Home » Economie »Macro »Opinie » Citesti:

Banca Centrala moderna – institutie cu rol public major

Nicolae Danila octombrie 16, 2017 Economie, Macro, Opinie
14 comentarii 1,266 Vizualizari

Impactul crizei financiare globale din 2008 a fost unul fundamental, generator de schimbari radicale in toate domeniile, inclusiv in modul de gindire si de actiune al oamenilor. Imi place sa cred ca si noi, romanii, ne-am inscris pe acest trend atit in gindire si mai ales in actiune.

Domeniul economic si financiar ne pune in fata unor prioritati, provocari, dar si oportunitati imense. O concluzie unanima identifica cel putin doua directii esentiale de actiune: cresterea competitivitatii nationale si consolidarea finantelor publice, ambele deziderate fiind obtinute printr-un efort decisiv si continuu de crestere a investitiilor si a productivitatii. Cresterea economica puternica trebuie sa fie materializata printr-o rata de crestere  sustenabila, acompaniata de o majorare  a veniturilor si o mai buna distribuire a bogatiei, cu politici care sa mentina echilibrele macroeconomice esentiale si sa  integreze constructiv dinamismul ,creativitatea, dar si  responsabilitatile intergenerationale (Davos 2017). Este necesar ca acest dinamism economic sa faca parte integranta a unui model de dezvoltare care sa atinga obligatoriu trei tinte: stabilitatea, bunastarea si incluziunea sociala (G-20, 2017).

Am exprimat de mai multe ori opinia ca in aceasta lume marcata de incertitudini, de volatilitati , de vulnerabilitati si provocari putem identifica un proces care continua sa-si puna amprenta  : exprimarea si transpunerea in practica a interesului national in toata complexitatea lui : politic, economic, social, financiar, educational. Traim perioada celor doua virfuri ale acestui fenomen ( le-am mentionat recent in mediul public), care vor avea o influenta majora la nivel national si international si anume asa-zisa “Era Trump” si Brexit-ul.

Consider ca in cadrul politicilor la nivel global se incadreaza si masurile post criza, de re-reglementare a pietelor financiare. Acestea dovedesc un pronuntat  interes national, incluzind o reorientare a directiilor de actiune catre dezvoltarea fiecarei economii nationale, cu o concentrare a resurselor financiare, economice si umane in interiorul fiecarei tari. Sunt de acord cu opinia ca toate acestea fac parte din procesul deglobalizarii, de readucere a fortelor nationale si a resurselor acestora in interiorul fiecarei tari, cu o concentrare a lor pe activitati economice, financiare, de creare de valoare noua si mai ale de creare de noi locuri de munca.

Lectiile crizei cer in mod obiectiv cresterea rolului public al bancilor centrale, si aici ma refer inclusiv la Banca Nationala a Romaniei. Imi amintesc una din  interventiile mele , cand am recomandat o regandire a obiectivelor, a misiunii si rolului BNR ( ZF, 04.01.2013). Mentionam atunci, printre altele: “Rolul si implicarea bancii centrale trebuie sa se intensifice in cadrul eforturilor pe care le are in vedere guvernul in aplicarea politicilor de macrostabilizare si reluare a cresterii economice”. Au fost multe aprecieri pozitive cu privire la pozitia mea, dar au fost si mai multe critici, unele chiar dure.

Este necesar sa plecam de la premisa ca BNR nu este si nu trebuie sa fie o institutie politica sau politizata. Deciziile politice au o mare importanta pentru mersul economiei, pentru consolidarea efectelor pozitive si pentru sustenabilitatea echilibrelor macroeconomice in procesul de evolutie a societatii. BNR nu este chemata sa cenzureze deciziile politice. Aceasta institutie contribuie cu solutii la gasirea celor mai bune forme si cai de implementare si finalizare a deciziilor politice. In fond, in acest mod BNR  realizeza  efectiv si efficient obiectivele sale. Conlucrarea cu toate institutiile statului, in special cu Guvernul, indiferent de “culoarea sa politica” pentru cresterea efectivitatii si eficientei mixului de politici la nivel national trebuie sa constituie o preocupare permanenta si obligatorie a BNR. In fond noi traim in lumea in care avem pe de o parte bancile centrale independente, iar pe de alta parte guvernele alese democratic. Mediul echilibrat si eficient apare cind intre cele doua parti exista respect mutual: independenta bancii centrale sa fie recunoscuta  (cu realizarea permanenta in activitatea acesteia a consensului general,  ca obiectivele si rolul unei banci centrale trebuie sa fie canalizate catre realizarea interesului economic national, si sa fie consistente, prin solutiile specifice acesteia, cu politica economica si deciziile guvernului), iar, in contrapondere, bancile centrale sa nu  fie percepute ca institutii care suprainfluenteaza guvernele democratice (situatie neadecvata intr-o economie care functioneaza normal).

Conlucrarea dintre aceste doua structuri cheie ale tarii imbraca principalele caracteristici necesare la nivel macroeconomic : sa fie  efectiva, eficienta, constructiva, proactiva si cu un inalt respect reciproc. O banca centrala nu trebuie sa foloseasca politica monetara ca instrument de influentare a deciziilor guvernului. In acelasi timp, o banca centrala nu trebuie sa fie folosita ca instrument politic. Sunt de parere ca implicarea bancii centrale cu analize, comentarii si solutii trebuie sa o regasim inainte de luarea unor decizii de catre guvern, si aceasta nu numai prin intermediul mass-media, ci si prin discutii directe si nemijlocite. O data deciziile politice luate, in procesul de implementare si finalizare a acestora banca centrala vine cu politici si instrumente specifice (conventionale si neconventionale) care sa aduca plus valoare deciziilor politice si sa reduca eventualele efectele negative ale acestora cu influente asupra macrostabilitatii. Mai mult, politica monetara nu reprezinta principala si singura politica macroeconomica si nu se substituie reformelor structurale, care trebuie sa fie initiate si finalizate de guvern.

De multe ori politicienii intarzie lansarea unor programe nationale si a unor reforme structurale, lasand loc unei realitati in care politica monetara este perceputa ca “the only game in town”. Sunt de acord ca politicile monetare si de stabilitate financiara bine ancorate in economia reala pot “cumpara timp” pentru guverne pana cind acestea finalizeaza politicile si reformele cerute de etapa in care se afla economia nationala si de interesul national pe termen lung, incluzand aici modelul de crestere economica si politicile sustenabile care sa produca necesarul echilibru social, politic,economic si financiar. In fond, politica monetara poate stimula sau infrina economia reala, insa pe termen scurt. Guvernele sunt cele care pot sau nu sa “aseze” economia pe un trend de crestere sustenabil si permanent, pe termen lung, implementand reforme specifice pietei muncii, reforme economice si  sociale.

