Home » Cultura »Politica & Doctrine » Citesti:

Traim in nevroza: Un diagnostic de Mircea Mihaies

Vladimir Tismaneanu mai 5, 2011 Cultura, Politica & Doctrine
Deocamdata nu sunt comentarii 3,559 Vizualizari

Mircea Mihaies este un redutabil analist al infamiei din Romania post-comunista. Unii il descriu drept un maestru al pamfletului. Se prea poate, pentru mine el este insa maestrul portretului. Nu sunt mult comentatorii politici care sa fie in acelasi timp exceptionali cunoscatori ai literaturii, ai artelor in genere. L-am cunoscut pe Mircea Mihaies in iunie 1990 la Bucuresti. Publicase in “Orizont” dialogul meu cu N. Manolescu realizat imediat dupa Revolutie. Distinsul critic imi vorbise admirativ despre revista si despre formidabilul grup timisorean. Aveam sa-i cunosc si sa ma simt acasa printre ei: Livius Ciocarlie, Vasile Popovici, Mircea Mihaies, Cornel Ungureanu, Adriana Babeti, Serban Foarta, Smaranda Vultur, Brandusa Armanca, Daniel Vighi, Marcel Tolcea. A urmat experienta grupului “A Treia Europa”, intalnirile prietenesti cu Daciana si Dorian Branea, cu Gabriel Kohn, cu Ioana Copil-Popovici, cu Mirela si Sorin Tomuta, conversatiile cu Victor Neumann, cu Gabriela Coltescu, cu Valentin Constantin, doctoratul honoris causa, scolile de vara, conferintele si cate altele…

N-am mai ajuns atunci la Timisoara, au venit minerii, am ramas la Bucuresti, am scris despre barbaria declansata de regimul Iliescu-Roman.  In iulie a venit aici, la Washington, un grup de jurnalisti invitati pentru un stagiu in Statele Unite (la California State University din Chico) de profesorul Peter Gross (el insusi originar din Timisoara). Intre acestia se afla si Mircea Mihaies, eseist, romancier, ziarist, specialist in literatura victoriana, in Faulkner, Salinger, Drieu la Rochelle, Camus si Kafka. De-atunci a inceput una dintre cele mai frumoase prietenii ale vietii mele. Cand am primit romanul “Femeia in rosu” scris de Mircea Nedelciu, Adriana Babeti si Mircea Mihaies, l-am citit pe nerasuflate. Aveam sa-l mai citesc de cateva ori, de fiecare data uimit de subtilitatea constructiei narative, de ramificatiile sale in zonele mereu stranii si nelinistitoare ale memoriei si istoriei central-europene. Impreuna cu Mircea, Adriana si regizorul Dinu Tanase am ajuns la Comlos si am stat de vorba cu una din “sursele” care au inspirat marea scriere romano-americana…

Primeam revista “Orizont” si citeam editorialele lui Mircea: un talent unic de a capta in cate un titlu umitor de exact o realitate de multe ori dezolanta, derutanta, nevrozanta. Mircea Mihaies nu este nici apocaliptic, nici catastrofic: este pur si simplu un pesimist moderat. Este franc, onest, direct, de o sinceritate care ii dezarmeaza pana si pe criticii sai cei mai acerbi (iar acestia, stim bine, nu lipsesc). Dupa un timp a preluat o rubrica la “Romania Literara” (o are si acum), la care, s-au adaugat succesiv editorialele din epoca de glorie a “Cotidianului” si, incepand din toamna anului 2006, in “Evenimentul Zilei”.  Imi amintesc un episod amuzant din tipmul vizitei lui Adam Michnik in Romania, in mai 1997. Aparuse, la Poliromn, in traducerea Adrianei Babeti si a lui Mircea Mihaies, cu prefata mea, volumul “Scrieri din inchisoare”.  Prin bunavointa doamnei Zoe Petre, am ajuns sa ne intalnim cu presedintele Emil Constantinescu. Coplesit de statura sa istorica si dovedind inegalabile talente de gazda, dl Constantinescu l-a abordat condescendent pe Michnik spunandu-i ca ar dori sa i-l prezinte pe Mircea Mihaies, “mon détracteur personnel”.  La care Michnik n-a ramas dator, oferind un raspuns antologic: “Mai je le connais tres bien. Il est mon traducteur personnel”.

