Criza recenta a afectat increderea in eficienta impusurilor fiscale si a celor monetare in intreaga lume. Decidentii de politici macroeconomice incearca acum in primul rand restaurarea increderii in acţiunile lor. Ultimele evenimente din lumea economica (vezi criza zonei euro dar si recentul fiscal cliff) par sa sublinieze doua viziuni distincte in ceea ce solutionarea acesteia, viziuni care tind sa contureze vizibil doua modele. Modelul german ce merge exclusiv pe ideea de constrangere/austeritate mizand pe o combinatie de injectie prudenta de bani de catre BCE pentru relansarea creditarii/reduceri masive de cheltuieli/cresteri de taxe/. Tehnic vorbind, combinatia poate fi benefica. Practic, nu trebuie scapat din vedere ca subiectul este economia europeana, nu economia germana, deci lucrezi cu alt material.
De cealalta parte se contureaza modelul american (agreat de altfel si de Japonia, dar se pare ca si de Franta europeana) ce mizeaza pe relaxare cantitativa – “quantitative easing” injectia puternica de bani de catre banca centrala pentru relansarea creditarii/ajustare fiscala graduala, reduceri prudente de cheltuieli, cresteri de taxe pentru clasele sociale ce pot suporta asta intr-o astfel de criza (pentru bogati). Se mizeaza astfel mai degraba pe crestere economica, reducerea somajului, etc. cu toate avantajele ce pot decurge de aici pe termen mediu si lung. Viitorul va decide cine a avut dreptate, cert este un singur lucru. Stiinta economica in sine trebuie sa se reinventeze, nimic din ce stiam pana acum pare ca nu mai functioneaza.
In prezent, alaturi de guverne, bancile centrale din intreaga lume sunt preocupate de faptul ca impulsurile de politica monetara nu ajung sa miste economia reala. In fond, problema consta in alegerea intre variabilitatea inflatiei si cea a decalajului de productie, compromis de altfel amplu dezbatut in literatura de specialitate. Economistii sunt preocupati de ceva vreme de acest oarecum nou compromis. Iar criza financiara recenta aduce in prim plan aceasta discutie. Altfel spus, economia reala ar trebui sa ocupe un rol mult mai important in deciziile autoritatilor, iar bancile centrale incearca sa ancoreze credibil anticipatii optimiste privind relansarea graduala a cresterii economice. Cu aceasta problema se confrunta cu atat mai mult tarile emergente, unde miza se concentreaza pe trade off ul intre consolidarea finantelor publice, continuarea procesului dezinflationist, dar si pachete de masuri de relansare a cresterii economice. O adevarata provocare pentru economisti. Se reuseste acest lucru si in Romania?
Incepand din august 2005, Banca Nationala a Romaniei a adoptat strategia de tintire directa a inflatiei ca strategie de politica monetara. Asemeni altor tari, strategia a fost aleasa ca urmare a imposibilitatii practicarii altor strategii, precum cea a tintirii agregatelor monetare, tintirii cursului de schimb sau a altei tinte intermediare. Chiar daca tinta de inflatie nu a fost atinsa de fiecare data, se poate spune ca strategia de politica monetara in Romania a fost una de succes ca urmare a implementarii inflation targeting, analizand trendul dezinflationist si luand in considerare contextul intern si international. De altfel, rezultatele multor studii empirice converg catre faptul ca strategia de tintire a inflatiei este superioara altor tipuri de strategii de politica monetara, mai ales in tarilor emergente, precum Romania.
Recent, din ce in ce mai multe tari care au ales inflation targeting ca strategie de politica monetara folosesc insa regimul de tintire flexibilă a inflatiei. Strategie in care inflatia este stabilizata in jurul unei tinte reduse pe termen mediu, situatie in care interventia bancii centrale este mai putin agresiva. Mai degraba decat regimul de tintire stricta a inflatiei, caz in care se incearca stabilizarea inflatiei in cel mai scurt orizont de timp posibil. In contextul in care tinta de intrare a Romaniei in zona euro a fost decalata, prin urmare dispare constrangerea imediata de armonizare a inflatiei cu cea a mediei europeane, cred ca si BNR ar putea tinde (cu beneficii mai mari decat costuri) catre o tintire flexibila a inflatiei.
In acest sens, BNR ar putea stabili (dar si anunta public) o funcţie explicita de pierdere pentru politica monetara. Prognoza tintelor de inflatie va putea fi realizata astfel incat la fiecare decizie de politică monetară banca centrala sa selecteze cele mai eficiente combinatii care sa minimizeze functia de pierdere si care sa corespunda tendintelor prognozate privind instrumentele de politica folosite.
