Home » Cultura »Opinie » Citesti:

Patru secvenţe cu Mario Vargas Llosa

Gabriel Liiceanu martie 29, 2016 Cultura, Opinie
6 comentarii 7,163 Vizualizari

Așadar, Mario Vargas Llosa a împlinit ieri 80 de ani. Humanitas i-a publicat, în cei douăzeci și șase de ani de existență, întreaga operă. M-am gândit să-l omagiez astăzi reluând paginile pe care le-am scris în urmă cu unsprezece ani, după cele trei zile în care l-am avut oaspete la București.

În anii ’80 citisem, ca mulţi din generaţia mea, Răz­boiul sfârşitului lumii, în româna superbă a lui Mihai Cantuniari. A fost prima mea întâlnire cu Vargas Llosa. Ţin minte că la capătul celor 5–600 de pagini mi-a ră­mas un gust straniu, pe care la început mi-a fost greu să-l identific, pentru că nu avea nimic de-a face cu bucuria lecturii. Eram încă la vârsta când trăiam faptele de cultură ca „fapte de arme“ şi în fiecare carte citită vedeam o performanţă, iar în autorul ei, un concurent. Or aici, în cartea lui Vargas Llosa, cheful de a coborî în arenă şi de a-mi verifica piruetele comparându-le cu ale altuia îmi pierise cu desăvârşire. Is­prava peruanului repre­zen­ta o ieşire din scară. Ea îl muta pe autorul ei în ţi­nutul acela populat de personaje fabuloase care, chiar dacă erau, ca noi toţi, produse ale marii Faceri, trimiteau la o altă dimensiune a lumii: una în care trăiau cei ce puteau la rândul lor, printr-o imitaţie di­vi­nă al cărei mecanism rămânea un mister, să cre­eze lu­mea din nou.
Dar ce mă tulburase cu adevărat în cazul Sfâr­şitului lumii era că autorul ei, spre deosebire de semizeii tradiţio­nali pe care îi nu­meam „clasici“, trăia printre noi. Straniu era să descopăr că un aseme­nea personaj, făcut pe alt tipar decât al nostru, putea să aibă calitatea cu totul nedi­vină de a fi contemporanul meu, de a avea cu doar şase ani mai mult decât mine. Nu 100, nu 1000, nu 2500 de ani. Ci doar 6! Timpul acela scurs cu miile sau cu sutele de ani şi care împin­gea existenţa autorului într-un trecut mitic, care o izola în stranietatea faptelor sale şi înălţa opera pe tipsia inaccesibilităţii ei, transformându-i geneza în mister, timpul acela — fie el şi doar de o sută de ani — menit să mă des­partă ontologic de un personaj pe care de-acum nu-l mai puteam privi decât aşa cum priveşti tur­nurile catedralelor, cu capul răsturnat pe spate, dispăruse în cazul lui Vargas Llosa. Autorul Sfâr­şitului lumii — şi acesta era lucrul pe care, cu o uimire copilărească, nu reuşeam să-l înţeleg nici­cum — putea fi zărit la o adică undeva, pe o stra­dă din Paris sau Londra, asemeni unui Cer­van­tes sau Tolstoi rătăciţi în se­colul meu, de­po­se­daţi de rama temporală a ge­niului şi speriindu-mă asemeni unei năluci care schimbase di­mensiunea lui illo tempore cu aceea profană a timpului meu.
Apoi, pe măsură ce-i citeam cărţile, altele şi altele, care veneau peste mine ca un şuvoi a cărui forţă părea că se amplifică neîncetat, senzaţia aceasta stranie că sunt contemporan cu ci­neva de la care, prin cine ştie ce întâmplare mi­raculoasă, întâlnindu-l şi chestionându-l, aş fi putut smulge cheia divinului mister se preciza şi mă neliniştea mai tare cu fiecare carte nou des­­chisă. Lituma în Anzi, pe care o citisem cu do­uă–trei luni înainte de revenirea autorului ei în România, îmi provocase, prin perfecţiunea ei, o ultimă criză de admiraţie şi de umilinţă.
Şi apoi Vargas Llosa sosise pe neaşteptate, pă­rând că se întruchipase din însăşi neliniştea pri­mei mele lecturi. Apariţia lui avea ceva din fru­museţea unui „dieu en crepuscule“, cum mi-a venit să-i spun când l-am văzut la aeroport. „Zeul în crepuscul“ era ajutat de un post autohton de televiziune, două seri mai târziu, „să treacă ecra­nul“ ca adorator al Shakirei. Asta era, pentru jur­naliştii noştri şi pentru o nouă generaţie de ne­cititori, Var­gas Llosa. La conferinţa de presă de la Insti­tutul Cultural Român, cea mai bună întrebare pe care cei din sală au reuşit să i-o pună a fost „ce crede maestrul despre jocul de fotbal?“. Nici una dintre întrebări nu a avut nici o legătură cu vreuna dintre cărţile lui. Nu-mi rămâ­nea decât să-mi consum, în stupefacţie şi me­lan­colie, tête-à-tête-ul meu cu el.

