Home » Cultura » Citesti:

România neîmblânzită – nu m-am plictisit nici un minut

Alina Bratosin martie 26, 2018 Cultura
20 comentarii 4,907 Vizualizari

Zilele trecute, am văzut România neîmblânzită, un film despre natura României, făcut de o casă de producţie englezească, Off The Fence. Când am auzit sintagma „documentar despre ţara noastră, făcut de nişte străini”, imediat mi-a sărit gândul la Wild Carpathia, un serial de acum câţiva ani, la care am rezistat glorios timp de 6 minute şi 35 de secunde. În acest interval, am auzit şi am văzut tot ce n-aş fi vrut să exportăm în lume în materie de imagine a României: în primele secunde, se spune despre România că este „ultimul loc medieval din lume”, iar că „în Transilvania, noaptea se aud urlete de lupi”. Mai apoi, apare un bătrân cu un cal şi o căruţă, care transportă lemne, iar naratorul comentează „e modul tradiţional de a căra lemne”, ca totul să culmineze cu imaginea unor fete tinere şi frumoase, aflate noaptea într-un vârf de deal, îmbrăcate în costum tradiţional şi suflând în bucium, pregătindu-se, spune naratorul, pentru „festivalul narciselor”. Fetelor li se alătură câţiva tineri, fiecare cu câte un instrument muzical, cântând o piesă populară, spre deliciul realizatorilor documentarului, care se bâţâie cu muzica în suflet şi cu câteva păhărele de pălincă în cap. România de acolo părea un fel de tărâm dintr-un film de groază: tineri care poartă, în secolul nostru, costume populare, care au obiceiul straniu de a cânta la bucium în miez de noapte, care nu merg la cinema, nici în cluburi, nici la sala de concerte, ci au ca unică distracţie festivaluri ale narciselor, la care se aude numai muzică folclorică. Am avut senzaţia că trăiesc ceva între ruşine absolută şi cădere nervoasă, gândindu-mă la imaginile acestea, care au circulat la posturile internaţionale de documentare şi pe care mulţi le-au găsit reprezentative pentru frumuseţea României. Şi aşa mă simt destul de jenată când străinii cu care interacţionez mă întreabă de ce mai avem cai şi căruţe printre maşini, pe drumurile naţionale.

Aşadar, am început să mă uit la film deja alergică la documentare despre România. Însă, odată aşezată pe scaunul comod (nu pe piei de oaie, aşa cum se sugera în Wild Carpathia că ar fi confortul la români), am descoperit o Românie din care nu numai că nu mi-era ruşine să fac parte, ci pe care chiar îmi doream să o descopăr. Nu vreau să fiu înţeleasă greşit, nu ridic statuie nimănui, e posibil ca filmul să aibă greşeli pe care eu nu le-am sesizat, dar entuziasmul meu faţă de această peliculă provine dintr-o nevoie acută de produs clar, coerent, bine realizat despre România. Redau, mai jos, 8 motive pentru care consider România neîmblânzită cel mai reuşit documentar despre ţara noastră.

1. Scopul: este clar, anunţat chiar din primul minut ‒ documentarul are ca obiect natura României, flora şi fauna, şi nu se îndepărtează de la acestea. Timp de o oră şi jumătate, putem afla informaţii foarte interesante şi utile despre lumea naturală care se află atât de aproape de aşezările urbane şi care e mult mai complexă decât au impresia mulţi dintre noi.

2. Structură: filmul descrie natura, cu poveştile ei, cu cruzimea unor animale şi blândeţea altora, cu schimbările prin care trece un ecosistem într-un an, dar debutează cu imagini din oraşe, pentru ca imaginea ţării să fie completă. Un străin care vede filmul va putea spune despre România că e o ţară cu viaţă citadină, cu o brumă de economie, cu clădiri vechi şi moderne ‒ dar care are şi o natură foarte frumoasă. Având o astfel de structură, pelicula va putea fi o carte de vizită a României şi peste 10-15 ani.

3. Calitatea informaţiilor: materialul este cu adevărat instructiv pentru cei care sunt interesaţi de lumea naturală. Apar, acolo, zeci de animale şi plante, care sunt descrise în amănunt, cu detalii dintre cele mai neaşteptate. O enciclopedie sub forma unui film, care ne apropie de lumea în care trăim şi de care ne bucurăm de fiecare dată când depăşim graniţele oraşelor.

