Moarte si arta

Am scris pe Twitter o fraza care mi s-a parut destul de desteapta: „Nu citi o carte, citeste un autor”. Din pacate, nu am fost coplesit cu mesaje care sa ma felicite pentru intelepciunea mea sau care sa ma intrebe ce inseamna. Asa se intampla cu majoritatea tweeturilor, nu am primit nicio reactie. Ceea ce ma face sa ma intreb: pentru ce o fi Twitter? La intrebarea asta am incercat sa raspund acum ceva vreme in acest articol.

Dar cred ca am dreptate. Decat sa-mi pierd vremea distrandu-ma cu scrieri superficiale ca  “The World According to Jeremy Clarkson” (Lumea potrivit lui Jeremy Clarkson) pe care o citesc acum (si care trebuie sa recunosc ca e foarte amuzanta), ar trebui sa citesc toate cartile autorilor pe care ii consider coplesitori de buni: George Orwell, ale carui opinii despre limbaj si politica sunt de neegalat; Cormack McCarthy (No Country for Old Men); Ismail Kadare, singurul est european de pe lista mea, Alasdair Gray, scriitorul scotian care a scris Lanark si singurul mare autor pe care l-am intalnit personal, si Haruki Murakami. Citind cartile acestora m-ar tine ocupat ani intreg.

Unul dintre autorii mei preferati este Ryszard Kapuscinski, un jurnalist polonez, (presupus) informator al politiei secrete si martor a 27 de razboaie si revolutii. Terenul sau a fost Africa si cartile sale despre acest continent sunt incredibile. Descrierea pe care o face incoronarii lui Haile Selasse (in The Emperor) este ca un basm, iar una dintre cele mai puternice imagini pe care le pastrez in memorie este relatarea sa despre cum s-a imbolnavit de malarie. Descrie cat de slabit se simtea, cum nu se putea misca si cum niste localnici prietenosi l-au tratat cu versiunea lor de leac care consta in invelirea pacientului intr-un covor si asezarea unei pietre mari deasupra lor. A supravietuit.

Capodopera lui Kapuscinski este Imperium. In loc sa-i fac rezumatul, voi cita primul paragraf din descrierea cartii de pe Amazon: „Jurnalistul polonez ale carui The Soccer War (Razboiul fotbalului) si The Emperor (Imparatul) sunt considerate texte clasice ale reportajului contemporan este in Imperium martor al dezintegrarii Uniunii Sovietice. Aceasta carte desavarsita combina amintirile copilariei cu jurnalism curajos , un radar pentru adevar cu apreciare profunda a absurdului.”

Exista un fragment din Imperium care pentru mine este atat de puternica incat o voi transcrie in intregime (prima oara cand am copiat un citat atat de lung.)

Ma face sa-mi dau seama ca Moartea si Arta sunt mistere pe care nu le voi intelege niciodata.

Iata fragmentul:

„Bukhara e maro; e culoarea lutului intarit de soare. Samarkand e albastru intens; e culoarea cerului si a apei.

Bukhara e comerciala, zgomotoasa, beton si materialista; e un oras al negotului si al pietelor; este un depozit urias, un port in desert, burta Asiei. Samarkand e inspirat, abstract, elevat si frumos; este un oras al concentrarii si reflexiei; este o nota muzicala si o pictura; e intors catre stele. Erkin mi-a spus ca trebuie sa te uiti la Samarkand intr-o noapte cu luna plina. Maretia ramane intunecat; petetii si turnurile prind toata lumina; orasul incepe sa sclipeasca si apoi pluteste in sus, ca un felinar.

H. Papworth, in cartea sa Legenda lui Timur, se intreaba daca miracolul pe care il reprezinta Samarkand este de fapt opera lui Timur, cunoscut si ca Tamerlane. E ceva de neinteles – scrie el – in ideea ca acest oras, care cu toata frumusetea si compozitia sa conduce gandurile omului catre misticism si contemplare, a fost creat de un demon crud, jefuitor si tiran cum a fost Timur.

