Despre bugetul politicienilor 2013

Am asistat cu mare atenție la spectacolul mediatic pus în scenă de ”oamenii noi” (care au venit să schimbe modele și paradigme de dezvoltare) cu privire la bugetul pompos numit al ”cetățeanului” neapărat ”român”. De fapt nu era vorba de un buget și nici măcar de o schiță a bugetului. Era imposibil de făcut așa ceva în condițiile în care abia a fost inventat un Minister al Marilor Lucrări Publice ce încă nu funcționează și care nu prea știe ce să propună la capitolul de investiții (un capitol important din buget) sau în condițiile în care ministerele economice au fost sparte în bucăți pentru a mulțumi pe toată lumea. Tot spectacolul nu a avut decât rolul de a ameți și mai mult pe săracul contribuabil român care a votat ”schimbarea” și constată tot mai mult că nu va avea deloc parte de ea.

Așa numitul ”buget” a fost vândut poporului ca fiind ceva ce îi aparține. A fost servit de politicieni ca pe ceva ce poate fi controlat direct de poporul neapărat român. Ceva cu care cetățeanul nu poate fi de acord la nevoie (dacă nu are banii de taxe sau de datorie). Ceva pe care îl poate în orice moment schimba cu altceva. Absolut eronat și doar un fraier neinstruit ar mai fi înduioșat de o astfel de poveste. Acest buget, oricât s-ar chinui guvernarea socialistă să ne facă să credem, este și va rămâne doar un buget al politicienilor care extrag cu forța resursele din buzunarul nostru sub formă de taxe, deficite, datorii, inflație. Din momentul în care banii din taxe au ieșit din buzunarele noastre nu îi mai putem controla. Chiar dacă politicienii aruncă sub preș ideea de arbitrar / ineficiență în alocarea resurselor, acest lucru există cu oamenii ”noi” sau ”vechi” la putere. Guvernul (orice culoare ar avea el) ia de la unii bani (de la foarte mulți) și îi distribuie după bunul plac la unii, pe criterii pe care doar el le știe. Întotdeauna guvernul este mai tentat să aloce banii cât mai direct și cu cât mai puține licitații deschise în spate.

Confuzia din spatele ”bugetului poporului” neapărat ”român” a fost și mai mult accentuată de decizia guvernului de a calcula producția, cât colectează statul de la fiecare dintre noi în medie pe an și cât cheltuiește statul în medie cu fiecare dintre noi. Un astfel de calcul este absolut bizar și e foarte greu de citit de către noi. Prezentarea făcută de Primul Ministru are o sumedenie de confuzii și inadvertențe care merită semnalate și discutate (vezi aici prezentarea):

1. Calculul fiind făcut pe cap de locuitor înseamnă de fapt că o familie cu 2 adulți, 2 copii și 4 pensionari are de plătit o datorie de 150 Euro / 8 = 1200 Euro pe acest an pentru funcționarea statului (adică săracii de adulți care muncesc sunt obligați fără să vrea să se împrumute fără să vadă un ban cu 1200 de Euro pe care îi fac apoi cadou unor politicieni pentru a fi distribuiți ”întru folosul poporului”). De ce ar fi această datorie a mea sau a altora? De ce trebuie să ne împrumutăm ”noi, poporul” pentru fanteziile politicienilor pe care nu vom avea cum să le sancționăm? E clar că soluția de creștere din acest an vine din sporirea datoriei publice.  Nu mi-e clar dacă acei 3 miliarde Euro datorie publică vin în plus după ce rambursăm cei 5 miliarde Euro (caz în care datoria publică ar fi de 8 miliarde și nu de 3) sau din cei 5 miliarde vom rambursa doar 2 din rezerva internațională de la BNR și vom împrumuta alte 3 miliarde Euro. În prezentare se vorbește de 1.2 miliarde Euroîmprumuturi de la FMI care vor fi refinanțate. Parcă era vorba de un serviciu al datoriei total de circa 5 miliarde Euro.

2. Același calcul ne arată că statul colectează 2300 Euro în medie de la fiecare cetățean: calculul e cât se poate de greșit, pentru că o parte din aceste taxe provin indirect de la cetățeni (intermedierea este făcută de către firmele care dezvoltă afaceri). În condițiile acestui tip de agregare a taxelor, rezultatul trebuie să ne pună pe gânduri: aceeași familie de mai sus (8 membri) este forțată să cedeze anual statului român impozite în valoare de 2300 Euro x 8 persoane = 18.400 Euro. E cam mult pentru o familie și pentru puterea de cumpărare din România. Cum să nu faci evaziune fiscală cu o asemenea sumă anuală? Cum să lupți cu evaziunea fiscală în aceste condiții?

