Sistemul de guvernanta al Uniunii Europene a evoluat in 50 de ani ca reflectie a neo-interguvernamentalismului. Este non-ierarhic, tip retea/”networking” si se pune in miscare prin vointa statelor membre. Masurile cuprinse in „Euro Plus Pact” (Decizia Consiliului European din 24/25 martie 2011) si in „Tratatul Fiscal” modifica acest model. Guvernata europeana, desi nu abandoneaza sistemul policentric/ tip retea, isi intareste controlul asupra statelor membre, dobandind astfel puteri mai mari.
Intrucat confera Comisiei Europene competente partajate in politici fiscale si intareste jurisdictia Curtii Europene de Justitie in controlul implementarii reglementarilor supranationale, Euro Plus Pact si „Tratatul Fiscal” forteaza finalizarea constructiei unui stat federal la nivel european, printr-o integrare pozitiva.
Masurile din „Tratatul Fiscal” si Euro Plus Pact trebuie corelate cu intentia statelor Uniunii Europene de a introduce o taxa europeana ce va alimenta direct bugetul Uniunii incepand cu 2014. Ca atare, politica fiscala trece din sfera „low politics” in „high politics” devenind un instrument principal ce permite consolidarea unui federalism de tip concurential, si o diminuare a rolului statelor in economie.
Pentru ca este organizata in retea, guvernanta europeana depinde atat de „constructia capacitatii” organismelor suprastatale ce functioneaza la nivelul Uniunii, cat si de „constructia capacitatii” care se realizeaza in statele membre ale Uniunii. Prin urmare este important sa existe un anumit tip de capacitate organizationala, o deschidere catre cooperare si retele in sectorul privat nu doar in public, precum si de compatibilitate intre organizatii. Nu poate fi vorba de capacitate organizationala de orice tip, ci de un anumit tip.
„Constructia capacitatii” poate este cel mai sensibil punct din sistemul de guvernanta europeana, pentru ca intre statele membre exista mari diferente de organizare, in raport cu evolutia lor statala si politica. Nu are legatura cu regulile formale.
Conceptul de „construcţie a capacităţii” desemnează abilitatea organizaţiilor publice şi private de a-şi atinge obiectivele de dezvoltare, astfel încât comunităţile locale şi indivizii să-şi dezvolte propriile capacităţi pentru a-şi îmbunătăţi viaţa.
Uniunea Europeană nu utilizează această abordare, ci pe aceea de „capacitate administrativă” care nu are propriu-zis un model. S-a construit doar un manual de evaluare pentru a masura capacitatea administrativa (Common Assessment Framework – CAF) in fiecare stat membru. Tarile membre fie preiau mecanic aceasta abordare, fie si-au dezvoltat propriul model de „capacitate institutionala”.
Exista diferenţe conceptuale intre „constructia capacitatii” si capacitate administrativa” , cu implicaţii în programele de coeziune economică şi socială, precum şi în evoluţia sistemului de guvernare la nivel european: organisme suprastatale ale UE şi state agent (tari membre UE).
Construcţia capacităţii nu se limitează doar la dezvoltare organizaţională interna, ci cuprinde atât instituţii, cu sens de structuri de relatii care asigura ordinea economica si sociala, cât şi capacitatea indivizilor de a-şi schimba condiţia socială, astfel încât aceştia să se adapteze permanent la schimbare. Abordarea în „construcţia capacităţii” este atât „inward”, adică orientare pe organizare internă, cât şi „outward”, în sensul că entitatea este deschisă către exterior faţă de părţile interesate/”stakeholders”. Abordarea europeană este preponderent „inward”. Construcţia capacităţii se bazează pe evaluare, cunoaştere, leadership, aranjamente instituţionale şi responsabilitate, pe când abordarea europeană a capacităţii administrative se bazează pe evaluare, cunoaştere, management, adaptare instituţională, responsabilitate.
Prin urmare, cele două modele sunt pe nivele diferite si fac parte din „generaţii” diferite de evoluţie instituţională, prima având un orizont mai larg. Cele doua modele nu sunt insa incompatibile.
„Constructia capacitatii” presupune un sistem de guvernanta in care reteaua este deschisa catre actorii privati, in timp ce guvernarea europeana nu are aceasta deschidere. In guvernarea europeana reteua exista intre organismele suprastatale si statele membre. Legaturile cu alte nivele ale societatii sunt slabe. Poate ca nici nu are cum altfel in acest moment, ci doar in ipoteza in care se redefinesc organismele suprastatale ale Uniunii Europene dupa modelul clasic de impartire a puterilor (executiva, legislativa, judecatorerasca).