Anunţarea si mai ales motivarea acestor prognoze de catre banca centrala va putea maximiza impactul asupra anticiparilor sectorului privat si economiei romanesti. Pe de alta parte, prognozarea tintelor cere ca banca centrala sa aiba o viziune coerenta asupra multiplicatorilor de politica, astfel incat sa se cunoască modul in care ajustarile variabilelor-instrument influenteaza prognozarea inflatiei si stabilitatea productiei. Un economist prestigios (L.Svensson) considera ca, in cazul alegerii unei strategii de tintire directa a inflatiei, este necesara o regula optimala de tintire exprimand egalitatea dintre rata marginala de transformare (in mecanismul de transmisie) si rata marginala de substitutie in functia de pierdere. De altfel, Svensson arata si cum poate fi obtinut un compromis optim intre stabilitatea inflatiei si stabilitatea decalajului de productie. Algoritmul descris de el cuprinde sase etape si merita citit cu atentie:
- banca centrala formuleaza, anunta si motiveaza o functie explicita de pierdere a deviatiei inflatiei de la nivelul-tinta si deviatiilor PIB de la nivelul PIB potential (functia de pierdere ar trebui sa fie mentinuta cel putin cativa ani);
- orice decizie majora de politica monetara trebuie luata de banca centrala in functie de: viziunea sa asupra mecanismului de transmisie, estimarile sale cu privire la situatia din economie, modul cum analizeaza socurile din economie etc. Pentru ca deciziile sa fie optime, banca centrala trebuie sa-si construiască un set de prognoze referitoare la nivelurile-tinta ale tendintelor variabilelor-instrument folosite;
- banca centrala selecteaza apoi prognozele privind inflatia si decalajul de productie, care corespund celei mai fezabile alegeri si care minimizează functia de pierdere (astfel incat inflatia sa revina la tinta stabilita si PIB-ul sa devieze cat mai putin de la nivelul PIB-ului potential);
- banca centrala anunta prognozele optimale ale nivelurilor-tinta ale inflatiei si decalajului de productie si prognozele corespondente ale tendintelor variabilelor-instrument (bineinţeles, diferite in timp);
- banca centrala stabileste apoi instrumentul optim necesar a fi folosit, in functie de decizia majora de politica monetara care trebuie luata;
- pana la urmatoarea decizie de politica monetara, banca centrala trebuie sa repete etapele 2-5, in functie de noile informatii obtinute in legatura cu starea economiei si viziunea sa asupra socurilor.
Avantajul aplicarii unui astfel de algoritm ar fi ca banca centrala ar avea stimulente puternice in realizarea compromisului amintit, ar exista o monitorizare externa si o evaluare a politicii monetare mult mai eficiente, in timp ce obiectivele de politica monetara ar fi din ce in ce mai transparente. Lipsa transparentei privind functia de pierdere poate da nastere unor interpretari continue si unor intrebari de tipul: ce importanta acorda BNR stabilizarii economiei reale comparativ cu stabilizarea in jurul nivelului-tinta?
Pe de alta parte, stabilirea unei reguli de tintire de acest tip ar rezolva si problema inconsistenţei temporale. In plus, experienta a demonstrat ca reputatia si credibilitatea despre care vorbeam mai sus se castiga greu in timp (si se pierd foarte usor), in mod special in cazul unei banci centrale. Mecanismul complex de transmisie al politicii monetare, lagurile variabile, socurile aleatorii si incertitudinile inerente fac necesara reglarea fina (fine-tuning). Cu atat mai mult in cazul unei economii emergente, dar si in contextul intern si international.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nu sunt specialist, dar am o oarescare parere..de amator, evident, observand ce se intampla la case mai mari…Fed si ECB.
Fed-ul a rectionat imediat dupa inceperea crizei, reducand dob de pol. monetara, basca TARP si cele 2 QE-uri. S-ar spune ca tiparnita a functionat la greu. Si totusi nici cursul eur/dolar nu s-a dus la cer (practic am avut cateva swinguri din zona 1,2-1,25 in zona 1,5-1,55..cu un puternic iz speculativ), nici inflatia nu a explodat. Cum ramane cu monetarismul lui Friedman? Presupunand ca si reversul ar trebui sa fie valabil..daca nu avem inflatie, nici masa monetara nu este mai mare. Daca crestea productivitatea, sau GDP-ul, in acelasi ritm ca si masa monetara..hai sa zicem, era o”logica”. Sau poate ca cineva a sterilizat o parte din bani..cine putea sa-i tina „la ciorap”? Nu stiu…Rapunsul la acesta intrebare este important, pentru ca atunci s-ar putea ca „tiparirea” de bani sa nu fie musai inflationista..daca se respecta anumite conditii.
