Home » Cultura »Politica & Doctrine » Citesti:

Placet experiri: Ce-aș fi făcut dacă nu plecam din România în 1981?

Vladimir Tismaneanu decembrie 27, 2014 Cultura, Politica & Doctrine
25 comentarii 3,321 Vizualizari

Pentru prietenii mei dragi, mai vechi și mai noi, care m-au făcut și mă fac să înțeleg că nu există dar mai frumos decât le don de l’amitié.

Îmi place istoria alternativă, contrafactuală. In acest caz, propria mea biografie intelectuală. Problema ar începe cu ce-aș fi făcut înainte de 22 decembrie 1989. Probabil că în anii ’80 aș fi ajuns să trimit scrisori publice în Vest, în direcția partidelor eurocomuniste. Îl cunoșteam prin sora mamei mele, Cristina Luca, pe Francis Cohen, directorul revistei teoretice mensuale a PCF, “La Nouvelle Critique”. Intelectual, aș fi evoluat pe linia liberalismului civic, asemeni, toutes proportions gardées, unor Miklós Haraszti, Adam Michnik, Jacek Kuroń, Bronisław Wildstein, Karol Modzelewski, János Kis, György Bence, Martin Palouš. Deci, dinspre neo- și post-marxism anti-totalitar (Școala de la Frankfurt, Castoriadis, Lefort, Agnes Heller, Karel Kosik) spre Isaiah Berlin, Hannah Arendt, Hayek, Raymond Aron. Aș fi urmat, cum am făcut-o și în Vest, traiectoria celui care mi-a fost model intelectual și moral, Leszek Kołakowski. Aș fi menținut și dezvoltat contacte cu prieteni de idei, îndeosebi în lumea tinerilor scriitori și critici literari (Radu G. Țeposu, Ioan Buduca, Andrei Corbea-Hoișie, Ioan T. Morar). Cu Biju Morar sunt prieten de suflet, lipsa lui Țepi o resimțim amândoi. Râdem împreună, privim cu amuzament spectacolul grotesc al atâtor schimbări de măști. Așa cum m-am împrietenit cu Dan Pavel, în 1990, aș fi făcut-o, mai devreme. M-aș fi văzut des, cum o făceam înaintea plecării din 1981, cu Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Petru Creția, Alexandru Paleologu. Habar n-am unde ar fi dus aceste întâlniri. Poate la un manifest comun, cine știe.

Cel care organiza adesea întâlnirile noastre era regretatul critic de artă Radu Bogdan. Îl cunoscusem prin Radu Stern, prietenul meu din liceu și pană azi, actualul critic de artă elvețian. În fabuloasa locuință, un fel de casuță pe două niveluri a lui Radu Bogdan de pe strada Iulius Fucik (revenită, după 1990, la numele ei originar, Thomas G. Masaryk), un templu al cărților rare păzite cu proverbiala, auto-torturanta vigilență, am conversat îndelung despre Ernst Cassirer și Caspar David Friedrich, despre André Malraux și Bernard Berenson. Uneori și despre mizeriile ideologice ale epocii, despre de-alde Radu Pantazi și Nicolae Gogoneață, tartori ai “filosofiei” oficiale, dar, în genere, preferam să evităm motivele de greață.

