Home » Cultura »Politica & Doctrine »Sinteze » Citesti:

Olanda: modelul polder și criza financiară

Dana Dolghin martie 23, 2012 Cultura, Politica & Doctrine, Sinteze
8 comentarii 2,645 Vizualizari

Animozitățile diplomatice dintre Olanda și estul Europei devin din ce în ce mai presante: în ultimul an am asistat la schimburi dure de replici între guvernul olandez și autorități poloneze, române sau bulgare. Deși ciocnirile au survenit în principal pe tema aderării la spațiul Schengen, un refuz olandez a cărui argumentare își pierde treptat din legitimitate, criticile s-au extins rapid la nemulțumiri mai vechi legate de imigrația din Europa de est din ultimul deceniu. În cazul particular al României, divergențele de opinie dintre Mark Rutte, premierul olandez și președintele Traian Băsescu, au punctat, în plus față de rivalități diplomatice, vehemența unor preconcepții culturale: Olanda – prostituție și stupefiante legalizate, România- sărăcie și lipsa responsabilității. Site-ul de plângeri împotriva esteuropenilor, inițiat de PVV, partidul populist olandez, stârnește discuții încă atât în Parlamentul European cât și în Olanda.Deși discursul denigrator față de imigranții din Europa de Est a stârnit reacții interne vehemente, opinia publică locală interpretează lipsa unei reacții oficiale a premierului față de inițiativa liderului populist Geert Wilders ca pe o problemă cu ecouri mult mai adânci în societatea olandeză, ce expune schimbări structurale. Pentru mulți, ultima inițiativă PVV a expus un conflict european mai vechi pe care migrația constantă și mai ales noile efecte ale crizei financiare îl exacerbează zilnic.

Olanda a avut până acum mai puțin de un an una dintre cele mai solide politici sociale din Europa: asigurări de sănătate generoase și un sistem de creditare echitabil, cea mai înaltă rată de locuințe sociale din Europa, ajutoare pe care orice părinte le primește de la stat până ce copiii împlinesc 18 ani, ajutoare financiare pentru vacanță pe care orice olandez, inclusiv cei fără un loc de muncă stabil, îi primește de la stat.

Sunt urmările unei perioade de reforme prin care Olanda a trecut la sfârșitul anilor 80, încercând să limiteze dependența cetățenilor de ajutoarele sociale, autoritățile încurajând o politică de activare socială, anume includerea câtor mai mulți cetățeni în piața de muncă. În anii 90, situația economică a fost stabilizată de un venit minim și mediu printre cele mai înalte din Europa, rezultând într-o economie stabilă și puternică, ce asigura în același timp flexibibilitate necesară mobilității sociale.

În aceste condiții, modificarea strategiei publice în urma crizei financiare ce a debutat la sfârșitul anului 2008 a schimbat multe certitudini sociale, în timp ce criza economică afectează Olanda structural. În iunie 2011, Piet Hein Donner, ministrul afacerilor interne atrăgea atenția că tăierilor bugetare vor schimba statutul Olandei de societate multiculturală. În acest sens, printre cele mai disputate inițiative legislative de criză se numără noua obligație a imigranților de a-și acoperi individual costurile cursurilor pentru dobândirea cetățeniei, urmând ca cei ce nu pot face acest lucru să își piardă permisul de rezidență.

Până acum un an, cursurile erau gratuite și asigurau mecanismul de integrare a comunităților numeroase din Maroc, Turcia, fostele colonii olandeze sau Europa de Est, formate în principal în anii 90, a căror intrare în piața de muncă este în fapt foarte dificilă. Atât la nivelul discursului politic cât și la nivel legislativ, autoritățile olandeze par să își schimbe opiniile față de ceea ce până acum un an reprezenta dezideratul unei societăți deschise. Tot în iunie 2011, liderul PVV, Geert Wilders era declarat nevinovat pentru instigare la violențe împotriva musulmanilor de pe teritoriul Olandei, tribunalul motivând că deși părerile sale sunt crude și denigratoare, apărarea manifestării dreptului la opinie este mai importantă. Pe de altă parte, premierul Rutte declară oficial două săptămâni mai târziu că Olanda se va distanța de relativismul unei societăți multiculturale pentru eforturile economice impuse de criză.

