Home » Analize »Dezbatere »Educatie »Opinie » Citesti:

Cine ne bate copiii

Mihai Maci iunie 27, 2014 Analize, Dezbatere, Educatie, Opinie
79 comentarii 15,057 Vizualizari

S-a întâmplat, cu câtva timp în urmă, să mă aflu în incinta poştei din cartierul în care locuiesc, aştetându–mi rândul la ghişeu. S-a întâmplat de asemenea ca, la puţină distanţă de mine, la un pupitru dedicat acestor operaţii, un tânăr să completeze un mandat poştal. Nu avea mai mult de 18 ani. În cele vreo 30 de minute cât am stat eu la coadă, tânărul a rupt patru mandate. Funcţionara i-a precizat că poate corecta scăpările sau greşelile la o literă; dar, pare-se, nu de aşa ceva era vorba. Tânărul nostru ţinea, crispat, un pix între degete, era vânăt la faţă, transpira, înghiţea mereu în gol şi – din când în când – îşi rotea ochii peste noi, ceilalţi. Era absolut limpede că scrierea acelui formular era o probă care îi depăşea puterile. Trebuia să-şi scrie propria adresă şi adresa celui căruia îi trimitea mandatul.

O să mi se spună: nu e nimic! Peste tot şi întotdeauna au existat asemenea loaze, care – cu douăzeci şi ceva de ani în urmă – umpleau liceele idustriale de construcţii şi de mine şi petrol. Sunt şi azi, dar nu sunt reprezentativi. Nu ştiu cât sunt de reprezentativi (statistic sunt în orice caz mai numeroşi decât olimpicii), dar ei sunt aici şi sunt în şcolile noastre – fie că sunt licee, colegii sau universităţi. Şi, oricât ne-am juca cu cuvintele, atunci când termină aceste şcoli sunt (cinic cuvânt!) produsul lor. Ce s-ar întâmpla dacă o firmă specializată în calificarea forţei de muncă din Occident ar produce omeni incapabili să spună unde s-au aflat în ultimii 2, 3, 5, 10 ani şi ce-au făcut acolo? Nimeni n-ar da seamă? De vină ar fi cei ce-au urmat cursurile sau cei care conduc firma?

Dar, mi se va replica: şcoala nu produce calificare. Ea dă doar cunoaştinţe generale. Nu vă supăraţi, ce fel de cunoştinţe generale dă şcoala? Uitaţi-vă la subiectele concursului naţional de clasa a VIII-a prezentate aici de D-na Carmen Stoica. Sunt generale? Sau, mai simplu: sunt bune la ceva? Pe dumneavoastra, oameni maturi, trecuţi prin viaţă şi prin cărţi, vă inspiră ceva? Vă aduc aminte de altceva decât de lecţii cenuşii şi inutile de gramatică? Cine a inventat acest “cumplit meşteşug de tâmpenie” cu care sunt chinuiţi zeci de mii de copii fără nici o vină? Cine a descoperit această aberaţie în virtutea căreia corectitudinea gramaticală trebuie să distrugă frumuseţea limbii? Câţi dintre dumneavoastră, oameni care citesc şi scriu, vă petreceţi nopţile frunzărind cele două volume ale Gramaticii Academiei? Şi câţi aţi face-o, dacă nu aţi fi obligaţi? Şi, dacă dumneavoastră nu o faceţi, de ce vi se pare normal ca fiicele şi fiii dumneavoastră să fie puşi s-o facă? Pentru că “aşa se face”? Pentru că “gramatica trebuie învăţată”? Pentru că “din asta’s examenele”? Pentru că “şcoala e şcoală”? Înainte de-a vă anestezia conştiinţa cu asemenea vorbe goale, răsfoiţi măcar manualele copiilor dumneavoastră. Uitaţi-vă să vedeţi până unde a fost împinse formalismul, impostura, stupiditatea şi venalitatea care se abat asupra celor pe care-i duceţi de mână şi-i mângâiaţi pe creştet. Vă miraţi că televiziunile ne umplu casele şi sufletele cu lături? Dar spuneţi-mi, în subiectele prezentate de D-na Stoica ce vedeţi: îndemnul de-a gândi său mărunta şi încrâncenata chiţibuşerie pe care ne-o vomează zilnic antenele? Aşa învaţă copiii să citească, să se bucure de faptul de-a citi şi de ceea ce citesc? Aşa descoperă taina oglinzii sufletului pe care ne-o pune în faţă literatura? Aşa dobândesc curajul de-a numi bogăţia lumii ce-şi face încercarea în ei? Uitaţi-vă în ochii lor, seara, când îşi termină temele la gramatică. Uitaţi-vă în ochii lor şi ascultaţi întrebările lor mute!

O să mi se spună că, în ziua de azi, copiii nu mai citesc – stau toată ziua pe calculator şi pe tabletă. Că, acum, tinerii sunt emancipaţi şi literatura îi plictiseşte. Şi că dacă şcoala nu-i obligă, nu mai fac nimic. Chiar aşa?! Să-mi fie iertat: am o fetiţă care tocmai a terminat clasa a şasea (aceeaşi care, anul trecut, târa după ea un ghizdan enorm, plin de “Caiete ale elevului” la gramatică şi la matematică). S-a întâmplat să ne uităm, într-o seară, la o ecranizare a “Mizerabililor” lui Hugo şi, la capătul ei, m-a întrebat dacă nu avem şi cartea. Şi aveam o variantă prescurtată – dar absolut onorabilă – pentru copii. A citit-o în câteva zile şi, apoi, i-a trecut-o unei prietene. Acum e la a treia. Iar fiica mea, la început de vacanţă, şi-a scos de pe raft primul din cele trei volume mari ale “Mizerabililor” de la ESPLA. Deşi e fiica mea, nu cred că e mai genială decât alţi copii de vârsta ei. Cred însă – căci mi s-a întâmplat şi mie – că orice copil începe de la vârsta aceasta să se descopere pe sine, să îi descopere pe ceilalţi şi să descopere lumea. Cred, de asemenea – căci mi s-a întâmplat şi mie – că, în această aventură, simte nevoia unor călăuze. Şi care sunt cele mai bune călăuze dacă nu persoanele care-i sunt însoţitorii zilnici (părinţii şi profesorii; aţi observat cum se ataşează copiii mici de învăţători şi de profesori?) şi cei care au mers cel mai departe pe drumul acestor descoperiri (cei pe care noi, adulţii, îi numim cu o oarecare preţiozitate “clasicii literaturii universale”)? Ce se întâmplă cu cei care nu au şansa acestei însoţiri? Nu ajung ei nişte rătăciţi, nişte orfani ai unei lumi pe care n-o înţeleg? Şi nu s-ar cuveni ca şcoala să-i ţină la un loc pe toţi cei ce-i calcă pragul şi, prin deschiderea ei către cunoaştere, să le imprime o direcţie în virtutea căreia deopotrivă să rămână uniţi de un imaginar comun şi să-şi găsească fiecare modalitatea în care-şi poate exprima cel mai bine potenţialităţile? Nu aceasta ar fi menirea şcolii? Nu către aceasta ar trebui să tindă toate materiile (cu tot cu programele lor)?

O să mi se spună că “rădăcinile cunoaşterii sunt amare, doar fructele ei sunt dulci” şi că fiecare om trebuie să înveţe – acceptând solicitarea şi efortul – rigoarea care dă măsura libertăţii. Aşa e. Şi drumul e greu. Trece şi prin gramatică, şi prin matematică, şi prin chimie, şi prin istorie, şi prin toate materiile. Dar de ce să-l facem şi mai greu? De ce să adăgăm probei de rezistenţă şi cursa cu obstacole? Dacă un copil trebuie să înveţe gramatica limbii lui de ce să-l chinuim cu dilemele (vane şi vanitoase) ale academicienilor, în loc să-i explicăm că limba sedimentează gândirea unui popor, că sunt atâtea taine în cuvinte şi flexiunea lor e atât de magică încât el, elevul, să poată spune că aceasta e limba lui: cea care îl numeşte cu adevărat. De ce nu-i arătăm cum limba creşte odată cu lumea şi cum lumea lui creşte odată cu limba ce-i dă nume? De ce îl învăţăm, atât de obstinaţi, doar exactitatea goală a conformităţii la normă şi omitem – din lehamite?, din indiferenţă?, din necunoaştere? – să-i vorbim de sufletul ce animă această cunoaştere aparent seacă? Credeţi că un copil e total insensibil la tentativa indoeuropenistilor de-a reconstitui o lume din câteva cuvinte? La vârsta lor, când se îndrăgostesc, şi copiii noştri descoperă acest adevăr, vechi decât lumea (pe care l-am trăit şi noi), că un cuvânt – un singur cuvânt, “cel care face lumea să cânte” – valorează cât o mie de imagini. De ce nu-i ajutăm să se înţeleagă pe ei înşişi şi unii pe alţii? De ce nu lărgim iubirea lor – cum voia Platon – la scara umanului şi, mai departe, a luminii în care aceasta se desăvârşeşte? De ce nu le arătăm că rigoarea, la început cerută, apoi asumată liber, se împlineşte în bucurie şi deschidere? De ce îi pedepsim în loc să-i răsplătim? Spuneţi-mi, vă rog, unui copil ce descoperă lumea ce-i poate deschide străvechea poveste a lui Negruzzi cu “Sobieschi şi românii”? Dar rătăcirile fără scop ale lui Calistrat Hogaş? Dar o poezioară religioasă al cărei rol era acela de-a ţine loc de carte (în sensul larg) pe vremea când nu erau şcoli? Ce-i spun toate acestea? V-aţi întrebat copilul? V-aţi uitat prin manualele lui şi prin “Caietele elevului” în care trebuie să scrie într-o căsuţă participiul şi în alta gerunziul? Ce e dincolo de toate “exactităţile” acestea? Nu cumva neputinţa noastră de-a le spune ceva cu noimă, de-a judeca limpede şi de-a le arăta ce merită a fi făcut în lumea în care vin?

Eu însumi predau unor elevi care, deja, ca studenţi sunt dincolo de şcoala generală. Mi-am petrecut ultimele nopţi corectând textele lucrărilor de licenţă a trei studente. O spun cu mâna pe inimă: în ceea ce priveşte seriozitatea gândirii, puterea de muncă şi onestitatea documentării sunt net peste ceea ce eram eu la vârsta lor. Însă în ceea ce priveşte exprimarea sunt, precum toţi colegii lor, la un nivel care – pe vremea mea – era considerat a fi de gimnaziu. E vina lor? N-au trecut cumva prin acest gimnaziu care le-a pustiit vorbirea şi scrierea cu gramatica lui fără rost? N-au trecut printr-o şcoală în care matematica şi toate ştiinţele în loc să le dezvolte gândirea i-a ţintuit de scaun şi le-a strivit imaginaţia şi curiozitatea? N-au trecut printr-o istorie plicticoasă, în care sunt juxtapuse de-a valma nume şi date (pe care li se cere să le memoreze), la căpătul căreia habar n-au pe ce lume trăiesc? Nu asta le-a dat şcoala? Şi studentele mele, la fel ca cei mai mulţi colegi ai lor, la fel ca şi fiica mea, la fel ca şi cei mai mulţi colegi ai acesteia, nu sunt opaci la cunoaştere, nu refuză cartea, nu urăsc învăţarea. Cei ce-au făcut programele, cei ce stabilesc regulile examinării, cei ce au transformat învăţământul într-o industrie birocratizată, aceia vă fac copiii să refuze a mai învăţa. Orice tânăr are o nevoie naturală, la fel de adevărată ca foamea şi ca nevoia de partener, de-a se deschide spre lume şi spre ceilalţi; cultura – adevarata cultură (fie că e structurată în învăţământ, fie e doar străvechea tradiţie) – e ceea ce vine în întâmpinarea acestei nevoi a omului. Programele, manualele şi examenele şcolare nu răspund nici unei nevoi: nici a elevilor, nici a societăţii, nici a pieţei. Ele nu sunt nimic altceva decât deşeul produs de cele mai aberante “reforme” şi de mintea sucită a unor funcţionari care nu intră în şcoli decât pentru “inspecţii” (acele “inspecţii” pe care se duce “fondul clasei”).