4. Poveştile: România neîmblânzită este povestea unui an, dar nu numai. Filmul nu are doar descrieri ale naturii, ci şi mici poveşti ale faunei: animale gata să fie prădate de specii mai puternice, pui aflaţi la primele experienţe de viaţă (zbor, înot, îndepărtarea de părinţi) şi modul în care aceştia reuşesc sau nu să le depăşească, episoade de vânătoare reuşită sau ratată, poveşti amuzante sau pline de tristeţe.

5. Echilibrul intern: nu a existat minut în care să mă plictisesc, pentru că filmul are un dozaj foarte fin al scenelor. După o scenă de detaliu, urmează una alertă. După un cadru amuzant, apare unul mai profund. După o scenă mai emoţionantă, tonul coboară spre neutru, spre descrieri enciclopedice. Fiecare cadru pare gândit şi pus exact la locul potrivit, pentru a da peliculei un echilibru între trist şi ludic, între emoţionant şi neutru, între crud şi frumos. O nemulţumire: ar fi fost bine ca descrierea vegetaţiei să ocupe un spaţiu mai mare.

6. Frumuseţea şi emoţia: România neîmblânzită nu este doar un documentar, ci este şi un film de artă. Multe imagini sunt de-o frumuseţe ameţitoare. Cadre surprinse cu măiestrie (zborul câtorva sute de rusalii, surprins pe râul Mureş, într-un asfinţit însângerat, mi s-a părut mai mult decât ar putea face cel mai înzestrat pictor), culori splendide (păduri în plină toamnă sau caii sălbatici din Deltă, care, în galopul lor, frâng apa în mii de şuviţe colorate de cei doi meşteri, vegetaţia şi  pământul) sau măreţie (la final, există un cadru cu un râs care se plimbă prin zăpadă, mândru şi sfidător). Tăcerea iernii şi mişcările lente ale unui animal de pradă, care întinează imacularea zăpezii, sunt echivalentul în natură a unor versuri de Corneille. La toate acestea se adaugă o muzică valoroasă în sine, care dublează emoţia şi frumuseţea fiecărei scene.

7. Muzica: Ascult cu plăcere emisiunile de la Radio România Muzical dedicate coloanelor sonore şi de multe ori am avut impresia că, sub marele imperiu al imaginii, definitoriu pentru un film, se ascunde un mic soldăţel, slab şi timid, dar care are o putere nebănuită ‒ muzica. Uitându-mă la România neîmblânzită, a existat cel puţin un moment ‒ trecerea de la vară la toamnă ‒ în care înălţimea muzicii a fost la nivelul munţilor pe care îi însoţea. La fel cum o scenă cu o broască încercând să prindă o insectă m-a făcut să zâmbesc şi mai larg, pentru că muzica sporea amuzamentul cadrului. Pe de altă parte, uneori am avut impresia că filmul e prea încărcat. În câteva momente, vocea naratorului, muzica şi sunetele din natură se suprapun şi îl fac pe privitor să fie un pic buimac, pentru că nu mai ştie la care dintre cele trei să fie atent.

8. Vocea: ghidul privitorului este domnul Victor Rebengiuc. Cred că aici nu mai e nevoie de nicio explicaţie.

Nu e un merit să te naşti într-un loc frumos, dar e un merit să îl faci să dăinuiască, ne spun autorii filmului în final, frază care surprinde foarte bine esenţa peliculei: iată, avem o natură minunată, care ne-a fost oferită fără să mişcăm vreun deget, de care ne putem bucura cât mai mult, dacă ne comportăm resposabil cu ea. Frumuseţea trebuie să fie aici şi pentru ochii copiilor noştri.



Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "20 comments" on this Article:

  1. Mihai spune:

    Pai nu sunt carute pe drumuri , nu se cara lemne cu ele , nu sunt prostovani destui ? Asta e Romania populata ! Despre partea cealalanta ( cum ar zice domn ministru ), natura salbatica , nu avem mare merit , ba din contra ! Facem tot posibilul sa taiem paduri sa bagam rauri de munte prin tuburi de beton si sa vanam animalele speriate ramase fara habitat !Decat sloganul : Mandru ca sunt roman!mai bine : Am noroc ca traiesc intr-o tara cu natura inca vie!

  2. cartograf spune:

    Pacat ca n-am mai vazut demult un documentar romanesc despre natura. Sau despre orice, natura, istorie, geografie. Prea mult sunt TV-urile romanesti axate pe vedete de 500 de eur si franchize la show-uri quasi indentice intre ele.

