Home » Dezbatere » Citesti:

National Redemption Arena sau Acolo unde se pot întîlni un ortodox cu un ateu

Catalin Lazurca septembrie 7, 2011 Dezbatere
116 comentarii 6,536 Vizualizari

Mai întîi faptele:

1. Stadionul National Arena a fost finalizat. Cu un cost de 234 milioane de euro, din care 35 de milioane – finanţare de la Guvernul României, restul de 199 de milioane- de la Primăria Capitalei.

2. Catedrala Mîntuirii Neamului, a cărei construcţie a început de puţină  vreme, are costuri evaluate vag, undeva între 200 de milioane de euro (estimarea Patriarhiei pentru construcţia în roşu) şi 600 de milioane de euro (estimarea generoasă a jurnaliştilor de la Deutsche Welle). Pînă acum, contribuţia în bani a Guvernului şi primăriilor (generală şi de sectoare) a fost de circa 8 milioane de euro. Acestora li se adaugă terenul public donat, estimat ca avînd o valoare de 200 de milioane de euro.

3. Acum cîteva zile, domnul Remus Cernea, preşedinte al Asociaţiei Umaniste Române, anunţa public iniţierea demersurilor unui referendum privind finanţarea publică a Catedralei Mîntuirii Neamului (pe care Asociaţia Umanistă o consideră ilegitimă).

4. Într-un comunicat dat publicităţii la 1 septembrie, Patriarhia Română îşi exprima nedumerirea privind absenţa oricărui protest public legat de modalitatea de finanţare a stadionului National Arena. În luările de poziţie ulterioare acestui comunicat, nici Asociaţia Umanistă, nici alţi adversari ai finanţării publice a Catedralei, ONG-uri sau intelectuali umanişti, nu au încercat să lămurească această nedumerire a Patriarhiei.

Iată  de ce, considerînd că a fost ratată şansa unui dialog pe marginea unor principii privind utilitatea publică a unor edificii majore, a rolului acestui tip de proiecte în revitalizarea şi întărirea comunităţilor, găsesc oportun să ofer publicului, aflat fie de o parte, fie de cealaltă a baricadei, cîteva idei care merită cumpănite. Nu spre a extinde domeniul luptei, ci dimpotrivă, întrezărind chiar un acord de principiu în privinţa sistemului de finanţare şi rolului edificiilor comunitare de anvergură.

Care sînt însă argumentele care permit acordul ortodocşilor cu ateii în chestiunea legitimităţii finanţării stadionului National Arena şi, implicit, a celei a Catedralei Mîntuirii Neamului sau altor proiecte de gen? Iată trei dintre ele, din păcate toate scăpate din vedere de umanişti:

1. National Arena nu are pistă de atletism. De unde rezultă că stadionul nu este neutru din punct de vedere sportiv. Iar una din principalele obiecţii aduse de umanişti mecanismului de susţinere a construcţiei Catedralei este aceea că statul încalcă principiul neutralităţii religioase, principiu care nu-i permite să privilegieze o (ne)credinţă în dauna alteia. Trec peste faptul că alte religii sau culte din România nu au invocat acest principiu, şi admit validitatea sa, ca şi legitimitatea utilizării lui de către umanişti.

Mai mult, invit atît umaniştii, cît şi credincioşii, să invoce acest principiu în demersuri de contestare a proiectului National Arena, ca şi a altor proiecte similare aflate în curs. Aşadar, chem deopotrivă umaniştii şi credincioşii pasionaţi de sport să solicite organizarea pe acest stadion naţional a unor competiţii de rugby, baseball, oină sau hochei pe iarbă, după gust.

Iar acesta ar putea fi doar primul pas. Pentru că, dacă stadionul este un proiect finanţat integral din bani publici, acest lucru justifică  orice solicitare, chiar dacă aceasta presupune cheltuieli de amenajare suplimentare. De pildă, după modelul roman, stadionul ar putea fi ocazional inundat, pentru a da satisfacţie plătitorilor de taxe pasionaţi de sporturi nautice. Fiindcă, aşa cum ortodoxia nu este legitimată nici constituţional, nici altfel, ca religie naţională, nici fotbalul nu apare nicăieri, în legislaţie, ca beneficiind de privilegiile unui sport naţional.

2. Dacă  primul argument se referă la ilegitimitatea proiectului National Arena în raport cu pasionaţii şi practicanţii de sport, al doilea argument invită ateii şi credincioşii obezi, prea ocupaţi, fără televizor sau fără prea mult chef de viaţă să protesteze împotriva utilizării abuzive a taxelor în construirea unui edificiu cu incotestabilă, dar pentru ei irelevantă, utilitate sportivă. Cu alte cuvinte Federaţia Română de Fotbal poate construi orice catedrală (pardon: stadion), de orice dimensiuni, dar din resurse proprii şi din donaţii. Utilizarea banilor publici înseamnă şi folosirea unor resurse colectate de la mulţi dintre cei care nu doresc direcţionarea taxelor şi impozitelor lor către această construcţie de proporţii uriaşe, lucru care este imoral şi ilegal.

Singura posibilitate de a repara această nedreptate este introducerea urgentă  a unui impozit sportiv, a cărui plată să fie făcută  voluntar de către cei interesaţi de activităţile fizice şi de recreere şi din care să se recupereze, în anii care vor urma, costurile National Arena. De această taxă ar urma să fie scutiţi cei ce se declară indiferenţi faţă de fenomenul sportiv. Aceştia îşi pot direcţiona voluntar procentul corespunzător de taxare către finanţarea, de pildă, a unor festivaluri ale berii, ale clătitelor sau brânzei.

3. Fotbalul este noua religie. Acesta pare un argument mai puţin puternic decât primele două, însă, fiind unul ideologic, le întemeiază de fapt, după cum veţi vedea, pe precedentele, mult mai tehnice.

Cred că  putem fi de acord, credincioşi ori atei, asupra faptului că  fanatismul sportiv, mai ales cel fotbalistic, este una dintre cele mai puternice forme de religiozitate din lumea contemporană occidentală. Meciurile de fotbal oferă ocazia unui ritual aproape liturgic, desfăşurat săptămînal şi oficiat de membrii unei caste de elită, purtători de uniforme ale căror culori trezesc pasiuni iraţionale. Scandările repetate aproape aidoma, ca nişte rugăciuni, cîntecele şi imnurile intonate în cor, mîinile ridicate spre cer, fumul şi arderile de tot pirotehnice, toate oferă un spectacol cu inconfundabile trăsături de religiozitate. Fanii au, asemeni credincioşilor unei religii, convingeri de nesmintit, trec ca şi ei prin perioade de post (pauza competiţională sau dintre cele două tururi) sau de dulce (zilele de miercuri şi joi rezervate Ligii Campionilor). Fotbalul are parte chiar de sacrificii ori de sinucideri ritualice. Şi mă opresc aici, pentru că există o întreagă literatură antropologică despre acest fenomen. Voi mai invoca (sic) totuşi încă un fapt: dacă pretutindeni în lume (cel puţin în cea creştină) există trei categorii profesionale (minerii, marinarii şi militarii) cu o înclinaţie specială pentru de religiozitate, în România, dar şi în alte ţări (latino-americane mai ales), acestor categorii li se adaugă fotbaliştii. Aţi observat, desigur, cît de multe cruci şi metanii fac fotbaliştii români la intrarea pe teren şi cît de multe cruci şi figuri sacre îşi tatuează pe trup.

Putem astfel să cădem de acord împreună, credincioşi şi atei, că  manifestările oficiate pe acest nou Templu al Fotbalului vor vicia dramatic societatea românească, aşa cum dorim, nu deopotrivă, ci în contradictoriu, s-o edificăm, credincioşi ori atei. Ultimii, ca pe o societate luminată, raţională şi deloc umbrită de fanatisme de orice fel. Noi, credincioşii ortodocşi, ca pe una orientată de reperele unei tradiţii care, oricît de flamboaiantă, nu poate concura cu spectacolul oferit de liturghiile profane de National Arena.

Iată  de ce, admiţînd fenomenul fotbalismului ca religie cu milioane de adepţi, putem susţine şi întemeia împreună argumentele mai tehnice ale neutralităţii ideologice şi legitimităţii fiscale, argumente care trebuie imperios asumate de orice proiect major de lucrări publice din România.

Identificînd inamicul comun, putem acum, credincioşi ortodocşi şi atei umanişti, să ne întâlnim pe terenul comun al National Arena şi, cu sportivitate, ţinînd cont de ceea ce ne uneşte, să dezbatem argumentele pro şi contra Catedralei Mîntuirii Neamului. Catedrală care, fiindcă veni vorba, este descrisă într-un jurnal de ştiri ca avînd o amprentă la sol de dimensiunea unui stadion de fotbal.

Dar, despre asta, ca şi despre argumentele ideologice, legale ori fiscale în chestiunea Catedralei, într-un articol viitor.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "116 comments" on this Article:

  1. revelare spune:

    1. Nu cita jurnalistii de la Deutsche Welle.
    2. Bisericile au ramasa peste veacuri, stadioanele nu.Unul singur doar.
    3. Lasa-ne cu englezismele….

    • revelare, ai dreptate cu englezismele. Nu stiu ce mi-a venit, suna mai bine “Arena Mintuirii Nationale”, cumva caragialesc :)
      Pe jurnalistii Deutsche Welle ii voi cita in continuare, incercind sa dovedesc ca nu au nici pe departe dreptate.
      Multumesc

      • pasteur spune:

        pe cine intereseaza daca au dreptate? intreaba`i pe cei 90% de credicnciosi romani daca nu merita oricat.

        • cristi spune:

          Nu merita nimic. Si i-am vazut chiar azi dimineata la televizor cum se bateau si se calcau in picioare pentru un mic. Apoi au uitat cu totul de biserica si dumnezeu si au plecat acasa. Las-o balta cu credinciosii romani, niste ipocriti.

    • Vlad spune:

      Bisericile au ramas peste veacuri (apropo, cate din totalitatea lor? Toate? Nu cred) pentru ca acolo nu e nevoie de modernizare, pe cand la un stadion, cam e. Analogia ta e un pic pe… langa.

  2. poli spune:

    Un text excelent, istet si plin de cordiala ironie. Pune cam toate punctele pe i. Fara incrincenare. A mai scris si Sorin Ionita un text in aceeasi linie in EVZ, anul trecut, parca. Dar nu vreau sa micsorez astfel sprinteneala si umorul celui de fata. Chapeau!
    Si asteptam urmarea.

  3. ewwthjgyr spune:

    nu imi place fotbalul si nu ma dau in vant dupa religie, mai ales in conditiile in care avem un popor sarac si niste preoti afaceristi, corupti si securisti. dar: 1. numai terenul donat si fondurile alocate de stat catedralei vanitatii ortodoxe depasesc cu mult fondurile alocate intregului stadion national. in conditiile astea, cred ca restul sandramalei ar trebui sa se ridica prin contributia celor care vor sa dea bani: e ca la cersetori, vrei, dai, nu vrei, nu dai.

    nu stiu daca o sa ma duc vreodata pe stadion la vreun meci de fotbal (cum spuneam, nu ma dau in vant dupa fotbal si mai ales nu am chef sa stau alaturi de oameni care beau, fumeaza, sparg seminte, injura etc, dar in mod sigur, la catedrala aia o sa ma duc.

    • @ewwthjgyr:
      “preoti afaceristi, corupti si securisti” – tocmai acestui gen de evaluare pausala incearca sa-i raspunda demersul meu, oferind cit mai multe cifre, statistici si date masurabile.
      de pilda, in articolul care urmeaza voi incerca sa ofer cifrele corecte referitoare la contributia statului in mersul bun al cultelor din Ro, incercind sa deslusesc si contributia reala in proiectul catedralei. Oricum, chiar din ceea ce am scris mai sus, si acceptind cele 200 milioane ca valoare a terenului, si adaugind celelalte 8 milioane de la guvern si primarii, nu reiese ca “fondurile alocate de stat catedralei vanitatii ortodoxe depasesc cu mult fondurile alocate intregului stadion national” – adica cele 234 milioane (in care nu se calculeaza valoarea terenului, cred).
      Mersi, mai vorbim poate si cu alte cifre in fata :)

      • claudiu spune:

        Foarte partinitor articolul.
        Uiti cateva lucruri importante si faci niste legaturi fortate.
        Stadionul este in proprietatea primariei, toate veniturile vin inapoi acolo.

