Home » Economie »Opinie » Citesti:

Reinventarea capitalismului?

Daniel Daianu ianuarie 25, 2012 Economie, Opinie
34 comentarii 3,499 Vizualizari


Davos-ul din acest an este dominat de intrebari privind soarta capitalismului. La mai bine de trei ani de la eruptia crizei financiare, desi s-a evitat (pana acum) o implozie economica in lumea industrializata de magnitutdinea Marii Depresiuni, persista intrebari profunde si temeri majore. Una priveste rezilienta Crizei; asa cum demonstreaza istoria si analize serioase (1 o criza atat de adanca dureaza mult. Alta chestiune are in vedere complexitatea, profunzimea si intinderea acestei crize. Criza financiara este intruchipata de o criza bancara, a supraindatorarii publice si private in numeroase tari. In Europa, criza Uniunii Monetare, cu originea intr-un design si aranjamente de politici defectuoase, ameninta intreg proiectul european. Ingrijorezeaza tot mai mult dimensiunea sociala a acestei crizei.

1. Criza si societatea. De mai bine de doua decenii erodarea clasei mijlocii in numeroase tari a fost ocultata de indatorare (credit ieftin) si inflatie scazuta. O inegalitate a veniturilor in crestere puternica corodeaza fundamentele sociale ale democratiei, intrucat sanse (oportunitati) egale fac parte dintre regulile de baza ale uneo societati civilizate. Sunt date (statistici2) ce atesta fara tagada aceasta erodare, ce reprezinta o bifurcare in evolutia sociala a capitalismului dupa al doilea razboi mondial (3.

Unii ar spune ca mersul tehnologiilor, redistributia puterii economice in lume (in favoarea Asiei), explica “decaderea” unor categorii de “gulere albe” si “gulere albastre” in economiile mature. De exemplu, in presa americana se spune ca “Apple ilustreaza de ce China devine fabrica lumii” (4. Dar aceasta este o citire unilaterala a situatiei, in opinia mea; nu mai putin relevanta este dinamica politicilor publice, dominantza in ultimele decenii a paradigmei care a propovaduit dereglementarea pietelor si favorizarea capitalului in mecanica distributionala a veniturilor5, care a neglijat aspecte esentiale de echitate (fairness). Cunoscuta revista americana Foreign Affairs a publicat in 2011 un articol despre “policy drift” (alunecarea politicilor publice), care ar fi fost fost determinata de influente ideologice si capturarea politicii publice de grupuri de interese  (6. De aici si preocuparea tot mai vizibila de a repune in functiune masuri de politica industriala si educationala. In SUA, Michael Spence, laureat al premiului Nobel pentru economie, conduce un comitet national pentru competititivitate. In UE avem agenda Europa 2020. In Marea Britanie, guvenul condus de David Cameron a decis infiintarea unor universitati tehnice, axate pe stiinta si tehnologie, studii de doctorat.

2. “Policy drift”. Este aprope un reflex sa se gandeasca ca influenta nefasta a grupurilor de interese se manifesta, ca fenomen structural, numai in economii emergente, presupuse a nu avea institutii solide si mecanisme de control reciproc institutionalizat (checks and balances). Criza din acesti ani dovedeste ca tarile industrializate, cu economii mature, nu sunt imune la sindromul de captura a politicii publice. Aforismul lordului Acton, “puterea absoluta corupe in mod absolut”, este valabila si pentru ele. Statutul privilegiat pe care il are industria financiara in angrenajul economic actual dovedeste aceasta stare de fapt; finantele extrag o renta necuvenita de la restul economiei, au creat riscuri sistemice mari; finantele nereglementate au functie de destabilizator intern in economiile moderne. Din acest punct de vedere analiza lui Hyman Minsky este plina de relevanta. (7 Criza a obligat guverne sa salveze entitati financiare mari, a afectat negativ coeziunea sociala prin accentuarea sentimentului ca lucrurile sunt strambe. Si cum ar putea fi altfel cand pierderi ale unor organizatii private sunt socializate (din ratiuni de risc sistemic), in mod repetat, in timp ce veniturile multor cetanei se erodeaza

Sindromul “too big to fail” (prea mari pentru a esua) arata cat de viciate sunt pietele financiare si ce riscuri aduc in functionarea democratiei. Otmar Issing, fost economist sef al Bancii Centrale Europene, remarca si el ca acest sindrom submineaza credinta in economia de piata. (8 Trebuie spus ca Issing este un cunoscut promotor al Ordnungspolitik, care imbina piata libera cu reguli stricte si care a stat la succesul economic al Germaniei dupa al doilea razboi mondial. Altfel spus, partizan al dreptei sa fii, intr-o democratie nu poti inchide ochii la pervertirea pietelor indusa de concentrarea puterii economice si “captura” mecanismelor decizionale. O asemenea evolutie s-a produs in Marea Britanie prin “Big Bang-ul” din industria financiara in 1986, in SUA prin dereglementarea reprezentata de abolirea Glass Steagal Act in 1999 si alte acte normative.

3. Impasul politicului. In captura politicii publice, cu efecte asupra mersul economiei, gasim o explicatie pentru impasul politicii ca proces politic (politics) in tari dezvoltate. Neincrederea in guverne, de-a lungul spectrului politic, graieste si ea in acest sens. Tea Party in SUA si agregari politice similare in Europa acuza si recuza guverne pentru ca nu s-au opus ca big business (grupuri de afaceri mari) sa abuzeze de pozitii dominante pe piata. La stanga spectrului politic, resentimentele sunt amplificate de ce este perceput ca incapacitatea establishment-ului de a formula politici care sa nu favorizeze cercurile de afaceri in detrimentul salariatilor. Se observa un numitor comun aici, desi punctele de pornire sunt diametral opuse: unii doresc un stat minimal, altii vor un stat mai puternic. Numitorul comun este dat de abuzul de putere pe care grupuri de afaceri mari il exercita in economie si in politica –prin influentarea neingradita a politicilor publice. Si unii si altii vor o “democratizare” a procesului de decizie, guverne mai aproape de interesele cetatenilor. Dar aceste interese difera, in functie de inclinatii ideologice, statut social si economic.

Accentuarea disonantei cognitive intre structurile de guvernamant si cetateni pune in discutie insusi procesul politic democratic. In UE se vorbeste demult despre “deficit democratic”. Acum insa, este vorbe despre ceva mai profund, care priveste politicul in interiorul contextului national, contractul social intre stat si cetatean. Daca in regimuri autoritariste, in tarile arabe, asemenea proteste erau asteptate, mai devreme sau mai tarziu, in democratii liberale ele intra intr-un registru explicativ aparte; ceva scartaie in relatia intre cetateni si guverne alese prin scrutin democratic De aceea, temerile sunt mari (se si fac analogii cu perioada interbelica a secolului trecut)

4. Alt capitalism? Capitalismul are virturi incontestabile. Ma refer nu atat la alocarea resurselor, miscarea preturilor, de care depind calculatia costurilor si beneficiilor. Am in vedere mai cu seama spiritul intreprinzator, care da masura progresului actual si potential intr-o societate; fara cei ce realizeaza strapungeri, care scot mersul afacerilor din canoane si rutina, ritmul progresului ar fi mult incetinit. Dar traim criza unui tip de capitalism, care merge dincolo de fenomenologia specifica miscarii ciclice a economiei de piata, cu suisuri si coborisuri inerente, uneori de amploare.

