Home » Dezbatere »Politica & Doctrine »marginali » Citesti:

Fratii gemeni: Despre fascism si comunism

Vladimir Tismaneanu ianuarie 19, 2011 Dezbatere, Politica & Doctrine, marginali
12 comentarii 3,933 Vizualizari

Discutiile despre anticomunism si antifascism sunt mai actuale decat oricand, si nu doar in Romania. Aici insa lucrurile sunt poate mai complicate, intrucat in ultimele sale decenii de existenta comunismul s-a ingemanat cu un fascism atent camuflat, insa nu mai putin real. Sigur, la televiziune se dadea filmul propagandistic al lui Eugen Mandric, “Impotriva intunericului verde”, Manole Marcus regiza “Actorul si salbaticii” (pe un scenariu al romancierului ideolog Titus Popovici, membru al CC al PCR si dacolatru cu voie de la partid), Institutul de Studii Istorice si Social-Politice de pe langa CC al PCR scotea volume despre fascismul contemporan.  Dar exact la acel institut se formase o pepiniera de admiratori ai lui Iosif Constantin Dragan care, luptand, spuneau ei, impotriva cominternismului plasmuiau o ideologie nu mai putin intoleranta decat stalinismul de trista memorie.  Un bombastic nationalism instrumentalizat, desfigurat si manipulativ era pus in miscare spre a justifica excesele cele mai naucitoare ale cultului “Conducatorului” care, vorba lui Adrian Paunescu, “stia ca sufletele noastre nu-s niste vami pustii”.

In acelasi timp, ideologia oficiala incorpora subreptice dar consecvent teme, motive, fobii si obsesii ale extremei drepte, se constituia intr-un sincretism sui generis pe care l-am numit barocul stalino-fascist.  Aceste lucruri au fost notate de Monica Lovinescu inca din anii 70. Atacurile furibunde ale gruparii E. Barbu-C. V. Tudor-Artur Silvestri-M. Ungheanu impotriva cartilor Ilenei Vrancea proveneau tocmai din alergia factiunii xenofobe din lumea scriitorilor in raport cu o serie de analize care demonstrau convertirea comunismului in fascism. Mai mult, miza era recuperarea unei linii de gandire din anii interbelici care se opunea in chip egal celor doua totalitarisme.

De fapt, era vorba de conexiuni si afinitati mai vechi intre comunism si fascism. Miscari transformiste, obsedate de necesitatea a de indeplini “imperativul epocii” (ori, altfel spus, “porunca vremii”), ambele formule revolutionare detestau valorile burghez-liberale, traditia Ratiunii in sensul ei pro-european, deschis, critic.  Comunistii si fascistii erau orbiti de chemarea apocaliptica a unei rupturi absolute cu veche ordine. Demonismul nihilist facea parte din codul genetic al ambelor miscari.  De aici si atacurile  impotriva junismismului si lovinescianismului, anti-parlamentarismul visceral si anti-intelectualismul lor frenetic.  Pentru Monica Lovinescu aceste lucruri erau limpezi, cum limpezi erau ele si pentru un N. Manolescu, Mircea Zaciu, E. Negrici si alti exponenti ai directiei rationalist-moderniste din Uniunea Scriitorilor.

Dictatura pornise pe o cale pe care o descria foarte precis Norman Manea in volumul sau “Plicuri si portrete” (Polirom, 2004): “Regimul evolua spre o otravita tocanita national-socialista, in premisa bizantina”.  Trecutul stalinist era repudiat doar in masura in care putea fi denuntat ca “opera veneticilor”. Monica Lovinescu a explorat ceea ce ea numea “inmanuncherea dintre fascism si comunism” in numeroase texte de dinainte si de dupa 1989. Multe dintre aceste eseuri pot fi citite in antologia pe care am alcatuit-o din opera Monicai Lovinescu, intitulata “Etica neuitarii” (Humanitas, 2008).  Cand o cita pe Jeanne Hersch, discipola lui Karl Jaspers, ea accentua faptul ca fascismul continea indelebile propensiuni de stanga, ca nu putea fi automat clasificat ca fiind de dreapta, ca era vorba de o miscare revolutionara, nu de una “reactionara” cum afirmau comunistii.  Atunci cand pleda pentru o focalizare pe analiza ultimelor patru decenii si jumatate, ganditoarea nu intelegea o diminuare a intensitatii critice la adresa fascismului.