  3. ion spune:

    Daca nu iti faci documentare despre tara ta, altii vor face documentare despre ea. Acelea franceze arata cam la fel.

  4. Ela spune:

    Daca un film face diferenta intre rusinea si mandria de a fi roman, cred ca avem o problema de identitate…
    Indiscutabil, acest articol promoveaza foarte bine documentarul, mi-ar fi placut insa sa aflu si daca, in ochii autoarei, frumusetea naturii Romaniei neimblanzite, admirabil descrisa in film, coincide cu realitatea, sau ramane fictiune?
    Documentarul este excelent realizat, am inteles si apreciez, dar e sau nu e autentic?
    De ce ne este rusine, si cu ce ne mandrim?
    De cum este prezentata Romania, sau de cum este ea, de fapt…?

  5. amicu spune:

    “… cu cruzimea unor animale şi blândeţea altora …”, oare? Oamenii sint cruzi sau blinzi, dupa ce le umbla prin cap, animalele fara constiinta de sine, (si aici am sa indignez posesorii de ciini si pisici) doar traiesc si incearca sa supravietuiasca, dupa instinct. Lupul dusmaneste oaia doar in povesti si in mintea lui Daia. Altfel, m-ati facut curios sa vad si eu documentarul.

  6. Decebal spune:

    N-am mai gasit de mult timp motivatia sa merg intr-o sala de cinema. Articolul acesta mi-a dat-o – voi merge sa vad filmul. Sastisit fiind de “fauna” politichiei dambovitene ce, zilnic, nu ne lasa in pace pe la televizor, sper sa am parte de o gura de aer proaspat in sala de cinema, la acest film.

  7. euNuke spune:

    Eu tolerez marota modernității de care mare parte din populația urbană e cuprinsă [a ajuns si la sat], m’am obișnuit să tratez cu indulgență aerele miticilor motorizați cu zarzavat între dinți care se șochează de budele țăranilor de prin fundul curții în timp ce nu’s în stare să dea binețe, dar oripilarea în fața costumelor populare, sincer, nu reușesc s’o pricep:

    “România de acolo părea un fel de tăram dintr-un film de groază: tineri care poartă, în secolul nostru, costume populare”

    E cumva o ironie aici pe care nu am prins’o? E un apropo fin la ipocrizia intelectualului care glorifică traditiiile băgând sub preș bizonul manelizat care a abandonat portul popular și hora în favoarea blugilor și discotecii? Poate îmi explică și mie careva, nu de alta, dar io, mai bătrân fiind, am prins vremurile -nu prea depărtate- în care toată suflarea unui sat mergea duminica la biserică în același veșmânt popular [care înspăimântă astăzi?] ca și strămoșii lor, si găseam strânsura lor gătită ca fiind tare pitorească. Pe bune, ce e așa odios, ‘de groaza’ în niște țoale lucrate manual?

    Altfel, articolul e binevenit, mulțam de recomandare.

  8. cetățeanul turmentat spune:

    La Pamplona taurii aleargă oamenii pe străzi și unora le varsă mațele pe caldarîm, după o partidă de calcio fiorentino în piața Santa Croce se umple un etaj de spital de calciatori cu oase frînte și capete sparte, în medie 145 tone de roșii sînt consumate în Buñol pentru La Tomatina, tradiționala bătaie cu roșii, adică floare la ureche pe lîngă cele 240 de tone de portocale cu care se bat arancierii piemontezi din Ivrea în fiecare an, ca să nu mai spunem de simpaticul runtur al islandezilor care iau la talpă cîrciumile în weekend și fac concursuri de baut Brennivin (un fel de samahoancă din cartofi și orz, aka Black Death) pînă-și înghit limba, toate astea fiind tradiții. Nimeni nu se simte atacat la ființa națională sau ridiculizat atunci cînd vine vorba de treburile astea, numai noi ne supărăm fiindcă ”ce o să zică străini ăia” dacă urlă lupii noaptea sau niște fete suflă-n bucium. În America urlă coioții, australienii dau din bucimul lor care se cheamă didjeridoo și arată mai nasol ca ăsta românesc și nu-i niciun necaz, problema noastră adevărată este că Judecător și Televizor umblă cu căruța ”dupe fiare” prin buricul Bucureștiului, că școlile au wc în curte, că drumurile sînt rupte, cîrciumile murdare, lumea moare de foame și cară lemne cu calul, toate astea în timp ce hoții fac legi, umblă în Bentley, iar amantele lor fac shopping la Milano. Ne-am învățat să fim admirați că pictăm ouă și jucăm călușul și nu ne place deloc atunci cînd alții se uită nițel și peste gard.

