios, nu ca a fi religios ar fi vreo calitate in sine). Dl. Liiceanu face abstractie de existenta unui Buddha sau Mohamed care ar putea la fel de bine intra in categoria respectiva. Suna bine pentru publicul anticomunist roman, in mare parte ortodox, dar e o supralicitare greu de justificat. Cred ca intelectualii romani in general ar face bine sa iasa din gaoacea ortodoxiei in particular si a crestinismului in general si aiba o viziune ceva mai larga si mai inclusiva asupra altor religii.

    • Harald spune:

      Aveți așteptări cam mari de la intelectualii români. La urma urmei, ei sunt intelectuali români, nu intelectuali pur și simplu :P

  30. George spune:

    Aveti o parere, n-are cum sa fie o norma. Nici reper n-aveti cum sa fiti, tineti muste pe caciula. Si democratia si bla-bla-bla drepturile omului (sclavului modern) ne incatuseaza la fel de diabolic precum comunismul. Apoi, suntem oameni, nu perfectiuni de la nastere pana la moarte. Daca ati gasi puterea sa ramaneti doar Gabriel Liiceanu, cred ca am avea cu totii de castigat. Dar calitatea de aratator cu degetul al natiei nu avantajeaza si nu ajuta pe nimeni. Va apreciez dar ma si inspaimantati cu pornirile de Mare Inchizitor.

    • ALX spune:

      @Grorge
      Nu-mi dau seama ce va incatuseaza mai tare: relativismul sau reaua credinta :-)

    • r2 spune:

      tara asta se scufunda sub un morman de hotie si nesimtire. mai avem putin si o sa avem si un presedinte pe masura – un hot cu diploma. ce simbol mai potrivit pentru tara noastra, pe care, nu-i asa, o iubim toti foarte tare. dar sa nu cumva sa-i aratam cu degetul pe cei care sustin “prin vorbe si prin fapte” aceasta bataie de joc. sa nu ne transformam in mari inchizitori. sa traim cu totii in armonie. sa fim uniti. sa fim mandri ca suntem romani.

      permiteti-mi sa inchei cu niste versuri:

      “Victor, o galaxie română-n devenire/ Răsare în universul zidit pe răstigniri/ Pe temelie veche, de piatră şi jertfire,/ El reînalţă o ţară a vechilor români!””

      sunt emotionat.

  31. r2 spune:

    probabil ca le atribuim actorilor si profunzimea si anvergura intelectuala a personajelor, nu doar caracterul. par si ei sa cada in aceeasi capcana, si nu doar actorii. inteleg ca a protestat public la adresa domnului plesu pana si dida dragan… cred ca baietii de la “times new roman” au pus din nou punctul pe i, spunand ca intrebarea cu adevarat importanta, cruciala in aceste zile, este “de ce tace ricky dandel”… :)

    exceptional, domnule Liiceanu.

  32. Tati spune:

    Sunt din generatia celor care i-am admirat pe “artistii emeriti ” si pe cei ai” poporului “, cum ii ironizati Dvs; si eu si Dvs am plecat capetele la multe treburi aberante ale perioadei trecute, din motive egoiste, de conjunctura, de oportunism, etc.
    Ne inchipuiam ca ordinea respectiva va fi vesnica, numai un cataclism fizic poate o va schimba, si iata ca s-a schimbat si putem spune si orice avem pe suflet. Cred insa ca putem privi critic trecutul si cu personajele sale,insa nu putem sa-l renegam in totalitate, pentru ca ,obiectiv, face parte din viata noastra, cand poate am fost si curajosi dar si lasi.
    Sunt treburi facute atuncea de care ne folosim si acuma , din toate domeniile si nu trebuie sa fim ipocriti. Un exemplu pe care il stiti bine este fosta Editura Politica…
    In fond , dl. Beligan si – a exprimat o pozitie, unde-i crima ? Dvs nu aveti acum o pozitie ? Va combate cineva pentru ea ? Dar cand un avion v-a dus pe Dvs si pe alti carturari la Neptun pentru o intalnire cu mai marii zilei, va puteti reprosa ca ati gresit ? Cred ca nu !

