Home » Cultura »Interviu » Citesti:

VIDEO Andrei Codrescu despre laureatul Nobel, generatia ’68 si despre Trump

contributors octombrie 21, 2016 Cultura, Interviu
9 comentarii 2,497 Vizualizari

Andrei Codrescu traieste de 50 de ani in SUA. Il stim insa cu totii pe aici, prin Romania, i-am citit cartile cu incantare si curiozitate inca din ’90.  De la volumul acela, Gaura din steag, aparut in primul an de dupa revolutie – in care faceam, cu mare placere, cunostinta cu unul dintre “dusmanii poporului” – s-au tot adaugat eseuri, poezii, romane si articole.

L-am intalnit saptamana trecuta si am facut cativa pasi prin centrul Bucurestiului. Am vazut ca lumea il recunostea cu usurinta pe strada. Este un scriitor care face parte din lumea noastra. Mai jos, puteti citi o scurta conversatie despre subiecte intamplatoare.


Reporter: Sa vorbim despre Nobelul pentru literatură de anul acesta – ce v-a trecut prin cap când ați aflat laureatul?

ANDREI CODRESCU: Am fost la Humanitas când am auzit știrile in direct, din Suedia, și am sărit în sus și-n jos de bucurie, sunt extatic. Bob Dylan nu este numai suflul generației mele, este și poetul cel mai bun al generației mele. Este, de fapt, și un scriitor de marcă, cu memoriile lui și cu romanul Tarantula. Știu că există controverse despre el din partea scriitorilor care se ocupă numai de pagina tipărită, dar poezia pentru mine este mult mai mult decât pagina tipărită.

Reporter: Cum credeți că a gândit juriul?

ANDREI CODRESCU: El a fost pe lista Nobel demult, pentru versurile lui, pentru poezia lui. Acum a venit momentul politic în care are sens. Există și o dimensiune politică a Nobelului, care se dă pe regiuni, nu numai pe talent literar, dar în cazul lui Bob Dylan sunt amândouă adevărate și, în plus, este și un muzician care a experimentat multe stiluri și poezia, și muzica sunt aceleași lucruri. De la început au fost același lucru, nu s-au despărțit niciodată, muzica a devenit subterană la un moment dat, dar muzicienii vorbesc și spun versuri când sunt bine auziți.

Reporter: V-am auzit de curând spunând, “noi hipioții”, sună cam ciudat astăzi această expresie. In primul rând, cine mai spune astăzi ‘noi’ – noi hipsterii, nu ar suna prea bine…

ANDREI CODRESCU: Eu n-am zis noi hipioții, nu cred c-am zis asta, ca să nu fac ca Trump care zice că n-a zis, deși a zis. Dacă am zis era probabil un fel de greșeală. In primul rând eu n-am fost hipiot și am trăit în perioada aia și m-am îmbrăcat ca ei și mi-am lăsat părul să crească, dar interesul meu era în fete, fiindcă le plăcea genul ăsta, dar ca idei și lucrurile despre care scriam eu, de fapt anarhiste, n-aveau de-a face mult cu utopismul contemporanilor.

Reporter: E totuși o problemă. Noi nu mai spunem ‘noi’.

ANDREI CODRESCU: Asta e chiar o problemă, e problema pe care ați pus degetul. Nu spunem noi decât intr-un fel, spunem noi doar în rețelele sociale. Fiindcă noi am devenit noi deodată, în casa de sticlă cu ecou, în care noi suntem cei care agreăm opiniile comune.

Reporter: Dacă ați spune „noi, poeții”, ar avea sens? De pildă, ma uit în titlurile de ziar, ‘Românii consumă un kg de cafea pe lună’, nu spunem ‘Noi, românii…’

ANDREI CODRESCU: Dacă spun „noi, poeții” – o spun în sens profesionist, un fel de solidaritate a breslei, pentru motive aproape sindicale, suntem de fapt oameni care se ocupă de poezie, dar nu spun „noi, poeții” în sensul că toți „noi, poeții” facem bine societății sau ne ocupăm numai de estetică sau predăm în școală poezie.

Reporter: Dacă spunem  noi, generația ’68, are sens?