Acestea au afectat, până la acest punct, în principal sectorul cultural, iar amploarea protestelor din 2011 împotriva măsurilor a surprins starea de spirit din Olanda. Până în 2013, bugetul alocat culturii va fi redus la jumătate. Halbe Zijlstra, secretarul de stat pentru cultură, a avut intervenții dintre cele mai dure, amenințând la propriu că nicio instituție culturală nu va mai avea liniște în următorii ani. Schimbarea poziției oficiale a guvernului față de politica tolerantă a fost cu atât mai bruscă, tocmai pentru că primul sector vizat a fost cel cultural. Probabil la fel de mult ca Germania (în special Berlin), Olanda susține și atrage constant mediile artistice, cu promisiunea unei vieți sigure, dacă nu neapărat îndestulate. De la sfârșitul anilor 70, acestea sunt încurajate prin subsidii generoase oferite de stat sau prin fonduri private donate direct de familia regală. Învățământul universitar sprijină și el acest sector, numai Amsterdam și Rotterdam găzduind șapte instituții de educație artistică. În ultimul an însă, din agenți ai unei identități locale și dezvoltare continuă, artiștii au devenit principala categorie profesională și socială asistată de guvern.

Deși rezonează cu măsuri întâlnite la nivel european, imixtiunea guvernamentală în politicile sectorului creativ pare pentru mulți comentatori să amenințe knowledge economy, baza constitutivă a societății și economiei olandeze. Ierarhia acesteia se sprijină într-o mare măsură pe formele de artă clasice (vizuale, dramatice etc) și se bazează în același timp pe ascendentul financiar al publicității, design-ului, arhitecturii. În plus, confirmând temerile inițiale, guvernul își va retrage de asemenea, începând cu anul viitor, subsidiile pentru cercetare și va reduce astfel bugetul universităților cu 370 de milioane de dolari.

Schimbările la nivel instituțional sunt importante: studenții ce nu își finalizează studiile în timp util sunt obligați să plătească sume incomparabile cu situația actuală (practic, astăzi, un student ce își prelungește studiile la timp este obligat să plătească aproximativ 100 de euro/ lună până la terminarea lor). Sunt afectați de asemenea cei care optează pentru a urma două studii în paralel. În următorii ani vor fi retrase cel mai probabil integral subsidiile pentru studii, acestea urmând să fie creditate după modelul nord american. Răspunsul mediului universitar la aceste schimbări a fost dur,articulând în principal lipsa de perspectivă econimică a măsurilor. În condițiile în care tăierile de fonduri amenință cadre didactice și mii de posturi de cercetare, comunitatea academică se întreabă în ce măsură universitățile, principalul sprijin al forței de muncă până nu demult, vor mai putea susține modelul de knowledge economy.

Mai mult, măsurile din domeniul cultural afectează un brand olandez de facto și de jure ce a încurajat boom-ului economic urban în anii 90. Spre exemplu Amsterdam, în ultimii 10 ani, și-a atras cei mai mulți noi locuitori prin încurajarea și expansiunea sectorului de artă și advertising. Noile cartiere ale orașului, aflat într-o regenerare constantă, gazduiesc o comunitate la fel de schimbătoare de creativi, în general expați, ce lucrează, în marea lor majoritate în adevertising și design. Legislația Amsterdam-ului a mizat foarte mult pe atragerea unui anumit sector profesional pentru menținerea orașului la criteriile unei competiții mondiale și pentru a-l plasa în topul celor mai căutate orașe globale. Deși întregul program guvernamental al Amsterdam-ului- oraș creativ -, realizat după conceptul expus de Richard Florida, a fost deseori acuzat de lipsă de substanță, acesta asigură totuși un flux economic esențial pentru oraș.
Pe de altă parte, transformarea orașului într-un centru turistic prin excelență se schimbă la nivel legislativ, tocmai din cauza unei îngrijorări legate de posibilitățile de dezvoltare interne. În ultimul an,vitrinele din cartierul roșu își schimbă ocupanții, acestea fiind închiriate artiștilor, într-un efort de refacere a imaginii orașului. Administrația devină conștientă de minusurile pe care le prezintă o toleranță instituționalizată concentrată spre o anumită subcultură sau formă de comportament. Spre exemplu, anul trecut, o inițiativă legislativă încurajată de Uniunea Europeană, ce oprea vânzarea drogurilor ușoare turiștilor a născut sincere semne de întrebare legată de viitoare posibilități de finanțare ale orașului. Pentru mulți, ideea orașului creativ nu face decât să exacerbeze în final un oraș antreprenorial și să sufoce întregul potențial critic al sectorului cultural.