  9. victor L spune:

    Grea dilema: sa traiesti cu rusinea absoluta, sa ai senzatia de cadere nervoasa, apoi sa nu te plictisesti niciun minut privind la aspecte/peisaje din aceiasi tara ” am descoperit o Românie din care nu numai că nu mi-era ruşine să fac parte, ci pe care chiar îmi doream să o descopăr”.
    Avem, deci, doua Romanii: una de care sa ne fie rusine, si alta de care sa fim mindri (ca sintem romani!).
    NB,
    asa se intimpla cu tenismena Simona Halep: cind pierde se prabuseste Pamintul in abis si o ploaie de invective se abate asupra ei ca nu ne face sa ne simtim mindri ca romani. Cind cistiga, caci mai si cistiga din moment ce este pe locul intii de ceva timp. unii se simt mindri si nu mai contenesc cu laudele, unele desantate, altii cu gura punga ii gasesc totusi multe lipsuri printre realizari.
    Curios: ” vedem” doar ceea ce ne arata strainii :P

  10. Andrei spune:

    Am văzut trailer-ul ”României neîmblânzite” și mi-a plăcut. La vremea lui, însă, mi-a plăcut și ”Wild Carpathia”. Au existat într-adevăr în acel film și cele câteva momente ”pășuniste” asupra cărora insistă Dna/Dra Bratosin. Îmi amintesc însă și de excepționale interviuri cu specialiști și activiști de mediu, de peisaje splendide și de foarte mult suflet investit în film de către autorul englez. Dar pentru a vedea și aprecia aceste lucruri, ar fi fost nevoie de mult mai mult decât cele 6 minute și 35 secunde, cât se laudă Dna/Dra Bratosin că a putut suporta din cele aproximativ 4 ore ale ”Carpathiei”.

  11. Cinicul spune:

    In ciuda clișeelor de care se plânge autoarea Wild Carpatihia a făcut mult mai mult pentru turismul romanesc decât întreg ministerul de resort (cu sau fara frunza), corpul diplomatic și, s-o spunem pe șleau, elitelecpline de carcotasi.

  12. doru spune:

    Ce tare esti.. Nu prea te-ai documentat. Acel film Wild Carpathia in care apare Printul Charles este produs de acelasi producator ca si Romania Neimblanzita. Deci ar fi bine sa intelegi ca lucrurile evolueaza, dar este placut sa descoperi ca munca de ani a unor echipe iti satisface si tie gusturile abia cu ultimul lor film.

    Paul Lister, European Natural Trust Fund – este cel care a avut ideea Filmului Romania Neimblanzita, a investit 100.000 euro, datorita contactelor lui s-a putut colabora cu Off The Fence si i-a adus ca sponsori pe Auchan.

    Cum am fost la premiera am vazut ca Lister nici nu a fost invitat pe scena si s-a preferat a se lua crema si succesul de catre Auchan. Toate bune daca intr-un fel sau altul se implica romanii si se bat pentru promovare.

    Deci inainte de a nega tot ce a existat inainte nu uita ca lucurile se cladesc in timp, iar pentru a fi un jurnalist de succes nu trebuie sa impui idei ci sa te documentezi bine pentru a reusi intr-un final sa expui o situatie nuantata + sa dai sansa cititorului de a fi curios sa invete despre acelasi lucru din mai multe surse.

    • Sergiu Simion spune:

      Felicitari ! Excelent comentariu ( si de un gen foarte rar pe aceasta platforma ) scris cu detasare , umor foarte fin, inteligenta si non-agresivitate , dar care este un dus ( foarte rece ) pentru autoarea articolului . Aceasta credea probabil ca dreptul la opinie inseamna ca orice publicist poate sa scrie si sa impuna ( este un curent la moda ) orice ii trece prin cap fara sa estimeze si consecintele. Cu aceasta ocazie afla ( daca nu stia deja… ) ca spatiul public are anumite reguli , ca intr-o discutie argumentele sunt esentiale , ca cititorii mai si gandesc , au si ei dreptul la opinie care uneori poate fi chiar mai pertinenta decat a autorilor, etc.