Merg anual la Timisoara, acolo mi-am serbat in ultimii ani ziua de nastere. Familia Mihaies este familia noastra. L-am vazut pe Dani crescand, tot astfel cum Mircea si Ilona l-au vazut pe Adam. Am organizat acolo scoli de vara, conferinte, simpozioane. Exista o comuniune de idei si valori intre noi, asa se explica si cartile de dialoguri facute impreuna. Prima a demarat gratie unui accident meteorologic: marele viscol din decembrie 1995-ianuarie 1996 cand Mircea s-a aflat aici (venise pentru cateva zile de la Chicago unde participase la Conventia Modern Languages Association) si, totate zborurile fiind anulate, a trebuit sa-si prelungeasca sederea cu vreo doua saptamani. Astfel a prins fiinta volumul de dialoguri “Balul mascat”. Am scris apoi epistolarul bilingv “Vecinii lui Franz Kafka”, dialogurile “Incet spre Europa”, “Schelete in dulap” etc  Colaborez constant la “Orizont”. Cine crede ca nu apar uneori si diferente de reactii in raport cu un eveniment sau altul, ca aceasta prietenie sta sub semnul unui molcome si imperturbabile stari de aprobare mutuala, se inseala teribil. Dar absolut niciodata nu a aparut intre noi vreo suspiciune privind onestitatea intentiilor, buna-credinta, angajamentul de partea a ceea ce, neclintiti, socotim a fi onoare si adevar. Ii datorez lui Mircea reactiile prompte, de o directete si precizie uluitoare, la atatea mizerii proferate la adresa mea. La fel a procedat si procedeaza ori de cate ori se intalneste cu miselia, cu injustitia, cu turpitudinea. Ca si Horia Patapievici, stiu ca Mircea este acel prieten fara de care ne-am simti ingrozitor de singuri. De altfel, lui Mircea ii datorez primele intalniri cu Horia.

00INTERV

Recomand aici un interviu de o mare densitate analitica luat lui Mircea Mihaies de admirabilii intelectuali Cristian Robu-Corcan si Liviu G. Stan de la revista “Obiectiv Cultural” din Braila.  Cu acest prilej Mircea dezvaluie aparitia in curand a unui mega-volum semnat de noi doi. Voi reveni in curand pe acest subiect. Sugerez lectura intregului interviu pe acest link:

http://cultural.obiectivbr.ro/deschidere/51990-mircea-mihaies-qtraim-in-nevrozaq.html

Ciondăneala continuă, deci dialogul intelectual nu are prea mulţi adepţi. Barbarii acuză, lovesc şi câştigă. Suntem, evident, în “zona crepusculară” a culturii noastre. Mai putem vorbi de forţa argumentului, domnule Mihăieş?

- Forţa argumentului?! Cine mai crede în aşa ceva? Reaua-credinţă, ura, resentimentul, comanda de partid au înăbuşit dialogul, trasformând viaţa publică românească într-o cacofonie sinistră. Din păcate, aceste boli au invadat şi spaţiul culturii, unde tot felul de comisari, à la Carmen Muşat şi Ovidiu Şimonca, încearcă să instituie un adevărat monopol asupra valorii. Eşti stângist şi corect-politic? Perfect, ai notă de trecere. Şi se îngăduie să fii, eventual, şi nealiniat, aşa cum pretindea apolitismul plin de ifose iliesciene al lui Eugen Simion prin 1990. Dar dacă eşti identificat, Doamne fereşte, cu dreapta, te-ai ars!

- Stă să vă apară o carte…

- Da, e vorba de forma finală a discuţiilor pe care le tot purtăm, Vladimir Tismăneanu şi cu mine, de prin 1996 încoace. Se numeşte O tranziţie mai lungă decât veacul. România după Ceauşescu. Va apărea, prin generozitatea domnului Grigore Arsene, la editura Curtea Veche. L-am secondat, de-a lungul celor o mie şi o sută de pagini ale dactilogramei, pe Vladimir Tismăneanu într-o analiză care, cred eu, are şanse să devină un veritabil manual al tranziţiei româneşti. Le suntem recunoscători lui Silviu Lupescu şi editurii Polirom pentru găzduirea, de-a lungul vremii, a discuţiilor noastre şi sperăm că formula-mamut de astăzi îşi va găsi cititori. Redactora cărţii, ea însăşi o excelentă scriitoare, Doina Jela, ne atrăgea atenţia asupra intensei componente romaneşti a cărţii. Te pomeneşti că om fi scris, sub această formă a dialogurilor despre netrebnicia tranziţiei, fără să ştim, mult aşteptatul “mare roman românesc!” La propriu, fireşte: Doina Jela ne-a spus că, în faza de corectură, manuscrisul cântărea 4 kilograme şi 800 de grame!

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro





Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)