Lipsa spațiilor pentru artiști a fost rezolvată de guvernul olandez, care cumpără și legalizează spații alternative de locuire (squats), ceea ce permite în același timp un control strict al underground-lui din Amsterdam. În consecință, cercurile culturale afirmă deplâng statutul inovației în oraș, în condițiile în care sectorul creativ este administrat de o legislație strictă. Într-un dialog recent publicat de revista britanică Frieze colectivul Metahaven, studio de design din Amsterdam, spuneau că în Olanda ideea de colaborare presupusă de modelul economic devine deja atât de bine întipărită încât derogarea de la norme este greu de înțeles și poate duce la izolarea anumitor grupuri sociale. În acest context, poziția partidelor precum PVV devine paradoxală: pe de-o parte, criticile la adresa imigranților și a categoriilor asistate devin o chestiune de toleranță față de diferențe, în timp ce, deși excesive, părerile politice exprimate sunt măcar vizibile public și atrag dezbateri.

În 2010, Martin Bosma, membru al PVV, lua o poziție dură față de un nou proiect curatorial al muzeului Van Abbe, Picasso în Ramallah, într-o publicație ce ataca direct modelul societății multiculturale. Eticheta tranșant cultura și artele ca hobby-uri ale stângii și insista încă o dată pentru retragerea oricărui suport guvernamental. În timp ce vocile critice ale mediului artistic au punctat discursul populist înșelător, alții s-au declarat ușurați de micul cutremur produs în legislația olandeză, sperând că sectorul cultural, până nu demult sufocat de prezența guvernamentală, va redeveni o voce audibilă critică. În ciuda destabilizării unei întregi infrastructuri, mulți se declară mulțumiți de schimbarea radicală, tocmai pentru că retragerea subsidiilor masive acordate de stat atrage cu sine depolitizărea artei și a culturii. Paradoxal însă, acesta a fost și unul dintre argumentele construite de Bosma pentru a susține tăierile bugetare, ceea ce confirmă o îngrijorare mai veche a cercurile culturale din Olanda, anume autoidentificarea publică a discursului critic cu unul populist.

În fapt, conflictele pe seama bugetului cultural au expus tensiunile dintre tradiționalul model polder, guvernare bazată pe toleranță și includerea opoziției de de-o parte și practica economică de criză pe de alta. Olanda, cu puternice influențe politice anglo-saxone mai degrabă decât continentale nu a căutat figura unui lider politic ci s-a bucurat mereu de coaliții, asemănătoare ca viziune politică, devenite însă în ultima decadă aproape ideologice. Critica evidentă și des invocată este că opoziția a dispărut practic, tocmai din cauza modelului de colaborare constantă dintre partidele aflata la guvernare. Reprezentanții opoziției sunt invitați la masa de negocieri, unde, în schimbul includerii politice își asumă responsabilitatea de a gândi cu, și nu împotriva puterii, ceea ce evident duce la o instituționalizare excesivă. Introdus în 1982, atunci când au fost impuse centralizat ore mai puține de muncă, plată mai mică dar acces la slujbe pentru mai mulți olandezi, modelul definește o metodă consensuală de dezbatere națională, bazându-se pe cooperare între uniuni sindicale, organizațiile angajaților și guvern. În plus, împreună cu privatizarea și tăierile economice din anii 90 a reprezentat rețeta miraculoasă a echilibrului economic olandez din anii 90. Pe de altă parte, a reprezentat baza flexicurității, prin introducerea contractelor de scurtă durată și a muncii în afara unui cadru institutional fix, pentru un echilibru economic la scală națională.

