Home » Cultura »Sinteze » Citesti:

Trei carti de citit pentru linistirea creierului

Vlad Mixich aprilie 22, 2011 Cultura, Sinteze
13 comentarii 16,233 Vizualizari

E rost de incarcat bateriile in aceste trei zile. Dar doar slujba de Paste urmata de un dezmat pantagruelic nu vor fi suficiente pentru creierul nostru tensionat de stres si de rutina. Pentru odihna, el are nevoie de stimuli miezosi, caci nu-i organ mai minunat si mai pretentios. Am gasit trei carti, ca trei trepte, care odata urcate aduc linistirea creierului si imblanzirea timpului.

PRIMA TREAPTA

Nu e intaiul roman despre adolescenta scris in Romania. “Adolescentul miop” era prototipul la care au visat toti liceenii cu veleitati intelectuale, ramanand totusi o figura de la extrema cultivata a spectrului ado. In “Baiuteii” pe de alta parte, ne-am recunoscut fiecare. Filip si Matei Florian au facut parte, la fel ca trei sferturi dintre cititorii lor, din prasila acelei respectabile si tipicare burghezii de bloc comunist. Dar pana la Dan Lungu, putini s-au incumetat sa scrie povestea adolescentilor-golani. Nu cei din Piata Universitatii. Nu. Golanii de butuc, aia cu scuipatul puternic ca pumnul, sunt personajul principal din “In iad toate becurile sunt arse“. E ciudat de familiara lumea din “iadul” lui Lungu. Aveam si eu un Bastarca la bloc si nu de putine ori m-am intrebat ce-i trecea malacului prin minte. Am aflat abia acum, din povestirile lui Lungu. Amestecul de argou (incredibil de autentic, mi-am reamintit expresii intregi) si fragilitate e savuros. De altfel, Dan Lungu a crescut in vecinatatea unei astfel de lumi, fiind baiatul cuminte dintr-o periferie dubioasa. E acolo in carte, o propozitie adanc de trista: “O viata intreaga fara Mos Craciun, asa cum urma sa fie a lui, i se parea un lucru cumplit”. Cand treceam pe celalalt trotuar ca sa evit scuipatul lui Bastarca, nu-mi imaginam nicio clipa ca sunt mult mai norocos decat el, traindu-mi primii 7 ani intr-o casa in care Mos Craciun nu murise. Un noroc pentru care nu am niciun merit. Aceasta e treapta pe care am urcat-o, citind “In iad toate becurile sunt arse”: a smereniei.

<<E dureros sa o afli, insa nimeni nu are timp de nimeni. Oamenii ar trebui sa poarte microfoane in cap. Conectati la difuzoarele din piata publica, singuratatile ar fasai sfasietor, melancoliile ar galgai somnoros, oamenii s-ar auzi altfel decat cum ii vedem.>> (“In iad toate becurile sunt arse”, Dan Lungu, ed. Polirom 2011)

A DOUA TREAPTA

E o carte exceptionala cu un titlu exceptional de prost. Cine s-ar apuca sa deschida o coperta pe care scrie “Amor intellectualis“? Latina a decedat acum vreo 20 de ani, pe banca unei clase iesita sa-si decline energiile pe terenul de fotbal. Nici chiar subtitlul, “Romanul unei educatii”, nu indeamna la prea multa curiozitate. Educatia sta sa moara de plictis in fata televizorului. Cu toate astea, Ion Vianu a scris cartea anului. Cu sau fara premiile primite, aceasta autobiografie fictionala (caci slabiciunea memoriei e suplinita de puterea fanteziei scriitorului) are desimea diafana a unui copac inflorit. Ion Vianu este unul dintre cei mai completi si discreti intelectuali romani (combinatie rarissima) in viata. Rationamentele sale sunt elegante si in acelasi timp nemiloase. Dar aceasta combinatie rara nu este intamplatoare. Educatia exceptionala pe care a primit-o nu putea produce un altfel de personaj. Ion Vianu nu este nascut, ci facut. O dovedesc oamenii pe care-i intalnim in “Amor intellectualis”: Tudor Vianu, criticul si tatal sau, monseniorul Vladimir Ghika (calugarul ascet a lasat o impresie puternica asupra tanarului Vianu), intelectualul Edgar Pappu (al carui destin halucinant este intr-un fel recuperat de aceasta carte), concertele in care un Enescu adus deja de spate ii deschidea adolescentului o lume inaccesibila prin cuvinte. Dar nu e o carte pentru snobii doborati la pomenirea oricarui nume ilustru. Cad mituri aici, se diseca ispite, se dezvaluie mecanismul de ceasornic din spatele unor alegeri. E lumea intelectualitatii romanesti ingenuncheata de comunisti si povestea supravietuirii lor, cu micimi si eroisme inutile. E lumea viciata in ciuda careia Ion Vianu s-a format, primindu-si educatia nu ca un orbete rontaind un diamant, ci ca un alchimist descoperindu-si piatra filozofala. Aceasta e treapta pe care am urcat-o, citind “Amor intellectualis”: ca aurul e aur doar atunci cand stii sa-l recunosti.