Revenind la problema, imi aduc aminte ca tot la inceputul crizei ECB avea o dobanda de 4,25% Trichet a tinut cu dintii de politica de tintire a inflatiei in detrimentul ieftinirii creditarii( asa cum a tinut si tine inca Isarescu), in timp ce Fed a actionat fara sovaire. In urmatorul an-2009 , odata cu bottomul din aprilie ECB a incercat sa mareasca dobanda la 1,25 si apoi la 1,5…s-a simtit si atuci ca teama de inflatie era mult mai mare ca in SUA, ulterior au corectat..pana am ajuns la 0,75. Cu alte cuvinte se pare ca SUA a invatat lectia din 29, calificata chiar de Friedman insusi ca fiind Creat Contraction, si nu Great Depression, cu referire la faptul ca Fed-ul din acea vreme nu a asigurat lichiditatea necesara in momentele de sell-off macar..de fapt pe tot parcursul crizei. Ba mai mult, face aceeasi tentativa, ca si ECB, de crestere adobanzii, in `31, cu revenire in `32..si uite asa revenirea economica (la nivel de indici bursieri cel putin) s-a facut in 20 de ani. Si nu poti sa nu te gandesti ca scenariul s-ar fi repetat la indigo daca Fedul de azi n-ar fi injectat suficienti bani, fie prin imprumuturi directe, fie prin cumpararea de active toxice sau actiuni. Aceste masuri sunt prevazute explicit in politica Fed, nu s-a inventat nimic, doar ca au fost extrem de siguri in timing, nu au asteptat.La vremea respectiva au sarit toti in „capul” Fedului ca-si bat joc de banii contribuabililor, bla, bla..dar s-a dovedit , pana in final, ca s-a procedat corect, dintr-o criza devastatoare s-a ajuns la una suportabila, ba chiar exportabila…Nu degeaba este Bernanke absolvent de Harvard as spune.Sa notam in plus ca dobanzile de pol monetara, atat in SUA cat si in UE sunt bine de tot sub inflatie. La noi, nu si nu..am inceput criza cu 10,25…(in august 2009, in plina criza aveam 8,5%..cu o „facilitate” la creditare de 12,5)si pe tot parcursul crizei am scazut timid, mai ales la inceput…exact ca ECB, dar si cu o dobanda aproape dubla ca inflatia. O politica total diferita de cea a Fed.
Eu vad asa , la modul pragamtic ( si de nespecialist, repet)..cateva masuri concrete. care puteau fi luate inca de la inceputul lui 2008, evident gradual:
1. reducere marjei aplicate dobanzii de referinta, pentru facilitati..acum este 4%..la 2%. va rezulta un diferential de dobanda decent, de 4% ..si nu 8. Se va aplica dobanda la depozit si RMO-urilor in lei. Efectul va fi faptul ca bancile vor trebui sa compenseze niste pierderei mai mici datorate obligativitatii de a tine capitalurile „moarte”, RMO-urile la niste dobanzi aproape de zero….(trebuie redusa diferenta intre robid si facilitatea la depozit cat mai mult posibil…de fapt , fixingul robid-robor se „invarte” usor peset rata de pol. monetara, putem deci sa ne referim la ea) Scad astfel pierdereile bancare cauzate de banii „morti”
2.reducerea RMO in valuta la niveelul celor in lei…adica la 15%…se „varsa” ceva lichiditate in piata si se compenseaza scadera dob de pol, monetara in lei, masura 3. La fel si la facilitati, ca la 1.
3. se continua scadera ratei dobanzii de pol. monetara, pana in zona lui 3%…rezultand o facilitate la creditare de 5% si una la depozit de 1%. Aplicand o marja „recomandata”de 4%(marja aplicata de insasi BNR) obtinem o creditare in lei lamaxim 9-10 % (credite deconsum) si de 7-8% la ipotecare(in lei).
4.reglementarea se face prin prudentialitate…in momentele in care defictul structural scade sub anumite valori, in perioada de boom se aplica conditii mai dure , iar in perioade de criza mai laxe.
5.cred ca ar fi util si modificarea statutului BNR, nu stiu daac normele europene permit…in vederea acordarii de imprumutiri directe, pentru investitii garantate de stat, aprobate in parlament.investitii stategice care au un randament al lelui imprumutat mai mare decat randamentul obligatiunilor la 10 ani, sa zicem..sau un alt criteriu de eficienta.
6. Cred ca trebuie sa infiintam si noi un Fannie Mae al nostru, care sa permita, in sensul celor de la punctul 5 , finatari de proiecte nationale, in domeniu locativ, infrastructura locala…la nivel mai mic decat cel de la punctul 5…dar de interes regional.