Pentru ca nişte oameni cenuşii, pe care nu i-a văzut nimeni, care n-au dat niciodată seamă nimănui de enormităţile pe care le-au produs şi care deopotrivă ne-au distrus memoria şi ne-au compromis viitorul, pentru ca aceşti oameni să rămână mai departe pe funcţii, copiii dumneavoastră sunt schilodiţi în fiecare zi. Cine îi ştie – cu nume şi cu faţă – pe cei care fac “curricula”, pe cei care fac programele, pe cei care hotărăsc ce trebuie să ştie (şi ce să nu ştie) milioane de oameni? Când au explicat aceşti funcţionari ai păcatului împotriva spiritului în numele a ce le cer milioanelor de tineri aberaţiile din programe şi de la examene? De ce trebuie ca un profesor de şcoală – care nu e plătit pentru asta – să trebuiască el, nu cei care le-au conceput, să încerce a raţionaliza stupidităţile pe care “înaltele comisii” le deveresază asupra tuturor? De ce nu li se cer explicaţii celor pe care cu toţii îi plătim şi-i mandatăm să gândească soarta învăţământului românesc? Noi trebuie să “dăm soluţii” problemelor învăţământului sau ei, care sunt plătiţi – mai mult decât generos – pentru asta? Nu vă luaţi numai de miniştrii; aceştia vin şi pleacă. Dincolo de ei sunt funcţionarii de-o viaţă ai Ministerului Educaţiei şi ai nenumăratelor lui “comisii”. Când vă veţi uita în ochii copiilor dumneavoastră, umbriţi de sentimentul inutilului – atunci când la finele facultăţii nu-şi vor găsi un loc de muncă pe măsura pregătirii lor – atunci amintiţi-vă şi de faptul că fiecare funcţionar pripăşit de decenii prin aceste “comisii” mănâncă salariul a douăzeci de copii ca ai dumneavoastră! Să nu vină să-mi arate fluturaşi! Din “inspecţii” şi “proiecte” (de “implementare” a “noilor” tehnici de tortură a minţii) oamenii aceştia câştigă de zece ori cât salariul de pe hârtie. Şi, nu vă faceţi iluzii, sunt nişte cinici. Copiii lor nu învaţă la un loc cu copiii dumneavoastră. De aceea copiii dumneavoastră nu vor avea niciodată aceleaşi şanse ca şi copiii lor.

În şcoală nu mor oameni aşa cum mor în spitale. Dar asta nu înseamnă că şcolile arată mai bine decât sistemul de sănătate. Dimpotrivă! Majoritatea lucrurilor care se fac la ora actuală în învăţământ se fac împotriva elevilor, împotriva bucuriei cunoaşterii şi împotriva adevăratei înţelegeri. Iar oamenii oneşti şi dedicaţi vocaţiei lor au posibilitatea de-a le da elevilor lor ceva doar împotriva curriculei, a programelor şi a cerinţelor de tot soiul. Dar nu au şansa de-a le da tot ceea ce ar putea să le dea deoarece elevii vor trece prin examene concepute tot de cei care fabrică programe şi curricule. Aşa merg lucrurile. Şi rareori se întreabă cineva de ce. La ce le e bună această orgie de terminologie seacă a gramaticii unor copii care citesc silabisind? La ce le e bună o dată istorică de amănunt unor copii care nu cunosc epocile istorice? La ce trebuie să ştie să extragă radical de ordinul trei un copil căruia nu-i e clar ce e aceea o demonstraţie şi de ce trebuie parcurşi mai mulţi paşi pentru a dezlega o problemă? De ce trebuie să-şi piardă zilele cu obscure probleme de chimie organică un copil care nu înţelege ce e structura materiei? De ce aglomerăm toate acestea la “vârsta cea mai frumoasă” a copiilor noştri? Oare nu tocmai pentru a le provoca senzaţia, fizică, de respingere a şcolii şi a cărţii? De ce nu ne interesează niciodată ce înţeleg ei? De ce nu ne priveşte felul în care gândesc ei? De ce punem mereu accentul pe ce nu ştiu şi ignorăm cu dispreţ ceea ce ştiu? Oare nu cumva în lipsa noastră de interes pentru ceea ce înţeleg ei se află incapacitatea noastră de-a mai înţelege? Cum putem pretinde că judecăm un om după ceea ce spune, dacă nimeni nu-l învaţă să spună ceea ce gândeşte şi ceea ce simte? Un om care e incapabil să se exprime trăieşte cea mai radicală formă de captivitate – aceea de-a fi prizonier în el însuşi. Asta produce şcoala românească!

Sergiu Celibidache spunea undeva că un om devine matur în ziua în care nu mai vehiculează prostiile din aer, ci dobândeşte curajul de-a spune propriile lui prostii. De acolo înainte, confruntându-se cu alţii, va descoperi ce şi unde greşeşte şi va avea şansa de-a se îndrepta şi de-a se acorda cu ceilalţi. Nu ne spune şi Karl Popper că teoriile se adecvează realului învăţând din greşelile teoriilor precedente? Funcţionează aceasta într-un domeniu atât de teoretizat şi de formalizat la ora actuală precum învăţământul? Să-mi fie iertat, dar cred că nu. Aici, de când e mic, copilul e învăţat că dacă greşeşte ceva – oricât de minor ar fi acel ceva – va lua o notă mică (sau, cum spunea D-na Stoica, îşi va juca viitorul pe o asemenea greşeală) şi ceilalţi vor râde de el. Ne mirăm atunci că studenţii sunt timoraţi şi nu îndrăznesc nimic altceva decât să recite cursurile? Ne mirăm că la terminarea facultăţii nu sunt în stare să facă nimic şi nu ştiu decât bribe de lucruri învăţate pe de rost pentru examene? Ne mirăm că ceea ce ar trebui să ţină de viaţa publică se petrece la umbra unor conciliabule secrete? Ne mirăm că, în spaţiul public, explicarea şi argumentarea au fost înlocuite de acuză şi de injurie? Ne mirăm că acolo unde ar fi trebuit să se afle un dialog asupra lucrurilor care ne privesc pe toţi (atât în parte, cât şi în viaţa noastră comună) se revarsă vulgaritatea ţâfnoasă? Şi, în ultimă instanţă, ne miră faptul că oamenii reacţionează tot mai puţin la toate acestea? Dar uitaţi-vă încă o dată prin programe şi prin manuale: veţi vedea acolo cum se produce “omul nou” al timpurilor noastre.

Probabil dacă cineva v-ar lovi – de faţă cu dumneavoastră – copilul, aţi sări la bătaie, şi l-aţi da pe agresor în judecată. Dar ce faceţi atunci când copiii dumneavoastră sunt chinuiţi zilnic? Când – în mod metodic – li se schilodeşte mintea şi sunt transformaţi în nişte infirmi sufleteşti? Nu vă pasă? Nici nu vă interesează? Sau poate vă bucuraţi că, în ciuda tuturor acestora, ştiu “participiile şi gerunziile adjectivante”?!

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "79 comments" on this Article:

  1. Gramatica unei limbi este esentiala. Nu cred cred ca gerunziile si participiile sunt exemple rele.. Ca orice constructie, o limba are structuri si reguli care trebuie cunoscute. Altfel exista destule animale care stiu sa-si comunice prin limbaj cunoscut in specia respectiva nevoile primare: foamea, setea, frica, impulsiunile sexuale. Daca nu iti intelegi propria limba si esti incompetent in exprimare in limba materna, cum poti sa fii comptent in alt domenii? Gramatica nu este o preocupare de data recenta, a “omului nou”. Dimpotriva! Cunoastem cu totii exemple de personaje primitive, agramate, inarticulate, care stiu “ce vor in viata” si a caror recunoastere sociala zdrobeste aspiratiile multora spre studiu serios, fie el al mamei gramatici, ori al bazelor cunoasterii stiintifice.

    • tarry spune:

      Stimate domn, este evident ca sunteti extem de familiar cu limba romana, (potrivire de nume cu un scriitor?) dar va rog sa va ganditi ca nu toti copii sunt daruiti cu acest har. Pentru majoritatea ar fi suficient sa li se explice notiunile fudamentale, iar cei cu adevarat dotati si pasionati se pot adanci cu fervoare in tainele gramaticii, lingvisticii, semioticii, etc. Nu este corect sa li se pretinda tuturor elevilor un nivel exagerat de aptitudini in gramatica…

    • dtg spune:

      Din păcate simt nevoia să vă contrazic. Ce este cu adevărat important este ca un om să-și stăpânească limba cum trebuie, să se exprime corect și eventual chiar elegant. Aceste deprinderi pot fi educate fără ca elevii să fie nevoiți să învețe gramatica limbii într-un fel tehnic (și cu siguranță nu la vârsta gimnaziului când analizele sintactice și morfologice sunt în general un coșmar).
      De-a lungul timpului am trecut printr-o serie de examene de limbă internaționale (SAT, GRE, TOEFL dar și DELF) și vă pot spune că nici unul dintre acestea nu cere elevului să execute o analiză gramaticală. Accentul cade în general pe înțelegerea textelor, pe depistarea greșelilor de vorbire (sau de gramatică), dar nu într-un fel extrem de tehnic și pe exprimarea coerentă în scris.
      Concluzia este astfel că a nu fi agramat nu este chiar tot una cu a cunoaște în detaliu gramatica.

      • Mircea Lutic spune:

        De exemplu – eu am facut germana in scoala – dativ, acuzativ etc. Extrem de neplacut.
        Dupa ce am terminat scoala m-am intrebat la un moment dat care e diferenta intre “mir” si “mich”. si raspunsul mi-a venit singur – “mir” e “mie” si mich” e “pe mine”. Fara nici un dativ sau acuzativ.

    • iosiP spune:

      Domnule Dumitriu, cred si sper ca ma exprim relativ corect in limba materna, cu toate acestea va marturisesc ca nu as fi capabil sa raspund la intrebarile despre gramatica puse unor copii de 14 ani.
      Mai mult, atunci cand pana si cadrele didactice au opinii divergente asupra acestor subiecte – in functie de bibliografia pe care o folosesc – mi se pare absurd sa cerem un raspuns perfect corect unor elevi. Solutii? Una paleativa: sa fie alese subiecte de examen la care raspunsul corect este neechivoc, sau una radicala: sa fie modificata gramatica limbii astfel incat romana sa nu mai fie considerata una dintre limbile dificil de asimilat (conform opiniilor strainilor).
      Va reamintesc ca au existat cateva tari care au recurs la o simplificare a regulilor gramaticale, cu favorizarea foneticii in detrimentul aspectului istoric (al originii cuvintelor), si doar la noi s-a procedat exact invers, spre disperarea vorbitorilor (si mai ales a scriitorilor) de limba romana.
      De exemplu, mi se pare stupid sa definesti prefixul ANTE ca “Element de compunere însemnând „înainte”, „în față”, „anterior”, care servește la formarea unor substantive, adjective și verbe. – Din lat. ante.” si ANTI ca “Element de compunere însemnând „împotriva”, „în contra”, „opus”, care servește la formarea unor substantive și adjective. – Din fr. anti-”
      [ambele definitii din DEX], dar sa insisti asupra ortografiei ANTICAMERA, cu justificarea ca termenul a fost preluat din limba franceza.
      Imi place limba franceza si mi-am facut o parte din studii in aceasta limba, dar asta nu inseamna sa renuntam la logica, cu rezultate pe care le las sa le imaginati ;)

    • Harald spune:

      @ Petru Dimitriu – la nivel de gimnaziu, gramatica trebuie “practicată”, nu teoretizată. Ceea ce li se predă elevilor la nivel de gimnaziu este la nivelul la care ar trebui predat studenților la Filologie. Elevul de gimnaziu ar trebui să deprindă obișnuița de a se exprima corect, nu să învețe pe de rost denumiri abracadabrante de timpuri și moduri verbale. Puteți face distincția asta?