  13. Sergiu Simion spune:

    Sado-masochismul “lupilor tineri”

    “ Când am auzit sintagma „documentar despre ţara noastră, făcut de nişte străini”, imediat mi-a sărit gândul la Wild Carpathia, un serial de acum câţiva ani, la care am rezistat glorios timp de 6 minute şi 35 de secunde (1) . În acest interval, am auzit şi am văzut tot ce n-aş fi vrut să exportăm(2) în lume în materie de imagine a României: în primele secunde, se spune despre România că este „ultimul loc medieval din lume” (3), iar că „în Transilvania, noaptea se aud urlete de lupi” (4). Mai apoi, apare un bătrân cu un cal şi o căruţă, care transportă lemne, iar naratorul comentează „e modul tradiţional de a căra lemne” (5), ca totul să culmineze cu imaginea unor fete tinere şi frumoase, aflate noaptea într-un vârf de deal, îmbrăcate în costum tradiţional şi suflând în bucium, pregătindu-se, spune naratorul, pentru „festivalul narciselor” (6). Fetelor li se alătură câţiva tineri, fiecare cu câte un instrument muzical, cântând o piesă populară, spre deliciul realizatorilor documentarului (7), care se bâţâie cu muzica în suflet şi cu câteva păhărele de pălincă în cap(8). România de acolo părea un fel de tărâm dintr-un film de groază: tineri care poartă, în secolul nostru, costume populare (9), care au obiceiul straniu de a cânta la bucium în miez de noapte, care nu merg la cinema, nici în cluburi, nici la sala de concerte(10), ci au ca unică distracţie festivaluri ale narciselor, la care se aude numai muzică folclorică(11). Am avut senzaţia că trăiesc ceva între ruşine absolută şi cădere nervoasă(12) , gândindu-mă la imaginile acestea, care au circulat la posturile internaţionale de documentare şi pe care mulţi le-au găsit reprezentative pentru frumuseţea României(13). Şi aşa mă simt destul de jenată când străinii cu care interacţionez mă întreabă de ce mai avem cai şi căruţe printre maşini, pe drumurile naţionale (14).”

    Alina Bratosin – România neîmblânzită – nu m-am plictisit nici un minut

    In concluzie, este extrem de grav daca unii tineri indraznesc sa nu mearga in cluburi , nu ? Lasand gluma la o parte , „meditatia profunda” de mai sus nu apartine unui postac sau troll de profesie ratacit prin subteranele forum-urilor unde scrie la norma si lucreaza in ture . Ea este scrisa manu propria de o publicista din noul val absolventa a Facultatii de Litere a Universitatii din Bucuresti care conform notei sale biografice ( http://www.contributors.ro/author/alina-bratosin/?bio ) tine cursuri de limbi straine in diverse companii din Bucuresti , iar de patru ani tine inclusiv cursuri de limba romana ( http://www.lapunkt.ro/2016/09/tragicul-de-situatie/ ).
    In acesta „meditatie” surprinzatoare pentru un om educat, putem identifica postulate care contrariaza deopotriva valorile culturii si civilizatiei romanesti si europene.
    Altfel spus , in timp ce UNESCO (http://cnr-unesco.ro/ziua-universala-a-iei-2017-the-universal-day-of-the-romanian-blouse/
    ), Uniunea Europeana (https://someseanul.ro/primul-proiect-cu-finantare-europeana-nerambursabila-pentru-centrul-judetean-pentru-conservarea-si-promovarea-culturii-traditionale-cluj/si ) si SUA ( https://www.washingtonpost.com/lifestyle/travel/romanian-rhapsody–exploring-an-unsung-destination-in-eastern-europe/2018/03/01/8def3ff8-1271-11e8-9570-29c9830535e5_story.html?utm_term=.bedcbee38fa5 ; http://washington.mae.ro/sites/washington.mae.ro/files/2016.06.18__declararea_zilei_universale_ie.pdf ) lupta in locul nostru pentru conservarea patrimoniului cultural traditional de care un artist ca Brancusi era fascinat, tanara garda militeaza cu tarie pentru distrugerea lui , dar fara sa ne spuna deschis si ce propune in loc.
    Viziunea de tip sado-masochist in 14 puncte pe care o propune autoarea asupra culturii traditionale din propria ei tara, nu este deloc una originala si nu a aparut din neant . Ea este manifestarea subsecventa unei profunde atitudini viscerale faţă de origini de genul ( „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături „ ) promovata cu consecventa de catre unii formatori de opinie de la noi :