Ar fi fost inevitabil să mă împrietenesc, încă de-atunci, cu Mircea Mihăieș. Cred că drumurile mele s-ar fi încrucișat cu acelea ale lui Horia Patapievici și Mircea Cărtărescu, am fi ajuns instantaneu prieteni pe viață. Bănuiesc că aș fi vorbit cu Horia despre tânărul Lukács și despre Hegel, erau pasiuni comune. Mircea era prieten cu Tudor Jebeleanu, un om care a fost și este ca și fratele meu. De-aici, îi las pe cititori să-și imagineze încotro aș fi mers. În orice caz, nu spre grupul Trocadero (Vasile Secăreș, Dorel Șandor, Ioan Mircea Pașcu, Vladimir Pasti, etc). În pofida minciunilor ordinare care se debitează despre mine, n-am vrut niciodată să lucrez la “Ștefan Gheorghiu”. Desfid pe oricine va putea oferi vreo probă că aș fi încercat să fiu angajat acolo ori că am făcut cursuri la “academia” partidului. Aș fi continuat prietenia cu sociologii Călin Anastasiu și Alin Teodorescu, deci aș fi semnat, în decembrie 1989, câteva zile înaintea revoluției, apelul de solidaritate cu Mircea Dinescu. Aș fi fost, ca și ei, unul dintre fondatorii GDS. Aș fi scris din primul număr al revistei “22″ (în realitate, am apărut cu un lung interviu luat de Stelian Tănase cam prin numărul 10). Ar fi urmat, firește, atacurile feseniste. Deci, in the long run, aș fi ajuns unde am ajuns, ca prezență publică în România, trăind în Statele Unite. În cuvintele unui mare scriitor și drag prieten: “Pentru că nu împrejurările, ci caracterul determină destinul unui om, până la urmă tot unde ești ai fi ajuns.” The world is a small place, indeed!

L-am cunoscut pe Gabriel Liiceanu în 1974. Mi l-a prezentat prietenul meu de-atunci Adrian Rezuș, lucrau amândoi la Institutul de Filosofie. Adrian a lucrat la traducerile din Platon (primul volum), a plecat apoi din țară, trăiește, din câte știu, în Olanda. Am povestit despre prietenia noastră (a mea cu Gabriel) în volumul omagial “Liber Amicorum”. Nu făceam parte dintre cei care vizitau Păltinișul, dar aveam mulți amici printre aceștia. Eram apropiat, între alții, de George Purdea, traducătorul lui Karl Jaspers, el însuși apropiat de Constantin Noica prin Vasile Dem. Zamfirescu. Pe Gabriel îl întâlneam adeseori duminica, la criticul de artă Radu Bogdan. Îmi amintesc o cină, erau și Andrei Pleșu și Alexandru Paleologu, cu ocazia unei vizite la București a lui Victor Ieronim Stoichiță (pe Ivi îl știam din copilărie, locuia în aceeași casă, pe strada Andrei Mureșanu, la numărul 29, cu sora tatălui meu, doctorița Nema Tisminețki). Ne-am revăzut anul acesta, în martie, la Fribourg. Tatăl meu era bun prieten cu unchiul său, Radu Stoichiță, profesor de logică la Facultatea de Filosofie, intelectual ilegalist, un om de o admirabilă curățenie sufletească, traducător din Hegel.

Am avut marea șansă să fiu prieten cu Petru Creția, l-am revăzut după revoluție, în 1990. Am și acum unele rânduri pe care mi le-a trimis în timpul mineriadei din iunie 1990. Un detaliu amuzant: am avut, câteva luni, un Cocker Spaniel, l-am numit Orlando la sugestia lui Petru. Să ne gândim în aceste clipe cu drag la acel om minunat care a fost Petru Creția, să ne gândim la spiritul nobil și liber care a fost Imre Tóth, să ne gândim la Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Vlad Georgescu, Noel Bernard, Ioan Petru Culianu, Cornel Chiriac, Șerban Orescu, recent stins din viață.

Să ne gândim la acei doi oameni minunați care au fost jurnaliștii Dan Costescu și Cornel Dumitrescu, devotați luptei pentru adevăr, cei care au publicat revista “Lumea Liberă Românească” de la New York, acolo unde a scris săptămânal Ioan Petru Culianu (scriam și eu, scriau și alții). Să ne gândim că anul acesta s-au împlinit o sută de ani de la nașterea lui Corneliu Coposu de care am fost extrem de apropiat. Să ne gândim la Mihail-Radu Solcan, filosoful plecat dintre noi scandalos de devreme, cel cu care stăteam indelung de vorbă despre Karl Popper, despre Platon, Hegel si Marx, despre disperatele utopii ale vremurilor noastre.