      • hatru spune:

        Pai pe principul asta la scolile si liceele de muzica ar trebui studiat cantatul dupa ureche. Numai la consevator ar trebui introdus portativul si notele aferente. In definitiv ce atata graba?

        • Harald spune:

          Liceele și scolile de muzică sunt vocaționale, dacă te întreabă cineva. Te duci acolo dacă ai vreo treabă cu domeniul (sau dacă așa au părinții impresia :) ) dar nu ca parte a învățământului obligatoriu. La liceele de Filologie, n-au decât să predea gramatica așa cum o predau azi la gimnaziu. Dar nu în învățământul general obligatoriu.

          Ia o carte de gramatică de clasa a VI-a sau a VII-a și vezi ce găsești prin ea. După care vino și spune-ne dacă ai fi dispus să dai în fiecare an examen din ele, că doar trebuie să știi să te exprimi corect în românește, nu?

    • Mihai Tudor spune:

      Am parcurs cu aviditate articolul dumneavoastra, atat pentru ca imi face placere sa va citesc cat si pentru faptul ca ma aflu aproape de situatia in care voi fi nevoit sa gasesc si niste raspunsuri la problemele reale pe care le evidentiati.

      Parerea mea e ca, in pofida evidentei incremeniri in incompetenta autosuficienta a slujbasilor sistemului avem cu cine lucra. Judecand dupa cat de mult (si bine) se scrie pe marginea subiectului, Romania are suficient de multi oameni competenti si interesati, carora, daca li s-ar oferi sansa, ar putea pune cat de cat lucrurile la punct – macar in ceea ce priveste programa scolara. Bineinteles ca nu din interior va veni aceasta sansa, dar poate putem misca lucrurile in alt fel, propunand solutii alternative. Internetul e un mediu foarte propice pentru acest tip de demers – ofera posibilitati de colaborare, de evaluare, selectie si diseminare rapida a informatiei, etc. Propunerea mea e sa propunem o programa alternativa. Criticile, atunci cand sunt insotite de solutii, devin mult mai presante.

      Coincidenta face ca, lucrand in IT, sa stiu cat de cat cu ce se mananca un mediu de colaborare online. Am sa incerc sa-l pun cap la cap si apoi sa-l fac public.

    • Grammaticus spune:

      e pacat ca autorul articolului a identificat exact gramatica drept dusmanul scolii eficiente si salutare in Romania. Din acest motiv avem absolventi de liceu care nu stiu sa scrie si sa citeasca, care devin absolventi de studii superioare, fara sa stie sa scrie si sa citeasca si care nu fac acordul dintre subiect si predicat. Gramatica trebuie predata ca logica a limbii si se poate preda foarte atragator. Depinde de cine si cui preda.

      • Paul_ spune:

        Gramatica sau lipsa exercitiul de a citi este problema?

        Cred ca aici d. Maci are dreptate.

        Cu ocazia acestui examen se pare ca s-a mai distrus un mit. Cel al examenelor nationale (tocmai acum cand reusisem sa le facem cat de cat corecte!). Ideea de a face o serie de subiecte care sa se potriveasca pentru toti elevii este o utopie.

        Pana la urma cred ca ministerul ar trebui sa aplice LEN si sa lase liceele care au cerere sa organizeze propriul examen de admitere. Sistemul este prea birocratizat ca sa mai poata evolua.

        Cred de prof. Moisil avea dreptate cand spunea ca problema sistemului de invatamant este existenta ministerului educatiei.

        Si altii s-au gandit la asta :) :
        http://www.youtube.com/watch?v=En4lu_1bcsI

      • mariusip spune:

        Si dvs. si domnul Dumitriu si numitul Hatru sunteti un exemplu ca invatarea gramaticii nu garanteaza intelegerea unui text.
        Domnul Maci nu este avocatul renuntarii la invatarea limbii romane. Ci al trecerii accentului de pe memorizare seaca si formalism pe dezvoltarea gandirii si exprimarii. Pe cultivarea placerii de a folosi limba romana. Cine nu vede absurdul in care balteste scoala romaneasca fie nu are copii, fie nu are organ pentru detectarea absurdului.
        Eu am doi copii adolescenti care mi-au dovedit-o de n ori: au o capacitate nelimitata de a invata lucruri noi cu entuziasm si disponibilitate la efort. Cu o singura conditie: sa nu aiba de a face cu scoala. Oare de ce resping tot ce vine de la scoala? Raspunsul e in articolul dlui Maci.

        Da, de o suta de ori da: niste cinici si/sau ignoranti si/sau hahalere ne tortureaza psihic (ba chiar si fizic, cu ghiozdanul de 5 kg) si ne epuizeaza mental copiii nostri, iar noi acceptam ca vitele aceasta situatie de fapt. Ba mai mult, cel putin 50% dintre parinti fraternizeaza cu tortionarii si adauga si ei la povara asta.

  2. misha spune:

    Imi pasa. Si ma intereseaza.
    Copilul meu are abia 2 ani si ma gadesc cum sa evit tot ceea ce descrieti dvs aici.
    Cum? Imi puteti spune?
    Eu am aproape 40 de ani, am facut scoala generala inainte de 89 si ii amintesc dureros tot ceea ce descrieti dvs aici, caci sistemul nu este nou.
    Cum sa evit asta?
    Cum sa cresc un copil neschilodit si cu aripile nefrante?

    • tarry spune:

      Emigrati, domnul meu! Studiati atent sistemele de invatamant de top din EU, veti gasi raspunsul…; daca sistemul din Romania a evoluat atat de putin in 25 de ani, in mod sigur nu veti putea evita acest cosmar pentru copilul dvs. Ati putea si sa trimteti copilul la scoli din afara, dar nu merita sa fie lipsit de prezenta parintilor in anii in care isi dezvolta personalitatea. Good luck!

      • Harald spune:

        Subscriu. România nu își va putea reforma sistemul de învățământ mai devreme de 25-30 de ani (o generație that is) și pentru ca un copil să poată fi crescut la adăpost de un asemenea sistem va trebui ori să emigrați, ori să plătiți un educator particular care să lupte zi de zi împotriva prostiilor predate în școală și să explice copilului cum stau lucrurile în realitate.

        Dacă optați pentru prima soluție, aveți grijă și unde emigrați. Suedia și Germania sunt capabile să spele un copil pe creier chiar mai rău decât în România. Singura diferență e că folosesc alte șampoane, cu mai mult balsam :)

        • MIHAI 2 spune:

          @Misha – saptamana aceasta , pe bune, fiul meu a sustinut cu bine examenul de master. Sunt deci la celalat capat al drumului fata de Dvs. Greu de dat un sfat. Personal sunt convins ca este miop oricine poate emigra si nu o face. Aici nu se va rezolva niciodata nimic, vom merge din rau in mai rau, cei care ar putea sa schimbe ceva, chiar cand sunt de buna credinta, nu au suficienta CONSECVENTA pentru a finaliza. Dar de regula sunt de crasa rea credinta. Ei toti isi educa copiii in strainatate pregatindu-i pentru orice eventualitate ….chiar daca deocamdata ii aduc inapoi in Ro pentru a lucra pe mosia privata sau de stat a parintilor pe care in principiu eim nu copilul tau o vor mosteni. Asta nu inseamna sa nu iei in considerare atentionarea lui @Harald – nu cunosc nimic din afara, dar ce e la INTERIOR mi-a ajuns.
          In scoala exista o competitie cinstita care se desfasoara insa in paralel cu aranjamentele ciubucarilor….proprtia e cam fifty fifty. Fraudele sunt la oferta la tot pasul , iar daca elevul nu este cat de cat educat pe ideea de integritate ….cu greu ii poti reprosa ca adera la sistem .
          Eu nu am putut sa finantez scoala fiului meu in strainatate. Abia daca am reusit sa-i platesc ….4 sau 5 ani la rand un meditator de matematica ….(nu dintre profesorii lui de la scoala ) ….de prin clasa a 7 a si pina printr-a 11 a de liceu. ….a meritat banii din plin pentru ca era un tip cu mintea extrem de mobila care l-a ajutat SA NU PIARDA CONTACTUL CU MATEMATICA…..ba chiar sa performeze din moment ce facultatea a fost una de informatica. Cu fizica insa a pierdut contactul in liceu ”multumita” unui individ cinic care astepta sa treaca timpul .
          Cu LIMBA ROMANA a fost asa……multe – multe povesti CITITE din carti (nu spuse din amintire) de bunica pana prin clasa a 2 a ….apoi carti adevcate …..din clasa a 4 a deja Jules Verne, muschetarii , Robinson… evident si Mizerabilii de Hugo ……sunt OK. Smecheria este ca dupa 100 de carti citite vorbirea se civilizeza de la sine. Mare atentie la concurentza desenelor animate. Sunt in general oribile din punct de vedere artistic ….si cireasa pe tort….o multime sunt dublate cu voci de romani agramati care vorbesc precum crainicele de la televiziuni….un dezastru…..spurca auzul copiilor…..Daca nu au citit macar cele 100 de carti ….nu vor putea sa stabileasca pluralul de la ALMANAH sau de la SUCCES chiar daca au invatat pentru un teza la gramatica. Asa incat televizolul cat mai putin…..de inlocuit cu calculatorul …si cu ebook ul – de la 8 la 15 ani se formeaza reflexele bune.
          Nu sunt foarte sigur ca trecerea prin CHINUL ANALIZELOR GRAMATICALE este nociva. Eu cred ca structureaza mintea copiilor. Nici renuntarea la TABLA INMULTIRII mutata reformist din clasa a 2 a intr-a 3 a si trecuta cumva la OPTIONALE pe considerentul ca acum oricine are minicalculator inclus in telefonul mobil nu mi se pare o ideea fericita. Nici bascalia pe tema studierii papadiei….pe vremea mea se studia rapitza….era un exemplu de planta standard care ii ajuta pe copii sa isi STRUCTUREZE cumva notiunea generica de planta….Parerea mea este ca trecerea prin scoala ar trebui sa transforme mintea dintr-o piftie intr-o chestie cat de cat structurata, apta pentru dezvoltari ulterioare Altfel in maxim 2 ani oricine ar reusi sa invete sa scrie in ferestruica de cautare Google si l-am putea declara absolvent al Sorbonei.
          PS. Apropo de minti structurate: exista si scoala poscariei. Am auzit zilele trecute cu totii vocea unui analfabet care jongla remarcabil cu termeni din Codul penal si Codul de procedura penala. Uite ca nici ca infractor performant nu mai poti sa te afirmi fara o solida baza teoretica solida.

    • Mircea Lutic spune:

      Waldorf?