Patru secvenţe mi-au rămas din cele câteva zile în care i-am fost în preajmă.
Prima. Stăm singuri la o măsuţă în barul ho­telului Howard Johnson. Vreau să ştiu cum se poate scrie atât de mult (şi de bine!) într-o singură viaţă, aparenţele omului de lume — călătorii, interviuri, petreceri cu prieteni — fiind în acelaşi timp salvate. „Scriind zilnic, scriind pur şi simplu zilnic. Când sunt acasă, lucrez de la 11 dimineaţa la 6 seara, zi de zi, cu o singură pau­ză scurtă pentru un prânz frugal. Şi când călătoresc lucrez. Şi aici, în hotel, am lucrat azi de di­mineaţă două ore şi după masa de prânz o oră.“ Dar stări de spi­rit nu are?, îl întreb. Melancolii, depresii, che­furi şi lipse de chefuri… — „Sigur că am. Dar nu ştiu cine a spus că e de ajuns să priveşti intens un obiect pentru ca el să devină interesant. Însuşi privitul foii de hârtie te poate pune la treabă. Şi apoi — şi tonul i se încălzeşte deodată —, nu exis­tă lucru mai minunat pe lume decât scrisul! Este singura «orgie perpe­tuă» pe care şi-o poate oferi o fiinţă umană.“

La Cluj, 21 mai 2013, în curtea Facultății de Litere

A doua secvenţă. Ieşim de la conferinţa „Mi­crosoft“, unde Vargas Llosa a vorbit despre cărţile lui şi despre chipurile răului în lumea de azi. Facem câţiva paşi pe jos. Îi spun că Lituma în Anzi mi s-a părut desăvârşită. Un singur lucru am senzaţia că nu ar fi trebuit să se întâmple acolo. Devine brusc interesat: „Care?“ — „Ideea de a o readuce înapoi pe iubita lui Carreño. Cititorul n-o mai aştepta, păruse definitiv ieşită din scenă şi re­venirea ei este ca un fel de bonus care ni se acordă după atâta dezolare şi suferinţă.“ — „Dar asta şi e! O rază de lumină într-o lume care este cuprinsă treptat de noapte. Alt­minteri totul e prea cumplit, e insuportabil. Cartea sfârşeşte cu un act de canibalism şi cu des­trămarea întregului univers. Oroarea nu trebuie nicio­dată să fie compactă. Trebuie să-i dai cititorului ceva, o scân­dură de care să se agaţe în acest ocean al de­zo­lării. Rolul autorului nu este să-l tortureze pe ci­titor, ci, prin ficţiunea pe care i-o propune, să-l facă, în­tr-un fel sau altul, să se simtă bine.“

A treia secvenţă. Ne îndreptăm spre hotel. E seară şi ploaia, care nu conteneşte de trei zile, a încetat. Îl ajut să scoată din maşină darurile pri­mite de la cititori: cărţi, broşuri, reviste… „Se pare că cititorii dum­nea­voastră sunt toţi autori, îi spun în timp ce-i trec pungile de plastic. Bă­nu­iesc că o să le lăsaţi pe toate la hotel.“ Se animă brusc şi îmi povesteşte că în timpul vizitei lui Evtu­şen­ko în Columbia toţi poeţii columbieni au ţinut să-i dea cadou acestuia un volum de ver­suri cu dedi­caţie. Şi, după ce Evtu­şenko a plecat, 2 000 de vo­lu­me de poezie au fost găsite în camera de hotel.  „Ghi­ciţi unde! Sub pat! Toate sub pat! Vă imagi­naţi? Două mii de volume sub pat!“ Şi râde, cu un râs care pare să nu se mai oprească, repetând întruna: „Două mii de vo­lume sub pat! Imagi­na­ţi-vă: două mii de poeţi columbieni!“

A patra secvenţă. Dineu final, cu câţiva apro­piaţi. Spectacolul sejurului lui Vargas Llosa la Bucu­reşti s-a terminat. Mă aflu în dreapta lui şi îl văd din profil. E frumos, la cei 69 de ani ai săi. Stă uşor răsturnat pe spătarul scaunului, cu ochii închişi, şi ţine în mână cupa evazată a paharului cu vin roşu. Simt nevoia să-i mul­ţumesc, altfel decât printr-o simplă formulă, că a venit. „V-am privit în toate zilele astea. Cred că aveţi tot ce îşi poate dori un om.“ Şi apoi îi spun ce mi-a trecut prin minte atunci când l-am văzut la aeroport, povestea cu frumuseţea zeului în crepuscul. Şi, deodată, masca su­perbiei pe care o ţi­nuse trei zile pe chip, masca cele­brităţii sigure de ea îi cade. Şi, cu o tristeţe în glas pe care nu o au decât cei care, condamnaţi la propria lor is­pravă, sunt învinşi de propria lor măreţie, îmi spune: „Dar sunt atât de bătrân, Gabriel, atât de bătrân!“

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "6 comments" on this Article:

  1. Alexandru Răduţ spune:

    Un sincer mulţumesc, domnilor!

  2. Alina spune:

    Foarte frumos articol. Multumesc!

  3. Daniel spune:

    La inceputul articolului se mentioneaza: “Mario Vargas Llosa a împlinit ieri 80 de ani”.
    In ultimul paragraf: “E frumos, la cei 69 de ani ai săi.´”.

    • victor L spune:

      daca nu citeai cu gindul sa gasesti greseli, ai fi observat ca era vorba despre o intilnire mai de demult, cind Llosa avea 69 de ani :P

  4. MIHAI 2 spune:

    Minunat articol ! Multumesc.

  5. mihai spune:

    Ata de frumos.Multumesc din suflet.Dragoste pentru cei care nu pot sa moara…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gabriel Liiceanu


Gabriel Liiceanu

Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozo... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Apreciez toate comentariile, pe cel al doamnei doctor Virginia Batog indeosebi. Este si raspunsu...

de: Prof. Vasile Ghetau

la "Revenind la Sănătatea românilor. Sunt corecte datele asupra mortalității pe cauze de deces?"

Cauta articole

septembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)