Lumea nu trebuie sa fie judecata cu o logica supersimplificatoare: capitalism versus socialism. De aici ar rezulta o inferenta cvasi-automata. Ca tot ce tine de capitalism, bun si rau, este de acceptat fara discutie. Sunt cateva probleme cu aceasta logica. Astfel, capitalismul fiinteaza intr-o varietate semnificativa si poate trece prin crize adanci. Criza actuala este legata de suprafinancializare, subestimarea nevoii de coeziune sociala, pierderea unui compas moral (care se vede in toate compartimentele societatii, inclusiv in lumea bisericii), neglijarea problemelor ecologice (9, aroganta in relatiile internationale si zel mesianic in promovarea unui model ca mantuire la orice problema sociala, oriunde in lume. Viata arata simplitatea viziunii de tip “Sfarsitul Istoriei” (10.

O alta problema este de intelegere a functionarii pietelor. Teoria moderna se ocupa de alocarea resurselor din perspectiva inter-generationala (pentru resursele epuizabile), de fortele motrice ale progresului tehnologic (“endogenitatea” cresterii economice), de “esecuri de coordonare” pe piete (vezi mai ales ce se intampla pe pietele financiare –nevoia de sisteme prudentiale), de aglomerarea de factori de productie, de randamente crescatoare, de expectatii si rolul lor, de rolul bunurilor publice, etc. De aici rezulta concluzii care s-au impus si in politica publica. Ma refer la nevoia de bunuri publice (avem nevoie de un sector public), de a reglementa pietele pentru a preveni abuzul de pozitie dominanta si altele. In fine, este problema dinamicii capitalismului, in sensul intelegerii legaturii intre rationalitate, alias capacitatea de a invata, si viata organizationala, politicile economice.

Intrebarea legitima este deci: ce tip de capitalism dorim, in lume, in Romania. Intrarea in Uniune nu da un raspuns automat la aceasta intrebare, dupa cum arata si criza actuala. Si nici nu este normal sa fim impasibili la ceea ce vedem ca este certat flagrant cu legea si impotriva unei functionari decente a pietelor. Economia nu trebuie sa fie o jungla a afacerilor; o societate in care “winners take all” nu protejeaza democratia. . Capitalismul aievea are nevoie de spirit etic pentru a fi sustinut de cat mai multi indivizi. Cautarea profitului impune logica sa implacabila si fara eficienta nu se poate progresa. Amintesc insa ca Adam Smith a scris, alaturi de Avutia Natiunilor, Teoria Sentimentelor Morale (el a fost, de altfel, profesor de stiinte morale la Universitatea din Glasgow); ca Max Weber a pus in relatie capitalismul si etica protestanta. Eu prefer capitalismul lui Bill Gates si Steve Jobs celui reprezentat de un Ivan Boesky, Michael Milken, Kenneth Lay (Mr. Enron) si exponenti ai capitalismului de tip casino.

O politica publica lucida, responsabila, inseamna sa te ocupi de parti mai putin bune ale functionarii pietelor. Transparenta si onestitatea, dialogul, fac parte din registrul unei bune guvernari. Marea intrebare este cum sa fie reparat capitalismul daca admitem ca un sistem economic liber nu poate functiona fara piete; ca fara piete (libertate economica) nu avem creatie, dezvoltare si nici democratie (11. Reinventarea capitalismului devine o problema de meditatie, interogatie sociologica si politologica nu atat pentru mediul academic, cat mai ales pentru cei care guverneaza in democratie. Daca nu vor fi gasite raspunsuri politice care sa linisteasca cetatenii anomiile vor prolifera, tentatia autoritarista va castiga, strigoi ai trecutului vor reinvia; libertatile civice, democratia ar pierde.

1 Vezi Carmen Reinharrt si Kenneth Rogoff, ‘This Time Is Different”, Princeton, Princeton University Press, 2009

2 OCDE a publicat date elocvente in aceasta privinta in 2011 pentru tarile industrializate

3 Primele decenii dupa al doilea razboi mondial au consemnat o crestere a clasei mijlocii in SUA si Europa necomunista.

4 Charles Duhigg si Keith Bradsher, “2 sides of Apple’s cutting edge”, International Herald Tribune, 23 Janurary, 2012, p.16

5 De pilda, in SUA vanituri foarte mari din fructificarea capitalului beneficiaza de tot felul de “portite” (loopholes, precum “carried interest”) care fac ca taxarea sa fie mult inferioara (in jur de 15%) fata de cea aplicata veniturilor clasei mijlocii. Numerosi dintre cei cu averi mari isi plaseaza resursele in paradisuri fiscale sustragandu-se de la obligatia lor civica (sa ne gandim ca ei consuma bunuri publice acolo unde sunt rezidenti)

6 Robert Lieberman, “Why the rich are getting richer.”, Foreign Affairs, January, 2011

7 Hyman Minsky, “Stabilizing an Unstable Economy”, New York, McGraw-Hill, 2008 .(1986)

8 Otmar Issing, “Too big to fail undermines the free market faith”, Financial Times, 20 January, 2011 . Pe aceeasi linie este si Simon Johnson, fost economist sef la FMI (cu James Kwak, “13 Bankers. The Wall Street takeover and the next financial meltdown”, New York, Pantheron Books, 2010)

9 Este de notorietate incapacitatea pietelor de a internaliza restrictii de ordin ecologic (aceasta miopie se vede in carente ale modelelor de echilibru general)

10 Francis Fukuyama, “The End of History”….

11 Vezi si The Economist din 21 ianuarie 2012, care examineaza capitalismul de stat in economii emergente.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "34 comments" on this Article:

  1. Petrica spune:

    Analiza d-lui profesor este corecta.
    Personal cred ca aceasta criza mondiala este exponentul unei crize morale,a lipsei de etica a celor care prin deciziile lor influenteaza lumea.
    Sistemele politice care au dispretuit simplul cetatean s-au autodistrus. Capitalismul zilelor noastre va avea, cel mai probabil, aceeasi soarta. Ce va fi in loc?
    Nimeni nu stie.

    • Radu Constantin spune:

      Daca mergeti pe firul evenimentelor veti constata ca “bazele” acestei crize au fost puse la cativa dupa cel de-al doilea razboi mondial. Infrangerea Germaniei si efectele acestei infrangeri au dat ocazia invingatorilor sa mistifice adevarul, sa altereze date si informatii legate de razboi pentru ca mai apoi sa poata si sa propage nevoia globalizarii economice si politice.
      Globalizarea insa, ca orice proces fortat (nenatural) , nu putea sa se produca decat incalcand legile si principiile naturale ce dau nastere si sustin capitalismul. Asadar, mergand pe firul istoriei recente, asta este perioada in care se inregistreaza primele incalcari grosolane a legii cererii si ofertei. a legii valorii si a pretului – intr-un cuvant, a legilor fundamentale ale capitalismului.

      In anii 60 nevoia reala a societatii americane de exemplu este manipulata prin tot felul de modalitati. Daca pana la razboi, concurenta scotea la iveala ce era mai bun, mai sanatos, mai capabil dintr-un om, dupa razboi, “concurenta” a apelat la ceea ce era mai perfid si mai daunator in fiinta umana: dezinformarea, reducerea calitatii produselor, scurtarea duratei de viata si scurtarea ciclurilor de inlocuire a bunurilor.