Despre Noica am scris încă din anii când eram în țară, în “Amfiteatru”. Despre cercul său filosofic am vorbit, în anii ’80, la “Europa Liberă”. Am scris un eseu cu titlul “Gând întârziat despre Păltinișul magic”. Era și o aluzie la Zauberberg-ul lui Thomas Mann. Timpuri vrăjite, experiențe ale dezvrăjirii. La fel ca despre Hans Castorp, poate că s-ar putea spune și despre mine: Placet experiri…

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/07/24/centenar-noica-un-hegel-pentru-sufletul-nostru/

Unul din cântecele mele favorite din anii de dinaintea plecării definitive este “Les poetes” al lui Jean Ferrat pe versurile lui Aragon. Despre Aragon voi scrie separat, un mare poet candva suprarealist devenit un stalinist fanatic. Un rol decisiv l-a jucat se pare, Elsa Iurievna Triolet, sotia sa, ea insăsi o influentă scriitoare, pentru care Aragon a scris “Les yeux d’Elsa”. Sora Elsei a fost celebra Lili Brik, marea iubire a lui Vladimir Maiakovski. După moartea lui Stalin, Aragon a devenit tot mai deschis, in 1968 a sustinut Primavara de la Praga. In timpul “normalizării”, a descris Cehoslovacia quislingului Gustav Husak drept “o Biafră a spiritului”. Ascultam pe atunci, la verisoara mea Olga Boico, apoi Trebitsch, cântecele unor Brassens, Ferrat, Brel, Moustaki, Barbara. Frumoase cuvintele lui Aragon: Celui qui chante se torture…

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "25 comments" on this Article:

  1. Sallas Steiner spune:

    Domnule Tismaneanu,
    De ce nu intra in acest scenariu canalul sau o posibila detentie pe motive politice? Nu va puteti imagina intr-o celula alaturi de generali ai armatei, preoti de diferite confesiuni… umilit fizic si psihic?

  2. Peter Manu spune:

    Stimate Domnule Profesor

    Oamenii remarcdabili pe care i-ati frecventat (sau i-ati fi frecventat, daca ati fi fost in Romania in timpul obseantului deceniu) au fost practicieni ai rezistentei prin cultura. Altii (grupul de actiune din Banat, co-semnatarii apelului lui Paul Goma, initiatorii SLOMR) au facut o alegere diferita. A fost sau nu paguboasa influenta lui Constantin Noica, marele preot al rezistentei prin cultura?

    Cu respect,

    Peter Manu

    • Stimate domnule profesor Manu, Nu ii cunosteam pe cei din Timisoara (Totok, Herta, Frauendorfer, Wagner), dar, poate, prin Mircea Mihaies, i-as fi cunoscut. Ideile lor erau apropiate de cele pe care le cultivam si eu in acea perioada. Citisem Bahro, eram un critic de la stanga al totalitarismului comunist. Nu doresc sa ma prezint in alte culori decat acelea care, cred, erau ale mele. Deci, cum ziceam, lecturi din Kolakowski, Agnes Heller, Michnik, Modzelewski, Haraszti, Kuron. Interesant mi se pare cazul unui disident autentic (n-am pretins absolut niciodata ca as fi fost disident), nu in Romania lui Ceausescu, ci in Ungaria lui Kadar, unde a emigrat la sfarsitul anilor 70: G. M. Tamas. Filosof relativ traditional, critic cultural, Tamas se raliaza, la Budapesta, grupului care avea sa consituie Opozitia Democratica (principala figura a fost Janos Kis, scriu pe larg despre actiunile lor in cartea mea “Reinventarea politicului”). Dupa 1990, merge in directia liberal-clasica, neoconservatoare, se apropie de cercurile straussiene din Statele Unite. Devine marxist tarziu, dupa 2000, urmand de fapt un itinerariu inversat in raport cu cel al multora dintre prietenii sai. Mi-ar placea sa citesc o biografie intelectuala a acestui personaj-hidrargir :)