Realist vorbind, vad insa, pentru perioada imediat urmatoare, mari provocari pentru banca centrala : legate de independenta ei si mai ales de continua asteptare ca o banca centrala poate, prin politicile ei, sa faca economia sa functioneze, sa reduca somajul, sa asigure o crestere puternica si sa mentina stabilitatea preturilor. Exagerarile in acesta directie sunt contraproductive si pot submina credibilitatea bancii centrale si sprijinul public pentru aceasta institutie. In acest sens Guvernatorul Bancii Angliei  atragea atentia ca nu trebuie sa producem confuzie intre independenta bancii centrale si omnipotenta ei . “

While carefully circumscribed independence is highly effective in delivering price and financial stability, it cannot deliver lasting prosperity and it cannot solve broader societal challenges“ (Carney,  Londra , Conferinta, 28 Sept. 2017) .

In cadrul aceleiasi Conferinte, in legatura cu tema abordata de  Guvernatorul Carney , un alt vorbitor si anume  Guy Debelle – Viceguvernatorul Bancii Centrale a Australiei (Debelle, 28 Sept. 2017- Londra) mentiona faptul ca o banca centrala este dependenta de decizia politica in legatura cu obiectivele sale transpuse in tinte, in strinsa corelare cu prioritatile si programele stabilite de guvern in fiecare etapa parcursa de economia nationala, dar este independenta in legatura cu politicile si instrumentele folosite de aceasta pentru realizarea obiectivelor si functiilor sale. In procesul de realizare a rolului si obiectivelor sale banca centrala raspunde si prezinta rapoarte in fata politicului:

“So with independence has come the accountability. The accountability is to the politicians and the population at large, not a small group of central banking aficionados, nor the financial markets” (Haldane, 2017). In aceiasi ordine de idei:“the central bank should not be regarded as a front of all wisdom. To do so risks comprising the independence…”(Debelle 2017).

Procesul de transformare prin care trec bancile centrale in directia modernizarii lor scoate in evidenta reforma principala interna si anume schimbarea culturii si a mentalitatii bancherilor centrali.

“The period of financial globalization transformed the academic economist into an active policymaker- as central banker and even as finance minister. The next decade will flush up an altogether different set of characters and institutional mechanisms” (Wolfgang Munchau, F.T. 14.11.2016).

In anii ce urmeaza vom asista la deiferite experimentari, la nivel national si international, a modului cum bancile centrale vor face fata celor trei categorii de provocari (Borio- 2011) : economice ( bancile centrale vor functiona intr-un climat economic ostil), intelectuale ( paradigmele economice au darimat multe din benchmark-urile, modelele economice si analizele bancilor centrale; s-a dovedit ca asigurarea stabilitatii preturilor nu reprezinta o garantie impotriva instabilitatii financiare si macroeconomice ), institutionale ( este necesar ca bancile centrale sa ajusteze setul de politici si instrumente proprii in asa fel incit sa nu fie afectate reputatia si independenta lor). Sa tinem cont de o realitate in continua transformare: traim iuntr-o lume a interactiunii, si asa cum s-a exprimat un cunoscut analist: “We are not living in a world of mathematics. We are living in a world of facts”.

Actiunile celor care iau decizii la nivel national, indiferent de institutia centrala unde activeaza, au scop principal crearea unei societati prospere si inclusive. Construirea unei societati inclusive trebuie sa porneasca de la realizarea unei reforme educationale. Cresterea nivelului de pregatire a capitalului uman, principala resursa a fiecarei tari, reprezinta un factor cheie ce conduce la cresterea productivitatii, a competitivitatii si a diversificarii economiei nationale. Politicile macroeconomice bine conturate si implementate intr-un mix efectiv si eficient conduc la sustenabilitatea cresterii potentiale si aduc beneficii pentru intreaga populatie prin crearea unor locuri de munca mai bune, prin majorarea cistigurilor salariale si prin asigurarea unei calitati inalte a bunurilor produse si a serviciilor prestate. Este necesar sa reamintesc adevarul ca productivitatea ramine provocarea si sursa principala a cresterii economice sustenabile pe termen lung. Cresterea sprijinului public pentru initiativele antreprenoriale si inovatie, definirea sectoarelor cheie productive cu potential mare de crestere, realizarea unei finantari sustenabile a economiei reale din partea bancilor, a pietei de capital si din fonduri publice nationale si europene, reducerea obstacolelor birocratice in calea investitiilor sunt prioritati de conlucrare a guvernului cu celelalte structuri de decizie la nivel macro, inclusiv cu Banca Nationala a Romaniei.  Pentru ca procesul de realizare a obiectivelor, ca si procesul de transmisie a politicii monetare a BNR sa se finalizeze efectiv si eficient este necesar ca o crestere economica robusta si sustenabila si crearea de noi locuri de munca sa se reflecte printr-o mai buna si eficienta utilizare a capacitatilor si a factorilor de productie, proces care pe termen lung va crea fenomenul de asteptare a unei  presiuni pe salarii si inflatie… ( Draghi, 2017). O crestere economica sanatoasa se produce atunci cind nu sunt afectate alocarile bugetare pentru sursele esentiale de potentare pe termen lung a valorii adaugate din economie si a competitivitatii acesteia si anume sanatate, educatie si protectie sociala.

Analizind strategiile si activitatea bancilor centrale din tarile UE sau la nivel mondial putem identifica principalele functii ale acestora, in legatura cu obiectivele si rolul lor public, cu necesarele  “forward looking” si proiectii in viitor:

-        Asigurarea stabilitatii monetare

-        Stabilitatea financiara , in toate ipostazele acesteia

-        Activitatea de reglementare si supraveghere

-        Functii in legatura cu aspectele operationale

-        Functii in legatura cu infrastructura financiara

-        Functii publice

Voi face in continuare cateva referiri la ultima categorie avind in vedere incadrarea bancii centrale in randul institutiilor de interes public, luind in considerare influente ale celorlalte functii (despre care s-a scris si se va scrie tot mai mult) asupra societatii.

a) Promovarea dezvoltarii institutionale si a pietelor financiare. Fac referire la misiunea Eurosistemului ( din care facem parte) asa cum este precizata de Consiliul Guverntorilor BCE: “ to safeguard financial stability and promote European Financial integration” precum si  “shall contribute to the smooth conduct of policies pursued by the competent authorities relating to the prudential supervision of credit institutions and the stability of the financial system”. In mare masura acest rol se coreleaza cu cel al guvernului in directia reglementarilor si aranjamentelor institutionale si cu politicile de alocare a resurselor in economie pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare. Implementarea, efectivitatea si transmisia politicii monetare sunt strins legate de deciziile guvernului si de modul de implementare a acestora. Includ aici necesitatea unei mai bune “desenari” a rolului si mai ales o coordonare efectiva a implicarii Ministerului de Finante, a BNR si a ASF in cadrul structurilor si misiunii macroprudentiale, care sa contina decizii si solutii cu aplicabilitate si efecte pe termen lung. Rolul central in cadrul acestor obiective macroprudentiale revine BNR. Banca centrala, nefiind o institutie politica (asa trebuie sa fie si in realitate) are o implicare specifica in managementul economic, configurind o ancora a asteptarilor inflationiste si asigurind  o buna baza pentru o crestere economica sustenabila, caracterizata printr-un echilibru intre politicile de sprijinire a productivitatii si politicile de distribuire a veniturilor si avutiei nationale. Independenta bancii centrale si sinergia intre politica macroprudentiala si politica monetara intaresc procesul de implementare a masurilor  macroprudentiale pentru eliminarea sau atenuarea la timp a efectelor negative ce pot fi produse de  riscurile sistemice. O atentie deosebita trebuie sa se acorde aranjamentelor de guvernanta in cadrul acestor structuri, care sa separe clar implicarea lor in procesul de prevenire a crizelor, si separat in procesul de management al crizelor. In zona de management al crizelor rolul guvernului si al structurilor sale este inevitabil. In zona de prevenire a crizelor, autonomia institutiilor chemate sa ia decizii macroprudentiale este esentiala.