    • scoala spune:

      La aproape 20 ani de la absolvirea liceului pot spune cu sinceritate ca mare parte din cei 4 ani au fost irositi aiurea. Situatia nu e mult diferita ref clasele 5-8. Timpul a trecut, facultate, serviciu, alta facultate, etc. Nu vorbesc deci din postura unui domn Vanghelie. Stiu cum functioneaza atat lumea academica cat si cea a economiei romanesti. Potentialul uman irosit de sistemul de invatamant este urias in opinia mea. Se tot vorbeste de simplificarea programelor scolare, etc. Nu este suficient. Trebuie introduse teste standardizate pt identificarea abilitatilor si preocuparilor vocationale ale copiilor (testari in la final clasa a 4a, a8a, a12a). In functie de rezultatele testarilor, de discutiile ulterioare, etc trebuie decisa directia de urmat in cazul fiecarui elev. Trebuie mai multa preocupare, macar la orele de dirigentie, pt dezvoltarea identitatii copiilor. Manualul de psihologie de liceu este o porcarie. Abia dupa ce intri in contact cu literarura academica despre psihoterapie intelegi mai multe despre cum functionezi interior si cat de util si simplu ar fi fost sa afli inca din liceu niste adevaruri esentiale ref constructia ta interioara. Poate ca o solutie, evident pt o minoritate, ar fi homeschooling-ul (desi se poate realiza cu greu in Ro). Insa, atat timp cat programa dupa care elevii vor fi obligati sa sustina examenul de capacitate este foarte dificila ( sa spunem ca reusesti sa-ti educi copilul acasa -clasele 1-8, 1-4 sau macar 5-8) sansele admiterii la liceu sunt minime. O alternativa ar fi Waldorf , Montessori, etc. Nu reusesc sa inteleg de ce beneficiile acestor sisteme (demonstrate in timp) nu au fost integrate in sistemul de stat. Desi nu pot spune ca nu am realizat nimic in viata (pana acum), pot totusi afirma ca simt pierderea semnificativa a potentialului pe care simteam ca-l am inainte de liceu ori chiar in perioada gimnaziului. Sistemul m-a infrant, creativitatea s-a evaporat, crapaturile din existenta mea au devenit tot mai mari… Din pct de vedere al dezvoltarii emotionale scoala nu te ajuta cu nimic (socializarea se face in pauze, daca nu inveti pt ora urmatoare). In UK se pune problema increderii in sine – caci multi copii nu o au (si de aici esec scolar, obezitate, bulimie, anorexie, etc). Infrangerea in viata incepe dupa primii 4-5 ani de scoala…

  3. Chiar eu spune:

    Domnule Maci, am si eu o intrebare… constructiva zic eu. Cum ar trebui sa arate aceste subiecte de la testari?
    Mie subiectele despre care a vorbit si doamna Stoica mi s-au parut OK, mai ales ca nu necesitau memorarea niciunui comentariu: o poezie la prima vedere, un text jurnalistic la prima vedere si o compunere (nu comentariu litarar)! Nimic de tocit si reprodus ca papagalul cum se intampla prin ’97 cand dadeam eu la liceu si trebuia sa memoram ca nebunii vreo 4+4+4+8 comentarii (sute de pagini), dintre care unul al unui roman, Neamul Soimarestilor. Era groaznic!
    Utilitatea gramaticii, vocabularului si comentariului litarar este foarte mare: pentru exprimare; in munca mea -IT- trimit e-mail-uri si citesc/fac documentarii foarte frecvent; intelegerea oricarui alt text care vrea de ex. sa te manipuleze; crearea si sustinerea unei prezentari, etc… etc…
    Cum ar trebui sa arate subiectele la limba romana? Vreau si eu sa vad un exemplu de suiecte OK!

  4. Andrei spune:

    Este o bătaie de joc ce conduce la o irosire criminală a unora din cei mai frumoși ani din viață. Oamenilor “mari” le pasă mult prea puțin, iar cauzele sunt multiple.

    Vă recomand să citiți și http://www.invatamantul.ro/

  5. Cetatean spune:

    Dupa cum toata lumea stie :-) , primul pas pentru rezolvarea unei probleme este admiterea faptului ca acea problema exista. Scoala romaneasca se bazeaza pe memorare mecanica, nu pe dezvoltarea abilitatilor, pe intelegerea notiunilor, fenomenelor. De asemenea, materia este supradimensionata. Cantitatea totala de cunostinte (toate materiile) trebuie sa fie astfel stabilita incat sa poata sa fie asimilata de catre elevi, fara a-i demotiva (prin supraincarcare – imposibilitatea aprofundarii materiei). Scoala romaneasca distruge motivatia copiilor de a invata si le consuma tot timpul (celor care se incapataneaza sa “invete”) cu memorarea de cunostinte inutile. Din aceasta cauza, obtinerea unei diplome (atestare formala) devine singurul obiectiv pentru majoritatea tinerilor romani.

    Motivatia cea mai importanta este cea data de dorinta de a cunoaste si nu cea legata de recunoasterea sociala. Adica nu trebuie sa memorezi informatii pentru a face parada de cunostintele pe care le ai, ci pentru ca iti folosesc la intelegerea subiectului care te pasioneaza. O mare parte a indivizilor inteligenti si creativi (cei care imping inainte limitele cunoasterii), carora le repugna memorarea de dragul memorarii, se vor pierde in anonimat si astfel societatea va pierde o resursa esentiala pentru progresul ei. Un exemplu celebru in acest sens este Einstein. Norocul omenirii este acela ca in cazul lui, finalul a fost unul fericit.

    Albert Einstein: “Si eu vream sa parasesc scoala … principalul motiv era metoda de predare stupida, mecanica. Din cauza memoriei mele slabe pentru cuvinte, aceata metoda imi crea mari dificultati, a caror depasire imi parea fara sens. De aceea am preferat sa suport tot felul de pedepse decat sa invat sa turui pe de rost”.

    Modern Science, 1896-1945 – Ray Spangenburg & Diane Kit Moser, pag. 28

    Am vazut cadva un serial stiintific al lui Carl Sagan in care acesta descria sentimentele care l-au cuprins atunci cand, fiind in fata rafturilor interminabile cu carti ale bibliotecii publice din New York, si-a dat seama ca in toata viata lui, citind fara intrerupere, ar putea citi o parte nesemnificativa a acestor carti.
    Informatiile pe care le memoram in timpul procesului de educatie scolara trebuie sa fie cele esentiale. De asemenea trebuie sa apara diferentieri de programa scolara mult mai accentuate si mai devreme, in functie de traseul ales de elev. Trebuie stabilit foarte clar care sunt cunostintele generale strict necesare unui tanar avand in vedere si o educatie continua, pe tot parcursul vietii.
    Cantitatea de cunostintele umane se dubleaza intr-un ritm tot mai accelerat. Cresterea calitatii vietii depinde de dezvoltarile din domeniul stiintei si tehnologiei. In aceste domenii, cresterea cantitatii de cunostinte noi este cea mai accelerata. Tarile care vor constientiza aceste adevaruri (decidentii) vor asigura prosperitate pentru cetatenii lor.

    Ulla Vaisto (ambasadorul Finlandei la Bucuresti): “programa (scolara) este revizuita permanent, pe baza cerintelor economiei, a ceea ce vom avea nevoie peste 10 ani sau 20 de ani”.

    • Cristina spune:

      Da, asa este. Perfect de acord, exemple foarte frumoase. Pasul unu a fost deci indeplinit. Hai sa trecem la pasul doi (odata…). :-) Hai sa fim noi schimbarea pe care vrem s-o vedem. In Romania sistemul de invatamant privat (acasa) si examinare nationala nu este legal. Dar macar sa nu ne mai impulsionam copiii sa vaneze notele in loc de cunostinte. Concurenta devine daunatoare cu asa un sistem, in care examenele nu verifica o valoare reala, nu?

    • Chiar eu spune:

      Spuneti ca: “Scoala romaneasca se bazeaza pe memorare mecanica…”

      Acesta este subiectul la limba romana dat la evaluarea nationala pentru clasa a IX-a din anul acesta:
      http://www.hotnews.ro/stiri-esential-17538004-evaluarea-nationala-2014-subiectele-baremele-integrale-examenul-limba-literatura-romana.htm

      Spuneti-mi si mie care dintre intrebarile puse in acest text necesita “memorare mecanica”, avand in vedere ca atat primul cat si al doilea text si compunerea de la punctul al III-lea sunt la prima vedere! Va rog!

      • Cetatean spune:

        LIMBA ROMANA , CLASA A VII-A (unii copii nu au implinit inca 13 ani !)

        Conjuncţia

        Conjuncţia este un instrument gramatical care face legătura între:
        - două părţi de propoziţie de acelaşi fel şi care nu depind una de alta (două subiecte, două
        nume predicative, două atribute, două complemente)
        - două propoziţii care nu depind una de alta sau între o propoziţie suboronată şi
        propoziţia pe care o determină

        Clasificare:

        1. După formă:
        a) simple (sunt formate din elemente identice în plan morfologic): şi, nici, că, deci, să
        b) compuse: ca să, încât să, cum că
        2. După funcţia pe care o îndeplinesc:
        a) coordonatoare (fac legătura între două părţi de propoziţie sau între două propoziţii care nu
        depind unde de alta):
        - copulative: şi, nici
        - disjunctive: sau, ori, fie
        - adversative: dar, însă, ci, iar
        - conclusive: deci, aşadar
        b) subordonatoare (fac legătura între două propoziţii, dintre care una este dependentă de
        cealaltă): că, să, fiindcă, dacă, deşi, de, încât, deoarece)

        Locuţiunile conjuncţionale
        Locuţiunile conjuncţionale sunt grupuri de cuvinte cu valoarea de conjuncţie.

        Clasificare:

        1. Locuţiuni conjuncţionale coordonatoare:
        a) copulative: precum şi, cât şi, ci şi, atât… cât şi
        b) adversative: numai că
        c) conclusive: prin urmare, de aceea, în concluzie, aşa că, în consecinţă
        2. Locuţiuni conjuncţionale subordonatoare: fără să, după cum, în timp ce, în vreme ce, din
        cauză că, din pricină că, cu scopul să, pentru ca să, în caz că, cu condiţia să, cu toate că, măcar că, încât să.

        Predicatul Nominal
        Predicatul nominal este partea principală de propoziţie care arată o însuşire sau atribuie o calitate subiectului. Este format dintr-un verb copulativ, la mod personal, şi unul sau mai multe nume predicative.( a fi+ NP: a se naste, a rămâne, a se numi) vb. Copulative

        Predicatul nominal poate fi exprimat prin:

        -substantiv: El este elev.
        -adjectiv: El este frumusel.
        -numeral cardinal: Ei sunt doi.
        -numeral ordinal: El este al doilea.
        -numeral colectiv: Ei sunt amândoi.
        -numeral distributiv: Ei sunt câte doi.
        -numeral fracţional: Ei sunt o jumătate.
        -numeral multiplicative: Laptele este îndoit.
        -pronime personal: Acesta este el.
        -pronume posesiv: Acesta este al meu.
        -pronume demonstrativ: El este acesta.
        -pronume relativ: Problema este cine învaţă.
        -pronume nehotărat: El este altul.
        -pronume negativ: Acolo nu este nici unul.
        -verb la infinitiv: Acţiunea este a cânta.
        -verb la supin: Acţiunea este de cântat.
        -interjecţie: Sunetul este trosc!
        -adverb: Mersul este agale.
        -locuţiuni verbale: Este făra îndoială bine să înveţi.

        Complementul direct
        El răspunde la întrebările pe cine? ce?
        Este partea secundară de propoziţie care dtermină un verb tranzitiv la mod personal sau nepersonal sau o interjecţie.

        Este exprimat prin:

        Subsrantiv: Tu citeşti cartea.
        Locuţiune substantivală: El are o bună ţinere de minte.
        Pronume personal: L-ai chemat pe el.
        Pronume demonstrativ: Voi admiraţi pe aceste.
        Pronume posesiv: Eu îi văd pe ai tăi.
        Pronume nehotărât: Tu îi cunoşti pe toţi.
        Pronume negativ: Nu cumpăr nimic.
        Pronume relativ: Iată omul/ pe care îl admir./
        Pronume interogativ: Pe cine ai întrebat?
        Numeral cardinal: I-ai văzut pe doi dintre copii.
        Numeral ordinal: L-ai cumpărat pe primul.
        Numeral colectiv: I-am văzut pe tustrei.
        Numeral fracţional: El a luat o zecime din total.
        Adjectiv: Îl respect pe cel harnic.
        Verb la infinitiv: El ştie a vorbi româneşte.
        Verb la gerunziu: Aud cântând pe undeva.
        Verb la supin: Tu ai terminat de rezolvat exerciţiul.
        Interjecţie: Deodată am auzit: buf!

        ETC.

        Acest tip de lectii reprezinta o metoda sigura de a distruge motivatia (placerea) copiilor de a invata.