Defascizarea nu putea, nu poate fi separata, de decomunizare (si invers). Dar ar fi o eroare istorica, sociologica si psihologica sa uitam ca vreme de 45 de ani Romania a suferit efectele modelului comunist de impunere a utopiei colectiviste. Rana este departe de a se fi inchis, cum deschisa ramane si rana Holocaustului.  Anticomunismul nu este o ideologie omogena, cum nu este nici antifascismul. Important este sa vedem legitimitatea anticomunismului liberal care, asemeni anifascismului liberal, este  fundamentul vital al unei democratii care recuza si refuza amnezia. Stiu, exista unii care s-au plictisit, au obosit, privesc anticomunismul ca pe un capriciu, un moft, ori chiar mai grav, o “sinecura”.  Se poarta astazi, intre junii si mai putin junii neo-stangisti, anti-anticomunismul.  Nu despre ei este vorba aici, ci despr cei care vor sa trateze aceste lucruri cu indispensabila gravitate, deci cei care nu abandoneaza, ci dimpotriva cultiva imperativul solidaritatii anamnestice, al empatiei pentru victime.  Om intr-adevar anti-totalitar, nu doar post-totalitar, Andrei Plesu a scris in “Adevarul” din 19 ianuarie 2011 un articol de o luminoasa deschidere etica despre aceste teme si pagubitoarele neintelegeri ce se nasc adeseori in jurul lor.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. Gheorghe Enache spune:

    Iata,in sfarsit, un articol care spune multe atat despre subiectul in cauza cat si desore autor: the bloody obvious.

  2. ioan spune:

    Doctrinele celor doua curente politice sunt asemanatoare ,de stanga,de extrema stanga,similitudinea mergand de la modul de actiune pana la sistemul propagandistic.Exemplele sunt numeroase,nu cred ca nu se stiu,desi nimeni nu a observat similitudinea decat foarte tarziu.Din pacate in conditiile actuale sociale, in Romania politicienii nostrii folosesc aceasi metodologie,de fapt nu isi fac de ras profesorii si in multe cazuri parintii.

  3. Marius B. spune:

    Tema extraordinar de actuala si importanta.
    Aceleasi erori logice si filozofice se regasesc la comunism si marxism. Parca ar fi un defect genetic de gandire. Esentele ratacirilor se regasesc in istoria omenirii din timpuri stravechi.
    Ratacirile unor oameni inteligenti au provocat peste 100 de milioane de victime.

    Mussolini si Hitler au fost admiratori a lui Stalin. Un film interesant si sugestiv The Soviet Story, un documentar de exceptie a lui Edvin Snore sponsorizat de un grup din Parlamentul European.
    Pe scurt:
    http://www.youtube.com/watch?v=w5qQsXUZh0I
    http://www.youtube.com/watch?v=lPaz9ztzFTA&feature=related

    Si nazismul si marxismul nu accepta realitatea asa cum este ea. Doua articole interesante despre intelectuali si realitate

    http://inliniedreapta.net/eliade-din-1937-intelectualii-de-azi-si-realitatea-pilotii-orbi-i/
    http://inliniedreapta.net/eliade-din-1937-intelectualii-de-azi-si-realitatea-pilotii-orbi-ii/

  4. neamtul tiganu spune:

    “Discutiile despre anticomunism si antifascism sunt mai actuale decat oricand, si nu doar in Romania.”
    Sincer sa fiu nu am observat ca ar fi chiar asa de actuale. Pe aici se vorbeste despre criza, bani, fotbal, vreme.