ANDREI CODRESCU: Are. Generația ‘68 are sens. Se poate interoga cuvântul „generație”, n-a venit de mult ca idee, a venit de la Ortega y Gasset , prin Mircea Eliade a ajuns în Romania ideea de generație tânără, de huligani și de oameni de alt gen. Da, generația 1968 are sens. A fost un an revoluționar în toată lumea, a fost revoluție în Vest, în Paris și în Chicago, a fost anul în care Parisul a explodat . În Chicago a fost convenția democratică și baia de sânge a polițiștilor și al protestatarilor. În 1968 a fost Praga, când tancurile sovietice au ajuns în Praga și au trecut peste corpurile oamenilor care voiau libertate. Sau strigau „libertate”. 1968 a fost anul în care, de fapt, Cortina de Fier dintre est și vest s-a dizolvat. Faptul că o formă de comunism sau forme de comunism au mai existat în țările din lagărul sovietic, a fost inerție. În 1968 s-a terminat de fapt cu ideologia și a început o răzvrătire a tineretului împotriva ideilor, ideologiilor și a războiului, din Vietnam – în cazul nostru. Mai târziu, generația 1968 a dat naștere și protestului din Rusia împotriva războiului din Afganistan.

Reporter: Credeți că există timpuri ale deschiderii și timpuri ale închiderii? Spuneați undeva că cineva, de astăzi, care ar lua LSD n-ar mai avea deschiderea pe care ați avut-o dvs, adică ar lua degeaba. Acesta e un timp al închiderii?

ANDREI CODRESCU: 1968 – ca să ne ținem de temă – a fost o fereastră larg deschisă către mister, către univers. Nu știu de ce, era poate Zeitgeistul, sincronicitatea, sincronicități de tot felul care au deschis o fereastră către univers prin care chiar am zburat cu ajutorul drogului LSD și al psihedelicelor. Astăzi s-a transformat într-un de fel de breaslă, și filozofia ferestrei și a drogurilor, prin șamanism, Yoga și practicile de new age, și prin ayahuasca și peyote care de fapt sunt și ele droguri psihelidelice. Faptul că ele există și sunt foarte amare, și ca gust și ca experiență, este pentru că se luptă cu închiderea, cu o lume care s-a inchis deodată, e un concept aproape metafizic. Se poate explica și prin diferite confluențe poetice. Sensul a fost că noi, vitalitatea noastră, pe vremea aia tinerii eram amenințați de război. Eram amenințați și de supraveghere, mai puțin sofisticată decât cea pe care o avem astăzi, dar era prezentă. Era și o altă forță din cauza muzicii și a felului de a trăi în suburbii în America, care era extrem de plictisitor. Deodată, generația noastră s-a plictisit, n-a mai vrut să facă ce-au făcut părinții lor care, după război, erau interesați de o viața materială mai bună. După care au devenit și ei falși, s-au lăsat prinși de un fals sens de securitate, de siguranță. Noi am fost plictisiți, a venit rock ‘n roll-ul ne-a descuiat puterea vitală. Același rock and roll s-a răspândit  și-n Europa și-n America în același timp, tinerii din România, din Rusia, de peste tot, au simțit adierea unui sens de libertate pe care nu l-au cunoscut. Toate acestea s-au găsit prin eter, prin undele radiofonice, prin noile si mai bunele tehnologii de înregistrare. Și ne-am trezit că lumea doarme, că rațiunea doarme, că nașterea monștrilor, cum zice Goya,  e adevărată, importantă e trezirea și dacă și monștrii vin cu ea…

Reporter: Aveți un pasaj în Lecția de poezie în care spuneți că întâi au venit îngerii cu veștile bune și după aceea au venit demonii.

ANDREI CODRESCU: În filozofia indiană karmică este roata norocului, roata vieții și a Cosmosului. Când sunt îngerii în sus, roata se învârtește și ei ajung jos, și vin demonii. Dar sunt aceleași făpturi în vremuri diferite. În 1967 era plin de îngeri. La sfârșitul anului 1968 era plin de diavoli. A venit o scurtă perioadă de dragoste și de utopie, care se simțea ca dragoste, după care au venit demonii lui Charles Manson și soldații reveniti din război cu tot felul de probleme și o societate care s-a rupt mai mult decât în opinii, s-a rupt de fapt în sens material, vizibil, oamenii s-au divizat cu idei despre cum ar trebui să trăim. Cât contează natura pentru noi? Ce suntem noi? Stapâni ai naturii sau parte din ea?