      Daca inainte concurenta se baza strict pe intecerea directa dintre antreprenori/producatori de bunuri si servicii si producea efecte benefice asupra intregii societati, dupa razboi, concurenta si-a pastrat aparenta insa si-a diluat esenta, ba pot spune ca s-a transformat intr-un monobloc cu puternice implicatii si inlfuente in politicile guvernamentale. Legea valorii a fost complet ignorata transformand societatile in simple obiecte de manipulat/ de parazitat.

      In concluzie, capitalismul ca forma de existenta socio-economica a disparut inca din anii de dupa razboiul II mondial. Dupa acel razboi, lumea a inceput sa fie guvernata/controlata la toate nivelurile (socio-politic si economic) prin doua sisteme la fel de necinstite/perfide in esenta lor, (stalinst si occidental – globalist).

      Modul de implementarea si de functionare a lor a fost singura diferenta dinte ele. Sunt tentat sa cred ca sistemul stalinist a fost lasat, ajutat chiar sa reziste tocmai pentru a permite celui occidental sa se intareasca si sa se extinda. In acceptiunea mea, stalinismul a fost creat pe post de bau-bau pt ca oamenii sa-l accepte pe cel occidental si sa i se supuna fara prertentii. A fost nevoie ca “bau-baul” sa se prabuseasca, pentru ca oamenii sa vada si sa inteleaga adevaratele “valente” ale asa-zisului sistem capitalist occidental.
      Cred ca ar fi vremea ca adevaratele legi ale capitalismului (a valorii si pretului/a cererii si ofertei) sa fie reinstaurate. Numai prin respectarea lor, valoarea va triumfa si societatile vor evolua. Intr-un sistem capitalist autentic, crizele apar si dispar in mod natural ca urmare a actiunii legilor naturale despre care ma amintit mai sus.

  2. Muad_Dib spune:

    Domnule Daianu,

    Ţin să nu fiu de acord cu dumneavoastră în legătură cu ideea că actuala criză este o criză a capitalismului. Cred că este o criză a socialismului. A socialismului monetar, pentru a fi mai exact. Din cauza statului care a monopolizat producţia de monedă şi a permis băncilor comerciale să opereze cu rezervă fracţionară s-a declanşat şi Marea Depresiune şi actuala criză economică.

    Această idee este demonstrată foarte clar şi elocvent de exponenţii Şcolii Austriece de economie, precum Jesus Huerta de Soto şi Ludwig von Mises. Nu din cauza dereglementării sistemului bancar a apărut criza băncilor, ci din cauza faptului că statul a dat drept băncilor să îşi creeze activul din nimic (fiind singura societate dintr-o economie care poate să facă aşa ceva) permiţându-le să opereze cu rezervă fracţionară.

  3. Radu D.L.Popescu spune:

    Atatea banalitati imbracate in haine academice n-am mai citit demult.

    Atatea litere, silabe, cuvinte, fraze pentru ca la final sa tragem concluzia. Ca daca nu inventam un alt capitalism (sic) ne ia mama zmeului.

    Domnule Daianu, cu respect ba anunt ca s-au inventat deja demult alte tipuri de capitalism. Socialismul, dictatura etc.

  4. euNuke spune:

    Aşa-zisa reinventare a capitalismului s-a petrecut de două ori in istoria modernă. Prima dată cei care au operat piaţa liberă, cea sălbatică şi nedreaptă, i-au amputat o parte din membre şi i le-au înlocuit cu organe artificiale cu titular statal şi au fost numiţi fascişti, mai ales dinspre tovarăşii de la răsărit. Ei înşişi, mare parte din ei, se considerau socialişti. A doua oară s-a petrecut mai lent, pornind de la baza normativă postfascistă atrofiată de intervenţia americană, şi a prins viteză in ultimele 2 decenii, după coagularea instituţiilor unioniste europene. Dar de data asta cei care îmblînzit capitalismul, prin îmbrăţişare sufocantă, prin grefe instituţionale multiple şi ultrareglementare, s-au numit fără nicio perdea, peste tot, socialişti, social-democraţi, social-liberali, social-creştini. Princiipiile economiei de piaţă au fost înlocuite cu norme-tampon intre competitori, cu planificarea centralizată şi manipularea capitalului de către entităţi supra-statale prin intermediul programelor de subvenţii şi imbunătăţiri funciare continentale, cu abolirea legii falimentului, cu premierea celor mai incapabili jucători privaţi financiari prin ‘recapitalizare’ etatizată, adică naţionalizare mascată, cu abolirea legilor competiţiei şi instaurarea de monopoluri interstatale deghizate in corporaţii fasciste ce stăpînesc resursele şi distribuţia lor, etc. Nici economia de piaţă nu a rămas nudă, ea a fost înveşmîntată la rîndul ei devenind socială. Ca atare, nu are niciun sens să vorbim astăzi de reinventarea capitalismului, ci de reanimarea lui. Capitalismul, aşa cum îl conceptualizau teoreticienii marxişti de ieri şi de astăzi, a dispărut, cel puţin in statele UE, aşa că întîrziaţii critici sociali, ce au uitat să pună la timp placa fascismului de dreapta produsă de studiourile lui Stalin, sînt la un pas de apoplexie, căci de data asta nu mai pot transfera in mod credibil culpa pentru dezastru economic in spinarea dreptei, aşa cum se obişnuiseră incă din interbelic. Trăim intr-un stat social, adică socialist, o afirmă chiar constituţiile, şi nu mai e loc de întors aici. Ba mai mult, întreaga Europă unită este socială şi o afirmă chiar tratatele sale, d-aia nici nu sînt capabili să propună o reformă veritabilă la nivel central, pentru că toţi sînt captivi in paradigma socialistă, şi limitaţi chiar de normele pe care le-au emis, norme ce agresează direct capitalul şi industriile private. Fiecare reglementare nouă a uniunii ce protejează mediul, găinile, căţeii, babele şi ursitele, fetele mari şi odraslele lor viitoare, imigranţii şi rudele lor din africa, alunele de pădure, şoarecii de cîmp, muncitorii sindicalizaţi, şomeri şi gospodine [şi...lista continuă la infinit] bate încă un piron în sicriul capitalului privat autohton, pentru că aplicarea fiecărei norme presupune costuri suportate, in mare parte, de către companile private ce trebuie să se conformeze cerinţelor sociale şi să deturneze din propriul profit către achiziţii futile de bunuri şi servicii menite să satisfacă progresismul şi perfecţionismul social al guvernanţilor. Din păcate şi societatea este socialistă, in procente devastatoare pentru economie. Oamenii, prinşi in experimentul social, au ajuns să gîndească acest stat la modul providenţial, pentru ei statul-social este statul binefăcător aşa cum pretindeau ideologii socialismului, şi chiar aşteaptă ca statul să facă ceva, să presteze nenumărate servicii pentru ei, să le ofere bani şi asistenţă, să le achite nota de plată pentru transport urban şi medicamente. Pentru ei asigurarea nu este un contract civil şi un produs de lux, ci un bun al poporului, o obligaţie a statului de a presta la infinit, indiferent de resursele disponibile. In Franţa 70% din tinerii studenţi şi absolvenţi de şcoli superioare îşi doresc un post la stat. Sinecura etatistă a ajuns un soi de vis de glorie pentru majoritatea junilor occidentali.
    Ca atare, domnule profesor, statul, regimul normativ, societatea sînt deopotrivă socialiste; desigur, eurosocialiste, in cadrul constituţional democratic, multipartinic ce descinde direct din tradiţia socialismului democratic interbelic; dar, unde mai este capitalismul de care vorbiţi dacă faliţii sînt premiaţi de stat iar merituoşii pieţelor pedepsiţi şi urmăriţi de organele statelor? unde este piaţa liberă in condiţiile in care statele UE au monopolizat sau patronat oligopoluri pe piaţa serviciilor medicale, pe piaţa asigurărilor, pe piaţa produselor farmaceutice [statul român - autoconsacrat ca principal muşteriu al producătorilor şi distributitorilor de medicamente], pe piaţa energetică şi pe piaţa creditului, adică in cele mai importante ramuri ale economiei? Hai să nu mai ascundem socialismul după vocabula ‘social’, pur şi simplu nu ţine. Şi nici in spatele aşazişilor ‘populari’, termen ce evită anacronismul narodnicismului, insă rămîne la fel de oximoronic cînd se alătură unui partid intr-o sintagmă. România nu a ieşit din socialism, sîntem tot acolo, nomenklatura s-a primenit oleacă, dar junii de astăzi au fost educaţi de aceeaşi tartori ai socialismului şi-s incapabili să producă o reformă de dreapta, din moment ce structural ei au rămas tributari ideologiei roşii. Singurele diferenţe faţă de regimul trecut, cel dictatorial, sînt multipartitismul şi tolerarea proprietăţii private, adică fix elementele împrumutate de la camarazii socialişti ai Occidentului.