3. Nu știu cum a calculat Primul Ministru beneficiul net per cetățean al măsurilor noi introduse prin acest proiect de buget. Ar fi interesant de detaliat acest calcul din care a reieșit suma de 175 Euro net pentru că mie mi se pare a fi imposibil de calculat, mai ales că este vorba de o sumedenie de servicii care nu se tranzacționează pe piață și nu au un preț sau o valoare concretă.

4. Tot calculul e făcut în Euro la cursul de 4.5 lei / Euro. Adică guvernul și-a propus ca față de 132.6 miliarde Euro în 2011 să obțină 139.8 miliarde Euro în 2012. Adică obținem din calcul o creștere economică de 5.43% nominală determinată pe PIB-ul în Euro. Un astfel de calcul nu se face în Euro. PIB-ul nominal e în lei și cel real se obține tot în lei din acest PIB nominal cu corecția cu inflația. Dacă inflația este mare atunci PIB-ul real poate chiar să scadă. În 2012 am avut o inflație peste 4.5% și, probabil, vom avea și în 2013 aceeași situație, cu atât mai mult cu cât se preconizează liberalizări de prețuri, creșteri de accize etc. iar inflația (un indice de prețuri) le va capta destul de repede. Cu o inflație de 4.5% creșterea de 2% a PIB pe care o estimează guvernul presupune o creștere în termeni nominali de cel puțin 6.5% – 7%. Un lucru dificil de obținut și greu de determinat din calculele în Euro pe care ni le-a prezentat Primul Ministru. Ideea e că această prezentare încurcă mai mult decât clarifică și în această chestiune. Chiar nu am înțeles de ce s-a optat pentru un calcul în Euro și cu un curs fix de 4.5 lei / Euro.

5. Ni se spune că bugetul e construit pe o ”schimbare de paradigmă”, pe un ”model complet nou”. Austeritatea nu a fost bună și a dus la ”inechitate” și ”subdezvoltare” se spune în prezentare. De fapt, acest buget e tot unul de austeritate: taie din cheltuielile pe care ”oamenii noi” le vor considera arbitrar inutile (a și apărut deja o reacție a Premierului la adresa Festivalului ”George Enescu”). Salariile bugetarilor nu cresc nici în acest an (nici măcar cu rata inflației) deci tot austeritate se cheamă. Posturile în sectorul public se vor reduce și ele, deci tot austeritate se cheamă și aceasta. Taxele vor crește (cele locale deja au început) sau vin alte taxe noi (reintroducerea impozitului forfetar pe care ”oamenii noi” l-au blamat cu vehemență e iminentă; taxa auto e deja pe masa guvernului).

6. Guvernul actual mizează pe fonduri europene atrase în valoare de 2.5 miliarde Euro pentru acest an. Aceasta în condițiile în care în 2012 am atras doar 450 milioane. Mai mult, în 2013 contribuția noastră la bugetul UE va fi de 1,4 miliarde Euro și cofinanțarea statului la proiectele europene este de 1 miliard de Euro (adică ne propunem să atragem cu doar 100 milioane Euro mai mult decât plătim pentru aceste fonduri în acest an). Cum putem considera că fondurile europene ar fi motorul de creștere al anului 2013 în condițiile în care ceea ce vrem să atragem e aproape egal cu ceea ce plătim în contul acestor fonduri? De ce trebuie să plimbăm astfel de fonduri până la UE și înapoi pentru a le arunca tot arbitrar în economie?

În concluzie, singurele lucruri bune pe care le aflăm din prezentarea bugetului politicienilor și nu al cetățeanului român sunt cele legate demenținerea deficitului bugetar sub 3% și de continuarea austerității pe partea de cheltuieli ale statului român. Acest buget nu diferă semnificativ de cele din ultimii ani. ”Oamenii noi” de acum, care se presupune că sunt ”altfel” decât cei de dinainte, conservă aceleași taxe mari impuse de guvernările anterioare, adaugă datorie suplimentară celei existente (încă 3 miliarde de euro în plus), măresc taxele existente și se gândesc la noi taxe cât mai progresive. Acest buget nu va asigura nici o creștere economică pentru că nu e făcut cu fața la cetățean, în ciuda eforturilor disperate de a fi vândut populației ca atare. E un buget făcut în același stil: întâi adunăm toate cheltuielile pe care le are statul, nu reformăm mare lucru (doar ne propunem în termeni generali acest lucru) și apoi adecvăm veniturile la cheltuieli, iar dacă avem un deficit împrumutăm bani în numele poporului neapărat român.