Dar flexicuritatea devine și pentru Olanda, în contextul tăierilor bugetare, o problemă mai degrabă decât un avantaj, în condițiile în care subsidiile dispar iar percepția asupra opțiunilor profesionale se schimbă. În plus, dezideratul multor tineri olandezi (două slujbe partime, in cel mai dese cazuri, una ce urmează profilul studiat, cealaltă ca simplu mijloc financiar) amenință să devină chiar capcana unui sistem economic ce se confruntă brusc cu realitatea unui capitalism mai dur. Stare de precariat continuă, pe care flexivuritatea a impus-o ca normă socială (este un mod de viață liber, pentru cei mai mulți) începe să își arate defectele în Olanda. În plus, polarizarea sectorului lucrativ al populației, similar cu noua economie globală, obligă transmutarea celor mai multe slujbe spre cei cu statul social mai scăzut. Mai mult, a pus problema dificilă a neocapitalismului agresiv într-o țară care reușise încă de anii 90 să ajungă la un echilibru al viziunii economice, tocmai datorită normelor stricte ale pieței de muncă.
Olandezii sunt într-adevăr deranjați de declarații precum cele ale partidului populist, dar o reacție mai vehementă se va lăsa așteptată din simplul motiv că este asociată cu o schimbare sistemică în Olanda. Dovadă face și reacția recentă a mediilor universitare din Amsterdam, cărora le-a fost cerut să se alăture protestului personalului de întreținere împotriva unor reduceri masive de personal anunțate de guvern. Foarte puține cadre didactice s-au alăturat, și mulți dintre cei prezenți și-au motivat adeziunea ca pe un protest față de modificările promise mediului universitar de către guvernare, mai puțin ca sprijin pentru cei ce proveneau în mare parte din medii de imigranți. Iar măsurile continuă. La nivel național, coaliția olandeză, susținută puternic de partidul populist, a pornit un nou plan de noi tăieri bugetare și reforme cu reduceri în valoare de 15 miliarde de euro, în condițiile în care în ultimul trimestru al anului 2011 economia olandeză s-a contractat cu 0,7%, ceea ce plasează statul oficial în recesiune.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "8 comments" on this Article:

  1. Alin spune:

    Interesant articol.

  2. zambara spune:

    Slab articol. 2 kilometri de text pentru a spune ce se putea spune in 2 fraze. Preocupare excesiva de a folosi cuvinte si expresii pretioase. Pare ca autoarea vrea mai mult sa transmita cat de intelectuala este si mai putin sa transmita ceva informatii prin articolul respectiv. De asemenea artticol neverificat la sfarsit. Multe cuvinte uitate prin text, din timpul redactarii.
    Slab, slab. N-am aflat mai nimic citindu-l.

  3. Alex S spune:

    Olandezii trebuie sa inteleaga ca UE e o intelegere de a deschide granitele deci noi nu suntem imigranti. Daca nu le convine sa iasa din UE.

  4. Adi spune:

    Olanda face ceea ce trebuie sa faca – daca scad veniturile trebuie scazute costurile. Asta e ceea ce face orice om cu capul pe umeri, isi ajusteaza cheltuielile in functie de ceea ce isi permite, doar statele nu poseda bunul simt de a face la fel, in perioade de crestere economica cresc puternic cheltuielile, iar in cele de recesiune cresc taxele.