      Sintagma “rezistenta prin cultura” este doar partial adecvata. In Romania lui Ceausescu, am mai spus-o, chiar decenta devenea o forma de rezistenta. Paradoxal, grupul de la Paltinis a fost contra-ponderea la protocronismul oficial. Spun paradoxal pentru ca ei (Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, Sorel Vieru, Andrei Cornea, Vasile Dem. Zamfirescu etc) priveau micro-comunitatea lor drept o forma de evadare prin idei, prin spirit, deci, daca vreti, ca o emigratie interioara (asemeni celei a unor intelectuali germani in vremea dictaturii naziste). Am tot respectul pentru semnatarii Apelului Goma, pentru grevistii anticomunisti din Valea Jiului (august 1977), pentru SLOMR, pentru Vasile Paraschiv, pentru protestatarii de la Brasov din noiembrie 1987. In Polonia, conjunctia dintre intelectuali si muncitori a fost un proces cu multe tribulatii. Din pacate, Romania nu a avut un KOR (Comitetul pentru Apararea Muncitorilor). Ar mai fi ceva de spus: in timp ce Paltinisul propunea modeul paideic, revista “Saptamana” si personaje gen Paul Anghel incercau sa-l anexeze, fraudulos, pe Constantin Noica. tema apre in “Jurnal”. Noica a ales sa-si sustina discipolii. A facut-o politicos, dar fara echivoc. In acei ani, in “Saptamana”, Gabriel Liiceanu era atacat in chip abject. Razboiul cultural actual isi are originile in confruntarile de-atunci…

      Pe linia istoriei contrafactuale, ar fi fost formidabil daca in august 1977 un grup de intelectuali proeminenti (scriitori, sociologi, regizori, artisti etc) i-ar fi adresat un apel lui Ceausescu sa nu-i terorizeze pe minerii grevisti. Puteau sa o faca si unii ilegalisti, inclusiv cei care ulterior au scris contra lui NC, gen Silviu Brucan si Pavel Campeanu (acesta sub pseudonim). N-au facut-o. Cati dintre colegii lui Paul Goma din Uniunea Scriitorilor s-au solidarizat cu el?

      • Peter Manu spune:

        Ca emigrant “real” din Romania acelor ani, sunt fascinat de conceptul emigratiei interioare. Imi imaginez ca implica purtatul mastilor, limbajul dublu, cenzura reactiilor neverbale. Poate, din cand in cand, chiar si o plecaciune, un tribut, o autocritica. Din aceasta perspectiva, emigratia interioara imi apare ca opusul libertatii si a demnitatii care o insoteste. Ma insel?

        • Domnule Manu, Exista o literatura pe acest subiect. Nu pot sa o sintetizez aici. Cum bine stiti, nu toata lumea putea emigra in exterior. Politic, un Konrad Adenauer a fost in emigratie interioara in Germania lui Hitler. Le fel, un Corneliu Coposu ori un Ioan Barbus in Romania lui Ceausescu. In Romania, ca exemplu de emigratie interioara in lumea literara: Petre Stoica. Sau Radu Petrescu. Eventual Gellu Naum. Alte exemple: Alexandru Musina, Livius Ciocarlie, Adriana Babeti. Emigrantul interior nu participa la concertul dictaturii, nu are functii in nomenclatura culturala. Nu poarta masti. Membrii “Cenaclului de luni” erau si ei, intr-un fel parte a acestei emigratii interioare. Cititi, daca aveti vreme, despre un Zbigniew Herbert in Polonia. N-a purtat nicio masca.

          ‘They must remember that they are constantly on the run, and that the world’s reality is actually expressed by their escape.’