  33. intrebare spune:

    de ce nu s-o fi dus pe la toti candidatii,
    sa binecuvanteze pe toata lumea,
    ca nu mai era discutie.
    sau numai ponta a platit ?
    cam cat ?
    sau nu mai conteaza plata si te pomenesti ca are convingeri.

  34. B. Rusu spune:

    Nici acum n-am putut parcurge mai mult de doua-trei randuri pe sarite din mini-antologia de la sfarsit, cum nu puteam nici pe vremuri, cand dupa numai cateva minute mintea o lua pe coclauri si secundele pareau luni si imi venea sa urlu de plictiseala. Militam pentru neamestecul … multirateral dezvoltat … nu precupetim … cincinal … de la sate si de la orase … prosperitate … capitularda … invatati, invatati … Imi amintesc foarte bine de ultimul congres, transmis la TV si de lungile dupa-amieze in care frunzaream Munca de partid si de serile cu Cantarea Romaniei si de piesele de teatru cu maistri si muncitori, cu inovatii si cu dileme de constiinta uvrieresti de imi venea sa mor de urat. Toate m-au invadat cand am vrut sa citesc creatiile lui Beligan, tot universul acela gri, toata eternitatea nimicniciei, toata dezolarea rafturilor cu piramide de creveti si cu nechezol, a tacamurilor de pui si a pestelui oceanic, tot neantul epocii de aur faurite de eroul intre eroii neamului, cel mai iubit fiu al poporului, caruia un Beligan ii aducea prinos de recunostinta. Ce bine ar fi fost daca actorul, in loc sa vrea sa faca din viata-i opera de arta, si-ar fi facut din opera-i viata.

  35. George Coman spune:

    1. Truisme. Pai in 2014 s-au trezit dl. Plesu si dl. Liiceanu sa isi aminteasca faptul ca dl. Beligan a fost colaborationist inainte de 1989? Evident ca dl. Beligan, cu acel apel penibil in favoarea lui Ponta, le-a ridicat mingea la fileu moralistilor, dar parca e usor ipocrit felul in care ii bat obrazul. Abia acum, abia in 2014 facem lustratia (in lumea intelectualilor)? Ca sa ce? Too little, too late…

    2. Eu nu vad cum actul (grotesc) de promovare a lui Ponta “comis” de Beligan ar fi imoral… Nu cred ca are Beligan obligatia sa critice PSD-ul sau interdictia sa il laude. Se cheama libertate de alegere si vine la pachet cu democratia. E trist ce a facut, e penibil, grotesc, dar e dreptul lui si nu vad nimic imoral. Adica aveam senzatia ca, in lumea libera, capitalul de imagine apartine “titularului”, nimanui altcuiva. In nici un caz “poporului”.

    3. Nu demult, d-na Hertha Mueller il urechia pe dl. Liiceanu ca nu a facut destul impotriva comunismului, iar acesta se cam balbaia ca a facut si el cam ce a putut. Evident, dl. Beligan se afla infinit mai jos pe o scara morala comparativ cu dl. Liiceanu, dar nu cumva sunt amandoi doar doi infranti, cum sunt si generatiile pe care le reprezinta, in lupta impotriva comunismului?

    4. La 95 de ani ai voie sa spui ce vrei in viata, oricat ar fi de penibil, ai voie sa cautionezi pe oricine, fara sa ti se bata obrazul. Eu cel putin asta cred, dupa ce am ingrijit rude batrane, de + 80 de ani, fie bolnave de boli degenerative, fie sanatoase.

    • ALX spune:

      @George Coman
      Nu vedeti de ce ar fi imoral sa-l sustii pe Ponta la presedintie? Sunt zeci de motive pe care vi le-as putea expune dar exista unul clar ca lacrima si de neconstestat nici macar de catre cineva care imbratiseaza pozitii atat de relativiste ca ale dumneavoastra: pentru ca este un plagiator dovedit. Nemaivorbind de felul in care s-a raportat la acest plagiat si ce manevre a fost in stare sa faca pentru a-l nega.