    Sistemul medical olandez nu e in nici un caz de dorit. Asigurarile de sanatate nu sunt generoase, ci respingatoare: oficial ai parte de cel mai bun tratament, practic vei avea parte de el cand iti va veni randul – cozile de asteptare de luni de zile pentru tratamente sunt obisnuite. Pentru o pneumonie esti trimis acasa daca te prezinti la spital pe propriile picioare, daca esti un homeless drogat si ajungi in overdose vei avea parte de ajutoare medicale excelente pentru ca esti o urgenta medicala. Foarte frumos din punct de vedere social, dar platitorul de taxe high-income moare de pneumonie iar drogatul este salvat, pe termen lung pierzi pe cei ce aduc valoare societatii si ii protejezi pe cei ce sunt economic nesemnificativi (nu se plateste TVA la heroina, nu?).

    De asemenea reducerea cheltuielilor sociale este logica: daca iti permiti sa intretii pe cineva o faci, daca nu iti permiti le explici frumos ca sunt adulti responsabili si ar fi cazul sa isi ia viata pe cont propriu. Nu crestem legume (din punct de vedere intelectual), iar daca nu se pot descurca ridica intrebari serioase asupra sensului si valorii activitatii pe care o presteaza. Neocapitalism agresiv? Nu, doar realitate: cei ce muncesc au, cei ce nu muncesc sau muncesc in domenii cu valoare discutabila nu au, e o lege a naturii de miliarde de ani. Cei ce muncesc nu sunt obligati sa ii intretina pe ceilalti decat daca ceilalti se declara iresponsabili, renunta la dreptul de vot si la dreptul de a lua decizii majore in nume personal; atunci ii tratam ca pe niste persoane incapabile si le asiguram un trai decent si nimic in plus.

  5. euNuke spune:

    “neocapitalism agresiv”, “flexicuritate”…wow. Ce definiţii folosiţi pentru aceşti termeni? Poate unele locale, academice? Că, după orice dicţionar, alăturarea lor nu poate fi decît oximoronică. Păi, dacă e să ne luăm după definiţia europeană a termenului, politica guvernamentală recentă in domeniul social şi al raporturilor de muncă, ca aplicare a principiilor “flexicurităţii”, indică apariţia unor dificultăţi de înţelegere, de receptare din partea bugetarilor şi asistaţilor şi cam atît, iar percepţia şi dezideratele tinerilor fără o minimă cercetare şi sondare sociologică nu reprezintă problema unei economii, ci doar a autorilor de speculaţii pe tărîmul proletcultismului. [asta ca să vă amintesc că instrumentalizarea politică a culturii nu este un fenomen recent şi nicidecum străin de socialism şi in general de stînga europeană]

    Rămîn insă nedumerit asupra neocapitalismului agresiv. Oare produsul cultural local Patriciu.mic.ro este un exponent al acestui curent? sau fenomen sau partidă sau lojă artistică sau cămin cultural…sau ce o fi mai fi şi trăsnaia asta?

  6. eu spune:

    sunt de acord cu tine

  7. Acest articol are 164 de linii din care 76 de linii este despre “cultura”, deci, acest articol este destul de irelevant atunci când se referă la “modelul polder și criza financiară”

  8. Zoltan Mateffy spune:

    Am invatat mult din articolul dumneavoasta.

    Imi place Olanda, imi place sa zbor prin Amsterdam si sa opresc cand pot intre Romania si America de Nord.
    De curand mi-am impus sa ocolesc aerportul Schiphol si Olanda partial in confirmare a unui boicot est-european al Olandei dar si pentru ca nu-mi face placere sa vizitez locuri in care mi se spune clar ca nu sunt doriti ai mei sau cei care arata ca mine.

    O tara cum e Canada nu ar ingadui jocuri politice stil olandez. Indivizii care incalca legea sunt pedepsiti dar politica de diviziune si atacurile nationaliste a la Sarkozy nu sunt tolerate.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dana Dolghin


Dana Dolghin

Studiaza in Amsterdam, dupa studii de istorie si studii culturale si colaborari cu Muzeul National Cotroceni si Radio Romania Cultural in Bucuresti. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)