  5. Confucius spune:

    Multe, multe cuvinte docte, avand in spate un adevar simplu.
    Avem de-a face cu o criza a societatii “post-industriale” care se dovedeste doar o bula crescuta pe iluzia ca banii in sine produc valoare.

    Tarile care s-au dovedit imune sau rezistente la criza sunt cele care s-au bazat pe ideea “primitiva” ca sigurul motor al cresterii (singura sursa de creare a valorii) este producerea prin munca a ceva vandabil altora (resurse extrase din subsol, produse agricole, bunuri industriale, servicii reale,etc). Exemple de astfel de tari sunt numeroase de la China si alte nuclee asiatice, la India, Rusia, unele tari din zona Golfului, Israel, Turcia, Germania, etc.

    Pentru ca iluzia castigului facil a fost lunga si fascinanta, bolile ei s-au intins de la indivizi la natiuni, afectand acum la spargere atat indivizii cat si societatea in ansamblu, atat companii cat si economii inansamblu, atat state individuale cat si grupari suprastatale.

    Astfel devine clar unde trebuie ajuns (revenit…).

    Cum ajungem acolo fara a trece prin colaps si haos? – deja asta e intrebarea cheie.

  6. Alex spune:

    Din pacate intrebarea cea mai grea este “CUM iesim din cercul vicios curent ?”
    Partidele politice au sponsori grei; ca sa lupti cu ele ai nevoie de o mare mobilizare … f. greu in contextul actual cand tot romanul e plouat si demoralizat pana la os

  7. Razvan spune:

    Cred ca dl. Daianu are dreptate in cele spuse in acest articol.

    “Lumea nu trebuie sa fie judecata cu o logica supersimplificatoare: capitalism versus socialism. De aici ar rezulta o inferenta cvasi-automata. Ca tot ce tine de capitalism, bun si rau, este de acceptat fara discutie. Sunt cateva probleme cu aceasta logica.” Asa este si la noi in ograda. Pro-Basescu vs. Anti-Basescu, pro-reforma vs. anti-reforma, pro-guvern vs. anti-guvern, &c. E ceva problema cu logica asta si problema este ca nu duce nicaieri.

    Fiecare optiune are avantaje si dezavantaje, sau poate toate optiunile sunt la fel de rele si mai trebuie cauatate si altele. Si asta inseamna o analiza a ceea ce este bun si ceea ce este rau.
    Logica lui votati cu noi ca ceilalti sunt iresponsabili… se poate sa fie foarte adecvata uneori dar per total nu ajunge nicaieri.

    Noi am crescut intr’un regim in care tot ce era capitalism era bun, tot ce era comunist era rau. Si intr’adevar… a fost o lume de iad. Dar asta nu inseamna sa aplicam mai departe deprinderile retorice de atunci. Capitalismul nu este raiul pe pamant. El este nu numai perfectibil dar si inclinat spre coruptie. Un alt gen de coruptie la care poate nu suntem obisnuiti sa privim. Iar participarea societatii in instituirea de reguli si legi este cruciala.

    Dealtfel cum observa autorul, toate aceste sisteme trebuie sa se bazeze pe un anume gen de morala, pe un anume fel de om. Care este omul pe care se bazeaza regimul din Romania? Care sunt virtutile cetateanului care se regaseste in aceasta a doua republica romeneasca? Care sunt calitatile civice si morale pe care le recompenseaza acest sistem ? Nu, nu ma refer la afirmatiile declarative. Ci la starea societatii per ansamblu. Cine sunt premiantii? Aceasta este intrebarea. Si a doua intrebare este ce fel de stat sprijina ei? Care este forma cea mai potrivita de politica economica si institutionala care ii avantjeaza pe ei.

    Se vorbeste mult despre reforma, despre modernizare… dar putin despre ce inseamna acestea. Dam toti aprobativ din cap cand auzim de modernizare si eficienta dar dam degeaba pentru ca nimeni nu face explicite aceste notiuni.

    Politica trebuie reinventata si o data cu ea si capitalismul. Nu o data pentru totdeauna ci continuu, ceas de ceas. Si asta trebuie facuta impreuna pe baza unor valori. Niste valori morale care sa dea seama la directia spre care mergem. Fara aceste valori… economia si politica e doar specula ordinara. La urma urmei ce este populismul si autoritarianismul decat specula ordinara? In etica nu putem aplica principiile pietii… are si piata limitele ei.

  8. Confucius spune:

    @euNuke
    Sa nu confundam socialismul (care e doar un capitalism de stat – statul devine unica mare corporatie a unei natiuni) cu excesele “sociale” europene.

    Problema este nu preocuparea pentru cei in nevoie – idee nobila in sine – ci finantarea actelor “caritabile”/”echitabile” din acelasi rezervor de al alimentat de banii facuti din bani, oricat de multi dorim. Si aici se sparge iluzia si se vede ca nu ai de unde sa platesti astfel de marinimie.

  9. kinn spune:

    Interesant si corect.

    Eu cred ca lucrurile pornesc de la slabirea clasei mijlocii. Ea asigura coeziunea sociala, fundamentul democratiei si capitalismul “cuminte”, in detrimentul marilor corporatii si al celor exceptional de bogati. Odata cu slabirea ei, acestia au mai multa putere de influenta, lucru care explica “policy drift”-urile si “too big to fail”-ele. Acestea la randul ei sufoca clasa mijlocie, si cercul vicios se inchide.

    Iar slabirea clasei mijlocii cred ca e o consecinta directa a politicilor concurentiale. Goana dupa eficienta, in conditii de globalizare, e destabilizatoare. Omul clasei de mijloc este omul mediu, care progreseaza lent pe parcursul vietii intr-un domeniu. Omul nou promovat de economia mondiala este mai aproape de un jucator de noroc: fie castigi potul cu o investitie geniala, fie pierzi, piata globala nu-ti da voie sa fi la un mijloc caldut. Iar asta nu se pupa bine cu stabilitatea necesara omului clasei de mijloc “caldicel”.