        • Chiar eu spune:

          Si noi am facut gramatica la scoala si cunosc toate lucrurile mentionate de dumneavostra. Manualele, poate, sunt prost facute, dar predarea tine de profesor: se fac exercitii, se dau exemple din texte! Oricum sper ca toate acele elemente de gramatica sa nu fie predate intr-o ora… ca atunci e grav! Ce ati pus dumneavostra pare mai degraba continutul unei programe scolare. Poate imi indicati si mie manualul si pagina de unde ati luat textul.

          Dar intrebarea mea era alta. Cum se reflecta memorarea mecanica (la gramatica memorarea se face in mare parte prin exercitii) in subiectele date anul acesta la evaluarea nationala? Ca mie mi se pare ca nu se reflecta nicicum. Reiau ce am scris si mi-ar placea daca as primi un raspuns la aceasta intrebare/problema:

          “Acesta este subiectul la limba romana dat la evaluarea nationala pentru clasa a VIII-a din anul acesta:
          http://www.hotnews.ro/stiri-esential-17538004-evaluarea-nationala-2014-subiectele-baremele-integrale-examenul-limba-literatura-romana.htm

          Spuneti-mi si mie care dintre intrebarile puse in acest text necesita “memorare mecanica”, avand in vedere ca atat primul cat si al doilea text si compunerea de la punctul al III-lea sunt la prima vedere! Va rog!”

          • Cetatean spune:

            Cred ca faci o mare confuzie. Eu scriam in comentariul meu: “Scoala romaneasca se bazeaza pe memorare mecanica, nu pe dezvoltarea abilitatilor, pe intelegerea notiunilor, fenomenelor. De asemenea, materia este supradimensionata. Cantitatea totala de cunostinte (toate materiile) trebuie sa fie astfel stabilita incat sa poata sa fie asimilata de catre elevi, fara a-i demotiva (prin supraincarcare – imposibilitatea aprofundarii materiei). Scoala romaneasca distruge motivatia copiilor de a invata si le consuma tot timpul (celor care se incapataneaza sa «invete») cu memorarea de cunostinte inutile”.

            Dupa cum poti sa observi, nu vorbeam despre “subiectele date anul acesta la evaluarea nationala”, deoarece elevul trebuie sa invete materia an de an, zi de zi, fara legatura cu “evaluarea nationala”, asa ca atunci cand ne referim la “memorarea mecanica” trebuie sa analizam programa scolara si manualele, nu “subiectele date anul acesta la evaluarea nationala”.

            • Chiar eu spune:

              In primul rand eu v-am vorbit cu dumneavostra si cred ca ar fi dragut daca ati incerca sa faceti la fel.
              Articolul pleaca si de la revolta unei profesoare impotriva subiectelor la evaluarea nationala, care nu a pus accent deloc pe memoare. Deci o pune scoala romaneasca accent pe memorare, dar la acest examen nu s-a intamplat acest lucru!
              Si nu mi-ati raspuns din ce manual (si pagina) ati luat lista cu subiectele de gramatica de studiat in gimnaziu. Sau acestea provin dintr-o programa scolara?

  6. Mircea Lutic spune:

    PInk Floyd 1979:

    We don’t need no education
    We don’t need no thought control
    No dark sarcasm in the classroom
    Hey! Teachers – leave them kids alone!

    http://www.youtube.com/watch?v=qs35t2xFqdU

    • Harald spune:

      În Anglia, militantismul Pink Floyd chiar a dat rezultate. Astăzi, aproximativ 80.000 de copii sunt școlarizați acasă. Plus faptul că școala însăși s-a schimbat enorm din 1980 până azi. Înainte de 1980 era lagăr de concentrare, nu altceva.

      • iosiP spune:

        Propun sa declansam o miscare similara: sunt convins ca vom avea sustinerea lui Vali Mezel, Guta si a altora:
        “Sa-mi bag io picioru-n scoala
        Si-n al fiscului control
        Doar religie si cantec
        Mah! Scoala – gasca de afoni!

      • Mircea Lutic spune:

        Sper ca articolul d-lui Maci sa aiba acelasi succes ca si Pink Floyd.
        Uite si ce spunea (eh… canta) John Lennon in 1970.

        They hurt you at home and they hit you at school
        They hate you if you’re clever and they despise a fool
        Till you’re so fucking crazy you can’t follow their rules
        [...]
        When they’ve tortured and scared you for twenty odd years
        Then they expect you to pick a career
        When you can’t really function you’re so full of fear.

        Cel mai interesant e refrenul (si titlul cantecului):

        A working class hero is something to be
        A working class hero is something to be

        http://www.youtube.com/watch?v=njG7p6CSbCU

        Unde am mai auzit eu chestia asta cu “erou al clasei muncitoare”?

        Spre deosebire de John Lennon si prietenii lui eu cred ca solutia principala e privatizarea care distruge monopolul statului si duce la calitate si optiuni concurente. Orice sistem monopolar e ineficient pentru ca nu are motive sa fie altfel.

    • GigiM spune:

      Mishto melodia, dar e plina de greseli (eu de ex. stiu din clasa a 5/6-a ca nu se spune “we don’t need no…” ci “we don’t need any…”, si nu sunt vorbitor nativ de engleza :) ) In filmele americane greselile de genul asta sunt folosite ptr. a zugravi un personaj f. incult, de multe ori avand probleme cu justitia.

      Daca as sti engleza doar din carti de gramatica, singura traducere “valabila” ar fi: “Nu avem nevoie de ne-educatie”… care schimba complet sensul melodiei. Asta ar fi de fapt un subiect bun ptr. examenul de lb. engleza de la bac – analiza pe text a melodiei.

      Legat de educatia din vest, nici ei nu sunt f. multumiti. Englezii chiar se gandeau sa mareasca numarul de ore de scoala pe saptamana, ca sa nu devina copiii lor sclavii asiaticilor.

      • iosiP spune:

        Iar “Cobori in jos, luceafar bland” este un pleonasm cat casa, dar ambele sunt licente poetice!

        P.S. De-aia nu-i buna prea multa gramatica :)

  7. tarry spune:

    adevarat ! desi au trecut 27 de ani de cand am terminat liceul, regasesc aici multe dn nedumeririle mele de atunci; desi mi-am continuat parcursul, nu pot sa uit traumele pe care mi le-a produs acest sistem invechit si perfid, in care setea mea de cunoastere si puterea de creatie nu au gasit acceptare, indrumare, coerenta, deschidere, mentor /personal trainer etc. Nu pot descrie oroarea pe care o traiesc in aceste zile cunoscand mai in detaliu problemele elevior si tarele sistemului actual…

  8. marian spune:

    Se pare ca in zilele noastre invatamantul nu poate produce elite prin sine insusi (produsele de elita care ies din system sunt in fond “antrenate” in afara sistemului official); de pe bancile scolii ies tineri care nu cred in acest tip de invatamant, care nu vad folosul Cunoasterii, cu un serios handicap in ce priveste increderea in sine, dreptul de a-si urma pasiunile si visele.

  9. iosiP spune:

    Cauza sunt profesorii: ce vreti sa faca “domnul” (fost “tovarasul”) de geografie, altceva decat sa predea Godeanu-Negoiu-Moldoveanu? Ce vreti sa faca “domnul” (fost “tovarasul”) de istorie, altceva decat sa predea Gelu-Glad-Menumorut? Ce vreti sa faca “domnul” (fost “tovarasul”) de… [completati dumneavoastra]?
    Ii punem pe liber, inlocuindu-i eventual cu profesori de informatica, (inca) o lmba straina sau eventual logica si etica?

    Pai nu se poate (de ce?), ca este clar ca astfel de “eliberati din functie” n-au acces pe piata privata a muncii. Si-atunci mai bine “batem” elevii, ca astia inca nu-s in masura sa protesteze. Bun, dar parintii lor CE FAC?

    P.S. Ce vreti sa faca absolventul de seminar teologic care n-are spaga de parohie, altceva decat sa predea “Tatal nostru” (in scurt timp “Mama noastra”, ca doar ne aliniem si noi curentului PC) si sa explice fracturile prin atentate la cuibul randunelelor?

    • ironmania spune:

      @iosiP Am comentat cu un prieten exemplul din cartea de religie cu acel cuib de randunici. As avea nevoie de povestioara respectiva (pare desprinsa din Caragiale). Ma puteti ajuta? Cu multumiri (alpfa_tm@yahoo.com)
      @Mihai Maci Invatamantul romanesc “minunat” si geniile pe care acesta le produce: un alt exemplu de propaganda cu radacini in vremea comunismului. De aceea are si valoarea egala cu industria, agricultura, sanatatea si morala, toate infapuite in comunism, adica zero. Si explica, chiar daca partial, de ce suntem in continuare (pen)ultima natiune din Europa.

  10. Mihai Dragan spune:

    “Pe baietii englezi i-as pune sa invete latina pentru distinctie si greaca pentru tratatie.Dar mai inainte i-as invata limba engleza si daca n-o vor face i-as bate pentru asta”.

  11. gigel spune:

    E o chestie interesanta cu Sobieski si romanii si anume ratiunile ceausiste din spatele promovarii acestui text.

    Carevasazica Jan III Sobieski, rege al Poloniei si principe catolic (=occidental) a avut o contributie esentiala la esecul ultimului asediu al Vienei in 1683. Romanii (=trupe recrutate din tarile romane vasale Portii) au luptat de partea turcilor in cadrul respectivei campanii.

    Cativa ani mai tarziu numitul Sobieski ajunge sa cucereasca si Cetatea Neamtului intr-o campanie pe dos (inceputul declinului otomanilor in Europa), chipurile dupa o rezistenta darza a plaiesilor (mit).

    Ce intelegem noi de aici: romanii (sau dacii) au rezistat de veacuri in fata occidentului perfid (sau romanilor lui Traian). Negruzzi (=Junimea in devenire) avea aceeasi pozitie autohtonista/anti-occidentala care a convenit de minune autorilor de manuale ceausisti.

    In rest, astia de-acum sunt pur si simplu inepti. E mult mai simplu sa predai niste reguli/scheme elevilor decat sa-i inveti literatura sau limba. Va asigur ca multi dintre profesorii de la clasa nu gandesc ca dumneavoastra ci mai degraba le convine genul asta de abordare algoritmica.

  12. Prostu' satului spune:

    Domnule Maci, imi rezerv pentru weekend placerea de a va citi intregul articol.
    Deocamdata am parcurs doar primele trei paragrafe.
    Pe primul il incheiati cu amaraciune “Era absolut limpede că scrierea acelui formular era o probă care îi depăşea puterile. Trebuia să-şi scrie propria adresă şi adresa celui căruia îi trimitea mandatul.”
    Intr-al treilea va razboiti necrutator cu pretentia absurda a scolii de a-i invata pe copii gramatica.
    Fireste ca numai si numai pentru ca sunt ce zice pseudonimul, (ne)educat de scoala romaneasca, mie mi se pare ca, la distanta de doar un paragraf, sustineti idei aflate in ireductibila opozitie.

    • mariusip spune:

      Sa va dau eu un exemplu de contradictie:

      1. Recunosc ca nu am citit decat cateva paragrafe dintr-un text mai lung.
      2. Ma pronunt asupra inconsitentei textului respectiv.

      Haideti, ca puteti mai mult de-atat! Ma bazez in aceasta asertiune pe istoricul pe care il aveti pe acest site.

      Chiar nu e nicio contradictie (sau nici o contradictie, cum preferati ;-) ). Domnul Maci este avocatul dezvoltarii de competente, iar bietul baiat era tocmai ilustrarea faptului ca scoala l-a invatat gerunziul adjectival, nu sa completeze un formular simplu.

      Mama mea a invatat limba romana in scoala, fiind de alta etnie. La sfarsitul liceului, dupa spusele ei, stia multe poezii de Eminescu, stia despre hiperbole s.a.m.d., insa nu stia sa ceara la magazin un kg. de zahar.