b) Dezvoltarea economica: implicarea bancii centrale are legatura cu decizile si politicile sale prin utilizarea unor instrumente specifice (creditarea bancilor si atragerea de depozite de la acestea, lichiditatea pe piata si tranzactiile repo, reglementari in legatura cu creditarea in economie, interventii in cazul cursului monedei nationale fata de valutele principale,rezolutia bancara etc.). Corelarea activitatii bancii centrale cu actiunile si politicile guvernamentale este esentiala, avind in vedere ca multe din masurile si instrumentele folosite de banca centrala au nevoie de suportul financiar si de creare a cadrului legal din partea guvernului (banca centrala nu are initiativa legislativa). Politicile si intrumentele conventionale si neconventionale ale bancilor centrale au nevoie de o structurare buna. Consider ca banca centrala este chemata sa se implice proactiv in mentinerea initiativelor sectorului financiar in directia finantarii economiei reale. Bancile comerciale si banca centrala au o inalta responsabilitate sociala reflectata, intre altele, si in realizarea unei incluziuni financiare. Situatia economica a Romaniei si tintele pe care le propunem pentru etapele actuale si viitoare, tinte impuse in mod obiectiv si de transformarile fara precedent ce se produc la nivel European si mondial, impun politici ale bancii centrale care sa mentina un echilibru in dinamica intre necesitatea finantarii economiei reale pe de o parte si intarirea sistemului financiar si a stabilitatii acestuia ( punind accent, cu prioritate,  pe intarirea si dezvoltarea entitatilor avand capital autohton majoritar). Preocuparile si deciziile tarilor in aceste directii sunt evidente. Amintesc prioritatile actualei administratii americane care doreste, printre altele, mentinerea costului finantarilor la nivel scazut (dobinzi mici), dereglementarea pe pietele financiare si revigorarea economiei nationale. In acest sens a solicitat FED-ului- banca centrala a SUA ( stiu ca o sa apara comentarii cu privire la statutul si rolul acesteia, mult mai largi in comparatie cu cele din Europa) politici si instrumente specifice care sa contribuie la realizarea urmatoarelor tinte nationale: sprijinirea unei cresteri economice mai rapide, scaderea deficitului comercial si crearea de noi locuri de munca – reducerea somajului. Vorbim de prioritatile celei mai puternice economii si de obiectivele bancii sale centrale. Este evident ca intr-un asemenea proces se asuma riscurile intrarii pe un trend de crestere a inflatiei si chiar afectarea, este adevarat intr-o masura mai mica, a stabilitatii financiare. Ce doresc sa subliniez este faptul ca avem un exemplu clar de punere in practica a abilitatilor necesare fiecarui guvern in legatura cu Prioritati si prioritizare. La noi am inceput sa discutam despre posibilitatea unor decizii de modificare a politicilor si instrumentelor BNR utilizate in perioada recentei crize cu o mai mare sau mai mica efectivitate si eficienta. Consider ca nu trebuie sa ne grabim in luarea unor decizii si astfel sa uitam desele greseli sistemice facute de unele banci centrale de-a lungul istoriei recente a crizelor economice si financiare si anume modificarea unor elemente esentiale in politicile monetare si de stabilitate financiara inainte ca economia tarii respective sa-si fi revenit complet din criza si sa se fi asezat pe un trend sustenabil de dezvoltare (vezi si Central Banking, Vol.XXIV, number 3, February 2014). Situatia economiei nationale si asteptarile romanilor impun si la noi prioritati si prioritizare la toate nivelele macro, insa neaparat in stransa corelare intre ele. Si sa nu uitam o regula: o politica sau o masura aplicata in economie, care produce costuri si efecte colaterale negative mai mari decit efectele ei pozitive, trebuie schimbata.

c) Protectia clientilor institutiilor financiare (protectia consumatorilor). Sunt intr-o mica masura de acord cu parerile ca exista institutii abilitate legal sa exercite aceasta functie. Opinez ca o banca centrala are responsabilitatea directa si indirecta in realizarea acestui deziderat public. In fond intreaga activitate de supraveghere, de realizare a stabilitatii financiare si a macrostabilitatii are ca scop final tocmai atingerea etapelor caracterizate printr-un climat economic si financiar stabil, sustenabil, cu efecte benefice asupra bunastarii prezente si viitoare a populatiei, de protejare a veniturilor si acumularilor de avutie la nivel national si individual. Exemplele altor tari pot constitui lectii pentru noi.

d) Consilierea guvernului: cu analize si solutii la problemele economice si financiare, sprijin in structurarea si obtinerea finantarilor la nivel national de pe pietele interne si internationale. In aceasta perioada avem o prioritate : este necesara o intensificare a cooperarii si consultarii intre Presedintie, Parlament, Guvern si BNR cu privire la luarea unei decizii politice in legatura cu perioada/momentul aderarii Romanei la Uniunea Bancara si la Uniunea Pietelor de Capital, si ulterior la Zona Euro. Europa se misca rapid. Avem nevoie sa ramanem cuplati la procesul de transformare a continentului. In acest sens, o decizie poilitica a Romaniei este imperativ necesara deoarece avem de parcurs un drum complex de dezvoltare a economiei, de convergenta, de reforme si ajustari pina la momentul pe care ni-l propunem pentru aderarea la Euro, cu etapele intermediare de aderare mentionate mai sus. Am precizat de mai multe ori ca avem nevoie sa devenim puternici, competitivi intr-o perioada rezonabil de scurta pentru a fi pregatiti si in situatia unei decizii politice la nivel UE de aderare a tuturor tarilor membre la Euro, dar mai ales sa evitam pericolul  decuplarii noastre in cazul cind analiza realitatilor economice  “va da apa la moara” unei decizii politice a Zonei Euro de aminare pe perioada “nedefinita” a aderarii tarii noastre la moneda unica europeana. Suntem chemati sa derulam in continuare proiectul de tara la care ne-am angajat irevocabil si anume finalizarea integrarii in UE , insa de pe o pozitie de tara puternica si competitiva. Dupa ce decizia politica este luata, BNR si intr-o anumita masura si ASF sunt chemate sa vina cu solutii si programe pentru  aspectele tehnice ale aderarii ( Danila, 2015). De ce nu putem avea in banca centrala un consilier economic si financiar institutional ? O astfel de pozitie transparenta ar sprijini cresterea increderii in banca centrala, se va intari independenta acesteia si se va imbunatati realizarea efectiva si eficienta a transmisiei politicilor si deciziilor sale.

e) Educatia financiara. Este una din responsabilitatile cruciale ce revin bancii centrale si intregului sistem financiar. Noile strategii, noile modele de business, insasi existenta acestor institutii sunt strins legate de nivelul de intelegere a fenomenelor  si activitatilor financiare de catre populatie si firme. Sa nu uitam ca traim o perioada de criza a increderii in bancile centrale si in bancile comerciale. Ridicarea nivelului educatiei financiare a populatiei si a mediului de afaceri va genera o crestere a increderii acestora in banca centrala si celelalte institutii financiare. S-a scris mult despre educatia financiara si se va mai scrie.