  5. Rasvan Lalu Răsvan Lalu spune:

    Că fascismul şi comunismul sunt două sisteme-surori, nu mai poate fi o noutate pentru nici o persoană cât de cât informată, indiferent de generaţie.
    Înrudirea este profundă, de esenţă, cele două au rădăcini comune istoric, stilistic, cultural şi ideologic, ce au condus la crearea de sisteme politice şi sociale structural izomorfe, cu funcţionare foarte asemănătoare şi efecte identice în furia şi grozăvia lor distructivă.
    Fascismul şi comunismul conţin aceeaşi genă totalitară apărută din sămânţa exasperării micii burghezii în faţa revoluţiei industriale capitaliste, care risca să o declaseze, aruncând-o în malaxorul producţiei şi consumului de masă. Din această stare de urgenţă, pe fondul temerii şi frustrării s-a născut mitul salvării prin distrugere. Pentru ca acesta să devină operaţional, mai era nevoie doar de desemnarea unui duşman ce urma să fie distrus, nu înainte de a fi demonizat şi dezumanizat propagandistic.

    Că la unii victimele au fost alese după criterii etno-religioase iar la ceilalţi după considerente socio-culturale, a fost doar o chestie de oportunitate istorică. Ar fi putut fi foarte bine şi invers, de altfel retorica antiplutocratică naţional-socialistă şi antiseminismul comunist, nu fac decât să ilustreze simetria sistemelor şi arbitrariul ororii.

    Mitul salvării sacrificiale este vechi cât însăşi lumea, nou a fost sacrificiul masificat, al cărui epitom rămâne, evident, uciderea industrială de masă.

    Dincolo însă de deosebiri isvorâte fie din contingentul istoric, fie din specificul ţărilor und s-au lăţit, comunismul şi naţional-socialismul trădează o izbitoare asemănare stilistică, de idei, mijloace, epifenomene şi efecte: demagogie populistă decerebrată, limbaj de lemn al ideologiei unice, partid-stat, teroare de stat poliţienesc, ura faţă de cultură, reaşezarea radicală a structurii sociale (castă conducătoare, colaboratori, profitori-beneficiari, victime), economie de comandă, etc. Într-un cuvânt, siteme totalitare: asemănările dintre comunism şi fascism sunt întotdeauna structurale, în timp ce deosebirile sunt neesenţiale.

    Acum, trei vorbe în marginea unei anecdotici bucureştene. Un domn Cristoiu, autodidact, împărtăşeşte impresiile sale de lectură despre Corneliu Zelea-Codreanu, politic incorecte, pe postul public de televiziune. La o săptămână, numeroase personalităţi locale şi expatriate denunţă şefului televiziunii, preşedinţiei şi ambasadorilor incorectitudinea politică comisă de domnul Cristoiu în prezenţa redactoarei emisiunii. La cam încă o săptămână, forul statal de supraveghere media sancţioneză funcţionăreşte realizatoarea pentru lipsă de vigilenţă. În fine, la o altă săptămână, câţiva intelectuali de frunte plecând de la această întâmplare, observă public deficitul de simetrie în tratarea comunismului românesc, blând ignorat, respectiv a fascismului românesc, sever veştejit.

    Credeam că această cadenţă hebdomadară de lovituri, replici şi măsuri se va fi stins, când iată, un articol de ieri, la care binevenitul text al lui Tismăneanu se face ecou, readuce pe tapet întreaga cestiune, semn că, cel puţin în subteran, lucrurile nu s-au liniştit.

    De ce este oare nevoie pentru a potoli spiritele ? Probabil că un serios studiu comparativ despre comunism vs. fascism în România ar clarifica ideile şi calma umorile. Până atunci, să reţinem totuşi ideea de bază, care ne ajută să ne orientăm atât intelectual cât mai ales moral: comunismul şi fascismul sunt doi gemeni ai ororii.