    • Magdalena spune:

      .” Eu nu vad cum actul (grotesc) de promovare a lui Ponta “comis” de Beligan ar fi imoral” zice dl George Coman. Chiar asa sa fie, stimate domn? Pai vorbele astea de sustinere nu vin de la un neica nimeni, pe care nu-l baga nimeni in seama! Beligan s-a folosit de personalitatea sa (artistica) sa faca propaganda unui impostor! Oare se vede el reprezentat de persoana Ponta? AQSTA-I MODELUL LUI DE TINAR DEMN DE URMATß S-a facut avocatul diavolului, aici e problema. Cat priveste “scandalul” strarnit, EL l-a pornit si bulgarele s-a transformat in avalansa. NU! Nu e prea tarziu sa i se puna in fata ADEVARUL. S-a strecurat cu maestrie pana acum si n-a stiut sa iasa din scena cu discretie, la o varsta la care se cuvenea sa stie asta. A vrut sa mai aprinda o petarda si…si-a dat foc la soclul pe care a sezut comfortabil pana acum!

  36. Andrei A spune:

    Furtwangler von dem Hisarlâc.

  37. Razvan spune:

    Bun, am reusit sa citesc din scoarta in scoarta articolul, insa va rog sa imi explicati cat mai simplu si pacifist posibil ce anume doreste dl Liiceanu sa prezinte.

    Titlul, “Mercenarii constiintei” ma duce cu gandul la Schiller, “Maurul si-a facut datoria, maurul poate sa plece (din scena/din lume, etc.)”, insa o sa evit sa duc discutia spre cine este cel mai maur din mauri.

    Doar ca nu pricep de ce Beligan ar fi mercenar, chiar dupa toate dovezile din articolele citate.

    Sau poate este vreun alt subinteles care imi scapa.

    Multumesc anticipat!

    • mara spune:

      Yep, sunt subtilitati si subaintelesuri care iti scapa. Unul din ele ar fi faptul ca a participa activ la sustinerea unui regim criminal nu te aseaza pe nici un piedestal moral si nici nu te face exemplu. Un sobolan ca atatia altii, care a urcat in prima barca care li s-a oferit, impingand pe altii in apa.
      Da, are 95 de ani. Unii uita sa mentioneze ca varsta nu te absolva de adevar!

      • Razvan spune:

        @Mara: As putea intreba ce anume inseamna “activ” din “a participa activ” (sau, cine anume nu a participat “activ”, or, cine s-a opus comunismului in timpul comunismului si asta chiar din inauntrul comunismului) si/sau de ce crezi ca “sobolanul la perete..”, dar propun sa evitam alte discutii si sa orbitam intru inceput strict in jurul articolului d-lui Liiceanu, analizand la rece si structurat, adica, bunaoara, in termenii mentionati de mine in celalalt post al meu cu “a”, “b”, “c.

  38. Floriana spune:

    Personal cred ca Radu Beligan detine “secretul” succesului: stai cat mai multi ani in prima scena si “poporul” te va face erou. Cam asa ceva ii ureaza si lui Ponta: un model Putin cu alternanta ca prim-ministru si presedinte si invers. Radu Beligan ar trebui sa se uite in urma si sa vada cati alti candidati sau actori n-au putut face ce a facut el pentru simplul fapt ca n-a “jucat” si ca laudac al conducatorului iubit si ca actor? Daca ar fi facut un pas gresit (cum este acum A3) ar fi fost aruncat in mocirla si facut vanzator de bilete. Marea sa “maretie” ar fi devenit o curata impostura. Remarc si eu ca oricate roluri a jucat, Beligan nu a luat mai nimic din viata acelor personaje. A luat doar ce-a ciugulit din mana celui care l-a hranit. Se apropie de o disparitie urat mirositoare ca si laudele aduse lui Ponta! Pacat de sansa pe care a avut-o!

    • Razvan spune:

      Multumesc Floriana.

      Deci, prezumand ca articolele acelea sunt reale (si eu cred ca sunt) avem asa, cert:

      a) Dl Beligan a scris niste articole laudative la adresa tovarasului Ceausescu (Dumnezeu sa-l ierte)

      b) Dl Beligan a scris niste articole la adresa d-lui Ponta.