        Un stadion scoate bani, nu e neaparata nevoie sa se organizeze numai meciuri de fotbal ci si specatacole. Numai berile baute de 10000 suporteri englezi la un meci din liga plus bilete de avion si hotel scot mai multi bani la buget decat toate bisericile la un loc intr-un an.

        Banii finali platiti pe constructia stadionului sunt doar cat valoarea terenului donat catedralei. Plus ca constructia estimata (se stie ca se dubleaza-tripleaza costul mai incolo) costa mai mult decat pretul final al stadionului.

        Biserica aia nu va aduce nici un ban, turismul ecumenic e doar in mintea popilor. Nici un turist strain nu va veni sa viziteze Romania de dorul unei biserici noi. Cele vizitate in afara sunt cele vechi, cu istorie nu o magaoaie “moderna”.

        Nu exista neutralitate sportiva in constitutie, ci doar dreptul de a nu fi discriminat in functie de religie. In plus biserica trebuie separata de stat, in ultima vreme popii mai ca nu fac partid.

        Catedrala da dovada de o ipocrizie crunta a unei religii ce promoveaza cumpatarea, modestia etc. Asta in timp ce salariile sunt taiate, spitale inchise …. Dar asta sunt stiute de toata lumea, dar se mai gasesc aparatori ai unei biserici corupte pana in maduva oaselor. Cand ai primit o chitanta la cumparatul unei lumanari? Ai vost vreodata nas, insurat, ai botezat, ai inmormantat pe cineva la biserica? Cati bani ti-a cerut popa si unde s-au dus banii aia?

        • Dragos spune:

          Stimate Domnule Claudiu,

          Argumentatie corecta, metoda economica de valoare, insa nu e “in cestiune” cum ar zice Nea Iancu.
          Cand P Sofronie, legatarul Sf. Siluan athonitul s-a prezentat in fata autoritatilor engleze cu cererea de a face o Manastire ortodoxa la Essex, Maldoon, acestea l-au intrebat care este profitul adus societatii engleze.
          Raspunsul monahului a fost ca nici nu va aduce vreun profit dar nici nu va beneficia/profita cu nimic din partea societatii. Evident bunii si constiinciosii functionari britanici au interzis atunci proiectul,
          L-au permis rusinati atunci cand la o interpelare in Camera Comunelor ministrul de interne s-a fastacit la intrebarea:
          Daca Iisus si cei 12 Apostoli ar cere azil politic in Anglia, urmand logica sefilor administratieei singurul admis ar putea fi Iuda, intrucat aduce profit…

          PS Povestea e autentica, povestita de un englez convertit la ortodoxie, fiu duhovnicesc al Parintelui Sofronie.
          Doamne ajuta,
          Dragos

          • claudiu spune:

            Aveti perfecta dreptate ca sunt multe lucruri care nu le poti calcula in bani, si aici intradevar este vorba de spiritualitate.

            Un alt lucru care nu-l poti calcula in bani, profituri sunt oamenii intradevar.

            Dar astea nu au in incest moment legatura cu catedrala. Biserica cand e vorba de bani se ascunde in spatele spiritualitatii, dar asta nu-i opreste sa ceara bani pentru orice serviciu, de la botez pana la moarte. Mai mult a ajuns “pacat” sa nu cumperi lumanari din afara bisericii, iconite nesfintite de preoti “autorizati”. Nu pot vedea altfel biserica (cel putin cea romaneasca) decat ceea ce este, un mare SRL campion la inselaciune si evaziune fiscala.

            Si nevoia de spiritualitate nu explica nevoia unei magaoaie de catedrala intr-o perioada grea pentru tara (chiar ma indoiesc daca o catedrala mai mare face spiritualitatea mai mare sau mai de calitate). Daca spiritualitatea nu se masoara in bani, tot asa nu se masoara in bani bolile batranilor fara medicamente si fara spitale.

            Bazat pe experienta mea da-mi voie sa-mi dau cu parerea la ce va folosi cu adevarat catedrala in viitor. Toate nuntile, botezurile, demnitarilor, “marilor” fotbalisti, pipitele de la televizor si oamenilor de afaceri marca Becali vor fi facute la catedrala. Fiecare va dona banii direct la BOR, iar oamenii de rand nu vor vedea nimic. De pasti, craciun si alte evenimente transmisia slujbei nu se va mai face dintr-o alta biserica ci din marea catedrala. In rest … nimic.

            Daca consideri ca intradevar catedrala va face ceva bun, imposibil in una din miile daca nu zecile de mii de biserici din Romania, spune-mi si mie. Nu vorbesc de bani, ci de orice.

          • Alcofribas Nasier spune:

            Aveti perfecta dreptate asta tocmai mi’am amintit de o alta intamplare asemanatoare.
            Cand preazborsitul Onanie, avatarul lui Miesiladefursecuricustafidevechideosaptamana a depus o cerere pentru producerea unei linii de imbuteliere a sucului de zmeura cu zeama de varza a fost intrebat ce beneficiu ar aduce aceasta pentru societate. Avand in vedere ca nimeni nu i’a raspuns pentru ca majoritatea crestinilor erau ocupati cu tavalitul pe jos sau aveau crampe cumplite din cauza rasului isteric Onanie a luat o hotarare care mai tarziu s’a dovedit a fi providentiala si ,cu siguranta, demna de un prooroc.
            Intrand in prima carciuma pe care a detectat’o cu ajutorul mirosului sau deosebit de fin(vazul nu il mai ajuta atat din cauza furiei care il orbise cat si din cauza pacatului onaniei pe care il comitea cu o strictete demna de o cauza nobila de cel putin doua ori inainte si dupa fiecare rugaciune sau sfanta liturghie) a comandat vreo 5 halbe de bere pe care le’a dres cu cate 150 de ml de vodca pe fiecare. Ajuns deja la a patra halba preaostenitul a detectat un miros strain si deranjant in proximitatea smereniei sale. Nu inainte de a’si aprinde o tigara cu tamaie si continut ridicat de tetrahidrocannabinol care il ajuta sa comunice fara ajutorul cablurilor, microfaoanelor, amplificatoarelor operationale si a altor ereticii cu Cel De Nestavilit a purces la inspectarea perimetrului. Dupa cum au declarat ulterior reprezentantii companiei care se ocupa cu inlaturarea boraturii de pe podelele carciumii in imediata sa proximitate se afla un adolescent intins pe podea si acoperit in proportie de aproximativ 85% cu voma. Onanie nu a stat prea mult pe ganduri – nici nu ar fi avut cum dat fiind faptul ca neuroni preaihalatorului erau de mult prajiti de THC – si scotand de sub sutana clondirul cu suc de zmeura si varza acra a turnat pe gatul victimei ajutandu’se de o palnie aproximativ 780 de ml. Ca prin minune adolescentul al carui nume il vom trece sub tacere din motive evidente(Onanie nu si’a mai amintit ulterior mai nimic) a sarit in picioare improscand musterii adunati ca la circ in jurul sau cu voma strigand “E un miracol! Sa bem!”. Si asa au facut, sarbatorind minunea timp de trei zile si trei nopti ajutati cu milosardie de Onanie cu cate o dusca zdravana din licoarea binecuvantata de fiecare data cand concentratia de sange in alcoolul care le curgea prin vene scadea sub limita de siguranta.
            Asa au aflat crestinii despre nemaiintalnita inventie a lui Onanie si se face ca in vremea noastra se afla pe rafturile magazinelor de desfacere o larga gama de clondire, bastarci, doze, pungi, sipuri, si chiar sticle continand cuvenita cantitate de 780 de ml din licoarea datatoare de viata sau multiplii ai acesteia. Ba chiar au aparut si versiuni mai moderne care satisfac o gama larga de cerinte si gusturi cum ar fi pasta de castraveti murati cu cafea sarata si aspirina efervescenta care inlocuieste cu succes bauturile racoritoare de tip cola si curariseste raceala si trasul de curent.
            ‘Ai noroc!

        • e spune:

          Ai dreptate. Autorul a pierdut din vedere acest detaliu esential: catedrala e construita pentru ca sa se inchine unii la chip cioplit, pe cand stadionul e o afacere si investitiile in el au ratiuni economice. Am zis.

          • cristi spune:

            Da, inca sunt multi care cred ca prietenul imaginar le va aduce prosperitate, sanatate si virtute. Apoi incep sa cerseasca de la stat sa le dea bani si sa le plateasca spitalul. Asta cand nu se bat pentru un mic gratis (chiar azi dimineata a fost un exemplu graitor, nu ca nu am avea asa exemple la fiecare eveniment din asta).

  4. BuhaiComputeristu spune:

    Dat fiind ca avem deja un precendent, eu as dori ca statul sa finantzeze un camin cultural in fiecare judet pentru toti gamerii si pasionatii de computere, locuri in care sa efectuam cu sfintenie ritualuri pagane (fiecare dupa credintza si skill-u sau) in fiecare sambata seara pana duminica in zori in cadrul unor PC Party-uri destrabalate in numele Intel, AMD si Nvidia in veci amin.

    • Tavi spune:

      interesante argumentele dar se face o paralela fortata intre doua domenii foarte diferite dintr-un punct de vedere care este exact cheia problemei si punctul de plecare al discutiei: banii si taxele.
      Biserica la modul general este finantata de la buget dar, din cate stiu sta extrem de prost la plata taxelor, pare-mi-se ca au chiar scutiri si nu-i prea calca finatele sa-i ia la intrebari de ce nu am case de marcat cand vand lumanari. De asemenea, nu poti vorbi de o industrie in jurul activitatilor bisericesti care sa genereze bani la buget. Asadar din acest punct de vedere, investitia in catedrala neamului este o investitie proasta, nu genereaza dezvoltare economica si nic nu aduce bani la buget.
      Pe de alta parte, un stadion chiar si unul dedicat doar fotbalului poate fi o investitie care aduce profituri, beneficii concrete pentru comunitate (turism e doar un exemplu) bani la buget din toata industria din jurul fotbalului, care nu este iertata de finante si in buna masura taxata. Probabil ca sunt bani negri si in fotbal dar nu in aceeasi masura ca in biserici…
      Asadar, din acest punct de vedere dpdv economic are mult mai mult sens sa bagi bani intr-un stadion national chiar daca nu este unul dedicat doar fotbalului, pentru ca practic, banii ai se intorc in timp la buget, sau cel putin o buna parte din ei.
      Banii bagati in biserici…sunt ochiul dracului? :)

      • dan spune:

        Statul este un furnizor de servicii pentru cetatenii sai. El furnizeaza acele servicii pe care cetatenii sai le solicita. Credinta religioasa in Romania este o nevoie a unei parti din cetatenii sai asa cum este si nevoia de cultura, nevoia de activitati sportive, nevoia de activitati de divertisment, etc. Prin urmare, atata timp cat aceasta este o nevoie a unei parti considerabile din cetatenii Romaniei si ea nu este nociva in vreun fel nici pentru acestia nici pentru ceilalti care nu sunt de acord cu ea cred ca statul nu face altceva decat sa satisfaca, atat cat isi permite, aceasta necesitate.
        Din punct de vedere fiscal biserica este o institutie non-profit (acei preoti problema care apar la stiri sunt cazuri izolate si chiar si asa destinatia institutiei ramane aceeasi). Prin urmare cred ca biserica in Romania trebuie tratata ca orice institutie non-profit. Mijloacele fixe pe care le are (cladiri, paduri, terenuri, etc) nu sunt aducatoare de profit membrilor sai ci asigura functionarea acesteia (de ex. acopera cheltuieli de functionare – curent, apa, canalizare, etc-, o parte din veniturile salariale ale personalului clerical, venituri minimale pentru personalul monahal, activitati de binefacere, etc ).

        • Closed spune:

          Asa, deci, nu e nociva? Se cheltuie X sute de milioane de euro care puteau fi folositi pentru imbunatatirea conditiilor in spitale, pentru renovarea scolilor, pentru infrastructura, pentru lucruri care au impact asupra vietii de-acum a contribuabilului, fie el ateu sau credincios. Dar nu. Mai bine sa se dea bani pentru o hardughie megalomanica, aia o sa dea de mancare la popor, o sa-i vindece de boli si-o sa-i invete sa citeasca si sa scrie. Pentru ca poporul roman o duce asa de bine, incat singura problema e ca n-aveau popii unde sa-si plimbe burtile cu liftul. Asa o fi, nenicule, daca spui matale.