  6. Otto Waldmann spune:

    Un anume Theodor W. Adorno vorbeste cu o claritate rara despre “the equivalence of exchange values…which looks to a societal relation unperceptive about itself, false consciousness…” ( T.W. Adorno “Against Epistemology”, Basil Blacwell, Oxford 1982, pp.70 ). In mod categoric nu peste limitele comprehensive ale autorului suficient scolit intr-u ce s-a scris la Frankfurt.
    Mult mai “discret” ne aflam din nou in fata acelorasi sofisme selfserving care nu pot supravietuii decit intr-o ecologie cu agende bine argasite tendentios.
    Nu este deloc de mirare ca aici Vladimir Tismaneanu se “bucura” de un ecou evident si profund indatoritor de la Rasvan Lalu care crede sa si-a facut culcus ( sau poate cuib ) comfortabil prin “realitatea iluzoriului”. Total centrifugal rational, dnul Lalu este de acord ca ” istoria putea fi foarte bine si invers…”, imagine pe care o proiecteza extrapolant ” dincolo de deosebirile istorice”.
    Aici, intr-adevar Vladimir Tismaneanu si-a gasit o veritabila ingemanare conceptuala univitelina. Omogenizarea terminologiilor nu poate decit sa fie motricul unei fertilitati oxymoronice superb preanbulata de Adorno, precisely towards a very convenient false consciousness.

    Nu, stimate domn Lalu, istoria nu mai poate sa fie invers, indiferent de suportul…”moral” de mai sus.

    In citeva zile, la Tel Aviv, Rabinul Gutmann va spune kadish memoriei fratilor lui asasinati de legionari in padurea Jilava in urma cu 70 de ani. Intr timp, Domnul Tismaneanu propune o “contravaloare” !

    • Rasvan Lalu Răsvan Lalu spune:

      Tema supusă aci dezbaterii este mult prea gravă şi importantă pentru a o lăsa să lunece în frivol. Textul dvs. pare a fi mai mult un jet impresionist ţâşnit dintr-un duş scăpat de sub control, decât o critică serioasă şi pertinentă. Cu regret, dar nu pot cauţiona alunecarea într-un astfel de registru. Pentru mine, textul dvs. nu se califică pentru un răspuns. Mai incercaţi.
      Cele bune.

  7. Dr.Gheorghe Acatrinei spune:

    Urmarind cu interes argumentele expuse aici de catre participanti, incerc cu dificultate sa inteleg raspunsul recent al D-lui Rasvan Lalu la ultima intervente ia d-lui Otto Waldmann.
    Eliminarea oricrui argument logic prin simpla ..eliminare denota fie lipsa de argumente fie o tendinta lamentabila din partea d-lui Lalu de a bagateliza argumentele d-lui Otto Waldmann.

    • Rasvan Lalu Răsvan Lalu spune:

      Domnule Doctor Acatrinei, cu respect vă mărturisesc incapacitatea mea de a fi putut desluşi măcar un singur argument în textul la care faceţi referire. Textul este un continuu şi împrăştiat atac ad hominem, în care atât Tismăneanu cât şi eu suntem acuzaţi în principal de confuzie şi indiferenţă axiologică, ca simptom ori rezultat ( nu reiese clar) al unei false conştiinţe.
      Drept argument, primim o frază trunchiată şi ruptă din context din teza oxfordiană de doctorat a lui Adorno despre Husserl (!).
      Nu aflăm nici cum se manifestă confuzia noastră valorică, nici cum de am ajuns pradă unei false conştiinţe, despre care totuşi ni se spune că ar fi …convenabil oportunistă (engl.: convenient), nu ştim însă cum şi de ce.

      În continuare suntem acuzaţi de un fel de cârdăşie în baza unui program (engl.: „agenda”) tendenţios, că ne servim de sofisme interesate (engl.: selfserving), iar eu am parte de un mic tratament special, fiind acuzat de raţionalitate centrifugă (adică dezaxată ?) nescăpând nici de atacul standard al parfumării cu legionarism.

      Singura tentativă de aserţiune nelegată de persoane este din păcate prea concisă şi oricum, prea generală: „Omogenizarea terminologiilor nu poate decit sa fie motricul unei fertilitati oxymoronice…“, adică, cum ar veni, omogenizarea terminologică poate duce la confuzii şi contradicţii în termeni.

      Textul se încheie în obişnuita notă patetic-sentimentală, nerenunţând la o ultimă mare măgărie la adresa lui Tismăneanu, atunci când îl acuză că victimelor evreieşti el opune în „contravaloare“ victimele comunismului.