      Banuiesc ca putem fi de acord si sa consideram “cert” ca acea lauda de la a) si b)” poate avea doar urmatoarele 3 cauze:

      1) pupincurism;
      2) perfidie de genul “scopul scuza mijloacele” pentru obtinerea a oaresce foloase in cariera (ori, in plan familial = vreo teama de prigoana in cazul nesupunerii la ordin, in fine);
      3) convingere proprie.

      Acum, insa, va intreb si eu..daca aveti certitudinea ca in cazul a), cauza a fost 1) (“asa inteleg eu termenul de “laudac”), de ce considerati logic si cert ca la b) cauza este aceeasi ?

      Iar daca intr-adevar presupunerea mea prezentata ca ipoteza in paragraful anterior chiar este corecta, puteti sa ma ajutati, va rog, cu cateva argumente (obiective) care v-au determinat sa credeti astfel ?

  39. gigel spune:

    care constiinta domle, astia sunt ca fotbalistii, bat mingea da’ mai greu cu mintea. Exista la noi ideea asta ca actorii/cantaretii sunt musai un fel de intelectuali – complet fals.

  40. Lucky spune:

    “Era o tristețe să-l vezi și te apuca jalea gândindu-te ce actor lamentabil distribuise istoria în rolul de „șef al statului” pentru poporul român.”

    Cat de trist, cat de adevarat. Asa cum este de adevarat gandidu-te ce actor lamentabil este chiar poporul roman care își ia, căznit, avânt și începe să dea din mână în contratimp cu accentele pe care încerca să le pună pe anumite evenimente importante pentru tara…

  41. Razvan spune:

    Evident, intrebarea/intrebarile mea/mele se adreseaza tuturor celor care rezoneaza cu ideea ca gestul d-lui Beligan este unul “grotesc”, “lipsit de constiinta”, {etc. in aceeasi nota}.

    Multumesc.

  42. PETRE GRIGORESCU spune:

    Este deosebit de interesant cum admiratorii de-o viaţă nu mai pot desluşi printre paradoxurile adevărurilor jocurile subtile ale nuanţelor monopolizante ale interlopilor sensurilor şi mascaradelor
    permanente uitînd ca prin farmec, şi-amintindu-şi abia azi şi acum, cine este pe lîngă acel actor adulat Radu Beligan, „comediantul del artefacte” „radu beligan”.
    Uimitor şi păgubitoare această disonantă acumulare ambuscantorie în eludarea celor mai grave probleme reale ale societăţii româneşti aflată într-o înfiorătoare suferinţă.
    Toate astea se-ntîmplă de-atît amar de vreme incît devine aproape penibilă încrîncenarea asupra unor indivizi izolaţi, deşi deloc puţini, lăsînd astfel Sistemul să respire liber văzîndu-şi în tocmai de treabă, bine şi fericit.
    Paradoxurile adevărurilor lumii de azi sînt impenetrabile !

  43. Grammaticus spune:

    Pe mine ma deranjeaza un singur lucru in acest articol. Asocierea lui Tudor Vianu cu slujitorii zelosi ai cultului personalitatii sau cu Sadoveanu (a scris Vianu vreo carte de genul “Mitrea Cocor” ?). Care era optiunea lui Tudor Vianu? Sa nu publice nimic in regimul communist? Sa lase bezna sa se instaureze deplin in facultatea respectiva demisionand? Trebuia sa emigreze? Moisil a demisionat din facultate?

  44. mircea ordean spune:

    Articolul e instructiv.
    Mulțumiri pentru efort!

  45. liviu spune:

    A fost nevoie de 10 000 de legionari in romania? S-au facut! Dupa cativa ani a fost necesar sa se faca 10 000 de comunisti din cei 300 de nebuni existenti? Au aparut cat ai clipi… evident, printre ei fel de fel, unii din prostie, altii din lichelism si altii din cine stiece motive. Intrebarea este Radu Beligan, incontestabil un actor ce ne- a fermecat atatia ani, in ce categorie se incadreaza. Dar parca in mizeria in care traim mai are vreo importanta?!