  10. Goth spune:

    Democratia orizontala chiar poate functiona, sub forma predominantei democratiei directe, unde poporul hotaraste cat mai des si direct, nu doar prin reprezentanti, iar institutiile in special executa. Incepe sa apara si tehnologia care sa o faca posibila. Instruirea maselor ce ar putea-o pune in practica insa lasa inca mult de dorit, mai ales dupa efectul armelor de indobitocire in masa folosite de atata vreme de politicieni si de mass-media. Chiar si asa, n -ar fi deloc imposibil de aplicat mai ales la anumite legi mai specifice, unde ar putea fi consultati toti cei cu competente in domeniul respectiv si cele conexe. Cu siguranta legile rezultate ar fi mai bune decat cele “emanate” de o masa eterogena de parlamentari si guvernanti, multi cu o instructie cam indoielnica…dar pusi pe asumari.
    Pentru toate astea, primtre altele, trebuie rupta legatura intre puterea financiara si puterea politica,
    Guvernantii trebuie sa civil si penal, IMEDIAT si din OFICIU pentru nerespectarea contractului social incheiat cu alegatorii (ca la orice contract). Presiunea pusa pe guvernanti, oricare ar fi ei, trebuie sa fie una continua si constanta in aceasta directie, iar orice deraiere de la statul de drept si democratie trebuie urgent si energic taxata de cetateni, iar vinovatii trasi imediat la raspundere. Ideea ca politicienii raspund doar la vot, cand isi termina mandatul, e una extrem de perversa pentru democratie. Un contract incalcat se reziliaza imediat, nu cand oricum expira! Si se mai cer si daune!
    Ca organizare economica, capitalismul autentic, fara monopoluri, cu economie de piata libera, transparenta si pe cat posibil cat mai atomizata, bazat in primul rand pe economia reala, nu pe speculatii financiare si camatarie, paraziti ai capitalismului, fara globalism corporatist tip lacusta, ar functiona excelent.
    Una din cauzele crizei si persistentei ei o reprezinta asa numitele costuri fixe excesiv ridicate, aplicabile atat firmelor, cat si persoanelor fizice, care tin jos consumul si investitiile.
    Gaurile negre (taxare excesiva, nivel al chiriilor prea ridicat, monopoluri ale furnizorilor de utilitati, etc) din economie iti mananca tot castigul, fie ca esti firma sau familie, sectorul economiei reale devine nerentabil, scad investitiile, scade consumul, chiar si cel strict necesar, cresc doar capitalurile volatile ale unora. Care se volatilizeaza din economie, cu diverse destinatii, de obicei peste granite.
    Poti sa nu cheltui mai mult decat produci producand mai mult, si atingandu-te doar de cheltuielile a caror taiere nu te impiedica sa produci, si crescand fiscalitatea doar acolo unde nu afectezi mersul economiei. Poti taia si taxa inteligent, incat sa nu-ti afectezi grav economia, sau poti sa o faci in asa fel incat sa o paralizezi si ologesti. De exemplu, la impozitele crescute pe proprietatile secundare, tertiare, se putea baga o prevedere de scutire daca se inchiriaza. Mai multe spatii de inchiriat inseamna chirii mai mici. Cum mai toate firmele functioneaza in spatii inchiriate, iar chiria e o componenta importanta a costurilor fixe, rezultau mai multi bani la firme pentru salarii mai mari si pentru investitii, deci consum si dezvoltare. La nivel national, se simte serios! La fel, impozitul progresiv pe venit, si la firme si la populatie e binevenit Consumul persoanelor cu venituri mari e putin afectat, chiar si la impozit mai mare, in schimb consumul celor cu venituri mici creste semnificativ daca le raman mai multi bani. La firme, de asemenea, firmele mari sunt oricum in avantaj, pe principiul capitalist “ban la ban trage” Au oricum acces la resurse mai ieftine, prin discount pe cantitate, si la spatii de activitate proprii, deci scapa de chirii, etc. Oameni foarte bogati avem destui in tara, la nivelul unor tari mult mai dezvoltate, insa o clasa de mijloc, care sa acumuleze capital national si sa dezvolte sectorul privat autohton, lipseste.
    De asemenea, ganditi-va ce resurse financiare ce pot fi folosite de populatie la consum si de firme la investitii si plata angajatilor inghit monopolurile / oligopolurile furnizorilor de combustibili si utilitati! Si aici ar exista o solutie, intradevar foarte dificil de pus in practica: A le nationaliza, macar pe unele, care nu pot fi fragmentate (legi antitrust, exista si in SUA si alte tari!) si a le transforma in S.A.-uri nationale, sau locale, dupa caz, unde fiecare consumator, pers fizica sau privata detine un nr de actiuni proportional cu consumul lui anual mediu anterior, si nu le poate instraina. Tot ceea ce depaseste cheltuielile de functionare, revine inapoi cetateanului ca dividend, la sfarsitul anului fiscal Se evita astfel umflarea nejustificata a preturilor dupa bunul plac al detinatorului, cum se intampla la monopolurile actuale de stat sau private.

  11. i spune:

    un capitalism in care munca sa fie incurajata.

  12. aciduzzu spune:

    deci o cale de mijloc.sunteti “modelul” meu de “guru” in ce priveste economia. si nu ptr ca sunteti extraordinar ci ptr ca promovati calea bunului simt economic.am ales sa-l cumpar/citesc pe minsky,dupa care am auzit de el la dvs.am citit despre dvs,cum ati evoluat de la membru demisionat al securitatii,pe timpul lui ceausescu.( nu-mi imaginez cum ati hotarat,reusti) pana la profesorul/ministrul de finante intr-un guvern…imposibil.departe de mine gandul sa va fetisizez.va consider poate printre singurii posbili ministrii de finante(alaturi de liviu voinea si tanasescu) capabili sa scoata romania din groapa.sa fiti sanatos!

  13. euNuke spune:

    @Confucius, de obicei nu răspund partenerilor de comentarii pe contributors. platforma nu este concepută ca spaţiu de dezbateri, ci ca tribună pentru cîţiva intelectuali de sistem, majoritatea etatişti in gîndire. Ca atare, pentru mine este o mare pierdere de timp chiar şi să dau replica unor autori consacraţi. O fac pentru că expansiunea marotelor socialiste tinde să schimbe realitatea şi termenii in care o exprimăm. Vă răspund şi dumneavoastră pentru că aţi binevoit să mă criticaţi civilizat pentru o presupusă eroare de limbaj. Domnule, socialismul poate însemna astăzi orice, iar această situaţie se datorează celor ce se autointitulează socialişti, nu mie, ca opinent cu mentalitate capitalistă. De pildă, norma ce impune socializarea riscurilor este eminamente socialistă, insă inteleghenţia socialistă, in răspăr cu realitatea şi cu istoria recentă, va susţine că adevăratul vinovat pentru colapsul asigurărilor sociale este capitalismul şi nu sistemul prost conceput chiar de ei. Este o caracteristică a socialiştilor să respingă orice responsabilitate pentru catastrofele produse de proiectele lor închipuit progresiste, aşa că nu trebuie să ne mirăm că astăzi nici nu mai folosesc sintagma împămîntenită in sferele stîngii in urmă cu 20 deani -economia socială de piaţă-, căci, dintr-odată, simţind iminenţa colapsului, politrucii nu mai vor să recunoască paternitatea odraslelor instituţionale. Nu capitalismul i-a obligat să înfiinţeze Case unice de asigurări cu titular statal, sau să consfinţească şi controleze un oligopol fascistoid pe aceeaşi piaţă a riscurilor, ci propria ideologie colectivistă. Căci despre asta este vorba in orice formă de socialism: despre interesul colectiv ce e musai să fie aşezat deasupra interesului individual, despre proprietatea publică musai superioară celei private, despre drepturile colective preeminente in faţa celor individuale, despre înlăturarea răspunderii politice individuale şi învinovăţirea comunităţilor şi asocietăţii pentru greşelile şi fărădelegile răufăcătorilor.