          -Hannah Arendt, ‘On Humanity in Dark Times: Thoughts about Lessing’

          • Peter Manu spune:

            Imi pare rau ca nu stiu cine sunt Petre Stoica si Radu Petrescu. Herbert si Naum sunt printre poetii mei preferati, dar nu am realizat ca au suferit de emigratie interioara.

            • Emigratia interioara este o forma de libertate, nu de suferinta…

              In alta ordine de idei, stiu ca urmariti subiectul:

              http://www.frontpress.ro/2013/07/zilele-rezistentei-nationale-omagiu-adus-legionarilor-parasutati-in-romania-comunista.html

              Eu unul chiar as fi curios sa aflu cine a facut propunerea de decorare.

            • Peter Manu spune:

              Art. 4. – (1) Decoraţiile sunt conferite de Preşedintele României, prin decret, în baza propunerilor de decorare individuale.

              (2) Propunerile de decorare se fac de către:

              a) preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor, pentru Preşedintele României, primul-ministru, senatori şi deputaţi; b) primul-ministru, pentru membrii Guvernului; c) miniştrii şi conducătorii instituţiilor şi organizaţiilor centrale autonome, pentru persoanele din domeniul lor de activitate.

              (3) Preşedintele României poate să confere decoraţii şi din proprie iniţiativă, în proporţie de 1% din numărul total stabilit prin lege pentru fiecare grad sau clasă a fiecărei decoraţii, cu excepţia gradelor de Mare Ofiţer, Mare Cruce şi Colan.

              (4) Pentru cetăţenii români decorarea are loc o dată pe an, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

              (5) În cazuri speciale decoraţiile pot fi conferite şi pe parcursul anului calendaristic.

              Art. 5. – Propunerile nominale pentru conferirea decoraţiilor sunt avizate de Cancelaria Ordinelor, care se înfiinţează în cadrul Preşedinţiei României.

              Pare sa fie un proces care cere timp. Ma intreb daca propunerea nu a fost cumva facuta predecesorului Dlui Iohannis.

            • Peter Manu spune:

              Domnule profesor

              Am citit textul sugerat de dumnevoastra si comunicatul centrului de Monitorizare al Antisemitismului din Romania, Am aflat, fara surpriza, ca pozitia dumneavoastra a starnit reactii negative din partea salariatilor postului de televiziune Antena 3. S-a comentat, in traditia antisemitismului practicat de intelectualitatea romana, din spatele pseudonimeleor (e.g., “nemuritorul din papushoy”, “inima rea”, “minodora”) .

              In galagia produsa de gestul nepotrivit al presedintelui, se remarca insa, asurzitor, tacerea membrilor Grupului pentru Dialog Soc ial. Oameni care i-au cerut presedintelui Iohannis, inainte de inscaunare, sa dovedeasca prudenta si intelepciunea in alegerea celor care-l vor consilia, asista de pe marginea terenului la transgresiunea corect semnalata de dumneavoastra.

              Explicatia, in opinia mea, este legata, din nou, de influenta, peste ani, a Marelui Preot. Discipolii lui Constantin Noica nu pot condamna pe cineva care isi exprima simpatia pentru dimensiunea morala a Miscarii Legionare. Acest lucru a devenit evident din cartea lui Sorin Lavric despre Noica si Miscarea Legionara, in care apararea parintelui spiritual s-a putut face numai prin aprecierea pozitiva a “idealurilor” si “sacrificiilor” facute de legionari.

              Cu respect,

              Peter Manu

            • Domnule profesor, Sunt eu insumi membru al GDS, deci n-as generaliza. Cartea lui d-lui Sorin Lavric, premiata de Academia Romana (stiu, nu este pentru Dvs neaparat un argument de valoare), este o lucrare de autor, cu care putem sa fim sau sa nu fim de acord. In acea carte, dl Lavric vorbeste despre Miscarea Legionara ca una totalitara. Adeziunea tanarului Constantin Noica la legionarism este socotita o forma de indracire (sunt cuvintele din carte). Ceea ce nu inseamna ca nu exista si pasaje discutabile in avel volum. Dar exista oare vreo carte de istoria ideilor si a a pasiunilor politice care sa nu contina si pasaje discutabile? Nu au fost ridicate obiectii la cartile unui istoric precum Francois Furet?