  46. Razvan spune:

    @ Petre Grigorescu

    Mie imi plac mult reclamele de la Cava D’oro. Si imi place si vremea de afara.

    Dar tot nu as indrazni sa pricep legatura placerilor de mai sus cu articolul acesta, iar, pana la acea indrazneala, eu tot nu reusesc sa vad de ce articolul d-lui Liiceanu vorbeste despre “mercenari ai constiintei”, asociindu-l implicit pe dl Beligan cu aceasta titulatura.

    Si pare-se ca nimeni nu cadadicseste sa imi explice negru pe alb, raspicat, obiectiv, sintetic.

    Paradoxuri peste paradoxuri.

    • PETRE GRIGORESCU spune:

      Pentru simplul motiv CĂ,
      Mai mult sau mai puţin
      MERCENARI
      Sînt cu Toţii !
      Absolut niciun paradox cît de mic-mititel !

    • Mireille spune:

      Pentru ca si-a vindut ceea ce se presupune a fi fost constiinta si decenta si respectul pentru adevăr, in schimbul muntilor de rahat pe care-i minca in calitate de membru al Marii Adunaturi Naționale. De-asta-i spune Liiceanu mercenar al constiintei. Nu-i așa greu de priceput, nu mai face pe idiotul, risti sa devii convingător.

      • Razvan spune:

        @Mireille

        Sigur ca O.C.D-ul meu se revolta un pic in fata mormanului de afirmatii nefondate si un pic pasiv-agresive, insa deh, am intalnit prea multe femei (sterg..adaugand “persoane”) nevorbite care isi gasesc cu greu atat cuvintele, cat si firul logicii, ca sa ma mai mir.

        Asa ca zambesc, si revin cu un banal cvasi-copy-paste, pe care tare m-ar bucura sa il discutam obiectiv:

        “Deci, prezumand ca articolele acelea sunt reale (si eu cred ca sunt) avem asa, cert:

        a) Dl Beligan a scris niste articole laudative la adresa tovarasului Ceausescu (Dumnezeu sa-l ierte)

        b) Dl Beligan a scris niste articole la adresa d-lui Ponta.

        Banuiesc ca putem fi de acord si sa consideram “cert” ca acea lauda de la a) si b)” poate avea doar urmatoarele 3 cauze:

        1) pupincurism;
        2) perfidie de genul “scopul scuza mijloacele” pentru obtinerea a oaresce foloase in cariera (ori, in plan familial = vreo teama de prigoana in cazul nesupunerii la ordin, in fine);
        3) convingere proprie.

        Acum, insa, intreb si eu..daca ai certitudinea ca in cazul a), cauza a fost 1) (“asa inteleg eu termenul de “laudac”), de ce considerati logic si cert ca la b) cauza este aceeasi ?

        Iar daca intr-adevar presupunerea mea prezentata ca ipoteza in paragraful anterior chiar este corecta, ajuta-ma, te rog, cu cateva argumente (obiective) care v-au determinat sa credeti astfel ?”

        P.S. Si as puncta un pic cateva comentarii pe textul tau care sa vina in sprijinul evaluarii afirmate de mine (“nefondate”):

        “Pentru ca si-a vindut (Care este dovada?) ceea ce se presupune a fi fost constiinta si decenta si respectul pentru adevăr (Cine respecta adevarul si lupta activ pe timpul comunismului, si asta din comunism?), in schimbul muntilor de rahat pe care-i minca in calitate de membru al Marii Adunaturi Naționale (idem comentariu)”

        Si, mai pe romaneste spus, care este legatura logica intre ce a fost atunci si comentariul despre Ponta.

