Pe 7 noiembrie, un cavaler al spiritului, un ganditor nepereche si un mare prieten al societatii deschise implineste 95 de ani. Este o sarbatoare pentru tot cei care iubesc libertatea. Am avut şansa să colaborez la două volume cu Domnul Mihai Şora: „Perfectul acrobat” – cartea despre Leonte Răutu, scrisă împreună cu Cristian Vasile, unde am făcut un dialog cu distinsul filosof, şi „Anatomia resentimentului” – un volum colectiv pe care l-am coordonat şi în care Domnul Şora a scris un text de o admirabilă densitate ideatică şi morală. Într-adevăr, într-o lume a cinismelor oportuniste şi a schimbărilor la faţă în funcţie de conjuncturi învelite în ipocrite raţionalizări, Mihai Şora propune un model a ceea ce trebuie să fie intelectualul critic: deschis la sfidările, chiar la neliniştile modernităţii, atent la soarta semenilor, capabil de revolta în raport cu injustiţia, cu mizeria morală, cu turpitudinile de orice fel.
Mihai Şora aparţine unei generaţii care a experimentat în chip tragic convulsiile ideologice ale unui veac marcat de catastrofele Gulagului şi ale Holocaustului. S-a înrolat în Rezistenta anti-nazistă din Franţa tocmai pentru că detesta barbaria. În acelaşi mod, a ajuns la despărţirea de regimul comunist, a cărui barbarie a detectat-o cu chirurgicală exactitate. După 1989, acest filosof al interiorităţii, al sufletului îngemănat cu spiritul, a ajuns Ministru al Educaţiei. Nu cred că se putea găsi un om mai potrivit pentru reforma unui sistem educaţional aservit până atunci comandamentelor perverse ale utopiei totalitare.
În iunie 1990, când barbaria a ţâşnit din nou prin lanţurile şi ghioagele securisto-minereşti, Mihai Şora şi-a dat demisia, împreună cu adjunctul său, respectatul istoric al literaturii, profesorul Paul Cornea. A preferat să redevină ceea ce fusese o viaţă întreagă: intelectualul liber, autonom; a refuzat bine-răsplătitele poziţii oferite de puterea fesenistă (id est neo-comunistă, neo-barbară). Umanismul lui Mihai Şora, ca şi în cazul unui Albert Camus, este unul existenţial şi non-negociabil. Nu încuviinţează nimic care ar înjosi individul. Domnul Şora nu este dispus la pactizări, fie şi temporare, cu forţele Răului. Opera sa filosofică, scrisă de-a lungul a peste şapte decenii, este o pledoarie pentru ceea ce poetul polonez Aleksander Wat numea „omul interior“. Mihai Şora apără acele virtuţi pe care totalitarismele au încercat – şi, în parte, au reuşit – să le demonizeze: onoarea, decenţa, civilitatea. Idealul său este binele public, deci o comunitate întemeiată pe ceea ce N. Steinhardt numea buna-socotinţă. Ca si la Martin Buber, rationalitatea dialogica este aceea care garanteaza supravietuirea noastra ca specie. In acord cu un Hans Jonas, filosoful roman lumineaza responsabilitatea drept cheia de bolta a unei ordini decente.
Textele lui Mihai Şora, giuvaere ale gândirii, sunt tot atâtea invocări ale unei lumi eliberate de mizeriile numite ipocrizie, laşitate, cupiditate, rapacitate, ranchiună, viclenie, dar, mai cu seamă, sunt proteste împotriva oricărei forme de organizare umană înrădăcinată în ura pentru aproapele tău. Daca ar fi ramas in Franta, avea toate datele sa devina o figura marcanta in marile dezbateri filosofice ale perioadei postbelice. Fara a adera la vreo scoala de gandire cu program doctrinar, era de fapt inclinat, daca nu chiar predestinat, sa mearga in directia pe care avea sa o dezvolte un Emanuel Levinas. Mi-l pot usor inchipui in grupul din jurul revisei „Esprit”. Mi-l imaginez luind partea lui Camus in polemica purtata cu Sarte in jurul marii probleme a dialecticii scopurilor si mijloacelor. Gandul lui Mihai Şora era unul atent la agoniile alteritatii, la relatia atat de tensionata dintre inradacinare si dezradacinare. Inregimentarile de orice fel i-au repugnat si ii repugna. S-a intors in Romania si a avut de suportat dictatura ideologica a unor Chisinevschi, Rautu, Moraru, Ofelia Manole,Tugui, Popescu-Dumnezeu, Suzana Gadea, Dulea si altii de aceeasi „anvergura”. Sa fii Şora si sa te „controleze” Burtica (si inca Burtica nu era cel mai rau)…
http://tismaneanu.wordpress.com/2009/08/30/mihai-sora-despre-ura-resentiment/
Reflecţiile lui Mihai Şora despre demonismul totalitar întruchipat în dictatorul ideologic Leonte Răutu ar trebui citite de către toţi cei care vor să înţeleagă ce a însemnat primatul ideologiei în perioada comunistă. Răutu a fost pandantul românesc al unui stalinist francez, celebrul Jean Kanapa, fostul discipol al lui Sartre devenit ideolog stalinist, autorul unor ignobile pamflete, în anii ’50, împotriva gânditorilor existenţialişti. Dar Kanapa a văzut, în cele din urmă, lumina, ori măcar unele raze, in anii 70 a devenit un euro-comunist. Leonte Răutu a fost dialecticianul cinic, omul dispus să servească în orice condiţii divinizata „linie generală a Partidului“. De la Mihai Şora aflăm care au fost resorturile de fanatism, credinţă oarbă şi carierism cras care au motivat distructivul comportament al unora precum Răutu.