    ” …sîntem un popor suburban (s.n.) , că lumea satului, şi nu numai ea, s-a întors cu susul în jos, că am ajuns un popor obosit, chiar „nesimţitor“ ( s.n.) , aş zice, foarte predispus la a accepta „nepăsarea întunecată, nu pe cea solară“, că sîntem „asistaţi“ pentru că nu vrem, nu ne dorim sau nu putem să stăm pe picioarele noastre. ”
    Aurora Liiceanu
    http://www.observatorcultural.ro/index.html/articles|details?articleID=25791

    „ Asta pentru că cei mai autentici români, oamenii care, cufundaţi în puritatea culturală a satului, au ştiut să păstreze cheia de aur a românismului: mănâncă mămăligă, taie porcul, înfig plugul, fierb pruna, se închină cu dichis ortodox la Dumnezeu şi put. Put, da (s.n.): România este lider absolut – spun, an de an, cercetările Eurostat – la toalete amplasate în fundul curţii, iar consumul de săpun este cel mai mic din ţările membre ale Uniunii Europene.”
    ” Avem 26 de ani de când s-au dărâmat zidurile „lagărului socialist” şi uite că aleşii poporului se chinuie să le ridice la loc, să nu cumva să se aerisească closetul naţional (s.n.).”

    Mircea Toma – Romania pute de romani
    Sursa : http://adevarul.ro/news/politica/romania-pute-romani-1_5821ae655ab6550cb85064c5/index.html

    „ La fiecare ciclu electoral, acestor oameni li s-a spus că “ei decid” şi după fiecare alegeri, viaţa lor a rămas la fel; şi datul mitei şi (mai întotdeauna) cei cărora le-o dădeau sunt tot acolo.
    ….. Asta e România Centenarului Unirii! Să ne mirăm că oricine poate o părăseşte? Sau că, în interior, tinde spre singura (s.n.) formă de echilibru – precar şi acela – pe care a cunoscut-o în istoria ei: feudalismul?

    Mihai Maci – Dezamagirea democratica
    Sursa : http://www.contributors.ro/administratie/dezamagirea-democratica/

    Acest sado-masochism cultural isi are radacinile in viziunea bolsevica asupra unei societatii romanesti complet inapoiate care trebuia musai cucerita de „clasa revolutionara a proletariatului”, viziune ai carei reprezentanti de aici sau de aiurea nu au disparut nici astazi :

    ” În tradiţia culturală romînească există o dominaţie a unui discurs elitist, conservator şi rupt de talpa ţării (s.n.). Establishmentul cultural românesc chiar dacă este încălţat de o generaţie, maxim două (s.n.), se comportă de parcă sînt toţi fii de aristocraţi, se cred aleşi şi cu sînge divin. Şi-a trădat total menirea şi lupta pentru a reprezenta interesele şi nevoile paturilor de jos în faţa puterii. Ei au devenit parte a puterii. Ţăranii, bunicii lor adică, sînt leneşi, beţivi şi put (s.n.)”
    Vasile Ernu – Cuvîntul “ortac” sună aproape ca numele unor eroi antici care între timp au fost diabolizaţi de presa mainstream de la noi
    http://www.criticatac.ro/27993/cuvintul-ortac-sun-aproape-ca-numele-unor-eroi-antici-care-intre-timp-au-fost-diabolizai-de-presa-mainstream-de-la-noi/

    Intrebarea finala este ce fel de agenda politica , sociala si culturala sustine in realitate aceasta noua generatie de publicisti si reprezentantii ei care reusesc cu gratie sa scrie asemenea enormitati.

    • Constantin spune:

      „Cuvîntul “ortac” sună aproape ca numele unor eroi antici care între timp au fost diabolizaţi de presa mainstream de la noi”

      Minunat citat ați oferit, domnule Sergiu Simion, aflat în directă și strânsă legătură cu tema articolului, România neîmblânzită.

      Pentru că spune mai departe dl V Ernu, din opera căruia dezinvolt citați „Nebunia mineriadelor este şi astăzi destul de prost explicată. Domină o intrerpetare a elitei noastre conservatoare căreia îi place să se oblojească la sînul puterii. Istoria a fost foarte nedreaptă cu aceşti oameni. Istoria i-a aruncat la coşul de gunoi şi li s-a creat şi o imagine negativă, un soi de paria socială.”