Reporter: Și acum trăim un alt fenomen. Crește în intensitate discursul populist, și nu numai în intensitate, ci și-n lărgime, din ce în ce mai mulți oameni încep să ia de bun acest discurs.

ANDREI CODRESCU: Eu am două explicații pentru fenomenul ăsta, una metafizică, și una fizică. Una metafizică, quasi-metafizică, să zicem, este faptul că pe undele magnetice care trec tot timpul prin univers sunt virusuri care intră când găsesc un oaspete. Virusul fascismului care n-a găsit un loc prielnic demult și-a găsit un loc în capul de dovleac gol al lui Donald Trump, unde a început să crească și să fie adăpat de ideologii vechi, fasciste și de neo-nazism, șamd, de rasism, de șovinism, toate izmele împotriva cărora s-a luptat progresiv în America, cel puțin în America, și probabil înaintea altora, în America. Cum a crescut acest virus, până la punctul în care se simte că este valid în sensul de a aduna toate nemulțumirile poporului și de a face un bloc de votanți.

Reporter: Probabil, nemulțumiri reale…

ANDREI CODRESCU: Nemuțumirile sunt reale, au fost exprimate de lideri ca Ronald Reagan, au fost exprimate de mișcări politice ca Tea-Party, în Partidul Republican. In SUA aceste nemulțumiri reale au fost manifestate și de democrați șamd. N-au găsit până acum un loc în care toate să se întâlnească într-o ură puternică față de guvernul american, față de conducerea noastră, și chiar împotriva Constituției americane și a țării de emigranți care este America. Sunt nemulțumirile unor oameni care au venit din emigrație, America e o țară de emigranți. Este chiar straniu în Statele Unite ca ei sa mearga cu Trump spre o idee naționalistă, sa faca din refugiati țapul ispășitor pentru toate cele de care se plâng ei. Explicația fizică pe care o am, este puterea mediei, media a devenit mai puternică decât Guvernul, decât toate conducerile noastre. Cu tehnologia care o face ubicuă, care o face universală,  media a împărțit și a despărțit taberele idelogice politice și a adunat și nemulțumirile. La noi Fox News a lui Rupert Murdoch a devenit cea mai bine cunoscută stație de televiziune, o stație idelogică, cu idei de dreapta radicale. Exista alternativa CNN, care încerca să țină știrile destul de obiective și National Public Radio, unde am lucrat eu, care era văzut ca o stație de știri liberală. N-a fost chiar liberală, era centristă, dar media a fascinat, a magnetizat, a hipnotizat..

Reporter:  Ce vești aduceți din România? Când ajungeți în America o să vâ întrebe cineva ce mai e nou în România, ce s-a mai întâmplat?

ANDREI CODRESCU: Sunt multe lucruri, multe vești din România pe care le-aș aduce în America. În primul rând, faptul că orașele din Ardeal, Cluj și Sibiu, se despart de cultura națională, într-un fel, își găsesc ele singure sursele și fondurile pentru festivaluri și artă și sunt orașe frumoase, bine îngrijite. Bucureștiul mi se pare un pic, ca politică, de neințeles. Bucureștiul mi se pare un pic într-un timp lepădat, în alt fel viu. Primul lucru pe care l-am văzut la televizor erau foști deputați și premieri și vice-premieri duși la închisoare direct din pozițiile lor. Mi s-a părut chiar extraordinar. Ce înseamnă si cât înseamnă lucrul ăsta, știți dvs. Mi s-a părut că nu există în Sibiu sau în Cluj aceeași politică, poate n-am văzut-o, poate e mai invizibilă, dar cultura face bine. Orașele sunt bine îngrijite. Clujul e plin de viață, studenți deștepți, care încă se mai interesează de literatură, de poezie, de teatru, Festivalul Tiff cred că a adus acolo multe idei noi despre film.  Așa că veștile pe care le duc o să fie bune, pentru că așa mi s-a părut mie. Târgul de carte din Cluj a fost plin de oameni. Vești bune și de la editura Curtea Veche, care îmi publică cărțile. Mi s-a părut că fac cărți mai frumoase, mai răspândite, de toate genurile, și chiar se vând, nu știu, probabil, ar trebui să vorbesc cu dl. Arsene, editorul, despre asta. Dar am impresia că încă trăiește cartea în România se citește. Chiar în haosul politic care apare la televizor, încă mai există o pasiune pentru artă și literatură.