          • Ioan Dan spune:

            De ce n-ai pomenit si de sutele de milioane de euro care s-au cheltuit la construirea arenei nationale in loc sa se construiasca spitale, scoli etc? De ce esti fatarnic si judeci cu doua masuri. Nici eu nu am de gand sa-mi cheltuiesc banii pe bilete de intrare la acest stadion dar la acea catedrala am sa merg.

  5. pasquale spune:

    Sunt interesante argumentele, dar parca nu invita decat la joc intelectual put.
    Mai ales ultimul, al fotbalului ca religie, care aproape ca submineaza edifiul. Totul pare si logic si derizoriu in acelasi timp, iar dezbaterea parca cere mai multa gravitate
    Ma declar reconfortat ca anticlericalul hotnews publica asa ceva, insa deocamdata neconvins :)

  6. @BuhaiComputeristu spune:

    amin!
    ma bag :D

  7. Zeno Marin spune:

    Ok, hai sa ne folosim creierul, dupa principiul incontestabil si fundamental al bunului simt:
    1. Nu in felul asta il slujim pe Dumnezeu. Biserica Mantuirii Neamului este un sacrilegiu. O profanare, o jignire la adresa tuturor, o sfidare a ideii de smerenie, austeritate (evident crestina), modestie si piosenie.
    Opulenta megaloman-paranoica aflata sub protectia bisericii ticalosite romanesti este doar un paravan pentru contracte preferentiale frauduloase, hotie, furt si inselaciune. Rusine sa le fie criminalilor in cardasie cu biserica romana! Asa cum marlanul romanesc se face politist ca sa poata fura, si lua spaga protejat de institutia pe care o reprezinta si care ar trebui sa te apere, asa si biserica romana (cu “b -mic si r -mic” e corect) traieste de pe urma disperarii acestui popor, la clipele sale cele mai grele, cand Dumnezeu e singurul in care mai au speranta. Un fel de brokeri, un fel de geambasi spirituali corupti pana in maduva oaselor si fara de rusine!
    2. Fotbalul ca religie?… Da, cata vreme e o diversiune de la saracie, putem considera fotbalul “o religie”. Farmacii, biserici si banci… Ca stadioane n-avem destule. N-are pista de atletism? Si ce daca? Dati-le circ si nunti cu Cristi Borcea, aratati-le mai des X5-urile, vilele si piscinele si…sa vezi cum vin la biserica. A mamii lor fireste…
    3. Nu stiu ce mai era la 3, dar acum e aproape 5…

    • @Zeno Marin: ani de zile am frecventat o biserica amenajata intr-un garaj, dar asta nu ma impiedica sa inteleg sentimentul coplesitor al celor care viziteaza ceea ce a fost cindva Sfinta Sofia. Sau sa ma cutremur (Weber) de frumusetea mozaicului care acopera metri patrati buni din catedrala orasului in care locuiesc – mozaic despre care unii spun ca a costat 1 milion de euro – dar ce mai conteaza?
      Inteleg ca aveti suparari si scirbe indreptatite. Insa sint parca prea globale. Poate incercati sa va bucurati de lucrurile mici si bune pe care viata vi le ofera :)
      Numai bine

      • ghost spune:

        Ma indoiesc. Nu exista nimic de acest gen.Nici Sfanta Sofia nici altceva nu se poate compara cu edificiul asta, pentru simplul motiv ca nu s-a facut nici in aceeasi perioada, nici in tari similare, nici in conditii similare. BOR a incercat sa dreaga simplu busuiocul la inceput spunand ca nu va exista nici o finantare publica. Acum se cere aceasta finantare din partea statului, pe motiv de “necesitate”, insa aceasta necesitate nu poate fi demonstrata atat timp cat tara este inca in plina criza economica iar sursa de finantare o constituie fara osebire buzunarul tuturor (incluzand evrei, catolici, atei, musulmani sau ortodocsi). Treaba asta e dubioasa, nu constructia in sine. Daca nu vroiau controverse puteau foarte bine s-o faca din banii lor, din donatii. Nu cerand sume de la stat, nu cerand terenuri de la stat si nu infierand pe oricine se opune (cu buna dreptate multi, inclusiv din partea ortodocsilor) acestei lucrari.
        Prin urmare, problema nu este de fapt constructia, ci oportunitatea, momentul, necesitatea si sursa de finantare. Eu ca ateu ma opun ca din banii mei sa sprijin BOR, insa n-am nici macar o urma de succes in asta. Daca fiecare cult inregistrat si functional ar avea un impozit separat, pe care sa-l plateasca fiecare, n-as avea nimic de zis. Insa acum cand o gramada de oameni abia au ce sa puna de mancare in fata copiilor, cand doctorii ne pleaca iar spitalele si scolile dispar, nu vad in nici un caz vreo necesitate sau vreun imperativ de orice ordin ca aceasta constructie mastodont sa fie realizata in forma in care este si se propune a fi realizata.

        • Intr-adevar, momentul ales e dificil. Iar reactia Patriarhiei la contestarea proiectului nu este nici foarte eleganta si nici foarte convingatoare. Despre impozit religios, data viitoare.

          • aaa+ spune:

            Deci: ati cam uitat de impozitul religios. Sigur, cand doare la buzunar, nu convine, buni sunt doar banii statului!!!

      • Zeno Marin spune:

        Domnule Lazurca, cu tot respectul, tocmai asta e problema, bucuriile mele sunt eclipsate de – asa cum bine au descris alti comentatori – grotescul acestei constructii pentru care niciun crestin adevarat nu are pic de intelegere.
        Chiar, oare cat a costat Stephansdom (daca putem sa evaluam asa ceva)? “Cat costa” Biserica Sf. Petru din Vatican sa stiu eu ce alta mareata constructie a opulentei, fie ea catolica fie a altei confesiuni… Cred ca e absurd sa comparam lucrurile in felul asta.
        Ma intreb pentru cati nu este evident ca aceasta constructie (demna de arhitectura nazista de tip colosoid-monumental) nu e altceva decat o formula (schema cunoscuta) de tocat banii murdari ai coruptiei impamantenite, cronice, de proportii cu adevarat “biblice”?…
        Nu am mai multe “scarbe”, ci asa cum ati observat o scarba generica, globala, insa bine sedimentata, intetita zi de zi cu fiecare informatie pe care o primesc prin diverse cai. Sunt ingretosat chiar, nu doar scarbit. Ingretosat ca singura mea forma de supravietuire cu mintea lipeda se numeste resemnare.
        Multumesc oricum pentru preocuparea pentru buna mea dispozitie :) ). Am sa incerc sa fac ceva distractiv in seara asta. Nu stiu ce, dar gasesc eu ceva… Pentru ca aparent orice este mai bine decat sa ma expun in continuare altor stiri sau dezbateri care nu fac decat sa descurajeze si sa induca sentimentul ca orice rezistenta si speranta sunt desarte…

        Aveti dreptate “Carpe diem”…

        Toate cele bune,
        Zeno

        ps: acesta era post-ul de ieri. Il retrimit in caz ca n-a ajuns din greseala (continutul sau e decent si absolut rezonabil, fara a contrazice autorul). Ca atare nu vad de ce n-ar aparea.

  8. liviu spune:

    Sa stii ca nu vei reusi sa scoti in evidenta argumente favorabile constructiei catedralei, aratand ca exista si alte constructii cu aceleasi probleme (finantare de la stat).
    Sintetizand: Ambele finantari sunt dubioase. Problema ta este ca o anumita categorie de oameni (ateii) nu militeaza si impotriva constructiei de stadioane la fel cum militeaza impotriva constructiei de catedrale. Cam asta inteleg eu din articolul tau.

    • Calin spune:

      Liviu,

      Multumesc pentru argument. Impecabil!

      Domnului Lazurca pare sa justifice banii publici dati pe catedrala prin argumentul ca s-au dat bani publici si pe stadion.

      Adica din momente ce am tolerat din neglijenta, ne-atentie sau ignoranta o tampenie (aruncatul banilor publici pe un mega-proiect) nu e logic sa vedem cel putin la fel de indreptatita tampenia de a arunaca banii publici pe un al doilea proiect megaloman?

      Nu asta e argumentul dvs, domnule Lazurca?

  9. pehash spune:

    Comparatia mi se pare inutila pentru simplul motiv ca practicarea religiei ortodoxe nu are nici o legatura cu groteasca idee de a construi un edificiu atat de scump, cu atat mai putin cand acest edificu adaposteste o gramada de barbosi cu costume aurite, masini luxoase, sali de conferinte si alte aberatii (in termeni specifici, blasfemii).
    Nu sunt microbist si as prefera zece stadioane de atletism de 20 milioane fiecare decat unul de fotbal de 200.
    Ca sa impacam si berbecii si verzele, cel mai bine ar fi sa cerem acelasi tratament atat pentru stadion, cat si pentru catedrala. ‘Credinciosii’ sa plateasca bilet la catedrala cum platesc si microbistii cand se duc la meci…. pana se strang la loc cele 200 de milioane.

  10. fotbalistu' ortodox spune:

    Stadion facut din bani publici, in proprietate publica, redevente(adicatelea chirii) la apropitar. Catedrala facuta din bani publici, in proprietatea cui? Cine ia chiria?

    • aveti un punct de vedere pertinent. cum se face insa ca aproape nimeni n-a pus problema in termenii astia, adica a oportunitatii unor asemenea investitii colosale facute din bani publici?

      iar daca despre oportunitate nu s-a vorbit, despre profitabilitate haideti sa incepem acum:
      oprescu a anunta o chirie de 25 000 de euro pentru un meci (dupa ce anterior se hazardase la 75 000).

      anticipind optimist 3 manifestari saptaminale, primaria ar incasa 900 000 de euro anual. in citi ani se amortizeaza investitia? :)

      • pehash spune:

        Daca luam in calcul cati bani au cheltuit in Bucuresti jucatorii si suporterii francezi veniti la meciul de ieri, cred ca vom descoperi si alte metode de recuperare a investitiei. Se aplica si pentru catedrala, care va convinge (oare?) o gramada de turisti straini sa admire culmea kitsch-ului ortodox, in dauna altor destinatii turistice din tarile inconjuratoare.

        • Citi bani au cheltuit jucatorii si suporterii francezi? Sint dispus sa-i iau in calcul :)
          Poate chiar sa fac si o simulare / extrapolare potrivit programului competitional al echipei lui Piturca. Deocamdata, pentru mine, rentabilitatea proiectului Arenei Nationale este la fel de nebuloasa pe cit le este ateilor valoarea simbolica si comunitara a catedralei :)

          • pehash spune:

            Ce te face sa crezi ca doar ateii pun la indoiala “valoarea simbolica si comunitara a catedralei”? In acest caz n-ar trebui sa ne(va) facem prea multe griji, la recensamantul din 2002 s-au gasit doar 23k atei si majoritatea probabil ca au emigrat intre timp. Ma mir ca mai avem nevoie de politie intr-o tara cu atatia crestini… :)

          • Closed spune:

            Nu doar echipa lu’ Putirca baga meciuri pe stadionul ceala. Va gazdui finala cupei UEFA (parca) prin 2012, va gazdui meciuri ale echipelor romanesti in competitii europene. Alea nu conteaza?

            Scurt pe doi, Catedrala aia nu va aduce niciun ban la buget, nu va stimula turismul decat poate pe cel al babelor pupatoare de moaste care vor cheltui pensia pe lumanari si icoane neimpozitate.

            Apoi, comparatia e pe stilul “da’ Georgel a furat, eu de ce nu pot baga mana pana la cot in bugetul statului”? Asa, toata lumea ar trebui sa fure, sa-si bage de toate-n buzunare, pentru ca si ceilalti o fac.

            Daca sunteti asa de revoltati de acel stadion, de ce nu v-ati unit, ortodocsii nervosi, sa protestati impotriva lui? Sau acum cautati posibile tinte pentru a abate atentia de la monstruoasa constructie? Pai va dau niste idei: sunt oameni care nu au nevoie niciodata de spital. Sa nu se mai construiasca spitale decat din banii celor ce vor asta. Exista o multime de romani care n-au masini. Sa nu se mai construiasca sosele decat din banii automobilistilor. Interesant?

      • Luke spune:

        acestea sunt detalii care oricum au avut voci impotriva si personal sunt de acord cu ele dar nu au nici o legatura cu catedrala.
        important este cine ramane proprietarul constructiei si faptul ca patriarhia o da total pe langa cu comparatia asta.

      • pasteur spune:

        haha! extraordinar.. in 1000 de ani. de 1000 de ori mai repede ca cealalta “invesitie”.