              O decorare facuta cu tot decortul unei ceremonii de exceptie, primul gest marcant al noului presedinte al tarii, este, veti concede, altceva. Este vorba aici despre raportarea sefului statului roman la istoria Romaniei. Deci, din ratiuni de claritate analitica, nu as amesteca aceste doua registre. Intre figurile proeminente din GDS se afla prietenul nostru comun Andrei Oisteanu, un intelectual critic cunoscut pentru pozitiile sale transant anti-extremiste. N-as vorbi despre o “linie” a GDS si as astepta putin cu concluziile. Ganduri bune!

            • Peter Manu spune:

              Domnule Profesor

              Cu tot respectul, imi mentin punctul de vedere: GDS nu trebuie sa amane nici o clipa publicarea unui apel de sustinere a pozitiei dumneavostra si Centrului de Monitorizare al Antisemitismului.

              Pentru clarificarea pozitiei lui Constantin Noica, iata un fragment din articolul sau “Fiti infricosatori de buni”: “Legiunea a înţeles să facă o altă ţară prin desăvîrşirea tipului de om dinlăuntrul ei. Cine este bun face binele în chip firesc. Iar Legiunea a voit această minune românească, să ridice o generaţie care să facă binele în chip firesc. Înţelegeţi tot miracolul acesta al unui tip de român care, prin simpla sa prezenţă, să fie înfăptuitor şi binefăcător? Aşa l-a visat conducătorul dintotdeauna al mişcării legionare; aşa îl vrea conducătorul ei de azi; drept un tip de român atît de pur, încît actul lui de prezenţă să-l oblige. Să oblige materia să i se supună”.

              “Minunea romeansca” voita de Legiunea din care facea parte Noica includea, explicit, curatirea etnica, realizata numai un an de la scrierea acelor randuri, la ordinul Conducatorului statului national-legionar, Ion Antonescu, prin moartea a sute de mii de evrei.

              Al dvs.

              Peter Manu

  3. Vasiliu spune:

    Domnule profesor,

    Cele prezentate in articol ar fi putut fi o varianta a existentei dumneavoastra in Romania dupa 1981. Dar daca ati fi reusit sa fiti acceptat la Institutul de Constructii si nu s-ar fi opus o “cotoroanta” precum Olivia Clatici ? Din cate stiu eu acolo se predau : materialism dialectic, economie politica si socialism stiintific. La economie politica probabil ca nu v-ar fi placut, dar daca ati fost obligat sa predati si sa seminarizati studentii la socialism stiintific ? Cate citate din opera tovarasului nu ati fi fost obligat sa dati si sa subliniati gandirea originala si contributia inestimabila la teoria si practica comunista a geniului din Carpati. ? Ar fi putut fi si aceasta o varianta a existentei dumneavoastra, nu ?
    Nu este un comentariu rautacios este doar o varianta posibila ca tot vorbim de istoria contrafactuala si de aceea sper sa treca acest comentariu ca o dovada ca traim alte vremuri fata de cele dinainte de 1989.