  47. John Samihaian spune:

    …la 95 de ani…un sfirsit jalnic… devastator articolul!…

  48. Muscand din silueta unui mosh spune:

    In urma cu cativa ani domnul Liiceanu scria un articol intitulat ˝Muscand din silueta unui mort˝
    Nu mai tin minte exact contextul, pare-mi-se ca articolul era o replica in aparare fata de niste acuze publice la adresa lui C. Noica.
    .
    Noica era acuzat, cu probe din publicistica sa, de fervoare sincera legionara in perioada tineretii.
    Pare-mi-se ca pentru perioada senectutii, Noica mai era acuzat si de colaborationism cu regimul comunist.Pentru scrierile sale suspecte de nationalism mai mult sau mai putin mascat (Eminescu – omul deplin al culturii româneşti , Cuvant impreuna despre rostirea romaneasca).Acuzat, cu probe circumstantiale, de colaborare cu national-comunismul pe platforma comuna a nationalismului.
    .
    Beligan nu e Noica.Desi se pot gasi destule similitudini intre cele 2 cazuri de ardere in efigie.
    Dar pt. ca Beligan nu e Noica, si pentru ca inca nu-i mort, as numi dandanaua prezenta, in parafraza articolului d-lui Liiceanu, ˝Muscand din silueta unui mosh˝.Pt. ca e vorba de un mosh e 95 de ani.
    .
    Pentru ca spectacolul sa fie complet ar fi de asteptat ca, in replica, inimicii politici ai d-lui Liiceanu sa inceapa o campanie impotriva lui Noica.Articole legionare compromitatoare, citate din cartile din perioada national-comunista.
    .
    Et pour la bonne bouche:Tara mica, mese putine ( G. Dinica)
    P.S.
    N-am fost niciodata admirator al lui Beligan.Si nici un admirator al lui Noica.Si nici votant al stangii sau al PSD.
    Actualmente, doar scarbit.

  49. Andrei spune:

    Sadoveanu este totusi unul din clasicii literaturii romane, cu o opera monumentala si cu convingeri de stanga de-a lungul intregii sale vieti. A fost fiul zamislit cu fata in casa, pe care tatal sau l-a recunoscut fara ezitare, dar cu a carui mama nu putea concepe sa se insoare. Ce poate fi mai frumos, Dle. Liiceanu, decat faptul ca Sadoveanu si-a venerat mama de-a lungul intregii sale vieti si ca o mare parte din opera sa a fost profund si cinstit de stanga, inclusiv ca protest fata de nedreptatea care i-a umbrit copilaria si tineretea.

  50. Bogdan Vieru spune:

    Domnule Liiceanu, o singura intrebare: este ca daca Radu Beligan nu iesea la rampa acum o saptamana, pret de un minut, ca sa afirme ca-l sustine pe candidatul PSD-ului la presedintie, in momentul asta nu aveam nici parte de memoriile astea, nici acces la analiza fina asupra ipocriziei la senectute, si nu puteam nici revizui frumosul colaj al “omagiilor” din Scinteia?

    N-aveam nimic din astea, pentru ca Beligan nu era subiect de dezbatere; era un actor oarecare, aflat, cum se spune, in gura mortii, pe care nu l-ar mai fi bagat nimeni in seama. Faptul ca acum un actor venerabil care si-a exprimat o opinie politica devine tinta unor analize de caz releva, dupa parerea mea, nu de o proasta morala a lui, ci de o proasta intelegere a democratiei din partea celorlalti. Altceva ar fi fost daca actorul asta urca pe scena si declama, derogindu-se de la Shakespeare, o tirada dedicata lui Ponta; o prostituare a artei si meseriei sale il facea blamabil si opozabil. Numai ca actorul n-a facut nimic de felul asta.

    Cetateanul – si nu actorul – Radu Beligan a inregistrat un mesaj video la el acasa in care si-a exprimat o opinie. Nu e corect, atunci cind iti doresti o societate sanatoasa, sa lovesti in arta sau profesionalismul cuiva pentru ca nu ti se pare acceptabil registrul ideilor sale. Altminteri cum ne-am diferentia de societatea din ‘Fahrenheit 451″? Cum am putea sa ne integram in cursul firesc al unei istorii oneste fara sa devenim – ca sa fiu in asentimentul ultimului dvs. studiu – sclavii mercenariatului ideologic?