<<A fi liber insemna sa te hotarasti, si cum puteai sa o faci daca nu aveai un crez adanc? Acest crez lipsind, orice decizie nu putea fi luata decat prin voia intamplarii. Deci: singura libertate este sa faci ce este greu; si greu cu adevarat nu este decat ceea ce angajeaza fiinta ta in totalitate.>> (“Amor intellectualis”, Ion Vianu, ed. Polirom, 2010)

A TREIA TREAPTA

Desi oficial nu e roman, “Jurnalul de razboi” (parte a seriei “Arhiepiscop in Romania”) scris de Raimond Netzhammer e mult mai palpitant decat romanele tocmai pomenite. Netzhammer, arhiepiscopul catolic de Bucuresti pana in 1924, a tinut un jurnal fascinant intre 1914-1918. Pozitia privilegiata in care se afla, aceea de reprezentant al Vaticanului neutru, ii oferea acces la diplomatii ambelor tabere implicate in razboi, dar il transforma si intr-un partener de dialog cautat atat de politicienii romani cat si de familia regala. Moartea regelui Carol, isteria pro-franceza a bucurestenilor, intrarea ocupantilor germani in capitala, toate sunt descrise cu obiectivitatea strainului care cunoaste bine tara in care traieste. Tabloul e uluitor prin similitudinea lui cu un altul, pe care il cunoastem mult mai bine: cel al prezentului. Intr-o audienta la imparatul austro-ungar, acesta ii spune lui Netzhammer: “Si romanii din Ardeal, spune imparatul, sunt buni ca popor si ca tarani, dar intelectualii o adunatura…”. E cea de-a treia treapta pe care am urcat-o, zambind ironic la gandul ca ne schimbam vai, atat de putin.

<<Scurtele caracterizari pe care le face regele [Ferdinand] acestora [politicienilor] sunt taioase si juste si amintesc de acelea pe care atat de adesea le-am auzit din gura regelui Carol despre politicienii sai: “lipsit de caracter”, “amoral”, “cinic”, “betiv” si “vandut”.>> (“Arhiepiscop in Romania”, Raimond Netzhammer, 1993)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , ,



Currently there are "13 comments" on this Article:

  1. meteor spune:

    Deci a treia carte este “Arhiepiscop in Romania ” nu “Jurnal de razboi”

  2. Gabriela spune:

    Multumim. De a doua carte stiam, dar acum mi-ati amintit sa o cumpar. Cu siguranta o voi citi si pe cea de-a treia. Descrierea dumneavoastra imi aminteste de Argetoianu pe care l-am savurat cu ceva ani in urma.

  3. Daniel StPaul spune:

    “Si romanii din Ardeal, spune imparatul, sunt buni ca popor si ca tarani, dar intelectualii o adunatura…”.
    Nu am citit cartea in speta, nu pot sa ma lamuresc de unde o fi adunat atita stiinta imparatul. Am citit insa destule carti, fictiune si istorie, referitoare la Kaiserliche Kakania si din mai toate lecturile impresia lasata de caracterizarile facute lui Franz Joseph, mai ales dupa ce a trecut prin cele doua tragedii familiale (Rudolf, Sisi), e destul de jalnica. La vremae atentatului de la Sarajevo se afirma ca imparatul era binisor senil.Ramine de vazut si cu ce ocazie (si cind) a ajuns Netzhammer sa se intretina cu dragutul imparat. Intre cei doi era o diferenta de 32 de ani in favoarea imparatului, este aproape sigur ca intrevederea a avut loc cind partea cea mai buna, intelectual vorbind, a imparatului, se cam despartise de el. Oricum, in ce priveste calitatea intelectualitatii romane din Ardeal inca mai asteptam studii convingatoare prin autoritate stiintifica; idiosincratisme, fie ele si imperiale, nu sint decit ceea ce sint.