Reporter: Cum arată acum o zi din viața dvs? Mai predați?

ANDREI CODRESCU: M-am retras de la universitate în 2009, trăiesc la țară, în munți, de 7 ani, am construit tot felul de lucruri, am un atelier mare de tâmplărie, am învățat tâmplărie și sudat de la oameni din zonă. După care, pe la începutul acestui an, deodată am simțit nevoia să văd cum și ce fac oamenii și m-am mutat la New York pentru an sau doi ca să văd.

Reporter: Va fascinează New York-ul?

ANDREI CODRESCU: New York-ul este fascinant în momentul de azi, pe de-o parte este imposibil să trăiești în New York din cauza chiriilor, e greu pentru artiști, care se mută tot mai departe de Manhattan, dar, pe de altă parte, există o energie pe care n-am mai văzut-o niciodată la New York. Primarul Bloomberg de fapt s-a îngrijit de oraș, New York a devenit pentru el nu numai o prioritate, ci și ideea de a fi cel mai bun oras din punct de vedere cultural și gastronomic – cultural, gustativ, și senzorial – cel mai bun oraș din lumea asta. A fost ideea lui și a reușit într-un fel.

Reporter: Va mulțumesc foarte mult.

ANDREI CODRESCU: Cu plăcere.

(L.P.)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. radustroe spune:

    Daca ar mai fi trait ar fost John Lennon cel care ar fi primit acum Nobelul pentru literatura. Bob Dylan e un fel de “second-choice” dar are avantajul ca e in viata.

    “Imagine” a lui Lennon e cel mai cunoscut si e cel care incapsuleaza concis idealurile politice ale generatiei ’68. Aceasta generatie de stanga a ajuns apoi la putere si acum formeaza (direct si prin descendenti) “establishmentul” politic si cultural (mass-media, universitati) al Occidentului.

    Asistam in prezent la o noua revolutie politica culturala anti-sistem, in intregul Occident, Trump e doar expresia ei americana.
    O revolta (de dreapta) impotriva acestui establishment de stanga care a ajuns intre timp decrepit si opresiv la randul lui si care a degenerat incercand sa isi impuna ideologia (“political correctness”) cu forta.

    Acordarea premiului lui Dylan, un gest eminamente politic, e o reactie de aparare a acestei generatii (imbatranite la putere) care se vede acum asediata la randul ei de miscarile contestatare.

  2. neamtu tiganu spune:

    In primul rind eu n-am fost hipiot și am trăit in perioada aia și m-am imbrăcat ca ei și mi-am lăsat părul să crească, dar interesul meu era in fete, fiindcă le plăcea genul ăsta, dar ca idei și lucrurile despre care scriam eu, de fapt anarhiste, n-aveau de-a face mult cu utopismul contemporanilor.

    Aceasta fraza tare m-a intristat…

  3. Grammaticus spune:

    As spune ca prin premiul dat lui Dylan, Nobelul transmite un mesaj extraordinar, e ca si cum se reinventeaza. Nu stiu, parca noi (apropo de “noi” de care se vorbeste in interviu) toti care ne-am identificat cu muzica lui (in cei mai intunecati ani ai dictaturii din Romania) l-am primit.

  4. radustroe spune:

    @Grammaticus..”Nu stiu, parca noi (apropo de “noi” de care se vorbeste in interviu) toti care ne-am identificat cu muzica lui (in cei mai intunecati ani ai dictaturii din Romania) l-am primit.”