Inchei interventia mea publica cu unele referiri la opinile lui Gillian Tett ( F.T. 11.11.2016), care a vazut in anul 2016 un “ big economic policy inflection point”. Mentioneaza ca “is a deep conviction that governments cannot reignite growth by relying on monetary policy alone. Rather, fiscal and supply side reforms are needed”. Continua cu afirmatia ca istoricii vor ajunge la urmatoarea  concluzie : “ the most important inflection point is not about deregulation or tax cuts, instead , the pendulum swing that matters is about the ROLE OF CENTRAL BANKS”. Concluzioneaza ca bancile centrale nu sunt si nu pot ramine “the only game in town” si ca “fiscal and supply side policy is now CENTRE STAGE”.

Vor fi comentarii si critici la cele de mai sus. Ma bucura acest lucru. Mi-e teama, insa, ca vom continua sa ne complacem in analize si argumente “after the fact” si chiar cu pozitii ferme de genul “nu se poate”. Dar uitam ca rolul nostru in societate nu se rezuma la a spune sau chiar in a repeata “nu se poate”, ci suntem chemati sa venim cu initiative si solutii pentru prezentul si viitorul tarii si al nostru.

Prof.Univ. Dr. Nicolae Danila

REFERINTE:

Borio, C.  : “ Central banking post-crisis: what compass for uncharted waters” , Central Banking Publications, London,  2011

Danila, N. – “ Fereastra de oportunitati si provocari pentru Romania”, – Editura AOSR, Bucuresti, 2015

Danila, N. – “Care este proiectul de tara al Romaniei in urmatorii 10 ani “-  Site AOSR si Hotnews,31 August 2015.

Debelle, G. : “Central Bank Independence in Retrospect”, London 28 Sept 2017 ( address at Bank of England Independence: 20 years on Conference)

Draghi,M. : Speech at the ECB Forum on Central Banking, Sintra, 27 Iunie 2017

Haldane, A. : “A little more conversation, A little less action”- FRB of San Francisco, 31 Martie 2017

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "14 comments" on this Article:

  1. dorin valeriu spune:

    , n-ar trebui politizata ! Cu Florin Georgescu, Voinea, ex-Olteanu, Nicolaescu s.a…. Cum s-ar putea rezolva problema ?

  2. Dan Nicolescu spune:

    Lectia Dvs, stimate Dle profesor, este foarte buna la nivelul studentilor ASE, care trebuis sa afle ” ce este o banca nationala si ce vrea ea “, cu actulizare la timpurile post ultima criza financiar -bancara . Actualizare, fiindca asa face orice profesor, cu lectiile sale , pe care le repeta ca tematica, an de an.
    Textul Dvs. trebuia sa inceapa cu o asertiune clara: Ultima criza a fost o CRIZA FINANCIAR-BANCARA , si NU o CRIZA ECONOMICA , a fost provocata exclusiv de proasta functionare a institutiilor bancare si a bancilor nationale ( cazul nesabuintelor dela Rezervele Federale sub administratia Greenspan este poate cel mai evident ), care nu au fost in stare sa gestioneze instrumentele financiar / bancare din ce in ce mai sofisticate pe care ele insesi le creasera acceptasera si dezvoltasera timp de decenii. Dece, fiindca si marii profesionisti, din conducerea bancilor nationale au cedat politic, sau au fost prea batrini si depasiti sau, si mai grav, au cazut prada lacomiei.
    Al doilea lucru care trebuie sa fie clar este ca daca INDEPENDENTA POLITICA a tuturor bancilor nationale devine o axioma si este riguros aplicata atunci toate cele spuse in lectia dvs ., devin simple corolare. Independenta politica nu inseamna insa neimplicarea in aplicarea politicilor guvernamentale , presupunind ca guvernele sint validate de o majoritate a votului democratic, ci stabilirea limitelor rezonabile pentru interesul national, ba chiar si pentru unele interese internationale. In orice caz, membrii CA nu trebuiesc numiti de partidele politice si nici de guvern , ci numai de presedintele tarii ( validat prin votul national ) si de Parlament in ansamblul sau.
    Al treilea lucru este CAPACITATEA PROFESIONALA ,PREGATIREA SI EXPERIENTA, DAR SI MORALITATEA FARA REPROS a tuturor membrilor Consiliului de Administratie .

    Daca aceste principii, sint aplicate clar si fara echivoc, toate cele enuntate in lectia Dvs., devin COROLARE

    • Renko spune:

      Absolut de acord cu precizarea c-a fost (si inca este*) criza financiar-bancara, dar a avut (si inca are) implicatii economice si implicit sociale.
      Ca oricare insider mr. Danila vine cu explicatii din gama: noi, endependentii, ne-am facut treaba insa p*liticu’ a decis… scuza predilecta folosita de aproape toti romanii cand incearca sa arunce matza pestilentiala in batatura altcuiva.

      ___________________________________________________________
      * “solutiile” de redresare adoptate la nivel mondial n-au eliminat cauzele