  11. Alex spune:

    Daca doriti sa faceti o analiza completa, va propun sa analizati si drumul banilor incasati direct din activitatile celor doua edificii si poate puteti observa ce ar avea cineva impotriva contributiei statului la construirea catedralei.

    • @alex, vezi raspunsul dat fotbalistului ortodox. vorbim chiar de atit de multi bani? aveti dumneavoastra alte cifre privind profitabilitatea stadionului?
      despre profitabilitatea unei investitii simbolice am putea vorbi daca stadionul ar fi fost incununarea edificarii unei miscari fotbalistice de masa. ar fi creat emulatie poate, si am fi putut vorbi de pustimea care nu freaca menta ci s-a reapucat de sport. dar e oare cazul?

  12. Fluieratorul spune:

    Fotbalul si religia nu sint, nici una, pentru mine. Nici stadioanele, si nici bisericile altfel decit ca monumente sau opere de arta. N-am vazut bisrici moderne care sa se incadreze la “opere de arta”, la nici un cult, toate sint niste constructii mastodontice si urite, care se vor cubiste, bauhaus-iste sau art-nouveau-iste, si ce iese e kitch, prin toti porii. Proiectele de stadioane parca arata mai bine….

  13. Luke spune:

    Stadionul oricat mi s-ar rupe de fotbal este o investitie. Cine va juca acolo va platii chirie proprietarului, adica statul, plus impozite la vanzarea de bilete, etc.
    Catedrala doar bani dati de stat incepand cu terenul pana la (ma tem) alte sume care vor urma unei organizatii fata de care prin constitute ar trebui sa se detaseze.
    Deci comparatia este extrem de fortata, patriarhia compara mere cu pere.
    QED

  14. Margicu spune:

    Am o serie de argumente impotriva comparatiei celor doua edificii dar iata doua dintre ele:

    1. Argumentul necesitatii. Romania chiar avea nevoie de un stadion international la standarde actuale (bun nu discutam gazonul) si inca are daca doreste sa gazduiasca vreodata competitii de anvergura. Avntajul financiar dar si de imagine al acestei posibilitati este usor de priceput. Nu am vazut nici un stiudiu care sa ma convinga ca nu exista suficienti metri patrati de biserica. Dar chiar si daca ar fi cazul, deficienta ar trebui compensata distribuit, nu concentrat.

    2. Argumentul proprietatii publice. Stadionul este construit cu bani publici, este proprietate publica, administrat de organisme publice. Catedrala inghite bani publici dar este proprietate a BOR, institutie de interes public si drept foarte foarte privat. Incasarile stadionului vor amortiza in final investitia si vor intra in mecanismul de redistributie al statului.

  15. Tudor spune:

    Un stadion decent (sau mai multe) poate incuraja tinerii sa faca sport de nivel profesionist. Pentru că perspectiva de a juca fotbal pe noroaiele tipic romanesti este prea sumbra (și am avut-o în față cateva zeci de ani). Da, în momentul de față fotbalul este printre foarte puținele sporturi DE ECHIPĂ (din Europa) din care poți câștiga câte ceva. Că nimeni nu trăiește doar cu aer. Atletism? Mult noroc la antrenamente, dar cel care ajunge să facă bani din acest sport este unul la o mie probabil.

    Cât despre catedrală… Sunt convins că-și va amortiza investiția într-un timp mult mai scurt decât stadionul. Ăsta a fost și scopul construirii ei. Însă banii nu vor ajunge înapoi la “investitori”, ci în în buzunarele corporației extrem de profitabile numită BOR. Iar pe Dumnezeu îl găsești oriunde, numai acolo nu.

  16. godless1859 spune:

    1. Stadionul acela poate fi folosit si la un concert, expozitii sau la alte tipuri de manifestatii nu doar la meciuri de fotbal. Argumentul tau, care afirma ca stadionul nu poate fi folosit la absolut toate tipurile de manifestatii sportive nu sta in picioare.

    Nu poate fi folosit la toate manifestatiile sportive si nici un este posibil ca o incinta sa poate fi folosita pentru orice fel de manifestatie sportiva. Sa luam de exemplu ski sau caiac / canoe.

    In cazul CMN avem parte de o destinatie specifica care exclude explicit orice alta destinatie. Este o catedrala ortodoxa si acolo nu vor avea loc nici slujbe ale penticostalilor nici concerte ale vreunei trupe rock si nimic altceva de genul asta.

    2. Ateii se manifesta si impotriva microbismului care nu este decat o alta forma de tribalism amestecata cu ceva arta kinestezica insa spre deosebire de crestini, microbistii nu au o carte in care scrie ca nemicrobistii trebuie sa fie ucisi cu pietre (versiunea veche) sau torturati pentru vecie (versiunea noua).

    3.Exista o diferenta intre modul de abordare a relatiilor cu exteriorul a celor doua grupuri sociale. De exemplu chiar daca fotbalul e un sport traditional masculin, exista si fotbal feminin si nu exista nici un impediment de ordin ideologic care ar impiedica femeile sa joace fotbal. Exista in cazul religiei ortodoxe o interdictie clara in ceea ce priveste genul feminin si aceasta spune ca nici o femeie nu va putea oficia vreodata o slujba religioasa in CMN.

    • 1. Nu am facut decit sa utilizez logica umanistilor. Bineinteles ca nu exista nici o cladire in lumea asta cu caracter de utilitate universala. Insa un stadion NATIONAL putea sa aiba macar pista de atletism.
      In ceea ce priveste destinatia catedralei, reluati un argument care viciaza insasi logica dezvoltarii istorice a unei institutii. Inlocuiti catedrala cu scoala de balet clasic si tineti acolo concerte death metal in numele progresului si diversitatii :)
      In vreme ce in catedrale se mai tin si slujbe ecumenice, ce-or mai fi si alea :)
      2. Exactly my point, aici putem combate impreuna impotriva fotbalismului. Cit despre trimiterile biblice pe care le faceti, mi-ar placea sa va incredintez ca sint putini credinciosi care se simt confortabil in privinta acestor trimiteri – fie macar fiindca trebuie sa intoarca obrazul, nu sa ridice piatra, fie pentru ca lucreaza la propria mintuire infricosati de perspectiva intunericului cel mai din afara.
      3. Problema statutului femeii in ortodoxie sau catolicism e prea complicata ca s-o expediem la subsolul unui text intrucitva frivol. Cine stie, poate cu alta ocazie.
      Numai bine si multumiri

      • godless1859 spune:

        1. Daca doresti sa faci o analogie intre CMN si stadionul national si pretinzi de la stadionul national sa aiba pista de atletism, ai face bine sa pretinzi de la CMN sa aiba cel putin optiunea de-a gazdui o slujba a penticostalilor sau a musulmanilor.

        Ori ai aceleasi pretentii de la ambele ori analogia ta nu este corecta sau folosesti pledoaria speciala in cazul CMN. Sporturile nu se exclud unele pe altele, religiile si lacasurile de cult asociate da. Sporturile nu exclud nici macar alte activitati care ar putea avea loc in incintele desemnate sa gazduiasca activitati sportive. Cultele religioase exclud alte culte religioase din incintele destinate practicarii religiei precum si alte activitati.

        2. In ceea ce priveste trimiterile biblice, mi se pare deplasat sa ceri ateilor sa se manifeste impotriva microbismului din calitatea lor de atei in contextul in care microbismul nu afirma absolut nimic despre credinta religioasa. Ideea este ca ateii au motive si argumente suplimentare pentru a se manifesta impotriva credintei religioase care ii denigreaza, in comparatie cu motivele si argumentele pe care le-ar avea impotriva constructiei stadionului.

        3. Problema femeii in ortodoxie se leaga de articolul acesta avand in vedere faptul ca nu exista nici o reglementare care tine de domeniul sportiv si care opreste o anumita categorie sociala sa ia parte la anumite activitati sportive. In religie exista la acest nivel discriminare clara si de aceea situatia stadionului national nu este analoaga situatiei CMN.

    • christian spune:

      Sunt curios cati bani au fost dati de catre stat celorlalte culte pt construirea de lacasuri religioase,pt ca statul a finantat totusi destule stadioane care au si “piste de atletism”,etc.

  17. Ion spune:

    Deci recunoasteti ca religia e un hobby la nivelul fotbalului?

    Pai atunci sa fie taxate bisericile asa cum sunt taxate cluburile de fotbal.

    • Nu-mi pot permite sa masor intensitatea evlaviei nimanui, nici macar a unui fotbalist :)
      Da, sint de acord disciplina si onestitate fiscala si pentru biserici

      • Lahti spune:

        Bine. Păi atunci, pînă cînd biserica română o să plătească taxe precum cluburile de fotbal, aș propune ca prehoții să-și finanțeze singuri mastodontul. Și cu asta basta.

  18. Daniel Arfire spune:

    E urata sau nu arena mantuirii ortodoxiei romanesti?
    Asta e intrebarea.

    • Daniel draga, habar n-am. O sa vedem cind o sa fie gata. Daca e sa-mi dau cu presimtirea, cred ca va fi ceva amestecat, cu lucruri foarte frumoase si tulburatoare, dar si cu chestii precare, kitsch sau la plezneala :)
      Adica va fi o oglinda a evlaviei romanesti ortodoxe asa o vedem manifestata cotidian, in care rigoarea nu e punctul tare, si care are si lucruri emotionante, dar si o insuportabila usuratate uneori :)

  19. Tudor spune:

    În legătură cu prezența altor sporturi pe Arena Națională: dacă federațiile sau echipele de rugby, oină, baseball, sau orice alt sport care se practică pe iarbă, fac rost de bani pentru a plăti chiria și restul cheltuielilor pentru desfășurarea unor meciuri pe stadion, nimeni nu le va refuza accesul. Dimpotrivă.

    Cât privește pista de atletism: prezența ei ar necesita îndepărtarea tribunelor de terenul central, asta însemnând o suprafață mai mare pentru stadion și costuri semnificativ mai mari. Iar pentru spectatori, inconvenientul cel mai important: vizibilitatea din tribune ar fi mult redusă, mai ales în zona peluzelor. La câte întreceri de atletism se organizează la noi, compromisurile și costurile suplimentare nu se justifică.

  20. Liviu Petre spune:

    Domnule Lazurca, ori suntem ‘telectuali ori nu suntem? Primul lucru pe care trebuie sa il transati raspicat este intai si intai numele asta stupid, de BAC luat cu copiuta: ce National Arena, domnule? In ce limba vorbim si gandim si in ce tara traim? Auzi, domnule: natzional arena!… Asta-i pretiozitate de cocalar, dom’le. O fi neishanal arina? Traim noi in Pasadena sau in Houston sau unde mama naibii?
    Cu ‘elite intelectuale’ ca d-alde dv., ne meritam soarta…

  21. Vlad spune:

    As fi preferat un ton un pic mai serios, avand in vedere tema tratata, si fara atatea eforturi de a intinde logica pana aproape de punctul de rupere.

    1. Stadionul (asa cum e el) e construit din bani publici, dar e proprietate PUBLICA. Mai exact, banii pe care ii va scoate se vor intoarce la investitor. Nu vorbesc de sume, ci ma refer la principiu.

    2. In cazul Catedralei, vorbim despre finantare de la Stat (sau primarii) a unui edificiu care apartine unei institutii cu comportament de stat in stat, cat se poate de PRIVATA. Este total nerealist sa crezi ca, intr-o tara unde BOR nu plateste un leu impozit (si nu am vazut preot care sa dea chitanta), de indata ce Catedrala e gata, BOR o sa fie dispusa la un profit sharing cu Statul, in baza banilor (si terenului) primiti de la acesta.

    Este la fel de nerealist sa crezi ca in urma construirii Catedralei vor da turistii iama in Romania, doar sa o vada. Lucrez in turism, si nu o data am auzit turisti spunand ca “there are way too many churches in your country”. Se vor uita la ea ca la o ciudatenie, si vor face probabil o poza, dupa care se vor indrepta spre Transilvania, Maramures si Bucovina, pentru ca de-aia vin de fapt, nu pentru Bucuresti.

    Deci, sa faci o comparatie intre o cladire PUBLICA, construita din bani publici, si una PRIVATA, construita partial din bani publici si sa incerci sa ne covingi ca e fix acelasi lucru e cel putin ciudat, ca sa nu zic insultator. Nu de alta, dar aici nu gasesti cititori cu IQ de Libertatea.