    Ai dreptate aici, intuitie buna. Voi toti l-ati primit. E un premiu colectiv pentru o miscare social-politica. E ca si cum l-ar fi primit Adrian Paunescu pentru Cenaclul Flacara, ca si el a avut un succes nebun de public in epoca.
    Nu e vorba de valoarea literara, Dylan e un poet mediocru (si asta cu indulgenta), dar e simbolic/reprezenttaiv pentru miscarea cultural-politica respectiva.

  5. Josef Svejk spune:

    Generatia ’68? Adica zgubiliticii aia care alergau pe strazi guitand isteric: “Ho, Ho, Ho Chi Minh” sau “Mao, Mao, Mao, Tzedun” cu carticica rosie a geniului de la Beijing in maini. Unu’ ca si Brejnev era deja prea soft pentru ei. Simteau neovia sa se identifice cu criminali la scara mare. In timp ce ei abuzau toleranta si caritatea societatilor libere in care traiu, jefuind, cersind si distrugand, idolii lor din orient ucideau orice forma de libertate si diriguiau monstruoasele hecatombe in care au pierit milioane de oameni. Crimele lui Mao, Pol Pot sau Ho erau pe deplin cunoscute, dar astea erau desigur niste detalii pe care ‘progresistii” de atunci le ignorau ca sa nu incurce “cauza”. Macar ciracii lui Hitler, care a fost un simplu amator pe langa Mao sau Pol Pot, adusi in fata judecatii la Nueremberg, au avut scuza (nu ca asta i-ar fi disculpat cu ceva) ca au comis sau girat crime la ordin. Astia o faceau in mod voluntar. cu placere.

    Cum in zilele noastre criminalii la scara mare sunt ceva mai rari s-au lipit cu pasiune de tot ce inseamna minciuna dezinformare si coruptie. Nici macar acum cand se pe cale sa-i inghita iadul nu se vede nicim macar o urma de remuscare. Odios si hdios…

    • radustroe spune:

      Da, exact aia. Copiii rasfatati ai clasei de mijloc americane (crescuti in puf de generatia anterioara care a trait trauma razboiului) ce doreau sa ii prelungeasca visarea si copilaria pentru tot restul vietii adulte.
      Multe din problemele prezente ale Occidentului sunt consecinta directa a conceptiilor fanteziste promovate de acea generatie.

  6. Arpad spune:

    A compara copiii rasfatati ai lui `68, bucurosi ca au spart niste geamuri sau ca-i pot injura nestingheriti pe parintii lor, cu cei calcati de tacurile sovietice, la Praga, e o tampenie cu cioc, ba chiar o infamie. Erau doua miscari perfect antagonice. Burta-verzii de stanga, precum autorul, le amalgameaza cu buna stiinta.
    Il iubesc pe Bob Dylan, pentru muzica lui (cunoscatorii stiu ca s-a indepartat de mult timp de textele “protestatare”), este un mare artist pop dar ma indoiesc ca este potrivit pentru Nobel. E un gest pur politic, la fel ca si mascarada cu Obama. Bine macar ca n-au premiat-o pe paparuda de Joan Baez…