    • Vlad Mixich Vlad Mixich spune:

      Audienta cu pricina i-a fost acordata lui Netzhammer de Carol I al Austriei, ultimul imparat austro-ungar. Avea sub 30 de ani in momentul intalnirii. Interesant e ca aceeasi parere e impartasita si de Carol si Ferdinand al nostru. Exista desigur si exceptii. Cititi va rog jurnalul: e foarte interesant. Un fel de Wikileaks de inceput de secol 20. :)

      • Teodor G. spune:

        Jurnalul arhiepiscopului Netzhammer a aparut integral la Editura Academiei in 2 volume impunatoare, prin anii 2005-2006. Este intr-adevar un document interesant, nu doar pentru ca autorul era un om cultivat si inzestrat cu spirit de observatie, ci si pentru ca acest jurnal este printre putinele texte scrise in mod detasat despre politica noastra dinaintea celui de-al doilea razboi mondial. (In masura in care un jurnal poate fi detasat, dar angajamentele si interesele autorului sunt destul de transparente.) Nu seamana deloc cu Memoriile sau Insemnarile zilnice ale lui Argetoianu, asa cum a sugerat unul dintre comentatorii de aici. Este mai degraba de interes istoric decat de can-can. (Asta prezinta insa neajunsul ca nu contine portrete atat de savuroase, de pilda.)

        Nu vad cum ar putea citirea acestor trei volume sa realizeze ceea ce spune dl. Mixich. Pentru a te linisti poti citi Predica de pe Munte, poti asculta o bucata de Mozart sau de Haydn etc. In loc sa spuna: am citit recent cutare, cutare si cutare – si ce i s-a parut interesant in fiecare – introduce aceste carti intr-un scenariu cu iz duhovnicesc. Ma gandesc ca poate voieste doar sa zica: ultima mi-a placut cel mai mult. Dar si asta ar fi cam impropriu, pentru ca, din cate inteleg din prezentarea celorlalte doua, pe care nu le cunosc, sunt carti cu totul diferite.

        • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

          Poate cineva sa-mi spuna unde gasesc cartea Arhiepiscopului Netzhammer oricare din editii ? Nici un anticar de pe internet nu o are. Multumiri anticipate !

          • Teodor G spune:

            Ambele au aparut in tiraje mici. Asa ca nu cred ca o puteti imprumuta de la o biblioteca publica mica, dar cu siguranta o gasiti intr-o biblioteca universitara. De cumparat, doar prin vreun anticariat.

          • Vlad Mixich Vlad Mixich spune:

            Memoriile integrale le gasiti la BCU. “Jurnalul de razboi” il gasiti cu putin noroc (eu am fost recent norocos) la mica librarie a Catedralei Romano-Catolice Sf. Iosif. E pe str.Berthelot.

        • Vlad Mixich Vlad Mixich spune:

          Ma bucur ca ati citit memoriile. Dupa cum stiti au aparut in diferite forme, una dintre ele fiind strict Jurnalul de Razboi (publicata in 1993) care, probabil datorita perioadei la care se refera, e o lectura alerta si foarte placuta curiosilor. O carte buna, oricare ar fi subiectul, iti induce acea stare de linistire benefica pe care cu siguranta ati trait-o si dumneavoastra. Intentia mea nu a fost una “duhovniceasca” :) ci aceea de indemna la citirea celor 3 carti. Catestrele carti bune care, indiferent de subiect, linistesc. Sa ne prinda bine.

      • Daniel StPaul spune:

        Multumesc pentru precizare; recunosc ca la prea junele si prea timpuriu raposat ultim monarh nu m-am gindit. In tot cazul, circoteala mea ramine, poate cu motive in plus de a se manifesta: de unde atita cunoastere a oamenilor din imperiu la un fost june ofitsir? Mi-e teama ca nu trebuie sa fii psihanalist pentru a incerca un raspuns diagnostic..

  4. y spune:

    linistirea creierului?! Doamne, nu vreau sa-mi linistesc creierul niciodata!

  5. elena spune:

    Pe lângă extazierile pe care nu le pricep din gama “vai ce bine ne zice cât suntem de naşpa” aş mai avea câteva menţiuni:

    - “reprezentat al unui stat neutru” – păi doar din articol e clar că numai imparţial nu e
    - monarhul unui imperiu multinaţional care stătea să plesnească era firesc să nu fie prea încântat de intelectualii naţiilor centrifuge; ar fi fost mult mai frumos să aibă doar iobagi disciplinaţi care să nu-şi pună probleme identitare; btw, cam la fel se exprimă germanii vizavi de cehi: “lucrători ok, dar să aibă şefi nemţi”
    - “isteria” pro-franceză nu a fost chiar atât de acută pe cum s-ar crede din relatările ulterioare mult cosmetizate; aici aş recomanda cartea lui Boia: “Germanofilii”; în esenţă România a stat aproape doi ani să se gândească dacă să meargă cu o parte sau alta ori să rămână neutră



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vlad Mixich


Vlad Mixich

Vlad Mixich este jurnalist la Hotnews.ro si corespondent al Deutsche Welle in Romania. Mai scrie pentru Gazeta de Sud si ocazional pentru Esquire si Dilema. Are o licenta in Medici... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)