    • va raspund dumneavoastra, dar si tuturor celor care ridica argumentul Public vs. Privat.
      Dupa parerea mea, acest tip de argument nu poate fi util dezbaterii, atita vreme cit trebuie sa acceptam separatia dintre Stat si Biserica si principiul neutralitatii autoritatilor publice in raport cu religiile/cultele. O catedrala nu poate fi a statului, fiindca statul e separat de biserica. In acelasi timp, bisericile sint recunoscute ca persoane juridice de utilitate publica, aceasta inseamna ca ofera cetatenilor servicii pe care statul le considera necesare. Daca intentionati sa contestati utilitatea publica a bisericii, oferiti-mi, va rog, exemple de state in care, nu doar legislativ, ci si in practica, aceasta utilitate e contestata. Mi-ar placea sa continuam discutia vorbind despre fapte, date, cifre, nu sa invocam principii generale, nesanctionate inca de practica.
      Cit despre faptul ca argumentatia mea vi se pare insultatoare dpdv intelectual, sint gata sa admit ca, pentru viciile acestui articol, IQ-ul meu e singurul vinovat :) . Moralmente insa nu cred ca sint culpabil, nedorind sa jignesc pe nimeni si fiind de multa vreme convins ca cititorii hotnews si contributors au un IQ cu mult peste medie.
      Numai bine

      • Luke spune:

        “O catedrala nu poate fi a statului, fiindca statul e separat de biserica.”…cel putin in Constitutie as adauga eu.
        Pai asta incercam si noi sa-ti spunem: ca nu poti compara cele doua.
        Compari merele cu pere si cand ti se spune asta raspunzi: pai perele nu pot fi mere. Unde-i logica?

        • Logica e in definirea bisericilor drept persoane juridice de utilitate publica. Credeti ca acestea sint cuvinte aruncate intimplator (in Romania, dar si in cele mai multe tari europene) sau sint rodul unei experiente si traditii legislative consistente? Credeti ca legiferarea trebuie sa se faca in numele unor principii cu totul abstracte sau ca trebuie sa fie un proces organic, care sa tina concomitent de traditie, experiente, precedente, realitate si idealuri comune?

          • Luke spune:

            Nu intrebam care-i logica definiri bisericilor in nu stiu ce fel.
            Intrebam care-i logica in a raspunde ca perele nu pot fi mere cand ti se reprosaza ca le compari.

      • Luke spune:

        And FYI: http://www.notredamedeparis.fr/spip.php?article474
        Citez: The Cathedral of Notre-Dame de Paris is a church. It is State property, but the clergy manages it for the Roman Catholic church.

        • Luke spune:

          Din pacate nu pot edita comentariul asa ca scuze pentru dublul comentariu:

          http://factoidz.com/notre-dame-cathedral-our-lady-of-paris/

          “In 1905, the law of separation of Church and State was passed; as all cathedrals, Notre-Dame remains a state property, but its use is granted to the Roman Catholic Church.”

          • Sa nu te superi ca-ti spun ca eram sigur ca-mi vei da un exemplu francez :)
            In articolul viitor iti voi oferi cifre privind incoerenta in practica a statului laic francez. Si nu sint cifre tocmai modeste.
            Pina una alta, spune-mi de ce ti se pare mai normala acordarea cu titlu gratuit (ceea ce inteleg eu prin granted) a unui lacas de cult? Care e diferenta de principiu? Oare liber-cugetatorii francezi nu pretind ca pentru acest lacas sa fie incasata o chirie? Iti dai seama ce de bani s-ar aduce la buget? :)

          • Luke spune:

            N-am spus nicaieri ca mi se pare mai normala. Notam doar un fapt divers cu titlu de FYI dupa o afirmatie de-a ta care aparea ca si axioma, ti-am aratat ca e falsa, oricum devia de la subiect indepartand atentia de la subiectul comentarilor legate de cine e proprietarul stadionului vs catedralei.

          • poli spune:

            Nu prea cunosti cazul francez. Care e unic in lume, daca exceptam Mexicul si Turcia.
            Nimeni nu are laicitate à la française pentru ca Revolutia franceza e, vorba cintecului, numai una. Laicitatea franceza a fost de fapt un construct ideologic destinat golirii de relevanta sociala a Bisericii Catolice. A fost, cu alte cuvinte, o forma extrem de neliberala de militantism anti-religios de stat, impus prin metode urite si violenta (poti citi toate astea in Le Livre noir de la Révolution française-nu e tradusa in engleza,ma tem:-) ).
            Totusi, chiar si statul francez contribuie cu bani grei la bunastarea Bisericii Catolice prin suportarea cheltuielilor (enorme!) pe care le presupune intretinerea si repararea lacasurilor de cult catolice. Apoi prin subventiile pe care le acorda scolilor confesionale (catolice). Iar apoi chiar si prin contruirea de locase de cult din fondurile comunitatilor locale. A fost recent un exemplu intr-o suburbie a Parisului. Si s-ar putea sa mai contribuie si la constructia de moschei.Discutia e in toi.

  22. Tudor spune:

    Toata discutia cu catedrala e subminata de extremismul partilor implicate. Ortodoxia face parte din identitatea nationala atat din punct de vedere cultural cat si din punct de vedere istoric. Mai mult decat atat, majoritatea populatiei doreste sa pastreze aceasta situatie si manifesta un grad mai mare sau mai mic de sentiment religios. E firesc ca majoritatea sa impuna directia cheltuirii banului public (chiar si prin mize electorale). Pana la urma, nu e singurul subiect care se transaza asa. Eu nu suport ideea de impozit progresiv. Dar daca populatia alege un partid care sustine asa ceva, va trebui sa inghit sau sa emigrez. La fel si cu religia si banii pentru ea. Nu are rost sa te agati de litera legii atunci cand ea nu reflecta identitatea si spiritul natiunii.

    Ce mi se pare mie contraproductiv, este faptul ca noi, astia care nu credem si nu prea vom folosi edificiul, ne-am lansat intr-un razboi pierdut de la inceput incercand sa oprim finantarea proiectului. Atata timp cat 70% din populatie e ortodoxa si nu doar cu numele, riscam mai degraba sa ne schimbe constitutia decat sa blocam noi proiectul. Ar fi mult mai multe de castigat daca am incerca sa remediem ce se poate, e.g. proiectul edificiului. E mai probabil sa convingem populatia acestei tari ca nu trebuie finantat un proiect oribil, fara valoare arhitectonica si cu o organizare care nu are nici o legatura cu credinta. Poate ca nici credinciosii nu vor sa plateasca pentru un mall urat cu o cruce in varf. Poate ca ar fi important sa ne asiguram ca mastodontul este asezat intr-un spatiu adecvat cu destula deschidere ca sa-l puna in valoare si cu acces bun ca sa nu se blocheze un sfert din Bucuresti la fiecare Pasti. Am avea mult mai multi sorti de izbanda si chiar ar fi util.

    Cat despre sentimentul religios al marii mase a populatiei, voi chiar vreti o gloata libera de religie? Multimea eliberata de controlul moral, fara a fi in stare sa judece singura din punct de vedere etic este una dintre cele mai mari nenorociri pe care le-a vazut lumea vreodata. Revolutia franceza si URSS-ul ar trebui sa fie dovada suficienta.

    • Aveti dreptate in privinta cauzelor care submineaza disputa.
      Dar as avea mai mari sperante in privinta rezultatelor pe termen mediu ale disputei, chiar in termenii mai duri in care inca se poarta. Un prim rezultat este patrunderea in constiinta publicului a posibilitatii impozitului religios. POate ca aceasta catedrala e un pret prea mare pentru aparitia unei astfel de legi, insa, totodata, poate ca, adoptind o astfel de legislatie, statul va putea avea pretentii mult mai stricte de a impune transparenta si disciplina fiscala.

    • Vlad spune:

      “Mai mult decat atat, majoritatea populatiei doreste sa pastreze aceasta situatie si manifesta un grad mai mare sau mai mic de sentiment religios. ”

      Este o afirmatie discutabila, parerea mea este ca religia ortodoxa este ASUMATA de multi, fara sa isi puna vreodata intrebari in legatura cu asta.
      In plus, nu exista nici o legatura intre “dorinta de a pastra aceasta situatie” si dorinta de a finanta Catedrala. Ai vazut comunicatul (penibil) al BOR de acum cateva zile? Dupa tot tamtam-ul creat in jurul construirii, si un numar mare de preoti care fac eforturi sa obtina donatii de la enoriasi, un total de 29.000 de romani a facut o donatie pana acum. Cam ce procentaj e asta, zici tu, din cei 85% ortodocsi cu care se lauda BOR?

      “E firesc ca majoritatea sa impuna directia cheltuirii banului public (chiar si prin mize electorale).”
      Cu tristete iti spun ca “majoritatea” nu stie ce vrea, si nu e suficient de competenta sau educata pentru a decide mai nimic. De-aia e nevoie de lideri puternici, care sa faca ce stiu ei ca e bine, in loc sa se inchine in orice situatie in fata electoratului.

      “Dar daca populatia alege un partid care sustine asa ceva, va trebui sa inghit sau sa emigrez. ”
      Sau poti sa iti faci companie offshore:))

      “Cat despre sentimentul religios al marii mase a populatiei, voi chiar vreti o gloata libera de religie? Multimea eliberata de controlul moral, fara a fi in stare sa judece singura din punct de vedere etic este una dintre cele mai mari nenorociri pe care le-a vazut lumea vreodata. Revolutia franceza si URSS-ul ar trebui sa fie dovada suficienta.”

      Asta e un argument pe cat de vechi, pe atat de demontat, de nenumarate ori chiar. Nu ma mir ca e adus in discutie des, avand in vedere ca Biserica (oricare ar fi ea) e intr-o continua lupta de a a se legitima pe sine, de a arata ca are si o functie practica, nu doar aceea de a facilita accesul intr-un ipotetic Rai, si prin urmare, considera profitabil efortul de a se erija in unica sursa de moralitate.

      Problema este ca realitatea de contrazice. Tarile cu procent ridicat de atei/nereligiosi sunt si cele care stau cel mai bine la capitole gen civilizatie, criminalitate. Bineinteles, corelate si sustinute de un sistem educational pus la punct (vezi tarile scandinave).

      Exista, insa, o corelatie (aproape universal valabila) intre gradul de religiozitate al unui popor, saracie si lipsa de educatie. Asa ca un grad ridicat de religiozitate nu arata nimic bun, indiferent ce ar vrea BOR sa crezi.

      Cat despre URSS si Revolutia Franceza, argumentul tau nu sta, nici de data asta, in picioare. Pe tema asta, recomand link-ul de mai jos:

      http://en.wikipedia.org/wiki/Political_religion

      Vezi acolo cum sta treaba cu regimurile astea “atee”.

    • cristi spune:

      “…Atata timp cat 70% din populatie e ortodoxa si nu doar cu numele…” mda, nu doar cu numele ci si cu comportamentul si atitudinea. Ii vedem la fiecare eveniment cum isi iau cuminti micul sau bauturica uitand apoi de dumnezeu sau alti sfinti. Ba ii auzi tot timpul cu pomenesc de sfinti. Tks, pentru asta nu merita sa investim in cladiri ci o bata sa ii educam (daca cei 7 ani le lipsesc la majoritatea aia de 70%).

  23. momo spune:

    1. Cum s-a spus si mai sus, e o diferenta enorma intre o investitie intr-o arena sportiva publica si o cladire particulara.
    2. Atunci cand statul investeste intr-un sport, oricare ar fi el, celelalte sporturi nu sufera, nu sunt afectate negativ. Disciplinele sportive nu se bat pe spectatori, pentru ca poti fi foarte bine sa apreciezi si fotbalul si baschetul si sa te uiti la amandoua, si nici pe performeri pentru ca in general calitatile native care fac un sportiv talentat nu sunt complementare intre discipline. De aceea probabil “neutralitatea sportiva” a statului nu e prevazuta in constitutie, in schimb laicitatea da. Pentru ca atunci cand statul sprijina un anume cult religios el le oprima pe toate celelalte care “concureaza” vrand nevrand pe aceeasi “piata” .

    Nici nu conteaza daca CMM e o splendoare sau un monument de prost gust, statul nu are ce cauta ina sprijini disproportionat un cult religios anume , oricare ar fi el majoritar sau nu. Pentru ca asta e drumul spre fundamentalism si inapoiere.