  7. Din istoria spirituală şi politică a lumii de ieri până azi

    În sec. V î.e.a. au fost puse bazele democraţiei în Grecia antică. Era o formă necunoscută până atunci. Desigur, această democraţie era limitată la oamenii liberi, sclavii nu erau consideraţi cetăţeni. Platon nu era de acord cu acest principiu. La Roma democraţia a avut un drum mai sinuos. De la monarhie la puterea patricienilor, apoi la civismul lui Cicero- o cale etapizată, marcată de tensiuni şi confruntări. Răscoala lui Spartacus a lăsat urme peste care nu se mai putea trece uşor. Pentru stabilizare şi evitarea unei decăderi care a caracterizat Grecia antică, Roma s-a îndreptat spre forma de guvernare imperială. Aceasta a permis şi extinderea Romei pe mari zone ale Europei, Asiei şi Africii. O formă de comunicare și de influențare a cetățenilor, care s-a păstrat până astăzi a fost și este retorica. De la greci a trecut la romani ș.a.m.d. O revoluția în gândirea omenirii a fost apariția filosofiei, al cărei părinte a fost Socrate care nu a scris , se pare, decât niște versuri, înainte de a muri. Cel care a încercat să reconstituie discursurile și dialogurile lui Socrate a fost Platon. Pitagora și Parmenide erau , de asemenea, urmași ai lui Socrate. „Alegoria peșterii” a fost un simbol al ieșirii din necunoaștere. Ca și „alegoria celor trei paturi”. Creatorul metafizicii , dar și al dialecticii a fost Aristotel, care a dominat gândirea europeană până spre finalul epocii feudale. Un rol proeminent l-a avut Epicur, au apărut dilemele moralei, apoi vin cinicii. Mitologia antică abundă în episoade eroice, sângeroase, pline de contradicții – lupta între zei, ca și între zei și eroi, episodul troian, etc. Și astăzi personaje din mitologia greco-latină se regăsesc în literatura de ficțiune, filozofie, psihologie. Cel mai des amintit este Oedip, la care a apelat și Freud. Dintre zei sunt contrapuși Apollo și Dionisos, vezi Nietzsche în referirile sale. Autorii de teatru antic se regăsesc în literatura ultimelor secole. Frazer, Malinowski, Dumezil, Levi-Strauss, Mircea Eliade, ș.a. au găsit surse de inspirație în scrierile lor. Una dintre personalitățile cele mai impunătoare din Antichitate este cea a lui Moise, numit de evrei Moșe Rabeinu, adică Moise Învățătorul nostru. El a adus lumii Decalogul pe care îl urmează, cel puțin în rugăciuni, circa jumătate din omenire. Morala iudiacă și cea creștină se bazează pe Legile mozaice. Chiar și Islamul, fondat de Mohamed în sec VII, recunoaște această personalitate numindu-l Musa. Moise întruchipează și lupta pentru eliberarea de sub robie, iar civilizația actuală nu se poate despărți de etica Decalogului. Talmudul este rodul celor care au interpretat Vechiul Testament, începând cu ultimele cinci secole dinainte de Christos și apoi în următoarele cinci secole ale noii ere. Iisus Christos este pentru creștini întruchiparea lui Dumnezeu pă pământ, crucificarea Sa fiind punctul de plecare al creștinismului cu o morală universală, în care apartenența etnică nu mai are importanță. De aici a rezultat răspândirea creștinismului pe toate continentele, ca și despărțirea evreilor de noua credință. Diaspora evreilor a durat circa 2000 de ani, în 1948 căminul evreiesc devenind Statul Israel. La începutul mileniului al doilea se produce marea schismă – biserica catolică și biserica ortodox creștină separându-se, Roma devine centrul catolicismului reprezentat prin papă, considerat urmaș al Apostolului Petru, cu sediul la Vatican ( o scurtă perioadă , la Avignon) , iar ortodocșii, la început reprtezentați de Patriarhul de la Constantinopol, apoi divizându-se în biserici autocefale, pe țări și etnii. Armenii, creștini încă din primele secole ale erei noastre, sunt de rit orodox, dar sunt asociați ai Vaticanului. La fel și greco-catolicii din Transilvania. Secolul XVI aduce o nouă diviziune prin Martin Luther, fondatorul protestantismului luteran, Calvin fondează calvinismul, ambii refuzând autoritatea Vaticanului. Regele Angliei Henric al VIII-lea se desparte și el de Vatican, proclamându-se capul bisericii anglicane. Ulterior au apărut multe alte culte cu un număr variabil de aderenți. Despre India , China, Japonia se poate vorbi pe multe pagini, credințele orientale devenind obiecte importante de studiu și de adeziune, în special în secolul XX – budismul, shintoismul, variantele lor, etc. Multe credințe din Asia, Africa, Australia, Extremul