  3. Mircea Modan MirceaM spune:

    Sincer, prima parte a articolului m-a plictisit de moarte, m-a luat somnul, generalitati plicticoase de care sunt satul, Plutim pe nourii cresterii competitivitatii si stabilitatii financiare asa cum plutim pe reformarea a nustiuce (educatie, agricultura, cod fiscal, justitie, de fapt tot ce nu merge bine….ohoho, avem de unde alege) de ani si ani, fara mai nimic concret, care sa fie in ograda BNR.
    Mai apoi ati adus vorba mai la chestiune, ca sa zic asa. Dar acolo unde doare si BNR are ceva de spus ati tratat cam superficial. Suspect de superficial, as zice. De ex:
    c) Protectia clientilor institutiilor financiare (protectia consumatorilor)
    Pe langa “scurtimea” abordarii reveniti iarasi la limbajul de lemn bancar
    “In fond intreaga activitate de supraveghere, de realizare a stabilitatii financiare si a macrostabilitatii are ca scop final tocmai atingerea etapelor caracterizate printr-un climat economic si financiar stabil, sustenabil, cu efecte benefice asupra bunastarii prezente si viitoare a populatiei, de protejare a veniturilor si acumularilor de avutie la nivel national si individual.”
    Zero. Abureli generaliste plictisitoare, fara suparare.
    Ma gandeam la criza creditelor in franci elvetieni. Cum interpretam un fapt concret (cauzat si de lipsa de reglementare a BNR-catre institutiile de credit, banci, privind riscul evident al cursului de schimb, indiferent de moneda) cu abureala asta generalista?
    Ce efcte benfice asupra bunasatrii a avut neluarea in calcul a riscului dinamicii cursului de schimb?
    La concret, poate ca daca BNR ar fi impus o analiza obligatorie privind rata in lei vs rata in franc(sau orice moneda) cu obligativitatea conversiei (la cursuil zilei) in cazul atingerii unui anumit plafon de indatorare, ca o conditie obligatorie in cazul acordarii de credite in alte monede, probabil ca nu s-ar fi ajuns la circul la care s-a ajuns.
    La concret, sa vedem ce zicea Guvernatorul, in 2015
    “Supravegherea prudenţială
    Una dintre principalele atribuţii ale Băncii Naţionale a României, conform legii, o reprezintă supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit. În acest scop, Banca Națională a României este împuternicită să verifice, pe baza raportărilor primite şi prin inspecţii la faţa locului, respectarea cerinţelor prevăzute de lege şi de reglementările emise de Banca Națională a României, în vederea limitării şi prevenirii riscurilor specifice activităţii bancare. Pe baza verificărilor şi evaluărilor efectuate, Banca Națională a României determină în ce măsură cadrul de administrare, strategiile, procesele şi mecanismele implementate de o instituţie de credit, asigură o administrare adecvată a riscurilor în raport cu profilul de risc al acesteia. Astfel, supravegherea realizată nu este de tipul evaluării de conformitate, ci este bazată pe evaluarea riscurilor.

    În exercitarea funcţiei de supraveghere, Banca Națională a României dispune recomandări, măsuri, şi sancţiuni, în sarcina instituţiei de credit sau a persoanelor desemnate să exercite responsabilităţi de administrare şi de conducere operativă, în scopul remedierii deficienţelor constatate şi încadrării în reglementările în vigoare.”
    “În perioada iulie-septembrie 2005, au fost instituite condiţii suplimentare în domeniul creditării, respectiv:
    limitarea ponderii „serviciului total al datoriei” la 40 la sută din veniturile nete ale persoanelor fizice cu condiţia ca angajamentul debitorului ce rezultă din credite ipotecare să nu depăşească 35 la sută din veniturile nete ale acestuia;”
    Unde s-a ajuns?
    “Distribuţia debitorilor cu credite în franci elvețieni după nivelul veniturilor semnalează existenţa unor grupuri sociale vulnerabile în rândul debitorilor. Circa jumătate din numărul debitorilor cu credite în franci elvețieni au venituri lunare nete mai mici de 1 500 lei, iar ponderea creşte până la 75 la sută în cazul debitorilor care au venituri lunare nete mai mici de 2 500 lei.
    Gradul mediu de îndatorare pentru debitorii cu credite în franci elvețieni este în prezent de 92 la sută, în creştere faţă de decembrie 2008 (64 la sută). ”
    Nu se putea stopa acest fenomen? Nu existau metode prudentiale, in ograda BNR? Ba da, dar nici acum nu sunt prea vizibile. Sa ne amintim
    “Cauzele determinante pentru activitatea importantă a creditării în franci elvețieni în perioada 2007-2008 au o legătură strânsă cu factori sociali. Costul îndatorării în această monedă era mai redus la momentul acordării, ceea ce a făcut ca debitorii cu venituri mai scăzute să apeleze la acest tip de împrumut, iar categoriile de populaţie cu venituri mai mari să poată accesa sume mai ridicate. Pe de altă parte, evoluţii nefavorabile ale francului elvețian pot avea implicaţii importante asupra capacităţii de rambursare a debitorilor. O simulare asupra ratelor de plată la un credit standard acordat în franci elvețieni, leu, respectiv euro în decembrie 2008 relevă faptul că: (i) la momentul acordării, ratele lunare de plată la creditele în franci elvețieni erau mai mici comparativ cu creditele similare acordate în lei sau euro şi (ii) impactul modificării cursului de schimb şi/sau al ratei de dobândă a fost cel mai ridicat pentru creditul standard în franci elvețieni comparativ cu celelalte monede.”
    Toate aceste citate sunt din Isarescu, un tip stiut, dar cam moale, as zice. Independent de moale :P
    Adica aia care nu suportau rate in lei, din cauza dobanzilor mai mari, se calificau la franc elvetian…cu rsicurile aferente pe care nu le lua mai nimeni in seama, bancile din lacomie iar BNR..nu stiu de ce, sincer. N-o fi independenta aia o vorba cam goala?
    Puteau fi introduse impuneri pridentiale decatre BNR nu doar in procedura de acordare dar si in derularea platilor. La un anumit curs, sa zicem cand gradul de indatorare atingea 50%, creditele trebuiau convertite in lei, la cursul zilei, limitand astfel pierderea si mai mare, ulterioara(s-a ajuns la 92%…ca medie!). Si oamenii care se bagau la acest tip de credite trebuiau sa stie ca exista un “stop loss” , cel putin. Inca de la semnarea contractului.
    S-a tolerat de BNR aceasta situatie, in care oamenii cu venituri mici se bagau( nerozi, evident, dara asat nu scuza cu nimic BNR-aua, ei stiau riscurile) la credite in farnci pentru ca nu se calificau la leu! Misto!
    Nu trebuia sa fii doctor in finante- banci ca sa intelegi riscul imens, fara prezenta acelui stop loss. Si nici acum, din cate stiu, nu este impusa aceasataconversie , in cazul unui curs de schimb care creste indatorarea peste un prag.( stiu argumetele cu UE, se poate gasi o solutie prin prisma prudentialitatii). Au “pasat” beleaua pe carca bancilor si a nerozilor, dand vina pe curs, ca Banca Centrala a Elvetiei, nu aputiut si nu avrut, ca BNR nu aputut sustine cursul evident ca nu poate sustine asa ceva, francul elvetian s-a apreciat fata de toate valutele , si fata de majore, nimeni nu poate sustine asqa ceva, nici macar Fed-ul, nici China, nu asta e explicatia…neconcludent, la orice valuta exisat un risc care trebuie asigurat cumva cu SL, ca la orice tranzactie care implica si un risc de curs
    Bun, m-am lungit, dar am vrut sa dau un exemplu concret unde BNR chiar putea si poate sa faca ceva “în vederea limitării şi prevenirii riscurilor specifice activităţii bancare.” si nu toate acele generalitati care te adorm :P
    Ca rolul major al unei banci centrale este sa reglementeze ,sa protejeze prin procerduri care sa limiteze riscurile si abia apoi sa faca nustiuce. Daca face…
    P.S.Mai voiam sa va spun si despre ceva (ne)conceteturi ale BNR in educatia financiara…dar si asa m-am lungit prea mult, n-as vrea sa adoarma onor cititorii chiar de tot :P

    • cetateanul turmentat spune:

      N-am adormit deloc, dimpotrivă! Eu chiar mă întreb dacă nu ar fi mai apropiată de realitate redenumirea BNR ca BNBR, adică Banca Națională a Băncilor din România, astfel încît să priceapă și analfabeții financiari care iau credite ca să-și pună dinții sau să plătească curentul cam cum stă treaba și de ce Isărescu e p-acolo de la facerea lumii.