      • Prostu' satului spune:

        Haideti ca puteti citi cu (mai multa) atentie postarea pe care o comentati (eventual si primul paragraf al articolului). Tocmai aia e, ca nu ma pronuntasem asupra intregului text, ci doar asupra celor trei paragrafe pe care le citisem.
        Incolo, dati-mi voie sa ma indoiesc ca mama dvs. putea face analize literare ale poemelor eminesciene, dar nu putea cere un kil de zahar la magazin. Cum nu indraznesc s-o banuiesc pe dansa, inclin sa cred ca dvs. sunteti cel care exagerati. Mult.
        De curiozitate, va propun un mic “test”, al carui rezultat depinde doar de sinceritatea dvs.
        Presupun ca veti fi invatat macar o limba straina in scoala romaneasca, proasta/ineficienta/aberanta cum e ea. Dupa cativa ani de studiu, asa, cu 2-3 ore pe saptamana sau cate s-or mai face — stiati pe de rost multe poezii in original ale vreunui scriitor in acea limba, vreun Shakespeare, ceva? Dar un kil de zahar ati fi fost in stare sa cereti la magazin?
        Cam asa ma gandeam si eu, ca exemplul e exagerat. La fel ca si ideea ca scoala e proasta pentru ca nu i-a dezvoltat lui Gaga acela “competenta” de a-si scrie adresa pe-un formular.

        Altfel, lasand la o parte aceasta marunta controversa, sigur ca sunt de acord cu tema generala pe care o abordeaza dl. Maci. Desi, daca e sa fim corecti, ar trebui sa admitem ca articolul consta aproape exclusiv din intrebari mai mult sau mai putin retorice. Iar daca e sa adaug si-un pic de cinism, as zice ca e o pledoarie pentru “ar fi bine sa fie mai bine”. Cum anume ar trebui sa arate “mai binele”, la modul practic, asta nu stim.
        In plus, mi se pare ca ducem lucrurile intr-o extrema poate chiar mai daunatoare decat memorarea mecanica. Suntem foarte preocupati sa desfiintam felul in care se face scoala in Romania (fara doar si poate mai mult decat imperfect, sa zic asa), uneori cu niste argumente pana la urma minore, triviale, discutabile — se face prea multa gramatica la nivel inalt, ghiozdanul e prea greu etc. — si sa punem in loc… nu stim exact ce, pentru ca aici “cate bordeie, atatea obiceie”, dar oricum ceva extraordinar, o scoala exceptionala, aproape de ideal etc.
        Intre timp scapam din vedere alte lucruri, poate mult mai importante. Bunaoara faptul ca, in timpul cat noi dezbateam astfel de chestiuni arzatoare, poate un sfert din copiii Romaniei, poate chiar mai multi, au ajuns sa nu mai termine nici opt clase, sau sa fie de-a dreptul analfabeti, si nu doar functional. Sunt pline satele romanesti (si astfel de prezente nu-s rare nici in marile orase) de minori care ar trebui sa fie la ore si-n loc de asta sunt la munca. La munca de jos, de care nu vor scapa niciodata, pentru ca, dintr–o multitudine de motive, nici macar scoala asta vai de ea, prapadita, tampita etc., nu au posibilitatea sa o urmeze.
        Sunt subiectiv, fireste, dar mie acest fenomen mi se pare mult mai grav decat cele la care se refera dl. Maci.

  13. nimrod spune:

    Ciudată abordare, totuşi…

  14. Corina spune:

    invatamantul romanesc in ansamblu e sufocat de informatii inutile . Limba romana sufera cel mai mult pentru ca e tocmai oglinda inculturii si a incultilor cu diplome .
    Solutii :1. aerisirea programelor scolare
    2. incurajarea cititului prin lecturi adecvate varstei si personalitatii copiilor
    3. :) sa-si faca sepuku pentru incompetenta prelungita 100 de bugetofagi din minister (ar putea incepe procedura de autoliza cei ce uita sa puna cratima !! , ma refer doar la cei cu bacalaureatul )

    • Mircea Lutic spune:

      Privatizare = competitie = calitate + optiuni.
      Orice sistem monopolar este ineficient din orice punct de vedere pur si simplu pentru ca nu are de ce sa fie eficient.
      Monopolul statului asupra educatiei, sanatatii si multor altora nu e decat un exemplu elocvent.
      Si nu e datorat “socialismului monopolist de stat”.

      • Corina spune:

        pt Mircea Lutic : interesant , cred ca aveti dreptate, dar invatamantul se adreseaza tuturor . Statul si-a asumat sa cheltuiasca banii nostri , ai contribuabililor, (si ) pentru educatie . Eu vreau ca banii mei sa fie cheltuiti eficient. Da, s-ar putea directiona banii contribuabililor spre sectorul privat, si cei ce predau in acest sector ar putea sa contribuie la elaborarea programelor de studiu. Pentru asta ar fi necesara o strategie nationala (implica si punctul 3 al solutiilor enuntate anterior:) ). Parearea mea e ca doar Funeriu a avut viziune in educatie .

        • Mircea Lutic spune:

          Eu cred ca sistemul corect e cu scoli private si burse de la stat.
          Elevii iau burse si le cheltuiesc la scolile pe care le aleg (=> scolile au interes sa faca treaba de calitate). Statul nu trebuie sa faca nici un program sau programa de studiu.
          Cel mult niste examene pentru burse.

  15. r2 spune:

    felicitari pentru articol, domnule maci. parerea mea (posibil gresita) este ca mai exista o problema, una de care dvs nu ati vorbit, poate pentru ca e cam neplacuta ca subiect de discutie. incerc eu, cu riscul de a supara, lucru pentru care imi cer scuze anticipat. sunt de parere programa scolara e o problema marunta in comparatie cu o alta: nivelul intelectual al oamenilor de la catedra, in special al profesorilor de limba romana. e doar o impresie a mea si a altora care am trecut prin scoala romaneasca, posibil gresita. cel putin in cazurile cu care m-am intalnit eu personal, impostura a ajuns forte departe.

    in general e mai multa impostura in domenii in care performanta e greu de cuantificat. poate asta sa fie motivul. la matematica si stiinte exacte era alta situatie. desi era vorba de aceeasi societate cu acelasi metehne, acelasi sistem de relatii si pile, si de aceleasi salarii mici, la liceele considerate bune greu gaseai vreun impostor printre profesorii de matematica (nu stiu cum este acum). poate ca era asa pentru ca impostura se vede mult mai repede in astfel de domenii. cu taberele de pregatire si concursurile am avut norocul sa cunosc mai multi profesori de matematica si fizica si imi ridic si acum palaria in fata lor. cred ca multi dintre noi le suntem datori in primul rand lor.

    in acelasi timp, la aceleasi licee considerate bune si pe acelasi salarii mici erau angajati si profesori de limba romana care foloseau orele alocate materiei pentru a dicta comentarii. de parca scrisul dupa dictare nu era suficient de enervant, mai alegeau si niste comentarii tampe scrise intr-un limbaj de lemn greu de imaginat pentru cine nu a trecut prin asta. am ajuns sa asociez subiectul “limba romana” cu acel gen de limbaj si gandire (pe care il mai gasim si astazi in anumite medii “intelectuale” – ma abtin de la un comentariu politic), si cu prostirea in masa pe baza de dictare. contrastul era de la cer la pamant. profesorul de matematica alegea probleme date la concursuri internationale ca subiect de teza si muncea serios alaturi de noi – de placere in primul rand. la teza cine lua 7 sau 8 era bun. pentru ca ora urmatoare, la limba romana, sa scriem dupa dictare inca un comentariu cretin (eu preferam sa manzgalesc foaia in ora aia decat sa scriu dupa dictare, dar nu am protestat). prima profesoara a fost schimbata la insistentele unor colegi mai vigilenti (nu era cazul meu). dar si cu urmatorul profesor am avut parte de acelasi dezastru. a doua oara au renuntat la idee si vigilentii.

    problema cea mai mare nu era nici metoda pedagogica, nici programa. niciun guvern nu poate imbunatatii situatia prin nici un fel de masura administrativa cat timp lucreaza cu astfel de oameni. profesorii cu pricina nu puteau mai mult. dadeau vina pe formatul examenelor, dar dictatul comentariilor era de fapt modul lor de a isi ascunde lipsurile, de care erau si ei constienti, mai mult sau mai putin. ca sa evite neplacerile ne mai mituiau cu note mari date usor, in timp ce isi numarau anii pana la pensie. daca un astfel de profesor se nimereste sa fie si genul “sever”, inevitabil va ridica nimicurile care i se par lui importante la rang de mare stiinta si isi va chinui si mai rau elevii.

    eu unul am avut noroc de un singur profesor de romana bun in toti anii de scoala si cu toate meditatiile. a fost cu totul altceva, dar n-a durat prea mult. cu un om de valoare la catedra orice subiect devine mai interesant si orice ora petrecuta este o ora castigata. din punctul meu de vedere celelalte discutii despre ce ar trebui sau nu sa contina programa, daca participiile si gerunziile adjectivante ne folosesc sau nu in viata sunt doar amanunte. sistemul de invatamant trebuie in primul sa puna in fata elevilor oameni de valoare si modele. daca exista suficienti oameni de calitate, restul se rezolva aproape de la sine. (stiu ca nu propoun o solutie)

    cred ca am gresit alegand sa ignor situatia la vremea aia, stiind bine ce se intampla. unul din mecanismele care puteau reduce din impostura eram noi.

    • iosiP spune:

      “nivelul intelectual al oamenilor de la catedra, in special al profesorilor de limba romana”

      Sa presupun ca din cauza nivelului scazut si imposturii profesorilor – in special al celor de limba romana – nu folositi majusculele?

      • Roland spune:

        E optional.
        Te incurca cu ceva?
        Diminueaza relevanta informationala ?
        Nu intelegi mesajul?
        Vrei sa dai note ? Vrei sa lasi repetenti?

  16. capcaunul spune:

    Limba romana, clasa a V-a, Editura Humanitas
    Timpurile verbului – viitorul

    Cum se face introducerea lectiei? Cu un titlu/subtitlu din ziar, cam asa:

    “Luna urmatoare PRETURILE VOR EXPLODA. Somajul va creste si puterea de cumparare a populatiei va scadea”

    Copilul meu n-a avut noroc de dascalul care sa nu respecte “curricula”, iar lectia i-a fost predata cu exemplul din carte. Era asa de greu sa gasesti ceva luminos si mobilizator pentru viitor? Erau totusi.copii de 11-12ani

    Poate din colectivul de autori cineva avea rate la banca sau nu era in ziua cea mai buna cand a propus exemplul. Dar restul? sau cei care au aprobat manualul??

    • GigiM spune:

      Pai f. bine, sa le dea si lectii de viata. Oricum cand vor fi maturi tot de problemele astea se vor lovi :( Si literatura romana, chiar cea predata la scoala, e plina de doine si jeliri. Chiar nu m-as mira daca apare o doina/rima de genul: “Foaie verde magheran / n-am un ban in buzunar”.

      P.S. Ce tare, cand scriam pe aici, ma intreaba un amic daca n-am niste bani sa-l imprumut. Si ala a facut scoala, la greu…

    • Emil spune:

      “sa gasesti ceva luminos si mobilizator pentru viitor? Erau totusi.copii de 11-12ani”

      Este foarte mobilizator acest atac permanent, cu multe refulari din scoala, la invatare.

      Oare, dincolo de ce a ramas, stiu multi cum “ne-am facut” asa stiutori?
      “Strictul necesar”, “inutile” si alte caracterizari sunt foarte JUSTIFICATE! Cu ce se masoara?

      Citind pe aici, ma conving de faptul ca analfabetismul functional este mult mai raspandit decat arata statisticile :-(

  17. literatura spune:

    In sfarsit, se trezeste cineva sa analizeze sistemul romanesc de invatamant. Mi-e teama ca se vor mai trezi multi si vor analiza, fara sa schimbe nimic, ca asa primesc autoritatile romane. Sau sa nu se revizuiasca, dar sa se schimbe pe ici pe colo, in functie de culoarea politica, prin punctele esentiale, vezi religie si alte prostii, vor primi … la fel de util pt copiii nostri al caror invatamant asa zis gratuit il platim si la bugetul statul si la °funful° clasei si la atentii…
    Oricum, multumesc pentru … farama de speranta ca nu as fi singura care vede… absurdul.