Abordarea limitata a constructiei capacitatii dublata de interesul statelor de a-si conserva influenta in organismele suprastatale directioneaza guvernarea europeana catre o expansiune excesiva a competentelor si implicit a reglementarilor. Astfel, se observa o dispersie de competente alocate unui numar mare de organisme suprastatale. Chiar si in ultimii 3 ani, s-au infiintat 4 organisme suprastatale numai pentru pietele financiare. Desi, unele erau necesare (piata de capital si piata asigurarilor + pensii), altele au competente ce puteau fi incorporate Bancii Central Europene. Inflatia de autoritati este de inteles. Sistemul european de guvernanta tip retea are rolul de a permite schimbul de informatii, interoperabilitatea si corelarea actiunilor in procesul decizional, astfel incat sa se diminueze asimetria informationala. Totodata, in guvernarea tip retea totul se negociaza. Tine de natura acestui tip de guvernanta. De aceea, poate si deciziile la nivelul Uniunii se iau mai greu. De exemplu, acordul asupra Greciei semnat de curand este rezultatul unor lungi serii de negocieri.
In ceea ce priveste „constructia capacitatii” in statele membre ale Uniunii situatia sta cam la fel, precum in organismele suprastatale. Unele state sunt mai evoluate institutional decat altele. Aceasta situatie are implicatii in comunicare, cooperare, compatibilitate si in procesul decizional. Statele agent (membre ale UE) cu o dezvoltare institiutionala slaba nu vor putea raspunde adecvat deciziilor luate la nivelul organismelor suprastatale. Prin urmare, deciziile organismelor Uniunii vor avea de suferit. Problemele de natura institutionala alimenteaza asimetria informationala pe relatia principal (organisme suprastatale) agent (stat membru) mai cu seama in politici unde exista competente partajate.
Cat priveste deciziile organismelor suprastatale, se constata o viteza lenta de propagare a acestora, asa cum feed back-ul pare slab. In acest caz, nu mai este vorba de constructia capacitatii organismelor suprastatale. Exista doua explicatii. Convergenta economica reala este scazuta in aproape jumatate din statele Uniunii, iar acestea absorb greu socurile asimetrice. Pe de alta parte, in multe state ale Uniunii Europene nu a aparut o claritate conceptuala in privinta „constructiei capacitatii” si a federalismului concurential care sa le intareasca institutional. De aceea, statele membre ale Uniunii care nu isi reformeaza institutiile primesc socul schimbarilor structurale de la alte state, cu un cost pe masura capacitatii lor de raspuns si al timpului pierdut.
Statele Uniunii Europene au inca o marja de actiune in multe domenii, unde organismele suprastatale nu au cum sa actioneze sau intervin mai putin (competente partajate).
Euro Plus Pact si „Tratatul Fiscal” nu doar forteaza statele membre la disciplina fiscala, ci le stimuleaza sa-si dezvolte politicile care atrag capital financiar, uman si informational. Prin urmare, Euro Plus Pact si „Tratatul Fiscal” intaresc federalismul concurential. Prin politici proprii, fiecare stat al Uniunii se afla in competitie cu celelalte state in atragerea de capital. In egala masura, in interiorul statelor exista o concurenta juridictionala, pentru ca fiecare stat membru al unei federatii, regiune sau district/judet isi dezvolta propriile politici pentru atragerea de capital si forta de munca. De exemplu, diminuarea barierelor administrative si taxarea sunt doua instrumente care exprima aceasta concurenta juridictionala. Competitia intareste Uniunea. Aceasta concurenţă jurisdicţională este potenţată de mişcarea liberă a capitalului, mărfurilor, serviciilor şi a persoanelor, prevazută in Tratatele Europene. Concurenta jurisdicţională poate fi un motor de dezvoltare pentru guvernele inovative şi un cost pentru cele care aşteaptă sprijin de la guvernele centrale prin politici de redistribuţie.
Prin urmare, statele şi guvernele lor locale nu trebuie sa se rezume la alocarea fondurilor proprii prin transferuri interguvernamentale sau la fondurile structurale.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Domnule Ionescu,
Cu tot respectul cuvenit, un articol greoi motiv pentru care majoritatea nu vor trece de primele 3-4 paragrafe. Ca si continut si concluzii nu prea am inteles care a fost rostul acestui articol… sa ne explicati ca stiti cum functioneaza ‘guvernanta europeana’? Concluzia dumneavoastra lasa de dorit:
„Prin urmare, statele şi guvernele lor locale nu trebuie sa se rezume la alocarea fondurilor proprii prin transferuri interguvernamentale sau la fondurile structurale.”…. Dar ce?
Din punct de vedere al argumentului va invartiti in jurul conceptelor de europenizare si guvernanta multi-nivel, insa nu prea nimeriti pe nici unul. Mai putina vorbarie si mai multe afirmatii concrete domnule, altfel nu faceti decat sa ne aburiti cu vocabularul european tradus mot-a-mot.
Stimate domn,
M-am uitat acum de dimineata la comentariul dvs.
Aveti dreptate. Limbajul este greoi, dar sa le luam pe rand.