    • nici laicitatea nu e prevazuta in constitutie. hai sa vorbim pe textele de lege, adica pe fapte limpezi, reale si verificabile, pe care sa le folosim in discutarea unor principii sanctionate sau nu de practica altor state

  24. Hantzy spune:

    Ar mai exista inca cel putin doo puncte de comparatie:
    1. capacitatea fiecarui edificiu. Daca pe arena nationala un loc e finantat din bani piblici cu circa 4000 euroi, rezulta ca din fondurile alocate pentru Catedrala se pot construi cam 2000 de strane. sau doar 200 si 1000 de locuri in picioare.
    2. posibilitatea amortizarii costurilor. Daca socotim ca inca la inaugurare s-a amortizat primul milion, adica in medie suma alocata anual pentru constructia catedralei, rezulta ca afacerea e avantajoasa chiar si pentru buzunarele popesti. Aproape la fel cum pentru literatura de specialitate cei mai activi sponsori sunt, prin impozitele platite, revistele pornografice.

  25. F.Villon spune:

    Eu zic ca mai mergea inca o cladire in ecuatia asta: Casa Poporului. Un alt monstru construit pe bani publici, cu sacrificii enorme, dar fara sa protesteze nimeni; atunci ateii guralivi de azi erau privilegiati… Deci scorul ar fi: Megastructuri pt atei – Megastructuri pt credinciosi 2-1

  26. Radu D. L. Popescu spune:

    Ai inceput bine, prin expunerea faptelor, dar ai sucombat lamentabil.

    Poti sa discuti la infinit despre subiectul ridicat de tine, asta daca nu faci din start cateva deosebiri.

    Si anume, ca stadionul e proprietatea comunitatii, pe cand biserica e o entitate (nimeni nu stie de fapt ce e) privata si de a carui profit se bucura o mana de preoti si de slujbasi ai ei.
    De ce, o institutie privata sa fie subventionata cu bani de la buget, cand ei nu platesc absolut nici un impozit? Asta e problema!

    Veniturile stadionului sunt supuse legislatiei economice si beneficiile se reintorc la buget generand plusvaloare.

    In rest, sunt povesti!

  27. umoristu spune:

    Articolul pune simbolic fata in fata microbisti, atei si ortodoxi, intr-un mix interesat si cumva umoristic…

    Ar fi utila tratarea ambelor subiecte din punctul de vedere al CONTRIBUABILULUI……..e singurul pdv valid si legitim.
    Fiind contribuabil NET la bugetul tarii……consider ca sunt FURAT de rezultatele muncii mele pt a se finanta>
    -catredrala imbuibarii preotimii,
    - salariile popimii
    -echipe de fotbal
    -stadioane nationale
    - bugetari inutili
    -parlamentari inutili
    - contracte spagoase si paguboase dintre stat si mafia ce colcaie in si in jurul partidelor

    peste tot in circuitul banilor MEI in natura apare STATUL…..care dupa ce ma spoliaza pe mine (ca are legea si exercitarea ei cu forta la nevoie de partea sa) si apoi sifoneaza BUGETUL spre constructii/categorii socio-profesionale INUTILE……iar deciziile le iau POLITICIENI interesati financiar si electoral …….

    mi-e greata de rrrrrominia

  28. poli spune:

    Stimati forumisti,

    Articolul sustine ca e posibila o analogie intre felul tratamentului de care se bucura National Arena si cel de care se bucura Catedrala. Cred ca analogia este absolut posibila si legitima, chiar daca nici o analogie nu e perfecta. Si se puteau face si altele. De exemplu, cu muzee nationale, etc. Dar Catalin Lazurca l-a ales pe cel cu fotbalul pentru ca e cel mai spectaculos. (Da, nu e absurd sa se spuna ca fotbalismul e o religie, un “opiu al popoarelor”)

    Fie credinciosi, fie atei/umanisti, cred ca ar trebui sa discutam lasind la o parte idiosincraziile anti-clericale si solganele anti-religioase (“religia e discriminatorie”, prehotii”, “n-am vazut preot sa dea chitanta” etc.). Prin radicalismul si irelevanta lor pentru subiectul in discutie nu pot constitui o baza serioasa de discutie. Aici nu e in discutie daca Dumnezeu exista, daca preotii sunt impostori si imorali, daca etc. Oricare ar fi convingerile noastre filozofice, faptul masiv este ca in Romania sunt foarte multi oameni care merg la biserica (mult mai multi decit merg la muzeu, de pilda; e bine, e rau, asta e o alta discutie). Pentru ei se face in primul rind aceasta catedrala. Nimeni nu-i opreste si pe ceilalti sa se bucure de privelistea ei (pe mine, sincer, nu ma prea impresioneaza, dar, ma rog, sunt gusturi si gusturi), sa intre in ea si asa mai departe. Nu putem avansa ca argument contra faptul ca celelalte culte nu se vor putea manifesta acolo. Orice edificiu public are destinatia lui. N-o sa facem party-uri de Halloween la Cotroceni, de pilda, chiar daca cineva ne-ar asigura ca nu se distruge nimic. Si asa mai departe

    Nici faptul ca se folosesc fonduri publice pentru un edificiu al BOR nu este un argument darimator. Oare nu face statul acelasi lucru atunci cind acorda subventii sau facilitati firmelor private?

    Ar mai fi inca lucruri de spus.Dar ma opresc aici si salut inca o data calitatea acestui text.

    • Closed spune:

      Firmele private sau de stat platesc impozite, fie si numai pe salariile angajatilor. Paralela dintre BOR care e scutita de impozite si societati comerciale e fortata si superflua.

      Cat despre bucuria pe care o va avea privirea cand se va intalni cu catedrala, ei bine, asa pot justifica si constructorii de blocuri cand cer sa faca o cladire cu 40 de etaje intr-o zona unde sunt case: “da, dar se va vedea superb blocul, dom’le”. Acum mi-e neclar, am ajuns sa construim biserici ca sa se bucure ochiul omului sau pentru a fi un loc de reculegere si rugaciune?

      • poli spune:

        Uite, o sa-ti spun o noutatate, poate. Parohiile si preotii nu sunt deloc scutiti de impozite si taxe catre stat.Platesc si ei impozite, somaj, asigurari de sanatate si celelalte. Si e foarte corect sa plateasca. Iar daca ai facut donatii, stii desigur ca se dau chitante in schimbul banilor dati.
        Imi pare rau sa bag de seama ca multi discuta despre niste realitati pe care nu le cunosc decit prin medierea cartilor lui Dawkins, Hitchens, Harris etc.

        • Radu D. L. Popescu spune:

          Pai domnu’ Poli, am si eu o noutate pentru matale.

          Salariile preotilor sunt platite de catre stat, daca nu stiai, ia pune mana pe datele statistice si vezi cati bani a primit Biserica ortodoxa de la buget pentru plata salariilor preotilor. Asta asa ca fapt divers.

          Dar nu va mai agitati atat, biserica, ca fenomen social e in cadere libera, deja religiozitatea unor popoare civilizate din Europa a scazut sub 30% si continua…

          Este o lipsa de viziune sa te apuci sa investesti in ceva ce moare.

    • Mersi poli pentru sinteza inteligenta

      Completez doar cu ceva: am propus Arena doar ca pe un loc exotic de intilnire in care sa discutam despre rostul si principiile ce stau la baza ORICARUI edificiu de gen. Am rezervat un intreg paragraf, al 5-lea, acestei precautii. Putea fi un muzeu, cum spui. Dar iti dai seama ca, daca dintre toate muzeele, l-as fi ales pe cel al Comunismului, proiect in curs, argumentele pausale cu prehotii, discriminarea si chitanta ar fi fost dublate de altele, gen “comunism nu e ceea ce s-a intimplat in Romania” sau “ideologia atee a ucis sute de milioane de oameni” dar “citi oameni a ucis Inchizitia?” :)
      Poate unele mai pertinente dar cu totul irelevante pentru disputa de fata, pe care ar fi imprastiat-o si mai mult :)

      • poli spune:

        Comparatia cu un muzeu national ar fi fost si mai dezavantajoasa pentru edifiul “laic”. Orice muzeu din Romania inseamna, economic vorbind, BANI PIERDUTI. Bani pierduti cu constructia, cu achizitionarea colectiilor, cu intretinerea si functionarea, cu salarizarea personalului, bani pierduti pe veci. Un exemplu bun ar fi fost recentul Muzeu de arta moderna si contemporana finalizat de premierul Nastase. Strict economic vorbind, o biserica aduce mult mai multi bani la buget si poate mobiliza niste energii sociale incomparabil mai mari decit un muzeu. Aceasta nu este insa o argumentatie impotriva utilitatii muzeelor. Un muzeu aduce alte beneficii, simbolice si “spirituale” . Dar ar fi deplasat oare sa spunem ca acelasi lucru il face si o biserica?
        Unde mai punem ca si arta ar putea trece drept o religie, religia celor care nu au una.
        Iar eu ma gindesc sa ma radicalizez si sa cer statului roman separarea de orice religie :-)
        Bun, termin aici, amintindu-mi de avva din Pateric care spunea ca e mai bine sa taci decit sa-l lauzi pe aproapele.

      • poli spune:

        uite un ultim raspuns pentru matale

        doar o parte din salariul preotilor vine de la stat

        ca moare religia, te rog sa nu mori matale de grija asta

        hai, sa-ti mai spun ceva lu’ matale: e documentat ca interesul pentru cultura inalta si carti a scazut dramatic; oare sa mai investim intr-un lucru care e pe moarte? sa mai facem muzee, biblioteci, manifestari culturale etc.?

        hai sati mai spun ceva: ca o ironie a istoriei, intr-o lume hipermoderna ca a noastra, facultatile de filozofie si limbi clasice sunt muribunde din lipsa de studenti; eu, ca un contribuabil cu simtul sensului istoriei, ma enervez si propun sa nu mai investim bani in ceva care moare; ce zici matale? :-)

        hai, sanatate!

        • cititorul de comenatarii spune:

          Mm citit toate comentariile acestui articol. De departe, acest ultim comentariu al dvs e cel mai spumos. Va multumesc (lu’ matale)..

  29. Luke spune:

    Intr-o zi la gradinita:
    -Gigel de ce ai scuipat-o pe Maia.
    -Pai si Georgel a tras-o de par.
    -Dar Gigel, acum vorbim cu tine, nu-i frumos sa scuipi.
    -Dar o doare mai tare daca o tragi de par.

    • pai, unde e logica, fratele meu? :)

      apropos de exemplul francez si de logica (nu stiu de ce nu pot sa-mi mai raspund in sirul de replici de mai sus, probleme tehnice tehnice mi se pare)

      eu iti spuneam sa-mi dai exemple de state / legislatii in care bisericile nu sint considerate institutii de utilitate publica. tu imi dai un exemplu de stat in care biserica e separata de stat, dar in care statul, proprietar de notre dame, ofera, cu titlu gratuit, folosinta catedralei cultului catolic.

      est-ce que j’ai rate quelque chose? :)

  30. După părerea mea, nu se poate renunţa la distincţia public-privat, cît timp statul este laic. Dacă am trăi într-o teocraţie, altele ar fi datele de pornire, n-ar fi diferenţă. (Dar, deocamdată, nu e aşa.)
    Ca creştin, consider că sîntem împreună în Biserică dincolo de diferenţele între averile materiale. Dacă vreau, dacă simt şi dacă pot, dau Bisericii din ceea ce mi-a dat Dumnezeu cu ajutorul muncii mele. Dau daruri direct Bisericii, nu Statului, făcînd lucrul acesta benevol, liber de orice constrîngere şi dîndu-le cu inima deschisă, crezînd sincer că îmi foloseşte sufleteşte.
    Statul laic îşi cere partea din cîştigul meu prin măsuri coercitive. Vreau-nu-vreau, plătesc impozit, vreau-nu-vreau, plătesc amenzi sau taxe. Taxele mele nu sunt daruri pe care le dau de bună-voie. Nu eu am ales să fiu cetăţean al României şi nici nu sînt fericit de această întîmplare, în schimb, chiar dacă botezul a fost făcut cînd nu puteam vorbi, eu singur aleg să rămîn creştin şi să nu uit asta. Dumnezeu aşteaptă răbdător, nu-mi trimite scrisori ca ANAF-ul.
    Statul laic, administratorul banilor publici, este mereu incompetent, predispus la birocraţie excesivă şi la corupţie, prin însăşi construcţia sa. Nimeni nu ştie cine este statul. El ne ia banii cu forţa şi îi împarte discreţionar, pe criterii “politice”, după umorile celui puternic aflat temporar în cap. Administraţia noastră mai are şi tradiţia peşcheşului, pe deasupra.
    Nu cred că BOR ar trebui să primească daruri de la stat. Nici salarii, nici nimic, pentru că nu sînt curate. Despre mîntuirea neamului, eu cred că biserica noastră este mai întîi ortodoxă şi abia apoi română; valorile pe care le susţine sînt în primul rînd universale şi abia apoi româneşti.