  4. AC spune:

    Sau, redus la esenta : institutia la care lucrez eu este foarte importanta :)

    Nici un cuvant despre rolul bancilor centrale in geneza ciclului de afaceri datorat politicilor expansionare discretionare, prociclice.

  5. cetateanul turmentat spune:

    Un articol interesant din care aflăm ce ar trebui să facă BNR și cum trebuie să se comporte România cu această instituție ca să nu o supere și să o deranjeze prea tare. Am înțeles că alături de ”servicii” care nu dorm noaptea de grija siguranței și a interesului național mai avem pe cineva care ne apără banii de inflație și de alte rele ce li se pot întîmpla. Bine, mai este și poliția și jandarmeria care luptă pentru ca noi să trăim în liniște și securitate, iar peste toți veghează guvernul care a jurat că o să aibă grijă de toate astea, ”așa sa-l ajute Dumnezeu!”. Cu toate acestea, în materie de finanțe omul de rînd nu pricepe (exact ca nea Tudose) de ce dacă depune 10$ la bancă, scoate doar 9$, sau de ce un director care falimentează o bancă ia un bonus și 12 salarii pentru asta. Să fie doar din cauză românul că nu este educat financiar ca să priceapă că așa e normal, sau din cauză că bancherii ne iau de idioți? De fapt chiar sîntem, iar art.25 pct.3 din legea 312/2004 consfințește lucrul acesta;
    ”- (3) Membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României şi personalul acesteia, însărcinat să exercite atribuţii de supraveghere prudenţială, nu răspund civil sau penal, după caz, dacă instanţele judecătoreşti constată îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu bună-credinţă şi fără neglijenţă, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor de supraveghere prudenţială.” (sursa http://www.bnr.ro/apage.aspx?pid=404&actId=1).
    Pe limba celor needucați financiar, asta înseamnă imunitate și exonerarea răspunderii dacă se dau țepe sub supravegherea BNR, deci lumea bună e asiguripsită și este exclus ca să pață cineva vun conflict cu mitocanii, cum au pățit bancherii din Islanda care au fost turnați la gros pentru coțcării financiare la vreme de criză. Important este să avem încredere în bănci, să fim austeri, să punem osul la muncă, să fim cuminți și să ne vedem de treaba noastră dacă vrem să fie bine, că de treaba cu banii are cine să se ocupe.

  6. DragosH spune:

    Stimate D-le. Profesor,

    Ati mentionat, citez:

    “BNR nu este chemata sa cenzureze deciziile politice. Aceasta institutie contribuie cu solutii la gasirea celor mai bune forme si cai de implementare si finalizare a deciziilor politice. In fond, in acest mod BNR realizeza efectiv si efficient obiectivele sale. Conlucrarea cu toate institutiile statului, in special cu Guvernul, indiferent de “culoarea sa politica” pentru cresterea efectivitatii si eficientei mixului de politici la nivel national trebuie sa constituie o preocupare permanenta si obligatorie a BNR.”

    Se poate ajunge si in situatia in care deciziile politice ce SE DORESC a fi implementate si finalizate, sa contravina realizarii obiectivelor BNR, si nu numai….

    Va rog sa explicati care este strategia BNR (in acest caz) si cum se iese din aceasta situatie de conflict de interese?

    Va multumesc anticipat pt. raspuns!

  7. Kurt spune:

    Noul presedinte E. Macron cere o noua institutie financiara asemanatoare cu FMI Fondul Monetar International. Pentru „Noua Europa“ conceputa la Paris se creaza in curind un FME Fond monetar Euro numai pentru ZE zona Euro. E. Macorn cere 3 % BIP din ZE (nu va primi aceasta suma de pina la 300 miliarde Euro pe an) in acest fond monetra comunitarZE (fara ceilalti 8). Lipsa de bani are la Paris o traditie lunga de 500 de ani (Loteria). E. Macron vrea bani 2018-2022 care nu sunt, nu sunt in budgetul Frantei de oeri de azi si de maine. Deficitul de 3% BIP pentru anul 2017 e o problema interna pentru E. Macron. Traditia indelungata cu o moneda „moale“, Franc & Lira, la Paris si Roma (datorii de stat 100 &% din BIP in Franta si 132% in Italia) e in contradictie cu tarditia Olandei (din fondurile de pensii acumulate de peste 100 de ani se platesc pensiile de azi, fiecare generatie isi plateste pensiile proprii din fonduri de pensii, cea ce cere o moneda Euro forte). Conflictele de interese in ZE se vor intensifica cu un guvern nou la Viena si un eventual ministru de finante Lindner/FDP la Berlin. Romania nu face parte din ZE azi si miine

    … „… Lectiile crizei cer in mod obiectiv cresterea rolului public al bancilor centrale, si aici ma refer inclusiv la Banca Nationala a Romaniei…. „……

    De la marimea BIP de 180 miliarde Euro pe an al Romaniei in comparatie cu budgetul anual al marelor banci in Franta, UK, SUA de la 1000 pina la 3000 miliarde Euro pe an (deci intr-o luna BIPul romanesc) se pot trage concluzii asupra influentei BNR asupra pietei finantelor internationale pe continent si in economia globala.

    „Industria romana e admirabila, sublima am putea zice, dar lipseste cu desavarsire (dupa I.L. Caragiale)?

    Estonia face un service excelent (digitalizarea) la presedintia UE 2017.

    Care sunt interesele monetare in Romania? Aderarea la ZE? Preluarea modelului francez &italian, traditional cu o moneda moale, in permanenta devalorizare? Practic ce se poate realiza 2017- 2019? Ce nu e posibil 2017-2021 cu actualul guvern de pe malurile dimbovitei?

  8. Renko spune:

    Sunt intr-o mica masura de acord cu parerile ca exista institutii abilitate legal sa exercite aceasta functie. Opinez ca o banca centrala are responsabilitatea directa si indirecta in realizarea acestui deziderat public. In fond intreaga activitate de supraveghere, de realizare a stabilitatii financiare si a macrostabilitatii are ca scop final tocmai atingerea etapelor caracterizate printr-un climat economic si financiar stabil, sustenabil, cu efecte benefice asupra bunastarii prezente si viitoare a populatiei, de protejare a veniturilor si acumularilor de avutie la nivel national si individual. Exemplele altor tari pot constitui lectii pentru noi.

    … iar eu sunt intr-o si mai mica masura de acord cu dvs.
    De exemplu: in anii 90 BNR a foat doar tipografie.

  9. man of war spune:

    intrebati un politruc daca este responsabil de criza sociala. ce va raspunde ? dar un camatar lacom care a generat o criza morala si financiara ? problema nu i ce vor argumenta acesti trepadusi (indivizii nu sint nici elite, nici indispensabili si nici inovatori in lumea viitorului) dar mai degraba cum poate fi anihilat binomul toxic politruc / camatar care nu mai are nimic de a face cu o societate liberala ghidata de munca onesta si puterea ideilor, ci cu un socialism retrograd menit sa perpetueze oligarhia inepta si castele pradatoare.