Nord sunt pe cale de dispariție prin exterminare sau diminuarea demografică. Din păcate credințele religioase nu au condus la pacea universală visată, ci dimpotrivă, Evul Mediu și timpurile moderne au cunoscut masacre incredibile. Dictaturile din Rusia sovietică și din Germania nazistă au adus cu ele în sec. XX masacre genocidare, cu zeci de milioane de victime în rândul civililor, respectiv Gulag-ul și Holocaustul ( Shoah). La fel și cele două războaie mondiale din sec. XX. Astăzi extremismul islamic devine un nou pericol pentru civilizația lumii. Spiritul european a cunoscut evoluții și involuții de la gnosticism, arianism, nestorianism, la absurdele cruciade pornite la eliberarea Mormântului Sfânt, care au adus numeroase jertfe inutile și au deschis calea conflictelor dintre civilizațiile creștine și islamism, apoi crearea universităților din Evul Mediu, Inchiziția, pogromurile, înflorirea artei arhitecturale, creșterea și descreșterea imperiului bizantin, înlocuit apoi cu imperiul otoman, iconoclastia, augustinismul, tomimsmul, umanismul și Renașterea, Reforma și Contrareforma. Nume precum cel al lui Erasmus, Descartes, au creat centre de emulație spirituală pregătind iluminismul din secolul XVIII. Ajungem în secolul XIX care este caracterizat prin revoluții, dar și prin progresul științelor exacte și umaniste. De fapt , fără revoluțiile anterioare, din Țările de Jos, din Anglia și Franța, secolul XIX nu ar fi putut să se înscrie ca o etapă de reală înflorire. Apare un nou participant la civilizația lumii, creat prin luptă și muncă asiduă – Statele Unite ale Americii, devenit o atracție pentru toți năpăstuiții Europei și nu numai. Matematica, medicina,astronomia,tehnica, artele, literatura ajung la cote uluitoare după o lungă perioadă de temporizare din cauza diverselor prejudecăți de ordin religios și politic.Copernic, Galileo Galilei,ș.a. au demonstrat falsitatea geocentrismului, Dumnezeu nu mai este o „proprietate” a omului, ci se suprapune ideii de Univers infinit. Medicina iese din empirismul medieval și devine o știință exactă, la fel chimia, fizica. Apariția lui Einstein este pregătită de o lungă serie de cercetători și gânditori moderni. Realul devine relativitate, timpul este și el o coordonată alături de spațiul tridimensional, secolul XX devine secolul rachetelor cosmice. Psihanaliza, alt domeniu greu accesibil, apoi adiptat, apoi respins, se datorează lui Sigmund Freud. Se fac pași mari în lingvistică, nume printre multe altele – Ferdinand Saussure, Noam Chomsky, ș.a. În tehnologii descoperirile și inovațiile sunt nenumărate – de la țeserea mătăsii la reactoarele nucleare . Tehnologia are două fețe – una dedicată progresului, alta – distructivă. Pe lângă poluarea mediului, riscul unor conflicte militare cu arme moderne ar putea distruge civilizația actuală. În ideologie,filozofie, sociologie își fac loc revoluționarismul marxist, pozitivismul, pragmatismul, politica de stânga, de dreapta, dar, extremismele se numesc fascism și comunism leninist-stalinist, născut din Manifestul scris de Marx și Engels. Efectele dezastruoase sunt cunoscute, dezbaterile continuă. Artele cunosc și ele revoluții specifice, modernism, suprarealism, abstracționism, etc, atât în arte plastice, în muzică, în literatură. Naționalismul și democrația în politică se suprapun sau se combat. O serie de dictatori se nasc și mor fie în pace, fie executați. Se modernizează noțiunile ce țin de drept individual, național și internațional. Cunoașterea și analiza critică a istoriei readuce în discuție nume de rezonanță din Antichitate, Evul Mediu, Renaștere, revoluțiile burgheze. Revoluția din Rusia, din februarie 1917, apoi lovitura de stat bolșevică din octombrie, au divizat lumea, la fel ca și venirea lui Hitler la putere în Germania , în 1933, prin alegeri libere. Astăzi ne confruntăm cu amenințările extremismului islamic, ca și cu tensiunile dintre marile puteri. Istoria , vorba lui Shakespeare „este o scenă, iar noi suntem actorii ei ”. Unii sunt doar spectatori.
    BORIS M. MARIAN

  8. alex spune:

    america a fost creata nu de emigranti, ci de colonistii britanici, preluand statul de drept de acolo. si dupa fiecare val de emigratie europeana, sua si-a inchis granitele sau a deportat oameni (sec 19, anii 20,anii 50). eisenhower a deportat 2 milioane de mexicani aflati ilegal in america.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)