    • George Coman spune:

      Exact asta incercam sa spun si eu mai sus. Altfel spus, Churchill, Coposu sau Ratiu i-ar fi transmis lui Beligan un mesaj diferit de cel transmis de d-nii Liiceanu si Plesu: “…pentru dreptul tau de a nu avea dreptate sunt gata sa imi dau viata” (citat aproximativ)

      • ALX spune:

        @George Coman
        Cititi-l corect pe Voltaire, nu dupa cum va convine dumneavoastra. Din felul in care il interpretati reiese ca spiritul critic ar trebui eradicat in virtutea dreptului oricui de a sustine orice trasnaie in spatiul public. Era vorba de libertatea de a-ti exprima ideile dar nu si de faptul ca nu ai putea fi criticat pentru ele. Importante sunt argumentele, ele trebuie discutate. Gasiti ca argumentele domnului Liiceanu nu sunt pertinente? Atunci raspundeti la intrebarea: cum este cineva care isi doreste pentru poporul sau un presedinte plagiator?

      • ALX spune:

        @George Coman
        Cat despre citat, din cate stiu ii este atribuit lui Voltaire, fara a exista o sursa pentru el.

  51. Cockwork Orange spune:

    Şi ce dacă-i actor îndrăgit ? N-are contează. A trecut vremea cultului personalităţii. Poate să fie şi mecanic îndrăgit, profesor îndrăgit sau spălător de vase îndrăgit. Alegeţi voi inductiv orice. Scoate şi pesedeul moaştele din mileniul trecut ca la dezgropăciune. Credeţi că moşnegărimea înbuibată de funcţii şi de pui de la ferma de partid din vremea dictaturii ar fi avut altă opinie decât nostalgia unui fior incofundabil al puterii şi imoralităţii crase însoţit de ipocrizia făţişă a dublei măsuri ? E adevărat că mulţi dintre profitorii şi protejaţii regimului îşi mai târâie oasele bine trăite pe la vot, susţinuţi de bezaidelele capitalismului de furăciune postrevoluţionar dar nu-i problemă că încet, încet o mierlesc şi ei. Cum o fi murit Pleşiţă sau Nicolschi ? Ca două animale bolnave tânjind după rău, cu dinţii scrâşnind a contrarevoluţie, cu balele poftei de sclavie roşie scurgându-i-se în barbă. Mă gândeam zilele trecute la Petre Ţuţea, o apariţie aproape suavă de bătrân suferind, cu trupul frânt dar spiritul inocent şi zburdalnic ca la 16 ani în contrast cu uitătura turbată şi plină de ură a torţionarului Vişinescu, o creatură a iadului concentraţional care nu numai că nu se căieşte pentru nimic dar sunt convins că dacă ar mai avea ocazia ar mai omorî, din nou şi din nou…

  52. Anamaria spune:

    Citind articolul ma intristez gradual, iar cand ajung aici “…senzația că întreaga Românie gândește, crede și simte ca vorbitorii care-și vânduseră, tehnic vorbind, conștiința.” parca inteleg mai bine de ce imnul de campanie a lui Ponta este gandim la fel/simtim la fel

  53. T. Bucur spune:

    Corect tot ce spune dl. Liiceanu, cu doua exceptii:
    a) Semnificatia dictonului latinesc imi pare de maxim interes, eu intelegand o distantare clara a d-lui Beligan fata de continutul frazelor rostite;
    b) in sprilinul ideii de la a), amintesc o scena semnificativa de la una dintre intrunirile de la Sala Palatului, in prezenta lui NC, prin ultimii ani ai deceniului 80 (nu mai stiu daca era un congres sau altceva): Dl. Beligan si-a citit cuvantarea pe un ton care exprima distantare clara fata de continut, iar ultimele doua-trei cuvinte le-a rostit indepartandu-se de pupitrul respectiv, ca si cum ar fi vrut sa spuna “Bine ca am terminat de citit ce mi-au scris altii aici!’

  54. Lilly Demetriou spune:

    Mai,oameni buni,dupa razboi multi viteji se-arata.Cine avea posibilitatea sa devina mercenar pe timpul lui Ceausescu,DEVENEA fara doar si poate,asa ca nu-l condamnati numai pe RB.nu e singurul.De ce nu a comentat nimeni atunci,la timpul ala?Daca raspundem corect la intrebare,vom sti si de ce marea majoritate erau precum RB.Poate nu atat de norocosi ca el,dar cine avea ocazia sa se lipeasca de vre-un primarel sau de oricecine cu putina putere in PCR devenea automat,,mercenar,,

  55. Ghita Bizonu' spune:

    Si nu v-a placut eticheta de inlectual de aeronava sau intelectual prezidentila,, Ma rog cam jenat sa fi intectualu lu Base care citeste un cincinal o carte si nu o termina ..