  31. Dan Cristescu spune:

    Lasand la o parte ironia facuta cu matura, catusi de putin fina a autorului.

    In primul rand nu trebuie uitat ca respectivul stadion poate oricand duce profituri foarte mari care, chiar daca nu ar ajunge la costurile necasare construirii lui, ar reusii intr-o oarecare masura sa acopere investitia: e vorba de costul (foarte mare de altfel) al biletelor, de inchirierea lui diferitelor cluburi (cum ar fi Steaua sau Rapid in ultimul timp), de drepturile de televizare, de publicitatea facuta pe stadion. Pe deasupra trebuie remarcata (in pur spirit capitalist, caci se pare ca e un consens in ce priveste capitalismul), ca respecticl stadion ar avea un puternic efect de gentrificare a zonei respective prin infiintarea de magazine, shopuri, etc. . Astfel incat aceste profituri (plus taxele rezultate din gentrificare) s-ar intoarce la bugetul de stat ceea ce, lasand la o parte costul mult mai mic al constructiei + terenul, e imposibil in cazul catedralei unde eventualele venituri s-ar intoarce in sanul larg si primitor al Bisericii Romane, al carui vrajnic fiu si madular intru Hristos sunt si eu, conform recensamantului cel putin.

    Pe de alta parte, nu trebuie uitat ca proiectul catedralei mantuirii neamului asculta de un indemn ideologic incredibil de nationalist si de absurd: mantuirea unui neam? Eu credeam ca mantuirea e un act individual; se spovedeste neamul, poti sa faci maslu unui neam, care este duhovnicul neamului romanesc, vorbeste neamul romanesc direct cu Dumnezeu? daca neamul este mantuit, asta inseamna ca si eu sunt mantuit? eu fiind rom, fac parte din neam sau nu? am sanse sa ma mantuiesc daca sunt cetatean roman, in ciuda faptului ca sunt rom?daca Dumnezeu iarta pacatele neamului, asta inseamna ca eu pot sa fur sau e o grila diferita de mantuire? va ajuta aceasta Catedrala sa spele “pacatele” crimelor comise de armata romana la odessa??? am eu vreo legatura cu crimele de la odessa, etc, etc.

    si nu in ultimul rand, last not least, proiectul Catedraleii este incredibil de urat!!!!!!!!!!!!!!

    • ion ionescu din copac spune:

      desi catalin lazurca isi pune la indoiala IQ ul intr-unul din comentarii, eu am dubii serioase in privinta IQ multor comentatori. tipul are o ironie fina, schimba un pic unghiul si forteaza comparatia pentru a intelege prostu. Probabil ar fi fost de introdus in articol ceva despre calitatea proiectului CMN.
      Cred ca asta intriga defapt. De la denumire, la locul ales, pina la proiectul adjudecat.
      E de un chici monumental, neadecvat la ortodoxia de bun simt, expresia megalomaniei si inculturii popilor care o fac si o promoveaza.
      Dar ar fost secundar dezbaterii, ar fi astupat insa reactiile “pe linga” a multor comentatori.

  32. garett spune:

    Cati dintre cei care sustin necesitatea finantarii catedralei de la buget au primit vreodata bon fiscal pentru lumanarile cumparate de la biserica, sau chitanta pentru serviciile platite?
    Cand se vor indeplini conditiile astea putem discuta si de finantare de la buget.

  33. DragosPopa spune:

    Domnule Lazurca,

    salut articolul Dvs., insa as dori sa fac niste observatii. Un stadion de avengura celui tocmai construit nu se poate compara din perspectiva economica cu proiectul BOR deoarece el genereaza venituri serioase comparativ cu o catedrala. In plus de asta pe el se pot organiza multe alte evenimente ce se pot adresa unei categorii mai largi de platitori de taxe cum ar fi concertele.

    Principiul de consultare a populatiei este bun, insa subintinde dezavantajul ca proiectele majore sa fie judecate subiectiv fara un temei economic.

    P.S. Cu catedrala nu sunt absolut deloc de acord si sunt surprins ca lucrurile merg nestingherite mai ales in ce priveste sponsorizarile publice. Cainii latra, caravana trece.

  34. @garret: citi dintre cei care nu au primit bon fiscal pentru luminari au reclamat chestia asta la fisc? asa, ne tot dam viteji pe forumuri :)

    • Closed spune:

      Degeaba reclami la fisc, n-are importanta. Biserica e o entitate non-profit “de interes national”, ca de altfel toate entitatile religioase din Romania. Nu sunt obligate sa elibereze bon fiscal, iar banii respectivi nu sunt impozitati, pentru ca se presupune ca se folosesc pentru a se autofinanta sau a “da de pomana”.

  35. shinobi spune:

    Pornind de la faptul ca fotbalul creeaza fanatism, asemenea religiei, dl. CP propune separarea bisericii de stat la pachet cu fotbalul. Deocamdata.
    Dar ce mi-e fotbalul, ce mi-e restul sportului? Apoi urmeaza la rand cultura, sanatatea, s.a.m.d. si in final toate functiile esentiale ale statului modern ar fi separate de stat.
    Acolo vrem sa ajungem?
    In ciuda sofismelor de tot felul si ironiilor fine realitatea e ca BOR si echivalentii paraziteaza statul roman, asa cum e el, anemic pana la anomic, si n-au niciun scrupul la intins mana si la pus umarul la intarzierea modernizarii Ro. In acest sens, exemplul cu CMN e doar cel mai vizibil. N-are nicio legatura cu noul stadion de fotbal, decat daca faci ceva ce in fizica s-ar numi omiterea sistemului de referinta si-n matematici neglijarea domeniului de definitie.

  36. Ursu spune:

    Din pacate discutia asta este inutila.

    Inutila pentru celor care-si doresc proiectul pur si simplu nu le pasa ca, indirect, imi baga indirect mana in buzunar pentru un obiectiv ce nu ar trebui sa fie, intr-un stat laic, de utilitate publica.

    Imi recunosc limitele posibilitatilor mele de a-mi apara buzunarele. Asa ca nu-mi va ramane decat, ca in cazul in care mizeria aia se va inalta in centru sa-i dau o utilitate dupa puterile mele si s-o folosesc de WC public.

    • daca miza e impiedicarea constructiei catedralei, am si eu sentimentul ca orice discutie e inutila.
      daca putem spera la o mai transparenta si coerenta reglementare a sprijinului autoritatilor fata de biserici, poate ca nu e chiar in zadar

  37. valentin spune:

    Reclamatii la fisc? ce ziceti de aceasta? ziarul Adevarul -4 mai 2011—http://www.adevarul.ro/actualitate/Secretul_lui_Bachus_din_curtea_Patriarhiei_0_473953079.html —Fiscul nu misca nimic contra BOR…prea multa politica!

    • linkul dumneavoastra m-a intristat
      Chestiunea e foarte sensibila, fiindca un practicant e foarte putin probabil sa faca reclamatie si sa si insiste pentru rezolvarea ei. Pentru el, orice ban cheltuit in biserica nu are semnificatie de tranzactie financiara, ci de donatie sau jertfa. Doar pentru sumele mari se pretinde / ofera, de catre credinciosi / epitropi, chitanta. Pentru luminari sau iconite, carti de rugaciuni, am intilnit cazuri, in biserica pe care o frecventez, dar sint sigur ca nu constituie regula.

      Pdap, nepracticantii au o prea mica familiaritate cu viata liturgica si cheltuielile presupuse de functionarea unei biserici. Iar, intilnirea lor cu aceste mecanisme fiind in ocazii exceptionale: botez, nunta, inmormintare, e greu sa pretinzi indignare productiva, finalizata prin reclamatii :)

      Cam asta cred eu, nu stiu daca sinteti de acord

      • Closed spune:

        Dar faptul ca se percepe o taxa credinciosilor? Dar faptul ca se taxeaza cu niste sume babane nuntile, inmormantarile, botezurile? Cat de caine poti fi sa refuzi sa oficiezi o slujba de inmormantare daca nu primesti o anumita suma?

        Apoi, cam ce cheltuieli are o parohie pentru a oficia o nunta? O gura de vin, 1 kwh, 10 lumanari, 1 cozonac? P-alea nu le aduc insurateii? Ce cheltuieli sunt pentru a tine o biserica in buna functionare? Majoritatea angajatilor sunt platiti de stat, iar de reparatii si intretinere, ar trebui sa se descurce cu banii enoriasilor. Poate atunci ar avea mai mult respect si ar sti cum sa-si apropie oamenii, nu sa-i transforme intr-un fel de sclavi la popa (cati credinciosi au prestat munci pentru preot si au primit un mare zero in schimb, mai ales la sate?).

        Nu, nu sunt impotriva credintei, fiecare are dreptul sa creada in ce vrea, de la Dumnezeu la Monstrul Zburator din Spaghetti. Am intalnit preoti cu har, care stiau sa se apropie de cel ce le intra pe usa. Am intalnit mai ales preoti fara har, care nu stiau decat sa recite o slujba si sa faca bani pe spinarea bisericii. Cu cea mai mare placere as da bani unui preot pe care l-am intalnit si care formase o echipa de fotbal pentru copii, umbla prin parohie pe jos si discuta cu oamenii. N-as da un leu unui preot care m-a refuzat pentru ca n-avea chef, macar de mi-ar fi spus in fata ca nu.

        Din punctul meu de vedere, BOR a ajuns o mare afacere, in loc sa aiba grija de credinciosi. Bine, poate asta e si secretul pentru a ajunge mare.

  38. mihai spune:

    Pentru cei interesati sa citeasca alte critici aduse BOR SRL …

    http://www.criticatac.ro/5879/bor-srl/

    ori aceasta carte:
    http://www.roboam.com/Valentin%20Musca/ORTODOXIA%20MIORITIC.pdf

    Macar cateva din criticile aduse BOR merita atentie daca celelalte ar putea fi marginalizate/ eliminate pe diverse motive (mai mult sau mai putin intemeiate).

  39. Excelent pusă problema! Jos pălăria! Cultură contra cultură. Asta e! Dacă ateii consideră că religia e un fenomen cultural minor, atunci, şi cultura fizică, şi ea o cultură cu exact aceleaşi drepturi într-un stat de drept, trebuie să urmeze acelaşi regim de judecată.

    Eu, de pildă, cred că sportul îi face rău nu numai spiritului, ci şi corpului. Şi am şi o bază. O dovedeşte raţional şi ştiinţific cota mai mare de asigurare de accidente pe care sportivii o plătesc în comparaţie cu gospodinele sau chiar cu şoferii.

    Secolul XX este un secol al rătăcirilor corporaliste, biologiste, eugeniste şi ecologiste. Stadionul este pentru cultura corpului, nicidecum a spiritului. Şi nici măcar nu e pentru toate corpurile enoriaşilor culturii fizice. Suntem încă în secolul XX, din moment ce ateii încă mai susţin sofismul că e drept să venerăm corpul unora (deşi e limpede că sunt o mulţime de alţi oameni ce nu vor avea niciodată acces la mişcare fizică pe “islazul cultural”) şi e, vezi, Darwine!, nedrept să “aruncăm” banii publici pe o catedrală. Tare mi-e (fiziceşte) silă de raţionaliştii zootehnişti şi atei.

    Încă o dată, felicitări pentru judecată.

    • GEOS spune:

      Face cine vrea donaţii bisericii! Tu ai multe argumente pline de ură contra ateilor, doar pt că sunt atei sau poate doar creştini care nu găsesc utilitatea unui mastodont când mai sunt mii de biserici, unele în paragină, în România! Există donaţii! Statul nu ar trebui să arunce banii pe instituţii care nu sunt de stat! Aşa, scriu o carte, nu contează, vreau ca statul să-mi dea banii, fără să-i ceară înapoi, doar pt că aş contribui la dezvoltarea culturală – ca să fim egali, nu?
      BOR nu e instituţie de stat! Şi nu e nici ameninţată de cine ştie ce elemente anti-BOR cu dispariţia (fiecare e liber să fie paranoic)! În plus, capitala duce mare lipsă de spaţii verzi. Stadionul poate fi folosit şi de copii, având în vedere că aproape toţii copiii au jucat/joacă fotbal cel puţin o dată în viaţă. Banii se întorc înapoi, însă BOR suge bani mai ceva ca o căpuşă. În loc să reglementăm situaţia asta, în care toată lumea ar avea de câştigat (siguranţă financiară, pt unii spirituală), unii scuipă venin pe alţii şi viceversa, că ăla e ateu, că ăla e darwinist, că ăla e împotriva bisericii (şi, implicit, împotriva lui d-zeu – de unde concluzia, nu ştiu), că s-au aruncat nu ştiu cum banii etc! Dacă BOR, ca instituţie neaparţinătoare de stat, nu va mai căpuşa statul care nu e teocrat (aşa cum teoretic susţine, dar minciuna e evidentă), nu vom mai avea astfel de dezbateri cu multe comentarii pline de ură.