Nu stiu…dar ma uit la IMF, au imprumutiri si cu dobanda zero, adreste tarilor slab dezvoltate..la noi se aplica politici de ingropare a consumului si „privatilor”..ceva nu e cusher. Inteleg din articol ca si dvs „simtiti” acleasi lucru, dar il considerati rezolvabil printr-o politica mai elastica de tintire..apoi si asa tintirea in ultimii ani afost ca naiba, numai acum avem 4,56…cu mult peste 3%, si chiar in afara intervalului de variatie.
Trebuie legata activitatea BNR musai si de dinamica economica..asacum e in orice tara normala.
Haideti Doamna,
Nu din cauza tintirii inflatiei lucrurile este putreda economia din Romania.
Si daca este sa fim realisiti un culoar +/_1% la o tinta de 3% este loc de intors suficient. Mai mult nimeni nu s-a incapatanat sa tina musai si mortis batuta in cuie inflatia, a avut loc sa joace relativ liber, dar controlat
Problema economiei din Ro este in alta parte.
Se minte doamna draga cu non-salanta in RO.
De exemplu se minte in planuri de afaceri si bancile le aproba si se fac ca nu pricep ca acolo sunt minciuni…Dupa care se vaita ca au credite neperformate…
Se minte, de exemplu, in Ro cand se spune ca se munceste, si culmea iata ca chiar plagiatorul PM recunoaste ca se minte cand se spune ca la stat se munceste.
Se minte cand se spune ca exista un sector privat consolidat in Romania. Exista o statistica recenta in care profitabilitatea firmelor este aproape de zero… Ma intelegeti Dvs. ce vreau sa spus aici…
Intr-o multime de minciuni este greu sa navighezi, si nu ma mira argumentatia pe care Dvs. incercati sa o construiti, fara insa a rezolva problema, mai cred ca ne adanceste si mai tare prin incapabilitatea noastra de a ne asuma raspunderi.
…si daca se uita ca unele sisteme s-au prabusit din cauza minciunilor nenumarate aruncate in sistem astfel incat nu s-a mai putut intelege nimic, atunci suntem cu adevarat pierduti….
Nu este vina BNR-ului, este parte din construitia guvernamentala care trebuie sa isi construiasca sistemele de monitorizare si urmarire economica si sa intervina la timp. Vezi numai recent cum se mira PM ca au nu este ceea ce a visat domnia sa… Degeaba destituie un Sef, caci nu acolo este problema…Unde mai pui ca inca nu stim sa ne numaram corect in tara si in curand o sa prevad cifrele mai departe….Efectul minciunii ….
BNR a avertizat cand minciuna cu creditul de buletin luase o turnura fara margini, BNR a prevenit cand ne-au napadit fluxurile de capital,
BNR incearca sa disciplineze o economie si sa o ajute sa se refaca prin impunerea unor norme, reguli printre care si cele de tintire a inflatiei, fara insa sa omoare pacientul.
Cine omoara pacientul – economia?
Bancile in goana lor pentru cota de piata acum….Cum ele sunt in pace…
Guvernul care taxeaza si aerul pe care il respiram si apa care se arunca la canal, dar lasa sa zburde liberi asistatii sociali si marii infractori….
Minciuna care exista in noi si o toleram zilnic legata de munca noastra si de corectitudine…
Este timpul sa umblam si la alte paliere mai sensibile legate de moralitatea din economie.
Vezi etica – lipsa coruptie, transparenta, responbilizare – si sa nu uitam ca ce este bun se construite prin incurajarea MERiTOCRATIEI si nu a haitelor de lingusilor si incapabili – dar „baietii” nostri –
Si lucrurile acestea, adica cum sa ne facem bine cand suntem bolnavi, sunt valabile pentru toti si toate din toate tarile din lumea asta.
Dar pentru a ne face bine este nevoie de timp si de pastrarea responsabila a unor reguli – igiena, dieta, disciplina – asta ca se intelegem mai bine!
stimate domnule,
ceea ce am spus eu in articol nu are nici o legatura cu o eventuala vina a BNR. multumesc pt comentariu, insa mesajul meu e complet diferit de ceea ce spuneti dvs
deci dam drumul la inflatie ? gresesc?
1. Romania nu e SUA/UE/Japonia etc. Altele sunt nevoile economiei romanesti, si modelul nu este in tarile dezvoltate.
2. Tintirea inflatiei este buna. 3% inflatie (+/-1%) este generos. In UK este 2%. In SUA parca e 1%.
Lasati BNR-u sa isi faca treaba ca si-o face bine. Chiar prea bine.
Monetarizarea dezvoltarii economice nu inseamna „crearea” de bogatie din neant. Inseamna tot „transfer” de bogatie. Inspre activitatea economica, de la: contribuabilii la fondurile de pensii (care castiga bani in functie de rata dobanzii), de la deponenti, samd. E economia romaneasca suficient de dezvoltata si competitiva incat sa fructifice o dobanda redusa? Este foarte discutabil.