  4. Doxa spune:

    Ziua buna!
    S-a dezvoltat, in cele din urma in “de sine statator” :D … Ca lumea! Mi s-a mai intamplat asta cu Dvs (sau Dvs cu mine, cred ca e mai bine/corect asa). Ma rog, alt nick, alte vremuri… Oricum, imi place! :)
    Personal, prefer prafuita “contrafactuala” in detrimentul variantei “alternativa”. Numai de istorii alternative nu duce lipsa Romania: regimul si istoria, regimul si istoria :)
    Iata un exemplu cat se poate de recent, in linkul de mai jos. Si poate ca va era si dor, ca va stiu fan, unul cel putin la fel de statornic ca si mine :D ) :
    http://adevarul.ro/news/eveniment/adevarul-live-ora-1600-cui-apartine-revolutia-romana-invitatul-ioan-talpes-dezvaluiri-exclusivitate-1_549d2efc448e03c0fd0e1dff/index.html

    • victor L spune:

      tov gral Talpes este penibil in explicatii; de fapt, autoarea interviului este pe acelasi calapod.

  5. Gore' spune:

    Multe linii fine trebuie trasate pentru a stabili un adevar care nu poate primi valoare de adevar niciodata.
    Pentru ca tot este un subiect destul de vehiculat. Dl. Bjoza este Presedintele AFDPR si acest lucru nu este contestat de nimeni. Daca ii este contestat titlul acordat de Presedintele Romaniei, pe cale de consecinta logica fie este un blam acordat asociatiei din care face parte fie macar pozitiei pe care o ocupa in cadrul ei. Istoria il va retine ca “premiat” cu Steaua Romaniei in primul rand? Sau istoria a retinut si va retine actiunile de rezistenta anticomunista din tinerete, condamnarea si prigoana suferita de l-lui si de familie?

  6. popescu sebastian spune:

    Cine a ramas a luptat cu regimul , cinste lor !

  7. Florin spune:

    Domnule Tismaneanu,

    Va citesc cu interes de multi ani. Totusi, in ultima vreme, articolele care nu au legatura cu Ponta mi se par un “name-dropping”. Nu, nu cred c-ar trebui sa fiti umil, sa asteptati sa va laude altii etc, e bine ca va stiti valoarea, dar parca e prea mult.

    O zi buna,
    Florin

  8. Cornelia spune:

    Dar nu ați făcut nimic din cele ce credeați că ați fi făcut, domnule Tismăneanu! Ați plecat! Ați PUTUT să plecați! Domnul Bjoza și alții ca el au rămas! Și au trecut și prin închisorile comuniste! Pe unde au trecut și de-alde Nicolae Steinhard, Belu Zilber, Hary Brauner, Ioan Ioanid, Radu Gyr, Nichifor Crainic și mulți, mulți alți oameni de treabă în timp ce dumneavoastră citeați filozofie și purtați discuții elevate.

  9. MyGame spune:

    Aveati nevoie de acest articol ca sa motivati ultimele gesturi, dar si acuze care v-au fost aduse? Un om cu doua fete! Ieri acuzator al unui om care a stat in puscarie cu legionari, decorat de Dl. Iohannis, astazi un om ce se declara prieten cu grupul de la Paltinis. Ar trebui ca MCA sa ia atitdine ca sunteti partizan al unei grupari pregatite de un legionar, Noica? Domnule Tismaneanu, stiti cum este cu cel care se scuza …. si o faceti cam des. Nu inteleg de ce Basescu a avut grija sa va albeasca si de ce un fost comunist ca dumneavoastra a fost pus sa condamne comunismul.

  10. boris marian spune:

    apreciez sinceritatea lui V. Tismăneanu, iar discuția provocată aici, dezvăluie , pentru a câta oară, marea confuzie care mai aburește mințile unor oameni de bine sau de mai puțin bine – nu există alternativa legionarism/comunism, extremele se apropie, numai democrația reală se opune acestor extreme. Orice apel la puritate ( etnică, politică, religioasă) este bazat pe un fals. Numai moderația, acceptarea diferenței, umanizarea relațiilor interumane și nu extremismul naționalist, stalinist, religios, etc. pot salva omenirea. Printre cei care au făcut pușcărie în RPR/RSR, au fost mulți oameni de valoare, dar și lichele, criminali de război. Pușcăria nu este o școală a moralității, ci o experiență tragică, dostoievschiană.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)