      Nu cred că un text argumentativ inconsistent dar plin de giumbuşlucuri ad hominem poate fi bagatelizat, ci doar ignorat cu decenţă, în aşteptarea respectuoasă a unor texte mai bune.

      Permite-ţi-mi în încheiere să mă retrag din această discuţie, nu înainte de a vă mulţumi tuturor pentru atenţie.

  8. Georgeta Nemoianu spune:

    coincidenta istorica a aparitiei celor doua curente politici ca realitate palpabila, discutate si disputate aici,se poate gasi in sorgintea miscari fasciste italiene – daca intradevar merita efortul cercetari.
    Nimeni nu a contestat,nimeni cu o dorinta a probitati instorice, veriditatea celor de mai sus.
    nici Musolini nici Lenin nici Bela Kuhn nici Liebnicht.
    Nasul miscari fasciste,Musolini, a shi-a invitat,in realitate, fosti colegi de la partidul socialist sa participe la guvernarea italie dupa marshu sotto Roma.
    Multi dintre acestia au acceptat invitatia ducelui,inclusiv cativa dintre cei de origine etnica cunscuta si ca ”pietoni ai mari Rosi’.
    Musolini era ‘a tot cuprinzator’ si din punct de vedere rasial,pina dupa ‘afacerea Cianno’ .
    Cu toate acestea anliza,slava Domnului,postuma a realitatilor politice a le secolului XX implora pe cei interesati de a stabili o anume diferenta intre sistemele diametral opuse,altfel riscam sa fim acuzati de daltonism istoric.
    Parerea mea – nu al altora – pe care nu doresc sa-i numesc nici aicci si nici altundeva,fiind deosebit de comfortabila cu ceace si cum gandesc eu.

  9. Dida spune:

    As deschide proces crestinismului pentru toate atrocitatile pe care le-a savarsit in doua mii de ani in lumea de aici si in cea de dincolo. Daca vreti Pace , dreptate , egalitate , fratie intre oameni si popoare , cuvantul de ordine este – Laicizare .Preotii sunt ticalosii lumii .Omenirea a fost mintita , impilata , ucisa si masacrata incepand cu primii proroci , asa cum ne reveleaza chiar Biblia crestina , izvoarele istorice dar si arhiva spiritului lucid . Nu am vazut pana acum oameni care sa moara pentru binele cuiva .Am vazut si am avut de a face cu ticalosi care sa ne minta , sa ne traga in cursa , sa impileze si sa ucida . M-am videcat de credinta in binele monstrilor in blana de miel.
    In spitalele de psihiatrie nebunii se cred Dumnezeu sau macar trimisii lui Dumnezeu.Astia ne sunt prorocii si mantuitorii .Ma intreb cum a fost posibil asa ceva . Cat vor mai exista in lume creduli , piosi , evlaviosi si fricosi ? Spaima si lasitatile din ei ii cheama pe tirani .

    Emil Cioran , Istorie si Utopie : ” In lumea asta , peste un tiran precum Hitler si Stalin si peste un alt tiran precum Filip al Doilea si Carol Quntul si peste toti tiranii de la Cezar incoace ,Sus, Sus, in ierarhia universala mai troneaza un tiran . Unul singur . Sa-l scriti cu litere mari caci pentru El si pentru infricosatoarea Lui faima au urlat si au patimit veacurile . Il vad la orizont ( desigur pe Hristos ) cu Sabia de foc si deja aud gemetele si chiar strigatele noastre , caci noaptea ce ne va pogori in oase ne va aduce cu ea – nu Pacea, asa cum a promis-o pentru psalmist, ci Groaza ”
    Sictiri la toti cei ce propavaduiesc credinta ! Pace , liniste sufleteasca , adevar , dreptate si egalitate la toata lumea – ele va vor aduce mantuirea !
    Atata vreme cat este credinta, Diavolul va avea unde sa se ascunda : in spaimele si lasitatile noastre si in blana mielului crestin , in halucinatiile , in febra si in delirul crestinilor.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)