    Ca atare, excesele sociale ale statelor din UE nu sînt decît o expresie a socialismului ce guvernează Europa, contaminată pare-se fatal de marotele ideologice colectiviste,şi orice măsură ce avantajează minorităţi, grupuri sociale in detrimentul individului, cu justificări fals umaniste, este tot o mostră de socialism. Orice finanţare de la buget pe criterii de categorie socială, orice stipendiu, ajutor, bonificaţie, subvenţie, iertare forţată de datorii pe seama creditorilor privaţi sau amînare a scadenţei unor plăţi, este o ilustrare a gîndirii afectate de socialism. Fiecare reacţie la criză şi fiecare idee de ‘salvare’ emisă de birocraţii eurocentralei şi fiecare şedinţă-fluviu a eminenţelor neputincioase mustesc de aceeaşi ideologie colectivistă nefastă, căci proclamă acelaşi drept aberant al colectivităţii de a cheltui nebuneşte pe seama indivizilor ce mai produc incă bunuri şi servicii in europa.

    • aciduzzu spune:

      fratele meu…am citit comentarrii de ale tale si mi-au placut. acum esti in deriva…criza este expresia capitalismului absolutist iesit in castigator in competitia cu comunismul si nu ce spui tu. daca statul lasa bancile sa dea faliment, acum eram intr-un kk generalizat. or salvarea finantelor private s-a facut pe seama bugetelor, implicit pe seama celor mai saraci. nu-mi spune ca bogatii au platit din venitul lor , procentual vorbind, mai multe taxe decat saracii…
      s-auzim de bine!

  14. Capitalismul a fost mistificat. Bancile nu mai sunt actori autentici , independenti, emanatii ale comunitatii ci instrumente in mana statului. Nu clasa de mijloc saraceste ci bunastarea se generalizeaza ducand la anularea motivatiilor economice si chiar sociale. Tehnologia si ,implicit , bunastarea generata de capitalism au devenit universale, provocand “prosperitatea”, de fapt puterea statelor nedemocratice care vor avea, prin ascendent demografic, o vreme, intaietate. Ca idee si ca fenomen existential, capitalismul fiinteaza continuu, la scara mai mica sau mai mare, fiind un mod natural de existenta al umanitatii.

  15. Liviu Petre spune:

    You can say it again:
    “Lumea nu trebuie sa fie judecata cu o logica supersimplificatoare: capitalism versus socialism. De aici ar rezulta o inferenta cvasi-automata. Ca tot ce tine de capitalism, bun si rau, este de acceptat fara discutie. Sunt cateva probleme cu aceasta logica. Astfel, capitalismul fiinteaza intr-o varietate semnificativa si poate trece prin crize adanci. Criza actuala este legata de suprafinancializare, subestimarea nevoii de coeziune sociala, pierderea unui compas moral (care se vede in toate compartimentele societatii, inclusiv in lumea bisericii), neglijarea problemelor ecologice (9, aroganta in relatiile internationale si zel mesianic in promovarea unui model ca mantuire la orice problema sociala, oriunde in lume. Viata arata simplitatea viziunii de tip “Sfarsitul Istoriei” ”
    O exprimare memorabila: “zel mesianic in promovarea unui model ca mantuire la orice problema sociala, oriunde in lume. Viata arata simplitatea viziunii de tip “Sfarsitul Istoriei” “

  16. Kildar spune:

    Suntem prea multi…. Asta este problema… Prea multi

  17. MirceaA spune:

    Stimate Dle. Daianu,
    Romanii nu doresc niciun fel de capitalism, ci un comunism in care sa li se dea de toate. Cam asta am inteles din toate demonstratiile de strada.

  18. Ari3s spune:

    Capitalismul.
    O ideologie rezultata din toate sistemele economice ale istoriei, ce, rand pe rand, si-au gasit obstescul sfarsit. Capitalismul, reprezinta forma cruda a acumularii de capital si inglobeaza toate procesele economice cunoscute. Priceputii timpurilor, au editat tot felul de lucrari, in incercarea de scoate in evidenta cat mai multe aspecte legate de procesele mentionate, de utilitatea si functionalitatea acestui sistem, analizand bucata cu bucata aceasta grozava masinarie numita ,,capitalism”.
    Cu toate acestea, ceea ce nu au reusit sa ,,imortalizeze”, este faptul ca, la fel ca orice alt lucru, capitalismul, are limitele sale, iar aceste limite se opresc aici. Un sistem economic de o asemenea anvergura, necesita control pe masura, control pe care oamenii nu-l pot realiza.
    Nu este vorba de faptul ca banii acumulati, in mod obligatoriu, trebuiesc restituiti ,,masinariei”, investitiile fiind singura modalitate, si de faptul ca aceste investitiile sunt conditionate de creativitate, sau de situatiile social-politice.
    Nu este vorba de faptul ca definitia banului (starea de neutralitate dintre munca si rezultatul acesteia) nu este respectata si ca politica de taxe, impozite, dobanzi, a datoriilor publice, se indreapta catre aberant, dezechilibrand in acest fel relatia de baza.
    Nu este vorba de harta strategica a resurselor, a productiei respectiv consumului, ce se vrea stapanita.
    Nu este vorba de situatia mediului inconjurator, de educatia oamenilor, de sanatate, de aspiratiile oamenilor, de diferentele tot mai mari dintre clasele sociale, diferente ce, de asemenea, isi au limitele lor. Nu este vorba de faptul regulile (legislatia) excesiva si conflictuala, printre altele, se doreste a fi o punte de transfer a valorilor si conditiei sociale, din generatie in generatie, nepermitand firescul sfarsit.
    Este vorba de toate acestea.

    In conformitate cu legea antagonismului, este imposibil sa obtii controlul total, iar acest sistem economic, capitalismul, este supus unui control excesiv, apropiat limitelor.

    Un evreu priceput in economie, pe nume Nouriel Roubini, crede ca acest sistem economic isi va avea sfarsitul in timpul vietii noastre. Tot ce se poate, insa, cu siguranta, reinventarea capitalismului va dura sute de ani.

  19. nelucraciun spune:

    “Statutul privilegiat pe care il are industria financiara in angrenajul economic actual dovedeste aceasta stare de fapt; finantele extrag o renta necuvenita de la restul economiei, au creat riscuri sistemice mari; finantele nereglementate au functie de destabilizator intern in economiile moderne. Din acest punct de vedere analiza lui Hyman Minsky este plina de relevanta. (7 Criza a obligat guverne sa salveze entitati financiare mari, a afectat negativ coeziunea sociala prin accentuarea sentimentului ca lucrurile sunt strambe. Si cum ar putea fi altfel cand pierderi ale unor organizatii private sunt socializate (din ratiuni de risc sistemic), in mod repetat, in timp ce veniturile multor cetanei se erodeaza”
    Cam asta sintetizeaza tot. Toata mizeria in care suntem nevoiti sa ne balacim.
    Nu, nu este nici o criza. Taiati statutul privilegiat al industriei financiare si vom reveni la normal.
    Oamenii muncesc, oamenii trebuie sa traiasca. Dar fara capuse!