Dar nu se poate nega faptul ca temelia faimei Samarkandului s-a nascut la puntea dintre secolele al 14-lea si al 15-lea, adica sub domnia lui Timur. Timur este un fenomen istoric uimitor. Numele sau a provocat teroare decenii intregi. A fost un conducator maret care a tinut Asia sub calcai, dar puterea sa nu l-a oprit din a se preocupa de alte detalii. Timur dedica multa atentie detaliilor. Armatele sale erau faimoase pentru cruzime.

Atunci cand aparea Timur, scrie istoricul arab Zaid Vosifi, „sangele curgea din oameni ca din ulcioare” si „cerul era de culoarea unui camp de lalele.” Timur insusi se afla infruntea fiecarei expeditii, supraveghind el insusi totul. Celor cuceriti li se taia capul. A ordonat sa se construiasca turnuri, ziduri si drumuri din craniile lor. Supraveghea el isusi progresul muncii. Ordona ca burtile negustorilor sa fie deschise si cercetate pentru aur. El insusi supraveghea procesul pentru a se asigura ca erau sarguincios inspectate. Ordona ca adversarii si oponentii sai sa fie otraviti. Prepara potiunile el insusi. Purta steagul mortii, iar aceasta misiune il absorbea pentru jumatate din zi. Cealalta jumatate, era absorbit de arta.

Timur s-a devotat raspandirii artei cu acelasi zel cu care sustinea raspandirea mortii. In constiinta lui Timur, o granita extrem de subtire separa arta si moartea, si tocmai acest lucru Papworth nu-l poate intelege. E adevarat ca Timur a ucis. Dar este adevarat si ca nu a ucis totul. Cruta oamenii cu calificari creative. In imperiul sau, cel mai inalt sanctuar era talentul. Timur a atras talent in Samarkand; Facea curte fiecare artist. Nu a lasat pe nimeni care purta scanteia divina in el sa fie atins. Artistii infloreau, Samarkand inflorea.

Orasul era mandria sa. La una dintre porti, Timur a ordonat sa fie inscriptionata fraza: DACA TE INDOIESTI DE PUTEREA NOASTRA – PRIVESTE CLADIRILE NOASTRE! Si acea fraza a trait cu cateva secole mai mult decat Timur. Astazi Samarkand inca mai uimeste cu frumusetea sa neintrecuta, excelenta formei, geniul artistic. Timur a supravegheat personal fiecare constructie. Cea care nu era reusita era daramata, iar gustul sau era excelent. A deliberat despre diversele alternative in decorare; a judecat delicatetea designului, puritatea conturului. Si apoi se arunca din nou in vartejul unei noi expeditii militare, in macel, sange, flacari, vaiete.

Papworth nu intelege ca Timur juca un joc pe care putini oameni au mijloacele de al juca. Timur explora limitele posibilitatilor umane. Timur a demonstrat ceea ce Dostoievschi descria mai tarziu – ca omul e capabil de orice. Creatia lui Timur ar putea fi descrisa printr-o propozitie de-a lui Saint Exupery: „Ceea ce am facut eu nu ar putea niciun animal sa faca.” Nici cele bune, nici cele  rele. Foarfecele lui Timur are doua taisuri – taisul creatiei si taisul distrugerii. Aceste doua taisuri definesc limitele activitatii umane. Totusi in mod normal, foarfecele abia sunt deschise. Cateodata sunt deschise putin mai mult. In cazul lui Timur, au fost deschise atat cat era posibil.

Erkin mi-a aratat mormantul lui Timur in Samarkand, facut din nefrit verde. Inainte de intrarea in mausoleu exista o inscriptie, a carei autor este Timur; FERICIT PRECUM CEL CARE A RENUNTAT LA LUME INAINTE CA LUMEA SA RENUNTE LA EL.

A murit in 1405, la 69 de ani, in timpul unei expeditii in China.”