      Adică, după ce hoardele au năvălit pe neașteptate și de niciunde în orașul în care m-am născut, am crescut, am citit, am iubit, m-am plimbat, am cântat..și tot ce mai fac oamenii de la sat și de la oraș, carevasăzică, în orașul meu, și m-au fugărit pe străzi ca să mă omoare doar pentru că existam pe acele locuri, aflu că este vorba doar despre o problemă de comunicare. Crimele minerilor împotriva mea și a prietenilor mei nu au fost suficient de bine explicate. Adică, noi am fost bătuți cu sălbăticie la noi acasă de niște unii veniți de nicăieri cu bâte, lanțuri și topoare, iar acum, din nepricepere ori nerecunoștință, în loc să mulțumim minerilor, dăm evenimentelor o „intrerpetare elitist-conservatoare” pentru că ne „place să ne oblojim la sînul puterii”.

      Așa este domnule Simion, există părerea că atât timp cât mai există mineri în România, istoria este încă foarte nedreaptă cu aceștia, care NICIODATĂ (nici măcar acum, după atâția ani) nu au cerut victimelor iertare. Abia când îi va fi spulberat destinul în zările lumii și meseria lor va fi uitată pe aceste meleaguri se va spune, poate, că istoria a făcut în sfârșit dreptate. Au acționat, fiind înarmați și organizați în grupuri, cu o violență gratuită, fără niciun motiv, asupra unei populații care nu s-a putut apăra, iar victimele au fost alese la întâmplare (persoane cu deficiențe de vedere care purtau ochelari), atunci când nu au fost pur și simplu tineri studenți aflați în sălile de seminar la Arhitectură, sau în Universitatea București. Sălbăticiunile ucid pentru a se hrăni. Aceștia, din „România sălbatică”, au făcut-o doar pentru a se distra. Ce fel de imagine ar putea avea în urma atrocităților comise astfel de brute, care au demonstrat o cruzime inimaginabilă ?!

      • Sergiu Simion spune:

        ” Ce fel de imagine ar putea avea în urma atrocităților comise astfel de brute, care au demonstrat o cruzime inimaginabilă ?!”

        Dupa atatia ani, oare mai conteaza pentru cineva sau pentru ceva ? Este exact aceeasi situatie ca in Dosarul Revolutiei si cam cu aceleasi sanse de rezolvare ( de fapt , poate chiar mai mici …) . In plus, nu trebuie sa uitati ca si ati primit deja un raspuns “standard” cu ceva timp in urma :

        http://www.contributors.ro/reactie-rapida/mineri-sacrificati-pe-altarul-lacomiei-si-nepasarii/#comment-323503

      • Cinicul spune:

        Nu cred ca V Ernu incerca sa-i disculpe pe mineri de faptele de care sunt acuzati pur si simplu afirma un adevar de bun simt, minerilor li s-a creat o imagine proasta.
        Cred ca are trebui sa largiti sfera criticii dvs. Mineri care sa fi venit la Buc au fost cateva mii, dar in Romania erau in 1990 aproape 18 milioane de adulti. Peste 75% au aplaudat actiunile minerilor, inclusiv foarte multi din orasul in care v-ati nascut, posibil si parintii unor colegi ai dvs.
        In plus la represiunea din Buc au participat si multi bucuresteni si bucurestence, muncitori de la IMGB, etc.
        Aceasta este trista realitate cu care trebuie sa ne reconciliem. Istoria multor popoare are episoade urate, cand instinctele primare cele mai brutale ies la suprafata. S-a intamplat in Rusia, in Alemania, in Spania, in Franta, Ungaria, etc si se poate intampla din nou chiar si in cele mai civilizate societati. Este suficient sa zagarii un pic pojghita de umanitate din noi ca sa ajungi la bestia de dedesubt. Exista suficient experimente din lumea “civilizata” care arata daca adaugi un pic de manipulare si conditii favorizante (saracie, nationalism) poti transforma un om normal intr-un “miner”.

        • Sergiu Simion spune:

          ” Nu cred ca V Ernu incerca sa-i disculpe pe mineri de faptele de care sunt acuzati pur si simplu afirma un adevar de bun simt, minerilor li s-a creat o imagine proasta.”