Ati scris asa:
„Prin urmare, statele şi guvernele lor locale nu trebuie sa se rezume la alocarea fondurilor proprii prin transferuri interguvernamentale sau la fondurile structurale.”…. Dar ce?
Esenta guvernarii locale tine de dezvoltarea comunitatii locale (va ofer si termenul asta) si eliminarea barierelor administrative. Asta inseamna adaptarea permanenta a primariilor ca sa atraga capital si forta de munca. Primariile nu trebuie sa stea cu mana intinsa la stat si sa se rezume la fonduri publice, desi chiar alocarea acestora (transferuri pentru echilibrare bugetara si fonduri structurale) presupune un pic de imaginatie (creearea de proiecte). Sunt multe localitati (iar eu fac si evaluri pentru dezvoltare locala) in care primariile habar nu au ce sa faca si ascund informatie (in planificare spatiala, sau investitii, de pilda) . Cererea este insa creata de indivizi si comunitate locala.
In lumea occidentala, primariile sunt in concurenta pentru atragere de capital. Nu se limiteaza doar la fonduri structurale sau de coeziune. De capital are toata lumea nevoie si nu doar odata., ci tot timpul. Occidentalii se bat pentru capital privat, noi nu. Asta este diferenta dintre noi si ei. Primariile ofera informatie (nu o dau doar unor privilegiati), flexibilizeaza taxele pe terenuri si aplica strategii in care rolul principal il au cei din sectorul privat. Deci, exista o batalie permanenta pentru atragerea de capital. Asta inseamna concurenta. Aceasta concurenta conduce la dezvoltare care vine de jos in sus, nu invers.
Traducere de limbaj special pentru dvs (neeuropean):
1. „Concurenta jurisdictionala” sau concurenta inter-jurisidctionala apare in literatura economica din SUA inca din 1956 (Tiebout Model). Teoria s-a dezvoltat prin modelul Oates – Schwab, Besley – Case, ca sa dau cateva exemple, desi sunt mai multe. In Europa, guvernanta nu se abordeaza din aceasta perspectiva, desi Uniunea Europeana este o forma de federalism concurential (asta inseamna ca se bazeaza pe concurenta jurisdictionala). Prin urmare, eu nu va aburesc cu limbaj tradus „mot-a-mot”, ci aveti dvs nevoie de clarificari ca sa intelegeti ca exista competitie si in sectorul public. Aceasta competitie care se bazeaza pe inovare institutionala creeaza in final un anumit model de guvernanta publica. Teoriile politice din Europa explica guvernanta mai cu seama din perspectiva teoriilor integrarii (interguvernamentalsim si neofunctionalism), ceea ce eu nu am facut.
2. Capacitate institutionala sau „constructia capacitatii” va rog sa mai cititi. Eu am lucrat multi ani (1996 – 2005) in proiecte cu finantare internationala. Este in limbaj specific USAID, UNDP, DFID. Cred ca merita sa faceti putin efort sa citit cu atentie. Eu am facut o comparatie intre „capacitate administrativa” care este o abordare europeana si „capaciate institutionala sau „constructia capacitatii” care provine din mediul anglo-saxon.
Eu nu prea am lucrat cu Uniunea Europeana.
Prin urmare, cred ca traim in universuri paralele, din punct de vedere cultural.
Domnule Ionescu,
Apreciez ‘explicatia’. Daca la articolul initial era atasata de la inceput aceasta dezvoltare era totul mult mai OK. Sa nu credeti cumva ca eu nu sunt de acord cu dumneavoastra. Sunt! In plus, eu nu am spus ca nu am inteles textul dumneavoastra. Am spus doar ca nu e atragator, si ca constructia argumentului in sine e un pic problematica.
Mai departe, in ceea ce priveste continutul, va trebui sa cadem de acord, ca nu suntem de acord. Dumneavoastra sunteti abstract, iar eu m-am saturat de abstract. Partea mai trista este ca abstractul la noi e un mod de viata, mai ales in mediul academic. Invatam sa gandim atat de abstract, si atat de meditativ, incat cand suntem pusi in fata unei probleme reale ramanem paralizati.
Cat despre lumile noastre culturale si paralele, tot ce se poate. Diferentele culturale sunt o problema generala la nivel de continent, nu inteleg de ce noi doi ar trebui sa fim neaparat in aceeasi oala.
La fel ca si cel precedent, si textul acesta este dens si actual, doar ca, într-adevar, prea abstract.
E pacat, pentru ca sunt abordate probleme de mare importanta, cum ar fi acum, cea a „federalismului concurential” despre care în România nici chiar cei mai competenti si informati n-au auzit/nu le pasa.
În replica pe care o ofera, vad ca autorul face un prim pas catre o abordare mai concreta, legata de realitatea româneasca. Succes.
Multumesc,
Trebuie sa facem un efort colectiv de schimbare a unui sistem de gandire.