  18. Mircea Modan MirceaM spune:

    Asa e, iti vine sa mori cu zile, dar care e solutia?
    Pe undeva inteleg fenomenul, oamenii care fac si desfac curricula sunt prizonierii unei rutine paguboase, sunt probabil specialisti in domeniul lor si cred ca este bine ca un tanar sa stie cat mai mult din domeniul lor…probabil ca un psiholog ar putea explica mai bine de unde vine aceasta incrancenare a bagatului cu sila al unor “chestii” uneori prea amanuntite, care ar face obiectul unei specializari in domeniu, si nu al nivelului mediu de cultura generala.
    Cred ca solutia este una simpla, elevul sa poata alege cat de departe sa mearga cu studiul unei materii, pornind de la un nivel, sa zicem, acceptabil (mult sub ce se cere acum) si terminand cu un nivel avansat, fiind mentionat in diploma ce si cum a studiat.
    In acest fel se flexibilizeaza programa individuala , fiacare aprofundeaza ce vrea si crede ca-i va fi de folos (evident din oferta generala a scolii respective), ba in plus se poate incepe o anumita specializare inca de la varste mici. Cam cum se face la anumite universitati, iti alegi ce materii vrei sa studiezi, cu ce profi, cat de avansat etc. Ar fi benefic si pentru sistemul de invatamant, cererea ar putea regla oferta-de profi- pe termen mediu si lung..ba chiar si salarizarea, la profii foarte solicitati salariile ar putea fi mult mai mari…justificat si cu fala. Desigur s-ar putea ca ala de religie sa dea faliment, mare scofala…
    Stiu, veti spune ca un copil de doispe ani nu poate discerne …ca toti vor alege sa studieaze minimul etc. Pa si acum nu-i tot asa? Doar ca din lehamite si fara posibilitatea de a alege.
    Cel caruia-i e draga cartea va alege sa aprofundeze toate materiile, care-i problema? Va avea o diploma de excelenta…Cel care vrea mate, sa zicem va face romana la un nivel acceptabil, minimal, si va “baga mare” pe mate..iar in diploma lui se va scrie explicit ca ca e mai slab la romana si mai bun la mate. Fara sa-l chinuim inutil, doar de dragul sa satisfacem orgoliile unor specialisti rupti de lumea reala. In care gerunziul are importanta lui…dar diferita de la un individ la altul.

  19. Andrei A. spune:

    Fără a contesta ce spune domnul Maci, poate există în societatea românească de azi un nivel de prostificare în exprimarea publică care transcende problemele gramaticii și descinde undeva mai profund, într-un miez nedesțelenit și uneori rău-mirositor. Citeam azi în Adevărul un titlu : Arta de a supraviețui unui viol. Ce se mai poate adăuga ?
    Pe de altă parte, îmi aduc aminte de un cartonaș pus pe ușa alimentarei de cartier în anii negri, care grăia : AZ NU E OO. Poate dadaismul ignorant e mai onest decât pretenția găunoasă.

  20. Lili spune:

    Un articol deosebit de lung si justificativ pentru ceva ce se poate rezuma in cateva cuvinte: scoala romaneasca este un fiasco. iar faptul ca o fata a citit o carte… nu-i o regula generala.

  21. Adrian spune:

    Foarte corectă observația că tot răul pornește de la programa școlară și cei care o elaborează. Am discutat mai demult cu un profesor de liceu, membru într-o comisie națională care se ocupa cu așa ceva. Șeful acelei comisii era un profesor universitar care nu predase niciodată în liceu și cu atât mai puțin în gimnaziu. Și totuși, părerile lui aberante despre lucruri la care evident nu se pricepea nu erau contrazise de nimeni dintre ceilalți membri ai comisiei și erau bătute în cuie în programă. Păi cum să contrazici o somitate? La anul te mai bagă în comisie?
    Pe de altă parte, studierea gramaticii are importanța ei. De exemplu te ajută să scrii “miniștri” sau “miniștrii” conform contextului, nu la întâmplare. Asta ca să fiu rău și să dau un exemplu din interiorul articolului.

    • Mihai spune:

      Acel “i” in plus a fugit de la forma de plural articulat a “fiilor” din paragrafele precedente, ca sa fim rai pana la capăt.
      Erorile din text, care nu par sa fie din simpla neatentie, sunt totusi un argument in favoarea teoriei gramaticii. Cum altfel sa știi cati de “i” trebuie sa ai la forma de plural articulat a substantivului fiu, daca nu ai trecut prin desinente, articole hotărâte, etc.

      • mariusip spune:

        Ei, ati ridicat o problema interesanta.

        Imaginati-va pentru un minut ca sunteti din nou student. Si aveti un curs optional in programa. Aveti de ales intre doi profesori: unul are o exprimare foarte ingrijita, este de-a dreptul pedant in formulari, ba chiar are si stil. Insa exprima doar platitudini. Celalalt nu stapaneste la fel de bine tainele limbii romane (nu e agramat, insa mai are uneori mici scapari: cate un i scapat la pluralul articulat, poate chiar un pe la acuzativ scapat din graba, intr-o zi a fost prins chiar si cu un anacolut iar gurile rele vorbesc chiar de o virgula intre subiect si predicat) insa gandirea lui e vie, daca mergi alaturi de el sigur vei intra pe taramuri inca nedescoperite de mintea ta.

        Ce veti alege? La care curs va inscrieti?

        • Emil spune:

          La ala care e mai putin pretentios si da note mai mari :-)

          Ca vad diverse pareri despre “gandire” “utile” si altele asemenea: o dovada CLARA (ca tot se poarta!) ca pentru multi scoala chiar asa este cum o descriu ei: toceala, “medidatii” (pentru examene, ca in rest ? “la ce foloseste?”). La ce folosesc cunostintele? Pai asta depinde si de “posesor”. :-)

  22. victor L spune:

    Nu, deloc nu trebuie exonerati ministri. Caci nu doar functionarii eterni din invatamint sint vina.
    Doua exemple:
    – Ecaterina Andronescu;
    - Daniel Funeriu (stiu, nu are diploma de Bac :P )
    Ei bine, analizind activitatea doar a celor doi ministri se va putea observa ca ramine valabila zicerea: pestele de la cap se strica.
    Si-apoi, ca nu spun o noutate, cind seful ministrilor este un plagiator, zbatere in van.
    O concluzie amara: sistemul este primul impotriva schimbarilor.
    Daca tot personalul didactic ar fi chemat la vot pentru cei amintiti de mine mai sus, ghici ciuperca cine ar cistiga.

    • Adrian spune:

      Deci, cum spuneam mai sus:
      “…studierea gramaticii are importanța ei. De exemplu te ajută să scrii “miniștri” sau “miniștrii” conform contextului, nu la întâmplare.”

  23. Foarte binevenit acest articol! La fel ca orice articol care încearcă să facă lumină în acest sistem atins grav de metastaze multiple.

    Desigur, problema nu este că gramatica, matematica, istoria sau alte materii nu ar fi necesare. Problema este că abordarea și modul de predare al diferitelor materii sunt profund greșite, așa cum bine sesizează autorul.
    Despre matematică, bunăoară, academicianul Solomon Marcus a vorbit în nenumărate rânduri spunând că nu ar trebuie să fie utilizată în forma ei goală, lipsită de conținut. Tot domnia sa a adus în discuție ”mafia manualelor” care împiedică apariția unor manuale de calitate. Dacă astfel de oameni, de o valoare incontestabilă, sunt ignorați cu obstinație poate este un semn că avem o mafie a educației, un cancer extins al educației, o parazitare generalizată a educației.
    Faptul că există probleme foarte grave în sistemul educațional este o certitudine pentru orice om de bun simț. Faptul că aceste disfuncții majore mutilează mințile copiilor este de asemenea un lucru cunoscut și afirmat de personalități de primă calitate.

    Atunci de ce ignorăm totuși aceste lucruri? De ce nu se schimbă lucrurile?
    Aș încerca să lansez câteva teorii/ipoteze:
    – Securisto-comunismul ceaușist este încă foarte adânc înfipt în mentalul colectiv. Din această cauză așteptăm tot timpul soluții de la o autoritate superioară de care ne temem. Acest lucru permite acestei autorități să ne abuzeze. Ce este acel inspector general care la ședința cu directorii le spune acestora ”cine are de criticat să o facă din afara sistemului” decât un mic Ceaușescu? Ce sunt masa de directori timorați altceva decât un fel de ”mare adunare națională” mai mică? Nu degeaba a compus Ada Milea geniala piesă ”Ceaușescu n-a murit” ( https://www.youtube.com/watch?v=iT5jfb-KH4s ). Raportarea noastră la autoritate este greșită.
    – Felul în care au fost formați profesorii de azi este conform cu sistemul și mentalitățile vechi. Astfel, marea majoritate nu înțelege de ce este importantă dezvoltarea gândirii critice și creative la elevi/studenți. Profesorii care se consideră autorități nu au cum să stimuleze gândirea elevilor. Asta, deoarece a-i invita pe aceștia să pună întrebări ar crea un pericol pentru imaginea lor de autorități peste un domeniu. Despre acest subiect am scris și aici: http://reteauadeidei.blogspot.ro/2012/05/critica-si-creativitate-in-educatia.html .
    – În interiorul sistemului, reformele de jos în sus dar și cele de sus în jos sunt extrem de dificil de aplicat. Am adus argumente (bazate pe modele matematice) în acest sens pe blog-ul meu ( http://reteauadeidei.blogspot.ro/2014/04/exemple-de-jocuri-paguboase-in-sistemul.html ). Altfel spus, majoritatea celor din sistem pur și simplu nu dorește schimbarea. Iar cei care o doresc, nici nu se gândesc la ce ar putea face ei ci caută mereu cauze externe și factori care nu depind de ei, justificând astfel atitudinea păguboasă fatalistă. Există credința că, întotdeauna, noi nu avem nimic de făcut, doar alții ar trebuie să se schimbe.

    Există o salvare?
    Cred că da. Dar ea se află în exteriorul sistemului: este vorba despre societatea civilă. Detalii despre această idee am scris aici: http://reteauadeidei.blogspot.ro/2014/06/salvarea-educatiei-educatia-civica.html . Deocamdată aceasta doarme sub efectul sedativ al fatalismului mioritic (neajutorare învățată) dar ea poate fi trezită – trebuie doar să descoperim cum anume.

    P.S. să mă ierte cititorii care găsesc că textele mele sunt prea abstracte și tehnice. A alege o abordare științifică în raport cu sistemul, bazată pe modele matematice, a fost soluția mea de a rămâne detașat emoțional (pentru a nu cădea în depresie) dar totuși implicat.

  24. Dedalus spune:

    Veriga slaba = parintii.

    Programele sunt in ordine, cine le citeste isi da seama ca sunt rezonabile. Nu perfecte, dar rezonabile.

    Nimeni nu oblige profesorii sa foloseasca manuale prostesti.

    Solutia nu e numai in invatamant, ci si in inlaturarea excesul de protective sociala care a condus la idea ca oricat de prost pregatit ai fi, tot gasesti ceva de lucru.

    Intrebati orice angajator ce problem are (sunt si studii statistice publicate pe tema asta) – va raspunde ca absolventii au pretentii exaggerate fata de ce stiu sa faca si o lipsda de flexibilitate cumplita.

    Invatamantul nu va produce in veci absolventi de calitate, daca oricat de prost pregatit ai fi, tot vei trai rezonbil. Cu un somaj de 7 % si ala care ascunde de fapt si munca la negru, cum sa fie altfel?!

    50% din forta de munca consuma mai mult decat castiga, furand din productivitatea celor cere muncesc.

    Se adauga si idea ingrozitoarea a parintilor ca “scoala nu conteaza”. Asta, pentru ca cei mai multi sunt acum ei insisi produsul acestui exces de protective si a incurajarii coruptiei.