    • cetateanul turmentat spune:

      Problema cu binomul politruci-cămătari este pe cale să fie rezolvată. Se dă legea legea asta http://www.cnsmro.ro/despre/cadru-juridic/legea-122017/ , se înființează comitetul de supraveghere macroprudențial căruia i se acordă imunitate absolută și mai facem un fel de CCR, de data asta despre bani. Așa o să avem o nouă sfînta treime și o să ne închinăm la dumnezeu, judecători și bancheri și cum încurcate sînt căile Domnului, să vezi cum știu ăștia să le încurce! Doar vorbim despre profesioniști, nu despre staborul lui Cioabă și mînărelile lui Sile Cămătaru!

      • man of war spune:

        :) interesanta sfinta treime. interes national nici mai mult nici mai putin. securisti din toate institutiile (cu rol public major ! ) uniti va. astia nu s de alde oprea, rusanu si olteanu ? platiti din buget la fel ca raposatul steve jobs de la apple ?!

  10. Silviu Cerna spune:

    INDEPENDENŢA BĂNCII CENTRALE: ANGAJAMENT CREDIBIL DE PROMOVARE A STABILITĂŢII (Articolul a apărut iniţial în Ziarul Financiar, 10.10.2016, http://www.zf.ro/opinii/independenta-bancii-centrale-angajament-credibil-de-promovare-a-stabilitatii-15787113)

    Silviu CERNA
    Facultatea de Ştiinţe Economice şi de Administrare a Afacerilor
    UNIVERSITATEA DE VEST, TIMIŞOARA