      Articolul a dorit să sublinieze ceva, însă cred că, având în vedere comentariile, problema cea mai importantă şi care necesită dezbatere, e alta: finanţarea cultelor în România laică! În ce măsură, în ce condiţii şi care e relaţia, având în vedere situaţia economică precară, dintre Biserici (oricare) şi Stat?

      • GEOS spune:

        Ca o continuare, mai doresc să detaliez anumite aspecte. Că tot vorbim de finanţări şi bani aruncaţi aiurea, v-aţi gândit vreodată că sunt biserici mult mai frumoase decât mastodontul ăsta şi că nu sunt finanţate restaurări? Apoi, că alte culte (dar şi ortodocşi) taxează intrarea în biserici pt cei ce nu se duc la biserică pt a se ruga (adică în afara perioadelor de slujbe)? Alţii vând la intrare tot felul de suveniruri (iconiţe, lumânări, cărţi ş.a.m.d.). BOR a demonstrat că are spirit antreprenorial (ca să nu mai evidenţiem numai latura negativă). Nu ar fi normal ca slujbele speciale să nu mai ceară bani pe tot felul de produse indispensabile ritualurilor, în special la înmormântare? Numai turismul şi vânzarea de cărţi ar aduce suficiente venituri cât să nu mai fie nevoie de finanţarea statului. Iarăşi, donaţiile pot finanţa serios biserica, aşa fiind normal. Consider că finanţarea statului s-ar putea face în situaţii excepţionale, de genul dezastre naturale, accidente (ex: incendii sau orice dezastru provocat de om) sau un mixt donaţii-finanţare, în cazurile în care sunt comunităţi cu nevoi deosebite (lipsă şcoli, îngrijiri medicale, adăposturi) sau în care preoţii, cei cu cap, pot ţine de profesori să educe copiii, ceea ce ţine de un stat laic, doar statul n-ar avea resurse. Mai aveţi idei?

    • Closed spune:

      In primul rand presupui, gresit, ca doar ateii sunt impotriva construirii catedralei. Cata aroganta! Dar daca iti spun ca sunt declarati ortodocsi care considera catedrala doar o demonstratie a megalomaniei si kitschului existent in capul unora din BOR? E suficient un ortodox si generalizarea ta e jenanta.

      Cat despre penibilitatea cu sportivii care platesc asigurari mai mari, uita-te mai bine: discuti de sportivi profesionisti, care asta fac pentru a-si castiga painea. Daca iti permiti, iti poti face si tu asigurare de sanatate, iar alergatul prin parc nu e pus la riscuri. Dimpotriva, o viata mai activa ajuta la o sanatate mai buna. Chiar ai pus argumentul asta pe bune sau e o metoda de provocare a interlocutorilor?

      Sila fata de indivizii care isi expun o parere? Intr-o discutie, iti poate fi sila cel mult de un argument. Pentru ca nu poti sti cine sunt cei ce-ti sunt contrari, atei sau diverse confesiuni religioase. Ori asa consideri tu ca e adecvat sa-ti respecti partenerii de discutie, insultandu-i si apoi dandu-te fata mare? Ma intreb daca exista vreo jena in a injura pe cineva care “si-a permis” sa nu fie de acord cu tine? Asta e o pseudo-filozofie derivata din ortodoxism? Pentru ca, sigur, crestinism nu e.

  40. Compass spune:

    Sunt si eu curios, daca estimarea financiara e asa vaga, de ce s-au dat aprobari?

  41. daniel spune:

    Cred că autorul ratează esenţa, printr-o serie de raţionamente reducătoare.

    În fapte amândouă sunt investiţii, cu finanţare de la stat.

    Stadionul este o utilitate cu o funcţie universală publică. Evenimente sportive, evenimente muzicale, evenimente culturale. Pluralismul funcţional e evident. Adaptabilitatea stadionului e şi ea. Credincioşii la fel în măsură cu sportivii, au şansa să adapteze stadionul respectiv la nişte cerinţe particulare. În problema finanţării nu e aceiaşi problemă, dacă protestantul plătitor de taxe sau ortodoxul , ultraşul sau etc. ..plăteşte din taxele lui un obiectiv unde ar avea posibilitatea să se exprime.

    Catedrala Mântuirii Neamului este o utilitate cu regim privat-public. Exclusiv destinată desfăşurării slubjbelor în stil ortodox. Şansa de utiliza şi pentru alte activităţi acea utilitate e practic nulă. Deci protestantul ateul, sportivul este eliminat ca şi sansă de a practica o activitate la care din taxele sale statul a decis arbitrar că e o prioritate.

    Ce e mai subtil, BOR este o instituţie cu o filozofie instituţională care consideră ca la revenituri(bani de încasat) posedă un caracter de instituţie publică în sine.

    Subvenţii, legi speciale etc.

    Dar pe altă parte, pronează independenţa faţă de instituţiile statului, şi are un caracter privat în funcţionare eludând forme de control public considerându-le ca şi imixtiune în organizarea şi funţionarea instituţiei în sine. În plus evitând prin toate mijloacele să ofere redevanţe directe în forme de taxe societăţii ( teoretic este considerată a şasea putere financiară în România).

    Din moment ce banii publici sunt implicaţi, n-ar fi corect ca şi publicul(reprezentanţi ai societăţii)să fie implicat într-o formă sau alta în gestionarea acelor bani…..

    Alte instituţii dependente de buget sunt monitorizate, se fac schimbări când e cazul în administratori.

    • Nu cred ca am ratat esentialul. E asa cum ziceti si dumneavoastra: “amândouă sunt investiţii, cu finanţare de la stat.”
      De ce le judecam atit de diferit? Fiindca dumneavoastra, ca si multi altii, in graba de a aduce argumente impotriva proiectului catedralei, sinteti dispus sa vedeti in stadion un veritabil asezamint si pol cultural / comunitar, desi deocamdata nici macar utilitatea sportiva nu si-a dovedit-o cum se cuvine: “Stadionul este o utilitate cu o funcţie universală publică. Evenimente sportive, evenimente muzicale, evenimente culturale.” Hm

      • Closed spune:

        Deci, concluzia e ca, daca nu si-a dovedit inca utilitatea, nu va avea nicio utilitate in viitor? Intr-o discutie logica, sa te faultezi singur?

        Cate concerte pop, rock, de manele, de cantat din frunza s-au desfasurat intr-o biserica? Cate dintre concertele mari s-au desfasurat pe stadioane?

        Serios acum, unele argumente pro-catedrala “tin ceva apa”. Dar uneori, poate, e bine sa fie analizat raspunsul, inainte de a cadea in penibil.

        • Tocmai pentru ca avem o discutie logica, nu putem invoca, in problema utilitatii, posibile / probabile evenimente viitoare. Ati accepta “folosul mintuirii” viitoare ca argument pro-catedrala? Desi pentru unul ca mine e covarsitor, intr-o discutie de genul acesta argumentul “nu tine apa”, vorba dumneavoastra :)
          Asadar, cred ca e loc destul de desfasurare intr-o discutie care sa aiba repere doar fapte deja petrecute si cifre vericate. Fiindca acesta mi se pare viciul cel mai grav al dezbaterii: comunicatele si scrisorile deschise ale umanistilor invoca legi (aflate in vigoare) si cifre (date verificabile), iar Patriarhia raspunde mai mult teologic, cu argumente irelevante pentru un ateu/agnostic/umanist, cum vreti sa-i spunem. Daca ofera cifre, nu le ofera pina la capat (numarul donatiilor, dar nu si valoarea lor), iar asta e neproductiv. Am gasit insa in interventiile Patriarhiei aceasta analogie lumeasca cu Arena si m-am gindit ca e mai folositor sa ne intilnim pe terenul acesta.
          Pe care sper sa reveniti, fiindca e nevoie de interlocutori inteligenti. Numai bine

          • Closed spune:

            Nu e cea mai buna idee sa ne bazam doar pe fapte ce s-au petrecut. Pentru ca avem destule cazuri in care o “reteta de succes” pentru cineva s-a dovedit un dezastru pentru un altul. Dar, chiar si asa, cred ca veniturile generate de un stadion nou construit (vorbim cam de orice stadion de capacitate mare, ce poate avea intrebuintari multiple) sunt verificabile, pe cand veniturile generate de o catedrala noua, mare si destinata exclusiv unui cult religios sunt, in cel mai bun caz, dubitabile.

            Cat despre “folosul mantuirii”, sunt de acord ca exista o posibilitate (as vrea sa subliniez posibilitatea ca fiind diferita de siguranta) ca o parte din cei ce-i trec pragul sa se mantuiasca. Dar acel lacas nu este destinat mantuirii tuturor romanilor, nici macar al tuturor ortodocsilor. Si-apoi, stiam ca doar cei ce doresc sa se mantuiasca se mantuiesc, ba, mai mult, se mantuiesc actionand in spiritul crestin, nu donand un purcoi de bani pentru construirea unui sediu al vanitatii omenesti. Se poate cumpara intrarea in Rai? CMN va fi construita pe o poarta catre fericirea eterna? Tare mi-e ca, de fapt, acea catedrala va fi doar masa comerciantilor din templul in care a intrat Iisus, o poarta mai degraba catre imbuibare decat catre mantuire.

            Apoi, de cand poate statul lua hotararea ca eu sa fiu mantuit? Sau Biserica? Poate Biserica sa hotarasca “da, el va fi mantuit pentru ca e contribuabil roman, deci a participat la constructie”? Prin bunavointa Patriarhului, oricare ar fi el, ma voi mantui? E vointa umana mai presus de cea divina? Daca nu, atunci cu ce ajuta mai mult la mantuire o hardughie decat o bisericuta intr-un garaj? E nevoie de cladiri impresionante pentru a adaposti egoul unor conducatori?

  42. Victor D spune:

    Dacă am trăi într-o societate fără implicaţii secundare comparaţia ar avea şanse să meargă. În realitate statul finanţează o instituţie exclusivistă care merge de la:
    “o să ardeţi în iad” până la “esenţa poporului românesc este creştinismul ortodox” sau “dacă nu vă convine, emigraţi” – ceea ce se şi întâmplă.

    Pe lângă problemele legate de:
    1 Neplata taxelor de către BOR
    2 Lipsa de transparenţă a BOR cu privire la CMN
    3 Trecerea în proprietate privată a unei investiţii publice
    4 Extremismul îngrijorător al bisericii – fotbaliştii nu m-au ameninţat cu iadul fotbalistic până acum
    5 Ipocrizia şi incoerenţa BOR (Smerenie şi cumpătare în MegaMall al Mântuirii Neamului)

    Invoc şi problema parteneriatului necinstit care are loc între BOR şi cine e la putere. Mai exact BOR dă din autoritatea pe care o are asupra unor oameni simpli pentru a obţine finanţare de la buget. Metodele merg de la “binecuvântaţi fie conducătorii noştrii” (indiferent ce fac) până la icoane pentru susţinerea unui partid:
    http://www.adevarul.ro/locale/hunedoara/Un_deputat_hunedorean_a_fost_pictat_intre_sfinti-pe_peretii_bisericii_din_comuna_Soimus_0_344365608.html
    Problema nu e că se face ceva problema este ce se primeşte în schimb de la BOR. Din ce spune domnul autor este clar că nu e vorba de bani pentru că BOR e “nonprofit” (vreau şi eu să fiu nonprofit ca BOR). Deci BOR plăteşte în felul ei pentru CMN: prin influenţă electorală. Împotriva acestui lucru trebuie să luptăm şi ca atei şi ca credincioşi.
    PS sunt ortodox, dar fiecare acţiune a BOR nu face decât să mă alieneze de religia instituţionalizată.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Catalin Lazurca


Catalin Lazurca

Cătălin Lazurca este scriitor. A publicat un volum de proză scurtă, două volume de poezie şi un roman (Celebrul animal, editura Polirom). Totodată, mai multe volume de tradu... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)