          Nu zau ! “Adevarul de bunul simt” (?!) in acest caz este numai al minerilor si al dvs. Adica desi ei au batut sau chiar au omorat oameni sub camere de luat vederi, altii le-au creat o imagine proasta ?! Ce credeti dvs sub pseudonim si Vasile Ernu in nume propriu , desi seamana ca doua picaturi de apa cu tezele umaniste ale lui Ion Iliescu despre inalta lor “constiiinta revolutionara” , este irelevant in acest caz.

          ” Peste 75% au aplaudat actiunile minerilor (1) , inclusiv foarte multi din orasul in care v-ati nascut (2), posibil si parintii unor colegi ai dvs (3).
          In plus la represiunea din Buc au participat si multi bucuresteni si bucurestence(4), muncitori de la IMGB,(5) etc.
          Aceasta este trista realitate cu care trebuie sa ne reconciliem . Istoria multor popoare are episoade urate, cand instinctele primare cele mai brutale ies la suprafata (6). S-a intamplat in Rusia, in Alemania, in Spania, in Franta, Ungaria,(7) etc si se poate intampla din nou chiar si in cele mai civilizate societati(8). Este suficient sa zagarii un pic pojghita de umanitate din noi ca sa ajungi la bestia de dedesubt (9).”

          Sub pseudonim aveti avantajul (?) ca puteti sa decretati orice “fitile”, respectiv paralogisme ( jumatati de adevar, presupuneri, atribuiri, etichetari , minciuni , diversiuni, dezinformari, manipulari,etc.) , fara constrangeri deontologice si fara vreo consecinta.
          Am numarat deja 9 ( dar nu merita si nu meritati efortul de a le demantela pe fiecare ) prin care in esenta identificati criminalii dintr-o societate cu intreaga societate ca sa legitimati ceea ce din punct de vedere legal si in orice stat de drept intra la capitolul crime impotriva umanitatii.

          • Cinicul spune:

            Chiar daca semanti cu numele dvs adevarat asta nu garanteaza ca afirmatiile dvs au o acoperire faptica. Vorbiti de parca n-ati fi trait in Romania.
            Va face placere sa ignorati faptul ca in 1990 Romania era fesenista pana la dementa. Revizionati imaginile din iunie 90 si veti vedea ca bucuresternii ii aplaudau pe minerii veniti in Buc. Aplaudarea minerilor in Buc este un fapt, la fel ca si participarea muncitorilor de la IMGB.
            Iata ce scria acum 3 ani ziaristul CT Popescu, care nu poate fi banuit ca este un mare fan al lui Iliescu si al minerilor “„Încă un lucru care poate se uită: numărul mai mare de bucureșteni, mai mare decât cel din vârful de prezență în Piața Universității, care îi aplaudau pe mineri, care erau fericiți că au venit minerii să facă ordine și să înlăture elementele alea declasate, fasciste.
            Sloganul “IMGB face ordine!” nu va spune nimic?
            Reamintiti-va scorul electoral pe care l-au obtinut pe 20 mai 1990 (cu doar 3 saptamani inainte de 13 iunie) cei care i-au adus pe mineri la Buc, ceva de ordinul a 80%. Credeti acestia au fost indignati de venirea minerilor. Dupa cum vedeti am demantelat (un neologism cam nepotrivit, dar daca dvs va place il folosesc si eu) un numar important din punctele dvs. Dva doriti va ocup si de restul.
            Din pacate in loc sa ne asumam mizeriile istoriei noastre ne face placere sa le ascundem sub pres. La fel am facut si facem cu unele acte criminale (pogromul de la Iasi, cel de la Odesa sau Dorohoi) din timpul ultimului razboi aruncandu-le pe seama legionarilor sau nemtilor. Poporul roman (si nu numai) poate fi si subim, dar si bestial.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alina Bratosin


Alina Bratosin

A absolvit facultatea de Limbi străine a Universității din București. În prezent, lucrează la o teză de doctorat în literatură japoneză și ține cursuri de limbi străin... Citeste mai departe


În memoria Regelui Mihai

În memoria Regelui Mihai - Bach: Ricercar a 6 (din Ofranda Muzicală) - Andrei Vieru

E randul tau

Ptr.poporul ăsta urgentă e doar la UPU.Luciditatea e înlocuită cu neîncrederea, lehamitea si li...

de: Ana Hanes

la "Defăimarea naţiunii - despre un anume viitor"

Cauta articole

aprilie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)