    • rg spune:

      Criza din 2008 a fost produsa exclusiv de capitalismul american, bazat pe speculatii financiare de tip casino/piramida. Aparitia acestei crize nu ar fi fost posibila in tarile capitaliste cu economii capitaliste bazate pe productia de bununri (Germania, Japonia, Suedia etc.). In acelasi timp, in 2008, cand statul american a acceptat subventionarea marilor corporatii globale falite din banii publici, au semnat certificatul de deces al capitalismului. Este ingrozitor de naiv sa credem ca domnii de la casa alba au semnat actele de subventionare manati de groaza unei prabusiri sistemice inerente. Ei au dorit pur si simplu sa-si protejeze privilegiile, incercand sa mentina status quo cu orice pret. Ca dovada, la patru ani de la semnarea acestui act de deces, nu se intrevede nici o umbra de incercare de a reveni la economia producatoare de bunuri. Insasi legislatia americana – neschimbata – face imposibil acest lucru. Din 2008 incoace, intreaga locomotiva americana este subordonata mentinerii piramidei financiare. Capitalismul american de tip speculativ (piramida) a functionat netulburat numai in contextul razboiului rece, cand mecanismul concurentei a fost limitat artificial de considerente politice. Globalizarea si liberalizarea marii majoritati a pietelor mondiale a fost moartea cu coasa pentru capitalismul speculativ american. Insasi societatea civila americana se indreapta catre statul de tip politienesc. Noi romanii, venim din viitorul lor.
      Asa cum produce bani virtuali, economia americana produce si nevoi imaginate pentru ca numai circulatia banilor virtuali poate produce si mai multi bani virtuali.
      Singura solutie si marea sansa a Romaniei, care are atuuri naturale, umane si temporale nete, este reintoarcerea la capitalismul clasic, bazat pe economia producatoare de bunuri. Nu stiu daca actuala clasa politica romaneasca are competenta, viziunea sau macar vointa politica necesara sa puna in miscare acest lucru. M-ar linisti stabilirea unui guvern de tineri tehnocrati, de care cu siguranta nu ducem lipsa.

      • Muad_Dib spune:

        @rg:

        “Criza din 2008 a fost produsa exclusiv de capitalismul american, bazat pe speculatii financiare de tip casino/piramida. Aparitia acestei crize nu ar fi fost posibila in tarile capitaliste cu economii capitaliste bazate pe productia de bununri ”

        Ţin să vă contrazic. Nu din cauza speculaţiilor financiare a luat naştere criza economică. Speculaţiile financiare reprezintă la rândul lor un efect, iar cauza adevărată a crizei şi a posibilităţi speculatorilor de a specula o reprezintă practica rezervelor fracţionare. Ce înseamnă asta? Înseamnă că băncile pot să ofere împrumuturi fără a avea acei bani în rezervă, creând astfel bani din nimic. Din această cauză apare o perioadă de optimism exagerat, când toţi agenţii economici cred că există capital ieftin în economie (există o diferenţă fundamentală între bani şi capital), drept urmare se aventurează în investiţii care se dovedesc apoi a fi neprofitabile, urmând falimentul.

        Această cauză a ciclurilor economice a fost de mult timp demonstrată de exponenţii Şcolii Austriece de economie Ludwig von Mises şi Jesus Huerta de Soto. Dar mulţi oameni încă fac greşeala de a considera banii ca fiind capital.

        Chiar dacă banca centrală tipăreşte bani, deci sunt mai mulţi bani în economie, asta nu înseamnă creştere economică, doar inflaţie. Creşterea economică apare atunci când unii oameni aleg să se abţină de la consum în prezent, punând la dispoziţie astfel CAPITAL care poate fi folosit de antrepenori în crearea bunurilor de care are nevoie societatea.

        • Victor spune:

          “Practica rezervelor fractionare” este tot un efect al crizei, la fel ca si “speculatiile financiare de tip casino”, alaturi de alte efecte perverse. Cauza este chiar natura capitalismului neoliberal care triseaza la “jocul” economico-social, prin rasturnarea scarii valorilor. In acest joc, “banul” devine singura “valoare” care conteaza. Omul devine un simplu “pion” fiind detronat din pozitia de “rege”, pozitie in care este inscaunat “banul”. “Jucatorii” sacrifica “pionii” fara nici o remuscare, scopul final fiind protejarea “regelui”, maria sa “banul”. Pana acum “pionii” au actionat in spatiul bidimensional al tablei de “joc”. S-ar putea ca in viitorul apropiat sa ridice capul si sa observe ca soarta lor se decide intr-o alta dimensiune, sa constientizeze faptul ca ei sunt de fapt mostenitorii “tronului”. Acel moment va fi sfarsitul “jocului” economico-social in forma pe care o cunoastem astazi, cu “banul” pe post de “rege”. Locul “jucatorilor” discretionari va fi luat de reguli clare, previzibile si morale, bazate pe valorile intrinsec umane.

    • Petrica spune:

      Aveti dreptate d-le Craciun. Eu sunt rezident in Portugalia si observ ca bancile au impozit pe profit 5%, in timp ce societatile comerciale 25%. Putem numi asta discriminare pozitiva la care statul a contribuit din plin. Asa ca sa nu ne surprinda locul unde se sfla Portugalia, de ex, astazi.

  20. Gina spune:

    I also believe the roots are deeper than last 20 years and go back to changes trigerred by the end of WW2 and the measures taken to prevent something similar from happening. The tendency was aggraved by the major changes from M. Thatcher period, as well as the deregulation of financial sector that followed, exactly in a period of growth – dangerous combination! OTC derivatives actually turned banking treasuries into casinos where youngsters played with other people’s money (and we should read ‘people’ in the most extensive way) and where motivated to risk large stakes by large potential returns (however correspondingly losses…). Like any gambling, it was addictive…

    http://egooutpeters.blogspot.com/search/label/Roots

  21. Gabriel spune:

    Etica de tip conservator, adepta a darwinismului social, spune ca omul bogat este moral iar cel sarac imoral ! De asta s-a ajuns aici, din cauza rasturnarii valorilor ! Omul este obiectiv teleologic, scop final iar nu resursa……………Iar in Romania, suntem in contratimp, ne-a apucat neoliberalismul economic tocmai cand el a falimentat !

  22. M. Constantin spune:

    Cuvant cheie : Davos. Planeta este din ce in ce mai mica.
    Cativa oameni, dincolo de eticheta ideologica din dotare, fac un efort de imaginatie pentru a contura viitorul nu ca un frankenstein-puzle ci ca un mic print.
    Globul nu este inca transparent ; se vede, se simte, si un gaz lacrimogen-iritant pluteste lenes dar inexorabil peste tot. Ca orice proiect, de la tema la executare si punere in functiune, globalizarea are ceva imperial in constitutie. Vectorii ei politici, economici, culturali sunt rezultanta paradoxala a multitudinii de vectori locali care simt ca gravitatia si steaua polara capata definitii noi pe care, cu toata prudenta, nu le pot controla.
    Fata de painea si jocurile dupa care alergam zilnic, spectacolul lumii ce sta sa se nasca lumineaza crud pana la orbire.
    Bieti iovi carcotasi ar trebui sa ne reamintim ca vederea Lui, fata catre fata, este un privilegiu rarisim al alesilor.