    Băncile centrale au ajuns să fie actori importanţi ai economiilor moderne în anii ’80-’90, după ce multe au devenit independente formal faţă de guverne. În România postcomunistă, banca centrală a dobândit o relativă independenţă în 1991, când a fost adoptată o nouă lege de organizare şi funcţionare a Băncii Naţionale a României (legea nr. 34/1991). Acest statut a fost apoi întărit prin legea nr. 312/2004, care, la art.1, alin. 2, prevede expres că “Banca Naţională a României este o instituţie publică independentă”. La 1 ianuarie 2007, România a aderat la UE, iar Banca Naţională a devenit membră a “Sistemului European al Băncilor Centrale”, ceea ce a implicat delegarea unor prerogative “Băncii Centrale Europene” – ea însăşi independentă. În prezent, în aproape toate ţările dezvoltate, băncile centrale sunt independente faţă de guverne, ceea ce îi face pe unii autori să vorbească despre o adevărată “eră a băncilor centrale”.
    O bancă centrală este o instituţie financiară care, în cadrul unui sistem bancar cu două nivele – bancă centrală şi bănci comerciale -, deţine monopolul emisiunii de monedă fiduciară (bancnote şi monezi). Se spune că banca centrală este “banca băncilor”, adică este creditorul lor de ultimă instanţă. De fapt, banca centrală exercită o influenţă determinantă asupra lichidităţii sistemului bancar, pe care o gestionează prin diverse instrumente: taxa de rescont, operaţiunile open market, rezervele obligatorii etc.
    Funcţiile actuale ale băncii centrale sunt rezultatul unui îndelungat proces istoric, strâns legat de tehnologia plăţilor şi de condiţiile economice generale în care banca centrală a trebuit să acţioneze.
    Independenţa băncii centrale înseamnă că nici un corp constituit – guvern, parlament sau un membru al acestor organisme – nu are puterea să intervină în deciziile luate de banca centrală în exercitarea atribuţiilor sale legale şi încă şi mai puţin să anuleze măsurile pe care aceasta le-a adoptat.
    În literatură, există mai multe definiţii ale independenţei băncii centrale. În general, se disting trei forme de “independenţă”:
    1) Independenţa în alegerea obiectivelor: presupune că guvernul nu are influenţă directă asupra stabilirii obiectivelor politicii monetare (stabilitatea preţurilor, stimularea creşterii economice, ocuparea mâinii de lucru, stabilitatea financiară etc.).
    2) Independenţa în alegerea instrumentelor: presupune că banca centrală poate să-şi stabilească în mod autonom obiectivele operaţionale (rata dobânzii, agregatele monetare, cursul de schimb etc.) şi instrumentele folosite pentru atingerea acestora (taxa de reescont, operaţiunile open market, rata rezervelor obligatorii etc.).
    3) Independenţa personală: presupune că membrii organismului de conducere al băncii centrale pot rezista directivelor formale sau presiunilor informale venite din partea guvernului.
    Principalul argument pentru independenţa băncii centrale este că aceasta permite atenuarea presiunilor politice susceptibile să determine banca centrală să ducă o politică monetară inflaţionistă. După cum se arată în literatură, politicienii din societăţile democratice au o viziune pe termen scurt (“sunt miopi”), deoarece urmăresc, în primul rând, să câştige viitoarele alegeri. De aceea, ei nu se pot concentra asupra unor obiective pe termen lung, cum ar fi, de exemplu, stabilitatea preţurilor. Dimpotrivă, politicienii încearcă rezolvarea imediată a unor probleme presante, cum ar fi şomajul ridicat sau dobânzile mari, însă soluţiile respective au întotdeauna consecinţe indezirabile pe termen lung. De exemplu, creşterea masei monetare poate determina iniţial reducerea dobânzilor şi, deci, încurajarea investiţiilor, diminuarea şomajului şi relansarea creşterii economice, însă provoacă, mai devreme sau mai târziu, inflaţie. O bancă centrală independentă faţă de guvern şi aflată sub controlul parlamentului este mai puţin înclinată să ducă o asemenea politică de creştere excesivă a cantităţii de bani cu riscul de a provoca mai târziu inflaţie. Ca urmare, izolarea politică a băncii centrale constituie o condiţie necesară pentru realizarea unor obiective pe termen lung: sănătatea monedei şi stabilitatea preţurilor.
    O variantă a acestui argument este că procesul politic din societăţile democratice determină apariţia unui ciclu politico-economic. Acest ciclu se caracterizează prin aplicarea în preajma alegerilor a unei politici expansioniste în scopul reducerii dobânzilor şi a şomajului. Efectele negative ale acestei politici – inflaţie ridicată şi deprecierea monedei – se manifestă doar după alegeri, când politicienii ajunşi la putere vor fi nevoiţi să aplice o politică restrictivă. Ei speră însă că măsurile nepopulare vor fi uitate până la următoarele alegeri, cu atât mai mult cu cât ştiu că la apropierea acestora vor aplica din nou o politică expansionsită ş.a.m.d. Există numeroase date de observaţie care arată că un asemenea ciclu politico-economic se manifestă, într-adevăr, în multe ţări, chiar şi acelea în care banca centrală se află în subordinea parlamentului (de exemplu, România).
    Cu toate acestea, subordonarea băncii centrale guvernului sau ministerului de finanţe este încă şi mai periculoasă, deoarece, în acest caz, banca centrală poate fi şi mai uşor constrânsă să finanţeze deficitul bugetar. În multe ţări, legea interzice în prezent băncii centrale să acorde credite direct guvernului, însă băncile centrale pot eluda această interdicţie prin cumpărarea de obligaţiuni de stat de la băncile comerciale prin aşa-numitele “operaţiuni open market”. Or, indiferent de formă – directă sau indirectă -, creditarea statului, ale cărui cheltuieli sunt, în cea mai mare parte, neproductive, generează inflaţie.
    Un alt argument pentru independenţa băncii centrale este că politica monetară este mult prea importantă pentru a fi lăsată în seama politicienilor, grup social care a demonstrat în repetate rânduri că nu are competenţa necesară pentru a adopta decizii în legătură cu problemele economice importante, cum ar fi, de exemplu, reducerea deficitului bugetar sau reformarea sistemului bancar. O formă elaborată a acestui argument este prezentarea sa în termenii aşa-numitei “Agency Theory”, după care atât banca centrală, cât şi organismele politice sunt “agenţi” (mandatari) ai societăţii (“principal”), care au motive să acţioneze mai degrabă în propriul lor interes decât în interesul general. Problema relaţiei “principal – agent” este însă mai gravă pentru organismele politice decât pentru banca centrală, deoarece politicienii au mult mai puţine motive decât birocraţii (tehnocraţii) de la banca centrală să acţioneze în interesul publicului.
    De aceea, unii politicieni preferă să aibă o bancă centrală independentă, deoarece aceasta poate fi folosită ca “ţap ispăşitor” în caz că trebuiesc adopate totuşi măsuri nepopulare. De exemplu, este posibil ca un politician să se opună în spatele uşilor închise unei politici monetare inflaţioniste, dar să susţină public o asemenea politică, de teamă că nu va fi reales. Existenţa unei bănci centrale independente, care ia măsuri nepopulare (“ia băutura de pe masă, tocmai atunci când cheful se încinge”), reprezintă, deci, un interes public.
    Adversarii independenţei băncii centrale argumentează că este nedemocratic ca politica monetară, care afectează aproape toate domeniile vieţii economice, să fie controlată de un grup elitist, care, deşi supus formal controlului parlamentului, nu răspunde, de fapt, în faţa nimănui. Într-adevăr, lipsa de răspundere a băncii centrale are serioase consecinţe: dacă performanţele băncii centrale sunt slabe, conducătorii ei nu pot fi schimbaţi imediat, aşa cum se întâmplă cu politicienii. Pe de altă parte, dacă este adevărat că banca centrală trebuie să urmărească obiective pe termen lung, nu este mai puţin adevărat că şi parlamentarii votează, de asemenea, în legătură cu anumite probleme pe termen lung (de exemplu, ratificarea tratatelor internaţionale).
    Publicul alege preşedintele, guvernul şi parlamentul, care răspund politic pentru bunăstarea ţării, însă agenţiile guvernamentale birocratice (tehnocrate), cum este banca centrală, nu sunt supuse unui control similar, deşi activitatea lor constituie principalul factor de care depinde sănătatea economiei. În plus, pentru a ajunge la un program coerent de promovare a stabilităţii, politica monetară trebuie coordonată cu politica fiscală (gestionarea veniturilor şi cheltuielilor statului). Ca urmare, pentru prevenirea stabilirii unor obiective contradictorii, este necesară plasarea politicii monetare sub controlul politicienilor, la fel ca politica fiscală.
    Un alt argument împotriva independenţei băncii centrale este că o bancă centrală independentă nu-şi utilizează întotdeauna libertatea în mod corespunzător. Exemplul cel mai elocvent este cel al băncii centrale a SUA (Fed), care, în timpul marii crize economice din anii ’29-’33, a eşuat în rolul de creditor de ultimă instanţă, iar în anii ’60 şi ’70, a dus o politică monetară expansionistă, care a provocat inflaţia ridicată din acea perioadă. Un alt exemplu este cel al BNR, care, deşi relativ independentă în anii ’90, nu a reuşit să combată inflaţia.
    Toate aceste fapte sugerează că independenţa formală nu garantează că banca centrală este imună la presiunile politice. În plus, independenţa poate încuraja banca centrală să ducă o politică de dobânzi care satisface mai mult propriul său interes decât interesul general.
    Studiile empirice par să confirme totuşi ideea că o economie performantă necesită întărirea independenţei băncii centrale: cu cât gradul de independenţă al băncii centrale este mai ridicat, cu atât rezultatele obţinute în combaterea inflaţiei sunt mai bune. În plus, deşi o independenţă mai mare a băncii centrale duce, de regulă, la o inflaţie mai scăzută, acest rezultat nu se obţine în detrimentul altor performanţe ale economiei reale. Astfel, cercetările empirice arată că ţările în care există bănci centrale independente nu prezintă riscuri sporite de a avea şomaj mai ridicat sau fluctuaţii mai mari ale producţiei comparativ cu ţările cu bănci centrale mai puţin independente.
    Cu toate acestea, inflaţia scăzută nu constituie singurul obiectiv macroeconomic. Actuala criza financiară globală a arătat că politica monetară poate avea efecte devastatoare asupra altor variabile economice reale: creştere economică, gradul de ocupare a forţei de muncă, poziţia balanţei de plăţi etc. Pe de altă parte, în timp ce un număr tot mai mare de naţiuni au conferit băncilor lor centrale mai multă independenţă, în speranţa că acestea vor menţine o inflaţie mică şi stabilă, a apărut pericolul ca o banca centrală independentă să iasă complet de sub controlul societăţii. Or, independenţa băncii centrale nu poate însemna în nici un caz independenţă faţă de propriul popor. Delegarea puterii de implemetare a unei politici ale cărei efecte se manifestă pe termen lung unei instituţii independente necesită, deci, exercitarea unui anumit control social asupra activităţii acestei instituţii. De aceea, mulţi politicieni pledează pentru efectuarea unor reforme care să menţină independenţa băncii centrale, însă să confere totodată guvernului dreptul de a stabili obiectivele politice. Iar fapt este că într-un sistem politic democratic singura modalitate de satisfacere a acestei duble cerinţe este răspunderea băncii centrale în faţa parlamentului, care, în calitatea sa de organ politic ales, are posibilitatea de a monitoriza eficienţa acesteia în realizarea unor obiective economice cu o inerentă dimensiune politică.
    În concluzie, mizele independenţei băncilor centrale sunt atât economice, monetare şi finananciare, cât şi politice şi democratice. Tendinţa care se manifestă în ultimii ani este de creştere semnificativă a independenţei băncilor centrale, deoarece atât teoria, cât şi experienţa arată că o bancă centrală independentă este în mai mare măsură capabilă să aplice o politică monetară corectă.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Nicolae Danila


Nicolae Danila

Fost membru al Consiliului de administraţie BNR. Profesor universitar, ASE Bucureşti, Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori. In perioada 1999 - 2007 ... Citeste mai departe


E randul tau

Cred ca masurarea performantelor prin tot felul de indicatori de tip contabil, simpli si usor de int...

de: r2

la "Manifest pentru refuzul unei obsesii moderne"

Cauta articole

noiembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)