Când vorbesc despre modelul Mihai Şora mă gândesc la o consecventă verticalitate morală: senină, dar câtuşi de puţin lejeră. În opera şi acţiunile lui Mihai Şora, această seninătate (îmi amintesc de personajul lui Thomas Mann din „Doktor Faustus”, Serenus Zeitblom) este, de fapt, una gravă. Poate părea paradoxal, dar chiar aşa stau lucrurile. Asemeni lui Leszek Kolakowski, Mihai Şora este filosoful transparenţei, omul care ne-a învăţat şi ne învaţă că, fără adevăr, suntem sortiţi să vegetăm în imundele subterane ale sclaviei.
Inchei acest prea scurt omagiu adus unui om pe care il consider reper moral si mentor intelectual, un veritabil ziditor intru cultura, un editor de mare clasa („Biblioteca pentru toti” a fost una din marile sale impliniri pentru care ii suntem cu totii indatorati), reluind aici un fragment dintr-o dedicatie pe care Domnul Şora a avut generozitatea sa mi-o daruiasca in februarie 1999. De fapt, este o reflectie despre acea zona a politicului in care, marturisea Domnia Sa, “ma simt un simplu amator, impresionat (in rau si bine) de ‘faptul politic’ si impulsionat mereu de ceea ce li se intampla semenilor mei de pe urma Istoriei (cu majuscula) pe care indeobste o indura, nepricepandu-se s-o faca ei insisi impreuna, sub forma unei istorii cotidiene, cu i mic”.
Sugestii bibliografice:
Mihai Şora, “Du dialogue interieur ou fragments d’une anthopologie metaphysique”, Gallimard, 1947
Mihai Şora, „Sarea pamantului. Cantata pe doua voci despre rostul poetic”, Cartea Romaneasca, 1978
Mihai Şora, „A fi, a face, a avea”, Cartea Romaneasca, 1985
Mihai Şora, „Despre Dialogul interior. Fragment dintr-o Antropologie Metafizica”, Humanitas, 1995
Mihai Şora, “Firul ierbii”, Scrisul Romanesc, 1998
Mihai Şora, “Despre toate si ceva in plus. Convorbiri cu Leonid Dragomir”, Paralela 45, 2005
„Şora”, Editie ingrijita de Marius Ghica, Paralela 45, 2006
Mariana Şora, „O viata in bucati”, Cartea Romaneasca, 1992
Virgil Nemoianu, “Mihai Şora and the Traditions of Romanian Philosophy”,”Review of Metaphysics”,Vol. 43, No. 1,,1990, pp. 591-605
Thomas Pavel, “Le Sel de la terre,”, “Revue de metaphysique et de morale”, No 4, 1980, pp. 539-542
Sorin Antohi in dialog cu Mihai Şora, “Mai avem un viitor? Romania la inceput de mileniu”, Polirom, 2001
Sorin Antohi si Aurelian Craiutu, coordonatori, “Dialog si libertate: Eseuri in onoarea lui Mihai Şora”, Nemira, 2010
Aurelian Craiutu, “Mihai Şora: A Philosopher of Dialogue and Hope”, in Costica Bradatan and Serguei Alex. Oushakine, eds., “In Marx’s Shadow: Knowledge, Power, and Intellectuals in Eastern Europe and Russia”, Rowman & Littlefield/Lexington Books, 2010, pp. 261-285
Vladimir Tismaneanu, coordonator, “Anatomia resentimentului”, Curtea Veche, 2010
Vladimir Tismaneanu si Cristian Vasile, “Perfectul acrobat. Leonte Rautu, mastile Raului”, Humanitas, 2008
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Il felicit pe domnul Sora pentru minunata varsta pe care a implinit-o .Multumesc domnule Tismaneanu pentru fumoasa laodatio. Ar fi util sa prezentati si CV-ul domnului Sora. S-ar vedea poate mai bine lupta Domniei Sale pentru libertate.
Eu imi permit doar sa adaug- Domnule Profesor Tismaneanu – ca romanii duc lipsa Caldurii Umane, absenta Generozitatii, unde sant , de ce au disparut din Agora Repere morale ca Ana Blandiana si Romulus Rusan,iar din trecut : Elisabeta Rizea ,Corneliu Coposu, Dan Amedeo Lazarescu, de pilda…Ne lipsesc vocile si dizertatiile radiofonice Spiritele Lucide ale remarcabilelor persanalitati ca Monica Lovinescu, Virgil Ierunca sau Alexandru Paleologu… Si nu e o intamplare ca aceste Remarcabile Personalitati „veneau” mereu cu expresii Calde ale Infatisarii( cum este fericitul caz al Modelului Mihai Sora), se simtea intotdeauna Blandetea si Intelegerea zbaterilor sufletesti ale oamenilor si aici ma gandesc imediat la Neuitatul Ion Ratiu , Omul care ar fi putut- ca nimeni altcineva- sa realizeze o punte solida cu civilizatia Marii Britanii, cu lumea anglo-saxona in general, in anii ’90… Societatea romaneasca se va insanatosi cand agenda publica ,mass-media va fi „ocupata” de Oameni, de Adevaratele Spirite, Perene, ca Neagu Djuvara, Profesorul Solomon Marcus, Cristian Sima, Profesorul Nicolae Zamfir( de la Institutul de Fizica Nucleara „Horia Hulubei” si -cu voia Dumneavoastra- dar nu „ultimul pe lista”,cum groaznic suna cliseul iliescian al formarii f.s.n.-ului in 22 dec’89, acest Blestem ce a cazut peste Poporul Roman- Distinsa gazda a articolelor acestui prestigios blog, Distinsul Domn Profesor Tismaneanu .(mea culpa pentru omiterea atator si atator Personalitati, ce repet ar trebui sa apara in „prime-time” la radio si tv)