  23. Licuriciul spune:

    Intr-o tara saraca, cu salariul mediu sub 300 de euro, nu poti avea decat un capitalism social or in cele din urma vei ajunge la anarhie.

  24. Madalin spune:

    “Eu prefer capitalismul lui Bill Gates si Steve Jobs celui reprezentat de un Ivan Boesky, Michael Milken, Kenneth Lay (Mr. Enron) si exponenti ai capitalismului de tip casino.”
    Aceasta afirmatie contrazice aproape tot ceea ce autorul a vrut sa demonstreze narticol. Au promovat Gates si Jobs un alt fel de capitalism? Nicidecum, ba dimpotriva, au promovat un capitalism salbatic, de anihilare a adversarului in orice fel, sau in caz ca acest lucru a fost imposibil, de absorbtie a lui. Sa nu uitam nici de relatia de “prietenie” dintre cei doi in care primul a furat cu nerusinare tot ce a putut de la celalalt care, la randul lui, era un geniu al persuasiunii nu neaparat morale.
    Sa nu confundam realizarile celor doi si mai ales sa nu le idealizam considerandu-le deschizatoarele unui capitalism de tip nou, moral, cu aplecare sociala si etica. Ei nu au fost niciun moment nici sociali si nici etici, au avut tot timpul un singur scop: profitul cu orice pret, chiar al anihilarii adversarului. Chiar daca vorbele mele suna dur ele corespund realitatii, nu inventez nimic.
    Autorul articolului vrea poate sa creioneze coordonatele unui nou tip de sistem social pentru ca un capitalism cu fata umana nu poate sa existe. Competitia de pe piata nu poate fi oricat s-ar stradui competitorii nici morala, nici etica, nu poate realiza de facto un echilibru intre cei mai bogati si cei saraci pentru ca acest lucru contrazice structura genetica a fiintei umane in sensul ca aceasta este structurata in sens competitional, al anihilarii adversarului si nu a iertarii, coabitarii pasnice, intelegerii. Natura l-a facut pe om competitiv in sens rau, incarcandu-l cu dorinta de a fi primul, si numai el, nu exista prizonieri intr-o astfel de lupta.
    Este clar de mult timp ca niciunul din cele doua siteme nu pot asigura un echilibru social convenabil, e nevoie de o noua structura in care statul, fara a avea un rol neaparat paternalist poate echilibra dezvoltarea sociala cu ce individuala, poate dezamorsa conflictele latente, poate asigura progresul. Fragmentarea marilor corporatii de orice fel, bancare, investitionale, etc in entitati a caror disparitie sa nu poate afecta situatia economica la nivel planetar si controlul permanent al monopolului de piata pot fi doua din mecanismele care pot conduce la un nou echilibru social si economic. Sanctionarea severa a incompatibilitatii functionarului public cu apartenenta la interese private, echilibrarea continua a disparitatilor excesive cauzatoare de revolta sociala sunt tot atatea mecanisme care pot conduce la un nou tip de societate viabila a la long.

  25. andrei bacs spune:

    Mai copii…….mai…..

    Datele problemei:

    1.societatea trebuie sa-si produca cele necesare traiului.(ca sa poata exista in continuare)
    2.este exclus ca sa nu poata face acest lucru avand in vedere nivelul existent al tehnologiei,stiintei,specialistilor si resurselor de care dispune (exista) la nivelul anului 2010.

    Este gresit sa pornim de la premise (date false sau denaturate) cand facem analiza unei crize economice.
    De asemenea este gresit sa folosim doar concepte teorii si modele economice existente sau care au fost experimentate deja. In criza datele problemei sunt cele de mai sus …nu altele…repet nu altele.

    Eu sunt inginer….(sau cea ce multi politicieni si manageri numesc “technocrat” adica un ciudat care stie bine cate ceva, dar nu poate gandi profund ca ei si sa aiba o privire de ansamblu…etc..etc. deci nu are ce cauta la butoanele deciziei.)

    Cunosc bine tehnologia existenta pe felia mea,stiu sa produc bunurile necesare societatii pe felia mea,dar declar in deplina cunostinta de cauza ca nu mi se permite…Acest lucru nu are legatura cu cea ce oamenii numesc stanga,dreapta, capitalism,comunism ,socialism,feudalism,sclavagism.Este la fel peste tot :Coreea de nord,Romania,Rusia,Serbia,Cehia,Austria, Germania, Franta Anglia SUA…..tot Globul Pamantesc.

    Acest lucru se numeste “ DICTATURA”.Un grup de la putere (care a capturat decizia) hotareste regulile jocului si impune normele dupa care se desfasoara.Si mai grav este cand regulile (legile) sunt altele decat normele de aplicare(care ascund intentii nemarturisite si in doi trei pasi contrazic legea in spirit si chiar in litera ei).

    Cum face acest grup sa-si mentina pozitia de detinator al deciziei ? Simplu : se sparge in doua trei grupuri numite partide si doar ele au dreptul sa candideze pentru functia de detinator al deciziei.
    Am intrebat niste francezi :Cum l-ati ales pe Sarkozi ? Raspuns “ Pai din doua rele pe cel mai mic”
    Am intrebat cativa romani : voi cum l-ati ales ? Raspuns : pai din doua rele…Rusii spun la fel,la fel si basarabenii…..

    Si societatea e legata de maini si de picioare… Tot ce poate sa faca ar fi schimbarea sloganului:
    “Proletari din toate tarile uniti-va” cu : “Discriminati din toate tarile uniti-va”
    Candva demult un individ care era in opozitie si se numea Lenin a zis :Istoria o scrie poporul dar nu se poate intampla nimic in societate fara acordul celor de la putere.Dupa ce a ajuns la putere normele de aplicare nu au mai fost in conformitate cu teoria pe care o scrisese anterior…..

  26. Idle spune:

    Nu vă convin comentariile mele. Sunt deja obișnuit ca majoritatea comentariilor pe care le trimit pe Contributors să nu apară. Dar chiar așa?

    Domnule Dăianu, cînd cineva poate gîndi în afara capitalismului nu trebuie neapărat să-l cenzurați. Eu cred că întrebarea dvs. „Ce tip de capitalism dorim?” nu este obligatorie, mai ales dacă realizăm că principiile capitaliste nu sunt legate de democrație. Din această lipsă de legitimitate apare și nevoia de a învălui capitalismul într-o aură religioasă, așa cum reiese din articol.
    Putem lansa o întrebare care să aibă legitimitate și relevanță cu adevărat. Ce spuneți de : ce fel de lume ne dorim?
    Să fim realiști, capitalismul își încheie epoca istorică. Mai bine ne-am concentra pe soluțiile ce pot să-l înlocuiască.
    Dacă l-ați citit pe K. Marx, așa cum ar trebui să o facă orice economist serios, atunci știți că ne găsim în faza finală a capitalismului.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Daniel Daianu


Daniel Daianu

Ministru al finanţelor între 1997-1998, profesor universitar la Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană din cadrul SNSPA, membru corespondent al Academ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)