  56. Dominic Diamant spune:

    Stimate domnule Liiceanu,
    E firesc să vă minunaţi văzând câte comentarii a declanşat articolul Dv. Eu,unul,ce să spun ? Ca-ntotdeauna,mare e grădina Ta,Doamne, şi nesfârşită e mascarada,circăraia în care ne ducem vieţile ! Mai cu seamă aici,pe plaiul nostru mioritic, unde era ticăloşilor este în plină desfîşurare. A vorbi aici,unde un tartor vinovat de crime împotriva umanităţii se bucură de imunitate şi-şi lansează cărţile mistificatoare cu un deşănţat cinism, despre conştiinţă şi morală ,nu e decât o glumă,un moft.

  57. Valeria spune:

    Poate ca RB a crezut sincer in comunism. Multi mari oameni de cultura au facut-o. Poate ca acum, la apusul vietii, le este greu sa accepte ca au sustinut cu toate fortele o idee criminala.
    Sau poate ca, in mod constient, au jucat numai un joc periculos pe sirma politica incercind sa obtina o oarecare liberalizare in cultura, de care Romania s-a bucurat mai mult in comparatie cu alte tari comuniste. Piesele care se jucau la noi, traducerile numeroare din toata literatura lumii sunt o dovada. Am trait in Germania comunista mai multi ani si am cunoscut un grup de studenti germani care studiau romana prin anii 70′. Erau absolut uluiti ca puteau cumpara carti ale lui Celine in librarii.
    Zoe Dumitrescu Busulenga mi-a fost profesoara de literatura comparata la facultate prin anii 80′.Toti colegii imi pot fi martori, cursul ei de literatura comparata se axa pe Infernul lui Dante, pe care il cunostea in profunzime. Prin el ne-a explicat in amanunt Biblia, un intreg semestru, lucru de neinchipuit in acele timpuri cind daca faceai propaganda crestina la birou riscai sa ramii fara slujba.
    In alta ordine de idei este interesant ca domnul Liiceanu, pe care il respect si il admir neconditionat, analizeaza mereu comunismul in opozitie cu crestinismul. Este suficient sa mergi la Roma si sa vezi cite crime si abuzuri s-au comis in numele crestinismului. Ca si in numele tuturor marilor religii.
    Nu cred ca marile idei exista dincolo de reprezentarea lor in lumea reala, si este poate mai bine asa, pentru ca altfel ar fi doar niste modele matematice. Cred ca putem fi buni si morali si ca atei. Mi se pare ca a cauta mereu o calauza care sa ne arate calea binelui este un lucru trist daca nu chiar ingrijorator.

  58. pepeman spune:

    Nu știm mai nimic despre Radu Beligan, omul. Poate că nu vrea să iasă la pensie, pentru că nu și-ar mai permite medicația. Sau poate că aproape un secol de Caragiale îl face să vadă lucrurile așa. Ori, poate că juca un rol când a făcut declarația incriminată. Oricum, e probabil ultimul om pe care l-aș fi văzut expus tirului din seria ”lichelelor”. Noi, ăștia drept-necredincioșii, avem nevoie de ceva în care să credem. Din păcate, începând de acum mi-am pierdut stima pentru un personaj, iar acesta nu e maestrul Beligan.

    • McGigi spune:

      Eu zic ca “credinta” aia ar trebui sa fie cumva mai selectiva. Ca sa fiti si “drepti”, voi, aceia. Morala, insa, fiind o bagatela care n-are nimic nici cu hahaitul de roman verde bascalios si nici cu atotumplatorul de matz salam, e o chestiune care n-are cum cantari decisiv in alegerile Dvs., nu-i asa?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gabriel Liiceanu


Gabriel Liiceanu

Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozo... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)