    Cred ca e cazul sa lasam programele si “sistemul” in pace si sa ne ocupam de cei care au nevoie de el: angajatorii si parintii.

    Cine ne bate copiii? Chiar noi si lenea noastra,

  25. Ela spune:

    Functionari incompetenti si mediocri, academicieni ingusti la minte sau ministri ai invatamantului complet idioti, exista in toate colturile lumii, doar ca actiunile lor, fie si cumulate, nu au asemenea impact nociv asupra unei intregi societati, ca in Romania! De ce?
    O fi de vina mentalitatea noastra de oameni “cum se cade” si cu respect pentru ierarhie, care ne impiedica sa fim intransigenti cu cei “sus pusi”?
    O fi lipsa noastra (verificata!) de solidaritate, care-i asigura pe diversii decidenti ca, mai devreme sau mai tarziu acceptam orice, si in special inacceptabilul, si asta in ciuda “galagiei” punctuale sau a 2-3 demonstratii cu care ne amagim demnitatea?
    Probabil ca fiecare dintre noi are o parere despre cauza raului care s-a instalat in Ro, probabil ca sunt 19 – 20 milioane de motive pentru care traim in marginea Europei (si nu ma refer la geografie…), si probabil ca fiecare este just(ificat), macar pentru cel care-l emite…!
    DAR : despre ce vorbim aici, despre generalitati sau despre copiii Romaniei?
    Exista vreo cauza mai nobila, si care ne tine mai mult la suflet, decat viata copiilor nostri?
    Poate un parinte sa ierte criminalul care i-a distrus viitorul copilului caruia i-a dat viata?
    Romania nu este a noastra, nu o avem mostenire de la parintii nostri, ci am imprumutat-o de la copiii nostri carora le-o vom da inapoi…cum? in ce hal? avem dreptul sa facem orice cu ceva ce nu ne apartine?
    Exista o zicala care spune “mai bine un sfarsit dureros, decat o durere fara sfarsit!”, si mi se pare ca ar fi cazul sa ne punem intrebarea:cat ii mai lasam sa ne batjocoresca?

  26. Ion Moroianu spune:

    Cine ne bate copii???!!! Invatatorul.

    Pentru unul care si-a inceput studiile primare la sfarsitul anilor ’50 “bataia cu linia la palma” este o experienta personala si colectiva a generatiei. Din ‘statistica’ amintirilor, cele mai multe ‘batai in palma, cu lina sau fara, se datorau gramaticii limbii romane. La terminarea celor 8 clase primare nu am reusit sa iau examenul la liceu fiindca media a fost sub limita de intrare. Am avut 10 la istorie, am avut 7 la matematica si am avut 3 la romana (literatura si gramatica). Deci concluzia: cu cit eram mai batuti cu atit ne incapatinam sa ignoram “dulce-i vorba ce- graim”.

    Furios pe mine insumi, am lucrat un an la CAP si la IAS si din banii strinsi am putut plati 3000 lei o luna meditatiile pentru matematica si romana, in special gramatica. Am avut norocul sa gasesc o famile care reunea un matematician inclinat catre logica matematica si un profesor de romana avind pedanta proverbila a lui “mos Virgula” (I. L. Caragiale).

    In circa 60 de zile aceste doua persoane m-au transformat in ceea ce sunt azi, un PhD in ecologia aplicata, care a invatat engleza singur, dupa virsta de 40, intr-o tara straina, citind ziare, carti si cu ajutorul audio-vizualului.

    Cu referire la “Cine ne bate copii nostri?” Raspunsul meu este unul experimentat pe propriul copil: educatia si supervizarea de a face temele scolare singur si in fie care zi. “Perseverare diabolicum est” poate avea si efecte pozitive, chiar si fara “bataia la/in palma). La virsta ei (35) copila mea are un PhD in matematica si unul in statistica, obtinute la doua universitati cu renume in lume.

    In rest, “Errare humanum est”.

  27. DanS spune:

    Ca sa putem incepe sa rezolvam problema, trebuie ca persoanele care au putere de influenta si decizie asupra procesului educational sa isi doreasca imbunanatirea calitatii din toate punctele de vedere.

    In orice proces, calitatea rezultatului depinde de doua clase mari de factori :
    1. Calitatea datelor de intrare, in acest caz, obiective, nevoi si cerinte privind cunostintele si competentele elevilor
    2. Atributele calitative ale procesului prin care datele de intrare sant transformate in rezultate. Performanta procesului este masurata cu ajutorul unor indicatori de calitate si de management.

    Atata vreme cat cei care controleaza procesul, o fac pentru a justifica propria existenta si implicare, se face din start un compromis critic asupra calitatii procesului. Compromisurile atrag dupa sine alte compromisuri, ca de exemplu subfinantarea, pastrarea unor persoane cu calitati si performante mediocre in sistem, ceea ce compromite iremediabil performanta procesului.

    Asadar, indiferent de cat de bune calitativ sant datele de intrare, daca procesul este nu doar suboptimal ci de-a dreptul slab calitativ, rezultatele de iesire nu au cum sa fie conforme cu anumite standarde de calitate.

    Ce vreau sa spun este ca pentru a imbunatati rezultatele, trebuie sa renuntam la compromisuri si sa definim drept obiectiv nenegociabil si cu toleranta zero la derapaje, calitatea procesului prin care elevii sant educati conform unor standarde nationale si internationale care sa creeze premisele pentru ca Romania sa fie competitiva in peisajul global atat din punct de vedere al rezultatelor academice cat si profesionale.

    Solutia, dupa parerea mea, se afla in sistemul privat de invatamant, dar care trebuie sa fie obligat prin lege sa respecte anumite cerinte de integritate si calitate, deoarece competitia duce la excelenta. Asta in conditiile in care se elimina situatii de tip monopol si cartel.

  28. LM spune:

    Pentru cei interesati, recomand vizionarea unui filmulet de pe site-ul New York Times:
    http://www.nytimes.com/video/education/100000002885426/the-fight-over-new-standards.html?playlistId=1194811622217.
    Si vreau sa subliniez ca in Brooklyn nu este raiul scolilor private si ei si-au dat de asemenea seama ca scolilor lor “scot tampiti” (ca sa citez un clasic in domeniu). Doar ca s-au decis sa schimbe asta.
    Si, in caz ca nu a fost suficient de limpede: sunt pentru accesul tuturor copiilor la educatie – doar asa poate creste o natiune. Invatamantul privat nu prea asigura acest acces. Parerea mea :)

    • DanS spune:

      De acord ca, potrivit principiului acordarii de sanse egale, sistemul public de invatamant este cel care poate raspunde cel mai bine acestui obiectiv. Dar ce sanse sant acelea in conditiile in care acest sistem este la pamant si mai mult face rau decat bine?

      Procesul de imbunatatire este unul de lunga durata, care cere foarte multa vointa, in primul rand politica, apoi administrativa si operationala. Si cere oameni cu viziune si cu dorinta de a schimba un sistem din temelii.

      Avand in vedere care este starea natiunii romane din toate punctele de vedere, si substratul social care “educa” membrii acestei societati catre anumite valori, cel putin chestionabile, momentul necesar crearii unei schimbari se poate construi intr-un timp indelungat. Prea indelungat.

      Pana atunci, indiferent cat de cinic suna, santem nevoiti sa aplicam axioma definita de Darwin : survival of the fittest. In contextul educatiei, sistemul privat reprezinta o alternativa, uneori mai buna, alteori la fel sau chiar mai proasta, in functie de cat de bine rezista corpul profesoral presiunii sociale si financiare a parintilor copiilor pe care ii educa.

      Si cine isi permite sa plateasca taxele aferente, si isi doreste ceva mai bun pentru copii lui / ei, decat dezastrul din sistemul de stat, o va face.

      In cazul meu, anul viitor trebuie sa imi inscriu fetita in clasa pregatitoare. Nu am absolut nici o dilema in privinta solutiei. Scoala privata, pentru ca nu am de gand sa o supun sistemului descris de Dl. Maci.

  29. GigiM spune:

    Cred ca multa lume nu intelege ca scoala e doar un paleativ – de ex. nu poti pune o maimuta in scoala, si sa te astepti sa iasa o bufnita cu ochelari. Va iesi doar o maimuta cu staif, in cel mai bun caz – in cazurile mai rele va iesi un maimutzoi urat care doar stie sa faca umbra pamantului.

    • fefe spune:

      Invatamantul nostru este o reflecatare a societatii. Ca si in politica e una care arata societetea mai hidoasa decat este ea, dar reflecta societetea si nu altceva.

      In fapt care este comanda sociala?

      Pentru cine invata comanda sociala este: pregateste-te sa emigrezi. Cele mai bune sunt meseriile care pun baza pe stiintele reale, societatile vestice au nevoie de specialisti legati de stiinte reale, deci scoala te pregateste pentru asta. Deci scoala iti da ceea ce parintele care este ingrijorat de viitorul odraslei doreste: mate. fizica din greu. Daca iti plac umanioarele pune mina si baga limbi straine.
      Ca sistemul nu tine seama de aptitudinile copiilor si nu se preocupa de pedagogie prea mult nu e problema lui. Daca vrei sa scapi din iadul numit Romania, muma-ta va pune mina pe bat si te va convinge ca trebuie sa faci mate -fizica-limbi straine. Daca tii pasul cu ce ofera scoala in domeniu ai un avantaj competitiv fata de idiotii aia din vest care, ptiu Drace, se ocupa la scoala de integrarea individului in societate. Care integrare, cand singurul scop este sa fugi din societatea asta, si dupa aceea mai vezi tu? Restul disciplinelor care teoretic trebuie sa contribuie la dezvoltarea ta armonioasa ca individ nu conteaza, si oricum orice parinte cu scaun la cap va face ca odrasla sa le fenteze dupa posibilitati. Iar profesorul vayand cererea se lasa fentat.

      Esti loaza si nu ai ambitii cu invatatul. Daca ai pile oricum nu conteaza, inveti cum e o lume in care pila rezolva totul.

      Daca nu ai pile inveti sa te descurci. datul darului la profesor ca sa treci clasa, sa ieie o nota mai buna, etc, este un bun antrenament pentru vaiata unde fara sa dai spaga unde trebuie nu vei reusi sa faci nimic.

      Deci, impotriva detractorilor, scoala romaneasca face cam ce ii cere societatea. Evident ca in orice oglinda ne vedem acolo urati daca suntem urati, dar nu e vina oglinzii.

      • GigiM spune:

        Asta e mentalitate de pierzator. Daca pleci din tara vei fi acolo doar cetatean de mana a doua, indiferent de calitatea de persoana sau de specialist (poate doar daca vrei sa le oferi o sansa copiilor sau nepotilor, si pana la urma nu stii niciodata cum se intorc lucrurile – poate peste 20-30 de ani US/UK va fi dictatura de ex.). Prin aceleasi probleme au trecut si altii, dar nu au fugit in US. De fapt, daca ma gandesc, in US sunt comunitati mari de italieni, irlandezi, greci, etc. si nu de germani, francezi, nordici. Acum nu stiu, au plecat aia ca anticipau dezastrul (comparativ cu celelate tari vestice), sau au provocat dezastrul.

  30. Emil spune:

    Cand copilul “afla” ca se “chinuie” si invata lucruri “inutile” (oare, dincolo de citit si socotit – inmultiri si adunari; de fapt cred ca adunarea este suficienta, ca doar “sanatii” spun ca si inmultirea este tot o adunare dar repetata) cum sa mai aiba PUTEREA sa invete ceva? Cine DECIDE strictul necesar? Pe ce criterii? Voi ati putea sa mai faceti ceva?
    Daca ati afla ca la serviciu nu va mai plateste, ati mai merge?
    Eu am uneori senzatia ca multe texte sunt scrise de REPETENTI. Imi cer scuze dar pararolageala asta este FANTASTICA!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihai Maci


Mihai Maci

Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de S... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)